ACTUAL
Prințesa Diana, așa cum publicul nu a mai văzut-o. 750 de obiecte personale, într-o expoziție
Publicat
acum o orăla
Autor
admin

Peste 750 de obiecte care i-au aparținut Prințesei Diana vor fi reunite într-o amplă expoziție dedicată vieții și moștenirii sale. De la ținute devenite celebre și bijuterii până la scrisori și amintiri legate de fiii săi, cele mai multe dintre exponate nu au mai fost prezentate până acum.
Expoziția „Princess Diana: Love Life Legacy – A Life of Giving” va avea premiera mondială în noiembrie, la Ronald Reagan Presidential Library and Museum din Simi Valley, California, potrivit The Mirror.
Organizatorii vor să prezinte nu doar imaginea publică a Prințesei de Wales, ci și diferitele ipostaze ale vieții sale: fiică și soră, soție și mamă, dar și personalitate implicată în numeroase acțiuni umanitare, conform Agerpres.
Colecția cuprinde rochii celebre, scrisori scrise de mână, obiecte din copilărie, bijuterii și numeroase amintiri personale. Potrivit organizatorilor, dintre cele aproximativ 750 de piese, numai cinci sau șase au mai fost văzute anterior de public.
Rochia purtată în seara celebrului dans cu John Travolta
Una dintre piesele centrale este rochia de catifea albastru-închis purtată de Diana în noiembrie 1985, la un dineu de stat organizat la Casa Albă. În acea seară, prințesa a dansat cu actorul John Travolta, iar imaginile celor doi au devenit unele dintre cele mai cunoscute fotografii ale Dianei.
Expoziția include și unul dintre puloverele sale cu motivul „black sheep”, purtat pentru prima dată în 1981, cu aproximativ o lună înaintea nunții cu prințul Charles.
Alte exponate vorbesc despre relația Dianei cu William și Harry. Printre acestea se află o ramă foto miniaturală din argint, cu fotografii din copilăria celor doi fii, dar și obiecte care evocă activitatea caritabilă a prințesei.
„Ultima rochie” a Dianei, prezentată pentru prima dată
O piesă cu o poveste aparte este creația designerului Jacques Azagury supranumită „Final Goodbye”. Este ultima rochie pe care Diana ar fi probat-o înainte de moartea sa, produsă în august 1997 la Paris.
Ținuta nu fusese încă finalizată. Potrivit organizatorilor, rochia păstrează chiar și acele folosite în timpul ajustărilor și va fi prezentată public pentru prima dată.
Va fi expusă și celebra „Caring Dress”, o rochie colorată Bellville Sassoon pe care Diana a purtat-o în special la vizitele în spitale și la întâlnirile cu copii. Designerul David Sassoon explica faptul că prințesa înțelegea impactul vestimentației și prefera în asemenea situații culorile vii, pentru a crea o atmosferă mai puțin formală.
Colecția mai cuprinde programul oficial al nunții regale, pantofii albi purtați de Diana la nuntă, genți Dior și Chanel, pălării, pantofi și bijuterii.
Un alt obiect cu puternică încărcătură simbolică este un exemplar pe vinil al albumului „Goodbye Yellow Brick Road” al lui Elton John, semnat „Diana Spencer”. Albumul include piesa „Candle in the Wind”, pe care artistul avea să o adapteze și să o interpreteze la funeraliile Dianei, în 1997.
Expoziția se va desfășura în California în perioada 7 noiembrie 2026 – 31 mai 2027. Organizatorii intenționează ca, ulterior, colecția să ajungă în alte șase sau șapte țări.
![]()
Poate îți place și...

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!

Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
ACTUAL
AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Publicat
acum 57 de secundela
23 septembrie 2026Autor
admin
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența veniturilor salariale, conform prevederilor art. 33 din Legea-Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Subevaluarea acestei cerințe sau ignorarea termenului-limită poate atrage sancțiuni financiare semnificative direct pentru conducerea instituției.
Excepție de la această prevedere fac doar instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.
Termen-limită: 30 septembrie 2026
Până la data de 30 septembrie 2026, toate autoritățile și instituțiile publice cu calitate de angajator sunt obligate să publice și să mențină afișată, atât la sediul propriu, cât și pe pagina oficială de internet, lista completă și detaliată a tuturor funcțiilor.
Documentul publicat trebuie să cuprindă următoarele elemente:
- Salariul de bază, solda funcției de bază, indemnizația de încadrare sau indemnizația lunară, după caz;
- Sporurile, compensațiile, adaosurile și premiile: tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a acestora pentru fiecare funcție, alături de baza legală aferentă;
- Voucherele de vacanță: valoarea anuală acordată pentru o perioadă lucrată de un an și baza legală;
- Indemnizația de hrană: valoarea anuală estimată pentru un an lucrat și temeiul legal;
- Alte drepturi: orice alte beneficii în bani și/sau în natură, precum și cadrul legal de acordare;
- Limitări salariale: informații privind eventualele plafonări sau limitări ale venitului salarial și baza legală a acestora.
Amenzi usturătoare pentru conducătorii instituțiilor
Nerespectarea acestei obligații nu rămâne fără consecințe. Fapta constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei. Important de menționat este faptul că răspunderea contravențională revine direct conducătorului autorității sau instituției publice în cauză.
„Respectarea acestor dispoziții legale este esențială pentru promovarea transparenței, integrității și responsabilității în gestionarea resurselor din fonduri publice”, subliniază reprezentanții ITM Argeș.
![]()
ACTUAL
Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
Publicat
acum 22 de minutela
23 septembrie 2026Autor
admin
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului confirmă că preotul Ion Negoescu, al cărui nume a apărut în spațiul public în legătură cu un dosar aflat în atenția organelor judiciare, este cleric al Eparhiei și slujește ca preot misionar la Parohia Mățău de Sus, din comuna Mioarele, județul Argeș.
Numele unui preot din județ apare din senin într-un dosar penal extrem de greu aflat în atenția organelor judiciare, dosar legat direct de controversatul Călin Georgescu. Lăsată fără replică în primă fază, Arhiepiscopia s-a văzut nevoită să iasă public cu un comunicat oficial prin care confirmă calitatea de cleric a suspectului, dar face un adevărat balet juridic și bisericesc pentru a-și spăla imaginea!
Ion Negoescu, preot voluntar la Mățău de Sus: „Doar martor” și fără contract de muncă!
Este vorba despre Ion Negoescu, cleric al Eparhiei, care slujește ca preot misionar la Parohia Mățău de Sus din comuna Mioarele. Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei, Negoescu este absolvent al Facultății de Teologie din Sibiu și a fost hirotonit în anul 2023, după ce își încheiase socotelile cu vechile locuri de muncă la care face referire presa.
Pentru a se distanța cât mai mult de scandal, instituția bisericească condusă de IPS Calinic subliniază că preotul lucrează pe post de „voluntar”: activitatea sa este prestata benevol din punct de vedere financiar, fără ca Negoescu să aibă un contract individual de muncă încheiat cu Arhiepiscopia!
În ceea ce privește dosarul penal, Arhiepiscopia susține că a aflat de întreaga tărășenie tot din presă și că, potrivit datelor publice de la acest moment, părintele Negoescu a fost audiat doar în calitate de martor. Totuși, biserica îi transmite un avertisment clar: dacă pe parcursul anchetei va deveni suspect sau inculpat, se va lăsa cu cercetare internă, iar măsurile canonice și bisericești nu vor întârzia!
Arhiepiscopia se dezice violent de Călin Georgescu: „Asociere forțată și nejustificată!”
Panica de la nivelul conducerii eparhiale este mai mult decât vizibilă în comunicat. Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului respinge categoric orice încercare de a fi târâtă în scandalul politic și judiciar care îl înconjoară pe Călin Georgescu.
„Orice încercare de a asocia Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului cu această situație personală sau, prin extensie, cu numele cetățeanului român Călin Georgescu este lipsită de orice temei, forțată și nejustificată. Simplul fapt că persoana are calitatea de cleric nu poate transfera asupra instituției bisericești răspunderea pentru fapte care nu au legătură cu activitatea acesteia”, au transmis oficialii Arhiepiscopiei.
Când bate DIICOT-ul la ușă, sutana devine Haina Voluntariatului!
Ce convenabil! Când un preot strânge bani pentru biserică sau aduce imagine, este „slujitorul devotat al Bisericii Argeșene”. Când același preot e citat la Parchet într-un dosar cu greutate politică alături de Călin Georgescu, dintr-o dată devine un simplu „voluntar fără contract de muncă” care lucrează „în nume personal”!
Oficialii Arhiepiscopiei s-au grăbit să ridice ziduri de apărare de frică să nu le fie pătată imaginea, uitând că tot ei l-au hirotonit pe Negoescu în 2023 și i-au dat parohie la Mățău de Sus. Rămâne de văzut ce vor descoperi procurorii și dacă „voluntarul” de la Mioarele va rămâne doar cu calitatea de martor sau dacă potcapul îi va cădea definitiv sub rigorile legii
![]()
ACTUAL
Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Publicat
acum 32 de minutela
23 septembrie 2026Autor
admin
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor români 100 de locuri de muncă vacante, prin intermediul rețelei EURES România. Ofertele acoperă o gamă diversă de domenii, de la producție și agricultură, până la servicii tehnice specializate.
Distribuția locurilor de muncă pe țări:
- Norvegia (45 de posturi): lucrător în producție (prelucrarea somonului);
- Republica Cehă (20 de posturi): operator / operatoare linie de producție (muncitor la asamblarea echipamentelor mecanice);
- Olanda (16 posturi): mecanic de camioane, inspector veterinar;
- Germania (10 posturi): lucrător ajutor în podgorie;
- Franța (4 posturi): lucrător agricol în livadă;
- Danemarca (4 posturi): mecanic de atelier, zidar;
- Spania (1 loc de muncă): manager mentenanță.
Cum se pot aplica dosarele
Persoanele interesate să ocupe unul dintre aceste posturi pot consulta detaliile complete ale ofertelor (cerințe, salarii, condiții de cazare) accesând secțiunea dedicată de pe portalul oficial: www.anofm.ro/EURES.
Pentru asistență și aplicare, candidații se pot adresa direct agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă din județul de domiciliu sau reședință. Datele de contact ale tuturor agențiilor județene sunt disponibile pe site-ul www.anofm.ro.
![]()
ACTUAL
ANI extinde lista persoanelor care își pierd funcțiile: 67 de persoane, vizate de noua lege a integrității. Dominic Fritz, printre cei afectați
Publicat
acum o orăla
23 septembrie 2026Autor
admin

Agenția Națională de Integritate (ANI) anunță că 67 de persoane care ocupă funcții sau demnități publice ori exercită mandate se află sub incidența noii legi a integrității, care prevede încetarea de drept a acestora. Numărul este mai mare decât cel comunicat la sfârșitul lunii august, după ce inspectorii au descoperit inclusiv persoane care nu și-au depus declarațiile de avere sau care au declarat că și-au încheiat activitatea, deși continuau să ocupe funcții publice. Printre cei afectați de noua legislație se numără și Dominic Fritz, președintele USR și primarul Timișoarei, în cazul căruia există o hotărâre judecătorească definitivă privind un conflict de interese.
ANI a identificat 67 de persoane care ocupă 71 de funcții și mandate
Potrivit unui comunicat transmis miercuri, Agenția Națională de Integritate a finalizat o nouă etapă a verificărilor privind aplicarea Legii nr. 180/2026, care modifică și completează legislația în domeniul integrității.
La 31 august, instituția anunțase că identificase 55 de persoane în cazul cărora fuseseră constatate definitiv incompatibilități, conflicte de interese sau averi nejustificate. Deși perioada de interdicție de trei ani nu expirase, acestea continuau să ocupe funcții publice.
În urma extinderii controalelor, ANI a actualizat situația și a identificat 67 de persoane care dețin, în total, 71 de funcții sau mandate, unele dintre acestea ocupând simultan mai multe poziții.
Distribuția prezentată de instituție este următoarea:
11 primari: un primar de municipiu, cinci primari de orașe și cinci primari de comune;
21 de consilieri locali;
10 viceprimari, administratori publici și secretari ai unităților administrativ-teritoriale;
24 de funcționari publici și persoane care ocupă funcții de conducere sau de execuție, dintre care șase manageri sau directori și 18 persoane cu funcții de execuție;
5 persoane care dețin alte funcții.
ANI precizează că modificarea numărului de persoane identificate față de situația comunicată la 31 august este rezultatul atât al descoperirii unor noi cazuri, cât și al clarificării situației unor persoane incluse inițial pe listă.
Dominic Fritz, afectat de legea care prevede încetarea mandatului în 30 de zile
Noua legislație îl vizează inclusiv pe Dominic Fritz, președintele USR și primarul municipiului Timișoara. Acesta a pierdut definitiv, la 18 iunie 2026, procesul cu Agenția Națională de Integritate, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut constatarea unui conflict de interese administrativ.
Legea nr. 180/2026, promulgată de președintele Nicușor Dan și publicată în Monitorul Oficial la 28 august, prevede încetarea de drept a mandatelor și funcțiilor persoanelor în cazul cărora au fost constatate definitiv incompatibilități sau conflicte de interese, dacă perioada de interdicție nu s-a împlinit.
În cazul lui Dominic Fritz, termenul de 30 de zile prevăzut de noua lege conduce la încetarea de drept a mandatului de primar la 29 septembrie 2026, dacă prevederile legislative rămân neschimbate.
Președintele USR a contestat public modificarea legislativă, susținând că aceasta introduce o sancțiune pentru fapte anterioare intrării sale în vigoare și că îl vizează direct. Curtea Constituțională a declarat însă constituțional amendamentul referitor la încetarea mandatelor.
Comunicatul actual al ANI nu prezintă nominal persoanele identificate în urma verificărilor.
Inspectorii au descoperit persoane care și-au ascuns funcțiile sau au declarat încheierea unor mandate. Controalele extinse au scos la iveală mai multe situații în care evidențele oficiale nu reflectau situația reală a persoanelor verificate.
ANI a identificat persoane care ocupau funcții publice și aveau obligația de a depune declarații de avere și de interese, dar nu și-au îndeplinit această obligație, evitând astfel mecanismele automate de monitorizare. Printre exemplele prezentate de instituție se numără primari și directori ai unor companii publice.
În alte cazuri, inspectorii au constatat că persoane care depuseseră declarații de avere și de interese la încetarea activității continuau, în realitate, să își exercite mandatele. Astfel de situații au fost identificate inclusiv în cazul unor consilieri locali.
O altă categorie este reprezentată de persoanele care, după ce ocupaseră anterior funcții publice, au trecut pe alte posturi în cadrul aceleiași autorități sau administrații locale. Aceste poziții nu erau anterior supuse obligației de declarare, însă au intrat sub incidența noii legi.
ANI a identificat și persoane ale căror rapoarte de evaluare au rămas definitive după 31 august 2026, precum și cazuri în care declarațiile de avere și de interese au fost completate eronat, cu scopul de a induce în eroare sistemele automate de monitorizare ale instituției.
Pentru identificarea acestor situații, inspectorii au comparat declarațiile de avere și de interese cu informațiile din sistemul electronic e-DAI, sesizările și petițiile primite, datele publicate de instituții și informațiile apărute în presă.
În același timp, din evidențele inițiale au fost eliminate persoane care demisionaseră și se aflau în termenul legal de depunere a declarațiilor de încetare, persoane ale căror mandate se încheiaseră fără ca ANI să fie informată și persoane care continuau să depună declarații de avere, deși nu mai aveau această obligație. Amenzi de până la 50.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor
ANI avertizează că persoanele vizate de noile prevederi legale trebuie să își înceteze efectiv activitatea, nu doar să îndeplinească formal procedurile administrative.
Conform Legii nr. 180/2026, persoanelor în cazul cărora există constatări definitive și pentru care perioada de interdicție nu a expirat „le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii”.
Instituția atrage atenția că legislația a înăsprit inclusiv sancțiunile aplicabile persoanelor care încalcă interdicțiile și celor responsabili de punerea lor în aplicare.
Astfel, potrivit articolului 29 din Legea nr. 176/2010, în forma modificată, persoanele cu atribuții de numire sau sancționare care nu aplică sancțiunea disciplinară ori nu constată încetarea funcției publice, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, dacă fapta nu constituie infracțiune.
În cazul persoanelor care nu respectă perioada de interdicție de până la trei ani, amenzile sunt cuprinse între 5.000 și 50.000 de lei.
Mai mult, toate actele juridice sau administrative încheiate de persoanele aflate sub interdicție, direct sau prin intermediari, cu încălcarea prevederilor legale, sunt lovite de nulitate absolută.
ANI continuă verificările și va anunța instituțiile care trebuie să dispună încetarea mandatelor
Agenția Națională de Integritate anunță că verificările nu se opresc la cele 67 de persoane identificate până în prezent. Inspectorii vor continua să caute situații în care persoanele aflate sub interdicție încearcă să evite aplicarea legii.
Controalele vor urmări inclusiv dacă încetarea mandatelor și a funcțiilor s-a produs efectiv, dacă persoanele vizate încearcă să ocupe alte poziții publice în perioada de interdicție și dacă autoritățile competente și-au îndeplinit obligațiile legale.
ANI va comunica individual situațiile constatate persoanelor și instituțiilor care au competența de a dispune sau de a constata măsurile necesare.
Instituția precizează că va utiliza instrumentele legale de verificare și va dispune, după caz, măsurile prevăzute de lege atunci când identifică neconcordanțe.
![]()
ACTUAL
Bărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT
Publicat
acum 2 orela
23 septembrie 2026Autor
admin
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, privind sâvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, sub forma conducerii cu dreptul de a conduce suspendat și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au reținut un bărbat de 48 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 22 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii au depistat pe bărbatul de 48 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Leordeni, cel în cauză având dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind sâvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, sub forma conducerii cu dreptul de a conduce suspendat și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe , în care cercetările sunt desfășurate sub supravegherea sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
În noaptea de 22 spre 23 septembrie a.c., după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, politiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 48 de ani , urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
![]()
ACTUAL
AUR acuză procurorii care anchetează violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: Au o agendă foarte clară
Publicat
acum 2 orela
23 septembrie 2026Autor
admin

AUR se dezice de protestatarii violenți din Piața Victoriei și cere ca aceștia să fie trași la răspundere invididual. Cei de la AUR spun că e vorba de foști membri prezentați tendențios ca încă activi pentru a fi pătată imaginea partidului.
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită încetarea oricărei tentative de asociere a partidului cu violenţele de la protestul din 15 septembrie din Piaţa Victoriei şi susţine că răspunderea trebuie să fie individuală.
Mesajul AUR
„Asistăm la o succesiune de informaţii prin care se încearcă asocierea AUR cu violenţele produse la protestul din Piaţa Victoriei din 15 septembrie. Persoane care nu mai sunt de ani buni în AUR sunt prezentate public drept „membri AUR”, pentru a construi artificial o legătură între partid, preşedintele AUR, George Simion, şi violenţele de la protest. Negăm categoric că acele două persoane arestate preventiv după protestul de săptămâna trecută sunt membri AUR, că au fost aduse de AUR la manifestaţie sau că au acţionat la îndemnul partidului. AUR nu a instigat la violenţă, iar mesajul nostru a fost unul clar: protest paşnic”, se arată într-un comunicat al formaţiunii transmis, miercuri, AGERPRES.
Procurorii au o agendă foarte clară
AUR consideră că „procurorii pare că au o agendă foarte clară cu privire la aceste audieri, în cadrul audierilor desfăşurate participanţii fiind întrebaţi despre eventuale legături cu George Simion şi AUR şi dacă ar fi fost instigaţi de acesta la violenţe”.
„Cerem procurorilor şi instituţiilor de forţă ale statului să înceteze acest plan orchestrat şi orice tentativă de a construi artificial o culpă politică pentru AUR şi George Simion. Cine a comis violenţe trebuie să răspundă individual în faţa legii, dar ancheta nu poate fi transformată într-un instrument pentru fabricarea unei legături cu principalul partid de opoziţie”, transmite AUR.
Zece persoane au fost arestate preventiv după violențe
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au decis, marţi, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală.
În total, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de 20 persoane şi dispusă reţinerea acestora pentru 24 de ore, acestea fiind cercetate, după caz, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, menţionează Parchetul.
Se cere arestarea pentru încă alți 14 suspecți
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au anunțat că 10 persoane au fost arestate preventiv pentru violențele de la protestul ciobanilor din Piața Victoriei din urmă cu o săptămână, iar alți indivizi au fost puși sub control judiciar. Pentru alte 14 persoane s-a cerut arestarea.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a făcut miercuri, noi precizări cu privire la stadiul cercetărilor privind incidentele violente din timpul protestului desfășurat la data de 15 septembrie, în zona Pieței Victoriei.
Procurorii anunță printr-un comunicat de presă că în zilele de marți și miercuri au fost reținute 27 de persoane. Acestea au calitate de inculpat și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Conform anchetei indivizii au lovit, în timpul protestului, atât jandarmi, cât și jurnaliști.
„Faptele au fost comise în timpul protestului din 15 septembrie 2026. Împotriva jandarmilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost aruncate obiecte dure, mai mulți dintre aceștia fiind loviți. Violențe fizice au fost exercitate și asupra a două persoane angajate ale unui trust media, iar o autospecială a Jandarmeriei Române a fost degradată”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului.
Față de 10 dintre cei 27 de inculpați, judecătorul de drepturi și libertăți a admis, la data de 22 septembrie 2026, propunerile formulate de procurori și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cu privire la alți 14 inculpați, procurorii au sesizat, la data de 23 septembrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți cu propuneri de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Față de ceilalți 3 inculpați, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu impunerea unor obligații specifice, printre care interdicția de a participa la adunări publice.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente și Serviciul de Investigații Criminale.
Polițiștii Capitalei au făcut marți 29 de percheziții domiciliare într-un dosar penal privind incidentele violente de la protestul din 15 septembrie, din Piața Victoriei.
![]()

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!

Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII

Sorin Grindeanu nu exclude negocieri cu PNL-USR dacă va fi nominalizat premier: „În niciun caz nu voi avea atitudinea pe care o are Siegfried Mureșan. Nu voi încerca să rup punțile de dialog cu PNL-USR”

Nicușor Dan, alături de Donald Trump pe toate fronturile. Președintele României susține „Planul Trump” în Fâșia Gaza și nu vrea ca Iranul să obțină arma nucleară VIDEO

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României

Horoscop Urania 19 – 25 septembrie 2026. Soarele în Balanță mută focusul pe relațiile parteneriale. Relațiile dezechilibrate pot deveni mai vizibile, iar cele sănătoase pot căpăta mai multă importanță

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului confirmă că preotul Ion Negoescu, al cărui nume a apărut în spațiul public în legătură cu...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Bărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
Curtea de Argeș

Cât costă participarea Argeșului la Târgul de Turism al României: Bughiu nu știe la ce târg merge
Consilierii județeni din Argeș vor aproba în ședința de mâine a CJ participarea județului la ediția de toamnă a Târgului...

Bătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani
Un conflict izbucnit în seara de 18 septembrie, pe o stradă din Curtea de Argeș, s-a încheiat cu reținerea și...

Caz șocant la Curtea de Argeș: Femeie înjunghiată de socrul său după ce a încercat să oprească o ceartă de familie
Un conflict izbucnit într-o locuință din Curtea de Argeș s-a încheiat tragic în această dimineață. O femeie în vârstă de...

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
A fost voie bună și petrecere mare duminică seară la cunoscutul complex turistic Casa Lăzăroiu din Corbeni, pe Valea Argeșului....

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...
Mioveni

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniMilitarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
ACTUALacum 2 săptămâniScandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi
ACTUALacum 2 săptămâniPercheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?
ACTUALacum 2 săptămâniProfesori din vârful Universității Pitești reținuți pentru luare de mită! LUAU MITĂ DE LA STUDENȚI PENTRU A TRECE EXAMENE
ACTUALacum o săptămânăAgitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
ACTUALacum 6 zileFALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
ACTUALacum 6 zileCutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
ACTUALacum o săptămânăPolițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism











Ultimele Comentarii