Centrele de ocupare a forței de muncă din Germania încearcă să combată scheme organizate prin care sunt obținute ilegal prestații sociale, în timp ce o investigație FOCUS online indică existența a peste 1.500 de cazuri depistate la nivel național din 2022. Publicația germană scrie despre rețele provenite în principal din România și Bulgaria și dezvăluie existența unui ghid intern folosit de autorități pentru identificarea situațiilor suspecte.

Potrivit focus.de, autoritățile germane se confruntă de mai mulți ani cu grupări care profită de sistemul de asistență socială. FOCUS online susține că, din 2022, Jobcenter-ele au identificat peste 1.500 de cazuri de abuz organizat asupra prestațiilor sociale comise de cetățeni ai Uniunii Europene, în timp ce numărul real ar putea fi mai mare.

Pentru depistarea acestor scheme, Agenția Federală pentru Muncă a pus la dispoziția centrelor din întreaga țară un document intern de aproximativ 30 de pagini, intitulat „Combaterea abuzului organizat de prestații sociale în contextul specific al liberei circulații în UE”.

„Harta termică” prin care sunt căutate legăturile dintre beneficiari

Ghidul, actualizat în ianuarie 2022 și consultat de sursa citată, descrie inclusiv metodele prin care pot fi descoperite conexiunile dintre cazurile suspecte.

Datele referitoare la plățile către beneficiari sunt analizate cu ajutorul algoritmilor și corelate cu alte informații. Este realizată astfel o „hartă termică” prin care pot fi identificate „adresele, angajatorii, numerele de telefon sau datele de plată utilizate în mai multe cazuri de acordare a ajutoarelor”.

Jobcenter-ele pot folosi aceste informații pentru identificarea unor „anomalii sau elemente suspecte” și pentru declanșarea unor verificări suplimentare.

Documentul arată că autoritățile au constatat „de câțiva ani” asemenea cazuri, în spatele lor aflându-se adesea „bande bine organizate”.

Potrivit Agenției Federale, acestea profită inclusiv de persoane aflate în situații materiale dificile, pe care le atrag în Germania „cu promisiuni false”. Ulterior, o parte din prestațiile obținute ar ajunge la membrii grupărilor. Instituția califică această practică drept „inumană”.

Cum ar funcționa schemele

Una dintre metodele descrise presupune crearea aparenței că anumite persoane venite din alte state ale Uniunii Europene lucrează în Germania ca angajați sau desfășoară activități independente, astfel încât să poată solicita prestații sociale.

În unele cazuri ar fi folosite documente false, iar în altele veniturile sau numărul real de ore lucrate nu ar fi declarate integral.

Ghidul enumeră mai multe situații întâlnite de autorități:

„Beneficiarul de prestații exercită – uneori în mod forțat – o activitate diferită de cea declarată și o ascunde față de Jobcenter. Salariul este atunci mai mare decât cel atestat pentru activitatea declarată.”

O altă metodă privește persoanele care declară că trăiesc în Germania, deși s-ar afla în realitate în țările de origine.

„În unele cazuri, beneficiarii de ajutoare sociale doar pretind că se află permanent în Republica Federală, dar locuiesc de fapt în țările lor de origine. Imediat ce primesc somații de prezentare, se întorc în țară. În aceste cazuri, se întâmplă adesea ca și alocațiile pentru copii să fie încasate pe nedrept.”

Documentul descrie și cazuri în care sunt închiriate locuințe degradate la tarife foarte mari sau sunt cerute ajutoare pentru mobilarea unor spații care, în realitate, nu sunt locuite.

Românii și bulgarii apăreau explicit într-o versiune anterioară

FOCUS online scrie că o variantă mai veche a documentului Agenției Federale făcea referire în mod expres la „cetățeni români și bulgari”. Mențiunea naționalităților a fost eliminată ulterior.

Schimbarea a venit după criticile organizațiilor sociale și ale grupurilor care luptă împotriva discriminării, care au avertizat că asemenea formulări riscă să transforme cetățenii est-europeni în suspecți în mod general.

Agenția Federală subliniază în actualul document că cetățenii UE „nu sunt supuși unei suspiciuni generale de abuz al prestațiilor” și precizează că majoritatea acestora are „un drept legitim la prestațiile SGB II”.

Semnalele care îi pun în alertă pe funcționari

Ghidul conține și o listă de indicii care pot determina Jobcenter-ele să facă verificări suplimentare. Unul dintre acestea apare atunci când o persoană care nu stăpânește suficient limba depune documentația fără nicio greșeală.

„În ciuda cunoștințelor lingvistice lipsă sau insuficiente, cererile de ajutoare sunt completate impecabil.”

Alte semnale sunt folosirea acelorași consultanți fiscali sau notari de către mai mulți solicitanți, virarea unor plăți diferite în același cont, lipsa cardului bancar al beneficiarului sau existența unor legături între angajator și proprietarul locuinței.

În cazul activităților independente, suspiciuni pot apărea și atunci când lipsesc echipamentele necesare desfășurării meseriei declarate.

Interviuri directe și vizite la domiciliu

Atunci când există indicii privind un loc de muncă fictiv, ghidul recomandă verificarea directă a solicitantului.

„Dacă există indicii privind o activitate fictivă, solicitantul ar trebui interogat personal pentru a verifica plauzibilitatea raportului de muncă sau a activității independente.”

Funcționarii pot cere detalii despre locul de muncă, transport, colegi, echipamente, clienți, facturi sau modul în care persoana respectivă obține comenzile.

Verificările pot continua inclusiv după aprobarea prestațiilor. Agenția recomandă o monitorizare atentă și, în anumite situații, vizite periodice la domiciliu pentru a stabili dacă beneficiarii locuiesc efectiv la adresele declarate.

În cazurile suspecte, Jobcenter-ele sunt îndemnate să coopereze cu poliția, procurorii, autoritățile vamale, administrația fiscală, serviciile pentru străini și alte instituții germane.

Social-democratii cer îndepărtarea culorilor curcubeului de pe statuia personajului Domnul Goe, amplasată în Gara de Sud din oraş, pe motiv că „un simbol naţional a fost pângărit” de mișcarea LGBTQ, ei argumentând că „mutilarea ideologică” a statuii „este un afront inacceptabil şi o provocare ieftină”, conform News.ro. Deputatul PNL Mircea Roșca s-a arătat și el deranjat de simbolistica LGBT. Un val de ironii a apărut apoi la adresa politicienilor.

O statuie a personajului Domnul Goe, amplasată la Gara de Sud din Ploieşti, a fost vopsită în culori ale curcubeului, în cadrul proiectului ARTOWN Now, care a ajuns la a cincea ediţie şi care aduce la Ploieşti peste o sută de artişti din ţară şi din străinătate care înfrumuseţează, cu arta lor, blocurile gri, tramvaiele vechi şi zidurile oraşului. 

PSD: Este o obrăznicie fără limite

Artistul care a schimbat înfăţişarea statuii Domnului Goe a acoperit cu culorile curcubeului piesa de artă, conceptul provocând nemulţumirea social-democraţilor.

„Ploieştiul nu este terenul de joacă al agendei LGBT! Opriţi pângărirea simbolurilor naţionale cu propagandă curcubeu! Mutilarea ideologică a statuii „Domnul Goe” de la Gara de Sud este un afront inacceptabil şi o provocare ieftină adusă fiecărui ploieştean! Să mânjeşti un simbol al copilăriei şi al culturii româneşti în culorile mişcării LGBT şi să încerci să le vinzi oamenilor această bătaie de joc drept ‘artă urbană’ este de o obraznicie fără limite”, a scris PSD Ploieşti pe reţelele de socializare. 

„Domnul Goe este unul dintre personajele emblematice ale operei lui Ion Luca Caragiale. Statuia îl înfăţişa în bine-cunoscutul costum tradiţional de marinar, cu bereta aferentă — elemente identitare fundamentale care au fost acoperite intenţionat cu vopsea curcubeu. Doriţi parade, prozelitism şi propagandă LGBTQ+? Faceţi-le pe banii voştri şi în spaţii private, nu profanând monumentele oraşului, ştergând simbolurile naţionale şi provocând o comunitate majoritar conservatoare!”, a transmis PSD Ploieşti, subliniind că organizaţia solicită „oficial curăţarea urgentă a vopselei LGBT şi a etichetelor aplicate pe statuie”, precum şi readucerea acesteia la starea sa iniţială.

Deputatul PNL Mircea Roșa, deranjat de simbolistica LGBT

Pe de altă parte, preşedintele PNL Prahova, deputatul Mircea Roşca, s-a arătat nemulţumit de faptul că statuia personajului lui Caragiale a fost colorată în simbolistica LGBT.

”Am fost neplăcut surprins să văd statuia transformată printr-o intervenţie artistică în culorile curcubeului, asociate astăzi simbolisticii LGBT. Respect libertatea fiecărui om, respect diversitatea şi nu îmi propun să judec formele de exprimare artistică, oricât de controversate ar fi. Dar pot şi trebuie să spun că nu sunt de acord cu această intervenţie asupra unui simbol al Ploieştiului. Ca prahovean, ca om ataşat credinţei, familiei şi valorilor în care am crescut, nu am perceput în comunitatea noastră o asemenea direcţie publică încât un simbol aflat chiar la una dintre principalele intrări în oraş să ajungă să transmită un mesaj care poate fi interpretat astfel, sau mai grav să-i eticheteze altfel pe oamenii de bună credinţă de aici, oameni pe care atât cât îi cunosc eu, sunt cu frică de Dumnezeu şi cu valori moral creştine asumate, ce trebuiesc respectate de toţi ceilalţi. De aceea fac un apel către cei care au afectat imaginea unui simbol, să readucă statuia la starea iniţială, pentru că nu-mi imaginez ca cineva din fruntea autorităţile locale să fi autorizat aşa ceva”, a scris Mircea Roşca pe Facebook, sâmbătă seară.

Val de ironii la adresa politicienilor

Postarea deputatului a provocat un val de ironii la adresa sa.

„Conceptul nu are legătură cu LGBT, ci cu Orasul lui Moş Ploaie şi este un simplu curcubeu. Ca să fie steagul LGBT trebuia să aibă 6 culori, statuia domnişorului Goe e vopsită în 7 culori. Singura nelămurire care mai rămâne este dacă sunteţi doar un prost, sau sunteţi şi ticălos pe deasupra. Aştept un răspuns. Nu l-aţi citit pe Caragiale. Iar dacă l-aţi fi citit, aţi fi ştiut că pe lângă umor, transpira valori umaniste. Deci cel mai probabil ar fi râs pe sub mustăţi de prostia şi de grobianismul dumneavoastră, lucruri de care profită acest politruc abject”, îi transmite o femeie, pe Facebook, lui Mircea Roşca.

„Domnule Roşca, A spune «respect arta, dar să fie cenzurată» este o contradicţie în termeni. Domnul Goe este o satiră literară la adresa proastei creşteri, nu o icoană sau un reper al valorilor creştine. Intervenţia face parte dintr-un festival de artă urbană pe deplin autorizat, care aduce viaţă şi dinamică într-un oraş altfel amorţit cultural. Faptul că o paletă cromatică dintr-o lucrare parodică este transformată în pretexte electorale şi panică morală arată că miza nu este identitatea Ploieştiului, ci validarea politică. Un oraş deschis se dezvoltă prin susţinerea creatorilor şi toleranţă estetică, nu prin chemări la cenzură mascate în vorbe mari despre tradiţie. De altfel, sunt tot mai plictisitoare şi lipsite de esenţă toate postările dvs. scrise integral cu inteligenţa artificială”, îi transmite un alt internaut.

Sunt utilizatori ai reţelei de socializare care îl ironizeză pe Roşca, sfătuindu-l să nu ridice ochii spre cer după ploaie: ”Mircea Rosca să vă uitaţi pe cer, după ploaie, nu ştiu cu dau ăştia, dar apare un semicerc colorat. Cred ca au tehnologie avansată, să vă ascundeţi în casa, să nu vă facă gay”.

Un alt internaut scrie: „Alt cretin! Prietene, uită-te bine la aceste culori şi ordinea lor, învaţă eventual culorile şi apoi vorbeşte cat vrei. Ca vrem sau nu, în Ploieşti există, trăiesc, plătesc taxe, muncesc şi vă bagă în buzunar salariile pe care nu le meritaţi. Sunt medici, bucătari, lucrători comerciali sau pompieri. Ce face fiecare în viaţa personală nu este treaba voastră. Pe de altă parte, aceste persoane sunt parte din comunitatea locală”.

„Bănuiesc că atunci cand vedeti curcubeul pe cer sau desenat de vreun copil faceti atac de apoplexie? Apropo de domnul Goe ca simbol al culturii, poate dumneavoastra ati citit in alt registru schiţa lui Caragiale, desi totuşi e un text destul de simplu de interpretat. Domnul Goe şi familia insoţitoare sunt cat se poate de evident portretizaţi ca parveniţi, needucaţi. Domnul Goe e răsfăţat şi obraznic , familia încurajandu-i comportamentul. Poate din acest motiv vă ataşaţi atât de tare de acest personaj, este tot ce reprezinta PSDismul. Bine, aici trebuie sa îl apăr parţial pe săracul Goe, de furt nu a fost acuzat niciodată”, scrie un alt urmăritor de pe Facebook.

Snt oameni care îl acuză pe Mircea Roşca de faptul că, prin postarea sa, îşi face propagandă electorală şi instigă la ură: „Ploieştiul ca şi alte oraşe trebuie sa fie un oraş incluziv, nu mai instigaţi la ură cu subiecte care atacă o comunitate care ştiţi bine că există şi în ţară noastră, plus de asta faceţi discriminare asupra artiştilor şi a unei comunităţi, grup existent”.

„În inepţia şi micimea orizontului vostru, atâta percepeţi când vedeţi mai multe culori decât alb şi negru. Poate ar trebui să rămâneţi acasă, dacă vă deranjează culorile”, este de părere alt internaut. 

An interview conducted by Dr. Adrian Leonard Mociulschi

The Black Sea, the Red Sea and the Strait of Hormuz have served as reminders that maritime security remains central to modern power. As artificial intelligence, autonomous systems and emerging military technologies reshape warfare, the ability to protect sea lanes, critical infrastructure and global supply networks is becoming a cornerstone of both national security and collective defense.

To explore these questions, we spoke with Rear Admiral (Ret.) Demetrios N. Tsailas of the Hellenic Navy, a naval strategist and security analyst with decades of experience in maritime affairs. Drawing on a distinguished naval career, he reflects on why sea power still matters, how the war in Ukraine has renewed attention to mine warfare in the Black Sea, what role naval helicopters may play in an age of drones, and whether artificial intelligence could one day transform the way warships are commanded.

Adrian Leonard Mociulschi: Admiral, thank you for taking part in this interview. To start our conversation, many people associate military power primarily with armies and aircraft.

Why does the maritime dimension remain so important for security today, particularly in the Black Sea region?

Admiral Demetrios Tsailas: I think it is understandable that people often associate military power mainly with armies and air forces. But recent conflicts have reminded us that the maritime dimension is still extremely important. We can see this clearly in the war in Ukraine, but also in the situation around the Red Sea and the Strait of Hormuz.

For Romania, this is particularly relevant because of its geography. It lies on the western shore of the Black Sea, at the crossroads of NATO’s eastern flank, the Danube, the Balkans and the wider maritime routes that connect the region.

The Black Sea is much more than a body of water separating nations. It is a vital corridor for trade, energy, military logistics and food exports. The war in Ukraine has underscored this reality. Developments at sea can have direct consequences on land, while also affecting the economic security of countries across the region.

So when we talk about naval power, I would not focus solely on the number of ships a navy possesses. I would focus on what those ships enable a nation to do. Can they protect maritime routes? Can they safeguard critical infrastructure? Can they ensure access to strategically important areas? And, just as importantly, can they deny an adversary the freedom to operate at sea?

In my view, this is what modern naval power is really about. It is not simply about finding and destroying an enemy fleet. It is also about protecting the flow of forces, trade and vital supplies.

That has become particularly important in modern warfare because military operations depend on logistics. Energy, raw materials, equipment and other essential resources must be moved, and much of that movement takes place by sea. If those routes are disrupted, the consequences can extend far beyond a single tactical engagement.

Ukraine provides a clear example. Ports, shipping lanes and offshore infrastructure have all become part of the broader strategic picture.

I would not say that the objective is always to achieve complete control of the sea. In many cases, it is enough to ensure that your own forces and commercial vessels can operate safely while limiting an adversary’s freedom of action.

For Romania, that means looking beyond its land borders. The Black Sea is an integral part of Romania’s strategic environment, and the links between the Danube, the Port of Constanța, commercial shipping, energy infrastructure and NATO’s logistics networks make the maritime dimension particularly important to national security.

Adrian Leonard Mociulschi: If maritime access and freedom of movement are essential components of naval power, the Black Sea has also demonstrated how vulnerable they can be. The war in Ukraine has brought renewed attention to mine warfare and its impact on maritime security.

What role do mine countermeasure vessels play today, and why do they remain so important in the contemporary strategic environment?

Admiral Demetrios Tsailas: The situation in the Black Sea has highlighted an important reality: not every effective weapon has to be new or technologically sophisticated. Naval mines are a good example. Compared with missiles or drones, they are relatively simple, yet they can have a significant impact on maritime operations.

Since Russia’s full-scale invasion of Ukraine, mines and other explosive hazards have become a serious concern for both commercial and military vessels operating in the Black Sea.

This is where mine countermeasure vessels play a vital role. Romania, Bulgaria and Turkey established the Mine Countermeasures Black Sea Task Group, whose mission is to locate, identify and neutralize mines and other underwater threats.

The work itself is highly specialized. Minehunters and minesweepers use sonar and other detection systems, along with remotely operated underwater vehicles, divers and explosive ordnance disposal teams. The objective is straightforward: locate the threat, identify it and make the area safe for other vessels.

What makes mines particularly difficult is that they do not need to be actively controlled to be effective. A mine can remain hidden and wait for a vessel to enter the area. That creates a very different kind of threat from a missile or an aircraft.

The cost of the mine is not necessarily the most important factor. A relatively inexpensive weapon can force a far more sophisticated navy to slow down, alter its route or avoid an area altogether. The same applies to commercial shipping.

A minefield does not have to sink a ship to achieve its purpose. If shipping companies believe an area may be mined, they may choose an alternative route. That can result in delays, longer voyages and higher operating and insurance costs. For a navy, it can mean that access to a particular area becomes significantly more difficult.

There is also a psychological and operational dimension to this. If you are uncertain whether a route is safe, you cannot operate there in the same way you would under normal conditions. That uncertainty alone can restrict freedom of movement.

In the Black Sea region, mine countermeasures are more than just a technical task. They are essential to maintaining safe and predictable access to the sea.

Mine countermeasures also fit into the broader picture of naval power. A frigate may have significant combat capabilities, but those capabilities are of limited value if the ship cannot safely reach the area where it is needed. The same principle applies to commercial vessels trying to reach a port.

Despite all the attention given to missiles, drones and other advanced systems, mine countermeasures remain a practical and indispensable capability. They help keep maritime routes open and allow both military and commercial vessels to operate safely.

Adrian Leonard Mociulschi: If mine warfare illustrates the enduring relevance of traditional naval capabilities, naval aviation offers another interesting example. In an age of drones, autonomous systems and artificial intelligence, naval helicopters continue to play a central role aboard many warships. 

What capabilities do they provide, and why do they remain so important in modern naval warfare?

Admiral Demetrios Tsailas: Drones and autonomous systems are certainly transforming naval warfare, but I do not believe they make naval helicopters obsolete. If anything, they are changing the way helicopters are employed and how they operate alongside unmanned systems.

One of the greatest advantages of having a helicopter aboard a frigate is simple: it extends the ship’s reach. A ship’s sensors are constrained by the curvature of the Earth, radar range and weapon performance. A helicopter can project those sensors far beyond the ship, allowing it to monitor a much larger area.

An embarked helicopter can search for and identify surface vessels, conduct anti-submarine warfare missions, monitor suspicious contacts, support maritime interdiction operations and provide targeting information. It can also perform search and rescue, casualty evacuation, communications and reconnaissance missions and, depending on the platform, support special operations.

The fact that the helicopter is organic to the ship is equally important. The commander does not have to wait for an aircraft from a distant airbase or rely on another unit being available. A frigate equipped with its own helicopter is therefore much more than a ship carrying an aircraft on its deck. It becomes a far more capable sensing and operational platform.

This is particularly important when dealing with submarines. For a country such as Romania, operating in the Black Sea, underwater threats cannot be addressed solely through surface ships and coastal defense systems. A helicopter provides an additional means of detecting, tracking and responding to those threats.

Naval helicopters can also carry a wide range of sensors and, depending on the platform, weapons. Their mobility allows them to approach a contact from different directions and relay information back to the warship or other units. In a rapidly evolving operational environment, that flexibility can be a significant advantage.

Unmanned aircraft certainly offer important advantages. They can remain airborne for extended periods, are often less expensive to operate and can be deployed in situations where commanders may prefer not to place a crew at risk.

A crewed helicopter brings different strengths. Its crew can interpret what they are seeing in real time, communicate directly with other units and adapt the mission as conditions change. That human judgment can be particularly valuable in situations characterized by uncertainty.

Maritime operations do not always involve clear-cut targets. Identification, rules of engagement and the risk of escalation can make a situation far more complex than it may initially appear. In such circumstances, having trained personnel physically present can be a significant operational advantage.

Drones will take over some missions. Autonomous aerial and underwater systems will become increasingly important, and AI will change the way all of this information is processed.

I do not see the future as a choice between helicopters and unmanned systems. Rather, I see them operating together as part of an integrated force. The helicopter will increasingly become one component of a much larger and more autonomous maritime network.

In the Black Sea region, that is an important distinction. The question is not simply whether a navy operates manned or unmanned platforms. The real challenge is how effectively those capabilities can be integrated, enabling commanders to see farther, understand the operational picture more quickly and respond when necessary.

Adrian Leonard Mociulschi: Your remarks suggest that the future lies not in replacing humans, but in integrating human judgment with increasingly capable autonomous systems.

As artificial intelligence continues to evolve and naval operations become increasingly networked, a broader question emerges: how do you see the future of naval warfare, and could AI one day replace a warship’s captain?

Admiral Demetrios Tsailas: I expect naval warfare to become far more autonomous, though not necessarily unmanned.

The most significant change will be the way humans, artificial intelligence, autonomous platforms and distributed sensors operate together as part of an integrated system. Traditionally, the model was relatively straightforward: the captain commanded the ship, the crew operated its sensors and weapons, and the ship itself served as the primary combat platform.

That model is already evolving. Increasingly, a warship is becoming one node within a much larger and highly interconnected combat network.

Artificial intelligence can process enormous amounts of information, identify patterns, detect potential threats and generate recommendations far more quickly than any human staff. That capability will undoubtedly prove invaluable. At the same time, I do not believe it automatically follows that machines should make the final decision.

Technically, AI may eventually be able to perform many of the tasks we currently associate with a ship’s captain. Yet commanding a warship involves far more than navigation, sensors or weapons systems. It also requires making decisions under conditions of uncertainty and accepting responsibility for the consequences that follow.

Consider a simple example. A warship encounters an unidentified vessel. An AI system might calculate a high probability that the vessel poses a threat. The crucial question, however, is what the commander should actually do.

This is where the distinction becomes crucial. AI can estimate probabilities and process information with remarkable efficiency. What it cannot do, on its own, is determine the level of risk a nation is willing to accept or assess the political consequences that may result from the use of force.

I believe that distinction will remain important even as the technology becomes far more capable.

This also means that naval officers will require a much broader set of skills. They will still need to understand navigation, tactics and international law, but they will also need a working knowledge of artificial intelligence, autonomous systems, cyber warfare, data analysis and human-machine interaction.

The real danger is probably not an officer who refuses to use AI. It is an officer who uses it without understanding its limitations.

For that reason, I do not believe the most capable navy will necessarily be the one that removes humans from the decision-making process. It will be the one that understands where machines outperform humans, where human judgment remains indispensable, and how the two can work together without creating gaps in accountability.

AI may eventually be able to navigate a warship, manage its sensors and coordinate large numbers of autonomous platforms. Deciding why the ship is there, what objective it serves and whether the consequences of using force are acceptable, however, are fundamentally different questions.

Those decisions ultimately involve judgment, responsibility and political accountability. For the foreseeable future, I believe they will remain fundamentally human responsibilities.

Adrian Leonard Mociulschi: As we conclude, what do you see as the most important lesson the Black Sea experience offers for understanding maritime security in the twenty-first century?

Admiral Demetrios Tsailas: For me, the main lesson is that maritime security cannot be separated into purely military, economic or infrastructure issues. These dimensions are increasingly interconnected.

Energy, military equipment, industrial supplies and commercial goods all move through the same broader network of ports, shipping routes, pipelines, cables and other critical infrastructure. As a result, a disruption in one maritime area can have consequences far beyond its immediate location.

In my view, the Black Sea is best understood as part of a much wider strategic environment. It is connected to the Danube, the Eastern Mediterranean, the Turkish Straits, the Caspian region, the Red Sea and the Persian Gulf. Developments in one of these areas can have effects on the others.

One of the lessons of recent years has been the importance of maritime awareness. Effective maritime security depends on understanding not only activity close to the coast, but also developments across the wider maritime domain.

Mine warfare provides a useful example. The experience of the Black Sea has shown that relatively inexpensive threats can have strategic effects by restricting access to ports and shipping routes. Mine countermeasures therefore remain an important capability.

A similar observation applies to anti-submarine warfare, anti-surface warfare, maritime patrol, unmanned systems and coastal defence. These capabilities are most effective when viewed as part of a broader system that integrates ships, aircraft, missiles, drones, satellites, intelligence and cyber capabilities.

Critical maritime infrastructure also deserves attention. Ports, pipelines, undersea cables, energy installations and communications networks can be strategically significant even when they are not traditional military targets. Disrupting them can produce major economic and political consequences without a conventional attack on national territory.

Maritime security is also closely connected to NATO. For many allies, the key issue is not becoming a major naval power in isolation, but contributing effectively to collective defence through capabilities, infrastructure and interoperability.

In that sense, intelligence sharing, maritime surveillance, resilient infrastructure, and credible naval and coastal capabilities remain essential elements of maritime security.

Adrian Leonard Mociulschi: Thank you, Admiral, for your time and for sharing your perspective on the changing character of maritime security and naval power.

Beyond Sea Power

Maritime security is often discussed in terms of warships, weapons and military power. Yet the experience of the Black Sea highlights a wider strategic picture. Ports, energy infrastructure, supply chains and communications networks have become increasingly important elements of national resilience and collective security.

As recent events have shown, the challenge is not simply to defend territory, but also to protect the connections that allow societies and economies to function.

An interview conducted by Dr. Adrian Leonard Mociulsch

Universitatea Craiova a surclasat-o pe FCSB cu scorul de 5-0 (2-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 10-a a Superligii de fotbal.

Campioana a reuşit una dintre cele mai categorice victorii contra roş-albaştrilor, după un meci pe care l-au controlat de la un capăt la altul, conform Agerpres.

Universitatea a deschis scorul prin Assad Al Hamlawi (29), care a plasat mingea pe lângă portarul Ştefan Târnovanu, după un aut executat rapid de Nicuşor Bancu.

Atacantul palestinian a realizat dubla în finalul primei reprizei (45+2), cu un şut de la 14 metri.

Echipa din Bănie s-a desprins după pauză, când Alexandru Cicâldău (57) a marcat din voleu de la 7 metri, la centrarea lui Bancu.

Ultimele două goluri ale meciului au fost semnate de atacantul francez Simon Elisor (69, 87), intrat în locul lui Al Halawi, primul după un contraatac purtat de Ştefan Baiaram, iar altul după o cursă a lui Luca Băsceanu.

Universitatea a mai avut trei ocazii mari în prima repriză, toate salvate de Târnovanu în faţa lui Al Halawi (3, 32, 43), dar şi o bară a lui Tudor Băluţă (27).

FCSB a trimis primul şut pe poartă abia în min. 76, prin Meriton Korenica. Fundaşul camerunez Joyskim Dawa (90+3), care a trimis cu capul pe lângă poartă la ultima fază a meciului.

La partidă au asistat 27.696 de spectatori.

A arbitrat, la centru, Horațiu Feșnic.

Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două s-au întâlnit în principala competiţie internă de 43 de ori, de nouă ori au câştigat oltenii, de 27 de ori s-au impus roş-albaştrii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate, potrivit LPF.

Visul „tinereții fără bătrânețe” ar putea ieși din basme și intra în laborator. William „Bill” Andrews, biolog molecular în vârstă de 74 de ani, susține că lucrează la o pastilă care ar putea încetini sau chiar inversa procesul biologic al îmbătrânirii, iar dacă ar obține finanțarea necesară, produsul ar putea ajunge la oameni în următorii unu până la trei ani.

„Ne va face mai tineri în toate modurile imaginabile, ne va face să arătăm, să ne simțim și să ne comportăm ca și cum am avea din nou 25 de ani”, afirmă Andrews, potrivit Popular Mechanics.

Cercetătorul spune că ideea i-a fost insuflată încă din copilărie. La 10 ani, după o discuție cu tatăl său despre cât de important este să trăiești, Andrews spune că a primit o misiune pe care a urmat-o mai bine de șase decenii: să găsească o soluție pentru îmbătrânire.

Astăzi, el susține că se află mai aproape ca niciodată de acest obiectiv.

Telomerii, „șireturile” ADN-ului

Spre deosebire de alte direcții de cercetare, Andrews și-a concentrat activitatea asupra telomerilor, structuri aflate la capetele cromozomilor și care protejează ADN-ul.

Pentru a explica mecanismul, cercetătorul folosește o comparație simplă: telomerii seamănă cu micile capete de plastic ale șireturilor. Pe măsură ce sunt folosiți, acestea se uzează. În mod similar, telomerii se scurtează pe măsură ce celulele se divid.

Andrews consideră că această degradare are un rol central în procesul de îmbătrânire și în apariția mai multor boli asociate vârstei.

Momentul decisiv pentru cercetător a venit în 1993, la o conferință despre telomeri. El spune că, atunci când a aflat că aceste structuri se scurtează la fiecare diviziune celulară, a avut impresia că găsise piesa lipsă din puzzle.

„Explică totul”, își amintește Andrews.

Potrivit relatării sale, imediat după prezentare l-a întrebat pe cercetător dacă cineva descoperise o metodă de a lungi telomerii. Răspunsul a fost negativ. Andrews spune că atunci s-a oferit să încerce el.

Ulterior, a lucrat la Geron Corporation, companie de biotehnologie din California, unde afirmă că a condus echipa care a identificat enzima telomerază umană.

Enzima care „resetează” telomerii

Telomeraza este o enzimă capabilă să reconstruiască telomerii. În organism, ea este activă în special în anumite tipuri de celule, printre care celulele stem și celulele reproductive, dar și în multe celule canceroase.

Descoperirile legate de telomerază au avut un impact major asupra biologiei moderne. În 2009, Carol Greider, Elizabeth Blackburn și Jack W. Szostak au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru cercetările privind telomerii și telomeraza.

Pentru Andrews, provocarea este să găsească o metodă prin care activitatea telomerazei să poată fi stimulată în celulele organismului.

El susține că a identificat deja compuși care pot activa gena responsabilă de producerea telomerazei și că cea mai puternică moleculă descoperită de echipa sa produce în prezent aproximativ 16% din nivelul de telomerază pe care îl urmărește.

Problema este finanțarea.

„În acest moment, ne costă 2 milioane de dolari pe lună să facem această cercetare și pur și simplu nu primim niciodată atât de multe fonduri”, spune cercetătorul.

Andrews susține că, în cazul în care ar găsi imediat un investitor, ar putea avea o pastilă disponibilă în următorii unu până la trei ani.

Cum ar funcționa „pastila tinereții”

Conceptul lui Andrews nu presupune întoarcerea unei persoane la copilărie. El vorbește despre vârsta biologică, nu despre cea cronologică.

În scenariul imaginat de cercetător, o persoană de 45 de ani ar putea reveni biologic la aproximativ 35 de ani după administrarea tratamentului. Zece ani mai târziu, o nouă administrare ar putea readuce organismul la nivelul biologic al vârstei de 25 de ani.

Andrews își imaginează chiar un tratament care să fie administrat o dată la zece ani.

„Ne va face mai tineri în toate modurile imaginabile”, susține el.

Ținta nu ar fi doar aspectul fizic, ci reducerea bolilor asociate îmbătrânirii, de la cancer și afecțiuni cardiovasculare până la demență, boli renale, distrofie musculară sau degenerescență maculară.

Între promisiune și scepticism

Entuziasmul cercetătorului este însă departe de a reprezenta un consens științific.

Legătura dintre lungimea telomerilor, telomerază și îmbătrânire este considerată mult mai complexă decât sugerează teoria lui Andrews. Cercetări realizate pe diferite specii au arătat că relația dintre lungimea telomerilor și durata vieții nu este una simplă și universală.

În plus, stimularea telomerazei ridică o problemă majoră: cancerul. Telomeraza este activă în numeroase celule canceroase, iar prelungirea telomerilor poate permite unor celule să se dividă pentru perioade mai lungi. Unele cercetări au asociat telomerii mai lungi cu un risc crescut pentru anumite forme de cancer.

Așadar, ideea unei pastile care ar putea „opri” îmbătrânirea rămâne, deocamdată, o ipoteză aflată în cercetare, nu un tratament demonstrat și disponibil.

Andrews, care conduce compania de biotehnologie Sierra Sciences, din Reno, Nevada, spune însă că este convins că direcția sa de cercetare poate schimba radical medicina.

„Vreau doar să văd lumea fericită și sănătoasă”, spune cercetătorul.

Dacă promisiunea sa va deveni realitate, întrebarea nu va mai fi doar cât putem trăi, ci cât de mult am putea prelungi perioada în care organismul rămâne tânăr și funcțional. Deocamdată, însă, între laborator și „tinerețea fără bătrânețe” mai există un drum lung, cu multe teste, finanțări și întrebări la care știința nu are încă răspuns.

Calendar ortodox 20 septembrie 2026. Așadar, cei care au probleme în relația de cuplu, au neînțelegeri cu partenerul de viață sau acesta a apucat-o pe căi greșite este bine ca, în această zi, să se roage acestor sfinţi, iar lucrurile se vor îndrepta.

Sărbători religioase 20 septembrie 2026

Ortodoxe: Sfântul Eustatie și soția sa, Teopista, cu cei doi fii: Agapie și Teopist

Greco-catolice: Sf. m. Eustațiu și Teopista cu fiii lor Agapiu și Teopist

Romano-catolice: Ss. Martiri din Coreea

Calendar ortodox 20 septembrie 2025. Cine a fost Sfântul Eustatie

Sfântul Mare Mucenic Eustatie, pe numele său de botez Placid, a fost unul dintre generalii din armata romană în vremea împăratului Traian (98-117). În timpul unei partide de vânătoare, acesta a avut o viziune care l-a făcut să se convertească la creștinism alături de întreaga sa familie.

Placid era cunoscut ca un militar de succes și un vânător pasionat. Într-una dintre zile, în timp ce urmărea un cerb, a observat între coarnele animalului o cruce. Dinspre acea cruce s-a auzit o voce care i-a spus: „Placide, de ce Mă prigonești? Eu sunt Hristos, pe care tu Îl cinstești fără să știi, prin faptele tale bune”.

Întâlnirea l-a impresionat profund pe generalul roman, care a înțeles mesajul ca pe o chemare către credința creștină. A decis, așadar, să-L urmeze pe Hristos, alături de soția sa și de cei doi copii ai lor.

După convertire, întreaga familie a fost botezată. Placid a primit numele Eustatie, soția sa a devenit Teopista, iar cei doi fii au primit numele Agapie și Teopist.

La scurt timp după botez, Eustatie s-a întors în locul în care Dumnezeu i se arătase pentru prima dată, pentru a-I mulțumi. Acolo a auzit din nou glasul Domnului, care i-a vestit că urma să treacă prin numeroase încercări și, în cele din urmă, să-și dea viața pentru credință.

În urma acestei experiențe, Eustatie s-a retras pentru o vreme din armată. Destinul său avea însă să-l readucă în rândurile soldaților. La cererea împăratului Traian, a revenit la comanda armatei romane și a condus trupele într-o campanie împotriva barbarilor. Sub conducerea sa, romanii au obținut victoria.

După moartea împăratului Traian, Eustatie a fost chemat în fața noului împărat, care i-a cerut să renunțe la credința creștină și să aducă jertfe zeilor romani.

Eustatie a refuzat categoric, iar acest lucru i-a adus condamnarea la moarte. El împruenă cu  familia sa au fost aruncați la fiarele sălbatice. Animalele nu i-au atacat însă. Văzând asta, autoritățile i-au închis într-un cazan mare de aramă încins.

Nici de această dată, însă, nu au murit în chinuri. După trei zile, trupurile lor au fost scoase din cazan nevătămate, potrivit crestinortodox.ro

Sfinții Mucenici Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist sunt considerați ocrotitori ai familiei creștine, fiind pomeniți împreună pentru mărturisirea credinței și pentru statornicia lor în fața persecuțiilor.

O parte din moaștele celor patru sfinți se află la Biserica Iancu Vechi – Mătăsari din București.

Calendar ortodox 20 septembrie 2025. Rugăciune pentru bună înțelegere în familie către Sfântul Mucenic Eustatie

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.