ACTUAL
Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu reprezintă România cu piesa „Choke Me”
Published
11 ore agoon
By
admin

Finala Eurovision 2026 are loc sâmbătă seară la Viena, unde 25 de artiști încearcă să pună mâna pe trofeul celui mai mare concurs de muzică din lume. România este reprezentată de Alexandra Căpitănescu (22 de ani), originară din Galați, cu piesa rock „Choke Me”.
Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu reprezintă România cu piesa „Choke Me”
Finlanda este marea favorită a serii pentru a câștiga cel mai mare concurs de muzică din lume și a aduce ediția din 2027 la Helsinki.
Prestația Alexandrei Căpitănescu este de așteptat duminică dimineața, în jurul orei 01.00, în funcție de durata concurenților anteriori, având în vedere că România este pe poziția 24 din 25 în ordinea intrărilor pe scenă, urmată doar de Austria, țara gazdă a ediției din acest an.
Concurenta României are, astfel, un avantaj de vizibilitate, melodia urmând să fie interpretată chiar înainte de marea încheiere susținută de Austria.
Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026. A devenit cunoscută în 2023, după ce a câștigat trofeul emisiunii „Vocea României”, după un parcurs care a convins atât juriul, cât și publicul.
„Absolventă a Facultății de Fizică și, în prezent, studentă la master în fizică medicală, Alexandra îmbină un profil academic atipic cu un parcurs artistic în plină dezvoltare, construindu-și identitatea muzicală în jurul autenticității și al expresiei directe.
După câștigarea concursului de talente, artista și-a consolidat prezența pe scena muzicală prin lansări proprii și colaborări, dezvoltând un stil care combină sensibilitatea cu o energie scenică puternică”, potrivit unui comunicat al TVR.
Piesa „Choke Me”, cu care va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2026, abordează, într-un limbaj metaforic, stările de presiune emoțională și blocaj interior.
„Titlul nu are un sens literal, ci descrie senzația de a fi copleșit de propriile gânduri, de frici sau de așteptări venite din exterior. Mesajul piesei este unul despre conștientizare și depășire: despre momentul în care alegi să îți înfrunți vulnerabilitățile, să îți accepți limitele și să îți regăsești echilibrul. În această construcție, fragilitatea nu este ascunsă, ci devine parte din forța de a merge mai departe”, a menționat TVR.
Potrivit website-ului Eurovision World, care estimează șansele în funcție de cotele oferite de casele de pariuri internaționale, Finlanda are prima șansă sâmbătă, cu 39%. Este urmată de Australia, cu 23%, în timp ce Bulgaria se situează pe locul al treilea, cu numai 8%.
În top 10 ar urma să intre Grecia, ce are șanse de 6% să câștige, Israel, cu 5%, România, cu 4%, Danemarca și Italia, cu 2%, respectiv Franța și Malta, ce au numai 1%.
Alexandra Căpitănescu, declarații înainte de finală
Reprezentata României a transmis un mesaj emoționant înainte de concertul care îi poate aduce marele trofeu. Alexandra Căpitănescu le-a mulțumit tuturor pentru susținerea de care au dat dovadă în ultimele zile și i-a îndemnat pe fani să o voteze în această seară. Artista trăiește cele mai mari emoții.
„Vreau să vă mulțumesc tare mult pentru încredere, pentru susținere, pentru faptul că sunteți alături noi și ați fost alături de noi. Este o experiență incredibilă tot ce se întâmplă, parcă este rupt din altă realitate. Vreau să vă spun că, dacă ar fi să vă dau un sfat, să aveți încredere în intuiția voastră și în vocea voastră, pentru că este important să spuneți ceea ce simțiți și să nu renunțați niciodată”, a declarat Alexandra Căpitănescu, pe Instagram.
După ce joi a reușit să ducă România în finala Eurovision, aceasta a spus că este mândră să reprezinte țara noastră în fața publicului mondial și a mulțumit susținătorilor.
„Sunt foarte fericită! Și recunoscătoare pentru fiecare vot, pentru fiecare mesaj și fiecărei persoane care a crezut în noi. Calificarea în finală este un vis devenit realitate și promit să dăm tot ce avem mai bun în marea finală Eurovision. Calificarea nu este doar o realizare personală, ci și o oportunitate de a reprezenta cu mândrie România în fața unui public format din milioane de oameni. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această călătorie și rugăm publicul să continue să ne susțină în marea finală de pe 16 mai 2026”, a declarat Alexandra Căpitănescu, pentru Libertatea.
Istoria participării României la Eurovision
1994 a fost primul an în care România a participat la Eurovision. Iar de-a lungul timpului, concursul a devenit un fenomen în țara noastră, cu multe emoții atât la selecțiile naționale, cât și pe marea scenă europeană. Vă prezentăm istoria momentelor României la Eurovision, cu toate locurile obținute, potrivit Adevărul.
România a participat pentru prima dată la Eurovision în 1994, la Dublin. Reprezentantul țării a fost Dan Bittman, cu piesa „Dincolo de nori”. S-a clasat pe locul 21.
Ediția din acel an a fost câștigată de Irlanda, prin Paul Harrington și Charlie McGettigan, cu piesa „Rock ‘n’ Roll Kids”.
După trei ani în care nu a reușit să participe, România a revenit din nou pe scena mare a Eurovision în 1998. Regretata Mălina Olinescu ne-a reprezentat atunci cu melodia „Eu cred”, o piesă sensibilă, cu o interpretare pe măsură. S-a clasat însă pe locul 22.
Trofeul Eurovision a fost câștigat atunci de Dana International pentru Israel, cu piesa „Diva”.
Doi ani, mai târziu, în 2000, trupa Taxi a participat cu piesa „The Moon” și a obținut locul 17.
Ediția a fost câștigată de Danemarca, cu piesa „Fly on the Wings of Love” cântată de Olsen Brothers.
Ascensiunea a început în 2002, când Monica Anghel și Marcel Pavel ne-au reprezentat cu piesa „Tell Me Why”. Cei doi artiști au terminat competiția în top 10, pe locul 9, cu 71 de puncte.
Câștigătoarea ediției a fost Marie N din Letonia, cu piesa „I Wanna” (176 de puncte).
Un an mai târziu, Nicola a reușit un loc 10, cu piesa ,,Don’t Break My Heart” (73 de puncte).
Trofeul Eurovision a fost câștigat de reprezentanta Turciei, Sertab Erener, cu „Everyway That I Can” (176 de puncte).
În 2004, Sanda Ladoși a reprezentat România cu melodia „I Admit” și s-a clasat pe locul 18, cu 40 de puncte.
Concursul a fost câștigat de Ruslana pentru Ucraina, cu piesa „Wild Dances” și un punctaj cum nu se mai văzuse până atunci: 280 de puncte.
Au urmat doi ani foarte buni pentru România în concursul internațional, cu punctaje excelente și clasări spectaculoase.
În 2005, Luminița Anghel și Sistem au impresionat cu piesa „Let Me Try” și au urcat pe podium. Au obținut locul 3, cu 158 de puncte.
Competiția a fost câștigată de Grecia. Helena Paparizou a obținut 230 de puncte cu piesa „My Number One”.
Un an mai târziu, Mihai Trăistariu a reprezentat România cu „Tornero” și a ocupat locul 4, cu 172 de puncte, cel mai mare punctaj al României într-o finală Eurovision. Piesa a devenit hit în mai multe țări din Europa.
Trofeul a mers atunci la trupa Lordi din Finlanda, cu piesa „Hard Rock Hallelujah”, care a obținut 292 de puncte.
În 2007, proiectul Todomondo a participat cu piesa „Liubi, Liubi, I Love You” și s-a clasat pe locul 13, cu 84 de puncte.
Ediția a fost câștigată de Marija Šerifović pentru Serbia, cu „Molitva” (268 de puncte).
Un an mai târziu, România a fost reprezentată de Nico și Vlad Mirită cu „Pe-o margine de lume”. Au terminat pe locul 20, cu 45 de puncte.
Dima Bilan din Rusia a câștigat Eurovisionul cu piesa „Believe”, care a obținut 272 de puncte.
În 2009, Elena Gheorghe a urcat pe scena Eurovision cu piesa „The Balkan Girls”, iar România a încheiat competiția pe locul 19, cu 40 de puncte.
Câștigătorul ediției a fost Alexander Rybak pentru Norvegia, cu piesa „Fairytale” și un punctaj record: 387 de puncte.
A urmat un an bun pentru România. În 2010, Paula Seling și Ovi au cucerit publicul cu piesa „Playing With Fire” și au obținut locul 3, cu 162 de puncte.
Concursul a fost câștigat de Lena, reprezentanta Germaniei, cu „Satellite”, care a primit 246 de puncte.
În 2011, Trupa Hotel FM a participat cu piesa „Change” și s-a clasat pe locul 17, cu 77 de puncte.
Trofeul Eurovision a fost câștigat de Ell & Nikki pentru Azerbaidjan, cu piesa „Running Scared” (221 de puncte).
Un an mai târziu, trupa Mandinga a reprezentat România cu „Zaleilah” și a ocupat locul 12, cu 71 de puncte.
Suedia a câștigat competiția, cu Loreen și piesa „Euphoria” (372 de puncte).
În 2013, Cezar Ouatu a participat cu „It’s My Life”, iar România s-a clasat pe locul 13, cu 65 de puncte.
Câștigătoare a fost Emmelie de Forest pentru Danemarca, cu piesa „Only Teardrops” (281 de puncte).
În 2014, Paula Seling și Ovi au revenit la Eurovision cu piesa „Miracle”. Au ocupat atunci locul 12, cu 72 de puncte.
Ediția a fost câștigată de Conchita Wurst , din Austria, cu „Rise Like a Phoenix” (290 de puncte).
Un an mai târziu, trupa Voltaj a participat cu „De la capăt”, o piesă emoționată. România a terminat pe locul 15, cu 35 de puncte.
Câștigător a fost Måns Zelmerlöw, din Suedia, cu „Heroes” (365 de puncte).
În 2016, Ovidiu Anton trebuia să reprezinte România, cu piesa „Moment of Silence”, după ce a câștigat selecția națională. Însă, cu doar câteva săptămâni înainte de marele concurs, România a fost descalificată de la competiție de către EBU (European Broadcasting Union), în urma unor datorii neachitate de către TVR.
Tot în 2016, s-a schimbat sistemul de vot. Dacă până atunci fiecarea țară oferea un singur set de puncte (care combina atât preferințele publicului, cât și punctajele juriului), din 2016 fiecare țară acordă două seturi separate de puncte: unul de la juriu, unul de la televot. De aceea punctajele au început să crească semnificativ.
În 2017, România a revenit la Eurovision și a obținut un loc bun. Ilinca și Alex Florea ne-au reprezentat cu „Yodel It!”, o piesă inedită și s-au clasat pe locul 7, cu 282 de puncte.
Trofeul Eurovision a fost câștigat de Salvador Sobral pentru Portugalia, cu „Amar pelos dois”, care a strâns 758 de puncte.
În 2018, trupa The Humans nu a reușit să treacă de semifinală cu piesa „Goodbye”.
Un an mai târziu, Ester Peony a concurat cu „On a Sunday”, dar nici ea nu s-a calificat în finală.
În 2021, Roxen a participat cu „Amnesia”, însă România nu a ajuns în finală. Eurovision 2021 a fost câștigat de trupa Måneskin din Italia, cu piesa „Zitti e buoni”, care a obținut 524 de puncte.
WRS a reprezentat România cu piesa „Llámame” și s-a clasat pe locul 18 în finală, cu 65 de puncte. Chiar dacă nu s-a clasat în prima jumătate a clasamentului, piesa a căpătat vizibilitate mare și s-a auzit la radio în mai multe țări din Europa.
Ediția a fost câștigată de Kalush Orchestra pentru Ucraina, cu piesa „Stefania” ( 631 de puncte).
Un an mai târziu, Theodor Andrei a participat cu piesa „D.G.T. (Off and On)”, însă nu a trecut de semifinale.
Trofeul Eurovision a fost câștigat din nou de Loreen, pentru Suedia, cu piesa „Tattoo” (583 de puncte).
Cel mai amplu boicot din istoria competiției
După ce competiţia de anul trecut, organizată de Elveţia, a fost vizionată de 166 de milioane de telespectatori, organizatorii speră la un rezultat la fel de bun și la actuala ediţie Eurovision, zguduită de cel mai important boicot din istoria sa din cauza participării Israelului.
Din cauza participării Israelului, cinci ţări – Spania, Olanda, Irlanda, Islanda şi Slovenia – s-au retras în acest an din cel mai mare eveniment muzical televizat şi transmis în direct din lume. Ele îi reproşează Israelului comportamentul avut în războiul din Fâşia Gaza, declanşat în semn de represalii după atacul comis pe 7 octombrie 2023 de organizaţia palestiniană teroristă Hamas pe teritoriul său.
Marţi, activişti pro-palestinieni au depus sicrie în centrul Vienei pentru a protesta astfel faţă de participarea Israelului.
Alte manifestaţii sunt prevăzute în capitala Austriei până la finala concursului Eurovision, care va avea loc sâmbătă seară.
Ce a scris presa internațională despre calificarea sa în finală
„Și în cea de-a doua semifinală au fost melodii sentimentale, patos, hituri de petrecere – și, pentru ochi, o mulțime de foc, flăcări și scântei. De exemplu, din România, Alexandra Capitanescu a făcut sala să vibreze pentru prima dată cu piesa „Choke Me” și costumele sale, într-un decor sci-fi-goth-punk, cu flăcări și tunete.
Desigur, pielea goală atrage întotdeauna – chiar dacă, din punct de vedere vocal, lucrurile nu merg întotdeauna perfect”, scrie Schweizer Radio und Fernsehen (SRF), televiziunea, radioul public de limbă germană din Elveția, într-o cronică despre cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision. Elveția nu a reușit să se califice în marea finală.
Søren Torpegaard şi Alexandra Căpitănescu au salvat o gală în care nu s-a făcut nicio menţiune cu privire la absenţa RTVE, televiziunea publică spaniolă, scrie El Peridico, citat de News.ro.
Majoritea pieselor vor trece neobservate, cu excepţia celor din Danemarca şi România, a mai scris publicația iberică.
Siguranţa cu care Søren Torpegaard a păşit pe scena Wiener Stadthalle a fost hipnotică, iar calificarea lui nu a fost o surpriză, deși din punct de vedere vocal nu a fost seara lui, potrivit El Periodico.
„Este și cazul Alexandrei Căpitănescu, care a cucerit cu notele sale din piesa „Choke Me”. Plină de energie debordantă, interpreta română a făcut din rock arma sa principală. Un gen care a propulsat deja spre succes trupele Mor ve Ötesi (Turcia, 2008), Lordi (Finlanda, 2006) şi Måneskin (Italia, 2021)”, a amintit El Periodico.
Și presa din Austria a relatat despre piesa Alexandrei Căpitănescu, amintind că a fost criticată înainte de Eurovision 2026 de către experți în prevenția violenței.
„Aceștia spun că «Choke Me» transmite un mesaj problematic într-o perioadă în care violența împotriva femeilor este în creștere. Alexandra Căpitănescu a subliniat însă în mod constant în interviuri că versul respectiv are un caracter metaforic. Piesa rock intensă și plină de energie s-a calificat, așa cum era de așteptat, în finală”, a scris Der Standard.
De ce a fost comparată cu Lady Gaga
„Alexandra Capitănescu din România a surprins fanii cu piesa «Choke Me»”, a notat The Sun.
„România a transformat spectacolul în heavy rock cu piesa «Choke Me», care a stârnit un mic scandal în perioada premergătoare Eurovisionului din cauza versurilor. Cu toate acestea, cântăreața Alexandra Căpitănescu, masterandă la Facultatea de Fizică din București, a apărat melodia, insistând: «Spre deosebire de inima clasică, care reprezintă romantismul sau iubirea drăguță, inima anatomică sugerează vulnerabilitate… și emoții intense, fizice și aproape dureroase»”, conform AFP.
„Competiția s-a intensificat din nou joi seara la Wiener Stadthalle, cu încă 15 țări și artiștii lor care își doreau calificarea în finală. Considerată de mulți o semifinală mult mai puternică, etapa de joi a inclus favorite precum Delta Goodrem din Australia, favorita publicului DARA din Bulgaria și cântăreața pe care mulți o consideră „outsiderul” ediției din 2026, Alexandra din România”, a scris ChronicleLive.
BBC a lăudat-o pe artista din România. „Alexandra Căpitănescu a fost o adevărată forță a naturii în timpul piesei sale «Choke Me», care a sunat de parcă Lady Gaga ar fi fost solista trupei Evanescence”, a scris site-ul televiziunii britanice.
Și BBC amintește de controversele stârnite de versurile melodiei, despre care criticii au spus că ar glorifica violența sexuală.
„Însă Alexandra susține că, de fapt, versurile se referă la senzația de sufocare sub greutatea așteptărilor societății. Exprimându-și dorința de a se elibera de aceste constrângeri, ea a cântat legată de doi chitariști cu coarde gigantice, iluminate cu neon”, a mai notat BBC.
Cum poate fi votată România la Eurovision
Alexandra Căpitănescu nu poate fi votată de publicul din România, conform regulamentului competiției, însă poate primi susținere din partea românilor din diaspora, aflați în țările participante la Eurovision 2026, dar și din restul lumii. Artista poate fi votată prin apel telefonic, SMS sau online, în funcție de sistemul de vot disponibil în fiecare țară participantă.
Vezi mai jos modalitatea de vot pentru fiecare țară care o poate vota pe Alexandra Căpitănescu în finala Eurovision 2026 (unele țări oferă doar posibilitatea votului online, în timp ce altele permit numai votul numai prin SMS și/sau apel telefonic):
Suedia: www.esc.vote | TEL 099 212 24 | SMS 72211/24
Germania: www.esc.vote | TEL 01371 36 36 24 | SMS 99599/24
Lituania: www.esc.vote
Albania: www.esc.vote | SMS 54345/24
Elveția: www.esc.vote | TEL 0901 54 49 24 | SMS 377/24
Cipru: www.esc.vote | TEL 900 318 24 | SMS 5511/24
Georgia: SMS 95100/24
Republica Moldova: www.esc.vote
Italia: www.esc.vote | TEL 894 001 24 | SMS 475 475 01 24
Polonia: www.esc.vote | SMS 74555/24
Armenia: SMS 1004/24
Ucraina: www.esc.vote | SMS 7576/24
Bulgaria: SMS 17500/24
Malta: SMS 5061 57/24
Israel: www.esc.vote
Grecia: www.esc.vote | TEL 901 901 40 | SMS 54222/24
Franța: www.esc.vote | TEL 3632 24 | SMS 7 21 21/24
Portugalia: www.esc.vote | TEL 760 200 1 24
Australia: www.esc.vote
Letonia: www.esc.vote | TEL 902013-24 | SMS 1897/24
Cehia: www.esc.vote | TEL 906 11 13/24
Serbia: www.esc.vote | SMS 1557/24
Finlanda: www.esc.vote | TEL 0700 79 1 24 | SMS 173005/24
Marea Britanie: www.esc.vote
Norvegia: www.esc.vote | SMS 26900/24
Azerbaidjan: www.esc.vote | SMS 9450/24
Estonia: www.esc.vote | TEL 900 70 24 | SMS 15415/24
Danemarca: SMS 1212/24
Croația: www.esc.vote | TEL 06155-24 | SMS 666777/24
Belgia: www.esc.vote | RTBF SMS 6015/24 | VRT SMS 6364/24
Austria: TEL 0901 050 25-24 | SMS 0901 050 25-24
Luxemburg: www.esc.vote
Muntenegru: www.esc.vote | SMS 14741/24
Restul lumii: www.esc.vote
![]()
You may like

Ciprian Ciucu vrea finala Eurovision 2027 la București: „Am trimis deja scrisoarea oficială în acest sens, împreună cu TVR”

Ce mesaj a fost difuzat de televiziunea spaniolă în noaptea finalei Eurovision. Spania, Irlanda și Slovenia au boicotat concursul

Horoscop 2026. Rana karmică pe care o porți, în funcție de luna în care te-ai născut. Află și cum o poți vindeca
ACTUAL
Tragedie în Gorj. Bărbatul dat dispărut pe 6 mai a fost găsit mort în râul Jiu
Published
10 ore agoon
16 mai 2026By
admin

Bărbatul în vârstă de 59 de ani, din orașul Rovinari, dat dispărut de familie pe 6 mai, a fost găsit decedat sâmbătă în râul Jiu, în zona localității Drăguțești, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați sâmbătă dimineață cu privire la faptul că, pe râul Jiu, în zona localității Drăguțești, a fost observat trupul unei persoane plutind pe apă.
„La fața locului s-au deplasat polițiști, împreună cu echipaje specializate, fiind identificat cadavrul unui bărbat, în vârstă de 59 de ani, din Rovinari. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul fusese dat dispărut de către familie la data de 11 mai a.c., acesta plecând voluntar de la domiciliu la data de 6 mai”, a transmis IPJ Gorj.
Bărbatul domiciliat în Rovinari plecase în mod voluntar domiciliu, potrivit informațiilor făcute publice de Poliția Română.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.
![]()
ACTUAL
Calendar ortodox 17 mai 2026. Încheiem săptămâna cu o mare sărbătoare
Published
14 ore agoon
16 mai 2026By
admin

Calendar ortodox 17 mai 2026. Sfântul Andronic a fost rudă cu Sfântul Apostol Pavel și unul dintre primii creștini care L-au urmat pe Hristos. În Epistola către Romani, Sfântul Pavel scrie:
„Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunias, cei de neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înainte de mine au fost în Hristos” (Romani 16, 7).
Această mărturie îl plasează pe Sfântul Andronic printre cei mai iubiți apostoli dintre cei șaptezeci, fiind și un model de credință timpurie și devotament creștin.
Despre Andronic se știe că a fost hirotonit episcop al Panoniei, dar nu a avut un tron episcopal fix. Misiunea lui a fost să propovăduiască doar Cuvântul lui Dumnezeu pe tot cuprinsul Panoniei și în multe alte locuri. Activitatea sa misionară a fost puternică: a distrus templele idolilor, a construit biserici, și a vindecat pe cei bolnavi prin puterea Duhului Sfânt, potrivit creștinortodox.
Sfântul Andronic nu a lucrat singur, ci cu Sfânta Iunia (sau Iunias), o femeie cu viață sfântă, pomenită de Sfântul Pavel. Mironosița a fost o colaboratoare apropiată în misiunea apostolică, însoțindu-l în călătoriile misionare și împărtășind prigoanele, suferințele și biruințele duhovnicești.
Despre Iunia se spune că, „murind pentru lume, dar viețuind numai pentru Hristos”, a atras pe mulți la credință și a fost un exemplu de dăruire totală față de Dumnezeu. Sfintele moaște ale Sfinților Andronic și Iunia au fost găsite în regiunea Evgheniei, alături de alți mucenici.
Rugăciunea către Sfinții Apostoli Andronic și Iunia
”Sfinţilor Apostoli rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Laudă aduce lui Dumnezeu cinstita Biserică, întru preasfântă pomenirea ta, fericite, mărind cu credinţă nevoinţele tale. Toate mişcările minţii tale, le-ai îndreptat spre plinirea voilor lui Dumnezeu, bucurându-te, preasfinţite Andronic.
Primit-ai de la Dumnezeu har dumnezeiesc, a curăţi boli, şi a goni duhuri viclene, cugetătorule de Dumnezeu Andronic. Plouă-mi mie mântuire de toate greşelile, şi îndreptare vieţii, cu mijlocirea şi cu harul ce este întru tine preacurată Fecioară.
Prin luptele tale omorându-ţi mădularele, te-ai învrednicit a vedea viaţa celor vii, pe Hristos Dumnezeul nostru, purtând trup pe pământ, apostole Andronic. Făcutu-te-ai suflător de foc apostole, în inima ta cea curată, purtând fierbinţeala dumnezeiescului Duh, şi arzând mărăcinele înşelăciunii, prealăudate Andronic.
Cu glasul cuvintelor şi puterea minunilor tale, ai alergat la marginile lumii învăţând pe credincioşi harul cel mântuitor, ucenice al Domnului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului, alături de Îngerii Păzitori și de Sfinții toți. Amin”.
![]()
ACTUAL
Cine era Cosmin, polițistul mort în accidentul de pe DN6. Un pompier și o tânără, grav răniți în carambolul din județul Mehedinți
Published
16 ore agoon
16 mai 2026By
admin
Un accident grav a avut loc vineri, 15 mai, în județul Mehedinți. Un polițist a murit, iar alți trei oameni au fost răniți, într-un carambol. Agentul se afla într-o depășire periculoasă atunci când a intrat frontal într-o mașină care circula regulamentar. Două victime, rămase încarcerate, se află în stare critică la spital.
Imaginile filmate pe DN6, în zona viaductului Bahna, acolo unde trei mașini s-au lovit violent, sunt greu de privit. Un șofer în vârstă de 37 de ani, polițist, a intrat într-o depășire, a pierdut controlul volanului și a intrat frontal într-un autoturism care circula regulamentar pe contrasens. Impactul i-a fost fatal, iar agentul a murit pe loc.

În autovehiculul condus de polițist erau pasageri un pompier de numai 22 de ani și o tânără, care au rămas încarcerați. Cel de-al treilea șofer care circula regulamentar a încercat să evite coliziunea, dar nu a reușit. Și acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Două persoane politraumatizate transportate la UPU Drobeta Turnu-Severin. Iar o persoană a fost transportată la CPU Orşova”, a transmis Flavius Iscru, Detaşamentul de Pompieri Drobeta.
Două victime, transferate în stare gravă la spital
Pasagera în vârstă de 24 de ani, aflată în stare gravă, a fost ulterior transportată cu elicopter SMURD la Craiova. Și pentru tânărul pompier a fost solicitat un astfel de mijloc de transport, dar furtuna a făcut imposibil acest lucru. Medicii l-au adus de urgență cu ambulanța la Oradea.
„Un pacient de 22 de ani, cu politraumatism, cu fracturi multiple la membrul inferior drept şi cu un traumatism sever toracic, care a interesat, se pare, şi inima”, a precizat Horia Ene, medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mehedinţi.
„În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a declarat Cătălin Diaconu, Serviciul Rutier Mehedinţi.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers timp de patru ore.
Reprezentanții ISU Mehedinți, mesaj după moartea lui Cosmin
Polițistul care a decedat în accidentul grav se numea Cosmin și avea 37 de ani. Bărbatul era ajutor de șef de post în comuna Godeanu, conform publicației Actual Mehedinți.
Vestea decesului a adus o durere profundă celor care îl cunoșteau. Reprezentanții ISU Mehedinți au transmis un mesaj emoționant pe Facebook, în care au vorbit despre greutatea intervențiilor în care victimele sunt oameni apropiați.
„Rămâi acolo câteva secunde după ce ambulanțele pleacă. Nu pentru că mai ai ceva de făcut. Ci pentru că picioarele nu se mișcă imediat. Corpul nu te lasă să pleci. Îţi dai casca jos. Îți scoți mănușile. Le bagi în buzunar. Te uiți la colegul de lângă tine și nu zici nimic, pentru că nici el nu zice nimic, și amândoi știți că e în regulă. Bei o gură de apă, nu pentru că îți este sete neapărat, ci pentru că nu știi care e următoarea mișcare. Când victima e un necunoscut, e foarte greu. Când e un coleg… e altceva. E vocea lui pe care o auzi dimineața, e omul cu care ai băut cafeaua, e numărul lui salvat în telefon. Și totuși faci același lucru. Aceleași mișcări. Aceeași concentrare. Pentru că nu ai cum altfel. Ce se întâmplă după? Depinde de om. Unii vorbesc, alții tac. Unii dorm prost câteva nopți, alții par că merg mai departe fără urme vizibile. Dar toți duc ceva cu ei de la fiecare intervenție. Și continuă să plece la următoarea. Asta e meseria. Poate că nu e neapărat eroism…e prezență”, au scris colegii lui Cosmin de la ISU Mehedinţi pe Facebook.
Citește și: Accident grav în București. Un motociclist a murit după ce a intrat într-un parapet
![]()
ACTUAL
„Trenurile Soarelui” revin pe șine. CFR a scos deja biletele la vânzare
Published
18 ore agoon
16 mai 2026By
admin

Primele trenuri directe spre mare vor pleca inclusiv din vestul țării, de la Timișoara, iar programul „Trenurile Soarelui” începe oficial pe 13 iunie și ține până în luna septembrie.
Însă, apar câteva modificări importante în acest an. În total, CFR Călători scoate pe traseu un număr de 54 de garnituri, dar unele vor avea trasee schimbate, comparativ cu sezoanele trecute. Rutele exacte pot fi consultate pe site-ul CFR.
Dacă vă doriți să mergeți din Timișoara până la Constanța, călătoria durează aproximativ 14 ore, iar dacă vreți să ajungeți la Mangalia, trebuie să țineți cont de faptul că drumul este și mai lung.
Toate duratele diferă în funcție de numărul opririlor și de rangul trenului. La fel și prețurile, care variază în funcție de distanță și de tipul trenului. De exemplu, de la București până la Constanța plătiți aproximativ 50 de lei pentru un bilet, iar de la Timișoara până la Constanța, prețul poate trece de 200 de lei.
Biletele au fost deja puse în vânzare, dar pot apărea reduceri, în special dacă se achiziționează online.
Călătorii vor beneficia în acest an de vagoane modernizate, cu aer condiționat și prize pentru încărcarea dispozitivelor, însă doar pe anumite rute.
Rămâne însă și partea neplăcută: lucrările de modernizare la calea ferată, care pot duce la întârzieri și schimbări bruște de program.
![]()
ACTUAL
Accident grav în București. Un motociclist a murit după ce a intrat într-un parapet
Published
21 de ore agoon
16 mai 2026By
admin

Accident grav în București. Potrivit primelor informații, motociclistul în vârstă de 40 de ani se deplasa pe str. Iuliu Haţieganu, dinspre şos. Vitan-Bârzeşti către Splaiul Unirii.
Accident grav în Capitală. Un motociclist a murit
Brigada Rutieră din cadrul Poliției Capitalei informează că bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a izbit de parapetul metalic de pe marginea drumului.
„Din primele verificări a rezultat că un motociclist, în vârstă de 40 de ani, care se deplasa pe str. Iuliu Haţieganu, dinspre şos. Vitan-Bârzeşti către Splaiul Unirii, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu parapetul metalic marginal”, precizează Brigada Rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei.
La fața locului au sosit imediat echipajele de prim-ajutor, însă, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața motociclistului.
Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurărilor producerii tragediei.
![]()
ACTUAL
Ce trebuie să faci dacă ai primit amendă pentru viteză în afara localității. Detaliul din procesul-verbal care te scapă de sancțiune
Published
o zi agoon
15 mai 2026By
admin

În momentul în care un șofer este surprins de radar că a depășit viteza maximă legală, riscă amendă contravențională. În cazurile grave poate fi aplicată și măsura complementară de suspendare a permisului de conducere.
Cu toate acestea, pe lângă viteza înregistrată de aparatul radar, sunt importante și datele trecute în procesul-verbal.
Procesul-verbal de contravenție este un document oficial prin care se constată fapta și se aplică sancțiunea. Tocmai de aceea, legea stabilește ce informații trebuie să conțină acesta.
Conform OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal trebuie să cuprindă data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția agentului constatator, datele contravenientului, descrierea faptei, data, ora și locul în care aceasta a fost comisă, precum și actul normativ încălcat.
În cazul unei amenzi de radar, trebuie să fie clar unde a fost constatată abaterea, care era limita legală pe acel sector de drum și cu cât a fost depășită aceasta.
De exemplu, să presupunem să ai fost prins cu 140 km/h pe DN 1, între localitățile Românești și Potigrafu, din județul Prahova. În această zonă limita maximă este de 100 km/h, fiind încadrat la categoria de Drum European. Ei bine, toate aceste detalii trebuie menționate în procesul verbal, inclusiv:
- ora la care a fost înregistrată abaterea;
- numele, prenumele și gradul agentului constatator;
- numele, prenumele și datele de identificare ale șoferului amendat;
- articolul de lege în baza căruia aplică sancțiunea.
Cel mai important detaliu este descrierea faptei. Într-un proces-verbal de sancționare a depășirii vitezei maxime ar trebui să fie indicate:
- viteza constatată
- limita legală depășită
- locul, data și ora la care s-a constatat fapta
- încadrarea legală.
Dacă o informație esențială lipsește din procesul-verbal sau dacă fapta este descrisă neclar, sancțiunea poate fi atacată.
De asemenea, lipsa numelui agentului constatator, a contravenientului sau date de identificare ale acestora, sunt motive temeinice de anulare a sancțiunii. Lipsa descrierii faptei, a menționării datei când a fost comisă abaterea sau a semnăturii agentului, atrag de asemenea nulitatea procesului-verbal.
Nu orice greșeală duce automat la anulara amenzii. O literă scrisă greșit sau o eroare care nu afectează identificarea faptei nu sunt suficiente pentru a scăpa de sancțiune. Instanța va analiza dacă problema invocată a afectat dreptul șoferului de a se apăra.
Cum se contestă amenda de radar
Un șofer poate contesta amenda de radar dacă are motive concrete. Poate verifica dacă procesul-verbal conține toate informațiile obligatorii, dacă fapta este descrisă corect și dacă limita de viteză indicată corespunde sectorului de drum pe care a fost înregistrată mașina.
Poate fi verificat și modul în care a fost folosit aparatul radar. Cinemometrele sunt aparate de măsurare a vitezei și trebuie să respecte normele de meteorologie legală. Au existat situații în care s-a constatat că aparatul radar nu avea verificarea metrologică actualizată.
Ai termen 15 de la data în care ai intrat în posesia procesului verbal să faci contestație. Pentru asa trebuie să te adresezi Judecătoriei din zona unde a fost constatată fapta sau din zona unde ai domiciliul.
În solicitarea de anulare descrii motivele pentru care contești sancțiunea și atașezi o copie a procesului verbal. După care aștepți decizia
După depunerea plângerii, dosarul va primi un termen de judecată, iar Poliția va fi obligată să trimită actele pe baza cărora a aplicat sancțiunea. Șoferul poate depune probe, cum ar fi poze, filmări sau declarații de martor și poate cere verificarea documentelor radarului.
În urma anchetei judecătorești, dacă se va decide respingerea solicitării, înseamnă că sancțiunea va fi menținută și amenda va trebui achitată integral. Dar, în cazul în care se constată un viciu de procedură, amenda de radar va fi anulată.
![]()

Fructul consumat de mulți români care îngrașă de două ori mai mult decât șaorma cu de toate! Simbolul alimentației sănătoase este o bombă calorică

Ce beneficii are mămăliga asupra organismului. Explicațiile oferite de specialiști: „Nu conţine gluten”

Unele telefoane vechi valorază o avere. Colecționarii plătesc sume uriașe pentru unele modele

Șoferii riscă amenzi usturătoare dacă nu poartă centura de siguranță. Ce prevede Codul rutier

Ciprian Ciucu vrea finala Eurovision 2027 la București: „Am trimis deja scrisoarea oficială în acest sens, împreună cu TVR”

SFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!

MINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal

Atenție, șoferi! Val de restricții pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări și foraje până vineri

Accident feroviar în Argeș: Autoturism lovit de tren la Leordeni

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Fără flori și lacrimograme: Dragoș Predescu își anunță demisia de onoare din funcția de subprefect
Subprefectul de Argeș, liberalul Dragoș Predescu, a tranșat viitorul său politic în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș...

ATENȚIE, ȘOFERI! Restricții majore de trafic în Argeș: „Raliul Argeșului 2026” închide DN73C și Transfăgărășanul
Pregătiți-vă pentru un weekend cu adrenalină pe traseu, dar și cu ceva ocoliri la volan! CNAIR a anunțat restricții majore...

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...

Mântuiala de la Poienari se repetă în centrul Piteștiului: Galeria de Artă de 4 milioane € crapă la nici un an de la inaugurare
După eșecul răsunător de la Cetatea Poienari, istoria se repetă cu o precizie matematică, dar pe bani mult mai mulți....
Curtea de Argeș

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal
Curtea de Argeș se pregătește de o nouă vară caniculară sub semnul secetei de agrement. În timp ce termometrele vor...

Echipa VV Robots Junior a Colegiului „Vlaicu Vodă”, locul I la Campionatul Internațional de Robotică din Grecia!
Într-o demonstrație de forță tehnologică și creativitate, elevii argeșeni din echipa VV Robots Junior au reușit să pună România pe...

MINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?
În orașul regal, planificarea administrativă pare desprinsă din scheciurile de comedie. După aproape un an în care au bătut apa...

Atenție, șoferi! Val de restricții pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări și foraje până vineri
Dacă aveți drum între Pitești și Sibiu în această săptămână, înarmați-vă cu puțină răbdare. Începând de astăzi, 11 mai, ora...

SFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!
O nouă furtună politică și administrativă lovește județul Argeș, punând sub semnul întrebării bunele intenții și adevărul din spatele discursurilor...
Mioveni

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...

ULTIMA ORĂ! Ioana Făcăleață, prefectul de Argeș, a demisionat la ordinul lui Grindeanu
Era „scutului” pesedist de la Prefectura Argeș s-a încheiat brusc, dar nu din vreo tresărire de onoare, ci la ordin...
Câmpulung

Sfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Un...

VIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital
În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la...

Șofer de microbuz prins beat la volan pe ruta Pitești – Câmpulung
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat ieri un conducător al unui mijloc de transport persoane, de 47 de ani, care...
În Trend
ACTUAL2 săptămâni agoVIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
ACTUAL2 săptămâni agoEl este bărbatul de 56 ani din Curtea de Argeș prins beat la volan
DIVERSE2 săptămâni agoLichidul simplu care ascunde un aliat puternic împotriva infecțiilor. Ce spun medicii
ACTUAL2 săptămâni agoVIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital
ACTUAL2 săptămâni agoSfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc
ACTUAL7 zile agoSFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!
ACTUAL2 săptămâni agoHai la stat! Primăria Topoloveni angajează
ACTUAL2 săptămâni agoAlertă în Argeș: Urșii au „vizitat” șase comune într-o singură săptămână











Ultimele Comentarii