Stai conectat...

ACTUAL

Mii de mame care primesc indemnizație pentru creșterea copilului sau stimulentele de inserție, luate la ochi de autorități. ANPIS face verificări de amploare

Publicat

la

Mii de mame care primesc indemnizație pentru creșterea copilului sau stimulentele de inserție, verificate de autorități. Acțiunea de va desfășura în perioada septembrie-noiembrie.

Dosarele mamelor care primesc indemnizație pentru creșterea copilului sau stimulentele de inserție, luate la verificat de autorități

Inspectorii ANPIS vor analiza în perioada următoare documentele, veniturile, perioadele eligibile și respectarea obligațiilor beneficiarilor, pentru a identifica eventualele nereguli administrative.

În cadrul verificărilor vor fi analizate 15.697 de dosare privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Inspectorii sociali vor urmări, în primul rând, existența și corectitudinea documentelor din dosarele administrative care au stat la baza stabilirii drepturilor.

De asemenea, insepectorii ANPIS vor verifica și modul în care a fost stabilit cuantumul indemnizației, prin raportare la veniturile realizate, perioadele eligibile și limitele minimă și maximă prevăzute de legislația în vigoare. Controalele vor viza și îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, inclusiv realizarea perioadelor de venituri supuse impozitului pe venit sau a perioadelor asimilate acestora, scrie Capital.ro. 

De asemenea, se va verifica și dacă indemnizația a fost acordată pentru perioada corespunzătoare, ținând cont de vârsta copilului și, acolo unde este cazul, de situațiile speciale prevăzute de lege. Totodată, va fi urmărită respectarea obligației beneficiarilor de a comunica orice modificare care ar putea duce la suspendarea, încetarea sau modificarea dreptului.

În ceea ce privește stimulentul de inserție, controalele vor urmări data reluării activității profesionale și vârsta copilului la momentul revenirii la muncă.

Prin aceaste verificări, inspectorii ANPIS urmăresc atât protejarea drepturilor persoanelor care îndeplinesc condițiile legale, cât și prevenirea acordării necorespunzătoare a indemnizațiilor și stimulentelor. Autoritățile vor să se asigure că aceste drepturi sunt stabilite și plătite corect, în conformitate cu prevederile legale și cu criteriile de eligibilitate.

La finalul campaniei de control, ANPIS va întocmi un raport tematic național, pe baza constatărilor rezultate în urma verificărilor efectuate și a rapoartelor transmise de agențiile teritoriale. Documentul va prezenta principalele concluzii ale acțiunii și va fi publicat pe site-ul oficial al instituției.

Citește și Cât durează „concediul de acomodare” al românilor care adoptă copii şi ce indemnizaţie primesc de la stat

Loading

ACTUAL

Ilie Bolojan a văzut cifrele INS, dar omite creșterile explozive de prețuri: Se laudă cu o scădere a inflației, în timp ce românii se uită cu groază la prețurile de la raft

Publicat

la

Autor

Premierul interimar Ilie Bolojan se laudă cu o scădere a inflației de la 8,2% la 6,2%, conform cifrelor publicate de Institutul Național de Statistică. Premierul omite însă să vorbească despre creșterile de prețuri, care exercită o presiune uriașă asupra fiecărui român.

Bolojan: Rezultatele eforturilor făcute de întreaga societate încep să se vadă

”Rezultatele eforturilor făcute de întreaga societate încep să se vadă.

INS a anunțat pentru luna august o rată anuală a inflației de 6,2%, față de 8,2% în iulie și 10,4% în iunie. Scăderea ar fi fost și mai accentuată dacă prețurile carburanților nu s-ar fi aflat sub presiunea crizei externe, resimțită în întreaga lume. Pe măsură ce această presiune se va diminua, ne putem aștepta ca efectul ei asupra prețurilor la pompă să se reducă.

Deficitul bugetar a scăzut consistent. În primele șapte luni ale anului 2026 este cu 37% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, investițiile publice au crescut cu 15 miliarde de lei.

Am spus că în a doua jumătate a anului redresarea va începe să producă rezultate cuantificabile. Aceste rezultate apar acum în datele economice.

Știu însă că, pentru cei mai mulți români, ele nu se simt încă suficient în viața de zi cu zi. Știu că această perioadă nu este deloc ușoară. Dar alternativa ar fi fost mult mai costisitoare.

Dacă am fi continuat modelul deficitelor și al împrumuturilor uriașe, la dobânzi tot mai împovărătoare, România ar fi ajuns într-o situație imposibilă. Plătim astăzi factura acelor ani. Aproape jumătate din deficitul din acest an, circa 3% din PIB, reprezintă numai cheltuieli cu dobânzile. Sunt resurse cu care România ar fi putut construi, în fiecare an, o autostradă.

Ilie Bolojan îi cere viitorului premier să-i continue politicile

Care a fost principala reformă a mandatului acestui Guvern?

Schimbarea unui model care devenise nesustenabil. Însănătoșirea finanțelor publice. Refacerea fundației pe care România poate construi din nou creștere economică, investiții și prosperitate.

Rezultatele încep să apară, dar drumul nu s-a încheiat. Dacă această direcție este abandonată, riscăm să pierdem sacrificiile făcute până acum și să revenim la problemele de la care am pornit, într-o formă și mai gravă.

Misiunea esențială a viitorului Guvern este să consolideze eforturile făcute până acum de societate și să continue acest drum, astfel încât uriașul potențial al României să poată fi valorificat pe deplin.”, scrie Ilie Bolojan.

Cifrele publicate de Institutul Național de Statistică

Institutul Național de Statistică (INS) arată o scădere a inflației spre 6,17%, dar în schimb prețurile efectiv au explodat. Motorina (34,61%) și benzina (25,49%) au cele mai mari creșteri, dar vin din urmă alimentele. Cafeaua s-a scumpit cel mai mult în ultimul an, cu 15%, dar se scumpesc și alimentele de bază cum ar fi ouăle, carnea sau uleiul.

”Rata anuală a inflaţiei a scăzut, în luna august 2026, până la nivelul de 6,17%. În perioada cuprinsă între august 2025 şi august 2026, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la categoria „Servicii”, cu 11,28%. În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 6,36%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 2,62%.

A crescut prețul la cafea, ouă, carne sau ulei

La alimente, cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut şi în acest interval tot la cafea, prețul acesteia majorându-se în ultimul an cu 15,02%. Ouăle se află pe locul secund, cu o creștere a prețurilor de 10,88%, în timp ce carnea de bovine s-a scumpit cu 8,5%. În același interval de timp, laptele de vacă și-a majorat prețul cu 8,31%, uleiul cu 6,36%, iar peştele proaspăt cu 5,62%.

Alte majorări importante de preț la alimente se pot constata la ţuică, rachiuri şi alte băuturi, 5,44%, la peşte şi conserve din peşte, 5,43% şi la miere de albine, 5,34%. Pâinea şi-a majorat preţul cu 5,09%, în vreme ce categoria băuturilor alcoolice a înregistrat o creştere 4,53%.

În perioada menționată cea mai semnificativă scădere de preţuri a fost la categoria fructelor proaspete (-18,18%), dar şi cartofi s-au vândut cu 15,21% mai ieftin. Alte scăderi s-au înregistrat la legume şi conserve din legume (-8,51%), la mălai (-5,27%) şi la făină (-3,28%).

Motorina și benzina au explodat

Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri din luna august 2026 sunt tot la motorină, 34,61%, și la benzină, 25,49%. Întreaga grupă a combustibililor a avut o creştere de 17,03% în perioada august 2025-august 2026. Alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la energia termică (10,7%), la ceasuri, aparate audio-video, articole sportive (8,6%), la detergenţi (6,71%), la tricotaje (6,61%). Energia electrică şi-a majorat preţul cu 1,82% în perioada analizată, după ce în lunile anterioare atinsese niveluri de peste 50%.

Singurele scăderi de preţuri din această perioadă la categoria mărfurilor nealimentare au fost cele de la gaze, mai ieftine cu 3,44%.

Chiriile au crescut foarte mult

În categoria serviciilor, cele mai mari creșteri de prețuri în august 2026 comparativ cu luna similară din 2025 s-au consemnat la chirii, acestea majorându-se cu 39,7%, urmate de tarifele la apă, canal și salubritate, cu 14,12%, şi abonamentele de televiziune, cu 13,2%. Alte creșteri însemnate în această categorie, pe parcursul unui an, s-au înregistrat la reparaţii auto, electronice şi lucrări foto (10,81%), la transportul rutier (10,55%), la transportul auto (9,86%) şi la transportul CFR (9,79%).

Tarifelor transportului aerian au crescut cu 6,27% comparativ cu august 2025, dar în acest caz se remarcă o creştere de preţuri cu 25,4% față de luna decembrie 2025.”, arată Institutul Național de Statistică.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Un general-maior (r) din Armata Română, găsit împușcat în cap. Dorin Ioniță a fost cel care a coordonat în trecut Parada Militară de Ziua Națională

Publicat

la

Autor

Un general-maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Autoritățile au fost alertate de soția generalului Dorin Ioniță, după ce aceasta nu ar mai fi reușit să ia legătura cu el. Femeia le-a povestit oamenilor legii că bărbatul a plecat noaptea de acasă cu o armă de vânătoare, pe care o deținea legal.

Ajunși la locul indicat de soția generalului în rezervă, polițiștii au găsit victima fără semne vitale. În apropierea sa se afla o armă de foc, un pistol, pe care, potrivit primelor informații, îl deținea în mod legal.

Citește și: Pensii 2026. Ce sporuri și venituri pot fi luate în calcul la stabilirea su recalcularea pensiei

Potrivit stiripesurse.ro, generalul s-ar fi certat cu femeia cu care ar fi avut o relație extraconjugală sau ar fi existat un conflict referitor la aceasta. Nu este clar, deocamdată, ce s-a întâmplat în intervalul dintre presupusa ceartă și momentul în care generalul a fost găsit mort.

Polițiștii și procurorii cercetează împrejurările exacte ale decesului. Arma urmează să fie expertizată, iar anchetatorii vor verifica urmele găsite în imobil, ultimele apeluri și persoanele cu care generalul a intrat în contact.

Generalul-maior Dorin Ioniţă și-a început cariera militară în urmă cu 36 de ani, ca elev al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza. A urmat cursuri de comandă și stat major, precum și cursuri de specialitate la instituții de învățământ militar din țară și din străinătate. S-a specializat în acțiuni militare în cadrul ONU şi Securitate și cooperare europeană, urmând cursuri de perfecţionare în Olanda şi Germania.

A îndeplinit funcția de şef al Direcţiei instrucţie şi doctrină din Statul Major General şi de Comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre.

Citește și: ANAF ia la verificat banii transferați între părinți și copii. Ce sume se pot primi fără să se impoziteze

Generalul-maior Dorin Ioniţă a îndeplinit o misiune în cadrul ONU, în Africa, în Republica Democratică Congo, ca observator militar (Misiunea MONUC) şi a fost Ofiţer de legătură şi planificare operaţii în Comandamentul Operaţional Interforţe, Misiunea „Iraqi Freedom” din Irak.

De asemenea, în 2019, generalul-maior Dorin Ioniţă a coordonat organizarea paradei naţionale, inclusiv antrenamentele pentru defilare.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Topul salariilor din România în iulie 2026: Unde s-au înregistrat cele mai mari câștiguri nete (INS)

Publicat

la

Autor

Câștigul salarial mediu net din România a ajuns la 5.820 de lei în luna iulie 2026, marcând o creștere de 1,5% (86 de lei) față de luna anterioară, arată cele mai recente date oficiale INS. În același timp, salariul mediu brut pe economie a urcat la 9.709 lei.

Românii au înregistrat venituri mai mari în mijlocul verii, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cele mai ridicate valori ale câștigului salarial mediu net au fost raportate în sectorul tehnologiei informației — unde serviciile de programare și consultanță IT au atins o medie de 13.464 de lei — dar și în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, cu un nivel de 13.140 de lei net.

La polul opus al clasamentului, cele mai modeste venituri au fost consemnate în sectorul altor activități de servicii, cu o medie de doar 2.986 de lei net, urmate îndeaproape de domeniul pescuitului și acvaculturii, unde angajații au încasat în medie 3.023 de lei.

Dinamica anuală și impactul inflației asupra lefurilor

Raportat la aceeași perioadă a anului trecut, câștigul salarial mediu net a marcat un avans de 5,5% în iulie 2026 față de iulie 2025. Cu toate acestea, puterea de cumpărare a fost influențată de evoluția prețurilor de consum: indicele câștigului salarial real s-a situat la 97,5% față de iulie 2025, indicând o ușoară ajustare în raport cu inflația anuală.

Pe termen scurt, comparativ cu luna iunie 2026, indicele salarial real a înregistrat o creștere de 100,9%. Privind în perspectivă istorică, raportat la nivelul de referință din octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a urcat la 241,1%, în creștere cu 2,2 puncte procentuale față de luna anterioară.

Ce a stimulat majorările salariale din economia privată

Evoluția ascendentă a veniturilor din majoritatea domeniilor economice a fost susținută în principal de acordarea unor stimulente financiare ocazionale. Companiile au distribuit angajaților prime trimestriale, de vacanță, anuale sau bonusuri pentru performanțe deosebite. La acestea s-au adăugat beneficiile în natură, ajutoarele bănești, tichetele de valoare și cotele-părți din profitul net.

Performanțele operaționale au jucat, de asemenea, un rol crucial: depășirea țintelor de producție și încasările mai mari din proiecte au impulsionat nivelul lefurilor. În anumite domenii, media salarială a fost influențată indirect și de restructurările de personal, prin ieșirea din sistem a angajaților cu venituri inferioare mediei.

Cele mai spectaculoase creșteri procentuale ale câștigului net au fost înregistrate în:

  • Activități juridice și de contabilitate: +23,4%

  • Extracția petrolului brut și a gazelor naturale: +20,2%

  • Arhitectură, inginerie, auto și transporturi: majorări cuprinse între 8,0% și 14,5%

  • Producție energetică, comerț, textil și servicii anexe: avans moderat, între 3,5% și 6,5%

Domeniile care au marcat reculuri salariale și evoluția din sectorul public

În contrapondere, anumite industrii au consemnat scăderi ale venitului mediu net față de luna iunie 2026. Aceste corecții au survenit în special pe fondul diferențelor calendaristice de acordare a primelor din lunile anterioare, dar și din cauza nerealizării volumelor de producție programate sau a încasărilor mai reduse.

Cele mai pronunțate diminuări ale câștigurilor nete (între 7,5% și 11,5%) au fost raportate în industria tutunului, editare, producția de echipamente electronice, telecomunicații și industria farmaceutică. Scăderi mai ușoare, de până la 4,5%, s-au înregistrat în sectorul financiar, procesarea datelor, industria chimică și producția cinematografică.

În sectorul bugetar, evoluția lefurilor a fost una temperată: domeniul sănătății și al asistenței sociale a consemnat o creștere ușoară de 1,5% a câștigului mediu net, în timp ce în administrația publică avansul a fost de doar 0,6% față de luna precedentă.

Loading

Citește tot

ACTUAL

ZILE LIBERE 2026. Câte zile poți să lipsești de la serviciu dacă ai nuntă, botez sau te muți

Publicat

la

Autor

ZILE LIBERE 2026. Angajații au dreptul la câteva zile libere plătite, în afara concediului de odihnă, atunci când se căsătoresc, li e nasc un copil, au botez sau le moare cineva apropiat.

ZILE LIBERE 2026. Cât poți lipsi de la serviciu dacă te căsătorești

Numărul zilelor și evenimentele pentru care se acordă sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern al angajatorului. Astfel, pot apărea anumite diferențe între angajați.

De exemplu, potrivit legii, angajații la stat beneficiază de cinci zile libere atunci când se căstoresc, trei zile pentru nașterea sau căsătoria unui copi și trei zile pentru decesul soțului sau al unei rude apropiate.

În mediul privat, situația poate sta diferit. Angajatul trebuie să verifice regulamentul intern și contractul colectiv de muncă aplicabil, dacă există.

Citește și Zile libere legale pentru angajați în 2027. Cum pică Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan

Botezul copilului nu se află pe lista evenimentelor speciale pentru care putem beneficia de zile libere plătite, în afara concediului de odihnă.  În mediul privat, dacă regulamentul intern sau contractul colectiv al companiei prevede zile libere pentru acest eveniment, angajatul poate beneficia de ele în condițiile stabilite acolo.

De asemenea, potrivit codului muncii, nici momentul mutării nu reprezintă un eveniment pentru care angajații să poată beneficia de zile libere plătite, în afara concediului.  Sunt, însă, contracte colective de muncă și regulamente care prevăd astfel de dreptul pentru salariați.

De exemplu, într-un contract colectiv de muncă publicat în Portalul Legislativ sunt prevăzute 5 zile pentru schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiași instituții și 3 zile pentru schimbarea domiciliului, pe baza unei dovezi, scrie stirileprotv.ro. 

Articolul 152 din Codul muncii prevede explicit că zilele libere plătite acordate pentru evenimente familiale deosebite nu se includ în durata concediului de odihnă.

Pentru ca un angajat să beneficieze de zile libere plătite cu ocazia anumitor evenimete speciale, acesta trebuie să facă o cerere la HR.

În funcție de eveniment, angajatorul poate solicita documente justificative, precum certificatul de căsătorie, certificatul de naștere sau certificatul de deces. Pentru situații precum mutarea, actele necesare depind de regulile interne ale companiei.

Citește și Zile libere 2027. Câte libere legale sunt anul viitor și când pică

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu copiii care au respirat aerul toxic, în urma atentatelor din 11 septembrie: Astăzi sunt adulți, dar efectele încă îi urmăresc

Publicat

la

Autor

Aproximativ 25.000 de copii locuiau sau mergeau la școală în Lower Manhattan când Turnurile Gemene s-au prăbușit, iar mii de alți copii se aflau în cartierele din apropiere, informează Mediafax.

La 25 de ani de la atacuri, autoritățile americane pregătesc o cercetare amplă pentru a afla ce efecte pe termen lung ar putea avea expunerea lor la praful și contaminanții eliberați după prăbușirea clădirilor, transmite Reuters.

Copiii care au rămas în afara studiilor pe termen lung

În zilele și săptămânile de după atacuri, copiii din zona World Trade Center au fost expuși unui nor toxic și prafului rezultat din distrugerea clădirilor. Materialul conținea particule de beton, fibre de sticlă, azbest și alți poluanți.

În timp ce numeroși adulți și membri ai echipelor de intervenție au fost incluși în programe guvernamentale de monitorizare medicală, foarte puțini dintre copiii expuși au fost urmăriți pe termen lung.

Acum, acești copii sunt adulți, iar unii au ajuns la vârste la care pot apărea boli cronice. Cercetătorii nu au însă suficiente date pentru a determina dacă expunerea de la o vârstă fragedă este asociată cu probleme de sănătate apărute ulterior.

11 septembrie 2001, New York, SUA: Copiii din zona World Trade Center au fost expuși unui nor toxic. Foto: Randy Taylor/ZUMA Press Wire Service
Ce va studia noua cercetare

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) pregătesc formarea unui grup de persoane expuse la 9/11 în copilărie, adolescență, la vârsta adultă tânără sau chiar înainte de naștere.

Cercetarea va putea analiza efectele pe termen lung asupra mai multor domenii ale sănătății. Printre acestea sunt sănătatea respiratorie și dezvoltarea plămânilor, sănătatea reproductivă, dezvoltarea creierului, sănătatea mintală și comportamentală, tulburările metabolice, bolile cardiovasculare și cancerul.

Vor fi urmărite și alte boli cronice, precum și posibile efecte asupra educației. Scopul nu este să se presupună că aceste probleme au fost provocate de atacurile de la 11 septembrie. Cercetătorii vor încerca să determine dacă există o asociere între expunerea timpurie la contaminanții de după atentate și efectele observate zeci de ani mai târziu.

Cine va putea participa la studiu

CDC a stabilit că vor putea fi incluși în program cei care aveau cel mult 21 de ani la 11 septembrie 2001 sau se aflau în uter și care locuiau sub Strada 14 din Manhattan ori în Brooklyn în momentul atacurilor și ulterior.

Cercetătorii vor recruta și persoane de vârste similare care nu au fost expuse, pentru a putea compara rezultatele celor două grupuri.

Programul ar urma să înceapă în 2027

În 2022, Congresul SUA a aprobat finanțarea unui astfel de studiu, iar CDC a anunțat recent că va căuta cercetători pentru înființarea unui centru care să coordoneze proiectul și să identifice participanții. CDC estimează că finanțarea totală a programului ar putea ajunge la 50 de milioane de dolari. Data estimată pentru începerea proiectului este 1 iulie 2027. Numărul exact al participanților nu a fost stabilit.

Cercetătorii avertizează că recrutarea va fi dificilă. Persoanele care erau copii în 2001 sunt acum răspândite în Statele Unite și este posibil ca unele dintre ele să nu dorească să revină asupra experiențelor trăite în perioada atacurilor.

Studiul ar putea avea însă o miză mai largă. Cercetătorii consideră că informațiile obținute despre persoanele expuse la 9/11 în copilărie ar putea ajuta la identificarea unor măsuri de prevenție și intervenție pentru copiii expuși astăzi la dezastre sau conflicte.

Loading

Citește tot

ACTUAL

EXCLUSIV | Tom Armbruster, fost ambasador al SUA: „Relațiile proaste sunt mai bune decât lipsa totală a relațiilor”

Publicat

la

Autor

Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi

De la conflictele armate și rivalitățile geopolitice până la Inteligența Artificială și schimbările climatice, comunitatea internațională este confruntată cu provocări care pun la încercare mecanismele tradiționale de cooperare și dialog.

Pentru a înțelege mai bine aceste transformări, l-am invitat la dialog pe Excelența Sa Tom Armbruster, diplomat în retragere, fost ambasador al Statelor Unite în Republica Insulelor Marshall și veteran al diplomației americane. Din perspectiva unei cariere întinse pe aproape patru decenii, acesta analizează rolul diplomației în gestionarea conflictelor, evoluția relațiilor internaționale și impactul noilor tehnologii asupra ordinii globale.

Adrian Leonard Mociulschi: Domnule Ambasador, este o onoare să vă avem ca invitat. Vă mulțumesc pentru disponibilitatea de a împărtăși din vasta dumneavoastră experiență diplomatică cititorilor noștri. În lunga dumneavoastră carieră diplomatică, care considerați că sunt cele mai importante calități pentru construirea încrederii și cooperării între națiuni?

Tom Armbruster: Construirea încrederii reprezintă fundamentul diplomației. Există numeroase baze solide pe care națiunile le pot utiliza și multe elemente pe care își pot construi relațiile. Printre aceste fundamente se numără existența relațiilor diplomatice formale. Simplul fapt de a avea ambasade și consulate în țările respective este esențial. Statele Unite cred în principiul „universalității” și deținem misiuni diplomatice aproape peste tot în lume. Este o politică bună, deoarece avem interese și cetățeni americani pretutindeni. Tocmai în locurile unde nu avem reprezentare diplomatică întâmpinăm cele mai mari dificultăți, cum sunt, de exemplu, Coreea de Nord și Iranul.

Unul dintre motivele pentru care conflictul dintre Iran și Statele Unite pare imposibil de rezolvat este faptul că nu ne înțelegem suficient de bine unii pe alții. Relațiile proaste sunt mai bune decât lipsa totală a relațiilor. De aceea este important ca ambasadele și consulatele să fie complet funcționale și bine încadrate, pentru a furniza informații capitalei și factorilor de decizie.

Vizitele oficiale la nivel înalt în străinătate sunt, de asemenea, importante. Atunci când un lider vizitează o altă țară, transmite semnalul că relația respectivă este importantă. Vizitele la nivel înalt permit obținerea unor „rezultate concrete”, adesea acorduri sau înțelegeri la care s-a lucrat îndelung la nivel tehnic și diplomatic, dar care nu pot fi finalizate fără o decizie politică la vârf. O asemenea vizită poate accelera semnificativ dezvoltarea unei relații bilaterale. Am lucrat la organizarea unor vizite prezidențiale și ministeriale în Finlanda, Mexic, Tadjikistan și Rusia, iar de fiecare dată când un oficial de rang înalt a sosit, relația bilaterală s-a îmbunătățit.

Implicarea activă în cadrul Organizației Națiunilor Unite reprezintă un alt fundament al relațiilor bune dintre state. Deși ONU poate fi uneori disfuncțională din cauza dreptului de veto al membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate, există în continuare numeroase voturi privind rezoluții importante și diverse. Construirea de coaliții în cadrul ONU necesită negociere, persuasiune și compromis permanente. Este un loc bun pentru ca un stat să-și facă cunoscute prioritățile. Chiar și țările mici au influență. De exemplu, statele insulare din Pacific au folosit ONU pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice și asupra pericolelor generate de creșterea nivelului mărilor.

Relațiile comerciale sunt, la rândul lor, fundamentale. Libera circulație a bunurilor presupune și libera circulație a oamenilor, ideilor și turiștilor. Europenii au descoperit, cu ocazia Cupei Mondiale, o latură a Americii pe care nu o anticipaseră și care le-a plăcut. Diplomația dintre oameni face diferența, iar o singură călătorie poate influența o persoană pentru întreaga viață.

În ceea ce privește elementele care consolidează relațiile dintre state, toate subdomeniile diplomației sunt importante. Diplomația sportivă, muzicală, științifică, de mediu și de sănătate aduc beneficii ambelor țări. Peace Corps (program american de voluntariat internațional, n.n.) și proiectele de dezvoltare generează conexiuni care adesea supraviețuiesc cu mult proiectelor în sine. Îmi amintesc că am călătorit în sate izolate din Extremul Orient Rus și am întâlnit oameni care își aminteau încă pe nume de voluntarii Peace Corps și de contribuția pe care aceștia au avut-o în comunitățile lor.

Răspunsul la dezastre poate avea, de asemenea, o valoare diplomatică enormă. Toate țările sunt vulnerabile în fața dezastrelor, iar chiar și statele mici pot juca un rol important în eforturile de recuperare. Concluzia este simplă: implicarea la toate nivelurile.

Adrian Leonard Mociulschi: Ați subliniat că relațiile dintre state se construiesc prin dialog, cooperare și prezență diplomatică activă la toate nivelurile. 

Într-un context internațional marcat de conflicte armate, tensiuni geopolitice, provocări de mediu și transformări tehnologice accelerate, care considerați că sunt cele mai importante provocări globale cu care se confruntă astăzi comunitatea internațională?

Tom Armbruster: Experiența mea acoperă o gamă largă de domenii ale relațiilor internaționale, însă principalele mele preocupări țin de problematica mediului. Din păcate, preocupările de mediu rămân teme de rang secund atât timp cât există conflicte. Oamenii sunt pe primul loc, astfel că cea mai importantă provocare globală este rezolvarea conflictelor. Diplomația în sensul său clasic. Nu poți face diplomație între oameni într-o zonă de război. De aceea, găsirea păcii în Myanmar, Sudanul de Sud, Ucraina, Gaza, Iran și în alte regiuni este esențială. Aceste conflicte nu fac decât să întârzie abordarea adevăratei crize globale de mediu. Am pierdut aproape două treimi din fauna sălbatică a planetei în ultimii 50 de ani și continuăm să tratăm Pământul ca pe o resursă care poate fi exploatată la nesfârșit. Nu este așa. Planeta are nevoie de administrare responsabilă, de reținere și de grijă față de celelalte forme de viață, care nu au drept de vot în proiectele de dezvoltare ale omenirii.

În ceea ce privește mediul, sunt îngrijorat de exploatarea minieră a adâncurilor oceanice și de efectele pe care aceasta le poate avea. Cred în „Principiul Precauției”: să nu desfășori o activitate atunci când nu îi cunoști toate riscurile. Nici măcar nu știm toate speciile care trăiesc în oceane. Fiecare expediție în adâncuri descoperă specii noi. Trebuie să devenim administratori mai responsabili ai oceanelor, iar acest lucru înseamnă să nu practicăm exploatarea minieră a fundului oceanic.

Deși schimbările climatice au primit cea mai mare parte a atenției publice, nu am rezolvat încă problema armelor nucleare. Acestea continuă să coste trilioane de dolari și nu oferă niciun serviciu umanității. Și astăzi plătim prețul testelor nucleare din perioada Războiului Rece, care au contaminat vaste teritorii, inclusiv Insula Bikini. Conflictele lasă și alte pericole de durată, precum minele antipersonal, a căror eliminare poate necesita generații întregi, timp în care continuă să ucidă și să mutileze civili nevinovați.

Putem coopera și putem obține rezultate. Protocolul de la Montreal a contribuit la protejarea stratului de ozon. Tratatul Antarcticii a rezervat întregul continent exclusiv cercetării științifice pașnice. Putem crea acorduri care să ducă la eliminarea armelor nucleare și să ne concentrăm resursele asupra sănătății, educației, mediului și dezvoltării sociale. Totul depinde de capacitatea noastră de a acorda prioritate altor obiective decât războiul.

Adrian Leonard Mociulschi: Domnule Ambasador, dacă acordurile internaționale au demonstrat că statele pot coopera pentru a răspunde unor provocări globale, noua revoluție tehnologică aduce la rândul ei oportunități și riscuri fără precedent. Inteligența Artificială și alte tehnologii emergente transformă rapid societatea și relațiile internaționale.

Cum credeți că vor influența acestea diplomația și cooperarea globală în anii care urmează?

Tom Armbruster: Ne aflăm într-o situație comparabilă cu construirea unui avion în timp ce îl pilotăm. Oameni extrem de inteligenți au creat Inteligența Artificială, însă descoperirea lor nu a venit și cu instrucțiuni privind utilizarea responsabilă a acesteia. Organizația Națiunilor Unite încearcă să gestioneze această provocare emergentă. Este nevoie de un dialog permanent între industrie, guverne și mediul academic pentru a găsi abordarea corectă. Toate părțile interesate trebuie să fie reprezentate în această discuție.

Reacțiile critice pe care Inteligența Artificială le provoacă astăzi, inclusiv în legătură cu centrele de date, arată că oamenii nu vor accepta pur și simplu să fie conduși spre viitor fără să aibă un cuvânt de spus. Comunitățile locale trebuie implicate, iar nevoile și preocupările lor trebuie recunoscute și respectate.

Folosesc frecvent Inteligența Artificială pentru cercetare, verificarea rapidă a unor informații și documentarea generală asupra unor subiecte pe care doresc să le înțeleg mai bine. Nu am niciun conflict interior în privința utilizării sale și consider că, asemenea oricărui alt instrument, trebuie folosită în mod adecvat. Există aplicații extraordinare în domeniul sănătății, transporturilor, agriculturii și protecției mediului.

Problemele apar atunci când discutăm despre aplicațiile militare și despre luarea independentă a deciziilor de către sisteme AI. Într-un anumit sens, este o problemă benefică, deoarece Inteligența Artificială poate accelera găsirea unor soluții pentru provocările contemporane.

Totuși, nu veți găsi un robot care să dețină aptitudinile diplomatice necesare pentru a convinge un interlocutor aflat la masa negocierilor. Pentru asta vor fi în continuare necesari oameni capabili să comunice cu farmec și persuasiune (ca mine). Cred că profesia de diplomat este în siguranță în fața Inteligenței Artificiale!

Adrian Leonard Mociulschi: Ajunși la finalul acestui dialog, vă invit să privim către viitor. 

Din perspectiva vastei dumneavoastră experiențe diplomatice, care sunt evoluțiile geopolitice pe care liderii și factorii de decizie ar trebui să le urmărească cu cea mai mare atenție în anii ce urmează?

Tom Armbruster: Se adună nori de furtună la orizont. Ambițiile Chinei în privința Taiwanului ar putea răsturna actuala stabilitate geopolitică relativă. În plus, faptul că China dispune de rachete hipersonice schimbă situația strategică din Pacific. Aceasta este una dintre cele mai periculoase evoluții. Eu sunt de partea democrațiilor. Ucraina și Taiwan. Nicio țară nu ar trebui să poată folosi forța pentru a-și impune voința asupra alteia. Carta Organizației Națiunilor Unite este foarte clară în privința respectării suveranității statelor, iar atacarea unui stat vecin care nu se află în conflict este pur și simplu greșită.

Spațiul cosmic reprezintă o altă preocupare. Poate că ar fi trebuit să rezervăm spațiul exclusiv cercetării științifice pașnice, așa cum s-a întâmplat în Antarctica, însă nu am făcut acest lucru. Astăzi, spațiul este militarizat, iar comunicațiile, sistemele bancare, navigația și capacitatea de răspuns la dezastre sunt amenințate de actori care ar putea scoate sateliții din funcțiune prin mijloace militare. Aici există o mare oportunitate pentru diplomație de a găsi soluțiile potrivite.

Tinerii reprezintă un alt subiect important. A fost încurajator să văd mobilizări ale tinerilor în întreaga lume. În Statele Unite, doar aproximativ 45% dintre tineri participă la vot. Liderii tineri doresc ca vocea lor să fie auzită. A sosit momentul unei schimbări generaționale în conducerea lumii. Sper ca liderii actuali să îi asculte pe tineri și să țină cont de perspectivele lor, iar tinerii să se implice activ în politică, în serviciul public și în viața civică.

Adrian Leonard Mociulschi: Domnule Ambasador, vă mulțumim pentru timpul acordat și pentru ideile împărtășite cititorilor STIRIPESURSE.RO. A fost o onoare.

În loc de concluzii

Acest dialog arată că, dincolo de conflicte, transformări tehnologice și rivalități geopolitice, diplomația rămâne unul dintre cele mai importante instrumente ale cooperării internaționale. Așa cum a subliniat și Excelența Sa Tom Armbruster, provocările prezentului nu pot fi gestionate fără dialog, încredere și implicare la toate nivelurile. Într-o lume aflată în continuă schimbare, relațiile dintre oameni și dintre națiuni rămân fundamentul cooperării durabile.

Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend