Stai conectat...

ACTUAL

Farul rămâne în Superliga după ce a trecut de Chindia. A avut nevoie de lovituri de departajare

Publicat

la

Farul Constanța a învins-o pe Chindia Târgoviște în meciul decisiv pentru menținerea / promovarea în Superligă. Constănțenii s-au impus după executarea loviturilor de departajare, 1-1, 5-3 (pen.) În tur, cele două au remizat spectaculos, scor 3-3.

Atacantul târgoviștenilor Daniel Florea a deschis scorul în minutul 9. Gazdele au egalat în minutul 56 prin golul lui Eduard Radaslavescu. Deoarece nu s-a mai înscris niciun gol până la finalul celor 90 de minute, au fost prelungiri. Nici acolo nu au fost reușite astfel încât echipa care va juca sezonul viitor în Superliga a fost stabilită la lovituri de la 11 metri. Constănțenii au înscris de patru ori, iar târgoviștenii au ratat două lovituri.

Farul – Chindia Târgoviște, echipele de start

Farul (4-3-3): Buzbuchi – D. Maftei, Larie (cpt.), D. Sîrbu, Furtado – Vînă, Dican, Ed. Radaslavescu – Al. Ișfan, Alibec, R. Tănasă

Rezerve: R. Munteanu, Gustavo, Șt. Duțu, Vojtus, G. Iancu, I. Doicaru, I. Cojocaru, Grigoryan, Ramalho

Antrenor: Flavius Stoican

Chindia (4-2-3-1): M. Contra – Martac, Moumbouni, Celea, M. Brumă – Doukoure, Honciu (cpt.) – Popadiuc, D. Florea, Pesic – Konstantinous

Rezerve: Isvoranu, Tamași, I. Roșu, M. Rareș, Necșulescu, Jurj, An. Pandele, Munoz, B. Petre

Antrenor: Nicolae Croitoru

Arbitru: Rareș Vidican, A1: Andrei Constantinescu, A2: Nicușor Marin

Arbitru VAR: Iulian Dima, Arbitru AVAR: Sorin Costreie

Rezervă: Horia Mladinovici

Delegat: Felix Grigore (București)

Stadion: Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi – teren principal (Ovidiu – Constanţa)

FC Voluntari-FC Hermannstadt

Ultima partidă de baraj promovare/retrogradare va fi FC Voluntari-FC Hermannstadt. Meciul se va disputa luni, de la ora 20.30. În tur, sibienii s-au impus pe teren propriu, scor 3-2.

Corvinul Hunedoara și Sepsi Sf. Gheorghe au promovat direct în Superliga, fără meciuri de baraj, datorită clasării pe primele două locuri în clasamentul Ligii a II-a.

Din Superliga au mai retrogradat Unirea Slobozia și Metaloglobus București.

Loading

ACTUAL

Oana Țoiu salută sprijinul unui influent senator american după incidentul de la Galați: „Nu alegem vremurile pe care le trăim, dar alegem cum le răspundem”. Ce premieră anunță MAE

Publicat

la

Autor

Ministrul de Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a salutat mesajul de susținere transmis de senatorul american James Risch, președintele Comisiei pentru Relații Externe din Senatul SUA, care a reafirmat importanța responsabilității comune pentru securitatea spațiului aliat în contextul incidentului cu drona rusească prăbușită la Galați.

Șefa diplomației române a mulțumit oficialului american pentru solidaritatea exprimată față de România și pentru sprijinul constant acordat parteneriatului strategic dintre București și Washington.

Oana Țoiu: „I-am mulțumit pentru solidaritate”

Potrivit ministrului de Externe, senatorul James Risch a transmis un mesaj ferm privind necesitatea apărării spațiului aliat și a cooperării între statele membre NATO.

„Senatorul James Risch, președintele Comitetului pentru Relații Externe al Senatului, a reafirmat răspicat importanța responsabilității comune pentru spațiul aliat și i-am mulțumit pentru solidaritate”, a transmis Oana Țoiu.

Discuții despre apărare și economie la Washington

Ministra a amintit că s-a întâlnit cu James Risch în toamna anului trecut, la Washington, când au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul apărării și al relațiilor economice.

Potrivit acesteia, senatorul republican este unul dintre cei mai importanți susținători ai relației dintre România și Statele Unite.

„Este un partener de dialog constant al României și un bun cunoscător al regiunii și al parteneriatului strategic”, a precizat Oana Țoiu.

MAE va găzdui o delegație a Congresului SUA

Șefa diplomației române a anunțat și că Ministerul Afacerilor Externe va găzdui în luna octombrie o delegație formată din membri ai echipelor Congresului american, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării.

Vizita va avea loc în cadrul programului MECEA, semnat recent între România și Departamentul de Stat al SUA.

„Nu alegem vremurile pe care le trăim, dar alegem cum le răspundem. Iar solidaritatea este cheie pentru pace și baza prosperității”, a afirmat Oana Țoiu.

Potrivit ministrului de Externe, programul MECEA reprezintă o premieră pentru România, fiind prima participare a țării noastre la această inițiativă americană de la lansarea sa, în anul 1961.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu și-a anunțat, în direct, plecarea de la Antena 3 CNN

Publicat

la

Autor

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu, cu o experiență de peste trei decenii în presa din România, și-a anunțat, în direct la Antena 3 CNN, plecarea de la postul de televiziune.

„De 15 ani, realizez emisiunea la Antena 3, au fost ani intenși. Vă mulțumesc pt încrederea pe care mi-ați acordat-o. Aceasta a fost ultima ediție la Subiectiv. A fost ultima emisiune realizată la Antena 3 CNN. Le mulțumesc colegilor din redacție”, a anunțat Răzvan Dumitrescu, duminică seara, la Antena3.

Anterior, Dumitrescu a avut și o postare pe rețeaua Facebook.

Loading

Citește tot

ACTUAL

FOTO Nuntă în showbiz. Dua Lipa şi Callum Turner s-au căsătorit la Londra. Ceremonie restrânsă

Publicat

la

Autor

Cântăreaţa pop Dua Lipa şi actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, potrivit publicaţiilor britanice. Cei doi au pregătit o petrecere fastuoasă ca în povești de trei zile în Sicilia.

Ceremonie restrânsă

Cele două vedete britanice şi-au făcut schimb de jurăminte într-o ceremonie civilă intimă la oficiul de stare civilă din Old Marylebone, în centrul Londrei, potrivit The Sun şi The Daily Mail.

Este locul unde s-a căsătorit, între alte celebrităţi, Sir Paul McCartney (Beatles), în 2011, cu cea de-a treia şi actuala soţie Nancy Shevell.

Ambele tabloide au publicat fotografii cu cuplul părăsind primăria mână în mână.

Dua Lipa, în vârstă de 30 de ani, a purtat o amplă pălărie albă şi un taior Schiaparelli Couture, potrivit British Vogue. Callum Turner, în vârstă de 36 de ani, a purtat un costum bleumarin.

Urmează încă o ceremonie

După această ceremonie, o a doua nuntă şi o sărbătoare fastuoasă de trei zile sunt planificate pentru sfârşitul acestei săptămâni în Sicilia. Reprezentanţii vedetelor nu au făcut comentarii.

Cântăreaţa britanico-albaneză şi actorul formează un cuplu din ianuarie 2024.

Logodnă anunțată în 2025

Dua Lipa şi-a anunţat logodna într-un interviu acordat British Vogue în iunie 2025.

„Această decizie de a îmbătrâni împreună, de a ne imagina o viaţă împreună şi, nu ştiu, de a fi cei mai buni prieteni pentru totdeauna – este un sentiment cu adevărat special”, a spus ea atunci, potrivit Agerpres.

Cine sunt Dua Lipa și Callum Turner

Născută la Londra, Dua Lipa este fiica unor imigranţi kosovari. A devenit faimoasă cu single-ul ei de succes „Be The One” în 2016, apoi a obţinut o întreagă serie de succese şi umple în continuare stadioanele cu turneele sale.

În 2025, la vârsta de 29 de ani, cântăreaţa şi co-autoarea unor hituri precum „Levitating” şi „Don’t Start Now” a devenit cea mai tânără membră a listei celor mai bogaţi 40 de oameni sub 40 de ani din Marea Britanie, conform clasamentului anual al celor mai bogaţi britanici, publicat de Sunday Times. Averea ei era estimată atunci la 115 milioane de lire sterline (137 de milioane de euro).

Callum Turner a jucat în mod notabil în „Animale fantastice” – pe scenariul scriitoarei JK Rowling, celebră pentru seria Harry Potter – şi în adaptarea romanului „Emma” de Jane Austen, precum şi în serialul „The Capture”.

Numele său, alături de ale altora, circulă ca posibil candidat pentru a deveni următorul James Bond.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Spectacol total la Paris. PSG sărbătorește alături de fani după ce a câștigat Champions League

Publicat

la

Autor

PSG a câștigat Champions League, după ce a învins-o în finală pe Arsenal, scor 1-1 (4-3 d. l. d.). Duminică, jucătorii au revenit la Paris și a început sărbătoarea.

Mii de suporteri au așteptat echipa pregătită de Luis Enrique.

Tehnicianul s-a dezlănțuit.

Jucătorii lui PSG și antrenorul au făcut show în fața oamenilor aflați în proximitatea Turnului Eiffel.

Mai târziu petrecerea s-a mutat pe Parc des Princes.

Pentru PSG acesta este al doilea trofeu Champions League câștigat la rând, după cel de la sfârșitul sezonului trecut (în urma finalei 5-0 cu Inter Milano).

De altfel, pentru PSG acesta este al doilea trofeu Champions League câștigat în istoria clubului.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Sorana Cîrstea a câștigat peste un milion de euro anul acesta. Topul select în care a intrat după calificarea în sferturile de finală de la Roland Garros

Publicat

la

Autor

Sorana Cîrstea traversează una dintre cele mai bune perioade din cariera, asta după ce a anunțat că la finalul anului 2026 se va retrage. Românca, locul 18 WTA, va juca în sferturile de finală de la Roland Garros. Și când vine vorba de bani, a dat lovitura. A depășit 1 milion de euro anul acesta.

Sorana Cîrstea a învins-o pe Xiyu Wang, , scor 6-3, 7-6 (4), și s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros. Jucătoarea nr. 1 a României și-a egalat cea mai bună performanță a sa la Roland Garros, atinsă în urmă cu 17 ani (2009).

Câți bani a adunat Cîrstea

Sori va încasa și o sumă frumoasă de bani. La Roland Garros, premiile totale sunt de aproape 62 de milioane de euro. Pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției va primi 470.000 de euro.

În 2026, ultimul din carieră, românca a câștigat deja 762.977 euro, astfel, la finalul turneului din Franța, aceasta va avea în conturi peste 1 milion de euro obținuți în acest sezon. În toată cariera Sorana Cîrstea a câștigat din tenis puțin peste 10 milioane de euro

Semifinalistele la Roland Garros vor încasa 750.000, iar finalista are asigurată suma de 1,4 milioane de euro. Câștigătoarea turneului primește 2,8 milioane de euro.

„Până la urmă, e vorba de pasiune”

Sorana Cîrstea vorbit imediat după meci despre confruntarea cu Xiyu Wang. Aceasta a ținut să mulțumească familiei care îi este aproape.

„A fost un meci bun, am jucat bine. La acest nivel, dacă pierzi 1% din intensitate, plătești. Nu am făcut prea multe greșeli, ea a jucat incredibil. Sunt fericită că am închis meciul în două seturi, pentru că altfel ar fi devenit și mai greu.

Am avut ambiție, pasiune, iubesc în continuare acest sport. Mă bucur că am alături de mine familia, prietenii sunt aproape. Simt că societatea ne etichetează, dar în viață cred că ai dreptul să faci ceea ce îți dorești. Iată-mă aici, la 36 de ani. Mulțumesc publicului pentru sprijin!”, a spus românca.

Cîrstea spune că rezultatele bune au venit pentru că nu și-a pierdut pasiunea pentru tenis.

„Am pus mai multă presiune pe mine în ultimii ani, dar da, am pus mai puțină presiune aici. Îmi aduc aminte de momentele când am colaborat (n.r. – către Marion Bartoli) și îți mulțumesc pentru sfaturile pe care mi le-ai oferit. Mă bucur când intru pe teren. Până la urmă, e vorba de pasiune, iar pasiunea mea este tenisul și nu pot fi decât recunoscătoare pentru ceea ce mi se întâmplă”, a spus Sorana Cîrstea, la Eurosport 2. Mulțumesc tuturor, a fost o atmosferă incredibilă. A fost o plăcere să joc în fața voastră”, a mai spus aceasta.

A intrat într-un top select

Sorana este a treia cea mai bătrână jucătoare care s-a calificat în această fază a competiției.

În fața româncei mai sunt Billie Jean King la ediția din 1980, la vârsta de 36 de ani și 186 de zile și Helga Masthoff, la vârsta de 36 de ani și 199 de zile, la ediția din 1978.

În Topul 5 al celor mai bătrâne jucătoare care au jucat sfert de finală la Roland Garros mai sunt Serena Williams: în 2016, la vârsta de 34 de ani și 239 de zile și, din nou, de Helga Masthoff care a jucat la ediția din 1976 la vârsta de 34 de ani și 201 zile.

„3 – Sorana Cîrstea este a treia cea mai în vârstă jucătoare de feminin care joacă sferturi de finală la Roland Garros în era Open. Mai în vârstă au fost doar Helga Masthoff în 1978 și Billie Jean King în 1980. NU TE RETRAGE!”, au scris cei de la OPTA pe pagina de Twitter.

Cele mai bune rezultate ale Soranei Cîrstea în turneele de Grand Slam

Australian Open: 2017, 2022 – optimi de finală

Roland Garros: 2009 – sferturi de finală, 2021 – optimi de finală, 2026 – calificată în optimi de finală

US Open: 2023 – sferturi de finală

Loading

Citește tot

ACTUAL

Medici fără Frontiere: Răspândirea Ebola în RD Congo este profund alarmantă

Publicat

la

Autor

Răspândirea rapidă a Ebola în Republica Democrată Congo a creat o situație „profund alarmantă”, a avertizat organizația medicală caritabilă Médecins Sans Frontières (MSF).

Vorbind la două săptămâni după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat focarul, directorul adjunct al MSF, Dr. Alan Gonzales, a declarat că niciodată până acum nu au fost înregistrate „atât de multe cazuri” atât de curând, potrivit BBC.

Comentariile sale au venit în timp ce șeful OMS, doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, a vizitat provincia Ituri din estul congolez – zona cea mai afectată – pentru a supraveghea eforturile de izolare a virusului, conform mediafax.

În RD Congo există acum peste 1.000 de cazuri suspecte de Ebola și cel puțin 246 de decese. Țara vecină, Uganda, a raportat nouă cazuri confirmate și un deces.

„La două săptămâni după declararea focarului de Ebola în provincia Ituri, situația este profund alarmantă”, a declarat Gonzalez într-un comunicat emis sâmbătă.

„Niciodată până acum o epidemie de Ebola nu a înregistrat atât de multe cazuri atât de curând după declararea sa”, a spus el, subliniind că echipele sale de pe teren „asistă la un răspuns care nu a reușit încă să țină pasul cu răspândirea rapidă a epidemiei”.

„Realitatea de astăzi este că nimeni nu cunoaște adevărata amploare și gravitate a acestei epidemii. Zilnic sunt raportate noi cazuri suspecte, însă sute de probe rămân netestate.”

Gonzalez a adăugat că eforturile de izolare și livrările de ajutor umanitar sunt întârziate de „constrângeri majore”, inclusiv închiderea frontierelor și a aeroporturilor.

OMS a avertizat în repetate rânduri că conflictul în curs din RD Congo a împiedicat semnificativ răspunsul la epidemia de Ebola.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend