Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Klaus Iohannis a promulgat 5 legi în domeniile economiei și educației

Publicat

in

Președintele Klaus Iohannis, a semnat joi, următoarele decrete:

– Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale (PL-x 449/11.10.2021);

– Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1/2020 privind modificarea termenului prevăzut la art. X alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităților cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 166/27.04.2020);

– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 12 alin. (81) din Legea educației naționale nr. 1/2011 (PL-x 317/01.07.2019);

– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (PL-x 447/11.10.2021);

– Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chișinău, la 11 februarie 2022 (PL-x 151/28.03.2022).

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Papa Francisc, mesaj pentru credincioşii care sărbătoresc astăzi Paştele / VIDEO

Publicat

in

De

Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta.

“Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe şi din unele Biserici Catolice Orientale care astăzi, conform calendarului iulian, sărbătoresc Sfintele Paşti. Fie ca Domnul Înviat să umple de bucurie şi pace toate comunităţile şi să-i mângâie pe cei aflaţi în încercare. Pentru ei, urarea Paşte fericit!” – a spus papa Francisc după rugăciunea “Regina Coeli”, de duminică din Piaţa Sf. Petru, relatează Vatican News.

După rugăciunea “Regina Coeli”, papa Francisc şi-a îndreptat gândul către populaţia din statul Rio Grande do Sul, din Brazilia, afectată de puternice inundaţii, asigurându-i pe cei afectaţi de rugăciunile sale. “Domnul să-i primească pe cei răposaţi şi să mângâie familiile lor şi pe cei care au fost nevoiţi să-şi părăsească casele” – a spus pontiful.

Autorităţile braziliene au confirmat sâmbătă că ploile şi revărsarea râurilor din sudul ţării au provocat inundaţii şi au făcut cel puţin 66 de morţi, peste o sută de dispăruţi şi peste 80.000 de strămutaţi.

De asemenea, papa şi-a reînnoit apelul pentru dialog pentru pace în Orientul Mijlociu şi a cerut credincioşilor să se roage pentru Ucraina care “suferă mult”.

”Vă rog, să continuăm să ne rugăm pentru martirii şi suferinzii din Ucraina şi, de asemenea, pentru Palestina şi Israel, pentru ca pacea să vină şi pentru ca dialogul dintre ele să se întărească şi să dea roade bune”, a spus Francisc.

Citeste mai mult

NATIONAL

Avertizările de fenomene meteo periculoase se extind și în sudul țării. Mesaje RO-Alert pentru județul Prahova

Publicat

in

De

Mai multe judeţe se află, duminică seară, sub avertizări meteo de fenomene periculoase, pentru unele zone fiind emise atenţionări cod galben, în timp ce altele se află sub avertizare cod portocaliu meteorologic, informează News.ro. În judeţul Prahova, locuitorii din mai multe oraşe şi comune au primit mesaje RO-Alert prin care sunt sfătuiţi să se adăpostească.

Nori, fulger si furtunaFoto: Danny Raustadt, Dreamstime.com

Autorităţile din judeţul Prahova, aflat, duminică seară, sub avertizare cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, în intervalul orar 19:30-20:30, au emis mesaje de avertizare RO-Alert pentru localităţile Urlaţi, Boldeşti-Scăeni, Valea Călugărească, Bucov, Vărbilău, Gura Vitioarei, Albeşti-Paleologu, Lipăneşti, Măgurele, Vâlcăneşti, Cocorăştii Mislii, Dumbrăveşti, Bălţeşti, Plopu.

Localnicii din aceste oraşe şi comune sunt rugaţi să sisteze activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime, să închidă toate ferestrele locuinţei şi ale altor categorii de construcţii, să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar în cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, să nu încerce să le traversaţi și nu se apropie de malurile acestora.

Avertizări de fenomene meteo imediate au fost emise, duminică seară şi pentru alte judeţe.

Până la ora 21:00, în judeţul Arad, în localităţile Pecica, Vinga, Secusigiu, Şagu, Fântânele, Felnac, Zădăreni şi în judeţul Timiş, în localităţile Variaş, Sânandrei, Satchinez, Orţişoara, Pişchia sunt valabile atenţionări cod galben, meteorologii anunţând averse care vor acumula peste 20…30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.

Ploi, vânt, grindină şi descărcări electrice sunt aşteptate, până la ora 20:30 şi în judeţul Argeş, pentru care a fost emis un cod galben valabil în localităţile Costeşti, Topoloveni, Buzoeşti, Leordeni, Mihăeşti, Bogaţi, Stâlpeni, Slobozia, Schitu Goleşti, Ungheni, Stolnici, Poienarii de Muscel, Lunca Corbului, Suseni, Căteasca, Răteşti, Godeni, Recea, Rociu, Aninoasa, Căldăraru, Negraşi, Hârseşti, Mozăceni, Izvoru, Vultureşti, Oarja, Boteni, Teiu, Hârtieşti, Râca, Boţeşti.

Aceste noi avertizări de tip nowcasting survin la câteva ore după informări similare ale Administrației Naționale de Meteorologie care au vizat județe din vestul și centrul țării: Gorj, Mehedinți, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Cluj și Sălaj.

Pentru aceste zone a fost semnalat pericolul ploilor cu grindină, previziunile meteorologilor devenind realitate în mai multe localități din Transilvania, unde localnicii au postat fotografii și clipuri video pe rețele sociale care au arătat căderile de grindină ce au afectat în mod deosebit livezile și grădinile de legume.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend