ACTUAL
Sorana Cîrstea a câștigat peste un milion de euro anul acesta. Topul select în care a intrat după calificarea în sferturile de finală de la Roland Garros
Publicat
acum 55 de minutela
Autor
admin

Sorana Cîrstea traversează una dintre cele mai bune perioade din cariera, asta după ce a anunțat că la finalul anului 2026 se va retrage. Românca, locul 18 WTA, va juca în sferturile de finală de la Roland Garros. Și când vine vorba de bani, a dat lovitura. A depășit 1 milion de euro anul acesta.
Sorana Cîrstea a învins-o pe Xiyu Wang, , scor 6-3, 7-6 (4), și s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros. Jucătoarea nr. 1 a României și-a egalat cea mai bună performanță a sa la Roland Garros, atinsă în urmă cu 17 ani (2009).
Câți bani a adunat Cîrstea
Sori va încasa și o sumă frumoasă de bani. La Roland Garros, premiile totale sunt de aproape 62 de milioane de euro. Pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției va primi 470.000 de euro.
În 2026, ultimul din carieră, românca a câștigat deja 762.977 euro, astfel, la finalul turneului din Franța, aceasta va avea în conturi peste 1 milion de euro obținuți în acest sezon. În toată cariera Sorana Cîrstea a câștigat din tenis puțin peste 10 milioane de euro
Semifinalistele la Roland Garros vor încasa 750.000, iar finalista are asigurată suma de 1,4 milioane de euro. Câștigătoarea turneului primește 2,8 milioane de euro.
„Până la urmă, e vorba de pasiune”
Sorana Cîrstea vorbit imediat după meci despre confruntarea cu Xiyu Wang. Aceasta a ținut să mulțumească familiei care îi este aproape.
„A fost un meci bun, am jucat bine. La acest nivel, dacă pierzi 1% din intensitate, plătești. Nu am făcut prea multe greșeli, ea a jucat incredibil. Sunt fericită că am închis meciul în două seturi, pentru că altfel ar fi devenit și mai greu.
Am avut ambiție, pasiune, iubesc în continuare acest sport. Mă bucur că am alături de mine familia, prietenii sunt aproape. Simt că societatea ne etichetează, dar în viață cred că ai dreptul să faci ceea ce îți dorești. Iată-mă aici, la 36 de ani. Mulțumesc publicului pentru sprijin!”, a spus românca.
Cîrstea spune că rezultatele bune au venit pentru că nu și-a pierdut pasiunea pentru tenis.
„Am pus mai multă presiune pe mine în ultimii ani, dar da, am pus mai puțină presiune aici. Îmi aduc aminte de momentele când am colaborat (n.r. – către Marion Bartoli) și îți mulțumesc pentru sfaturile pe care mi le-ai oferit. Mă bucur când intru pe teren. Până la urmă, e vorba de pasiune, iar pasiunea mea este tenisul și nu pot fi decât recunoscătoare pentru ceea ce mi se întâmplă”, a spus Sorana Cîrstea, la Eurosport 2. Mulțumesc tuturor, a fost o atmosferă incredibilă. A fost o plăcere să joc în fața voastră”, a mai spus aceasta.
A intrat într-un top select
Sorana este a treia cea mai bătrână jucătoare care s-a calificat în această fază a competiției.
În fața româncei mai sunt Billie Jean King la ediția din 1980, la vârsta de 36 de ani și 186 de zile și Helga Masthoff, la vârsta de 36 de ani și 199 de zile, la ediția din 1978.
În Topul 5 al celor mai bătrâne jucătoare care au jucat sfert de finală la Roland Garros mai sunt Serena Williams: în 2016, la vârsta de 34 de ani și 239 de zile și, din nou, de Helga Masthoff care a jucat la ediția din 1976 la vârsta de 34 de ani și 201 zile.
„3 – Sorana Cîrstea este a treia cea mai în vârstă jucătoare de feminin care joacă sferturi de finală la Roland Garros în era Open. Mai în vârstă au fost doar Helga Masthoff în 1978 și Billie Jean King în 1980. NU TE RETRAGE!”, au scris cei de la OPTA pe pagina de Twitter.
Cele mai bune rezultate ale Soranei Cîrstea în turneele de Grand Slam
Australian Open: 2017, 2022 – optimi de finală
Roland Garros: 2009 – sferturi de finală, 2021 – optimi de finală, 2026 – calificată în optimi de finală
US Open: 2023 – sferturi de finală
![]()
Poate îți place și...

Sebastian Ghiță îl desființează pe ministrul Radu Miruță după dezastrul de la Galați: „Îl declar NUL!”

Accident grav pe DN 1, în județul Sibiu: Patru mașini implicate, trei victime la spital și trafic complet blocat

Horoscop 1 iunie 2026. În prima zi de vară, astrele schimbă regulile jocului pentru toate zodiile. Ziua în care inima are mai multe răspunsuri decât mintea
ACTUAL
Medici fără Frontiere: Răspândirea Ebola în RD Congo este profund alarmantă
Publicat
acum 4 orela
31 mai 2026Autor
admin

Răspândirea rapidă a Ebola în Republica Democrată Congo a creat o situație „profund alarmantă”, a avertizat organizația medicală caritabilă Médecins Sans Frontières (MSF).
Vorbind la două săptămâni după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat focarul, directorul adjunct al MSF, Dr. Alan Gonzales, a declarat că niciodată până acum nu au fost înregistrate „atât de multe cazuri” atât de curând, potrivit BBC.
Comentariile sale au venit în timp ce șeful OMS, doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, a vizitat provincia Ituri din estul congolez – zona cea mai afectată – pentru a supraveghea eforturile de izolare a virusului, conform mediafax.
În RD Congo există acum peste 1.000 de cazuri suspecte de Ebola și cel puțin 246 de decese. Țara vecină, Uganda, a raportat nouă cazuri confirmate și un deces.
„La două săptămâni după declararea focarului de Ebola în provincia Ituri, situația este profund alarmantă”, a declarat Gonzalez într-un comunicat emis sâmbătă.
„Niciodată până acum o epidemie de Ebola nu a înregistrat atât de multe cazuri atât de curând după declararea sa”, a spus el, subliniind că echipele sale de pe teren „asistă la un răspuns care nu a reușit încă să țină pasul cu răspândirea rapidă a epidemiei”.
„Realitatea de astăzi este că nimeni nu cunoaște adevărata amploare și gravitate a acestei epidemii. Zilnic sunt raportate noi cazuri suspecte, însă sute de probe rămân netestate.”
Gonzalez a adăugat că eforturile de izolare și livrările de ajutor umanitar sunt întârziate de „constrângeri majore”, inclusiv închiderea frontierelor și a aeroporturilor.
OMS a avertizat în repetate rânduri că conflictul în curs din RD Congo a împiedicat semnificativ răspunsul la epidemia de Ebola.
![]()
ACTUAL
Medici fără Frontiere avertizează că răspândirea Ebola este profund alarmantă
Publicat
acum 4 orela
31 mai 2026Autor
admin

Răspândirea rapidă a Ebola în Republica Democrată Congo a creat o situație „profund alarmantă”, a avertizat organizația medicală caritabilă Médecins Sans Frontières (MSF).
Vorbind la două săptămâni după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat focarul, directorul adjunct al MSF, Dr. Alan Gonzales, a declarat că niciodată până acum nu au fost înregistrate „atât de multe cazuri” atât de curând, potrivit BBC.
Comentariile sale au venit în timp ce șeful OMS, doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, a vizitat provincia Ituri din estul congolez – zona cea mai afectată – pentru a supraveghea eforturile de izolare a virusului, scrie mediafax.ro.
În RD Congo există acum peste 1.000 de cazuri suspecte de Ebola și cel puțin 246 de decese. Țara vecină, Uganda, a raportat nouă cazuri confirmate și un deces.
„La două săptămâni după declararea focarului de Ebola în provincia Ituri, situația este profund alarmantă”, a declarat Gonzalez într-un comunicat emis sâmbătă.
„Niciodată până acum o epidemie de Ebola nu a înregistrat atât de multe cazuri atât de curând după declararea sa”, a spus el, subliniind că echipele sale de pe teren „asistă la un răspuns care nu a reușit încă să țină pasul cu răspândirea rapidă a epidemiei”.
„Realitatea de astăzi este că nimeni nu cunoaște adevărata amploare și gravitate a acestei epidemii. Zilnic sunt raportate noi cazuri suspecte, însă sute de probe rămân netestate.”
Gonzalez a adăugat că eforturile de izolare și livrările de ajutor umanitar sunt întârziate de „constrângeri majore”, inclusiv închiderea frontierelor și a aeroporturilor.
OMS a avertizat în repetate rânduri că conflictul în curs din RD Congo a împiedicat semnificativ răspunsul la epidemia de Ebola.
![]()
ACTUAL
Nicușor Dan, pentru BBC: Următorul pas ar putea fi expulzarea ambasadorului rus. De ce spune președintele că nu există dubii privind originea dronei care a lovit Galațiul
Publicat
acum 6 orela
31 mai 2026Autor
admin

Președintele Nicușor Dan a declarat într-un interviu acordat BBC că decizia României de a închide Consulatul General al Rusiei de la Constanța reprezintă un „avertisment” adresat Moscovei, după incidentul în care o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc de locuințe din Galați.
Șeful statului a precizat că, în ierarhia măsurilor diplomatice, următorul pas ar putea fi expulzarea ambasadorului rus, însă deocamdată Bucureștiul nu a luat o astfel de decizie.
Nicușor Dan: „Nu există niciun dubiu că drona era rusească”
În interviul acordat BBC World Service, președintele României a respins orice îndoială privind originea dronei care a lovit blocul din Galați.
„Este sigur, pentru că am mai avut una acum patru sau cinci săptămâni care nu a explodat. Le-am comparat și sunt complet identice”, a declarat Nicușor Dan.
Potrivit președintelui, în noaptea incidentului au fost monitorizate zeci de drone care se deplasau dinspre est către vest.
„Una dintre ele, lovită de armata ucraineană, și-a schimbat direcția și a trecut pe teritoriul României. Asta este sigur”, a explicat șeful statului.
România a luat în calcul activarea Articolului 4 NATO
BBC notează că autoritățile române au analizat posibilitatea activării Articolului 4 din Tratatul NATO, care permite consultări între aliați atunci când securitatea unui stat membru este amenințată.
Potrivit sursei citate, Bucureștiul a renunțat la această variantă pentru a evita amplificarea stării de panică, preferând să solicite Alianței Nord-Atlantice accelerarea transferului de echipamente pentru apărarea antiaeriană.
Vești bune pentru locatarii blocului lovit de dronă
Între timp, autoritățile au finalizat expertizele tehnice asupra imobilului afectat de explozie. Instituția Prefectului Galați a anunțat că structura de rezistență a blocului nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în siguranță în apartamentele lor.
Singura excepție este apartamentul lovit direct de dronă, care a suferit cele mai importante distrugeri și rămâne în continuare nelocuibil.
![]()
ACTUAL
Nicușor Dan, mesaj ferm de Ziua Rezervistului Militar: ”Cooperarea strânsă cu aliaţii din NATO şi Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă cele mai solide garanţii de securitate ale României din istorie”
Publicat
acum 6 orela
31 mai 2026Autor
admin

În fiecare an, la 31 mai, România sărbătorește Ziua Rezervistului Militar, dedicată celor care au îndeplinit serviciul militar activ sau au fost instruiți în domeniu și fac parte din resursele de apărare ale statului. Cu această ocazie, președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj prin care subliniază că România beneficiază în prezent de ”cele mai solide garanţii de securitate” din istorie, reprezentate de ”cooperarea strânsă cu aliații din NATO și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite”.
„Onorăm astăzi, de Ziua Rezervistului Militar, loialitatea, devotamentul şi sacrificiile făcute în slujba ţării de către toate cadrele militare în rezervă şi în retragere. Trăim vremuri dificile, marcate de provocări care redefinesc securitatea la nivel regional, european şi global. În acest context, alocarea de resurse şi consolidarea rezervei militare naţionale potenţează forţa militară şi capacitatea de apărare şi descurajare. Cooperarea strânsă cu aliaţii din NATO şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite reprezintă cele mai solide garanţii de securitate ale României din istorie, obţinute inclusiv prin implicarea rezerviştilor militari”, spune șeful statului, în mesajul dat publicității duminică.
Nicușor Dan le mai transmite militarilor în rezervă şi în retragere că au respectul şi aprecierea României pentru modul în care au purtat cu cinste şi onoare uniforma militară, în cadrul misiunilor din ţară sau în teatrele de operaţii, alături de aliaţi şi parteneri, în Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, până în Africa şi Asia.
„Aţi avut o contribuţie esenţială la prestigiul de care se bucură Armata României în Uniunea Europeană, în NATO şi ONU. Prin activitatea dumneavoastră, caracterizată de profesionalism, spirit de echipă şi curaj, reprezentaţi un exemplu demn de urmat pentru militarii activi şi tinerele generaţii. Sunteţi repere de care societatea noastră are nevoie pentru a-şi consolida rezilienţa şi pentru a răspunde eficient provocărilor actuale. Totodată, transmit şi membrilor structurilor asociative ale militarilor în rezervă şi în retragere urări cu prilejul acestei zile. Sunt convins că veţi rămâne mereu alături de rezerviştii voluntari şi de militarii activi, care au nevoie de experienţa dumneavoastră în misiunea de credinţă faţă de patrie. Vă doresc tuturor multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi! La mulţi ani!”, a mai transmis președintele.
![]()
ACTUAL
REPORTAJ BBC | „Ne-au spus că NATO ne protejează”. Mărturiile românilor din blocul lovit de drona rusească la Galați
Publicat
acum 6 orela
31 mai 2026Autor
admin

În multe capitale europene, războiul din Ucraina poate părea încă un conflict aflat la distanță. La Galați însă, războiul a ajuns direct pe acoperișul unui bloc de locuințe.
O gaură uriașă din acoperișul unui imobil aflat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina a devenit simbolul celui mai grav incident provocat de războiul ruso-ucrainean pe teritoriul României de la începutul invaziei din 2022, scrie BBC.
O dronă de atac s-a prăbușit în noaptea de joi spre vineri peste clădire, a provocat un incendiu și a rănit o femeie și pe fiul ei adolescent. Deși victimele au scăpat cu răni ușoare, locatarii spun că tragedia putea avea proporții mult mai mari.
„Dacă lovea lateral, putea distruge un etaj întreg”
La etajul 11 al blocului, urmele impactului sunt încă vizibile. Drona a perforat structura de beton și a lovit puțul liftului, care a absorbit o mare parte din explozie.
Costel Patrichi, unul dintre locatarii imobilului, spune că diferența dintre un incident grav și o catastrofă a fost de doar câțiva metri.
„A fost într-adevăr foarte înfricoșător. Dar dacă drona ar fi lovit lateralul, ar fi putut distruge un etaj întreg sau mai mult”, povestește acesta.
Cu doar câteva momente înainte de explozie, telefonul său primise o alertă RO-Alert care avertiza asupra pericolului.
„Ne-au spus că suntem protejați de NATO, să nu ne facem griji. Dar uite unde suntem acum!”, spune bărbatul, frustrat că drona nu a fost interceptată.
De ce nu a fost doborâtă drona
Potrivit autorităților române, drona făcea parte dintr-un roi de 43 de aparate lansate de Rusia împotriva infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre.
Președintele Nicușor Dan a explicat că una dintre drone, lovită anterior de apărarea ucraineană, și-a schimbat traiectoria și a pătruns pe teritoriul României.
„Un avion lovit de armata ucraineană și-a schimbat direcția și a trecut pe teritoriul românesc. Asta e sigur”, a declarat șeful statului.
Autoritățile susțin că aparatul a ajuns deasupra unei zone dens populate într-un interval foarte scurt, iar o interceptare în acel moment ar fi putut provoca victime la sol.
România: „Era o dronă rusească”
În timp ce Vladimir Putin a susținut că nu există dovezi privind originea dronei, autoritățile române afirmă că aparatul a fost identificat fără dubii. Potrivit președintelui Nicușor Dan, este vorba despre o dronă de tip Geran-2, cunoscută și sub numele de Shahed, utilizată de armata rusă.
„Este sigur, pentru că am mai avut unul acum patru sau cinci săptămâni care nu a explodat. Am comparat și sunt complet identice”, a explicat președintele României.
NATO condamnă Rusia, dar evită escaladarea
Aliații NATO au calificat comportamentul Rusiei drept „nepăsător” și au subliniat că incidentul este o consecință directă a războiului declanșat de Moscova împotriva Ucrainei.
Totuși, România a ales să nu invoce Articolul 4 al Tratatului NATO, care ar fi declanșat consultări de urgență între statele membre. Surse guvernamentale susțin că o astfel de opțiune a fost analizată, dar abandonată pentru a evita amplificarea tensiunilor și a panicii publice.
Ca răspuns diplomatic, Bucureștiul a decis închiderea Consulatului General al Rusiei de la Constanța și declararea consulului rus persona non grata.
„Nimeni nu se mai simte în siguranță”
În Galați, însă, preocupările sunt mult mai concrete decât disputele diplomatice.
Mulți dintre locatarii blocului afectat spun că nu mai au sentimentul de siguranță pe care îl aveau înainte.
„Acum mi-e frică. Dacă mă întorc în apartamentul meu în seara asta, voi dormi de frică. Pentru că s-ar putea întâmpla din nou”, spune Costel.
Aceeași teamă este împărtășită și de Adrian.
„A fost o nebunie, s-a întâmplat chiar în mijlocul orașului. Nimeni nu se simte în siguranță acum”, afirmă el, după ce a verificat apartamentul familiei sale din clădirea afectată.
„Nimeni nu se simte în siguranță acum.”
Pentru asta, el dă vina pe Rusia și pe președintele acesteia.
„Dar nu cred că sancțiunile sunt suficiente”, adaugă Adrian. „Pentru că ar putea lua totul din Rusia și tot ar ataca.”
![]()
ACTUAL
Președintele Nicușor Dan, mesaj pentru rezerviștii militari: ‘Alocarea de resurse și consolidarea rezervei militare naționale’
Publicat
acum 8 orela
31 mai 2026Autor
admin

Președintele Nicușor Dan, mesaj pentru rezerviștii militari: „Alocarea de resurse și consolidarea rezervei militare naționale”. De Ziua Rezervistului Militar, președintele României, Nicușor Dan, a transmis, duminică, un mesaj.
Președintele Nicușor Dan, mesaj pentru rezerviștii militari: „Alocarea de resurse și consolidarea rezervei militare naționale”
Nicușor Dan a transmis că, în actualul context de securitate, „alocarea de resurse și consolidarea rezervei militare naționale potențează forța militară și capacitatea de apărare și descurajare”.
„Onorăm astăzi, de Ziua Rezervistului Militar, loialitatea, devotamentul și sacrificiile făcute în slujba țării de către toate cadrele militare în rezervă și în retragere.
Trăim vremuri dificile, marcate de provocări care redefinesc securitatea la nivel regional, european și global. În acest context, alocarea de resurse și consolidarea rezervei militare naționale potențează forța militară și capacitatea de apărare și descurajare”, se arată în mesajul șefului statului.
Nicușor Dan: „Aveți respectul și aprecierea României pentru modul în care ați purtat cu cinste și onoare uniforma militară”
Președintele Dan spune, în mesajul său, că rezerviștii militari au contribuit semnificativ pentru a ajunge astăzi la o cooperare strânsă cu NATO și cu parternul strategic american.
„Cooperarea strânsă cu aliații din NATO și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite reprezintă cele mai solide garanții de securitate ale României din istorie, obținute inclusiv prin implicarea rezerviștilor militari.
Dragi militari în rezervă și în retragere,
Aveți respectul și aprecierea României pentru modul în care ați purtat cu cinste și onoare uniforma militară, în cadrul misiunilor din țară sau în teatrele de operații, alături de aliați și parteneri, în Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, până în Africa și Asia. Ați avut o contribuție esențială la prestigiul de care se bucură Armata României în Uniunea Europeană, în NATO și ONU”, a afirmat Nicușor Dan.
„Prin activitatea dumneavoastră, caracterizată de profesionalism, spirit de echipă și curaj, reprezentați un exemplu demn de urmat pentru militarii activi și tinerele generații. Sunteți repere de care societatea noastră are nevoie pentru a-și consolida reziliența și pentru a răspunde eficient provocărilor actuale.
Totodată, transmit și membrilor structurilor asociative ale militarilor în rezervă și în retragere urări cu prilejul acestei zile. Sunt convins că veți rămâne mereu alături de rezerviștii voluntari și de militarii activi, care au nevoie de experiența dumneavoastră în misiunea de credință față de patrie.
Vă doresc tuturor multă sănătate și bucurii alături de cei dragi! La mulți ani!”, a transmis șeful statului.
![]()

Sebastian Ghiță îl desființează pe ministrul Radu Miruță după dezastrul de la Galați: „Îl declar NUL!”

Sorana Cîrstea a câștigat peste un milion de euro anul acesta. Topul select în care a intrat după calificarea în sferturile de finală de la Roland Garros

Accident grav pe DN 1, în județul Sibiu: Patru mașini implicate, trei victime la spital și trafic complet blocat

Horoscop 1 iunie 2026. În prima zi de vară, astrele schimbă regulile jocului pentru toate zodiile. Ziua în care inima are mai multe răspunsuri decât mintea

Marea iubire a Sandei Țăranu: Au fost împreună 56 de ani, până când moartea i-a despărțit. Unde s-au cunoscut cei doi

Performanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților

Cresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!

EXCLUSIV! ATROCITATE FĂRĂ MARGINI: Aproape 100 de câini, uciși prin GAZARE în România anului 2026! Dezvăluiri incendiare ale șefului DSVSA Argeș!

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real

Polițist din Argeș, arestat de DNA pentru trafic de infuență – Pentru ce a cerut 12.000 de euro

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
udețul Arges se transformă în acest weekend prelungit într-un adevărat hub al distracției, culturii și tradițiilor. Suprapunerea sărbătorii creștine de...

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
Lovitură totală pentru transportatorii de persoane din județ care s-au obișnuit să sară peste curse, să ignore programul sau să...

Un seminarist din Curtea de Argeș a cucerit Piteștiul! Locul I cu 7 victorii din 7 partide la Open-ului Internațional de Șah
Performanță de excepție în sportul minții pentru un elev al Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș! Timp...

FOTO/VIDEO | Focar de infecție într-un bloc din Pitești: Tone de deșeuri scoase dintr-o garsonieră, proprietarul a fost dus la Psihiatrie
O intervenție de urgență a autorităților locale din Pitești a avut loc miercuri, 27 mai, pe strada Traian. Poliția Locală,...
Curtea de Argeș

ACUM! Turist atacat de urs la Barajul Vidraru
Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină în zona Barajului Vidraru pentru acordarea îngrijirilor medicale...

Cresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!
Strigător la cer! În timp ce argeșenii cară apă cu bidoanele de la supermarket din cauza bacteriilor fecale de la...

Performanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților
Două eleve din Curtea de Argeș au reușit să atragă toate privirile la nivel național după ce au dezvoltat o...

ULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!
Strigător la cer, dar oficial: de opt luni de zile, locuitorii din municipiul Curtea de Argeș sunt condamnați să folosească...

START! Începe atribuirea locurilor de parcare rezidențiale în Curtea de Argeș! Prima etapă debutează pe 27 mai
După doi pași greșiți, administrația locală din Curtea de Argeș face un al trelea pas care seram că va fi...
Mioveni

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...
Câmpulung

Polițist din Argeș, arestat de DNA pentru trafic de infuență – Pentru ce a cerut 12.000 de euro
Un cunoscut poliţist din Câmpulung, judeţul Argeş, preşedintele filialei judeţene a unui sindicat al poliţiştilor, a fost arestat preventiv într-un...

Argeșean din Lerești prins de Poliție că a depășit ilegal cota de transport lemne
Schema transporturilor de material lemnos „pe persoană fizică” a fost demascată de oamenii legii. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine...

Tupeul martalogilor PSD n-are limite: Tac in timp ce drumurile din Arges crapă – DJ 738 a ajuns o ruletă rusească pentru șoferi nici doi ani de la „modernizare”
Strigător la cer! Au trecut deja trei zile de când puțina presă obiectivă din județ, inclusiv noi, a tras un...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniPolițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
ACTUALacum 2 săptămâniULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!
ACTUALacum 2 săptămâniInițiativă civică fără precedent în Argeș: Panouri de avertizare montate pe drumurile județene periculoase
ACTUALacum 2 săptămâniTradiția continuă la Corbi: Ediția a 54-a a Festivalului „Rapsodia Păstorească” vă așteaptă duminică 24 mai
ACTUALacum 2 săptămâniAsfalt electoral cu predare în 2028: Încep lucrările pe DJ 703G, drumul care leagă Argeșul de Valea Oltului
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCumpărăturile last-minute: cum să găsești oferte bune pentru carucior 3 în 1
ACTUALacum 2 săptămâniSTART! Începe atribuirea locurilor de parcare rezidențiale în Curtea de Argeș! Prima etapă debutează pe 27 mai
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCalculul amprentei de carbon: cum să reduci efortul manual și să faci raportarea ESG mai eficientă












Ultimele Comentarii