Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Femeile care ies la pensie mai repede de 65 de ani ar putea să fie penalizate

Publicat

in

Codul Muncii a fost modificat astfel încât femeile să poată opta pentru pensionarea la 65 de ani, dacă îşi informează angajatorul cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. Puţine femei ştiu însă că odată luată această decizie nu se mai pot răzgândi, iar în cazul în care o fac vor fi nevoite să se pensioneze anticipat, adică cu penalizare, conform modificărilor aduse legii pensiilor în 2019 de ministrul de-atunci al Muncii, Olguţa Vasilescu, arată ADEVĂRUL.RO într-o analiză.

Concret, cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, salariata poate opta în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la vârsta de 65 de ani.

Codul muncii a fost modificat, încă din 2018, ca urmare a unei hotărâri a Curţii Constituţionale a României (CCR) prin care s-a stabilit că femeile pot opta, dacă vor, să îşi continue raportul de muncă până la 65 de ani, fără ca angajatorul să se poată opune.

Potrivit avocatnet.ro, în acest caz, contractul de muncă poate înceta înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani doar prin concediere, demisie sau pensionare anticipată.

Numai că, noua lege a pensiilor, propusă şi aprobată de ultimul Guvern PSD prevede că, începând cu luna septembrie 2021, pensia anticipată va fi acordată doar cu penalizare de cuantum.

„Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare (…) şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare (…)”, precizează Legea nr. 127/2019.

Perioada de cotizare realizată peste stagiul standard complet | Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare

până la un an 0,50%

peste un an 0,45%

peste doi ani 0,40%

peste trei ani 0,35%

peste patru ani 0,30%

peste cinci ani 0,25%

peste şase ani 0,20%

între şapte şi opt ani 0,15%

La fel ca acum, atunci când se vor îndeplini condiţiile pentru pensionarea de limită de vârstă, pensia anticipată va fi transformată automat în pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, se va recalcula pensia – adică se va scoate diminuarea de cuantum şi se vor aduna eventualele perioade de stagiu de cotizare realizate în perioada de pensionare anticipată.

În prezent, pensia anticipată poate fi obţinută cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei-standard de pensionare, dar numai dacă a fost realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Serie A: A patra partidă fără victorie pentru AC Milan

Publicat

in

De

AC Milan a bifat al patrulea meci la rând fără victorie în Serie A. Echipa lui Stefano Pioli a remizat pe San Siro cu Genoa, scor 3-3, în etapa cu numărul 35.

Stefano PioliFoto: Marco Canoniero / Shutterstock Editorial / Profimedia

AC Milan – Genoa 3-3

AC Milan și Genoa au făcut spectacol într-un meci din cadrul etapei cu numărul 35 din Serie A.

„Grifonul genovez” a spart gheața pe San Siro după doar 5 minute, Retegui reușind să transforme o lovitură de la 11 metri.

Gazdele au restabilit egalitatea chiar înaintea pauzei, la o fază finalizată de Florenzi (min 45).

Imediat după pauză, Genoa a trecut din nou la conducere prin golul lui Ekuban (min 48), însă Milanul a egalat din nou prin Matteo Gabbia (min 72).

Mai mult decât atât, băieții lui Pioli au reușit chiar să treacă la conducerea jocului, după golul marcat de francezul Olivier Giroud (min 75).

Oaspeții nu au renunțat și insistențele le-au fost răsplătite. Thiaw și-a înscris în proprie poartă în minutul 87, iar scorul final a rămas 3-3.

Serie A, etapa cu numărul 35

Torino – Bologna 0-0

Monza – Lazio 2-2

Sassuolo – Inter 1-0

Cagliari – Lecce 1-1

Verona – Fiorentina 2-1

Empoli – Frosinone 0-0

AC Milan – Genoa 3-3

Duminică

21:45 AS Roma – Juventus

Luni

19:00 Salernitana – Atalanta

21:45 Udinese – Napoli

Serie A, clasament

1. Inter 89 puncte

2. AC Milan 71p

3. Juventus 65p

4. Bologna 64p

5. AS Roma 59p

6. Atalanta 57p

7. Lazio 56p

8. Fiorentina 50p.

Citeste mai mult

NATIONAL

Urgie în Prahova: mașini luate de viitură în Vălcănești / VIDEO

Publicat

in

De

O viitură puternică s-a format, duminică seară, în localitatea Vâlcăneşti (judeţul Prahova), unde, în urma unei ploi torenţiale, apele pârâului Sărata au ieşit din matcă, conform News.ro.

Potrivit reprezentanţilor ISU Prahova, viitura a luat trei autoturisme care au fost duse de ape la o distanţă de aproximativ un kilometru. Două dintre maşini erau abandonate, a treia fiind funcţională.

La ora transmiterii acestei ştiri, nivelul apelor pârâului este în continuare crescut, iar zona este monitorizată. În urma producerii viiturii, în localitate nu au fost raportate victime.

Localitatea Vâlcăneşti s-a aflat, duminică seară sub avertizare cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, autorităţile emiţând mesaje de avertizare RO-Alert pentru persoanele din această localitate şi din Urlaţi, Boldeşti-Scăeni, Valea Călugărească, Bucov, Vărbilău, Gura Vitioarei, Albeşti-Paleologu, Lipăneşti, Măgurele, Cocorăştii Mislii, Dumbrăveşti, Bălţeşti şi Plopu.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend