ACTUAL
Polițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism
Publicat
acum 57 de minutela
Autor
admin
Polițist în acte, dar proxenet în realitate. Un subofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vârstă de 36 de ani, a fost reținut de procurorii DIICOT după ce s-a descoperit că ducea o dublă viață infracțională. Omul legii este acuzat că a racolat o tânără prin arhicunoscuta metodă „loverboy” și a exploatat-o sexual atât pe teritoriul României, cât și în Marea Britanie.
Carieră de 13 ani și familie folosită drept paravan
Agentul lucra în cadrul structurilor MAI încă din anul 2013, fiind absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” de la Câmpina. În viața publică, bărbatul poza într-un cetățean model: era căsătorit și avea doi copii. În spatele acestei imagini, anchetatorii au refăcut un traseu infracțional derulat pe parcursul mai multor ani:
- Anul 2023: Subofițerul a abordat o tânără folosind metoda „loverboy”. După ce i-a câștigat încrederea și afecțiunea, a determinat-o prin inducere în eroare și presiune psihologică să practice prostituția în Marea Britanie și în România.
- Perioada ianuarie – mai 2026: Bărbatul s-a ocupat direct de coordonarea activității din țară. Acesta îi achita din resurse proprii anunțurile pe site-urile de servicii sexuale și îi înlesnea practicarea prostituției, însușindu-și ulterior cea mai mare parte din veniturile obținute de victimă.
Percheziții, bani confiscați și propunere de arestare preventivă
Ancheta coordonată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești a culminat cu efectuarea a 4 percheziții domiciliare. În urma descinderilor, sprijinite de polițiștii criminaliști din IPJ Argeș și de jandarmi, au fost descoperite și ridicate sume importante de bani în lei și euro, precum și diverse înscrisuri cu valoare probatorie.
La data de 15 septembrie 2026, procurorii au dispus reținerea polițistului pentru 24 de ore. Astăzi, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Delimitarea fermă a conducerii IPJ Argeș
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a reacționat dur în urma acestui caz, subliniind că nu tolerează derapajele în propriile rânduri:
„Inspectoratul de Poliție Județean Argeș se delimitează ferm de orice comportamente sau acțiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor instituției și nu sunt în concordanță cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.”
Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele. Pe tot parcursul procesului penal, suspectul beneficiază de drepturile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția de nevinovăție.
![]()
Poate îți place și...

Defence Committees approve President’s request for 20 Romanian servicemen in Operational Command for Ukraine

Cine citește conversațiile utilizatorilor cu ChatGPT. Informațiile personale ar putea fi în pericol

Diana Lupescu, cu ochii în lacrimi. Soția lui Mircea Diaconu face dezvăluiri dureroase despre marele actor: „Când s-a dus să se opereze, domnul doctor a plecat în vacanță”
ACTUAL
Defence Committees approve President’s request for 20 Romanian servicemen in Operational Command for Ukraine
Publicat
acum 5 minutela
16 septembrie 2026Autor
admin

The joint Defence Committees of the Chamber of Deputies and Senate approved on Wednesday President Nicusor Dan’s request for the Romanian Army to participate, starting in the second quarter of 2026, with up to 20 servicemen, General Staff personnel, within the Operational Command for the Multinational Force in support of Ukraine (MNF-U).
MPs from the Social Democratic Party (PSD), the National Liberal Party (PNL), the Save Romania Union (USR) and the Hungarian Democratic Union of Romania (UDMR) voted in favour of the request.
The Alliance for the Union of Romanians (AUR) and the S.O.S. Romania Party (SOS) MPs challenged the vote and called for the meeting to continue after the Chamber of Deputies’ plenary session.
On 8 September, President Nicusor Dan asked Parliament to approve the participation of the Romanian Army, with up to 20 servicemen, within the Operational Command for the Multinational Force in support of Ukraine and in the command and control structures subordinate to it.
The joint Standing Bureaus of the Chamber of Deputies and Senate decided on the same day to send the request to the Defence Committees, with it to be included on the agenda of the joint plenary session.
„The Russian Federation’s military aggression against Ukraine has led, at regional level, to a significant deterioration of the European security environment, placing the Black Sea region states, including Romania, in an area of persistent insecurity. In this context, the ‘Coalition of the Willing – Coalition of the Willing for Ukraine’ was established, with the aim of providing, following the conclusion of a ceasefire agreement, a system of political and legal guarantees for Ukraine. In order to implement political-level decisions in the military area, the Operational Command for the Multinational Force Ukraine was activated in 2025, a rotational structure deployed alternately in France and the United Kingdom,” according to the letter sent to Parliament on 30 March.
According to the document, „the planning within the Command is carried out at strategic level, is directed towards achieving the strategic objectives of the Coalition of the Willing and aims to carry out actions using the available resources as efficiently as possible.”
The head of state argued that the participation of the Romanian Army in this effort would contribute to increasing visibility, promoting our national interests and proving a proactive stance, as well as continuity in relations with strategic partners.
„Therefore, in line with Romania’s consistent position on the conflict in Ukraine, Romania’s status within the EU, the geographical position of our country and in accordance with the provisions of Article 4(2) of the Law No. 291/2007 on the entry, stationing, conduct of operations or transit of foreign armed forces on the Romanian territory, as republished, with subsequent amendments and additions, I ask you to approve the participation of the Romanian Army, starting in the second quarter of 2026, with up to 20 servicemen, General Staff personnel, within the Operational Command for the Multinational Force Ukraine and in the command and control structures subordinate to it,” the document said.
![]()
ACTUAL
Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
Publicat
acum 20 de minutela
16 septembrie 2026Autor
admin
Anunțul oficial al Primăriei Curtea de Argeș privind recepția lucrărilor la primul bloc de locuințe sociale construit în municipiu după anul 1989 a stârnit un val masiv de nemulțumire și suspiciune în rândul comunității locale. În loc de entuziasm, vestea a readus la suprafață neîncrederea argeșenilor, alimentată de scandalurile anterioare legate de repartizarea locuințelor ANL și a celor destinate personalului spitalului din oraș.
- Noul bloc este situat în cartierul Confarg și dispune de 45 de unități locative, formate din garsoniere și apartamente. În perioada următoare, Consiliul Local Curtea de Argeș urmează să dezbată și să aprobe regulamentul oficial, precum și grila de criterii pe care solicitanții vor trebui să le îndeplinească. Evaluarea și alocarea efectivă a dosarelor vor fi gestionate de Compartimentul Administrarea Domeniului Public și Privat.
Revolta comunității și suspiciunile de favoritism
Sute de locuitori au reacționat dur pe rețelele de socializare, exprimându-și teama că spațiile locative au fost deja atribuite în culise sau că vor ajunge prioritar la persoane din anturajul conducerii primăriei. Oamenii reamintesc de situațiile din trecut, când locuințele de stat ar fi fost ocupate fără respectarea legii.
Reacțiile vehemente reflectă o frustrare adânc înrădăcinată în rândul cetățenilor:
„Aveți un tupeu absolut fantastic… Apartamentele sunt deja date! Cum au fost date și la ANL-uri șmecherilor, care și-au închiriat propriile apartamente și au locuit în cele «sociale»… știți vorba cu «ulciorul»? Aveți grijă…”, comentează revoltată o argeșeancă.
Un alt localnic atrage atenția asupra modului în care sunt folosite alte imobile din fondul locativ al orașului:
„Primăria ar trebui să se uite mai atent la blocul de lângă Poliție. Acolo parcarea este plină de bolizi de lux, iar pe unele balcoane vezi inscripții cu branduri precum Armani sau Gucci.”
Rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor reuși să ofere o procedură complet transparentă în cazul celor 45 de locuințe din Confarg sau dacă procesul de atribuire va confirma din nou temerile populației.
![]()
ACTUAL
Revelion 2026. Cât costă să petreci noaptea dintre ani în Poiana Brașov. Hotelurile sunt aproape rezervate, în ciuda prețurilor uriașe
Publicat
acum 2 orela
16 septembrie 2026Autor
admin

Revelion 2026. Poiana Brașov este una dintre stațiunile preferate ale românilor, în ciuda prețurile uriașe. Hotelierii au început deja să facă pregătiri pentru noapte dintre ani și încearcă să vină cu oferte atractive pentru turiști.
Revelion de 8.000 de lei la munte. Camerele sunt aproape ocupate
Românii care vor să petreacă Revelionul în Poiana Brașov trebuie să scoată bani frumoși din buzunare. De exemplu, un pachet pentru două persoane costă nu mai puțin de 8.000 de lei. În ciuda prețurilor mari, hotelierii se laudă că deja au locațiile aproape pline.
„Tarifele încep de la 8.000 de lei până la 9.500 de lei, două persoane, cameră dublă. Avem incluse serviciile de demipensiune şi inclusiv cina festivă de revelion. În acest moment avem 85% din camere rezervate. Tarifele au rămas la acelaşi nivel.
Avem ansambluri folclorice din zona Brașovului, dansuri grecești, avem un spectacol inedit cu muzică live”, spune directorul unui hotel din Poaia Brașov, potrivit Observatornews.ro.
Potrivit hotelierilor, în preț intră și cinele festive și petrecerile tematice.
„Avem pe dată de 31 și program artistic. Şi pe dată de 1 ianuarie avem un brunch de dimineață, un mic dejun prelungit. Oamenii îşi doresc din ce în ce mai puţîn din păcate să achiziţioneze pachete, mai degrabă optează pentru cazare cu mic dejun şi îşi cumpără cină festivă sau cinele, ulterior”, spune administratorul unui hotel.
Și la malul mării au apărut deja primele oferte pentru Revelion. Una dintre cele mai căutate locații pentru a petrece noapte dintre ani este hotelul din Mamaia al lui Gică Hagi.
Pentru o suită cu vedere la mare și mic dejun inclus, românii vor plăti în noapte de revelion nu mai puțin de 919 lei. Camera are 30 de metri pătrați, balcon, aer condiționat, baie proprie, minibar, Wi-Fi gratuit. În acest caz, rezervarea este nerambursabilă.
În cazul celor care vor și acces la SPA, prețul urcă la 1040 de lei. În preț intră și micul dejun. Atenție, aceștia nu beneficiază de anulare gratuită. Cei care optează pentru opțiunea cu anulare gratuită vor plăti 1.156 de lei.
Sunt și oferte mai ieftine. De exemplu, o cameră dublă standard fără vedere la mare cu mic dejun inclus costă 597 de lei. Rezervarea este nerambursabilă și este necesară plata online.
![]()
ACTUAL
Poți cere pensie de întreținere la fostul soț după divorț? Cum te poate ajuta un avocat în dreptul familiei
Publicat
acum 3 orela
16 septembrie 2026Autor
admin

Avocații atrage atenția că, în urma divorțului, soțul aflat în nevoie poate beneficia de pensie de întreținere din partea fostului soț, în condițiile prevăzute de lege. În asfel de situații, cadrul legal aplicabil este stabilit de art. 389, alin. 2 din Codul Civil, care prevede că soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei.
Important de menționat este și faptul că fostul soț poate beneficia de pensie de întreținere și în situația în care incapacitatea de muncă se ivește în termen de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă aceasta este cauzată de o împrejurare aflată în legătură cu căsătoria.
Cum se stabilește valoarea pensiei de întreținere
Obligația de întreținere între foștii soți este reglementată de art. 389 din Codul Civil, care stabilește că soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei.
În ceea ce privește valoarea pensiei de întreținere, aceasta se stabileşte până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale şi cu starea de nevoie a creditorului. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.
În ce condiții poate fostul soț cere pensie de întreținere după divorț?
Cadrul legal aplicabil stabilește o serie de condiții pe care soțul în cauză trebuie să le îndeplinească. Dreptul la întreținere nu se acordă automat odată cu desfacerea căsătoriei, ci trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Astfel, fostul soț poate avea dreptul la întreținere în următoarele situații:
se află în stare de nevoie ca urmare a unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie sau în timpul căsătoriei;
incapacitatea de muncă apare în termen de un an de la divorț, cu condiția ca aceasta să fie determinată de o împrejurare aflată în legătură cu căsătoria;
persoana care solicită pensia de întreținere trebuie să demonstreze atât starea de nevoie, cât și împrejurările care justifică acordarea întreținerii;
trebuie avute în vedere și mijloacele financiare ale fostului soț de la care se solicită plata întreținerii.
Cadrul legal aplicabil menționează și o limitare. Art. 389, alin. 2 din Codul Civil prevede că, dacă divorţul este pronunţat din culpa exclusivă a unuia dintre soţi, acesta nu beneficiază de prevederile alin. (2) şi (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei. În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligaţia de întreţinere încetează prin recăsătorirea celui îndreptăţit.
Reglementările se aplică îndiferent dacă desfacerea căsătoriei a avut loc la printr-un divorț la primărie sau printr-un divorț la notar.
Cine poate beneficia de pensia de întreținere
În temeiul art. 516 din Codul Civil, obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Dispoziţiile alin. (1) privind obligaţia de întreţinere între rudele în linie dreaptă, precum şi între fraţi şi surori sunt aplicabile şi în cazul adopţiei.
Dreptul la întreținere îi revine, potrivit art. 524, celui care se află la nevoie, care nu se poate întreține din munca sau din bunurile sale. Cu toate acestea, nu poate pretinde întreţinere acela care s-a făcut vinovat faţă de cel obligat la întreţinere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri.
„Litigiile de familie implică nu doar aspecte juridice, ci și situații personale sensibile, iar pensia de întreținere între foștii soți trebuie analizată cu atenție, prin raportare la starea de nevoie, capacitatea de muncă și mijloacele financiare ale părților. Fiecare caz are particularitățile sale, iar o evaluare juridică corectă este esențială pentru protejarea drepturilor și intereselor celor implicați”, a declarat Avocatul Coordonator al Societății Românești de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, Dr. Radu Pavel
Cum se dovedește dreptul la pensia de întreținere?
Poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligaţii ale sale.
Stabilirea și executarea obligației de întreținere
În temeiul art. 530 din Codul Civil, obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. De asemenea, dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.
Divorț la notar, la primărie sau în instanță. Cum influențează pensia de întreținere între foștii soți?
Indiferent dacă desfacerea căsătoriei are loc prin divorț notar sau divorț primărie, posibilitatea de a solicita pensie de întreținere se analizează separat, în funcție de îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Pașii necesari divorț primărie
Desfacerea căsătoriei se poate realiza și pe cale administrativă. În cazul unui divorț la primărie, cei doi soți trebuie să depună o cerere de divorț în fața ofițerului de stare civilă, delegat de la primăria care are în păstrarea actul de căsătorie.
Prin completarea cererii de divorț la primărie, cei doi soți declară că sunt de caord cu desfacerea căsătoriei, că nu au copii minori cu celălat soț și că nu au mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei.
Divorțul poate avea loc:
prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;
atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
După depunerea cererii de divorț, celor doi soți li se acordă un termen de reflecție de 30 de zile, timp în care pot revenii asupra deciziei sau menține dorința inițială. La finalul acestei perioade, ambii soți trebuie să se prezinte personal, la ofițerul de stare civilă pentru a-i comunica decizia.
Dacă, după expirarea perioadei de reflecție, soții își mențin decizia de a divorța, ofițerul de stare civilă eliberează certificatul de divorț. În cazul în care apar posibilele neînțelegeri legate de numele de familie pe care să-l poarte după divorț, ofițerul de stare civilă îi poate îndruma să se adreseze instanțelor judecătorești.
În acest sens, un avocat divorț poate oferi consultanță juridică privind modalitatea de desfacere a căsătoriei, poate redacta documentele necesare și poate reprezenta clientul în fața instanței. De asemenea, acesta poate acorda asistență în probleme privind numele după divorț, autoritatea părintească, locuința copilului, pensia de întreținere, programul de legături personale cu minorul sau partajul bunurilor comune.
În concluzie, pensia de întreținere între foștii soți se acordă în situațiile și condițiile prevăzute de lege. În vederea obținerii acestui drept, analizarea stării de nevoie, a incapacității de muncă, a veniturilor și a situației concrete a părților, devine esențială. Un avocat pensie de întreținere poate oferi îndrumare juridică și asistență în demersurile necesare pentru stabilirea, modificarea sau încetarea obligației de întreținere.
![]()
ACTUAL
Protestul crescătorilor de animale continuă și miercuri. Ciobanii au dormit în Piața Victoriei
Publicat
acum 6 orela
16 septembrie 2026Autor
admin
Protestul crescătorilor de animale continuă și miercuri. Dupa manifestațiile și incidentele de marți, ciobanii si-au petrecut noaptea dormind în Piața Victoriei. Aceștia anunță că vor protestat din nou miercuri.
Protestul crescătorilor de animale continuă. Imagini incredibile surprinse marți noapte în zona Guvernului
După violențele de la protest, mai mulți ciobani au ales să-și petreacă noaptea pe spațiile verzi din zona Guvernului, în timp ce alții s-au întins direct pe asfalt în Piața Victoriei.

„Continuăm mâine. Astăzi am avut instigatori și o ieșit cu balamuc. Am avut instigatori, dar nu de-ai noștri, georgiștii. Au venit cu pietre în buzunare și au dat în jandarmerie. Au venit cu niște pietre că nu le găsești pe aici, dar nu sunt de-ai noștri. Noi participăm peste tot și nu se întâmplă măgării din astea”, spune o protestatară aflată pe o bancă, potrivit Mediafax.

Fermierii au protestat marți în faţa Guvernului, reclamând situaţia dificilă în care se află zootehnia românească, dar şi agricultura. Oierii sunt nemulțumiți și de modul în care sunt gestionate focarele de pestă și variolă ovină. Ei contestă măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și interzicerea exporturilor de oi și capre.
Mai mulţi participanţi la protestul din Piața Victoriei s-au îmbrâncit şi s-au luat la bătaie cu jandarmii. Ca urmare, jandarmii au folosit spray-uri lacrimogene, în condiţiile în care există suspiciunea că printre manifestanţi s-au infiltrat şi susţinători ai lui Călin Georgescu. Manifestanţii au stigat ”Fără violenţă” şi au aruncat cu sticle de apă şi cu alte obiecte contondente înspre jandarmi.
Potrivit Jandarmeriei, 47 de persoane au fost duse la secțiile de poliție, 10 jandarmi au fost răniți, iar două autospeciale ale Jandarmeriei au fost avariate. Forțele de ordine au aplicat 15 amenzi, în valoare totală de 21.500 de lei.
![]()
ACTUAL
Un număr de 47 de persoane participante la protestul din Piața Victoriei, care au săvârșit fapte antisociale, au fost conduse la secțiile de poliție
Publicat
acum 12 orela
16 septembrie 2026Autor
admin

Un număr de 47 de persoane participante la protestul din Piața Victoriei, care au săvârșit fapte antisociale, au fost conduse la secțiile de poliție, a informat Jandarmeria Capitalei, informează Rador Radio România.
Jandarmi spitalizați și pagube materiale
Sursa precizează că în urma violențelor, 10 jandarmi au fost răniți sub diferite forme, 4 dintre aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Două autospeciale au fost de asemenea distruse.
În context au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 21.500 de lei.
Apelul Jandarmeriei și reacția ministrului de Interne
Jandarmeria face apel către reprezentanții mass media, ai societății civile și către agenții comerciali din zonă să acorde sprijin prin furnizarea de imagini din spațiul public, care să ajute la identificarea tuturor persoanelor care au comis acte ilegale.
Într-o postare pe Facebook, ministrul interimar de interne, Cătălin Predoiu, anunță că ordinea publică a fost restabilită și subliniază că violența, agresarea forțelor de ordine și transformarea unui protest într-o confruntare de stradă nu pot fi acceptate.
![]()

Defence Committees approve President’s request for 20 Romanian servicemen in Operational Command for Ukraine

Cine citește conversațiile utilizatorilor cu ChatGPT. Informațiile personale ar putea fi în pericol

Diana Lupescu, cu ochii în lacrimi. Soția lui Mircea Diaconu face dezvăluiri dureroase despre marele actor: „Când s-a dus să se opereze, domnul doctor a plecat în vacanță”

Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise

Fermierii fac primele declarații după discuțiile de la Palatul Cotroceni: „Ne sună ciobanii că vor să blocheze Valea Oltului și Brașovul” / „Au fost băgați oameni printre noi care au scos spray din buzunar și au dat printre ciobani” / „Ne-am gândit să plecăm 4-5 autocare la Bruxelles cu cojoacele pe noi”

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș

Scandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi

Profesori din vârful Universității Pitești reținuți pentru luare de mită! LUAU MITĂ DE LA STUDENȚI PENTRU A TRECE EXAMENE

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Polițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism
Polițist în acte, dar proxenet în realitate. Un subofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vârstă de 36...

Vești bune! În curând, programări online în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Pitești
Pacienții care au nevoie de consultații în cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești vor avea...

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) București au efectuat o descindere în forță la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, județul Argeș. Acțiunea...

Scandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi
O investiție recentă în infrastructura rutieră a comunei Albota, județul Argeș, a stârnit un val de indignare în rândul comunității...
Curtea de Argeș

Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
Anunțul oficial al Primăriei Curtea de Argeș privind recepția lucrărilor la primul bloc de locuințe sociale construit în municipiu după...

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au demonstrat din nou că misiunea lor depășește granițele rigorii militare, fiind strâns...

Accident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital
Un grav accident rutier a avut loc pe raza comunei Ciofrângeni, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a...

Accident grav la Corbeni: Tânără de 21 de ani rănită după impactul violent dintre două mașini
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe raza comunei Corbeni. La fața locului au...

O femeie de 63 ani din Curtea de Argeș a căzut în gol de pe balconul blocului
Cercetări privind femeie căzută de la înălțime, la Curtea de Argeș Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au...
Mioveni

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniEXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro
ACTUALacum 2 săptămâniPoliția Argeș a amendat CJ Argeș cu 16.000 lei pentru dezastrul de pe DJ 703 H, drumul groazei
ECONOMICacum 2 săptămâniWebris Iași: de la web design la SEO și automatizări pentru IMM-uri
- ECONOMICacum 2 săptămâni
De la startupuri locale la o piață regională: de ce Asia Centrală devine un nou pol de creștere pentru fintech
ECONOMICacum 2 săptămâniUșa de garaj tip rulou ocupă mai puțin spațiu decât una clasică?
ACTUALacum 2 săptămâniLecție de turism pentru CJ Argeș: Piteștiul își lansează propriul OMD, axat pe mediul privat, nu pe sinecuri de partid
ACTUALacum 2 săptămâniHALAL PRIORITĂȚI LA CURTEA DE ARGEȘ! Milioane de euro tocați pe o pistă SUSPENDATĂ de biciclete… pentru adus apa cu bidonul de la izvor!
DIVERSEacum 2 săptămâniSiguranța pe Internet: Ghidul tău practic pentru alegerea platformelor de divertisment online












Ultimele Comentarii