DIVERSE
Maestrul Ionel Petrişoru s-a stins din viaţă, zi de doliu în folclorul românesc
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Maestrul Ionel Petrișoru, instructor-coregraf și unul dintre cei mai devotați păstrători și promotori ai jocului popular din județul Botoșani, s-a stins din viață.
Peste patru decenii de activitate au însemnat pentru Ionel Petrișoru mult mai mult decât o carieră. Au însemnat generații întregi de copii și tineri pe care i-a învățat să intre în horă, să înțeleagă rostul unui pas, al unui ritm și al unui costum, să descopere că tradiția nu este ceva ce privim de la distanță, ci ceva ce se transmite de la om la om.
Născut în Vorona, loc al unei puternice identități tradiționale, Ionel Petrișoru și-a început apropierea de dans încă din copilărie. Experiența de dansator, anii de formare și, apoi, activitatea începută ca instructor și coregraf au construit un parcurs profesional pus aproape în întregime în slujba folclorului coregrafic botoșănean.
De numele său se leagă activitatea unor formații și ansambluri precum „Balada” și „Balada Nouă” din Botoșani, „Flori de Măr” din Curtești, „Comorile Luncii”, „Hora” din Ștefănești, „Ciobănașul” din Copălău, „Hora Dângeneana” sau „Vlăstarele Hlipicenilor”. În fiecare dintre aceste locuri a lăsat oameni care știu astăzi un joc pentru că cineva a avut răbdarea să li-l arate pas cu pas.
„Ionel Petrișoru a fost, înainte de toate, un om al transmiterii. A dus jocurile din nordul Moldovei din sat către scenă fără să le desprindă de rădăcinile lor și a reprezentat Botoșaniul în întâlniri și manifestări profesionale dedicate coregrafiei tradiționale, acolo unde experiența sa a devenit parte din dialogul mai larg despre păstrarea dansului românesc. Într-o lume în care tradițiile se pot pierde într-o singură generație dacă nu mai există cineva care să le transmită, munca unor oameni precum Ionel Petrișoru capătă o valoare aparte. Pașii pe care i-a așezat în scenă vor continua să fie dansați. Poate că aceasta este cea mai adevărată formă de memorie pe care o poate lăsa un om de cultură. Gestul de după. Centrul Cultural Botoșani transmite sincere condoleanțe familiei, apropiaților, colegilor, foștilor săi elevi și tuturor celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el”, este anunțul Centrului Cultural Botoșani.
![]()
Poate îți place și...

România, raiul bugetarilor. Ce sporuri se încasează la Primăria Ploiești. Majorări consistente pentru cei care lucrează cu fonduri europene

CUTREMUR! FED creşte dobânda de referinţă în SUA pentru prima dată în 3 ani! Decizia Rezervei Federale care va aruncă în aer dobânzile la care se împrumută România! Riscăm toţi falimentul!

Adriana Bahmuțeanu trage un semnal de alarmă după decesul Mădălinei Apostol: „Un depresiv nu poate trece singur prin calvarul acestei tulburări”
DIVERSE
România, raiul bugetarilor. Ce sporuri se încasează la Primăria Ploiești. Majorări consistente pentru cei care lucrează cu fonduri europene
Publicat
acum 15 minutela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Studiu de caz – Primăria Ploiești. Angajații instituției beneficiază de sporuri, inclusiv pentru condiții vătămătoare sau periculoase. Tot acolo se poate primi o majorare a salariului de bază cu 40 la sută pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene. Pentru indemnizația de hrană și voucherele de vacanță, suma alocată anul trecut a depășit un milion de lei.
Conform datelor publicate pe site-ul Primăriei Ploiești, cea mai mare valoare brută a fost înregistrată în cazul majorării salariilor de bază ale angajaților care lucrează la implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.
Pentru majorarea cu maximum 40 la sută a salariilor de bază a fost acordată suma totală de 432.526 de lei, în perioada octombrie 2025 – martie 2026. Aceeași creștere s-a aplicat indemnizațiilor lunare pentru primar și viceprimari, valoarea brută acordată fiind de 150.620 de lei, notează observatorulph.
La Primăria Ploiești, sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase, reprezentând 1 la sută din salariul de bază, a însumat 134.498 de lei.
Pe de altă parte, angajații care au desfășurat activitate de noapte au beneficiat de un spor de 25 la sută din salariul de bază. Valoarea brută totală acordată pentru acest spor a ajuns la 74.280 de lei.
Pentru exercitarea controlului financiar preventiv, sporul acordat a fost de 10 la sută din salariul de bază, iar suma plătită în cele șase luni a fost de 25.510 lei, mai scrie sursa citată.
Angajații cu dizabilități au beneficiat de un spor de 15 la sută din salariul de bază. Valoarea brută totală acordată în perioada analizată a fost de 15.900 de lei.
Pe lista sumelor suplimentare se află și indemnizația lunară acordată angajaților care dețin titlul științific de doctor. Aceasta reprezintă 50 la sută din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, iar valoarea totală a indemnizațiilor a fost de 5.483 de lei.
Ce sporuri și majorări s-au dat la Primăria Ploiești
Valorile brute pentru perioada octombrie 2025 – martie 2026 sunt următoarele:
- Majorare pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene – maximum 40% din salariul de bază: 432.526 de lei
- Majorare pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene – 40% din indemnizația lunară: 150.620 de lei
- Spor pentru condiții vătămătoare sau periculoase – 1% din salariul de bază: 134.498 de lei
- Spor pentru activitatea de noapte – 25% din salariul de bază: 74.280 de lei
- Spor pentru control financiar preventiv – 10% din salariul de bază: 25.510 lei
- Spor pentru persoanele cu handicap – 15% din salariul de bază: 15.900 de lei
- Indemnizație pentru titlul științific de doctor: 5.483 de lei
- Peste un milion de lei pentru indemnizația de hrană și voucherele de vacanță
Pe lista drepturilor acordate suplimentar angajaților figurează și indemnizația de hrană. În 2025, valoarea brută totală a acesteia a fost de 912.086 de lei. Pentru voucherele de vacanță, Primăria Ploiești a acordat, tot anul trecut, 171.300 de lei.
Potrivit informațiilor publicate de administrația locală, veniturile salariale sunt stabilite fără a depăși nivelul indemnizației lunare aferente funcției de viceprimar al municipiului Ploiești, respectiv 19.320 de lei.
Pentru 2026, salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din administrație au fost menținute la același nivel acordat în decembrie 2025.
Citește și Pretul uriaş plătit de un bucureştean pe asigurarea RCA la un scuter de 49 cm cubi VIDEO
![]()
DIVERSE
CUTREMUR! FED creşte dobânda de referinţă în SUA pentru prima dată în 3 ani! Decizia Rezervei Federale care va aruncă în aer dobânzile la care se împrumută România! Riscăm toţi falimentul!
Publicat
acum 28 de minutela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Banca centrală a Statelor Unite (Federal Reserve) a majorat dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, până în intervalul 3,75%-4%, în încercarea de a combate inflația care continuă să fie peste ținta instituției.
Federal Reserve a decis majorarea dobânzii în contextul în care inflația din Statele Unite continuă să fie ridicată, iar presiunile asupra prețurilor au fost alimentate inclusiv de creșterea costurilor energiei și de tarifele comerciale.
Inflația americană se menține peste ținta de 2% urmărită de banca centrală, iar evoluția recentă a prețurilor a determinat piețele să-și majoreze semnificativ așteptările privind înăsprirea politicii monetare.
Citește și : Pensii pe model american în România. Cum vor funcționa Conturile de Economii și Investiții
Înaintea ședinței din septembrie, probabilitatea unei majorări cu 0,25 puncte procentuale era estimată la peste 90% pe piețele financiare.
Federal Reserve, banca centrală a Statelor Unite, stabilește dobânda de referință pentru economia americană. Prin această dobândă, Fed încearcă să influențeze cât de scump este să te împrumuți și cât de atractiv este să economisești.
Atunci când inflația este prea ridicată, banca centrală poate majora dobânzile. Astfel, creditele devin mai scumpe, consumul și investițiile pot încetini, iar presiunea asupra prețurilor se poate reduce.
În schimb, atunci când economia are nevoie de stimulare, băncile centrale pot reduce dobânzile pentru a încuraja creditarea și cheltuielile.
În cazul actual, Fed se află din nou în situația de a înăspri politica monetară după ce inflația a rămas peste obiectivul de 2% în SUA.
Președintele Fed, Kevin Warsh, a transmis în august, la simpozionul de la Jackson Hole, că banca centrală mai are de lucru pentru a readuce inflația sub control.
Deși decizia este luată în Statele Unite, efectele nu rămân peste Ocean și se răsfrâng asupra economiei europene, inclusiv asupra României.
Dolarul este principala monedă de rezervă a lumii, iar obligațiunile americane reprezintă unul dintre cele mai importante active pentru investitorii internaționali. Atunci când dobânzile din SUA cresc, investițiile în dolari și în active americane pot deveni mai atractive.
Acest lucru poate determina fluxuri de capital către Statele Unite și poate pune presiune asupra monedelor și piețelor financiare din alte țări.
Pentru România, efectele sunt importante mai ales că în țara noastră dobânzile interne și inflația sunt deja ridicate.
O majorare a dobânzii Fed nu înseamnă automat că Banca Națională a României va majora dobânda de politică monetară. Fed și BNR iau propriile decizii în funcție de situația economică din Statele Unite, respectiv România.
Totuși, dobânzile mai mari din SUA pot pune presiune asupra piețelor financiare internaționale, iar dacă apar presiuni asupra leului sau costurilor de finanțare ale României, spațiul BNR pentru reducerea dobânzilor poate deveni mai limitat.
Cu alte cuvinte, pentru românii care așteaptă scăderea dobânzilor la credite, o perioadă în care marile bănci centrale mențin sau majorează dobânzile poate însemna că ieftinirea creditării se produce mai lent.
Majorarea dobânzii de către Fed nu modifică direct IRCC și nu înseamnă că rata creditelor ipotecare crește automat a doua zi, însă dacă presiunile externe contribuie la menținerea dobânzilor românești la niveluri ridicate, ratele creditelor cu dobândă variabilă pot rămâne mari pentru o perioadă mai lungă.
Același lucru este valabil și pentru persoanele care vor să ia un credit nou, pentru că dacă băncile continuă să se finanțeze într-un mediu cu dobânzi ridicate, costul împrumuturilor poate rămâne mai mare.
Un alt mod prin care decizia Băncii centrale a Statelor Unite poate ajunge la români este cursul de schimb, având în vedere că dobânzile mai mari din SUA pot crește atractivitatea dolarului.
Pentru România, o eventuală depreciere a leului poate avea efecte asupra prețurilor produselor și serviciilor importate. Un leu mai slab poate face mai scumpe unele produse cumpărate din import, de la electronice și autoturisme până la anumite materii prime și produse alimentare.
Citește și : Americanii construiesc la Sadu o fabrică de muniție NATO. 25 de milioane de dolari și 150 de angajați
În privința consecințelor asupra statului român, România se finanțează constant prin emiterea de obligațiuni, iar investitorii internaționali compară randamentele oferite de diferite piețe.
Când randamentele obligațiunilor americane cresc, activele considerate mai riscante trebuie, în general, să ofere randamente competitive pentru a atrage investitori.
Pentru România, acest lucru poate însemna presiune asupra costurilor la care statul se împrumută.
Un cost mai mare al finanțării înseamnă, în timp, mai mulți bani din buget alocați pentru plata dobânzilor, în loc ca aceștia să fie disponibili pentru alte cheltuieli.
![]()
DIVERSE
Adriana Bahmuțeanu trage un semnal de alarmă după decesul Mădălinei Apostol: „Un depresiv nu poate trece singur prin calvarul acestei tulburări”
Publicat
acum 34 de minutela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Adriana Bahmuțeanu a explicat cât de ușor pot fi trecute cu vederea semnele unei suferințe accentuate, subliniind faptul că depresia poate apărea fără să-ți dai seama, iar pasul către un gest necugetat poate veni în orice moment.
„Am citit și eu în presă, cum poate ați citit și voi, despre cazul Mădălinei Apostol, Dumnezeu să o odihnească, și despre felul în care ea a ales să plece din lumea asta, într-un mod foarte trist, și anume să își pună capăt zilelor. Mai apar și alte cazuri asemănătoare în presă. Uneori chiar la persoane foarte tinere, cum a fost fiica fostului politician Cazimir Ionescu. Și ea a ales să plece din lumea asta în același mod, la doar 22 de ani”, a spus Adriana Bahmuțeanu.
Totodată, vedeta a mărturisit că oamenii nu înțeleg în general cum cineva poate ajunge în punctul de a-și lua viața, explicând că dincolo de ușile închise se poate ascunde o suferință enormă.
„Pare șocant la prima vedere pentru opinia publică. Pare ceva de neexplicat. Însă, de obicei, cei care aleg modul ăsta de a pleca din… de pe această lume suferă de tulburare depresivă majoră. Evident că pot avea și alte comorbidități, dar de regulă, ca idee, sunt oameni care își pierd interesul pentru orice fel de activitate, care trăiesc într-o tristețe profundă, pe care nu-i mai bucură nimic, care nu mai au niciun fel de emoții pozitive și care simt cumva că cerul se prăbușește deasupra lor, care nu mai au speranță că se poate fi mai bine”, a mai spus aceasta.
Adriana Bahmuțeanu: „Doar medicația nu poate opri un episod depresiv major”
Adriana a vorbit și despre cât de importantă este susținerea celor din jur în astfel de perioade, medicii și tratamentele nefiind de ajuns.
„Poate unele din aceste persoane ajung uneori la o clinică de psihiatrie, ajung să ia niște pastile, dar asta nu e tot. Doar medicația nu poate opri un episod depresiv major. Este nevoie de foarte multă psihoterapie, este nevoie de susținerea familiei și a apropiaților și da, este nevoie de foarte mulți bani. Pentru că o persoană depresivă ajunge de foarte multe ori să își piardă locul de muncă, să nu mai fie interesată de a câștiga bani și să nu găsească un job și ajunge de multe ori să nu aibă cum să își plătească aceste ședințe de psihoterapie”, a spus ea.
Vedeta a pus accent și pe atenție, schimbările celor afectați fiind uneori chiar în fața lor, dar, de cele mai multe ori, sunt puse pe seama unei perioade proaste, a oboselii sau a problemelor zilnice.
„E foarte grav, este foarte trist și cred că ar trebui să conștientizăm cu toții cât de importantă este sănătatea mentală, să vedem, să observăm la cei din jurul nostru dacă au astfel de episoade, cum a fost Mădălina care a mai avut astfel de episoade, și să ajutăm pe cât putem persoana respectivă.
Un depresiv nu poate trece singur prin calvarul acestei tulburări, la fel cum e foarte greu să ajuți orice bolnav cu orice boală, da, de ficat, de stomac și așa mai departe. La fel, o persoană cu tulburare depresivă majoră trebuie susținută de toți membrii familiei pe o perioadă îndelungată, până când ajunge, reușește cumva să se pună pe picioare”, a mai spus ea.
Adriana a criticat modul în care societatea îi tratează pe cei care se confruntă cu probleme psihice. De multe ori, în loc să primească o mână de ajutor, aceștia se aleg cu etichete și judecăți.
„Este trist ce se întâmplă, dar în continuare eu cred că în societatea românească se ignoră și se minimizează, iată, efectele distructive ale unor astfel de tulburări, care duc uneori până și la deces. Este trist, este păcat, pentru că acești oameni au nevoie de susținerea noastră. Au nevoie în primul rând să nu mai fie stigmatizați, arătați cu degetul, făcuți nebuni, făcuți în toate felurile, pentru că stigma, eticheta socială este cea care oprește un asemenea om să își caute vindecarea și să meargă la doctor, să meargă la terapeut. Dumnezeu să o odihnească pe Mădălina Apostol și pe toți cei care, la fel ca ea, au ales această cale fără întoarcere”, a mai spus Adriana.
![]()
DIVERSE
Dan Dungaciu anunţă că AUR merge la consultări: Vrem să fim parte la guvernare, un guvern din ăsta „de strânsură” nu va rezista
Publicat
acum 40 de minutela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

AUR va participa, joi, la consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru, iar delegația formațiunii va fi formată din președintele partidului, George Simion, prim-vicepreședinte Dan Dungaciu și liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
„Mandatul este același cu care ne-am dus și la anterioarele întâlniri cu președintele României. Poziția noastră generală este: România, în acest moment, are nevoie de legitimitate politică, nu doar de un Guvern. Percepția publică este că astăzi îi lipsește României legitimitatea politică și de aici tensiuni societale, care izbucnesc din când în când și care se văd nu doar în Piața Victoriei, dar se văd și în sondaje – lipsa de încredere în instituții, lipsa de încredere în stat, ideea că România merge spre o direcție greșită la nivel de 90%, cea mai mare după 1989 încoace”, a declarat, pentru AGERPRES, Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte al AUR.
Traian Băsescu, înainte de consultările de la Cotroceni: Cea mai sigură soluție este Sorin Grindeanu
El a susținut că asistăm la ‘o neliniște societală care nu poate fi rezolvată decât prin alegere anticipate, care ar relegitima politic România și clasa politică și care ar da un orizont de patru ani pentru ca viitorul Guvern și viitoarea majoritate să poată spera că vor face niște reforme’.
„Un guvern din ăsta ‘de strânsură’, ca să zic așa, chiar dacă va fi învestit, nu va putea să guverneze decât cam un an, un an și jumătate, după care se pregătește de alegeri locale, alegeri parlamentare, europarlamentare, prezidențiale. Deci, pentru relegitimarea politică a României și scoaterea din sistem, din societatea românească a acestor tensiuni, alegerile anticipate sunt foarte importante’, a spus Dungaciu.
Acesta a subliniat că AUR nu votează ‘niciun Guvern din care nu face parte’.
„Partidul AUR nu se teme de a se angaja în guvernare, dar cu condiția unor negocieri de la egal la egal, formale, transparente, cu partidele care doresc să facă asta. Deocamdată, nu au dorit, nu noi am instituit cordonul sanitar, ei au instituit cordonul sanitar. Condițiile noastre au fost clare: trebuie să fim parte a Guvernului, trebuie să putem controla implementarea anumitor măsuri pe care le avem în program și așa mai departe. Deci, practic, același mandat pe care l-am avut și la vechile întâlniri cu președintele Nicușor Dan’, a adăugat Dan Dungaciu.
Potrivit programului consultărilor, grupul parlamentar AUR este invitat la ora 9:30.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis de Parlament pe 5 mai, prin moțiune de cenzură. Ca urmare, de peste patru luni, România are Executiv interimar.
Grupul Uniți pentru România îl susține în continuare pe Victor Ponta pentru funcția de prim-ministru
Grupul parlamentar Uniți pentru România (UPR) va participa, joi, la consultările de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, menținându-și propunerea pentru această funcție, în persoana lui Victor Ponta.
UPR precizează că prima opțiune este un premier politic, susținut de o majoritate parlamentară clară. ‘Grupul parlamentar Uniți pentru România participă la consultările convocate de Președintele României cu obiectivul de a contribui la identificarea rapidă a unei soluții politice și guvernamentale stabile. În actualul context, considerăm că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară, capabil să ia decizii și să își asume răspunderea pentru acestea. UPR nu dorește prelungirea blocajului politic și nu va contribui la acesta. Vom susține dialogul și constituirea unei formule guvernamentale funcționale, cu condiția ca viitorul Executiv să se bazeze pe trei elemente esențiale: un prim-ministru capabil să coaguleze o majoritate, o echipă de miniștri profesioniști și un program real de relansare economică’, se arată într-un comunicat al grupului transmis miercuri.
Grupul parlamentar UPR își menține propunerea ca Victor Ponta să ocupe funcția de prim-ministru, precizând însă că această propunere reprezintă o contribuție la identificarea unei soluții politice și nu o condiție pentru susținerea formării viitorului Guvern.
‘Dacă în urma consultărilor se conturează o altă formulă politică în jurul căreia poate fi construită o majoritate parlamentară stabilă, UPR este disponibil să participe constructiv la discuții și să contribuie la identificarea unei soluții. Nu dorim să complicăm formarea viitorului Guvern și nu vom contribui la prelungirea blocajului instituțional’, a mai transmis UPR.
Grupul UPR mai arată că poate fi luată în calcul și varianta unui prim-ministru independent, dacă aceasta se dovedește soluția care poate coagula o majoritate parlamentară, însă cu un Guvern cu asumare politică.
UPR subliniază că numele premierului nu reprezintă singurul criteriu în ceea ce privește viitorul Executiv, fiind importante și componența echipei guvernamentale și programul de guvernare.
‘Fiecare ministru ar trebui să intre în funcție cu obiective clare pentru primele 100 de zile și pentru întregul mandat, iar rezultatele să poată fi evaluate periodic’, a mai menționat UPR.
![]()
DIVERSE
Țara care își ajută cetățenii să nu mai stea lipiți de telefon. Oamenii sunt plătiți să citească cel puțin 15 minute pe zi
Publicat
acum 50 de minutela
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Singapore își plătește cetățenii să citească cel puțin 15 minute pe zi, în încercarea de a combate fenomenul tot mai răspândit al „doomscrolling-ului”, adică obiceiul de a petrece la nesfârșit timpul pe telefon.
Acest oraș-stat speră ca strategia, lansată recent, să îmbunătățească concentrarea, gândirea critică și imaginația singaporezilor, notează The Guardian.
În cadrul acestui program, cititorii acumulează puncte care pot fi convertite în bani. Oamenii trebuie să înregistreze 50 de sesiuni zilnice de lectură pe un site web al guvernului pentru a un dolar singaporez (3,58 RON).
O sesiune de 15 minute sau mai mult este recompensată cu 20 de monede virtuale, fiind necesare 1.000 de monede pentru a primi o plată de un dolar. Este permisă o singură sesiune de lectură pe zi. Campania se desfășoară pe o perioadă de cinci ani.
„Trăim într-o lume caracterizată de o abundență extraordinară de conținut, informații și stimuli”, a declarat Melissa Tam, directoarea consiliului bibliotecii naționale, pentru Straits Times.
„În orice moment, putem derula sute de titluri, putem viziona un videoclip sau putem obține un rezumat despre aproape orice”, a adăugat ea.
„Știm că obiceiurile se formează prin acțiuni mici și constante. Așadar, începem cu un obiectiv simplu: să citim doar 15 minute pe zi – în autobuz, înainte de culcare sau în timpul pauzei de masă”, a mai spus ea.
![]()
DIVERSE
Veste bună pentru elevi. Senatul a aprobat acordarea burselor școlare și în vacanțe!
Publicat
acum o orăla
16 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Veste bună pentru elevi. Toate bursele școlare vor fi acordate și în vacanțe!
Măsura a făcut un obiectul unui proiect de act normativ ce urmărea modificarea Legii învățământului (198/2023).
Concret, la articolul 108 al acestei legi a fost introdus următorul alineat: ”Bursele școlare se acordă și pe perioada vacanțelor școlare”.
Noul proiect stabilește și acordarea burselor tehnologice pentru elevii din învățământul liceal tehnologic și tehnologic dual.
Bursele tehnologice pentru elevii de clasa a IX-a care au ales formarea în sistem dual au fost puse sub semnul întrebării după integrarea învățământului profesional în liceul tehnologic. Motivul? Legea învățământului preuniversitar prevede acordarea acestor burse doar pentru elevii din învățământul profesional, însă acum a fost rezolvată și această problemă.
Amendamentele propuse prin nou proiect aparțin senatorilor USR Ștefan Pălărie, Ruxandra Cibu Deaconu și Cătălin Mîndru, notează edupedu.
Senatorii au dat 104 de voturi în favoarea proiectului, înregistrându-se totodată o abținere.
Ultimul cuvânt îl va avea însă Camera Deputaților, decizională pentru acest proiect legislativ.
![]()

România, raiul bugetarilor. Ce sporuri se încasează la Primăria Ploiești. Majorări consistente pentru cei care lucrează cu fonduri europene

CUTREMUR! FED creşte dobânda de referinţă în SUA pentru prima dată în 3 ani! Decizia Rezervei Federale care va aruncă în aer dobânzile la care se împrumută România! Riscăm toţi falimentul!

Adriana Bahmuțeanu trage un semnal de alarmă după decesul Mădălinei Apostol: „Un depresiv nu poate trece singur prin calvarul acestei tulburări”

Dan Dungaciu anunţă că AUR merge la consultări: Vrem să fim parte la guvernare, un guvern din ăsta „de strânsură” nu va rezista

Țara care își ajută cetățenii să nu mai stea lipiți de telefon. Oamenii sunt plătiți să citească cel puțin 15 minute pe zi

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș

Scandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi

Profesori din vârful Universității Pitești reținuți pentru luare de mită! LUAU MITĂ DE LA STUDENȚI PENTRU A TRECE EXAMENE

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?

Bătaie ca-n filme la Curtea de Argeș – Trei bărbați și o fată atac dur pe strada Albești – AU AJUNS ÎN AREST

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Polițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism
Polițist în acte, dar proxenet în realitate. Un subofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vârstă de 36...

Vești bune! În curând, programări online în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Pitești
Pacienții care au nevoie de consultații în cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești vor avea...

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) București au efectuat o descindere în forță la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, județul Argeș. Acțiunea...

Scandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi
O investiție recentă în infrastructura rutieră a comunei Albota, județul Argeș, a stârnit un val de indignare în rândul comunității...
Curtea de Argeș

Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
Anunțul oficial al Primăriei Curtea de Argeș privind recepția lucrărilor la primul bloc de locuințe sociale construit în municipiu după...

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au demonstrat din nou că misiunea lor depășește granițele rigorii militare, fiind strâns...

Accident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital
Un grav accident rutier a avut loc pe raza comunei Ciofrângeni, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a...

Accident grav la Corbeni: Tânără de 21 de ani rănită după impactul violent dintre două mașini
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe raza comunei Corbeni. La fața locului au...

O femeie de 63 ani din Curtea de Argeș a căzut în gol de pe balconul blocului
Cercetări privind femeie căzută de la înălțime, la Curtea de Argeș Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au...
Mioveni

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniEXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro
ECONOMICacum 2 săptămâniUșa de garaj tip rulou ocupă mai puțin spațiu decât una clasică?
ACTUALacum 2 săptămâniLecție de turism pentru CJ Argeș: Piteștiul își lansează propriul OMD, axat pe mediul privat, nu pe sinecuri de partid
ACTUALacum 2 săptămâniHALAL PRIORITĂȚI LA CURTEA DE ARGEȘ! Milioane de euro tocați pe o pistă SUSPENDATĂ de biciclete… pentru adus apa cu bidonul de la izvor!
DIVERSEacum 2 săptămâniSiguranța pe Internet: Ghidul tău practic pentru alegerea platformelor de divertisment online
LIFESTYLEacum 2 săptămâniVreau să slăbesc dar să păstrez masa musculară. Ce suplimente iau? 7 opțiuni la care poți apela în 2026
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCircuit în țările baltice și nordice – între orașe, mare și natură
ACTUALacum 7 zileMilitarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș












Ultimele Comentarii