ACTUAL
SUA și Iran anunță progrese în negocieri. Marco Rubio: ‘Există șanse ca un anunț să fie făcut astăzi, mâine sau în câteva zile’
Publicat
acum 19 minutela
Autor
admin

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese în discuţiile cu Iranul şi a estimat că o înţelegere ar putea fi anunţată chiar până la sfârşitul zilei sau în zilele următoare, în timp ce Teheranul a confirmat o apropiere a poziţiilor, dar s-a abţinut să afirme că un acord ar fi iminent şi a susţinut că problema dosarului nuclear iranian, o chestiune esenţială pentru SUA, ar urma să fie negociată abia într-o etapă ulterioară, transmit agenţiile AFP, Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.
Rubio: „Există o şansă ca, probabil astăzi mai târziu, mâine, sau în câteva zile, să putem spune ceva”
„S-au făcut unele progrese, chiar în timp ce vă vorbesc, unele lucruri au fost realizate. Există o şansă ca, probabil astăzi mai târziu, mâine, sau în câteva zile, să putem spune ceva”, a afirmat şeful diplomaţiei americane în faţa presei la New Delhi.
Teheranul temperează așteptările privind un acord iminent
În acelaşi timp, Iranul a transmis prin Ministerul său de Externe că Teheranul şi Washingtonul s-au apropiat de un posibil acord de pace mediat de Pakistan, deşi a evitat să se pronunţe asupra încheierii în curând a unui astfel de acord şi a menţionat că discuţiile se concentrează acum pe finalizarea unui memorandum de înţelegere între cele două părţi.
„Tendinţa din ultima săptămână a fost spre o mai mare apropiere a poziţiilor”, a declarat la televiziunea de stat iraniană purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Bagaei.
Totuşi, el a evitat să avanseze posibilitatea încheierii în curând a unui acord final şi a subliniat că trebuie aşteptat „să vedem ce se va întâmpla în următoarele trei sau patru zile”.
Discuții despre memorandum și etapele următoare
Oficialul iranian a mai menţionat că acum părţile încearcă să convină un memorandum de înţelegere (un protocol) bazat pe propunerea Iranului în 14 puncte, care a fost discutată şi revizuită de mai multe ori în procesul de mediere şi se axează pe încetarea războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban.
El a avertizat însă că există încă diferenţe de opinie asupra unor puncte, pe care nu le-a precizat şi despre care a spus că sunt în prezent în curs de evaluare.
Potrivit diplomatului iranian, după finalizarea acestui memorandum de înţelegere, părţile vor începe negocierile asupra altor aspecte, cum ar fi programul nuclear iranian, ridicarea sancţiunilor americane şi deblocarea fondurilor iraniene în străinătate.
Rolul Pakistanului în medierea discuțiilor
Aceste declaraţii vin după ce comandantul-şef al armatei pakistaneze, mareşalul Asim Munir, şi-a încheiat o vizita la Teheran, unde a avut întâlniri cu preşedintele Masoud Pezeshkian, cu preşedintele parlamentului, Mohammad Bagher Qalibaf, şi cu ministrul de externe Abbas Araghchi.
Bagher Qalibaf, care este negociatorul-şef al Iranului în discuţiile de pace cu SUA, i-a transmis lui Asim Munir în timpul întâlnirii că Teheranul nu va renunţa la drepturile sale, aceasta fiind o posibilă aluzie la programul nuclear, pe care Washingtonul încearcă să-l limiteze şi îi cere în acest scop Teheranului predarea stocului de circa 440 de kilograme de uraniu înalt îmbogăţit.
Potrivit presei iraniene, mareşalul Asim Munir a părăsit capitala iraniană după ce a transmis mesajul Washingtonului către Teheran şi a primit răspunsul Iranului.
Aceste poziţii oficiale vin de asemenea după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că nu va putea participa în acest weekend la nunta fiului său, Don Jr., decizie care a alimentat speculaţiile despre o posibilă reluare iminentă a operaţiunilor militare împotriva Iranului.
Miza negocierilor: Strâmtoarea Ormuz și uraniul înalt îmbogăţit
Medierea discuţiilor între Iran şi SUA, realizată de Pakistan, se concentrează pe redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz şi pe găsirea unei soluţii privind uraniul înalt îmbogăţit al Iranului, fie prin scoaterea acestuia din ţară, fie prin diluare, acestea fiind condiţii cheie puse de SUA şi Israel pentru un acord.
![]()
Poate îți place și...

Schimbări importante în privința proceselor. Românii nu vor mai fi înștiințați personal în anumite dosare

Amânarea indexării pensiilor, considerată ”nelegală și neconstituțională” de către experți! Câți bani au pierdut, până acum, seniorii

Mașini ale ANAF, sechestrate de o firmă din Petroșani care aparține fostului prefect din Hunedoara
ACTUAL
Mihaela Neagu: „Voi implementa mecanismul de acordare a până la 15% din profit către salariați în companiile în care sunt acționar majoritar”
Publicat
acum 2 orela
23 mai 2026Autor
admin

Inițiativa legislativă care introduce posibilitatea distribuirii unei părți din profit către angajați a fost primită pozitiv în mediul economic, fiind considerată o măsură de modernizare a relațiilor de muncă și de aliniere la practici deja aplicate în numeroase economii dezvoltate. Mecanismul este văzut ca un instrument de stimulare a performanței și de consolidare a implicării angajaților în rezultatele financiare ale companiilor.
Mihaela Neagu a subliniat că susține această inițiativă, apreciind că ea poate aduce beneficii semnificative atât angajatorilor, cât și salariaților, prin crearea unui sistem de cointeresare directă în creșterea profitabilității firmelor.
„Consider această inițiativă legislativă una extrem de importantă și benefică pentru mediul economic. Este o măsură modernă, aplicată de mult timp în alte state cu economii dezvoltate, unde participarea angajaților la profit a demonstrat că poate genera performanță, stabilitate și o relație mult mai echilibrată între angajator și angajat. Practic, se creează o legătură directă între rezultatele financiare ale companiei și implicarea fiecărui angajat în atingerea acestor rezultate”, a declarat Mihaela Neagu.
Aceasta a adăugat că mecanismul de acordare a unui procent de pana la 15% din profit catre salariati are un impact direct asupra motivației și fluctuatiei personalului, contribuind la dezvoltarea unor echipe mai stabile și mai responsabile.
„Din perspectiva mea, această măsură aduce beneficii clare ambelor părți. Angajații devin mai implicați, mai motivați și mai atenți la performanța generală a companiei, știind că rezultatele muncii lor se reflectă direct în câștigurile obținute. În același timp, angajatorii beneficiază de o stabilitate mai mare a echipelor, de reducerea fluctuației de personal și de o creștere naturală a nivelului de responsabilizare în cadrul organizației. Este un mecanism care aliniază în mod firesc interesele tuturor celor implicați”, a explicat aceasta.
De asemenea, a precizat că va implementa acest mecanism în toate companiile în care este acționar majoritar, considerându-l o măsură eficientă și corectă pentru stimularea performanței. În companiile în care nu deține pachetul majoritar de acțiuni, aceasta va înainta propunerea în cadrul organismelor de conducere, urmând ca decizia să fie analizată la nivel de management.
„În companiile în care sunt acționar majoritar voi implementa fără ezitare acest mecanism de acordare a până la 15% din profit către salariați, pentru că îl consider un instrument modern, corect și eficient de motivare și implicare a angajaților. În celelalte societăți în care am participații, voi propune adoptarea lui în cadrul organismelor de conducere, astfel încât să fie analizat și, sper eu, implementat, în funcție de specificul fiecărei companii”.
Proiectul legislativ prevede posibilitatea ca firmele plătitoare de impozit pe profit să acorde angajaților până la 15% din profitul brut realizat în anul anterior, sub formă de participare la profit, cu respectarea unor condiții legate de situația fiscală a companiei și de vechimea minimă a salariaților eligibili.
După adoptarea de către Parlament, actul normativ urmează să fie promulgat de președintele României și ulterior publicat în Monitorul Oficial. Reprezentanți ai mediului de afaceri consideră că normele de aplicare vor fi esențiale pentru implementarea efectivă și așteaptă eleaborarea si publicarea acestora într-un termen cât mai scurt.
![]()
ACTUAL
Ultramaratonistul Adrian Șovea, la spital după ce a fost lovit de o mașină în timpul unei curse
Publicat
acum 3 orela
23 mai 2026Autor
admin

Ultramaratonistul Adrian Șovea a fost lovit în timp ce alerga pe marginea drumului. O șoferiță care circula pe sensul opus a pierdut controlul mașinii, a intrat pe contrasens și apoi l-a lovit pe Adrian Șovea.
Sportivul de 27 de ani a fost dus la Spitalul de Urgență din Drobeta Turnu Severin, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare din culpă, potrivit actualmehedinti.ro.
Ultramaratonistul Adrian Șovea participa la o cursă, intitulată „Drumul Speranței”, în care urma să parcurgă 2800 de kilometri în 50 de zile, alergând de-a lungul granițelor României.
„Am crescut într-o lume care mi-a spus constant că nu pot. Am ales, însă, să fiu dovada că nimeni şi nimic nu te poate opri dacă refuzi să renunţi la tine.
Nu voi alerga pentru medalii, ci voi alerga pentru cei peste 3.500 de copii din sistemul de protecţie, aflaţi în proiectul Ajungem MARI. Acești copii au cunoscut greutăţi, frici, lipsa de speranţă şi au nevoie de ajutorul nostru”, scria Șovea.
![]()
ACTUAL
Măsuri stricte de securitate la concertul lui Max Korzh: Jandarmeria anunță controale antitero și monitorizare aeriană cu drone și un elicopter
Publicat
acum 3 orela
23 mai 2026Autor
admin

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Ana Maria Burchi, a afirmat că pentru monitorizarea punctelor de acces control la concertul lui Max Korzh de pe Arena Naţională vor fi folosite drone, iar un elicopter va oferi sprijin aerian forţelor implicate în bună desfăşurare a evenimentului şi va oferi o imagine de ansamblu. Din raţiuni de securitate vor fi făcute controale la punctele de control acces, atât control pirotehnic, cât şi antitero asupra autovehiculelor sau persoanelor, potrivit news.ro.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că echipaje medicale se vor afla în zona terenului, dar şi în punctele de acces şi de evacuare, cât mai aproape de participanţii la concert, pentru a observa dacă aceştia acuză diverse probleme de sănătate.
Peste 42.000 de oameni, așteptați pe Arena Națională
”În mai puţin de o oră, Arena Naţională va primi cei peste 42.000 de participanţi pentru concertul artistului Max Korzh. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au dispus măsuri integrate de ordine publică pentru asigurarea în condiţii de siguranţă a tuturor participanţilor la eveniment. Specificitatea acestui eveniment constă în caracterul său internaţional, prezenţa participanţilor fiind din peste 50 de state. De asemenea, au fost luate toate măsurile pentru ca evenimentul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, a declarat, sâmbătă, Ana Maria Burchi.
Ea a reamintit că Poliţia şi Jandarmeria au desfăşurat încă de zilele trecute acţiuni preventive în cele mai importante zone din Bucureşti.
Controale pirotehnice, antitero și scanarea datelor biometrice la punctele de acces
”Structurile Ministerului Afacerilor Interne, pentru a gestiona în siguranţă evenimentul, vor utiliza toate măsurile disponibile, atât resursele tehnice, cât şi cele umane. Vom avea prezente animalele de serviciu, echipele ecvestre, cât şi echipele canine. De asemenea, caii Jandarmeriei Române, care sunt pregătiţi special pentru misiunile de ordine publică, echipajele canine care sunt specializate în detectarea materialelor explozive şi a substanţelor interzise. Vom avea în sprijin inclusiv echipamente tehnice, amplasate la punctele de control acces pentru identificare şi scanarea datelor biometrice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.
Ana Maria Burchi a precizat că zona va fi monitorizată cu ajutorul dronelor şi al unui elicopter.
”De asemenea, vom avea în sprijin drone care vor monitoriza punctele de control acces şi punctele importante. Va fi în sprijin şi un elicopter al Inspectoratului de Aviaţie, care va oferi sprijin aerian şi va oferi o imagine de ansamblu asupra întregului eveniment. Din raţiuni de securitate vor fi executate controale la punctele de control acces, atât control pirotehnic, cât şi antitero asupra autovehiculelor sau persoanelor”, a mai transmis Ana Maria Burchi.
Echipaje medicale și de pompieri în interiorul stadionului
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că echipaje medicale se vor afla în interiorul stadionului, dar şi în apropierea acestuia, pentru a interveni dacă va fi cazul.
”Pentru această misiune avem angrenate resurse şi personal operativ pregătite să acţioneze în regim integrat cu celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne. Au fost amplasate echipaje de pompieri atât în proximitatea stadionului, cât şi în interiorul acestuia, care vor fi în măsură să acţioneze cu promptitudine. De asemenea, echipajele medicale se vor afla în zona terenului, dar şi în punctele de acces şi de evacuare, cât mai aproape de participanţii la concert, pentru observarea directă a oricăror probleme medicale. De asemenea, vom lua măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a incendiilor şi a celorlalte condiţii organizatorice ale acestui eveniment. Vă asigurăm că dispozitivele noastre sunt dimensionate în mod corespunzător, având în vedere numărul de participanţi la acest eveniment şi specificul acestui concert”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.
Max Korzh, un artist cu un stil unic, a cărui muzică adună zeci de mii de oameni din întreaga lume, va concerta sâmbătă, pe Arena Naţională. Biletele pentru show s-au epuizat în doar cinci zile, stabilind un record pentru un artist solo pe un stadion în Bucureşti, potrivit organizatorilor.
![]()
ACTUAL
Rezultate loto 24 mai 2026. Numere Loto 6/49, Joker şi Noroc
Publicat
acum 3 orela
23 mai 2026Autor
admin

Rezultate loto 24 mai 2026. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi Loteria Română a acordat 22.344 de câștiguri în valoare totală de peste 1,66 milioane de lei.
Rezultate loto 24 mai 2026, tragerea va fi în direct la România Tv de la ora 18.30:
Loto 6/49:
Noroc:
Joker: /
Noroc Plus:
Loto 5/40:
Super Noroc:
La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 6,57 milioane de lei (peste 1,26 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 1,57 milioane de lei (peste 302.600 de euro), iar la categoria a II-a, reportul este de peste 128.800 de lei (peste 24.700 de euro). La Noroc Plus este în joc un report la categoria I de peste 94.200 de lei (peste 18.100 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report de peste 367.800 de lei (peste 70.600 de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 39.400 de lei. La Super Noroc este în joc un report la categoria I de peste 200.800 de lei (peste 38.500 de euro), anunţă Loteria Română.
Rezultate Loto 21 mai 2026, numerele câștigătoare de joi, 21 mai:
Loto 6/49: 18, 45, 17, 21, 42, 27
Noroc: 4 0 5 5 0 0 1
Joker: 13 / 45, 2, 15, 7, 20
Noroc Plus: 3 2 1 7 0 7
Loto 5/40: 9, 38, 28, 20, 39, 19
Super Noroc: 7 5 7 3 8 8
Rezultate Loto 21 mai 2026. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 24,78 milioane de lei (peste 4,75 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 6,69 milioane de lei (peste 1,28 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 1,83 milioane de lei (peste 351.600 de euro), iar la categoria a II-a un report de peste 184.200 de lei (peste 35.300 de euro). La Noroc Plus este în joc la categoria I un report in valoare de peste 118.400 de lei (peste 22.700 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 475.300 de lei (peste 91.200 de euro) ). La Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 215.200 de lei (peste 41.300 de euro).
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Loto 6 din 49
categoria 1 – toate cele 6 numere extrase
categoria 2 – 5 numere din cele 6 extrase
categoria 3 – 4 numere din cele 6 extrase
categoria 4 – 3 numere din cele 6 extrase
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Joker
categoria 1 – toate cele 5 numere din primul set și Joker-ul
categoria 2 – toate cele 5 numere din primul set
categoria 3 – oricare 4 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 4 – oricare 4 numere din cele 5 ale primului set
categoria 5 – oricare 3 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 6 – oricare 3 numere din cele 5 ale primului set
categoria 7 – oricare 2 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 8 – oricare număr din cele 5 ale primului set și Joker-ul.
Citește și Numerele cel mai des extrase la Loto 6/49. Statistici şi strategii pentru jucători
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Loto 5 din 40
categoria 1 – 5 numere din primele 5 extrase
categoria 2 – 5 numere din toate cele 6 numere extrase
categoria 3 – 4 numere din toate cele 6 numere extrase
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Noroc
categoria 1 – toate cele 7 cifre ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – ultimele 6 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine
categoria 4 – ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria N + 3 – tot numărul + 3
categoria N – 3 – tot numărul – 3
Cum se câștigă la Noroc Plus
categoria 1 – toate cele 6 ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – primele 5 cifre ale numărului sau ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – primele 4 cifre ale numărului sau ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 4 – primele 3 cifre ale numărului sau ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre ale numărului (în ordine)
Cum se câștigă la Super Noroc
categoria 1 – toate cele 6 cifre ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – primele 5 cifre ale numărului sau ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – primele 4 cifre ale numărului sau ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 4 – primele 3 cifre ale numărului sau ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre
![]()
ACTUAL
Ce trebuie să faci dacă ai găsit mașina lovită în parcare. Ai un timp limitat în care poți să declari avaria pentru a putea primi despăgubiri
Publicat
acum 4 orela
23 mai 2026Autor
admin

Te întorci la mașină după cumpărături sau după o zi de muncă și observi bara lovită, portiera îndoită ori urme evidente de impact. Situația devine și mai neplăcută atunci când șoferul vinovat a plecat fără să lase un număr de telefon sau fără să anunțe incidentul.
Mulți aleg să amâne orice demers, sperând că problema se va rezolva de la sine, însă există termene clare și pași care trebuie urmați rapid, altfel pot apărea dificultăți inclusiv la despăgubire.
Mulți șoferi pornesc de la ideea că, dacă autorul nu este la fața locului și nimeni nu a lăsat date de contact, nu mai există nimic de făcut. În realitate, o mașină lovită în parcare trebuie tratată ca un eveniment rutier ce trebuie declarat autorităților.
Chiar dacă nu ai fost prezent în momentul impactului, raportarea rămâne esențială, mai ales dacă vrei să repari mașina lovită prin RCA sau ai nevoie de documente oficiale pentru constatarea daunei. Una dintre cele mai frecvente greșeli este repararea directă a mașinii, fără formalitățile necesare, ceea ce poate complica ulterior obținerea despăgubirii.
Citește și : Operația estetică a ucis-o! O femeie de 52 de ani și-a pierdut viața într-o clinică ce funcționa fără autorizație
În cele mai multe cazuri, avaria trebuie declarată la Poliție în maximum 24 de ore de la momentul în care ai constatat-o. Acesta este termenul care le creează cele mai multe probleme șoferilor. Pentru accidentele soldate doar cu pagube materiale, legislația rutieră prevede obligația prezentării la unitatea de poliție competentă pentru întocmirea documentelor de constatare.
Mulți preferă să mai aștepte, în speranța că autorul va reveni sau că vor găsi o soluție mai simplă, însă tocmai această amânare poate duce la probleme atât în procedura de despăgubire, cât și din punct de vedere contravențional.
Primul pas este documentarea cât mai clară a situației. Trebuie făcute fotografii din mai multe unghiuri, astfel încât să se vadă atât avariile, cât și locul în care era parcată mașina. Dacă există urme de vopsea, bucăți de plastic sau alte detalii relevante, acestea trebuie păstrate.
De asemenea, este important să verifici rapid dacă în zonă există camere de supraveghere sau eventuali martori. În parcările supermarketurilor, mallurilor, clădirilor de birouri sau complexelor rezidențiale, imaginile video pot fi esențiale, însă multe sisteme șterg automat înregistrările după un timp scurt.
Situația este mai simplă atunci când șoferul care a provocat avaria este cunoscut și există acord între părți. În acest caz, se poate folosi constatarea amiabilă, dacă sunt implicate doar două vehicule, există exclusiv pagube materiale, iar ambii șoferi sunt de acord asupra modului în care s-a produs incidentul.
Astfel, nu mai este necesară deplasarea la Poliție, iar dosarul de daună poate fi deschis direct la asigurător. Dacă însă autorul pleacă, refuză să completeze amiabila sau există neînțelegeri privind vinovăția, atunci intervenția Poliției devine obligatorie.
Pentru deschiderea dosarului de daună și repararea mașinii, asigurătorul va solicita documente clare. În funcție de situație, este nevoie de procesul-verbal emis de Poliție sau de formularul de constatare amiabilă, alături de certificatul de înmatriculare, actul de identitate, fotografii și polița RCA ori CASCO. Fără aceste documente, reparația pe RCA poate deveni imposibilă sau mult mai greu de obținut.
Mulți cred că pot face mai întâi reparația și se pot ocupa de acte mai târziu, însă tocmai această ordine generează cele mai mari probleme. O avarie aparent minoră poate ajunge să fie plătită integral din buzunar dacă procedura nu este respectată.
Pentru deschiderea dosarului de daună și repararea mașinii, asigurătorul va solicita documente clare. În funcție de situație, este nevoie de procesul-verbal emis de Poliție sau de formularul de constatare amiabilă, alături de certificatul de înmatriculare, actul de identitate, fotografii și polița RCA ori CASCO.
Fără aceste documente, reparația pe RCA poate deveni imposibilă sau mult mai greu de obținut.
Mulți cred că pot face mai întâi reparația și se pot ocupa de acte mai târziu, însă tocmai această ordine generează cele mai mari probleme. O avarie aparent minoră poate ajunge să fie plătită integral din buzunar dacă procedura nu este respectată.
Nici pentru șoferul care lovește și pleacă lucrurile nu sunt lipsite de consecințe. Dacă este identificat ulterior, problemele pot fi mai serioase decât simpla achitare a reparației.
În cazul accidentelor cu pagube materiale, nedeclararea incidentului și părăsirea locului fără respectarea procedurii pot atrage sancțiuni contravenționale și, în anumite situații, chiar suspendarea dreptului de a conduce.
Citește și : Jumătate dintre bugetari vor avea lefuri mai mari datorită noii legi a salarizării! CINE sunt beneficiarii
Astfel, o zgârietură aparent minoră se poate transforma rapid într-o problemă mult mai mare tocmai din încercarea de a evita răspunderea.
![]()
ACTUAL
Alertă în Bucureşti! Două transformatoare ale CET Vest au luat foc, a fost emis Ro-Alert FOTO şi VIDEO
Publicat
acum 6 orela
23 mai 2026Autor
admin
Un incendiu a izbucnit sâmbătă la CET Vest Bucureşti, fiind al doilea în mai puţin de o lună. Conform ISU, focul a pornit de la un transformator.
”În urmă cu scurt timp, pompierii ISU Bucureşti-Ilfov au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un transformator din incinta CET Vest, de pe bld. Timişoara, sector 6, Bucureşti. Din primele informaţii, incendiul se manifestă cu degajări mari de fum şi urmează a fi remis un mesaj RoAlert pentru informarea şi avertizarea populaţiei”, anunţi reprezentanţii ISU.
La ora transmiterii ştirii, a fost realizat un dispozitiv de intervenţie, iar reprezentanţii CET Vest au întrerupt alimentarea cu energie electrică.
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost alertate 8 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori, o autospecială de transport roboţi şi două ambulanţe SMURD.
În 21 aprili, CET Vest a fost afectată de un incendiu după ce două transformatoare au luat foc.
Reprezentanţii Ministerului Energiei au precizat că, la momentul producerii incendiului, o singură staţie de 110 kV, IREMOAS, a rămas fără tensiune, însă alimentarea a fost restabilită rapid, fiind întrerupţi 7 MW pentru o perioadă de aproximativ 8 minute.
Scene dramatice în Bucegi: concurenți de la Transilvania 100, scoşi de salvatori din râpă
”Nu au fost înregistrate întreruperi în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din municipiul Bucureşti, funcţionarea sistemului fiind asigurată în parametri normali prin Sistemul Energetic Naţional, operat de Transelectrica. Din evaluările preliminare, incendiul a cuprins două transformatoare de 110/6 kV destinate alimentării serviciilor interne ale centralei, fără a afecta transformatoarele centralei cu ciclu combinat. Incendiul a fost lichidat în cursul nopţii, iar în prezent este în desfăşurare procedura de stabilire a intervenţiilor tehnice necesare pentru reluarea activităţii în condiţii de siguranţă”, arăta, marţi, Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă.

Ce se întâmplă acum la CET Vest, cea mai nouă centrală electrică din București, după incendiul masiv de acum o lună, și când va fi repusă în funcțiune
“Situația la CET Vest în prezent: producția de energie electrică și termică este sistată. Ne aflăm într-o fază avansată în ceea ce privește procedurile de achiziție echipamente și lucrări montaj. În paralel, se execută lucrări de debarasare, vidanjare și igienizare locație. Momentan, nu este stabilită o valoare totală, urmând ca in aproximativ 2 săptămâni să putem comunica un cost vizând aceste reparații”, a transmis Mirela Adriana Pavel, director general al Elcen răspunznd unei solicitări trimse de Economica.net
Date estimată punere în funcțiune este 15 octombrie pentru unitatea în ciclu combinat și cogenerare de înaltă eficiență, moment de la care la CET Vest se va produce din nou energie electrică și termică. La 1 noeimbrie vor fi puse în funcțiune cazanele cu apă fierbinte (CAF), pentru un plus de producție de energie termică.
În funcție de derularea contractelor de reparații, e posibil ca aceste termene sa fie devansate, ne-a mai transmis conducerea companiei, care a exclus scenariul ca CET București Vest să fie oprită la iarnă.
![]()

SUA și Iran anunță progrese în negocieri. Marco Rubio: ‘Există șanse ca un anunț să fie făcut astăzi, mâine sau în câteva zile’

Schimbări importante în privința proceselor. Românii nu vor mai fi înștiințați personal în anumite dosare

Amânarea indexării pensiilor, considerată ”nelegală și neconstituțională” de către experți! Câți bani au pierdut, până acum, seniorii

Mașini ale ANAF, sechestrate de o firmă din Petroșani care aparține fostului prefect din Hunedoara

Anumite tranzacții la bancomate pot intra sub lupa ANAF

Polițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția

Inițiativă civică fără precedent în Argeș: Panouri de avertizare montate pe drumurile județene periculoase

Asfalt electoral cu predare în 2028: Încep lucrările pe DJ 703G, drumul care leagă Argeșul de Valea Oltului

ULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!

START! Începe atribuirea locurilor de parcare rezidențiale în Curtea de Argeș! Prima etapă debutează pe 27 mai

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Cursă contra morții în Argeș: Bărbat salvat de polițiști înainte de a se spânzura
O tragedie a fost evitată în ultima clipă vineri după-amiază, în județul Argeș, datorită unei intervenții contracronometru a polițiștilor și...

Tupeul martalogilor PSD n-are limite: Tac in timp ce drumurile din Arges crapă – DJ 738 a ajuns o ruletă rusească pentru șoferi nici doi ani de la „modernizare”
Strigător la cer! Au trecut deja trei zile de când puțina presă obiectivă din județ, inclusiv noi, a tras un...

Asfalt electoral cu predare în 2028: Încep lucrările pe DJ 703G, drumul care leagă Argeșul de Valea Oltului
După ani lungi de promisiuni, minciuni, amânări și acuzații de incompetență administrativă, un drum strategic care promite să scurteze distanța...

Inițiativă civică fără precedent în Argeș: Panouri de avertizare montate pe drumurile județene periculoase
Într-un gest de revoltă și responsabilitate civică, un grup de inițiativă din județul Argeș a decis să instaleze, pe cheltuială...
Curtea de Argeș

ULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!
Strigător la cer, dar oficial: de opt luni de zile, locuitorii din municipiul Curtea de Argeș sunt condamnați să folosească...

START! Începe atribuirea locurilor de parcare rezidențiale în Curtea de Argeș! Prima etapă debutează pe 27 mai
După doi pași greșiți, administrația locală din Curtea de Argeș face un al trelea pas care seram că va fi...

Tradiția continuă la Corbi: Ediția a 54-a a Festivalului „Rapsodia Păstorească” vă așteaptă duminică 24 mai
Comuna Corbi îmbracă din nou haine de sărbătoare! Primăria și Consiliul Local Corbi, alături de Asociația Ansamblul Ciobănașul – Corbii...

Polițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
Agentul de poliție Vilcescu Radu Nicolae, din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, a fost condamnat definitiv pentru abuz în...

ATENȚIE, ȘOFERI! Restricții majore de trafic în Argeș: „Raliul Argeșului 2026” închide DN73C și Transfăgărășanul
Pregătiți-vă pentru un weekend cu adrenalină pe traseu, dar și cu ceva ocoliri la volan! CNAIR a anunțat restricții majore...
Mioveni

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...
Câmpulung

Argeșean din Lerești prins de Poliție că a depășit ilegal cota de transport lemne
Schema transporturilor de material lemnos „pe persoană fizică” a fost demascată de oamenii legii. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine...

Sfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Un...

VIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital
În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la...
În Trend
ACTUALacum 5 zilePolițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
ACTUALacum 2 săptămâniSFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!
ACTUALacum 2 săptămâniMINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?
ACTUALacum o săptămânăATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal
ACTUALacum o săptămânăEchipa VV Robots Junior a Colegiului „Vlaicu Vodă”, locul I la Campionatul Internațional de Robotică din Grecia!
ACTUALacum o săptămânăFără flori și lacrimograme: Dragoș Predescu își anunță demisia de onoare din funcția de subprefect
ACTUALacum 2 săptămâniVAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
ACTUALacum o săptămânăATENȚIE, ȘOFERI! Restricții majore de trafic în Argeș: „Raliul Argeșului 2026” închide DN73C și Transfăgărășanul











Ultimele Comentarii