ACTUAL
Mesaj RO-Alert, ţintă aeriană, detectată la 20 kilometri est de Galaţi. Două aeronave F-16, ridicate de la sol
Publicat
acum o orăla
Autor
admin

O ”ţintă aeriană” a fost detectată, în noaptea de joi spre vineri, la 20 kilometri est de Galaţi, astfel că două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost ridicate pentru a monitoriza situaţia, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Totodată, a fost emis mesaj RO-Alert pentru populaţia din estul judeţului Galaţi şi nordul judeţului Tulcea. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional, arată MApN.
”Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat vineri dimineaţă, 25 septembrie, o ţintă aeriană ce evolua la 20 kilometri Est de Galaţi. Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, au decolat pentru monitorizarea situaţiei”, a anunţat MApN.
Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Estul judeţului Galaţi şi Nordul judeţului Tulcea, iar la ora 03.27 a fost transmis un mesaj RO-Alert.
Alerta aeriană pentru Estul judeţului Galaţi şi Nordul judeţului Tulcea a încetat la 04.14.
”Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional”, a precizat MApN.
Oamenii au fost sătuiţi să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecţie sau, în lipsa acestora, să rămână în case.
Amintim că la Galaţi anul acesta s-a produs cel mai grav incident provocat de o dronă în contextul războiului de agresiune declanşat de Rusia în Ucraina. Pe 29 mai, o dronă de tip Geran-2 de provenienţă rusească s-a prăbuşit pe un bloc din oraş provocând o explozie şi un incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite şi transportate la spital.
Ultimul incident cu o dronă pe teritoriul României a avut loc miercuri dimineaţă. O dronă a pătruns în spaţiul aerian al ţării noastre prin nordul judeţului Botoşani şi s-a prăbuşit patru minute mai târziu în zona localităţii Solca, din judeţul Suceava.
Avertisment. Rusia ar pregăti atacuri cu drone asupra Italiei, Franței și Spaniei
Rusia ar pregăti atacuri cu drone asupra Italiei, Franței și Spaniei. Avertismentul a fost lansat de serviciile secrete americane, potrivit unor publicații europene. Mai multe guverne din Europa au fost avertizate.
Potrivit presei italiene, care preia El Mundo, dronele sunt ascunse în containere pe nave comerciale. O sursă apropiată Ministerului Apărării din Lituania, citată sub anonimat, a spus că o astfel de operațiune „nu este deloc dificilă”.
Publicația spaniolă amintește că Moscova consideră statele care înarmează Ucraina drept participante la război. Până acum, Kremlinul a acționat sub așa-numitul „prag al războiului”, evitând un răspuns coordonat al NATO. În paralel, Rusia ar fi intensificat sabotajele împotriva țărilor care sprijină Kievul.
Cel mai grav episod recent a implicat drone înarmate la aeroportul din Leipzig. Autoritățile germane l-au atribuit serviciilor secrete ruse.
Lituanienii știu despre ce e vorba: Gerbera are aproximativ doi metri lungime și 2,5 metri de la o aripă la alta. Drona cântărește până la 18 kilograme și atinge aproximativ 160 de kilometri pe oră. Autonomia declarată este de 600 de kilometri, în funcție de încărcătură și de vânt.
O navă comercială poate transporta mai multe astfel de drone, mai ușor de lansat decât un Shahed sau un Geran. Lansată la 200-300 de kilometri de coastă, drona ar ajunge la țintă în puțin peste o oră. Încărcătura explozivă redusă nu poate distruge o structură mare. Poate însă provoca un incendiu, avaria unor instalații sau închide temporar un port ori un aeroport.
Lituania a aflat de planuri după vizita directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova, pe 25 august. Potrivit Wall Street Journal și Politico, Ratcliffe a avertizat Rusia împotriva oricărui atac sau provocări la adresa NATO.
Guvernele de la Roma, Paris și Madrid ar fi fost informate despre posibila operațiune. Avertismentul coincide cu reacția lui Emmanuel Macron, care a convocat Consiliul de Apărare pe 16 septembrie. Două zile mai târziu, a chemat la Élysée liderii partidelor și candidații la prezidențialele din 2027.
Mai mulți analiști citați de El Mundo confirmă existența unui raport CIA, circulat între ministerele de externe europene.
![]()
Poate îți place și...

Prognoza ANM lunară. Toamnă frumoasă, cu ploi răzleţe şi temperaturi ridicate

Cristina Ich a tras o sperietură soră cu moartea. Influencerița s-a trezit cu două străine în casă: „Am depus plângere la poliție și sunt cercetate penal”

Noi detalii despre iubitul tinerei care a fost găsită moartă într-o valiză. Dezvăluirile făcute de o tiktokeriță: ”Eram eu în locul ei, ferească Dumnezeu”
ACTUAL
Noi detalii despre iubitul tinerei care a fost găsită moartă într-o valiză. Dezvăluirile făcute de o tiktokeriță: ”Eram eu în locul ei, ferească Dumnezeu”
Publicat
acum 50 de minutela
25 septembrie 2026Autor
admin

Noi detalii despre iubitul tinerei care a fost găsită moartă într-o valiză. O tiktokeriță a făcut noi dezvăluiri despre trecutul lui Vlad. Acesta a fost dat în urmărire generală, după ce anchetatorii au constatat că ar fi principalul suspect în cazul morții Valentinei.
Noi detalii despre iubitul tinerei găsită moartă în valiză. O tiktokeriță spune că putea fi ea în locul Valentinei
Veronica, o dansatoare de bellydance cunoscută pe TikTok, povestește că în urmă cu ceva timp a primit mai multe mesaje de la iubitul Valentinei. Tiktokerița spune că bărbatul a insistat să aibă o relație cu ea, iar gândul că putea fi ea în locul Valentinei îi dă fiori.
”Îmi dădea mesaje, îmi zicea să îl aleg în viața lui. Bine că nu l-am ales. Eram eu în locul ei, ferească Dumnezeu. Am rămas pardaf. Mi-e scârbă de oamenii aceștia”, a povestit Veronica, pe TikTok.
Vlad Băltățeanu a fost dat în urmărire generală, după ce anchetatorii au constatat că ar fi principalul suspect în cazul morții Valentinei, găsită într-o valiză pe râul Olt.
Pe numele său, Tribunalul Vâlcea a emis miercuri un mandat de arestare preventivă în lipsă. Acesta a fost dat în urmărire și, potrivit România TV, ar fi fugit în Ungaria, apoi în altă țară din UE.
”Anchetatorii iau în calcul dispozitivele informatice pentru percheziția informatică, în vederea stabilirii unui dialog anterior al victimei şi, în momentul în care va fi prins, și al suspectului, pentru a lămuri ansamblul probator. Acum am primit această informație: se pare că un complice al suspectului a fost deja audiat și prins unde în zona Sibiului. Se pare că cel care l-a transportat”, a transmis Cătălin Țone.
Potrivit primelor date din anchetă, Valentina ar fi avut parte de o moarte extrem de violentă. Pe corpul tinerei au fost descoperite două lovituri puternice la nivelul capului, dintre care una i-ar fi provocat decesul. Examinarea medico-legală a evidențiat, totodată, fracturi la nivelul coastelor, care sunt indiciul unui episod de agresiune fizică.
Cadavrul tinerei a fost descoperit la o zi după deces, pe 22 septembrie. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că, în zona Barajului Ionești, a observat un bagaj care plutea pe suprafața apei și că în interior se află un cadavru. În urma verificărilor, s-a stabilit că victima era o femeie de 28 de ani, originară din județul Dolj, care locuia fără forme legale pe raza unei comune din județul Vâlcea.
![]()
ACTUAL
Ucigașul Valentinei ar fi premeditat totul. Ce postări distribuia bărbatul pe internet cu doar câteva zile înainte de a comite crima: „O să îți dau foc cu același zâmbet cu care te-am atras”
Publicat
acum 53 de minutela
25 septembrie 2026Autor
admin

Valentina Tănasie, o tânără de 28 de ani, a fost bătută până la moarte și aruncată în râul Olt, într-o valiză. Victima locuia de ceva timp împreună cu iubitul său, Vlad Bălțățeanu, un frizer de 30 de ani din Horezu, județul Vâlcea. Bărbatul este dat în urmărire generală pentru omor.
Citește și: Traseul lui Vlad după moartea Valentinei. Suspectul ar fi aruncat valiza cu trupul tinerei în Olt, apoi ar fi fugit spre Sibiu și Ungaria
Trupul Valentinei a fost descoperit într-un geamantan de aproximativ 80 pe 50 de centimetri, care a fost observtă plutind în zona barajului Zăvideni. Pe trupul tinerei au fost descoprite mai multe lovituri, inclusiv în zona capului, coaste rupte și multe vânătăi. Examinarea medico-legalp a stabilit că moartea femeii a fost una violentă.
Principalul suspect în acest caz este partenerul fetei, care a dispărut fără urmă.
Ce posta ucigașul Valentinei Tănasie
Pe TikTok, bărbatul a repostat, cu doar câteva zile înainte de a comite fapta, mai multe videoclipuri care fac aluzie la o posibilă răzbunare pe care o planificare.
Printre cele mai terifiante mesaje se numără: „O să îți dau foc cu același zâmbet cu care te-am atras”, dar și „Acum stau în liniște.. ce urmează va face prea mult zgomot… și sigur vă va deranja”.
![]()
ACTUAL
Noi costuri care ar putea ajunge în facturile românilor la energie și gaze. Proiectul de lege merge la vot în Camera Deputaților
Publicat
acum o orăla
25 septembrie 2026Autor
admin

Actul normativ le permite companiilor să transfere în facturile clienților cheltuielile pe care le au cu securitatea cibernetică. Potrivit documentul, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) va stabili reguli tehnice de securitate cibernetică în sectorul energiei electrice printr-un ordin emis de instituție, scrie HotNews.
Totodată, DNSC va urmări modul în care companiile din domeniul energetic implementează strategiile de securitate cibernetică, iar planurile de investiții în acest domeniu vor fi supuse avizării directoratului.
„Cheltuielile aferente investițiilor și măsurilor implementate de operatorii de distribuție și de transport al energiei electrice, pentru securitate cibernetică, efectuate cu respectarea cerințelor legale, sunt recunoscute în tarifele reglementate, în condițiile metodologiilor aprobate de ANRE”, se arată în document.
Citește și: Test anvelope de iarnă 2026: nouă modele au picat testul TCS. Care sunt cele şase „foarte recomandate”
Proiectul prevede că investițiile și măsurile de securitate cibernetică realizate de operatorii de distribuție și transport al energiei electrice, cu respectarea prevederilor legale, vor putea fi recunoscute în tarifele reglementate, potrivit metodologiilor aprobate de ANRE. Prevederi similare sunt introduse și pentru domeniul gazelor naturale și al hidrogenului.
După intrarea în vigoare a legii, DNSC va avea la dispoziție 180 de zile pentru emiterea ordinelor necesare. Ulterior, ANRE are la dispoziție încă 180 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului DNSC pentru a modifica metodologiile de stabilire a tarifelor reglementate.
„Ce m-a frapat cel mai mult este că aceste companii aveau deja obligația încă din 2019, conform Directivei NIS 1, să aibă implementate măsuri de securitate cibernetică, astfel încât consumatorii să nu aibă de suferit din acest punct de vedere. Așadar acum rețelele ar trebui să fie sigure. Să înțeleg că ei nu au aceste strategii de securitate cibernetică și acum vor să fie plătite de către consumatori?”, a afirmat Bogdan Cazacu, expert în securitate cibernetică, pentru HotNews.
Costurile ar putea ajunge la milioane sau chiar zeci de milioane de euro
Bogdan Cazacu a remarcat și faptul că actul normativ nu are un studiu cu privire la impactul asupra consumatorilor: „Costurile totale pot ajunge de ordinul milioanelor sau chiar a zecilor de milioane de euro, în condițiile în care, teoretic, pentru o companie medie costurile cu securitatea cibernetică sunt în jur de 1 milion de euro pe an. Însă în domeniul „industrial cybersecurity”, unde infrastructura nu este standard și sunt necesare echipamente specializate, aceste costuri pot fi depășite lejer cu 100%. Deci eu estimez că impactul în facturi va fi unul foarte mare”.
Expertul mai susține că există fonduri europene care pot fi accesate pentru acest tip de investiți cum ar fi Fondul de Modernizare și alte programe ale UE care oferă finanțare companiilor pentru implementarea unor proiecte de securitate cibernetică: „Deci bani sunt, nu văd de ce trebuie să transferăm toate aceste costuri în facturile oamenilor. Ce au făcut ei se numește soluția prostului de a nu face treabă”.
![]()
ACTUAL
VIDEO Răzvan Marin: ‘Suntem pregătiţi pentru meciul cu Suedia, sigur putem scoate un rezultat bun’
Publicat
acum 9 orela
24 septembrie 2026Autor
admin

Răzvan Marin a declarat, joi seara, într-o conferinţă de presă, înaintea meciului din Liga Naţiunilor cu Suedia, că echipa naţională de fotbal a României este pregătită şi că poate obţine un rezultat pozitiv chiar dacă debutează în deplasare.
„Cred că toate cele trei echipe (adverse) sunt puternice, echipe care au un fizic foarte bun şi, cu siguranţă, fiecare meci va fi greu din acest punct de vedere. Dar cred că suntem pregătiţi, ne-am antrenat foarte bine în această săptămână şi sunt sigur că putem scoate un rezultat bun”, a spus Marin.
Marin consideră că există o diferenţă la echipa naţională faţă de perioada petrecută la Viitorul cu Hagi antrenor: „Nu neapărat că mă simt ca la Viitorul. Acum este cu totul şi cu totul altceva. Suntem la echipa naţională, ne vedem doar în anumite perioade. Acum o să fie un pic mai lung, o să fie două săptămâni, dar nu neapărat, pentru că este cu totul şi cu totul altceva aici. Cred că şi noi suntem mult mai maturi, vedem lucrurile altfel, gândim fotbalul altfel şi este diferit.”
Referitor la Gheorghe Hagi, mijlocaşul de la AEK Atena a afirmat că „domnul Hagi, în mare parte, a rămas la fel cum îl cunoşteam şi ştim la ce să ne aşteptăm de la dânsul”.
România are un lot matur
El consideră că România are un lot matur, care poate ridica probleme oricui:
„Cred că am arătat de multe ori că suntem o echipă matură, o echipă bună, care poate pune probleme oricui. Mă refer de la calificarea pentru European până în momentul de faţă. Cred că suntem o echipă matură, care ştie ce vrea şi ştim ce trebuie să jucăm ca să aducem suporterii din nou aproape de noi, să creăm acea emulaţie şi să aducem din nou rezultate bune pentru România. Am venit aici să câştigăm. Astea au fost gândurile noastre în toată săptămâna. Bineînţeles că nu pot să vă dezvălui acum cum o să-i surprindem sau ce am pregătit să facem contra Suediei. Veţi vedea cu siguranţă mâine.”, a mai spus el potrivit AGERPRES.
Suedia vs România
România debutează vineri, 25 septembrie, de la ora 21:45 (ora României), pe Strawberry Arena din Solna, în Grupa B4 a Ligii Naţiunilor, sub comanda selecţionerului Gheorghe Hagi, aflat la primul meci oficial pe banca ‘tricolorilor’ în cel de-al doilea său mandat. Grupa mai include Bosnia-Herţegovina şi Polonia.
Selecţionata României are programate patru partide în debutul noii ediţii a Ligii Naţiunilor: Suedia – România pe 25 septembrie (Strawberry Arena – Solna), România – Bosnia-Herţegovina pe 28 septembrie (Arena Naţională, fără spectatori), Polonia – România pe 2 octombrie (Stadion Narodowy – Varşovia) şi România – Suedia pe 5 octombrie (Arena Naţională).
![]()
ACTUAL
VIDEO Discurs la ONU – Ministrul de Externe Oana Țoiu compară relația României cu SUA cu un milkshake
Publicat
acum 11 orela
24 septembrie 2026Autor
admin

Ministrul de Externe al României, Oana Țoiu, a folosit o metaforă pentru a descrie relația României cu SUA. Țoiu spune că legătura dintre cele două țări e ca un milkshake și se bazează pe…iubire.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei discuții în marja Adunării Generale ONU, găzduite de Consiliul pentru Relații Externe (Council on Foreign Relations), alături de vicepremierul polonez Radosław Sikorski.
„Pentru noi, dragostea este încă acolo”
Discuția despre viitorul relației transatlantice a ajuns la o comparație cu o căsnicie, după ce Sikorski a folosit această metaforă pentru a descrie legăturile dintre Europa și Statele Unite.
Oana Țoiu a preluat metafora și a afirmat că, în cazul României, „dragostea” nu a dispărut.
„Cred că, pentru noi, dragostea este încă acolo. Dar ceea ce ne dorim este să avem, în această căsnicie, capacitatea de a cumpăra împreună o casă mai mare, ca să folosesc această analogie”, a declarat Oana Țoiu.
Ministrul de Externe a adus apoi în discuție prezența americană în România, investițiile planificate la baza militară Mihail Kogălniceanu și sistemul de la Deveselu.
„În acest sens, de exemplu, perspectiva României este că prezența SUA în România, investițiile de ordinul miliardelor pe care le-am planificat pentru baza militară de la Mihail Kogălniceanu, care este una dintre cele mai mari din Europa, prezența scutului de la Deveselu și parteneriatul nostru cu SUA în domeniul apărării împotriva unor potențiale atacuri iraniene sunt elemente importante. Însă ceea ce am construit împreună, în materie de încredere, de-a lungul acestui proces contribuie, de asemenea, la capacitatea Statelor Unite de a-și proiecta puterea și la securitatea SUA”, a spus șefa diplomației române.
Țoiu a afirmat că încrederea construită între România și Statele Unite în cadrul cooperării de securitate contribuie inclusiv la securitatea și capacitatea de proiecție a puterii americane.
Ministrul a comparat apoi interdependența dintre interesele economice și cele de securitate ale celor două țări cu ingredientele unui milkshake.
„Cred că, dacă ne uităm la obiectivele noastre de securitate și economice, este că, atunci când ai ceva care funcționează și ai, de exemplu, acest milkshake extraordinar, nu există nicio modalitate de a scoate căpșunile și restul ingredientelor înapoi din rețetă. Nu funcționează așa. Și cred că în acest punct ne aflăm acum în această relație”, a declarat Oana Țoiu.
Țoiu leagă politica externă de costul vieții
Ministrul român de Externe a vorbit și despre preocupările cetățenilor americani, argumentând că politica externă și investițiile strategice au consecințe asupra vieții de zi cu zi, chiar dacă această legătură nu este întotdeauna vizibilă imediat.
„Cred că preocuparea pentru propria calitate a vieții, pentru costul vieții, prețul energiei, securitate, salarii, accesul la servicii publice este prioritatea cetățenilor americani și a majorității cetățenilor din întreaga lume”, a afirmat Țoiu.
Șefa diplomației române a susținut că mesajul său pentru publicul american este că relațiile construite la nivel internațional contribuie inclusiv la atingerea unor obiective economice care îi afectează direct pe cetățeni.
„Așadar, mesajul meu ar fi că ceea ce se întâmplă în lume și ceea ce construim împreună contribuie, de fapt, în mod direct la aceste obiective privind costul zilnic al vieții, presiunea zilnică asupra familiilor și companiilor. Nu este vizibil, nu este imediat, nu este întotdeauna ușor de conectat în conversația politică, dar arhitectura economiilor noastre, arhitectura investițiilor noastre pe termen lung se bazează pe forța acestei relații”, a declarat Oana Țoiu.
Ministrul de Externe a concluzionat că preocupările interne și politica externă nu trebuie prezentate drept priorități concurente.
„Așadar, ori de câte ori acestea sunt puse sub semnul întrebării, ar trebui să devină mai puternice pentru a servi acestui scop. Nu este o competiție între concentrarea asupra problemelor interne și afacerile externe. Este, mai degrabă, o complementaritate între ele”, a afirmat Oana Țoiu.
![]()
ACTUAL
Cadou de la Vladimir Putin după alegeri: apartament de 2,35 milioane de dolari pentru șefa Comisiei Electorale
Publicat
acum 14 orela
24 septembrie 2026Autor
admin

Șefa CEC din Rusia, Ella Pamfilova, a primit gratuit de la stat un apartament de 237 de metri pătrați, evaluat la 200 de milioane de ruble (2,35 milioane de dolari). Tranzacția a fost încheiată la câteva luni după realegerea lui Vladimir Putin cu 87,28% din voturi, relatează Mediafax.
Apartamentul
Șefa Comisiei Electorale Centrale din Rusia (CEC) a primit gratuit de la statul rus o locuință de 237 de metri pătrați în Moscova, evaluată la aproximativ 2,35 milioane de dolari. Apartamentul i-a fost atribuit Ellei Pamfilova în iunie 2024, la mai puțin de trei luni după alegerile prezidențiale în care Vladimir Putin a obținut oficial 87,28% din voturi.
Locuința a fost ulterior trecută pe numele unei nepoate în vârstă de 24 de ani a șefei CEC, Irina Kezina, potrivit unei investigații a Fundației Anticorupție (FBK), citată de Current Time.
Apartamentul se află într-un imobil din centrul Moscovei, în apropierea sediului Guvernului rus, în care locuiesc mai mulți oficiali și foști demnitari, printre care primarul capitalei, Serghei Sobianin, și președintele Curții Constituționale, Valeri Zorkin.
Documentele publicate de investigatori arată că tranzacția a fost încheiată la mai puțin de trei luni după alegerile prezidențiale desfășurate în Rusia în perioada 15-17 martie.
FBK leagă acordarea gratuită a apartamentului de rolul Pamfilovei în sistemul electoral rus și susține că locuința ar reprezenta o recompensă pentru rezultatele electorale și pentru controlul exercitat asupra sistemului politic. Fundația face referire, între altele, la rezultatul oficial de 87% obținut de Vladimir Putin la scrutinul prezidențial.
„Costă 200 de milioane de ruble, dar Pamfilova a primit apartamentul gratuit și l-a trecut pe numele nepoatei sale”, afirmă fundația anticorupție.
Cine e Ella Pamfilova
Ella Pamfilova a fost deputat în Duma de Stat între 1994 și 1999. Între 2002 și 2010 a condus Comisia pentru Drepturile Omului și Consiliul pentru promovarea instituțiilor societății civile și a drepturilor omului.
În 2014 a fost numită comisar pentru drepturile omului, iar în 2016 a preluat conducerea Comisiei Electorale Centrale a Federației Ruse.
Pamfilova se află pe listele de sancțiuni ale Statelor Unite, Uniunii Europene, Regatului Unit, Elveției și altor state.
![]()

Prognoza ANM lunară. Toamnă frumoasă, cu ploi răzleţe şi temperaturi ridicate

Cristina Ich a tras o sperietură soră cu moartea. Influencerița s-a trezit cu două străine în casă: „Am depus plângere la poliție și sunt cercetate penal”

Radu Miruță demontează un nou fake news: „România nu trimite militari în Ucraina!”

Ce se întâmplă cu vremea în octombrie. Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de 25 de grade

Autoritățile se pregătesc pentru ”o iarnă dificilă”. Bușoi: „Am făcut apel să se facă această înmagazinare peste obligația minimă”

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan

Horoscop Urania 19 – 25 septembrie 2026. Soarele în Balanță mută focusul pe relațiile parteneriale. Relațiile dezechilibrate pot deveni mai vizibile, iar cele sănătoase pot căpăta mai multă importanță

Bătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani

Caz șocant la Curtea de Argeș: Femeie înjunghiată de socrul său după ce a încercat să oprească o ceartă de familie

ȘOC ÎN PARTIDUL LUI MOȘTEANU ȘI FRITZ! Președintele USR Topoloveni a demisionat în direct la TV

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului confirmă că preotul Ion Negoescu, al cărui nume a apărut în spațiul public în legătură cu...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Bărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
Curtea de Argeș

Cât costă participarea Argeșului la Târgul de Turism al României: Bughiu nu știe la ce târg merge
Consilierii județeni din Argeș vor aproba în ședința de mâine a CJ participarea județului la ediția de toamnă a Târgului...

Bătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani
Un conflict izbucnit în seara de 18 septembrie, pe o stradă din Curtea de Argeș, s-a încheiat cu reținerea și...

Caz șocant la Curtea de Argeș: Femeie înjunghiată de socrul său după ce a încercat să oprească o ceartă de familie
Un conflict izbucnit într-o locuință din Curtea de Argeș s-a încheiat tragic în această dimineață. O femeie în vârstă de...

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
A fost voie bună și petrecere mare duminică seară la cunoscutul complex turistic Casa Lăzăroiu din Corbeni, pe Valea Argeșului....

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...
Mioveni

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniScandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi
ACTUALacum 2 săptămâniPercheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?
ACTUALacum o săptămânăAgitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
ACTUALacum o săptămânăFALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
ACTUALacum o săptămânăCutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
ACTUALacum 4 zilePETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
ACTUALacum o săptămânăPolițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism
SOCIALacum 2 săptămâniCum să vinzi mai rapid și fără costuri: Descoperă avantajele singurei platforme de anunțuri gratuite din România











Ultimele Comentarii