Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului

Publicat

in

Un bărbat a murit, marţi, după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit parapetul median pe autostrada A1, în zona kilometrului 82.

„Din verificările preliminare (…) s-a stabilit că un autoturism având direcţia de deplasare spre Piteşti, condus de un bărbat de 38 de ani, din judeţul Argeş, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu glisiera metalică. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, care era singurul ocupant”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, accidentul s-a produs la kilometrul 82, în zona localităţii Răteşti. Traficul rutier se desfăşoară dirijat, pe prima bandă, până la finalizarea cercetării la faţa locului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că s-a intervenit cu o autospecială de intervenţie, două echipaje SMURD şi o autospecială de descarcerare. La faţa locului a fost redirecţionată şi o autospecială de intervenţie din judeţul Dâmboviţa.

“Echipajele sosite la locul intervenţiei au constatat că în interiorul autoturismului se afla o persoană încarcerată. Pompierii au efectuat manevre pentru descarcerarea victimei pentru care, din păcate, în ciuda eforturilor, nu au mai putut face nimic”, au precizat reprezentanţii ISU Argeş.

content-image

content-image

content-image

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Vienna Insurance Group a raportat o majorare de 11% a primelor brute subscrise, după primul trimestru din 2024

Publicat

in

Volumul primelor brute subscrise de Vienna Insurance Group (VIG) s-a majorat cu 11% după primul trimestru din acest an, până la 4,3 miliarde de euro, informează, miercuri, compania.

“În primul trimestru al anului 2024, VIG a generat un volum total de prime brute subscrise de 4,297 miliarde de euro. Acesta corespunde unei creşteri de 11%, sau 426 milioane de euro, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 3,871 miliarde de euro”, se arată în comunicatul asigurătorului.

În Austria, primele brute subscrise au crescut cu 7,8%, până la 1,510 miliarde de euro. În Republica Cehă s-a înregistrat o scădere uşoară legată de cursul valutar, de 0,6%, până la 621 milioane de euro, în timp ce în Polonia volumul primelor brute subscrise a crescut cu 7,9%, până la 416 milioane de euro.

În Regiunea ECE extinsă (Albania, statele baltice, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Moldova, Macedonia de Nord, România, Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria), primele brute subscrise au crescut cu 10%, până la 1,142 miliarde de euro. Regiunea Pieţe speciale (Germania, Georgia, Liechtenstein şi Turcia) a avut de asemenea o evoluţie foarte favorabilă, înregistrând o creştere de 23,9% a primelor brute subscrise, până la 349 milioane de euro.

La sfârşitul primului trimestru din 2024, rata de solvabilitate a grupului a fost de 262% (incluzând măsurile tranzitorii), un nivel foarte ridicat, subliniază comunicatul.

VIG a înregistrat din nou o creştere de două cifre

“VIG a înregistrat din nou o creştere de două cifre a primelor brute subscrise în primele trei luni ale anului 2024. Creşterea foarte solidă a primelor se datorează performanţei bune a afacerilor în general”, a explicat Hartwig Loger, CEO şi preşedinte al Consiliului Director al Vienna Insurance Group, potrivit documentului citat.

Conform recentei prognoze de primăvară a Institutului de Studii Economice Internaţionale din Viena (wiiw), citată în comunicat, majoritatea ţărilor ECE vor înregistra evoluţii pozitive, în special noile state membre UE.

“Luna mai 2024 marchează 20 de ani de la extinderea UE către Est. A fost una dintre cele mai importante decizii geopolitice ale Uniunii Europene şi un pas important pentru VIG, deoarece am putut beneficia de economiile prospere din regiune. Suntem activi în opt din cele zece ţări ale expansiunii estice şi suntem lideri de piaţă în şase dintre acestea. Datorită diversificării ample şi de succes într-o regiune în creştere, ne menţinem optimismul în ceea ce priveşte evoluţia afacerilor în 2024 şi mai departe, în ciuda incertitudinilor geopolitice”, a precizat Hartwig Loger, subliniind accentul pus pe regiunea ECE.

Pe baza rezultatelor din primul trimestru din 2024, conducerea VIG îşi confirmă obiectivul de a obţine profit înainte de impozitare în intervalul 825 milioane de euro – 875 milioane de euro pentru anul financiar 2024.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (ECE), din care fac parte peste 50 de companii de asigurări şi fonduri de pensii din 30 de ţări. Acţiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 şi la Bursa de Valori din Budapesta din 2022. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea agenţiei internaţionale de rating Standard & Poor’s.

Citeste mai mult

NATIONAL

Jude Bellingham a fost ales jucătorul sezonului în LaLiga

Publicat

in

Jude Bellingham, mijlocașul lui Real Madrid, a fost ales jucătorul sezonului în LaLiga. Bellingham i-a devansat pe coechipierul său Vinicius Jr, Antoine Griezmann (Atletico Madrid), Artem Dovbyk (Girona) și Robert Lewandowski (Barcelona) în urma voturilor exprimate de fani, căpitani de echipă și un juriu de experți.

Bellingham a marcat 19 goluri și a avut șase pase de gol în 28 de meciuri de campionat în acest sezon și a adunat 23 de goluri și 12 pase de gol în toate competițiile pentru club.

Bellingham, care nu a putut participa la ceremonia de marți, în Sardinia, deoarece se pregătește pentru finala Ligii Campionilor de pe Wembley împotriva fostului său club Borussia Dortmund, a declarat că este onorat că a primit premiul.

„Aș dori să îl dedic colegilor mei de echipă, staff-ului tehnic și, cel mai important, fanilor celui mai bun club din lume”, a spus el într-un mesaj.

„Este o plăcere de fiecare dată când joc pentru această echipă. Hala Madrid!”

Englezul a mai câștigat titlul de jucătorul sezonului 2022-23 în Bundesliga jucând pentru Dortmund înainte de a se transfera la Real pentru o sumă de aproximativ 103 milioane de euro.

Mai devreme, marți, directorul sportiv al lui Dortmund, Sebastian Kehl, a fost plin de laude la adresa lui Bellingham.

„Știu cât de puternic este Jude și îi cunosc foarte bine personalitatea, așa că este un jucător extraordinar, un caracter extraordinar și, bineînțeles, va face totul pentru a câștiga acea finală”, a spus el, citat de Reuters.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend