DIVERSE
Rezerviştii, chemați la exerciții militare în Moldova: Instruirile se vor desfășura în septembrie și octombrie
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Rezerviștii Forțelor Armate vor participa, în lunile septembrie și octombrie, la exerciții de pregătire desfășurate în mai multe centre de instruire din țară. Antrenamentele vor dura câte cinci zile și au drept scop verificarea aptitudinilor rezerviștilor. Următorul exercițiu este programat pentru perioada 21–25 septembrie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, rezerviștii selectați pentru participare vor fi invitați la Centrele Militare Teritoriale, în baza ordinelor de chemare. În cadrul instruirilor, aceștia se vor familiariza și cu tehnica, echipamentul și armamentul nou din dotarea Armatei Naționale.
Astfel de exerciții au fost organizate și în anii precedenți. În 2025, rezerviștii au participat la exerciții similare în lunile aprilie, mai și noiembrie.
Ministerul Apărării atenționează cetățenii și asupra cazurilor semnalate în anii precedenți privind distribuirea unor ordine de chemare false. Autoritățile îndeamnă cetățenii să verifice cu atenție autenticitatea documentelor primite și, în cazul unor suspiciuni, să contacteze Centrul Militar Teritorial de la locul de reședință.
„Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Putin”. Avertismentul fostului șef al CIA
Fostul șef al CIA, David Petraeus, a avertizat într-un discurs recent că Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a dictatorului rus, Vladimir Putin. Acesta și-a argumentat ideea spunând că țara vecină nu este membră NATO și este mai puțin pregătită decât țările Baltice.
„Putin încearcă în permanență să refacă Uniunea Sovietică. Nu cred că Lituania va fi următoarea țară. Moldova este mult mai probabilă, pentru că este mult mai vulnerabilă în această privință”, a declarat Petraeus.
Fostul șef al CIA a evaluat și nivelul de pregătire al statelor europene și a tras, din nou, un semnal de alarmă privind nivelul de pregătire al țărilor europene.
„Țările europene nu sunt pregătite. Niciuna dintre ele nu a implementat genul de schimbări revoluționare necesare în ceea ce privește conceptele de război, apărare și securitate”, a afirmat el.
Declarațiile fostului înalt oficial vin la scurt timp după ce Rusia a atacat locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Kiev–Varșovia și un camion aflat în apropierea graniței dintre Ucraina și Polonia.
Locomotiva a fost lovită la doi kilometri de teritoriul polonez, fără ca vreo persoană să fie rănită, iar celălalt atac a determinat suspendarea temporară a activității unui punct de frontieră. Polonia și-a mobilizat avioanele F-16, însă nu a raportat încălcarea spațiului său aerian.
În acel tren, conform mai multor informații publicate de către ziariști, ar fi fost prezent și Petraeus, fostul șef al CIA.
![]()
DIVERSE
Veste bună pentru elevi. Senatul a aprobat acordarea burselor școlare și în vacanțe!
Publicat
acum 13 minutela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Veste bună pentru elevi. Toate bursele școlare vor fi acordate și în vacanțe!
Măsura a făcut un obiectul unui proiect de act normativ ce urmărea modificarea Legii învățământului (198/2023).
Concret, la articolul 108 al acestei legi a fost introdus următorul alineat: ”Bursele școlare se acordă și pe perioada vacanțelor școlare”.
Noul proiect stabilește și acordarea burselor tehnologice pentru elevii din învățământul liceal tehnologic și tehnologic dual.
Bursele tehnologice pentru elevii de clasa a IX-a care au ales formarea în sistem dual au fost puse sub semnul întrebării după integrarea învățământului profesional în liceul tehnologic. Motivul? Legea învățământului preuniversitar prevede acordarea acestor burse doar pentru elevii din învățământul profesional, însă acum a fost rezolvată și această problemă.
Amendamentele propuse prin nou proiect aparțin senatorilor USR Ștefan Pălărie, Ruxandra Cibu Deaconu și Cătălin Mîndru, notează edupedu.
Senatorii au dat 104 de voturi în favoarea proiectului, înregistrându-se totodată o abținere.
Ultimul cuvânt îl va avea însă Camera Deputaților, decizională pentru acest proiect legislativ.
![]()
DIVERSE
Risipa alimentară ne golește buzunarele. Cât ne costă, de fapt, mâncarea pe care o aruncăm
Publicat
acum 18 minutela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Gospodăriile din România aruncă în total aproximativ 1,87 milioane de tone de alimente anual, arată Federația Băncilor pentru Alimente din România.
„În plină lună septembrie, dedicată la nivel internaţional combaterii risipei de hrană şi în contextul în care Reţeaua naţională marchează un deceniu de la înfiinţarea primei Bănci pentru Alimente din România, la Bucureşti, atenţia publică se îndreaptă către un aspect adesea ignorat: costul financiar invizibil al mâncării care ajunge la gunoi.
Într-o perioadă în care preţurile alimentelor rămân o preocupare majoră pentru fiecare familie şi fiecare afacere, risipa alimentară reprezintă, în cel mai direct mod, o gaură neagră în buget. Traseul ‘cumpărăm, uităm, aruncăm’ a devenit un obicei neconştientizat care ne costă scump, atât la nivel individual, cât şi la nivel macroeconomic”, se arată într-un comunicat trimis Agerpres de Federaţia Băncilor pentru Alimente din România (FBAR).
Peste jumătate din risipa alimentară are loc în gospodării
Potirvit datelor Eurostat, peste 53% din risipa alimentară la nivel europeamn se produce chiar în gospodării.
În spatele statisticilor îngrijorătoare stau decizii ineficiente din punct de vedere economic: cumpărăturile fără o listă clară de nevoi sau pe stomacul gol, gătitul în exces fără o strategie de revalorificare a resturilor, depozitarea neadecvată în frigider sau chiar aruncarea prematură a hraneu din cauza neînțelegerii diferenței dintre „A se consuma până la” (data limită de siguranţă) şi „A se consuma de preferinţă înainte de” (data de calitate optimă).
„Toate aceste mici neglijenţe zilnice se acumulează, însemnând pentru o familie obişnuită o pierdere directă de până la câteva mii de lei în fiecare an – bani care ar fi putut fi economisiţi sau direcţionaţi către educaţie, sănătate şi servicii esenţiale”, atrage atenţia FBAR.
FBAR subliniază că prevenirea risipei și donarea surplusului reprezintă o ecuație economică câștigătoare. Astfel, pe plan economic, legislația din România oferă facilități fiscale majore companiilor donatoare, cum ar fi deductibilitatea fiscală integrală la calculul impozitului pe profit și scutire de TVA pentru alimentele trasferate gratuit către Băncile pentru Alimente.
„Risipa alimentară nu este doar o problemă morală sau de mediu, ci este o problemă de gestiune economică gravă. Când aruncăm mâncare, aruncăm bani, energie, muncă şi resurse naturale. În timp ce o familie pierde sute de lei pe lună pe alimente uitate în frigider, la capătul celălalt al lanţului există români care nu au ce pune pe masă.
La Băncile pentru Alimente, de 10 ani dovedim că există un alt drum: un mecanism în care fiecare leu investit în logistica noastră multiplică de peste 13 ori valoarea hranei salvate. Vă invităm să privim farfuria şi bugetul cu mai mult respect şi să transformăm risipa în solidaritate”, a declarat preşedintele Federaţiei Băncilor pentru Alimente din România, Romuald Bulai, citat în comunicat.
Federaţia Băncilor pentru Alimente din România şi cele nouă Bănci Regionale din Bucureşti, Cluj, Roman, Braşov, Oradea, Timişoara, Constanţa, Craiova şi Galaţi formează o reţea naţională de solidaritate, care salvează zi de zi hrană de la risipă şi o transformă în sprijin real pentru comunităţile vulnerabile.
FBAR este membru al Federaţiei Europene a Băncilor pentru Alimente – FEBA. De la înfiinţare, în 2016, şi până la finalul lunii iunie 2026, Reţeaua Băncilor pentru Alimente a colectat peste 49.000 de tone de produse: peste 44.000 de tone de alimente salvate de la risipă, peste 4.000 de tone de alimente donate prin Colecta Naţională de Alimente şi peste 1.800 de tone de produse non-food.
Cele peste 48.000 de tone de alimente s-au transformat în peste 96 de milioane de porţii de hrană, distribuite prin 910 ONG-uri partenere către 340.000 de persoane vulnerabile.
![]()
DIVERSE
Maestrul Ionel Petrişoru s-a stins din viaţă, zi de doliu în folclorul românesc
Publicat
acum 19 minutela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Maestrul Ionel Petrișoru, instructor-coregraf și unul dintre cei mai devotați păstrători și promotori ai jocului popular din județul Botoșani, s-a stins din viață.
Peste patru decenii de activitate au însemnat pentru Ionel Petrișoru mult mai mult decât o carieră. Au însemnat generații întregi de copii și tineri pe care i-a învățat să intre în horă, să înțeleagă rostul unui pas, al unui ritm și al unui costum, să descopere că tradiția nu este ceva ce privim de la distanță, ci ceva ce se transmite de la om la om.
Născut în Vorona, loc al unei puternice identități tradiționale, Ionel Petrișoru și-a început apropierea de dans încă din copilărie. Experiența de dansator, anii de formare și, apoi, activitatea începută ca instructor și coregraf au construit un parcurs profesional pus aproape în întregime în slujba folclorului coregrafic botoșănean.
De numele său se leagă activitatea unor formații și ansambluri precum „Balada” și „Balada Nouă” din Botoșani, „Flori de Măr” din Curtești, „Comorile Luncii”, „Hora” din Ștefănești, „Ciobănașul” din Copălău, „Hora Dângeneana” sau „Vlăstarele Hlipicenilor”. În fiecare dintre aceste locuri a lăsat oameni care știu astăzi un joc pentru că cineva a avut răbdarea să li-l arate pas cu pas.
„Ionel Petrișoru a fost, înainte de toate, un om al transmiterii. A dus jocurile din nordul Moldovei din sat către scenă fără să le desprindă de rădăcinile lor și a reprezentat Botoșaniul în întâlniri și manifestări profesionale dedicate coregrafiei tradiționale, acolo unde experiența sa a devenit parte din dialogul mai larg despre păstrarea dansului românesc. Într-o lume în care tradițiile se pot pierde într-o singură generație dacă nu mai există cineva care să le transmită, munca unor oameni precum Ionel Petrișoru capătă o valoare aparte. Pașii pe care i-a așezat în scenă vor continua să fie dansați. Poate că aceasta este cea mai adevărată formă de memorie pe care o poate lăsa un om de cultură. Gestul de după. Centrul Cultural Botoșani transmite sincere condoleanțe familiei, apropiaților, colegilor, foștilor săi elevi și tuturor celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el”, este anunțul Centrului Cultural Botoșani.
![]()
DIVERSE
Elena Vîșcu, mesaj ironic la adresa lui CRBL. Postarea făcută de coregrafă în mediul online: „Nu doar vorbe frumoase”
Publicat
acum 22 de minutela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Elena Vîșcu l-a înțepat pe CRBL printr-un mesaj plin de umor și ironie. Coregrafa a postat un videoclip în care ține în mâini un buchet superb de flori, însoțit de un mesaj legat de fostul soț și diferența dintre vorbe și fapte.
„Când primești în sfârșit un buchet adevărat, dar vaza a rămas din «epoca celor 3 floricele de la fostul». Ce faci?”, a spus Elena pe rețelele de socializare.
Citește și: Elena Vîșcu, dezvăluiri dureroase despre suferința fiicei sale în urma divorțului: „A fost rău”
Cu toate că mesajul pare unul amuzant, semnificația pare mai profundă. Elena a continuat cu o remarcă ce pare să reflecte o lecție de viață: „Când în sfârșit primești fapte, nu doar vorbe frumoase. Unii se pricep doar la promisiuni… și nu, nu despre flori este vorba în acest video”.
Această declarație a fost interpretată de fani ca o referire la relațiile anterioare ale vedete și la felul în care a învățat să valorizeze gesturile autentice. Elena și-a încheiat mesajul cu o concluzile legată de modul în care i s-a schimbat viața: „Nu s-a schimbat doar buchetul, m-am schimbat eu și cu mine tot ce accept”.
Elena Vîșcu și CRBL s-au despărțit la începutul anului 2024, după 16 ani petrecuți împreună. Coregrafa a ales să se mute cu fiica lor, Alessia, în țara natală, Republica Moldova, la Chișinău, cu părinții coregrafei.
În această vară, Elena a dezvăluit că există cineva special în viața sa, dar a preferat să păstreze discreția asupra detaliilor.
„Eu sunt bine, e cineva în viața mea, dar nu vreau să vorbesc. Când o să simt că este momentul să fiu deschisă și să povestesc, o să vorbesc despre asta”, a spus ea pentru sursa citată. Totuși, Elena a subliniat cât de important este să îți acorzi timp pentru a te regăsi după o relație lungă. „Eu o să mă aleg pe mine, știu ce vreau și am ales să mă pun pe primul loc. Echilibrul, liniștea și starea pe care o am acum mă fac liniștită și fericită.”, a spus ea.
![]()
DIVERSE
Fetiţa Mădălinei Apostol nu știe de moartea mamei. Tatăl micuţei spune că va apela la ajutorul unui specialist
Publicat
acum 28 de minutela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mădălina Apostol, partenera lui Nick Rădoi, a murit la vârsta de 41 de ani, lăsând în urmă multă durere în sufletele celor care au cunoscut-o. Potrivit omului de afaceri, care i-a fost mai mulți ani iubit, Mădălina suferea de depresie, iar într-un moment de rătăcire și-a pus capăt zilelor. Familia la care tânăra locuia în România a făcut primele declarații despre tragedie.
Moartea neașteptată a Mădălinei Apostol a lăsat în urmă multă durere și nenumărate întrebări, deocamdată fără răspuns în celor care au cunoscut-o și au iubit-o. Deși despărțită de ani buni de foștii parteneri, aceasta a păstrat o legătură foarte bună cu aceștia.
Singura care nu știe în acest moment de tragedia prin care trece familia este fetița Mădălinei. Tatăl micuței, Cătălin, a preluat întreaga responsabilitate privind protejarea echilibrului emoțional al micuței și a decis să amâne să-i spună adevărul.
Conștient de impactul psihologic devastator pe care o astfel de veste îl poate produce asupra sufletului fetiței, fostul partener al Mădălinei Apostol a decis să consulte un specialist înainte de a deschide acest subiect sensibil. El consideră că doar îndrumarea unui psiholog este modalitatea prin care o asemenea traumă să poată fi asimilată treptat.
Fiul Mădălinei Apostol, copleșit de pierderea suferită. Gestul făcut de tânăr în mediul online
„Fetița a stat cu Mădălina. Noi aveam o relație foarte bună! Ne înțelegeam foarte bine. În ultima perioadă am fost și o săptămână la mare împreună cu copiii. Acum, cu siguranță, va urma să stea cu mine. Încă nu i-am spus (n.n. fetiței). Vrem să mergem la un psiholog, probabil. Să stăm de vorbă cu un psiholog. Mădălina era foarte apropriată de ea. Era foarte dedicată copiilor”, a povestit bărbatul pentru Cancan.
Mădălina Apostol a fost cea mai apropiată de fetița ei și a avut o relație bună și cu tatăl copilei. Cu puțin timp înainte de deznodământul tragic, fostul partener spune că a fost alături de Mădălina Apostol și copii pe litoral. Bărbatul a mărturisit că vedeta a mai avut o „depresie severă”, motiv pentru care a fost în România la o clinică. Ulterior a stat în jur de o lună la o mănăstire, dar din nefericire, nici apropierea de Dumnezeu nu a reușit să o liniștească.
Cătălin susține că tragedia s-a produs în locuința unei prietene apropiate, fără să fi existat semnale prevestitoare. În cursul ultimei convorbiri telefonice purtate sâmbătă după-amiază, Mădălina Apostol nu a avut nici o schimbare de atitudine care să indice o problemă și nu a lăsat nici un mesaj de rămas bun familiei.
„Ea era foarte ok. Tocmai ca să nu-mi dădea nimic de bănuit, era foarte ok. Avea o stare foarte ok. Dacă spunea ceva, îți dai seama că luam măsuri. N-a spus nimic, n-a dat de bănuit la nimeni nimic”, a mărturisit bărbatul.
Fetița Mădălinei Apostol nu știe de moartea mamei. Tatăl micuței spune că va apela la ajutorul unui specialist. Doar cuvinte de laudă la adresa Mădălinei Apostol a avut și bărbatul căruia i-a dăruit doi băieți.
Acesta a definit legătura dintre ei ca fiind una „corectă” și susține că a fost mereu o femeie independentă și liberă, care nu suporta să trăiască după nici o regulă, transmițând copiilor ei principii sănătoase de viață.
„Era fata care punea o farfurie de mâncare și un pahar de apă la toată lumea”, a subliniat fostul partener. Cât privește înmormântarea Mădălinei Apostol, acesta susține că de pregătirile pentru funeralii se ocupă toată familia, inclusiv frații acesteia, dar și prietenii.
Dacă tu sau cineva drag trece printr-o perioadă dificilă, se confruntă cu stări de anxietate, depresie sau gânduri apăsătoare, este important să știi că există soluții și că a cere ajutor este un act de curaj și primul pas spre vindecare. În România există specialiști pregătiți să te asculte și să te sprijine, în mod gratuit și confidențial:
depreHUB (Asociația Happy Minds): 0800 0800 20 (TelVerde gratuit, suport psiho-emoțional pentru anxietate și depresie)
Alianța Română de Prevenție a Suicidului: 0800 801 200 (TelVerde gratuit de prevenție a suicidului și asistență în criză)
Telefonul Speranței: 116 123 (Linie gratuită de asistență emoțională)
Telefonul Copilului (pentru copii, adolescenți și părinți): 116 111
Urgențe Medicale: Apelați 112 în caz de pericol iminent sau criză acută de siguranță.
![]()
DIVERSE
Horoscop 17 septembrie 2026. Teiwaz te încurajează să fii calculat în gestionarea finanțelor
Publicat
acum 2 orela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Horoscop 17 septembrie 2026. Runele sunt considerate alfabetul zeilor și sunt seturi de simboluri gravate pe pietre, lemn sau sticlă ce reprezintă semne sacre care sunt conectate cu lumea supranaturalului. Ele au proveniență din triburile nordice și germanice și datează încă din secolul 1. Totalitatea runelor laolaltă cu puterile și conexiunile lor formează un sistem magic, adevărat centru de forță ce se consideră că aduce mesaje de la zei. Runele sunt una din formele de divinație folosită cu succes și în zilele noastre, fiind folosite și ca amulete de protecție și talismane norocoase.
Iată mesajele pe zodii în etalarea runelor pentru joi 17 septembrie 2026. Suntem în sezonul Fecioarei, începem cu zodia Fecioară.
ETALARE RUNE pentru FECIOARA
Runa etalată -Teiwaz: Teiwaz te încurajează să fii strategic și calculat în gestionarea finanțelor. Este o perioadă bună pentru a face investiții pe termen lung, dar evită riscurile inutile. Planificarea atentă și evaluarea riguroasă a oportunităților financiare te vor ajuta să îți stabilizezi situația financiară și să îți atingi obiectivele economice.
Horoscop 17 septembrie 2026 pentru BALANTA
Runa etalată – Ansuz: Runa vorbește despre învățare și transmiterea cunoașterii. Poți primi ocazia să explici, să predai sau să ajuți pe cineva prin experiența acumulată.
ETALARE RUNE pentru SCORPION
Runa etalată – Fehu: Runa simbolizează prosperitatea, resursele aflate în mișcare și capacitatea de a transforma ceea ce ai într-un câștig real. O oportunitate financiară sau profesională poate apărea, însă rezultatul depinde de felul în care îți administrezi timpul, energia și banii.
Horoscop 17 septembrie 2026 pentru SAGETATOR
Runa etalată – Ingwaz: Runa simbolizează fertilitatea ideilor și dezvoltarea unui plan. Nu grăbi lansarea dacă fundația nu este încă solidă.
ETALARE RUNE pentru CAPRICORN
Runa etalată – Nauthiz: Runa simbolizează tensiunea dintre ceea ce vrei și ceea ce este posibil acum. Acceptarea realității nu înseamnă abandonarea obiectivului, ci găsirea unei căi mai potrivite.
Mai multe detalii, pe sfatulparintilor.ro
![]()

Veste bună pentru elevi. Senatul a aprobat acordarea burselor școlare și în vacanțe!

Risipa alimentară ne golește buzunarele. Cât ne costă, de fapt, mâncarea pe care o aruncăm

Maestrul Ionel Petrişoru s-a stins din viaţă, zi de doliu în folclorul românesc

Elena Vîșcu, mesaj ironic la adresa lui CRBL. Postarea făcută de coregrafă în mediul online: „Nu doar vorbe frumoase”

Fetiţa Mădălinei Apostol nu știe de moartea mamei. Tatăl micuţei spune că va apela la ajutorul unui specialist

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș

Scandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi

Profesori din vârful Universității Pitești reținuți pentru luare de mită! LUAU MITĂ DE LA STUDENȚI PENTRU A TRECE EXAMENE

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?

Bătaie ca-n filme la Curtea de Argeș – Trei bărbați și o fată atac dur pe strada Albești – AU AJUNS ÎN AREST

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Polițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism
Polițist în acte, dar proxenet în realitate. Un subofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vârstă de 36...

Vești bune! În curând, programări online în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Pitești
Pacienții care au nevoie de consultații în cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești vor avea...

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) București au efectuat o descindere în forță la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, județul Argeș. Acțiunea...

Scandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi
O investiție recentă în infrastructura rutieră a comunei Albota, județul Argeș, a stârnit un val de indignare în rândul comunității...
Curtea de Argeș

Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
Anunțul oficial al Primăriei Curtea de Argeș privind recepția lucrărilor la primul bloc de locuințe sociale construit în municipiu după...

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au demonstrat din nou că misiunea lor depășește granițele rigorii militare, fiind strâns...

Accident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital
Un grav accident rutier a avut loc pe raza comunei Ciofrângeni, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a...

Accident grav la Corbeni: Tânără de 21 de ani rănită după impactul violent dintre două mașini
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe raza comunei Corbeni. La fața locului au...

O femeie de 63 ani din Curtea de Argeș a căzut în gol de pe balconul blocului
Cercetări privind femeie căzută de la înălțime, la Curtea de Argeș Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au...
Mioveni

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniEXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro
ECONOMICacum 2 săptămâniUșa de garaj tip rulou ocupă mai puțin spațiu decât una clasică?
ACTUALacum 2 săptămâniLecție de turism pentru CJ Argeș: Piteștiul își lansează propriul OMD, axat pe mediul privat, nu pe sinecuri de partid
ACTUALacum 2 săptămâniHALAL PRIORITĂȚI LA CURTEA DE ARGEȘ! Milioane de euro tocați pe o pistă SUSPENDATĂ de biciclete… pentru adus apa cu bidonul de la izvor!
DIVERSEacum 2 săptămâniSiguranța pe Internet: Ghidul tău practic pentru alegerea platformelor de divertisment online
LIFESTYLEacum 2 săptămâniVreau să slăbesc dar să păstrez masa musculară. Ce suplimente iau? 7 opțiuni la care poți apela în 2026
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCircuit în țările baltice și nordice – între orașe, mare și natură
ACTUALacum 6 zileMilitarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș












Ultimele Comentarii