Să ții fluxul de bani pe linia de plutire a devenit o adevărată probă de rezistență pentru orice administrator de firmă în peisajul economic actual. Spre deosebire de corporațiile mari, care au linii de credit gata aprobate și rezerve masive, businessurile mici și liber-profesioniștii încasează din plin șocul fiecărui decalaj de plată. Inflația, impredictibilitatea fiscală și prostul obicei al clienților de a trage de termenele de plată strâng cu ușa capitalul de lucru. Când scadențele la stat sau facturile furnizorilor mari se suprapun peste conturi goale, riști să blochezi activitatea de tot. În aceste momente, găsirea unei surse rapide de oxigen financiar nu mai e o opțiune secundară, ci o măsură pură de supraviețuire.

Soluții de finanțare de avarie când băncile vin cu bariere birocratice

Sunt destule situații în care o firmă are nevoie de bani gheață în 24 sau 48 de ore. Poate e vorba de o oportunitate de a prinde un discount masiv la stocuri, sau poate s-a stricat un utilaj fără de care producția se oprește instant. În astfel de momente critice, analizele rigide și dosarele cerute de băncile comerciale tradiționale te scot din joc din cauza timpului pierdut. Când ai nevoie de o rezolvare punctuală și rapidă, platformele de tipul Horacredit.ro te scot din încurcătură tocmai fiindcă sar peste faza de analiză greoaie și te scutesc de teancurile de hârtii specifice băncilor clasice.

Ideea e să nu confunzi o astfel de manevră de moment cu o soluție de finanțare pe termen lung. Până la urmă, analizele de piață pe care le scoate Banca Națională a României o spun destul de direct: genul acesta de capital de urgență te ajută doar dacă știi sigur, pe cifre, că îți intră bani în cont în zilele următoare ca să acoperi gaura. Dacă nu ești ceas cu plățile, comisioanele și costurile specifice zonei de IFN îți mănâncă tot profitul afacerii.

Sursa foto: Pexels

Când începe să se strângă lațul în jurul conturilor firmei

• Facturile uitate prin sertarele clienților: Parteneri care amână plățile de la o săptămână la alta. Dacă termenele de scadență s-au scurs de mult, e cazul să treci la telefoane și somații directe.
• Mărfuri pe stoc și conturi pe zero: Depozitul e plin, dar n-ai cu ce plăti utilitățile. Activele din acte nu țin loc de bani gheață când ai de făcut plăți imediate.
• Trăitul la limită, fără plasă de siguranță: Când nu există nici măcar un mic buffer financiar blocat pentru situații de criză, funcționezi complet descoperit în fața oricărei cheltuieli neprevăzute.

Noile realități din lege și valoarea unei semnături date în grabă

Comisia Europeană a impus reguli mult mai dure în piața financiară de la noi, forțând o curățenie generală în zona creditării rapide.

Noile controale, lăsate în grija celor de la Consiliul Concurenței, au tăiat din costurile maxime permise și au obligat instituțiile de credit să lase la o parte textul cu litere de o șchioapă. S-au cam dus vremurile când te trezeai cu chichițe ascunse prin contracte, iar asta le dă managerilor o vizibilitate mai bună asupra costurilor reale.

Doar că nicio lege din lume nu poate gândi în locul tău când dai click pe „accept”. Mulți uită că o bifă pusă în grabă pe ecranul unui smartphone te obligă legal la fel de mult ca un contract semnat cu pixul în fața unui funcționar, la sediul unei bănci mari. Regulile de rambursare nu devin mai lejere doar pentru că procesul a durat două minute.

Sursa foto: Pexels

Strategii practice pentru a nu mai conduce firma de la o zi la alta

Stabilitatea unei firme depinde de delimitarea clară dintre profitul de pe hârtie și banii reali din cont. Fără această separare, businessul rămâne blocat într-o instabilitate permanentă. Multe firme intră în insolvență deși contabil sunt pe plus, tocmai fiindcă rămân fără lichidități.

Când ai o astfel de rezervă proprie, soluțiile nebancare rămân ceea ce ar trebui să fie de fapt: instrumente pur strategice, folosite doar în momente de maximă necesitate.

Deciziile bazate pe cifre reci asigură continuitatea

Banii gheață reprezintă oxigenul oricărei afaceri. Din acest motiv, gestionarea lor nu se poate face sub presiunea panicii.

Finanțările rapide sunt doar niște unelte neutre. Utilitatea sau pericolul lor depind strict de rigurozitatea managerului.

Planificarea la sânge a încasărilor viitoare este primul pas obligatoriu pentru firmă. Totodată, alegerea unor creditori verificați te scapă de surprize neplăcute. Doar cifrele reci asigură continuitatea businessului.

După ani lungi de promisiuni, minciuni, amânări și acuzații de incompetență administrativă, un drum strategic care promite să scurteze distanța dintre Argeș și stațiunea Călimănești (Vâlcea) intră, în sfârșit, în linie dreaptă. Sub indrumarea atentă a fostei prefecte de Arges, Ioana Facaleata, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a predat astăzi amplasamentul pentru încă un obiectiv atat de așteptat de infrastructură rutieră: Modernizarea a doar 2,9 km din DJ 703G Șuici – Ianculești – limita județului Vâlcea.

O veste excelentă pentru șoferi, chiar dacă calendarul lucrărilor pare perfect sincronizat pentru a transforma inaugurarea într-o mare tăiere de panglică în plină campanie electorală din 2028.

Predarea amplasamentului s-a făcut astăzi sub îndrumarea fostei prefecte de Argeș, Ioana Făcăleată..

În timp ce vocile critice din spațiul public reclamă faptul că acest drum vital a fost abandonat ani de zile din cauza dezinteresului, tabăra oficială prezintă proiectul ca pe un succes istoric. Conform conducerii CJ Argeș, pe hartie județul traversează în prezent „cea mai bună perioadă din ultimele decenii” în ceea ce privește atragerea de fonduri europene și guvernamentale. pe teren insa, realitatea este cu totu alta.

Culmea politicii locale face însă ca un proiect de nici 3 kilometri, început cu mare fast acum, să fie gata tocmai la timp pentru a deveni „asfalt electoral” în confruntările politice din 2028. Până la inaugurarea de peste aproape doi ani, locuitorilor din zonă nu le rămâne decât să spere că utilajele vor munci mai repede decât promit termenele politice.

Anchetă în București după ce o fata de 16 ani a căzut de pe un bloc cu 10 etaje. La momentul incidentului, adolescenta era însoțită de doi băieți. Cei trei ar fi pătruns în blocul aflat în proces de reabilitare termică pe o ușă de acces care nu era asigurată.

Citește și: Tragedie imensă. Fiul unui politician a murit la 19 ani într-un teribil accident de motocicletă. Alex se pregătea să dea Bac-ul

Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale blocului. După 20 de minute se văd cei doi băieți care coboară grăbiți scările.

Potrivit anchetatorilor citați de Antena 3, cei trei copii nu locuiau în acel bloc și ar fi vrut să facă poze cu orașul. Au urcat până la ultimul etaj, etajul 10, și ulterior au ajuns pe terasa blocului. Au găsit un geam care se poate deschide ușor, și au ieșit pe terasa imobilului, deși ușa propriu-zisă este încuiată cu lacăt.

La un moment dat, fata i-ar fi cerut unui prieten să îi țină geanta și s-ar fi îndepărtat de grup și ar fi cazut.

Poliția și echipajele de prim ajutor au ajuns imediat la fața locului, dar nu au mai putut face nimic și au pronunțat decesul fetei.

Într-un gest de revoltă și responsabilitate civică, un grup de inițiativă din județul Argeș a decis să instaleze, pe cheltuială proprie, panouri de informare la intrarea pe drumurile județene aflate într-un stadiu avansat de degradare și care par uitate de adminsitrația județeană. Potrivit unei informari din spatiul online, pe Facebook, primul astfel de panou va fi montat saptamana viitoare la intrare pe DJ 703 H, intrare in comuna Valea Danului, drum judetean cunoscut drept drumul groazei. Este unul din cele 5 drumuri judetene pe care ar urma să fie montate acest tip de panouri iar initiatorii puncteaza faptul ca aceste drumuri arata indiferența Consiliului Județean Argeș față de oameni din moment ce nici macar panouri de avertizare impuse de lege nu au fost amplasate pentru a informa șoferii și evita accidente sau daune grave la masinile care traverseaza aceste rute.

Panourile moderne, vor fi amplasate pe marginea zonei de intrare pe cele 5 drumuri județene, cu un mesaj clar și direct, imposibil de ignorat de către șoferi. Sub un semn mare de avertizare galben cu semnul exclamării, textul de pe panou este explicit: „ATENȚIE! DRUM PERICULOS GESTIONAT DE CJ ARGEȘ ȘI ECHIPA PSD. ACCESUL SE FACE PE PROPRIA RĂSPUNDERE. RISC MAJOR DE ACCIDENTE ȘI ÎNJURĂTURI”.

Inițiativa vine ca un răspuns la lipsa de acțiune a autorităților județene față de starea precară a infrastructurii rutiere. Membrii grupului de inițiativă, au precizat că DJ 703 H, precum și altele din județ, au ajuns în „ultimul stadiu de degradare”, punând în pericol siguranța participanților la trafic.

„Ne-am săturat să mai așteptăm ca Consiliul Județean Argeș să își facă datoria. Drumurile sunt într-o stare deplorabilă, iar viețile noastre sunt puse în pericol zilnic. Am decis să acționăm, pe cheltuiala noastră, pentru a avertiza șoferii despre pericolele iminente, deoarece autoritățile nu o fac,” a declarat un reprezentant al grupului.

Prin montarea acestor panouri, grupul de inițiativă speră să nu doar să prevină accidente, ci și să pună presiune pe autoritățile județene pentru a lua măsuri imediate de reabilitare a infrastructurii. Aceștia consideră că este inacceptabil ca, în secolul al XXI-lea, drumurile județene să fie într-o stare atât de proastă, forțând cetățenii să intervină direct pentru a asigura siguranța comunității.

Până când autoritățile vor răspunde acestei chemări la acțiune, acest panou rămâne un avertisment clar pentru șoferi: „Circulați cu maximă prudență, accesul se face pe propria răspundere”.

Noua legislație europeană introduce obligativitatea unui cod unic de înregistrare pentru toate proprietățile listate pe platformele de rezervări online. Fiecare locuință destinată închirierii pe termen scurt va trebui înscrisă într-un registru oficial administrat la nivel național.

După înregistrare, proprietarul va primi un cod special care trebuie afișat în toate anunțurile publicate online. Fără acest cod, apartamentele sau casele nu vor mai putea fi promovate pe Airbnb, Booking și alte platforme similare, care vor avea obligația să verifice automat validitatea codurilor, iar anunțurile care nu respectă regulile pot fi eliminate sau blocate.

Citeşte şi: Schimbare pașaport 2026. Ce acte sunt necesare, care este procedura completă și cât costă

Prin aceste măsuri, autoritățile vor putea identifica mai ușor proprietățile închiriate, persoanele care obțin venituri din această activitate și nivelul real al veniturilor generate, facilitând astfel controalele fiscale și reducerea fenomenului de „închiriere la negru”, scrie Capital. Astfel, Airbnb și Booking.com vor transmite periodic informații către autoritățile fiscale, inclusiv către ANAF. Printre datele raportate se vor regăsi identitatea proprietarilor, adresa locuințelor, numărul nopților închiriate, veniturile obținute, capacitatea unităților de cazare. Aceste informații vor putea fi comparate direct cu declarațiile fiscale depuse de proprietari, ceea ce va face controalele mult mai eficiente. pentru autorități.

Regulamentul european nu introduce impozite suplimentare, însă facilitează verificarea și colectarea taxelor deja existente. În România vor continua să se aplice impozitul pe venit, contribuțiile sociale, în funcție de pragurile legale, TVA, în anumite situații, regulile privind activitatea desfășurată ca persoană fizică, PFA sau SRL. În paralel, sistemul RO e-Factura devine tot mai important pentru activitățile desfășurate prin firme, contribuind la digitalizarea completă a raportărilor fiscale.

Citeşte şi: Anunțul momentului de la CNAS. Cum poți avea acces la documente medicale, biletele de trimitere şi reţete

Ce trebuie să facă proprietarii din România

Pentru a putea închiria legal locuințe în regim hotelier, proprietarii vor trebui să înregistreze proprietatea într-un sistem național, să obțină codul unic de identificare, să afișeze codul în toate anunțurile online, să declare veniturile către ANAF. În anumite cazuri, pot fi necesare și autorizații locale sau clasificări turistice, în funcție de regulile stabilite de autoritățile locale.

Implementarea sistemului în România va fi realizată prin structurile existente din sectorul turistic și fiscal, cel mai probabil prin platforme digitale integrate între autoritățile fiscale și instituțiile aflate în subordinea ministerului de resort.

„Oamenii veneau precum la piață să-și aleagă copiii”. Este una dintre cele mai dure amintiri ale lui Andrei, unul dintre copiii infectați cu HIV în spitalele României în anii ’90. Într-un interviu acordat News.ro, acesta vorbește despre abandon, stigmatizare și viața trăită cu o boală care încă sperie societatea.

Andrei, din Cluj-Napoca, adult în vârstă de 31 de ani acum, este unul dintre copiii care au făcut parte din ceea ce medicii au numit în anii 90 “cohorta”, un accident epidemiologic unic în lume. Este vorba despre o generaţie întreagă de copii care, spre sfârşitul anilor 80 şi începutul anilor 90 s-au infectat cu HIV în spitale. În acea perioadă, sângele destinat transfuziilor nu era testat pentru HIV, iar în spitale nu exista instrumentar de unică folosinţă. Despre această afecţiune se ştia puţin, iar lipsa tratamentelor de specialitate, la început, a dus la moartea multora dintre copiii infectaţi atunci. 13.000 de copii au fost infectați cu HIV în spitalele din România, între 1988 şi 1992. În jur de jumătate dintre dintre ei au răzbit până astăzi şi au reuşit să-şi croiască un destin, dincolo de boală.

Astăzi infecţia cu HIV/SIDA este o boală cronică, ţinută în frâu doar cu o singură pastilă pe zi. Rata de supravieţuire a pacienţilor a crescut semnificativ faţă de perioada de început. Conform datelor oficiale, în România sunt în acest moment luaţi în evidenţă în jur de 16.000 de pacienţi. Este posibil însă ca acest număr să fie mai mare, tocmai pentru că nu se face testare în toate spitalele sau în rândul tuturor consumatorilor de droguri, de exemplu.

Andrei a povestit pe larg, în exclusivitate pentru News.ro, despre drumul său, din clipa în care a fost abandonat de părinţi în spital şi până în momentul în care a reuşit să-şi întemeieze propria familie. Copil de vârstă mică fiind, a fost abandonat în spitalul Matei Balş. Câteva sute de copii cu HIV erau internaţi acolo, în acea perioadă, spune Andrei. A fost luat în grijă de un asistent maternal, aşa a ieşit din spital. A primit astfel o şansă la o viaţă normală. În timp, a ajuns de la un pumn de pastile la una singură pe zi, evoluţie pe care cu greu o crede posibilă şi în ziua de astăzi. Pe lângă boală, însă, a luptat şi luptă cu discriminarea, cu stigmatul venit din partea multora dintre cei pe care i-a cunoscut în viaţă. Este una dintre cele mai grele lupte pentru Andrei.

„Oamenii se fereau de mine și nu înțelegeam de ce”

“A fost foarte greu pentru că nu înţelegeam de ce oamenii se feresc de mine. Tot încercam să găsesc informaţii, ce înseamnă HIV”

“A fost destul de greu, am fost abandonat în spital, la Bucureşti, la ”Matei Balş”, ulterior o famile m-a luat în îngrijirea ei şi mi-a dat o şansă la viaţă, a fost destul de greu pentru mine în incluziunea socială, în ceea ce priveşte integrarea mea în şcoală, în clasa I pentru că grădiniţa mai mult am petrecut-o în spital decât acasă. În primul an de gimnaziu am văzut prima dată reacţia societăţii în ceea ce priveşte infecţia cu HIV.

A fost foarte greu pentru mine pentru că nu înţelegeam de ce oamenii se feresc de mine, nu înţelegeam de ce oamenii nu mănâncă din acelaşi tacâm, iar mama socială care m-a luat în grijă mi-a spus că oamenii nu înţeleg cu adevărat problema şi că, cumva, trebuie să acceptăm realitatea.

Până în clasa a opta a durat toat minunea asta, şi tot încercam să găsesc informaţii, ce înseamnă HIV şi nu le găseam, pentru că la vremea respectivnă nu era atâta informaţie.

„Nu ai ce să cauți în clasa asta”

Când am ajuns la liceu, la fel, am fost respins de colegi, de anumiţi profesori: ”Nu ai ce să cauţi în clasa asta, că ne poţi îmbolnăvi pe toţi”. Începuturile au fost destul de dificile până când, uşor, uşor mi-am luat informaţiile necesare şi chiar m-am întrebat de ce a trebuit să păţesc astfel de lucruri şi de ce trebuie eu să iau atâtea medicamente pentru că la vremea respectivă medicamentele erau undeva la 20 de pastile pe zi.

O întrebam pe mama care m-a luat în grijă de ce trebuie să iau atâtea pastile, ea mi-a spus că trebuie să iau pentru ficat, în contextul în care mă gândeam, chiar nu-mi trece ficatul? Mi-a spus uşor, uşor, la 14 ani mi-a spus că eu sunt seropozitiv. Şi atunci a fost şocul vieţii mele, nu mi-a venit să cred, şi am zis că de ce mi se întâmplă mie lucrurile acelea, cu ce am greşit, şi apoi am înţeles de ce oamenii cumva m-au rejectat de-a lungul timpului”, a rememorat Andrei.

Copilăria printre „paturi reci” de la Matei Balș

Amintiri din spital: “Activităţi, paturi reci, totul gri”. Medicii şi personalul de îngrijire au făcut diferenţa, spune Andrei. Zeci de copii erau internaţi pe secţie, alături de el, spune tânărul. Spera ca o familie să-l ia acasă. Şansa lui a venit din partea unei asistente maternale care i-a schimbat viaţa. Nu suporta gândul că Andrei ar putea ajunge într-un orfelinat.

“Am stat un an de zile practic în spital, asistentele, doctorii făceau parte cumva din viaţa noastră, ca o familie, întotdeauna am apreciat şi am stimat cadrele medicale, chiar şi infirmierele din spital ne-au fost ca şi bunicuţe, să le spun aşa, şi cumva gândul că poate voi fi luat vreodată de cineva şi voi avea o viaţă nouă, faţă de restul copiilor care, din păcate, nu au mai avut şansa să primească o viaţă nouă.

A fost aşa, cu activităţi, paturi reci, totul gri, niciodată nu a fost o viaţă frumoasă în spital şi în general nu e o viaţă frumoasă în spital, că în momentul în care ajungi în spital singurul lucru e nădejdea lui Dumnezeu, dacă mai scapi sau nu.

“Oamenii veneau precum la piaţă, să-şi alegă copiii. Care sunt cei mai frumoşi, care mai drăguţi, cam aşa se mergea la vremea respectivă”

Cred că eram 800 de copii, cred. Cel puţin pe secţia unde eram eu eram undeva la 70-80 de copii, eram destul de mulţi.

Oamenii veneau precum la piaţă, să-şi alegă copiii. Care sunt cei mai frumoşi, care mai drăguţi, care sunt cu o anumită etnie, cam aşa se mergea la vremea respectivă. Cei mai frumoşi şi bucălaţi erau luaţi în braţe şi li se schimba viaţa. Asta s-a întâmplat în ziua respectivă cu mine.

Am ajuns într-o familie în Cluj şi de acolo cumva s-a schimbat viaţa mea şi acum sunt foarte bucuros că îi am pe ei, amândoi trăiesc şi mă bucur de ei, ei la rândul lor se bucură de nepotul lor, avem un băieţel, am fost mai precoce ca să zic aşa că am zis…chiar îmi doresc şi eu să am propria mea familie. Încă stăm cu chirie, dar suntem optimişti”, a spus Andrei.

De la zeci de pastile luate zilnic, la una singură. Andrei este bucuros că ştiinţa i-a luat povara tratamentelor greu de suportat. “Unii au luat şi câte 20 pe zi, 10 dimineaţa şi 10 seara şi nu mai spun de siropurile care erau insuportabile”

De la 20 de pastile pe zi la una singură

“Lucurile au evoluat foarte mult în medicină, să ajungi să iei doar o pastilă pe zi, personal nu credeam că o să ajung în perioada asta, să iau o pastilă pe zi, lucru care a uşurat foarte mult, şi activitatea, şi viaţa de zi cu zi, gândiţi-vă că, să ajungi seara să iei numai o pastilă pe zi, ca şi un paracetamol, de exemplu, este ceva extraordinar, nu m-am aşteptat să evolueze atât medicina, dar şi medicii şi-au dorit schimbarea asta pentru că prin medici şi prin dorinţa pacienţilor cumva să vină schimbarea de a nu mai lua atâtea pastile.

Gândiţi-vă că noi, ani de zile, am luat câte 12 pe zi, unii au luat şi câte 20 pe zi, 10 dimineaţa şi 10 seara şi nu mai spun de siropurile care erau insuportabile. Medicii au făcut tot posibilul ca noi să ne putem bucura de o pastilă pe zi, e un lucru pe care nu ştiu dacă vreodată l-aş fi gândit”, a explicat Andrei.

Andrei încă nu i-a dezvăluit copilului său boala pe care o are. Îi este teamă. Spune că trăieşte încă într-o societate care judecă greşit. Mulţi pacienţi ajung să nu mai divulge diagnosticul, inclusiv la locul de muncă. Andrei îşi doreşte cel mai mult şansă la egalitate, pentru toţi oamenii, nu numai pentru cei cu HIV. „Au trecut aproape 36 de ani de la debutul în România, al infecţiei cu HIV şi încă avem mari probleme la locul de muncă”

Teama care nu dispare nici după 36 de ani

“Copilul mă întreabă ”Ce iei, tati, în fiecare zi?”. Nu i-am spus, nici acum, mi-e teamă. Au trecut aproape 36 de ani de la debutul în România al infecţiei cu HIV şi încă avem mari probleme la locul de muncă, te întreabă, de ce, cum, cine, află pe diverse site-uri anumite lucruri, nici măcar la locul de muncă nu poţi să fii sigur că vei avea locul acela de muncă. Prefer să nu mai spun şi să-mi iau liberele conform legii, cele 21 de zile prevăzute în contract şi să-mi iau medicamentele lună de lună. Medicii au mai făcut ajustări, eforturi în care să ne dea pe două luni de zile, ca să nu mai venim lună de lună, au mai fost situaţii în care s-au dat şi pe trei luni, în ideea să diminueze riscul, pe lângă cel al abandonului la locul de muncă, nu în sensul că vrei tu să pleci, şi riscurile astea de a pierde locul de muncă nejustificat. Pentru că, dacă eşti în perioada de probă, dau un exemplu, situaţia se complică. Pentru că, atunci, în perioada de probă multe lucruri nu sunt justificate şi atunci tu poţi să fii dat afară. S-au mai schimbat nişte lucruri de atunci şi acum chiar dacă eşti în perioada de probă şi lucrurile ţi-au fost lezate de stigmatizare şi discriminare, locul acela de muncă poate deveni unul permanent.

Îmi amintesc, aveam vreo doi ani cred, îmi amintesc o doctoră mai slăbuţă un pic, cu părul vâlvoi, dumneai spunea că totul va fi bine, acestea eau cuvintele pe care mi le-am întipărit în minte, mă agăţam de treaba asta, că o să fie bine cândva. Am mai venit în Bucureşti chiar la dumneaei şi m-am bucurat de prezenţa dumneaei, de modul în care dânsa gestionează situaţia aici în Bucureşti şi chiar şi la Cluj, nu au fost probleme să spună „Nu te ajut”.

Trebuie să fim încrezători, trăim într-o lume nebună, instabilitatea, din toate punctele de vedere creează mari îngrijorări şi din punctul acesta de vedere, nu aveam noi destule îngrijorări în trecut. Doresc şansă la egalitate, ăsta e mesajul meu, şansă la egalitate, să fim toţi, la fel ca toată lumea, pentru că nu ne diferenţiază cu absolut nimic, e adevărat, poate singura diferenţă este în cazul copiilor din centrele de plasament sau poate din organizaţii non guvernamentale, comportamentul e un pic diferit faţă de o persoană care este luată în îngrijire, ca asistent maternal, mama mea asta a fost, asistent maternal, şi a zis ”Să-l iau ca să-l cresc şi să fie bine, să-I iau şi să nu ajungă pe mâna statului”. Probabil că ea ştia la vremea respectivă că orfelinatele din România nu erau cea mai bună opţiune.

Îmi doresc să fim uniţi, să fie şansă la egalitate pentru toate categoriile, nu numai pentru HIV, ăsta este mesajul meu. În viaţă oricare dintre noi poate fi în această situaţie”, a explicat, sub protecţia anonimatului, pentru News.ro Andrei, pacient cu HIV.