Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Prețurile apartamentelor au crescut în România cu peste 20%, în ultimul an: doar în Timișoara se ieftinesc

Publicat

in

Pe parcursul lunii aprilie 2022, prețurile locuințelor au consemnat o evoluție pozitivă: suma medie solicitată la nivel național pentru un apartament s-a majorat cu 3,2%, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, de la 1.654 la 1.707 de euro pe metru pătrat util. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când o asemenea unitate locativă avea o valoare de listare de 1.396 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu 22,3% mai mare, scrie Mediafax.

În marile orașe ale țării au avut loc, în aprilie, atât evoluții pozitive, cât și negative ale pretențiilor vânzătorilor, în cea dintâi categorie încadrându-se Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța și Iași. Singurul centru regional care a înregistrat evoluții negative este Timișoara. Tendința descendentă a prețurilor din acest oraș a fost dictată de scăderile înregistrate atât pe piața rezidențială nouă, cât și pe cea veche.

„Prețurile apartamentelor au continuat să crească în aprilie din cauza creșterii costului de construcție pe fondul scumpirii materialelor. În același timp, cererea a înregistrat o creștere de 11% și se apropie de valorile înregistrate înainte de declanșarea conflictului ucrainean. Observăm de asemenea o creștere a interesului investițional, dar și a tranzacțiilor cash, rezidențialul fiind astăzi considerat un instrument cu potențial ridicat de protecție împotriva inflației. De asemenea, ne așteptăm în perioada următoare la o consolidare a pieței chiriilor”, spune Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro.

În București, pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 2,7% luna trecută, de la o medie de 1.648 euro pe metru pătrat util la finele lui martie, la 1.692 de euro pe metru pătrat util la sfârșitul lui aprilie. Cele două segmente de piață analizate au avut, însă, un ritm diferit de evoluție: apartamentele vechi s-au apreciat ușor cu 0,6% (de la 1.592 la 1.602 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat o creștere mai accelerată, respectiv de 4,1% (de la 1.761 la 1.833 euro pe metru pătrat).

În Brașov, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, o ușoară creștere de 0,3% a prețurilor apartamentelor, de la 1.556 de euro pe metru pătrat util, la 1.560 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui aprilie. Locuințele din blocurile vechi au avut parte de o evoluție pozitivă: este vorba de un avans de 0,4%, de la 1.465 la 1.471 de euro pe metru pătrat. Locuințele noi au înregistrat o creștere de doar 0,1%, de la 1.641 la 1.643 de euro pe metru pătrat.

La fel ca în luna anterioară, așteptările vânzătorilor de apartamente din Cluj-Napoca s-au majorat și în aprilie, de data aceasta cu 3,5%; acestea se situează, în prezent, la o medie de 2.411 de euro pe metru pătrat util, comparativ cu 2.330 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui martie. Prețurile s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate: locuințele vechi s-au apreciat cu 1,4% (de la 2.278 la 2.310 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 4,6% (de la 2.369 la 2.478 de euro pe metru pătrat).

În Constanța, apartamentele scoase la vânzare în aprilie au consemnat, per ansamblu, o creștere de 1,7%, de la 1.451 la 1.475 de euro pe metru pătrat util. Nivelul actual de preț este cu 14,3% mai mare decât cel consemnat în urmă cu un an, când pretențiile vânzătorilor ajungeau la 1.290 de euro pe metru pătrat. Prețurile au evoluat în aceeași direcție pe cele două segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,6% (de la 1.425 la 1.448 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au scumpit cu 1,5% (de la 1.495 la 1.517 de euro pe metru pătrat).

Indicele Imobiliare.ro a înregistrat în Iași o creștere de 2,8% în luna aprilie, de la 1.239 la 1.274 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu perioada similară din 2021, când valoarea medie de listare a unui apartament era de 1.085 de euro pe metru pătrat, nivelul actual de preț este cu 17,4% mai mare. Luna trecută, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2,8%, de la 1.254 la 1.289 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor noi a avut loc o creștere similară, de 2,8%, de la 1.229 la 1.264 de euro pe metru pătrat.

În ceea ce privește așteptările vânzătorilor de apartamente, Timișoara prezintă o situație atipică în comparație cu evoluția națională. Astfel, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat o stagnare în aprilie în jurul valorii de 1450 euro/metru pătrat util. Piața rezidențială veche a consemnat o scădere de -0,5%, de la 1.435 la 1.428 de euro pe metru pătrat util.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Prima Doamnă a României, mesaj pentru români în prima zi de Paște

Publicat

in

De

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de Paştele ordotox, deşi ea şi soţul ei au sărbătorit în urmă cu mai bine de o lună.

”Lumina, Înţelepciunea şi Puterea lui Hristos să vă îmbrăţişeze! Cristos a înviat!”, a scris Carmen Iohannis pe contul său oficial de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis şi el un mesaj de Paştele ordodox, în cursul zilei de sâmbătă, potrivit News.ro.

”Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii. În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a adăugat că ”Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere”.

Soţii Iohannis au sărbătorit Paştele în urmă cu mai bine de o lună, la Sibiu. Cei doi au luat parte la slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu.

Citeste mai mult

NATIONAL

A murit actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”

Publicat

in

De

Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut mai ales pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC.

Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”Foto: East Bristol Auctions / SWNS / SWNS / Profimedia

El l-a interpretat pe căpitanul Edward Smith în filmul premiat cu Oscar din 1997 „Titanic”.

Un alt rol important a fost cel al regelui Théoden în trilogia „Stăpânul inelelor”.

Dar rolul care l-a făcut cunoscut a fost cel al lui Yosser Hughes în serialul dramatic din 1982 „Boys from the Blackstuff”.

Agentul său, Lou Coulson, a confirmat pentru BBC News că actorul a murit la primele ore ale dimineții. O declarație din partea familiei sale este așteptată în curând.

Bernard Hill urma să revină pe micile ecrane în sezonul doi al serialului „The Responder”, o dramă BBC cu Martin Freeman în rolul principal, care începe să fie difuzată duminică.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend