Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Netflix ia în calcul opțiunea unui abonament mai ieftin, dar cu reclame

Publicat

in

Netflix studiază posibilitatea de a oferi un tip de abonament care să cuprindă reclame, în schimbul unui tarif mai mic, şi care ar putea fi disponibil începând de anul viitor sau peste doi ani, potrivit cofondatorului său, Reed Hastings, citat de EFE.

Propunea a apărut în timpul unei intervenţii online cu investitorii, după ce Netflix a anunţat că a pierdut 200.000 de abonaţi în primul trimestru al anului 2022, perioadă în care a avut încasări nete de 1,597 miliarde de dolari, în scădere faţă de cele 1,706 de miliarde obţinute în anul precedent, potrivit Agerpres.

Alte platforme rivale în SUA, precum Hulu sau HBO Max, dispun de opţiuni mai ieftine de abonament în care difuzarea unui serial sau film este întreruptă pentru scurte anunţuri publicitare.

Imediat ce Netflix a anunţat că a început să piardă utilizatori, pentru prima dată în ultimul deceniu, acţiunile platformei de streaming au înregistrat miercuri o cădere de până la 26% în tranzacţiile care preced deschiderea Bursei de la New York.

Compania a explicat această pierdere prin apariţia de noi concurenţi, precum Disney şi Apple, reamintind totodată de suspendarea serviciului său în Rusia, având ca rezultat pierderea a 700.000 de clienţi din această ţară.

Inflaţia, instabilitatea politică cauzată de războiul din Ucraina şi paralizarea filmărilor din cauza impactului COVID-19 sunt alte motive invocate de Netflix pentru a justifica aceste rezultate.

Netflix a informat de asemenea că, pe lângă introducerea unei opţiuni mai ieftine şi susţinută de publicitate, va lua măsuri împotriva celor care dezvăluie şi altora parolele lor. În plus, Netflix va reduce cheltuieile pentru filme şi seriale TV, ca răspuns la diminuarea numărului de utilizatori.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Program Mega Image de Paște 202. Orar special pentru magazinele Mega Image

Publicat

in

De

Siteul HotNews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să îmbunătățim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Puteți modifica aici setările de cookie:

Citiți și Politica de confidențialitate aici

Folosind HotNews.ro, sunteți de acord cu termenii și condițiile de utilizare ale siteului nostru.

Citeste mai mult

NATIONAL

‘Oscarul de la Washington’. Klaus Iohannis, premiat în SUA pentru conducerea exemplară a României

Publicat

in

De

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european, conform unui comunicat publicat marţi pe site-ul instituţiei.

Ceremonia acordării premiilor Consiliului Atlantic 2024, denumite de mass-media “Oscarurile Washingtonului”, va avea loc în cadrul unui dineu cu vedete la Waldorf Astoria, pe 8 mai, la Washington, DC. Stephen J. Hadley, preşedinte al Consiliului Consultativ Internaţional al Consiliului Atlantic şi fost consilier pentru securitate naţională al SUA, îl va prezenta pe preşedintele Iohannis şi îi va înmâna premiul.

Cine va mai primi premii

Alături de preşedintele României, vor fi premiaţi secretarul comerţului din SUA, Gina Raimondo, comandantul suprem aliat în Europa (SACEUR), comandantul Comandamentului european al SUA, generalul Christopher G. Cavoli, şi actriţa şi producătoarea malaeziană de origine chineză premiată cu Oscar Michelle Yeoh, ambasadoare a bunăvoinţei a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi membră a Comitetului Olimpic Internaţional.

Gina Raimondo va fi premiată pentru serviciul public remarcabil pe care l-a prestat în calitate de al 40-lea secretar al comerţului al SUA şi al 75-lea şi prima femeie guvernator al statului Rhode Island, precum şi pentru realizările sale din sectorul privat. Generalul Christopher G. Cavoli va primi distincţia în semn de recunoaştere a carierei sale de peste 35 de ani în armata SUA, în care a ocupat o mare varietate de funcţii în Statele Unite, Europa şi Asia. Actriţei Michelle Yeoh i se recunoaşte talentul şi realizarea sa istorică de a fi prima persoană de origine asiatică care a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă la premiile Oscar, precum şi angajamentul său în domeniul apărării în calitate de ambasador al bunăvoinţei al PNUD şi de membru al Comitetului Olimpic Internaţional.

“Laureaţii Distinguished Leadership Awards 2024 sunt reprezentanţi şi lideri globali remarcabili şi extrem de diferiţi, care au contribuit la o lume mai bună prin angajamentul şi contribuţiile lor de-a lungul vieţii”, a declarat Frederick Kempe, preşedinte şi director general al Consiliului Atlantic, citat pe site-ul instituţiei. “Onorându-i, sperăm să-i inspirăm şi pe alţii să se afirme, într-un moment în care lumea are nevoie atât de urgentă de lideri remarcabili”, a adăugat el.

În fiecare an, gala Distinguished Leadership Awards reuneşte o audienţă internaţională la nivel înalt, formată din peste şase sute de lideri politici, de afaceri, militari, artistici şi ai societăţii civile, pentru a-i sărbători pe laureaţi, aleşi dintre personalităţile care reprezintă cel mai bine pilonii relaţiei globale.

Printre laureaţii ediţiilor anterioare se numără foştii preşedinţi americani George W. Bush, William J. Clinton, George H.W. Bush şi vicepreşedintele pe atunci Joe Biden; preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen; actualii şi foştii directori generali ai Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva şi Christine Lagarde; directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Ngozi Okonjo-Iweala; secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg; şi artişti iluştri, printre care Dua Lipa, Lionel Richie, Bono, Gloria Estefan şi Renee Fleming.

Consiliul Atlantic, creat în 1961, este o organizaţie non-profit, scutită de impozite, ai cărei angajaţi trebuie să menţină standarde înalte de integritate personală şi profesională, deschidere şi onestitate în comunicările şi relaţiile dintre ei, cu alte organizaţii, cu oficialii guvernamentali, cu mass-media şi cu publicul. Începând din 1996, Consiliul recunoaşte lideri internaţionali de marcă prin intermediul galei sale anuale de premiere.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend