Stai conectat...

ACTUAL

ONU: Inteligența artificială impulsionează investițiile în inovare și dezvoltare

Publicat

la

Inteligenţa artificială (AI) alimentează o revenire a investiţiilor în inovare, cheltuielile corporative în cercetare şi dezvoltare atingând niveluri record, conform unui comunicat dat publicităţii marţi de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), transmite AFP.

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) a ONU a indicat că tot mai mulţi bani se îndreaptă către capitalul de risc, chiar dacă numărul tranzacţiilor de capital de risc a scăzut şi s-a concentrat din ce în ce mai mult pe companiile de inteligenţă artificială, potrivit Agerpres.

OMPI, agenţia ONU pentru brevete şi inovare, susţine că AI scurtează drumul spre noi descoperiri şi conduce o mare parte din creşterea economică globală.

„AI nu este doar o tehnologie disruptivă: va schimba modul în care inovăm şi creăm”, a declarat reporterilor Daren Tang, directorul OMPI. „O nouă generaţie de startup-uri din domeniul ştiinţei fundamentale transformă progresele ştiinţifice în produse şi industrii complet noi în domenii precum ştiinţele vieţii, spaţiul, robotica şi energia curată”, a adăugat el.

Se aşteaptă ca cercetarea şi dezvoltarea la nivel global să ajungă la 3,4 trilioane de dolari în acest an, crescând mai rapid decât PIB-ul, în timp ce cercetarea şi dezvoltarea în afaceri se preconizează că va ajunge la un record de 1,5 trilioane de dolari până în 2025, în creştere cu 5,8%, a menţionat OMPI.

„AI ar putea inversa încetinirea productivităţii pe care am observat-o în ultimii 15-20 de ani în economiile cu venituri ridicate”, a declarat Sacha Wunsch-Vincent, co-redactor al Indicelui Global al Inovării anual al OMPI.

Directorul OMPI a mai precizat că speră că AI-ul va fi „o maree în creştere care să ridice toate ambarcaţiunile, deoarece (…) un ecosistem de inovare sănătos trebuie să fie robust în cât mai multe domenii tehnologice posibil”.

Pentru al şaisprezecelea an consecutiv, Elveţia se află în fruntea Indicelui Global al Inovării, care evaluează performanţa inovatoare a aproape 140 de ţări din întreaga lume.

Suedia şi Statele Unite îşi păstrează locurile al doilea şi al treilea pentru al patrulea an consecutiv, urmate de Coreea de Sud şi Singapore. Franţa rămâne pe locul 13.

China, la rândul său, a urcat de pe locul 35 în 2013 pe locul 10, în timp ce India a urcat de pe locul 66 pe locul 38, potrivit raportului, care evidenţiază, de asemenea, progresul puternic al unor ţări precum Vietnam, Turcia şi Filipine.

Primele cinci centre de inovare rămân neschimbate în 2026, conduse de Shenzhen-Hong Kong-Guangzhou, urmate de Tokyo-Yokohama, San Jose-San Francisco, Beijing şi Seul.

Osaka-Kobe-Kyoto şi Paris au depăşit Los Angeles, care a coborât două locuri, până pe locul 12, în timp ce Lyon a înregistrat una dintre cele mai semnificative scăderi, coborând de pe locul 90 pe locul 95.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Directorul CIA îl avertizează pe Vladimir Putin: ‘Rusia va merge pe urmele Uniunii Sovietice’

Publicat

la

Autor

La sfârșitul lunii august, o vizită considerată neobișnuită a adus un mesaj dur direct pe masa Kremlinului. Directorul CIA, John Ratcliffe, ar fi călătorit la Moscova pentru a-i transmite liderului rus, Vladimir Putin, un avertisment fără ocolișuri. Acesta susține că Rusia va pierde războiul, iar economia sa se va îndreapta cu pași repezi spre un colaps similar celui al Uniunii Sovietice.

Deși Casa Albă a catalogat inițial deplasarea drept o vizită de rutină, dezvăluirile făcute de publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung conturează un cu totul alt scenariu, scrie dialog.ua.

Economia, adevăratul călcâi al lui Ahile

Problemele Rusiei nu se rezumă doar la impasul de pe front, ci vin mai degrabă din interior. Washingtonul avertizează că economia rusă nu mai poate duce povara acestui război pe termen lung și că țara se îndreaptă spre un colaps similar celui care a dărâmat Uniunea Sovietică la sfârșitul Războiului Rece.

De asemenea, Vladimir Putin a primit un semnal clar să nu spere că administrația condusă de Donald Trump va renunța la Ucraina, pentru că sprijinul american rămâne la fel de ferm.

Negocieri fără răspuns

Rezultatele vizitei întârzie să apară. Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a încercat să deschidă o ușă spre dialog cu Serghei Lavrov în marja Adunării Generale a ONU, pornind chiar de la concluziile vizitei americane. Din păcate, Moscova a rămas la fel de închisă la dialog, iar o discuție reală și constructivă a fost imposibil de purtat.

Loading

Citește tot

ACTUAL

România şi alte patru state UE au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin şi caprin

Publicat

la

Autor

România, Bulgaria, Cipru, Croaţia şi Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin şi caprin, printre care o aplicare flexibilă a restricţiilor, analiza aprofundată a rolului vaccinării pentru bolile de categoria A şi facilitarea circulaţiei în interiorul UE a animalelor vaccinate, a anunţat ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, potrivit Agerpres.

„Astăzi, la Bruxelles, alături de alte patru state membre, am cerut Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin şi caprin, în contextul provocărilor legate de evoluţia focarelor de boală. Am pus pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor agriculturii acest subiect extrem de important pentru România şi am atras atenţia asupra impactului economic major pe care interzicerea exportului de ovine îl are. Împreună cu Bulgaria, Cipru, Croaţia şi Grecia, solicităm Comisiei Europene o abordare mai flexibilă, proporţională şi bazată pe risc, un sprijin adecvat pentru fermierii afectaţi şi valorificarea experienţei dobândite în gestionarea acestor focare, pentru adaptarea cadrului european de sănătate animală”, a scris ministrul, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, cele cinci state cer aplicarea flexibilă a restricţiilor, astfel încât animalele sănătoase din fermele şi zonele neafectate să poată fi deplasate şi valorificate pe baza evaluării riscului şi a controalelor veterinare consolidate, o analiză aprofundată a rolului vaccinării pentru bolile de categoria A şi facilitarea circulaţiei în interiorul UE a animalelor vaccinate şi a produselor derivate, precum şi continuarea exporturilor către ţări terţe.

Alte solicitări vizează adaptarea Regulamentului privind sănătatea animală pentru a asigura flexibilitate în funcţie de situaţia epidemiologică concretă, adoptarea unor soluţii bazate pe progresele ştiinţifice şi tehnologice şi acordarea unui sprijin financiar adecvat şi a unor soluţii reale de compensare pentru pierderile de venit, costurile suplimentare de furajare/întreţinere şi pierderea pieţelor de desfacere.

Săptămâna trecută, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, a precizat că exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională de vaccinare va debuta în jurul datei de 1 octombrie. Acesta estima că vaccinarea la nivel naţional împotriva variolei, iar în judeţele Constanţa şi Tulcea şi împotriva pestei micilor rumegătoare, poate fi finalizată în 30-45 de zile.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Trump anunță sfârșitul războiului cu Iranul: „Se va încheia foarte curând” / „Prețurile petrolului vor scădea vertiginos”

Publicat

la

Autor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că războiul cu Iranul se va încheia „foarte curând”. Declarația liderului american a provocat o scădere puternică a prețului petrolului.

Trump a făcut aceste declarații în timpul unui discurs susținut la Washington D.C., în cadrul căruia a prezentat o nouă platformă federală bazată pe inteligență artificială.

Trump a spus că Iranul „eșuează foarte grav” și și-a reiterat afirmația potrivit căreia țara „nu va avea o armă nucleară”.

„Prețurile petrolului vor scădea vertiginos, la fel cum erau înainte să fiu nevoit să fac acea mică incursiune în Republica Islamică Iran”

„Asta se va încheia foarte curând”, a declarat președintele SUA, referindu-se la conflictul cu Iranul. „Nu vor avea o armă nucleară, iar prețurile petrolului vor scădea vertiginos, la fel cum erau înainte să fiu nevoit să fac acea mică incursiune în Republica Islamică Iran.”

„În anii care vor urma, vor scrie istoria țării noastre și vor spune că războiul din Iran a fost unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am făcut”, a adăugat Trump.

Trump a lansat America.gov

Președintele Donald Trump a lansat marți America.gov, prezentând ceea ce administrația sa descrie drept un nou portal bazat pe inteligență artificială (AI) pentru accesarea informațiilor și serviciilor federale, menit să simplifice interacțiunea americanilor cu guvernul.

Site-ul, pe care Trump l-a prezentat la Andrew W. Mellon Auditorium din Washington, D.C., are o interfață de tip chatbot care le permite utilizatorilor să pună întrebări despre programe guvernamentale, beneficii și servicii. Administrația a descris America.gov drept o „ușă de acces” către resursele federale, reunind informații care în prezent sunt răspândite pe site-urile a zeci de agenții.

„Nu este pur și simplu un site. Este o reafirmare a promisiunii fondatoare a Americii și o reinventare a guvernului vostru pentru secolul XXI și pentru perioada de după acesta”, a declarat Trump la lansare.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Îl va obliga PNL pe Nicușor Dan să organizeze alegeri anticipate? Siegfried Mureșan: ‘Nu se pune problema să fie constrâns sau amenințat sub nicio formă’

Publicat

la

Autor

Întrebat cum îl va obliga pe șeful statului să facă alegeri anticipate, în contextul în care liberalul Alexandru Muraru a propus sesizarea Curții Constituționale, Siegfried Mureșan a respins această variantă și a declarat că președintele are prerogative constituționale clare.

„Președintele are prerogative clare constituționale”

„Președintele are prerogative clare constituționale. Cred că, cu cât e mai dispus să le folosească, cu atât președintele este un actor politic mai relevant”, a afirmat Mureșan.

Acesta a precizat că președintele l-a desemnat să formeze Guvernul și că ia în serios această desemnare, descriind relația dintre cei doi drept „bună și corectă”.

„Relația între președinte și mine este una bună și corectă”

„În momentul de față, președintele m-a desemnat pe mine să formez guvernul. Ne aflăm în cadrul acestei proceduri și am luat în serios această desemnare a președintelui României, iar relația între președinte și mine este una, consider, bună și corectă”, a declarat premierul desemnat.

„Ca atare, nu se pune problema ca președintele să fie într-un fel constrâns sau amenințat sub nicio formă. Domnia lui își exercită prerogativele, mandatul, cum consideră domnia sa, cât mai bine”, a adăugat Mureșan.

„Vreau ca președintele României să aibă succes”

În încheiere, Siegfried Mureșan a subliniat că își dorește ca președintele României să aibă succes.

„Eu vreau ca președintele României să aibă succes. Cu cât președintele României este mai bun, mai puternic, mai relevant și corespunde mai bine așteptărilor oamenilor și reușește să facă mai multe lucruri, cu atât mai bine pentru România”, a declarat Mureșan.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Parliament – ministerial hearings/Ötvös Koppány Bulcsú – favorable opinion in the Culture Committees

Publicat

la

Autor

The Culture, Arts, and Mass Media Committees of the Chamber of Deputies and the Senate issued on Tuesday a favorable opinion on the nomination of Ötvös Koppány Bulcsú for the position of Minister of Culture.

The vote count was 13 in favor, seven against, and seven abstentions.

Representatives of AUR did not attend the meeting.

The measures envisaged for the Ministry of Culture, as presented by Ötvös Koppány Bulcsú, included heritage protection; access to culture through the utilization of specific infrastructure; flexible project funding; the construction, from scratch, of a storage facility to safely house the heritage collection of the National History Museum of Romania; the reduction of bureaucracy; and the international promotion of Romanian culture.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Călin Georgescu, arestat preventiv: Completul de divergență de la CAB a decis încarcerarea pentru 30 de zile

Publicat

la

Autor

Completul de divergență de la Curtea de Apel București a decis arestarea preventivă a lui Călin Georgescu în dosarul de înșelăciune instrumentat de DIICOT. Măsura vizează o perioadă de 29 de zile, după ce fostul candidat la Președinție a petrecut deja 24 de ore în reținere.

Vezi și: UPDATE Judecătorii de la CAB nu s-au înțeles asupra arestării lui Călin Georgescu. Completul de divergență va da decizia / Fostul candidat a ajuns în instanță – Stiripesurse

Decizia schimbă astfel soluția dată săptămâna trecută de Tribunalul București, care a respins propunerea DIICOT de arestare preventivă și l-a plasat pe Georgescu sub control judiciar. Procurorii au contestat hotărârea, iar Curtea de Apel București a judecat marți contestația, în complet de divergență, de 3 judecători.

Dezbaterile au avut loc marţi dimineaţa, în prezenţa lui Călin Georgescu, însă şedinţa de judecată nu a fost publică. După mai multe ore de deliberări, cele două judecătoare nu au reuşit să ajungă la o poziţie comună.

Călin Georgescu a fost reţinut pentru 24 de ore, la începutul săptămânii trecute, alături de omul de afaceri Ionel Rusen, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, însă un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea DIICOT de arestare preventivă şi a dispus plasarea fostului candidat la alegerile prezidenţiale sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.

Doi judecători nu au ajuns la aceeași soluție

Completul format inițial din doi judecători nu a ajuns la un acord asupra măsurii preventive. Cauza a fost reluată în complet de divergență, cu participarea unui al treilea magistrat, pentru ca instanța să poată pronunța o soluție majoritară.

Călin Georgescu a revenit marți la Curtea de Apel București pentru noile dezbateri. La ieșirea din instanță, înainte de anunțarea deciziei, a declarat: „Știți cum e: totul în jur e Dumnezeu, Dumnezeu este totul, este însăși Existența”.

Susținătorii lui Georgescu se strâng în fața Arestului Central, acolo unde urmează să ajungă și fostul candidat la alegerile prezidențiale. Jandarmii au montat garduri de protecție, în fața Arestului Central.

Cum a început dosarul de 1,1 milioane de euro

Ancheta a pornit de la plângerea omului de afaceri Răzvan-Liviu Leu, din Buzău. Potrivit DIICOT, începând din septembrie 2021, acestuia i-ar fi fost promisă o finanțare de șase milioane de euro pentru dezvoltarea unei afaceri, cu condiția să depună o garanție. A transferat mai întâi peste un milion de euro. Ulterior, după ce i s-ar fi spus că finanțarea ar putea crește la 15 milioane de euro, ar fi virat încă 100.000 de euro. Creditul nu a mai fost acordat, iar procurorii indică un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro.

Din documentele dosarului analizate de ȘTIRIPESURSE.RO reiese că Leu l-ar fi cunoscut pe Călin Georgescu prin Ion Negoescu. Georgescu i l-ar fi recomandat apoi pe omul de afaceri constănțean Ionel Rusen pentru obținerea finanțării externe. În circuitul prezentat victimei apare și italianul Massimiliano Arena, indicat drept persoana din structura financiară care ar fi putut sprijini sau confirma creditarea. Rolurile și răspunderea fiecăruia rămân de stabilit în anchetă.

Legătura cu banii din campania electorală

DIICOT a precizat că, în explicațiile date persoanei vătămate, un milion de euro urma să fie investit într-o afacere cu metale prețioase, iar 100.000 de euro ar fi urmat să susțină campania electorală a liderului presupusului grup. Pentru această din urmă sumă ar fi fost prezentat și un plan de cheltuieli.

Formularea este esențială: procurorii au descris destinația prezentată victimei, nu au anunțat că au dovedit cheltuirea efectivă a celor 100.000 de euro într-o campanie. Investigația noastră despre urma banilor explică această diferență și prezintă plățile identificate în actele dosarului.

Drumul garanției și întrebarea la care ancheta nu a răspuns încă

Documentele consultate de ȘTIRIPESURSE.RO indică pentru plata garanției un cont al MIGOM Bank deschis la InCore Bank, în Elveția. Structura prin care ar fi fost promisă finanțarea era asociată, în documentele dosarului, cu Massimiliano Arena și intermedierea lui Ionel Rusen. Ulterior, registrele britanice au consemnat și o legătură comercială între Arena și Rusen prin aceeași societate.

DIICOT nu a făcut public traseul complet al celor 1,1 milioane de euro după plată sau o concluzie că acești bani au ajuns la Călin Georgescu. Procurorii au solicitat informații și din Letonia, Italia, Marea Britanie și Elveția.

De ce apare și o componentă politică în dosar

După ce finanțarea promisă nu s-a concretizat, Leu ar fi încercat să-și recupereze banii. Stenogramele și declarațiile din dosar prezentate de ȘTIRIPESURSE.RO arată că un bărbat i-ar fi cerut să nu depună plângere împotriva lui Georgescu, susținând că astfel ar împiedica România „să aibă președintele pe care îl merită”, și i-ar fi promis ajutor pentru recuperarea sumei. Plângerea penală a fost depusă, totuși, în ianuarie 2024. În dosar există și discuții între Georgescu și Rusen despre stadiul anchetei.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend