Stai conectat...

ACTUAL

Caz șocant la Curtea de Argeș: Femeie înjunghiată de socrul său după ce a încercat să oprească o ceartă de familie

Publicat

la

Un conflict izbucnit într-o locuință din Curtea de Argeș s-a încheiat tragic în această dimineață. O femeie în vârstă de 36 de ani a ajuns de urgență la spital, după ce a fost înțepată cu un obiect tăietor-înțepător chiar de către socrul său, un bărbat de 69 de ani.

Din primele verificări efectuate de polițiști, scandalul a izbucnit inițial între bărbatul de 69 de ani și soția acestuia. Nora a intervenit prompt pentru a aplanea disputa dintre cei doi soți, moment în care bărbatul, într-un acces de furie, a atacat-o pe tânăra femeie, provocându-i o leziune prin înjunghiere.

La fața locului a intervenit rapid un echipaj medical. Victima era conștientă în momentul preluării și a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Atacatorul a fost depistat la scurt timp de către oamenii legii și a fost condus la sediul Poliției Municipiului Curtea de Argeș pentru audieri. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Stenograme din spatele ușilor închise! Grindeanu: ‘PSD nu poate susține măsuri aberante’/Firea, despre Mureșan: ‘Cameleon care înghite broasca râioasă doar pentru interes!’

Publicat

la

Autor

Liderii Partidului Social Democrat au decis, în cadrul ședinței BPN de azi, să nu susțină învestirea Guvernului Siegfried Mureșan.

STIRIPESURSE.RO a intrat în posesia unor stenograme din ședința BPN PSD.

Liderul partidului, Sorin Grindeanu, a tras un semnal serios, precizând că PSD nu poate susține măsuri aberante, cum ar fi majorarea TVA sau introducerea CASS la pensii mai mici de 3.000 de lei.

O voce extrem de critică la adresa lui Siegfried Mureșan a fost cea a Gabrielei Firea, europarlamentar PSD.

În contextul atacurilor pe care Mureșan le-a avut la adresa PSD, Gabriela Firea a amintit faptul că acesta a fost ales europarlamentar pe liste comune cu social-democrații.

„Acum să zică că îi este rușine că a fost pe liste cu noi?! Arată câtă credibilitate are acest politician – cameleon care înghite broasca râioasă doar pentru interes! Asta arată ce s-ar întâmpla dacă ar fi susținut”, a subliniat Firea, în ședința PSD.

Stenograme din spatele ușilor închise! Sorin Grindeanu: „PSD nu poate susține măsuri aberante”

Sorin Grindeanu: Trebuie să continuăm să fim maturul din încăpere și să venim în continuare cu argumente despre viața românilor, nu legate de o persoană sau alta. Nu ne interesează numele unei persoane, ci ceea ce propune.

Ori PSD nu poate susține măsuri aberante precum creșterea TVA sau să se pună CASS la pensiile sub 3 mii de lei.

În plus, nu am văzut la domnul Mureșan nimic din propunerile PSD pe economie. În aceste condiții, vă propun ca BPN să recomande CPN să nu susțină acest Guvern. Nu putem continua pe linia guvernării Bolojan.

Vasile Dîncu: N-are program, nu avem ce sa votăm, pur și simplu continuă programul lui Bolojan. Să spunem care este programul nostru, alternativa.

Victor Negrescu: „Vin cu aceleași masuri de tăiere, nu au măsuri și soluții reale”

Victor Negrescu: Este o fereastră de oportunitate să ne prezentăm planul nostru. Ei vin cu aceleași masuri de tăiere, nu au măsuri și soluții reale.

Bogdan Ivan: Ei trebuie să caute voturi acum.

Firea, despre Mureșan: „Înghite broasca râioasă doar pentru interes!”

Gabriela Firea: Mureșan va face lucruri și mai grele pentru români decât domnul Bolojan. Doar a spus ca este un big fan al lui. A ajuns PSD să salveze și antreprenorii.

Am văzut și caracterul lui Mureșan – ne întâlnim cu el la comisii, plen la Bruxelles și Strasbourg. Și acum să zică că îi este rușine că a fost pe liste cu noi?! Arată câtă credibilitate are acest politician – cameleon care înghite broasca râioasă doar pentru interes! Asta arată ce s-ar întâmpla dacă ar fi susținut.

Corneliu Ștefan: Poziția noastră este foarte clară, că nu îl votăm! Să își găsească majoritate. Și nu intrăm în acest joc și în nicio negociere. Noi suntem în opoziție.

Dacă avem prim-ministru, mergem într-o negociere! Dacă nu, nu. Oamenii au mari așteptări de la noi.

Gabriel Zetea: „Ei vor sa mintă și sa arate parlamentarilor PSD că jumătate rămân fără mandate. Fals!”

Gabriel Zetea: Ei vor sa mintă și sa arate parlamentarilor PSD că jumătate rămân fără mandate. Fals! Alea sunt niște minciuni. Ei cred că prin frică reușesc să obțină voturi! Nu le vor obține. PSD are legitimitate mai mare decât un partid de pe locul 3.

Aladin Georgescu: Eu nu cred că are sens ca domnul Mureșan să mai vină la PSD. De 3 luni e desemnat ca prim-ministru de liberali și nu a fost în stare să își pregătească un program! Oamenii vor sa fim foarte tranșanți: SĂ NU MAI VOTĂM UN GUVERN DE DREAPTA! Deci, nu mai votăm un guvern de dreapta!

Sorin Grindeanu: Noi am spus clar la Sinaia. Ne interesează lucruri legate de viața românilor. Gabi Zetea are dreptate!

Claudiu Manda, SG PSD: „Vom formula 10 întrebări pentru domnul Mureșan, ca să ne lămurim despre viziunea lui socio-economică”

Claudiu Manda: Vom formula 10 întrebări pentru domnul Mureșan, ca să ne lămurim despre viziunea lui socio-economică. Ce va face el cu pensiile, cu numărul de locuri pierdute, cu salariul minim, cu energia, cu benzina. Acestea sunt lucrurile care contează pentru oameni.

Gheorghe Șoldan: E clar că domnul Mureșan nu își dorește să fie votat. Nu e nevoie să facem sondaje în teritoriu, oamenii spun clar că nu vor un guvern cu USR și cu Mureșan. Aș dori însă să punem accentul pe eșecul PNRR, pe dezastrul lăsat de acești oameni!

A fost cel mai cumplit an pentru administrație! Bolojan a lăsat comunitățile fără bani, școli neterminate, investiții nefinalizate. Oamenii vor să vadă soluții pentru țara asta.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Barometrul salariilor din România 2026: Inflaţia scade veniturile, dar IT-ul rămâne în top cu peste 11.000 de lei pe lună / Candidaţii cer cu aproape 30% mai mult decât li se oferă 

Publicat

la

Autor

Barometrul salariilor din România 2026: România constituie una dintre pieţele muncii din Uniunea Europeană cele mai accesibile cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro/oră, ceea ce înseamnă aproape o treime din media Uniunii Europene, de 34,9 euro/oră, potrivit primei ediţii a Barometrului Salariilor din România 2026, studiu realizat de agenţia de recrutare International Work Finder (IWF). IT-ul rămâne rămâne sectorul cu cele mai ridicate salarii din România, iar Bucureştiul este cea mai atractivă zonă din acest punct de vedere cu un salariu net mediu de 7.073 lei, cu 46% peste media naţională, în condiţiile în care decalajul dintre salariile aşteptate de candidaţi şi cele oferite de angajatori a crescut la aproximativ 30%.

STUDIU: Taxarea cu 3% a miliardarilor lumii poate preveni aproape 30 de milioane de decese până în 2030

„România rămâne una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană. Cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, România se situează la aproximativ 39% din media Uniunii Europene, de 34,9 euro/oră. Ţara rămâne una dintre cele mai competitive destinaţii pentru investiţii din perspectiva costului muncii, însă avantajul începe să se reducă, pe fondul creşterii accelerate a salariilor şi al deficitului de personal calificat. În ultimul an, costul orar al muncii a crescut cu 10,6%, unul dintre cele mai ridicate ritmuri din afara zonei euro”, se precizează în raportul realizat de International Work Finder.

IT-ul este sectorul cu cele mai ridicate salarii din România, cu o mediană netă de 11.750 lei pe lună, de peste două ori media naţională. Acesta este urmat de sectorul juridic şi cel farmaceutic, fiecare cu o medie de 11.000 lei, în timp ce vânzările completează topul cu 10.750 lei. La polul opus, retailul rămâne sectorul cu cele mai reduse niveluri salariale dintre domeniile analizate, cu o media netă de 4.700 lei pe lună.

Cel mai bine remunerat rol analizat în cadrul studiului este cel de Director Medical, cu o medie netă de 28.000 lei, de aproape zece ori peste nivelul poziţiilor de intrare din grilă.

„Astăzi, salariul nu mai reflectă doar responsabilitatea unui rol, ci şi cât de dificil este să găseşti persoana potrivită. Pentru poziţii precum CISO, Enterprise Architect sau specialişti senior din industria farmaceutică, numărul candidaţilor relevanţi la nivel naţional se măsoară în zeci, nu în sute, iar acest lucru se vede direct în nivelul pachetelor salariale”, a declarat Georgiana Brudaru, Head of Recruitment, International Work Finder.

Candidaţii cer cu aproape 30% mai mult decât li se oferă 

Una dintre cele mai importante concluzii ale studiului International Work Finder este că diferenţa dintre aşteptările salariale ale candidaţilor şi bugetele companiilor nu mai scade odată cu evoluţia economiei, aşa cum se întâmpla în ciclurile economice anterioare.

În prezent, candidaţii solicită, în medie, 7.000 lei net, în timp ce ofertele companiilor se situează în jurul valorii de 5.400 lei, rezultând un decalaj de aproximativ 30%.

În anumite domenii, precum ingineria energetică, diferenţa ajunge la 42%, iar, în banking şi real estate, la aproximativ 40%.

Analiza regională evidenţiază diferenţe importante între principalele centre economice şi restul ţării. Cu un salariu net mediu de 7.073 lei, Bucureştiul se situează cu 46% peste media celor 42 de unităţi administrative analizate, estimată la 4.839 lei.

Capitala este urmată de Cluj, cu 6.633 lei (+37%), şi Timiş, cu 6.192 lei (+28%). La polul opus se află Hunedoara, cu un salariu mediu net de 4.108 lei.

„Piaţa muncii din România devine tot mai polarizată. Pentru companiile care nu pot concura cu salariile din Bucureşti sau Cluj, soluţia nu este întotdeauna majorarea bugetelor, ci dezvoltarea unor strategii de recrutare adaptate specificului fiecărei regiuni şi, acolo unde este necesar, accesarea unor noi surse de talent, inclusiv din afara României”, spune Georgiana Brudaru.

Puterea de cumpărare, în scădere 

Deşi salariile nominale din România au crescut cu 4,8% în 2025, inflaţia de 9,7% a anulat aproape integral acest avans, iar salariul real al angajaţilor s-a redus cu aproximativ 4,5%, potrivit Barometrului Salariilor din România 2026.

Studiul mai arată că diferenţa dintre Bucureşti şi media naţională ajunge la 46%, iar decalajul dintre salariile aşteptate de candidaţi şi cele oferite de angajatori continuă să se adâncească, ajungând, în medie, la aproape 30%.

Preț carburanți 21 septembrie. Benzina, la un pas de 10 lei

Barometrul Salariilor din România 2026 include 246 de roluri, din 11 sectoare economice şi 42 de unităţi administrative.

Studiul îşi propune să ofere companiilor un reper actualizat privind nivelurile de remunerare din piaţă, într-un moment în care transparenţa salarială devine atât o obligaţie legală, cât şi un avantaj competitiv în atragerea şi retenţia talentelor.

„Salariul rămâne unul dintre cei mai importanţi factori în alegerea unui loc de muncă, însă valoarea unei oferte este întotdeauna evaluată în raport cu piaţa. De aceea, companiile au nevoie de repere obiective pentru a înţelege dacă politicile lor de remunerare sunt competitive şi aliniate aşteptărilor candidaţilor”, a declarat Georgiana Brudaru, Head of Recruitment, International Work Finder.

International Work Finder este o companie românească de recrutare şi consultanţă în resurse umane, cu peste nouă ani de experienţă în recrutare naţională şi internaţională. Compania a recrutat peste 25.000 de lucrători din afara Uniunii Europene.

Loading

Citește tot

ACTUAL

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan

Publicat

la

Autor

A fost voie bună și petrecere mare duminică seară la cunoscutul complex turistic Casa Lăzăroiu din Corbeni, pe Valea Argeșului. Tânărul liberal Georgian Bârsan, un susținător înfocat al președintei PNL Argeș, Alina Gorghiu, și-a unit destinul cu partenera sa de viață, iar evenimentul a adunat laolaltă întreaga spumă conservatoare a PNL Argeș.

Punctul de atracție al serii a fost chiar președinta filialei județene. Alina Gorghiu a fost chiar nașa mare, atrăgând toate privirile într-o ținută eleganta ce a stârnit admirația tuturor celor prezenți. Alături de ea s-a aflat și soțul său, Lucian Isar, care s-a integrat perfect în atmosfera de sărbătoare și a făcut față cu brio îndatoririlor tradiționale de naș.

Tinerii căsătoriți au avut parte de o echipă extinsă de părinți spirituali: proaspăta familie Bârsan a fost nășită, alături de Alina Gorghiu și Lucian Isar, și de Dragoș Tănase, tânărul liberal din Mioveni.

Alina Gorghiu a fost incontestabil vedeta serii, întreținând atmosfera pe tot parcursul evenimentului. Petrecerea de la complexul din Corbeni s-a întins până târziu în noapte, invitații prinzând răsăritul soarelui direct pe ringul de dans.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Siegfried Mureșan răspunde scenariilor privind noi taxe: „Nu avem nevoie” / Obiectivul anunțat pentru TVA

Publicat

la

Autor

Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță că obiectivul său este revenirea TVA la 19%, imediat ce situația bugetară a României va permite o asemenea măsură. Mureșan respinge, în același timp, scenariul unor noi creșteri de taxe, impozite sau TVA și susține că următoarea etapă trebuie să fie reducerea cheltuielilor statului și a risipei.

Mesajul premierului desemnat vine după apariția în spațiul public a unor informații privind posibile noi majorări de taxe și după ce purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a calificat aceste scenarii drept false.

„Obiectivul meu este ca TVA să revină la 19% de îndată ce România își va permite acest lucru.

După situația foarte dificilă lăsată de guvernarea de dinainte de 2025, cu un deficit de peste 9% din PIB, Guvernul condus de Ilie Bolojan a trebuit să ia decizii dificile pentru a pune ordine în finanțele țării.

Aceste decizii nu au fost ușoare.

Acum, după ce această ordine a început să fie făcută și primele rezultate se văd, cel mai important lucru este să nu vină cineva să facă din nou dezordine.

Situația pe care o avem astăzi, după guvernarea lui Ilie Bolojan, este mai bună decât cea pe care a găsit-o el. Economia României este mai solidă și nu avem nevoie de noi creșteri de taxe, impozite sau TVA.

Trebuie să continuăm să punem ordine în cheltuielile statului, să reducem risipa, iar pe măsură ce situația bugetară ne va permite, să discutăm despre relaxarea măsurilor fiscale.

În cazul TVA, am spus foarte clar: obiectivul trebuie să fie revenirea la 19% de îndată ce ne permitem acest lucru”, a scris Mureșan pe Facebook.

PNL respinge informațiile privind noi majorări de taxe

Anterior mesajului premierului desemnat, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a transmis că viitorul Guvern Mureșan nu pregătește creșteri de taxe, impozite sau TVA.

„Pentru a opri dezinformarea şi fake news-ul: Guvernul Mureşan NU pregăteşte creşteri de taxe, impozite sau TVA. Informaţiile apărute în spaţiul public despre posibile creşteri de taxe, impozite sau TVA sunt false”, scrie Ionel Bogdan pe Facebook.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că „prioritatea lor este creşterea economică prin reducerea deficitului, prin continuarea reformelor, reducerea risipei şi combaterea evaziunii şi a corupţiei”.

„România are nevoie de stabilitate şi seriozitate, nu de panică alimentată politic”, subliniază Ionel Bogdan.

Programul de guvernare, prezentat începând de marți

Siegfried Mureșan a anunțat că, cel mai probabil, în cursul zilei de marți va prezenta elementele principale ale programului de guvernare, după care va începe dialogul cu partidele parlamentare.

Premierul desemnat a precizat că până la sfârșitul acestei săptămâni intenționează să depună în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor, în vederea declanșării procedurii pentru votul de învestitură.

Loading

Citește tot

ACTUAL

A third of Romanians say their life has worsened, cite financial pressure as main obstacle (survey)

Publicat

la

Autor

Almost a third of Romanians believe that their own quality of life decreased in the last year, and the financial pressure generated by the low level of income and the increase in prices and taxes has become the main perceived obstacle to a better life, according to the second edition of the Barometer of the Perception of Romanians’ Well-being, conducted by IRES for ABS – Alianta pentru BunaStare.

According to the National Union of Romania’s Insurance and Reinsurance Companies (UNSAR), the Romanians’ Well-Being Perception Index decreased in 2026 to 6.2 points out of 10, from 6.4 points in 2025. At the same time, 55% of respondents say that their well-being is worse, while only 16% say that it has improved. A year ago, 51% of respondents anticipated that their well-being would increase.

The most important deterioration is recorded in the financial area. The degree of satisfaction with personal income decreased from 6.1 to 5.5 points, with that being the sharpest decrease among the analysed dimensions. Satisfaction with the possibility of being able to afford a comfortable home fell from 5.7 to 5.4 points, and that with the possibility of professional development at work reached 6.6 points, from 6.9 last year.

About 60% of respondents point to low incomes and high prices or taxes as the main obstacles to a better life, as against almost 55% in the previous edition. The financial factor thus climbed to the first place, overcoming corruption and the lack of institutional transparency.

In terms of personal evolution in the last year, almost 32% of Romanians say that their own quality of life decreased, as against 19% in 2025. About 18% believe that it improved, as against 23% last year, and almost half say that their standard of living remained approximately the same.

„The findings of the new edition show how quickly the perception of well-being can change when people feel greater pressure on their income and financial security. Such vulnerability is also confirmed by the level of the population’s protection deficit, which reached an average of 165,400 lei per family,” according to Alexandru Ciuncan, chairman and general director of UNSAR.

According to him, the amount represents the difference between the resources that a family would need to maintain its standard of living in case of an unforeseen event and those actually available.

Well-being is more than income, but financial stability is one of the conditions that allow us access to education, healthcare and adequate housing and helps us better cope with unforeseen situations.

ABS – Alianta pentru BunaStare is a collaborative platform initiated by UNSAR that brings together companies, organisations, public institutions and experts and aims to measure and understand the factors that influence the quality of life in Romania and their developments from one year to another.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Dorin Cioabă a luat foc după ce legea care îi trimite la închisoare pe părinții care aranjează căsătoria între copii a fost votată în Parlament: ”Se dorește ca aceste căsătorii tradiționale să fie desființate”

Publicat

la

Autor

Dorin Cioabă nu este de acord cu noua lege care îi poate trimite la închisoare pe părinții care aranjează căsătoriile între minori. Potrivit noului act normativ, cei care își forțează copiii să se căsătorească riscă să stea până la 7 ani după gratii.

Dorin Cioabă, despre legea care interzice căsătoriile între minori: A stârnit o veste tristă în comunitate

”Regele” romilor spune că noua lege stârnit deja îngrijorare în comunitatea romă.

”Legat de proiectul de lege, am înțeles și eu că a trecut, că a fost aprobat, dar cu anumite amendamente pe care eu le-am propus și văd că s-a ținut cont de ele. A stârnit o veste tristă în comunitate, pentru că se dorește ca aceste căsătorii tradiționale să fie desființate.

Nu se poate opri și incrimina relația dintre doi minori care se plac. Noi nu putem să oprim și să tragem la răspundere părinții dacă copiii noștri, în timpul liceului, se îndrăgostesc unii de alții, dacă au o relație de prietenie care este asemănată cu o relație de tip căsătorie”, a spus Cioabă, potrivit Antena 3. 

Reamintim că proiectul de lege a fost adoptat miercuri de Parlament. Potrivit actului normativ, căsătoriile forțate în cazul minorilor care au sub 16 ani pot fi pedepsite cu închisoare de la doi la șapte ani.

Unul dintre inițiatorul proiectului este Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului.

„Căsătoriile forțate trebuie să fie sancționate ca infracțiune. Nicio fată și niciun băiat nu pot fi proprietatea familiei și nu pot fi constrânși la o căsătorie pe care nu o vor. Ceea ce am votat în Parlament este, practic, că libertatea nu se negociază, un principiu care ar fi trebuit de mult timp să fie lege.

Am inițiat acest proiect pentru că prea multe fete și prea multe femei sunt forțate să intre într-o căsătorie sau într-o relație asemănătoare căsătoriei. Niciun stat nu poate să întoarcă ochii de la un astfel de fenomen infracțional. Astăzi, am transmis un mesaj fiecărei victime a căsătoriilor forțate, și anume că statul român o vede și se luptă pentru drepturile ei”, a transmis Diana Buzoianu.

Proiectul adoptat definește căsătoria forțată sau conviețuirea forțată drept determinarea unei persoane la încheierea unei căsătorii sau la conviețuirea într-o relație asemănătoare aceleia dintre soți.

Legea urmează să fie trimisă președintelui României pentru promulgare.

 

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend