DIVERSE
Rezultatele loto 31 mai 2026. Peste 5,24 milioane de euro se pot câștiga la 6/49. Report cumulat la Noroc de peste 1,25 milioane de euro
Publicat
acum 44 de minutela
Autor
Ziarul PROFIT

Rezultate Loto 31 mai 2026. Tragerile loto de dumincă 31 mai 2026 vor fi transmise în direct de România TV, cu începere de la ora 18:30, în cadrul emisiunii „Românii au noroc”.
Rezultate Loto 31 mai 2026
Joker:
Noroc Plus:
Loto 5 din 40:
Super Noroc:
Noroc:
Loto 6 din 49:
Report de peste 27,54 milioane de lei la Loto 6/49
La Loto 6/49, la categoria I, reportul a ajuns la peste 27,54 milioane de lei, echivalentul a peste 5,24 milioane de euro.
La Noroc, suma cumulată aflată în joc depășește 6,57 milioane de lei (peste 1,25 milioane de euro).
La Joker, premiul de la categoria I este de peste 2,45 milioane de lei (aproximativ 468.600 de euro), în timp ce la categoria a II-a reportul depășește 92.500 de lei.
La Noroc Plus, reportul cumulat este de peste 195.500 de lei, adică aproximativ 37.200 de euro.
La Loto 5/40, categoria I are un report de peste 744.700 de lei (peste 141.800 de euro), iar la categoria a II-a sunt în joc peste 39.100 de lei.
La Super Noroc, reportul de la categoria I se ridică la peste 226.200 de lei, echivalentul a peste 43.100 de euro.
La tragerea Noroc, categoria a II-a, a fost consemnat un premiu de 501.801,84 de lei.
Biletul câștigător a fost jucat la o agenție Loto din Broșteni, județul Suceava.
Când a fost câștigat ultimul mare premiu la Loto 6/49
La extragerea Loto 6/49 din 12 februarie, premiul de categoria I a fost câștigat și a avut o valoare de 22,9 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 4,5 milioane de euro.
Biletul norocos a fost jucat online, prin platforma amparcat.ro, și a conținut trei variante la Loto 6/49 și o variantă la Noroc, costul total fiind de 28 de lei.
Acesta reprezintă primul premiu de categoria I acordat în 2026 la Loto 6/49.
Anterior, pe 9 noiembrie 2025, marele premiu a fost câștigat din nou la Loto 6/49, în valoare de aproape 49 de milioane de lei (circa 9,8 milioane de euro), biletul fiind jucat online pe site-ul Loteriei Române, cu un cost de 12 lei.
![]()
Poate îți place și...

Horoscop 1 iunie 2026. În prima zi de vară, astrele schimbă regulile jocului pentru toate zodiile. Ziua în care inima are mai multe răspunsuri decât mintea

Marea iubire a Sandei Țăranu: Au fost împreună 56 de ani, până când moartea i-a despărțit. Unde s-au cunoscut cei doi

VIDEO Radu Mazăre dezvăluie cum și-a construit resortul de 1,5 milioane de euro din Madagascar. ”Era un fel de semijunglă pe uscat”
DIVERSE
Horoscop 1 iunie 2026. În prima zi de vară, astrele schimbă regulile jocului pentru toate zodiile. Ziua în care inima are mai multe răspunsuri decât mintea
Publicat
acum 15 minutela
31 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Horoscop 1 iunie 2026. Este o perioadă potrivită pentru a acorda mai multă atenție familiei, locuinței și nevoilor personale, dar și pentru a reflecta la obiectivele pe termen lung. Mulți oameni pot simți nevoia să își consolideze sentimentul de siguranță, fie prin relații mai apropiate, fie printr-o mai bună gestionare a resurselor financiare.
Pe plan social, ziua favorizează colaborările, schimbul de idei și reconectarea cu persoane importante.
Horoscop 1 iunie 2026 BERBEC
În următoarea perioadă, atenția ta se îndreaptă mai mult către casă și familie. Discuțiile cu cei dragi și proiectele de amenajare sau reparații pot deveni prioritare. Săptămâna începe într-un ritm alert, cu deplasări și întâlniri interesante.
Horoscop 1 iunie TAUR
Ai energie și determinare pentru a duce la bun sfârșit ceea ce îți propui. Aspectele financiare sunt în prim-plan, iar conversațiile cu prietenii sau grupurile din care faci parte devin mai frecvente. Profită de ocazie pentru a-ți valorifica ideile.
Horoscop 1 iunie 2026 GEMENI
Soarele aflat în zodia ta îți oferă un plus de încredere și vitalitate. De astăzi, Mercur îți îndreaptă atenția către bani, valori personale și resurse. Este un moment bun pentru a analiza ce contează cu adevărat pentru tine.
Horoscop 1 iunie 2026 RAC
Mercur intră în zodia ta și îți stimulează dorința de comunicare, învățare și explorare. Vei avea multe ocazii să îți exprimi ideile și să îți lărgești orizonturile. Curiozitatea și deschiderea te vor ajuta să avansezi.
Horoscop 1 iunie LEU
Popularitatea ta este în creștere, iar relațiile cu prietenii și grupurile sociale se intensifică. În același timp, unele activități importante se desfășoară discret, în culise. Ai șansa să faci progrese semnificative dacă lucrezi cu răbdare.
Horoscop 1 iunie 2026 FECIOARĂ
Lași o impresie excelentă asupra celor din jur. Mercur îți activează sectorul prieteniilor și al proiectelor de viitor, favorizând colaborările și planurile pe termen lung. Este momentul să îți clarifici obiectivele.
Horoscop 1 iunie 2026 BALANŢĂ
Simți nevoia unei schimbări de peisaj și a unor experiențe noi. În același timp, gândurile tale se îndreaptă către carieră și direcția în care vrei să mergi în viitor. Fă-ți planuri, dar lasă loc și pentru spontaneitate.
Horoscop 1 iunie 2026 SCORPION
Răbdarea rămâne cheia succesului în relațiile apropiate. Mercur îți stimulează dorința de a învăța, de a călători și de a descoperi perspective noi. Este o perioadă favorabilă dezvoltării personale și intelectuale.
Horoscop 1 iunie 2026 SĂGETĂTOR
Ai nevoie de mai multă odihnă, chiar dacă energia pentru muncă și activități practice este ridicată. Discuțiile despre bani, investiții, taxe sau bunuri comune pot deveni importante. Analizează cu atenție fiecare detaliu.
Horoscop 1 iunie 2026 CAPRICORN
Ești motivat să muncești și să obții rezultate concrete, dar nu neglija viața socială. Mercur favorizează dialogul cu partenerul de viață sau cu colaboratorii apropiați. Comunicarea sinceră poate aduce soluții valoroase.
Horoscop 1 iunie 2026 VĂRSĂTOR
Următoarele săptămâni aduc mai multă distracție, creativitate și ocazii de relaxare. Activitățile recreative, copiii și hobby-urile îți pot aduce satisfacții. În paralel, la serviciu vei avea energie pentru a finaliza sarcini importante.
Horoscop 1 iunie 2026 PEŞTI
Casa și familia rămân principalele tale preocupări. Totuși, Mercur îți aduce mai multă poftă de viață, romantism și dorință de socializare. Profită de ocaziile de a te bucura de timpul liber și de oamenii dragi.
![]()
DIVERSE
Marea iubire a Sandei Țăranu: Au fost împreună 56 de ani, până când moartea i-a despărțit. Unde s-au cunoscut cei doi
Publicat
acum 34 de minutela
31 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT
Una dintre figurile emblematice ale Televiziunii Române, Sanda Țăranu, s-a stins din viață vineri, 29 mai. Vestea tristă a fost anunțată de familie și a îndurerat numeroși colegi, fani și telespectatori care au apreciat-o de-a lungul carierei sale.
„Cu profundă durere anunțăm plecarea dintre noi a Sandei Țăranu, una dintre cele mai iubite și respectate personalități ale Televiziunii Române. Adevărata noblețe se vede în bunătatea cu care atingi sufletele oamenilor. Sanda Țăranu a întruchipat această noblețe prin fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare apariție a sa. Frumoasă, caldă, inteligentă și distinsă, a fost definiția rafinamentului și a eleganței”, a transmis familia.
Sanda Țăranu a lucrat în TVR între 1963 și 1998, continuând ulterior să colaboreze cu instituția publică. Pentru numeroși telespectatori, vocea sa a rămas una emblematică, fiind apreciată de-a lungul timpului pentru prestanța, eleganța și discreția care i-au definit prezența pe ecranele mici.
Citește și: Unde și-a cunoscut Sanda Țăranu marea iubire. Au fost împreună 56 de ani, până când moartea i-a despărțit
În spatele reflectoarelor, Sanda Țăranu a trăit o poveste de dragoste pe care mulți ar putea-o considera desprinsă dintr-un scenariu romantic. Soțul său, tenorul Nicolae Țăranu, a fost cel alături de care a împărțit 56 de ani de viață.

Cei doi s-au cunoscut în tinerețe, pe litoralul românesc, într-o perioadă în care Sanda Țăranu avea 17 ani și se afla în vacanță alături de mama și sora sa. În același timp, Nicolae Țăranu susținea mai multe concerte în stațiunile de la malul mării. Se pare că a fost vorba despre dragoste la prima vedere, cel puțin pentru el.
„Eu aveam atunci aproape 17 ani. Mi-a povestit mai târziu că atunci când m-a văzut a zis: «Gata, aici rămân!»”, povestea Sanda Țăranu.
Întâlnirea lor pe litoral a marcat începutul unei povești de dragoste care s-a consolidat în timp. Sanda Țăranu și tenorul Nicolae Țăranu au rămas împreună aproape șase decenii, construind o relație bazată pe afecțiune, respect și susținere reciprocă.
„Dragostea nu e suficientă, este foarte mare nevoie de respect. Să-i respecți celuilalt tabieturile, liniștea, cariera. Era necesar să rezolvi orice neînțelegere sau conflict cu dragoste”, mai spunea Sanda Țăranu.
![]()
DIVERSE
VIDEO Radu Mazăre dezvăluie cum și-a construit resortul de 1,5 milioane de euro din Madagascar. ”Era un fel de semijunglă pe uscat”
Publicat
acum 2 orela
31 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Radu Mazăre a fost eliberat condiționat în mai 2024, după cinci ani la închisoare în dosarul retrocedării unor mari suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul, estimat de anchetatori la 114 milioane euro, nu a fost recuperat.
Fostul edil în schimb și-a recuperat liniștea după eliberare. A ales să se întoarcă în Madagascar, unde are un resort de lux în care a investit 1,5 milioane de euro.
Mazăre a povestit, într-un podcast, cum și-a construit proprietatea din îndepărtata țară africană.
”Prima oară am venit aici în 2011, ca atare sunt vreo 15 ani de când am venit. Eram pasionat să fac kitesurf. Am stat într-un golf alăturat. La un moment dat, cel la care stăteam, un francez cu care am și rămas în relații bune, îmi spunea că vrea să facă niște bungalouri în zonă. În timp ce făceam kitesurf pe ocean, am descoperit golful în care sunt eu acum. Am văzut că era eminamente pustiu, era un fel de semijunglă pe uscat. Am intrat pe uscat cu maceta să văd și zic: ia mai bine să fac eu aici, decât să cumpăr de la cel care îmi făcuse oferta”, a povestit, într-un podcast, fostul edil al Constanței, citat de adevarul.
Radu Mazăre a dezvăluit, în același context, că finalizarea proiectului a fost mai dificilă decât orice situație cu care s-a confruntat în 15 ani la șefia Primăriei Constanța.
”Din două-trei bungalouri, am ajuns să facem un resort de patru stele. Sigur, a implicat extraordinar de multă muncă. A trebuit să defrișăm, nu găsești materiale de construcții. Oamenii care sunt, mulți dintre ei, sunt muncitori, dar nu au niciun fel de cunoștințe.
Noi venim din niște țări, să le spunem, dezvoltate. Dacă vrei să construiești ceva, faci un contract cu o companie care îți face parte electrică, alta îți face partea de instalații, îi spui ce vrei, ți-o face, ai plătit, ți-a livrat produsul în conformitate cu standardele, cu normele. Aici nu există așa ceva. Toți spun că da, știu să facă. Am luat firma asta să-mi facă instalații, funcționează trei zile după care s-a stricat. De ce? Pentru că de fapt nu se pricep la nimic. Și atunci a fost greu de făcut fără utilaje, fără materiale. O mare provocare. Pot să vă spun că a fost o provocare mai mare decât primăria pe care am gestionat-o 15 ani de zile”, a mărturisit el.
Resortul deținut de Mazăre în Madagascar ocupă 1,8 hectare, teren care i-ar fi fost concesionat pentru 99 de ani de un trib local. Prețul? Doar un euro pe metru pătrat, potrivit declarației de avere a fostului edil.
Investiția inițială a fost de 1,3 milioane de euro, însă dezvoltarea ulterioară a proiectului, care a inclus construirea unei piscine, a unei săli de forță și a unui restaurant, a mărit costurile la peste 1,5 milioane de euro.
Vloggerul care deține contul de youtube BackPackYourLife a realizat un material la resortul lui Mazăre, după ce s-a cazat două nopți acolo.
[embedded content]
În timp ce se dezvoltă ca hotelier în Madagascar, Radu Mazăre continuă să aibă probleme cu legea în țara natală. În februarie 2026, Curtea de Apel Constanța a admis o sesizare a Agenției Naționale de Integritate (ANI) și a dispus confiscarea sumelor de 137.570 de euro și 143.818 lei (aproximativ 160.000 de euro în total) din averea fostului edil, considerate ca fiind dobândite cu caracter nejustificat.
Judecătorii au constatat că o serie de depuneri de numerar și transferuri bancare făcute de diverse persoane în conturile fostului primar nu au avut la bază niciun temei juridic sau contract. Mai mult, instanța a subliniat că suma de 95.000 de euro din acest total reprezintă o parte dintr-o mită de 175.000 de euro. Fostul primar nu s-a prezentat în instanță și nu a depus probe pentru a justifica proveniența banilor, citația fiindu-i lăsată în cutia poștală la o adresă din București, mai scrie sursa citată.
Citește și Cât costă să îți amenajezi grădina în România în 2026. Prețurile ajung și la 17.500 de lei
![]()
DIVERSE
Motivul halucinant pentru care un fermier dă Coca-Cola porcilor. Internauţii şi-au dat măsura talentului în ironii: „Le dai Cola pentru că înainte au mâncat McDonald’s?”/”A zis Ronaldo să nu mai bei Cola”
Publicat
acum 2 orela
31 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

În mod previzibil, au fost zeci de comentarii ironice, dar au fost şi comentatori care realmente au vrut să ştie de ce bărbatul le dă porcilor Coca-Cola. O a treia categorie de comentatori au fost cei cunoscători, care au dat răspunsul corect.
„Ia uitaţi, bă, sărăciile, ce dau eu la purceii mei. Daţi şi voi aşa? Care ştie pentru ce le dau Cola să bea? Ştiţi sau nu ştiţi?„, întreabă bărbatul în clip.
Citeste si Un nou trend pe TikTok le pune în pericol pe adolescente. Medicii trag un semnal de alarmă
Din secţiunea de comentarii, aflăm chiar de la tiktoker că celebra băutură carbogazoasă este un remediu împotriva diareei.
Nu pot fi trecute, însă, cu vederea comentariile ironice, în care internauţii îşi dau măsura talentului în ironii:
- eu le dau dupa o paranghelie
- Pai nu mai bine le dai Imodium ?
- Le dai Cola pentru că inainte au mancat McDonald’s
- io am dat la gaini ciocolata si au facut oua kinder🤣
- ca să ouă?
- Le dai cola deoarece a mâncar shaorma? si acum ti-au spus ca au poftă de cola?
- ieșeai mai ieftin cu bere
- Pt. ca nu ai bani de Fanta !
- Au fost la film și au mâncat popcorn
- A zis Ronaldo sa nu mai bei Cola…
- Ca să zboare?
- Le-au scăzut glicemia!
- N-au avut timp să-şi bea cafeaua
@mitruclipan♬ sunet original – Mitruc Lipan
De menţionat că nu există dovezi veterinare solide că administrarea de Coca-Cola porcilor este un tratament eficient împotriva diareei. Totuşi, unii fermieri apelează la această metodă de tratare a diareei la porci.
Există câteva motive pentru care a apărut această idee: Coca-Cola conține zahăr și apă, ceea ce poate oferi temporar energie unui animal slăbit. Aciditatea băuturii (licoarea conţine acid fosforic și dioxid de carbon) i-a făcut pe unii să creadă că „omoară microbii”, însă în organism efectul este foarte limitat.
Totuși, diareea la porci este de obicei tratată prin administrarea de apă și electroliți, corectarea hranei, identificarea cauzei (bacterii, virusuri, paraziți, stres etc.), tratament veterinar când este necesar.
![]()
DIVERSE
Topul corupției la nivel mondial. România, la mare distanță de cele mai ”curate” țări ale lumii. Pe ce loc suntem
Publicat
acum 3 orela
31 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Topul corupției în 2025, făcut public de Transparency International, arată că acest fenomen distructiv este, pe mai departe, o problemă reală a multor țări. Printre acestea, din nefericire, și România, al cărei președinte, Nicușor Dan, cataloga corupția drept o vulnerabilitate majoră de securitate națională și o includea printre prioritățile Strategiei Naționale de Apărare a Țării.
Clasamentul mondial la acest capitol este alcătuit în funcție de Indicele de Percepție a Corupției (CPI), stabilit prin sondaje și evaluări realizate de mai mulți experți independenți și instituții. CPI măsoară modul în care este perceput nivelul corupției în instituții din diferite state, pe o scară de la 0 la 100. Punctajul mic indică un nivel de corupție ridicat, iar unul mare plasează țara în cauză printre cele ce pot fi numite ”curate”.
Conform topului corupției din 2025, media la nivel mondial este de 42 de puncte. Sunt foarte multe țări cu punctaj mai mic de 50, ceea ce înseamnă că fenomenul este prezent și produce pagube.
Oarecum logic, nicio țară nu a acumulat punctajul maxim, astfel că se poate spune că nicăieri nu se poate vorbi despre ”corupție zero”.
Sunt însă câteva țări care se detașează de restul și pot fi numite ca fiind cele mai ”curate” din lume. Este vorba despre Danemarca (locul 1, 89 de puncte), urmată de Finlanda (88 de puncte) și Singapore (84 de puncte).
Citește și Apartamentele din blocuri vechi din București, mai scumpe cu 25% decât cele noi. Ce arată datele
În subsolul clasamentului se află țările unde corupția este percepută ca fiind foarte ridicată, iar instituțiile statului afectate de conflicte ori sunt slabe.
Cel mai mic scor, 9 puncte, îl are Somalia. Pe locuri codașe se mai află Sudanul de Sud, Siria, Venezuela, Yemen, Libia și Coreea de Nord, state care se confruntă cu instabilitatea politică, regimurile autoritare sau au problemele structurale, după cum notează Visualcapitalist, potrivit stiripesurse.ro.
România este undeva la jumătatea clasamentului, dar în a doua jumătate a acestuia, cu 45 de puncte. Avem un scor mai bun decât Republica Moldova (42 de puncte), Bulgaria și Ungaria (ambele cu 40 de puncte), și Ucraina (36 de puncte), însă rămânem la mare distanță de cele mai ”curate” state.
Noul top al corupției relevă o schimbare importantă în ultimii ani, reprezentată de faptul că numărul statelor cu scoruri foarte ridicate a scăzut. Dacă în urmă cu aproximativ un deceniu existau 12 țări cu peste 80 de puncte, acum au mai rămas doar cinci.
Și Statele Unite este în regres din această perspectivă. Cu 64 de puncte, se situează pe locul 29, cel mai slab de la introducerea actualei metodologii a indicelui.
![]()
DIVERSE
Prognoza meteo 1 iunie 2026. Vara debutează cu vreme instabilă. Temperaturile ajung până aproape de 30 de grade, dar fenomenele meteo sunt dintre cele extreme
Publicat
acum 3 orela
31 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Prognoza meteo 1 iunie 2026. La noapte, în ţară, cerul va avea temporar înnorări și se vor semnala averse slabe pe spații mici în nord, centru și est și izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 7 și 17 grade. Spre sfârșitul intervalului se va forma ceață, cu precădere în sud-est.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 12…14 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
Prognoza meteo 1 iunie 2026
În ţară, vremea va fi în general instabilă. Cu precădere din a doua parte a zilei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și al Dobrogei și în sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin înnorări accentuate, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii și căderi de grindină.
Mai ales în intervale scurte de timp vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe spații mici de 40…50 l/mp. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe areale mici, îndeosebi în sud-est.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 19 și 29 de grade, iar cele minime între 10 și 16 grade. Pe spații mici, în partea a doua a nopții, se va forma ceață.
În Bucureşti, vremea va deveni în general instabilă. Mai ales după-amiaza și noaptea, vor fi înnorări temporar accentuate și perioade cu averse, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot fi însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade.
Prognoza meteo 2 iunie 2026
În ţară, vremea se va menține în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și averse în
nordul, centrul, estul și sud-estul țării și izolat în rest.
Cu precădere după-amiaza și seara ploile vor avea și caracter torențial, se vor semnala descărcări electrice, iar pe areale mici cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în sud și est, iar de scurtă durată și în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 26 de grade, iar cele minime între 9 și 17 grade. Noaptea, în special în est și sud-est, se va forma ceață.
În Bucureşti, cerul va avea înnorări, temporar accentuate după-amiaza și seara, când se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat ziua, dar va slăbi în intensitate pe parcursul nopții. Temperatura maximă va fi de 24…26 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
Prognoza meteo 3 iunie 2026
În ţară, vremea se va încălzi față de ziua precedentă în toată țara. Cu precădere seara și noaptea, în vest și sud-vest vor fi
înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, iar pe alocuri se vor
acumula cantități de apă mai însemnate.
În celelalte zone cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua când pe spații mici vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 31 de grade, iar cele minime între 6…7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 17…18 grade pe litoral.
Spre sfârșitul intevalului, în regiunile estice se va forma ceață.
În Bucureşti, vremea se va încălzi ușor față de ziua precedentă, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade. Cerul va fi temporar noros și trecător, după-amiază și din nou spre sfârșitul intervalului, vor fi condiții deploaie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 14…16 grade.
Prognoza meteo 4 iunie 2026
În ţară, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil și în special după-amiaza și seara vor fi înnorări temporar
accentuate, averse și descărcări electrice. Pe alocuri vor fi cantități de apă mai însemnate și condiții de grindină.
Citeste si Vara 2026 începe cu ploi și vijelii! Când va veni primul episod de caniculă
Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 27 de grade, iar cele minime între 10 și 17 grade. Spre sfârșitul intervalului local se va forma ceață.
În Bucureşti, vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și cu precădere după-amiaza vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade.
Prognoza meteo 5, 6, 7 iunie 2026
În ţară, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în prima zi apoi vor crește ușor. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în majoritatea regiunilor.
În Bucureşti, la începutul intervalului, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, apoi vor fi în creștere. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în prima zi.
![]()

Horoscop 1 iunie 2026. În prima zi de vară, astrele schimbă regulile jocului pentru toate zodiile. Ziua în care inima are mai multe răspunsuri decât mintea

Marea iubire a Sandei Țăranu: Au fost împreună 56 de ani, până când moartea i-a despărțit. Unde s-au cunoscut cei doi

Rezultatele loto 31 mai 2026. Peste 5,24 milioane de euro se pot câștiga la 6/49. Report cumulat la Noroc de peste 1,25 milioane de euro

VIDEO Radu Mazăre dezvăluie cum și-a construit resortul de 1,5 milioane de euro din Madagascar. ”Era un fel de semijunglă pe uscat”

Motivul halucinant pentru care un fermier dă Coca-Cola porcilor. Internauţii şi-au dat măsura talentului în ironii: „Le dai Cola pentru că înainte au mâncat McDonald’s?”/”A zis Ronaldo să nu mai bei Cola”

Performanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților

Cresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!

EXCLUSIV! ATROCITATE FĂRĂ MARGINI: Aproape 100 de câini, uciși prin GAZARE în România anului 2026! Dezvăluiri incendiare ale șefului DSVSA Argeș!

Polițist din Argeș, arestat de DNA pentru trafic de infuență – Pentru ce a cerut 12.000 de euro

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
udețul Arges se transformă în acest weekend prelungit într-un adevărat hub al distracției, culturii și tradițiilor. Suprapunerea sărbătorii creștine de...

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
Lovitură totală pentru transportatorii de persoane din județ care s-au obișnuit să sară peste curse, să ignore programul sau să...

Un seminarist din Curtea de Argeș a cucerit Piteștiul! Locul I cu 7 victorii din 7 partide la Open-ului Internațional de Șah
Performanță de excepție în sportul minții pentru un elev al Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș! Timp...

FOTO/VIDEO | Focar de infecție într-un bloc din Pitești: Tone de deșeuri scoase dintr-o garsonieră, proprietarul a fost dus la Psihiatrie
O intervenție de urgență a autorităților locale din Pitești a avut loc miercuri, 27 mai, pe strada Traian. Poliția Locală,...
Curtea de Argeș

ACUM! Turist atacat de urs la Barajul Vidraru
Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină în zona Barajului Vidraru pentru acordarea îngrijirilor medicale...

Cresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!
Strigător la cer! În timp ce argeșenii cară apă cu bidoanele de la supermarket din cauza bacteriilor fecale de la...

Performanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților
Două eleve din Curtea de Argeș au reușit să atragă toate privirile la nivel național după ce au dezvoltat o...

ULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!
Strigător la cer, dar oficial: de opt luni de zile, locuitorii din municipiul Curtea de Argeș sunt condamnați să folosească...

START! Începe atribuirea locurilor de parcare rezidențiale în Curtea de Argeș! Prima etapă debutează pe 27 mai
După doi pași greșiți, administrația locală din Curtea de Argeș face un al trelea pas care seram că va fi...
Mioveni

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...
Câmpulung

Polițist din Argeș, arestat de DNA pentru trafic de infuență – Pentru ce a cerut 12.000 de euro
Un cunoscut poliţist din Câmpulung, judeţul Argeş, preşedintele filialei judeţene a unui sindicat al poliţiştilor, a fost arestat preventiv într-un...

Argeșean din Lerești prins de Poliție că a depășit ilegal cota de transport lemne
Schema transporturilor de material lemnos „pe persoană fizică” a fost demascată de oamenii legii. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine...

Tupeul martalogilor PSD n-are limite: Tac in timp ce drumurile din Arges crapă – DJ 738 a ajuns o ruletă rusească pentru șoferi nici doi ani de la „modernizare”
Strigător la cer! Au trecut deja trei zile de când puțina presă obiectivă din județ, inclusiv noi, a tras un...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniPolițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
ACTUALacum 2 săptămâniULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!
ACTUALacum 2 săptămâniInițiativă civică fără precedent în Argeș: Panouri de avertizare montate pe drumurile județene periculoase
ACTUALacum 2 săptămâniTradiția continuă la Corbi: Ediția a 54-a a Festivalului „Rapsodia Păstorească” vă așteaptă duminică 24 mai
ACTUALacum 2 săptămâniAsfalt electoral cu predare în 2028: Încep lucrările pe DJ 703G, drumul care leagă Argeșul de Valea Oltului
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCumpărăturile last-minute: cum să găsești oferte bune pentru carucior 3 în 1
ACTUALacum 2 săptămâniSTART! Începe atribuirea locurilor de parcare rezidențiale în Curtea de Argeș! Prima etapă debutează pe 27 mai
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCalculul amprentei de carbon: cum să reduci efortul manual și să faci raportarea ESG mai eficientă












Ultimele Comentarii