Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Şerpii veninoşi devin un real pericol pe munte: Avertismentul lansat de Salvamont

Publicat

in

Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri. Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care ating şerpi şi sunt imprudente, avertizează Salvamont Mureș, notează Mediafax.

„Şerpii veninoşi nu atacă decât atunci când sunt atacaţi sau surprinşi. Dacă locuiţi sau călătoriţi în zone în care există şerpi, îmbrăcaţi haine ce va acoperă picioarele. Luaţi un băț lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta. Nu păşiţi, nu vă aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul”, transmite Salvamont Mureș.

Salvamontiștii mai recomandă ocolirea șerpilor dacă sunt văzuți din timp, însă dacă e foarte aproape „rămâneţi nemişcat, pentru că, în general, se îndepărtează singur”.

Singurele specii de șerpi veninoși din România sunt viperele, răspândite neuniform pe tot teritoriul țării, mai puțin în centrul și sudul Munteniei și Olteniei, dar ajungând în Carpaţi şi la peste altitudinea de 2000 de metri.

Semne ale muşcăturii de viperă: durerea acută, tumefierea (umflarea) zonei afectate, două înțepături mici la distanță de cca un centimetru una de cealaltă, semiconştienţa, alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale.

„Măsuri de prim-ajutor: în primul rând nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţia sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator, mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit. Anunţaţi evenimentul la Serviciul Unic de Urgenţă 112 şi aşteptaţi salvatorii, izolaţi termic victima dacă prezintă frisoane, aşezaţi victima astfel încât să menţineţi muşcătura sub nivelul inimii, puneţi un pansament compresiv (nu garou) deasupra muşcăturii către inimă. Hidrataţi-vă doar cu apă şi nu administraţi alcool, cafea, energizante. Nu se suge veninul cu gura, nu se arde zona mușcată, nu se pune gheață pe mușcătură şi nu mâncați și nu consumați alcool. Deplasaţi victima, fără ca aceasta să facă vreun efort, doar dacă aveţi un mijloc de transport, targă sau mijloc auto, şi doar dacă acest lucru asigură victimei un real avantaj privind timpul în care poate ajunge la o unitate medicală de specialitate”, înseamnă Salvamont Mureș.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO Un nou protest masiv în Georgia față de legea de inspirație rusească și a „marionetelor Kremlinului” / Protestatarii au blocat o importantă intersecție din Tbilisi

Publicat

in

De

Zeci de mii manifestanți au ieșit în stradă joi seară în Georgia pentru a protesta din nou împotriva controversatului proiect de lege privind „influența străină”, adoptat în a doua lectură de Parlamentul georgian, deși criticat de Statele Unite și Uniunea Europeană, relatează AFP și Reuters.

confruntari intre politie si protestatari in apropierea Parlamentului Georgiei pe 2 maiFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Spre deosebire de zilele anterioare, mitingul are loc joi în două locuri diferite: în fața Parlamentului, un loc tradițional pentru demonstrații, și în Piața Eroilor, unde se află un monument în memoria soldaților georgieni morți în luptă.

Mii de protestatari au blocat joi o intersecție cheie din Tbilisi, Piața Eroilor, un nod central al traficului între cartierele orașului.

Poliția a început să aresteze protestatari

Polițiștii au arestat deja câțiva dintre protestatarii care au blocat drumul care duce spre Piață și au folosit spray paralizant, într-o mișcare care pare la indigo cu zilele precedente. În semn de solidaritate cu cei arestați, manifestanții din fața Parlamentului au mărșăluit spre Piața Eroilor.

Protestatarii au scandat „Nu Rusiei!” și purtau pancarte cu chipurile deputaților din partidul de guvernământ Visul Georgian, pe care îi numesc „trădători”.

„Suntem împreună pentru a le arăta maerionetelor Kremlinului că nu vom accepta un guvern care merge împotriva voinței poporului georgian”, a declarat pentru AFP unul dintre manifestanți, Guiorgui Loladze, în vârstă de 27 de ani, originar din Kutaisi, al treilea oraș ca mărime în Georgia.

Parlamentul Georgiei a aprobat miercuri în a doua lectură un proiect de lege privind „agenții străini”, care a fost criticat ca fiind inspirat de Kremlin.

Proiectul de lege, care ar impune organizațiilor care primesc peste 20% din finanțare din străinătate să se înregistreze ca agenți de influență străină, a declanșat o criză politică în țara Caucazului de Sud.

Această țară caucaziană a fost afectată de proteste antiguvernamentale din 9 aprilie, după ce partidul de guvernământ Visul Georgian a reintrodus acest text văzut ca un obstacol în calea aspirațiilor țării de a adera la UE.

În zilele precedente, zeci de mii de manifestanți s-au adunat deja în fața Parlamentului pentru a protesta. Marți, poliția a împrăștiat mulțimea cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc și a reținut aproape 60 de persoane.

Miercuri, Uniunea Europeană a condamnat „violența” poliției și a cerut Georgiei „să mențină cursul” către UE.

În decembrie, UE a acordat Georgiei statutul de candidat oficial, dar a spus că Tbilisi ar trebui să efectueze reforme în sistemele sale judiciare și electorale, să sporească libertatea presei și să limiteze puterea oligarhilor înainte de lansarea oficială a negocierilor.

Citeste mai mult

NATIONAL

Péter Szijjártó reacționează dur după declarațiile lui Macron: Trimiterea de trupe occidentale în Ucraina ar declanşa al treilea război mondial / Video

Publicat

in

De

Péter Szijjártó reacționează dur după declarațiile lui Macron: Trimiterea de trupe occidentale în Ucraina ar declanşa al treilea război mondial / Video

Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, aflat joi în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, pe care le-a calificat drept “ameninţătoare”, după ce şeful statului francez şi-a reiterat punctul de vedere, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în Ucraina nu ar trebui să fie exclusă, relatează Le Figaro.

“Dacă soldaţi europeni sau americani vor pune piciorul pe teritoriul ucrainean, va însemna că am depăşit o linie roşie în cadrul NATO”, a avertizat şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, într-un interviu pentru postul francez LCI, care va fi difuzat vineri. “Dacă un stat membru NATO trimite soldaţi în Ucraina, înseamnă că va exista o confruntare directă între NATO şi Rusia. Asta înseamnă un al treilea război mondial”, a insistat el în interviul înregistrat joi.

Péter Szijjártó este îngrijorat, de asemenea, şi de posibila utilizare a armelor nucleare în conflictul ucrainean

Péter Szijjártó este îngrijorat, de asemenea, şi de posibila utilizare a armelor nucleare în conflictul ucrainean. “Preşedintele vostru a vorbit despre instalarea de capacităţi nucleare (în Europa, n.r.). Unii dintre vecinii noştri au cerut americanilor să instaleze arme nucleare pe teritoriul lor (aluzie la Polonia – n.r.). Ştim foarte bine că, dacă o parte sau alta decide să folosească o armă nucleară, va fi sfârşitul lumii”, a spus Szijjarto.

În calitate de vecin al Ucrainei, Ungaria se teme că “războiul va lua amploare” cu toate aceste declaraţii.

În loc să ne gândim la trimiterea soldaţilor pe teren sau la folosirea armelor nucleare sau chiar să vorbim despre “noi exporturi de arme”, ar trebui ca “acest război să se încheie”, consideră Szijjarto. “Trebuie declarată o încetare a focului, iar negocierile de pace trebuie să înceapă”, a insistat el. “Aceasta este singura modalitate de a evita o nouă catastrofă”, a adăugat şeful diplomaţiei de la Budapesta.

Ungaria, care a păstrat relaţiile cu Moscova în ciuda războiului de agresiune din Ucraina, s-a declarat de la început împotriva sancţiunilor, s-a împotrivit trimiterii de armament şi a ezitat mult timp să voteze în favoarea deschiderii negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. De asemenea, a opus veto unui nou pachet de ajutor de 50 de miliarde de euro din partea UE pentru Kiev, dar în cele din urmă a cedat, păstrându-şi însă retorica pacifistă care de multe ori este interpretată ca fiind convenabilă lui Vladimir Putin.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend