DIVERSE
Câți bani a câștigat Gigi Nicolae la Survivor România 2026. Se apropie marea finală a show-ului
Publicat
acum 57 de minutela
Autor
Ziarul PROFIT

Survivor România 2026 se apropie de final. Cu doar câteva zile înainte de marea finală, Gigi Nicolae a fost trimis în premieră de către Andreea Munteanu, posesoarea colanului de imunitate, pentru a se confrunta direct cu Ramona Micu, cea din urmă fiind nominalizată în urma votului colectiv din Consiliu.
Gigi Nicolae a stat 11 săptămâni la Survivor România
„Se încheie pentru mine o experiență pe care cu greu o pot descrie în câteva cuvinte. Survivor a însemnat mult mai mult decât probe și competiție. Au fost zile grele, momente în care am fost pus la încercare fizic și psihic, dar și clipe care mi-au adus bucurii, prietenii și amintiri pe care le voi păstra mult timp.
Plec de aici recunoscător pentru tot ce am trăit, pentru oamenii pe care i-am cunoscut și pentru lecțiile pe care le-am învățat despre mine. Au fost și bune, și rele, dar fiecare moment a făcut parte dintr-o aventură unică. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine pe acest drum.
Plec cu capul sus, cu sufletul plin și cu zâmbetul pe buze, pentru că indiferent de rezultat, experiența Survivor rămâne una dintre cele mai frumoase provocări din viața mea”, a scris Gigi Nicolae după eliminare.
Survivor România i-a adus lui Ggi Nicolae câștiguri financiare importante. Acesta ar fi fost remunerat cu 1.500 de euro pentru fiecare dintre cele 11 săptămâni petrecute în competiție. Astfel, suma totală primită a fost de 16.500 de euro.
Andreea Munteanu, Bianca Giurcanu, Cristi Boureanu, Gabi Tamaș, Patricia Vizitiu, Bianca Stoica, Ramona Micu și Lucian Popa au reușit să ajungă în săptămâna finală.
![]()
Poate îți place și...

Șoșoacă a intervenit la televiziunea Kremlinului și a susținut că drona care a lovit Galațiul nu poate fi atribuită Rusiei. „Sunt doar presupuneri”

Presa maghiară remarcă faptul că drumarii din România bat pasul pe loc. Niciun kilometru de autostradă nu a fost inaugurat în primele 5 luni ale anului

Apocalipsa căsătoriilor în România! 7 din 10 cupluri ajung la divorț
DIVERSE
Presa maghiară remarcă faptul că drumarii din România bat pasul pe loc. Niciun kilometru de autostradă nu a fost inaugurat în primele 5 luni ale anului
Publicat
acum o orăla
2 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Deși aproape a trecut prima jumătate de an, numărul kilometrilor de autostradă rămâne același ca în 2025. Rețeaua națională a rămas la puțin peste 1.400 de kilometri, constructorii concentrându-se mai mult pe lucrările aflate în desfășurare decât pe demararea lucrărilor pentru noi segmente de autostradă.
Aproape 900 de kilometri se află în construcție
În prezent, traficul rutier se desfășoară pe aproximativ 1.418 kilometri de autostrăzi și drumuri expres. În paralel, alte 884 de kilometri sunt în construcție, iar pentru aproape 486 de kilometri sunt în desfășurare procedurile de achiziție publică și licitație.
Chiar dacă bilanțul anului 2026 este, deocamdată, de zero kilometri inaugurați, până la finalul anului harta infrastructurii rutiere s-ar putea extinde cu aproximativ 250 de kilometri de drumuri de mare viteză, potrivit maszol.ro
Situația actuală a rețelei de autostrăzi din România
- Tronsoane deschise circulației: 1.418 km
- Tronsoane aflate în construcție: 884 km
- Tronsoane aflate în proceduri de licitație: 486 km
Dacă ritmul actual al lucrărilor se menține, iar constructorii își respectă termenele asumate, mai multe proiecte importante ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului.
Unul dintre cele mai importante obiective este închiderea completă a Autostrăzii de Centură a Bucureștiului, care ar adăuga aproximativ 30 de kilometri noi la rețeaua de autostrăzi.
De asemenea, Autostrada Transilvania (A3) ar putea fi extinsă cu peste 70 de kilometri, contribuind la îmbunătățirea conexiunilor rutiere din nord-vestul țării.
Autostrada Moldovei ar putea avea, până la sfârșitul anului, 120 km în plus
Cel mai important avans este așteptat pe Autostrada Moldovei (A7), unde ar putea fi dați în circulație peste 120 de kilometri de drum de mare viteză în ultimele luni ale anului.
Pe șantierele acestui proiect lucrează simultan peste 5.000 de persoane, ceea ce transformă A7 în cel mai amplu proiect rutier aflat în execuție în România.
Până la sfârșitul anului sunt așteptate și inaugurări pe anumite tronsoane ale Autostrăzii A1 din sudul țării.
Totodată, există șanse ca lucrările la drumul expres dintre Brăila și Galați să fie finalizate și deschise circulației, oferind o conexiune mai rapidă între cele două orașe.
![]()
DIVERSE
Apocalipsa căsătoriilor în România! 7 din 10 cupluri ajung la divorț
Publicat
acum o orăla
2 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în luna martie au fost înregistrate puțin peste 3.100 de căsătorii și peste 2.200 de divorțuri în România, astfel că la fiecare zece căsătorii au fost aproximativ șapte divorțuri.
Cea mai pronunțată situație se află în județul Cluj. În martie au fost înregistrate 130 de căsătorii și 72 de divorțuri, lucru care înseamnă că a existat un divorț la fiecare două căsătorii. Evoluția este semnificativă față de anii precedenți. Astfel, în martie 2025 au fost înregistrate 188 de căsătorii și 50 de divorțuri, iar în martie 2024 numărul căsătoriilor a fost de 250, în timp ce divorțurile s-au situat la 46.
Datele evidențiază o schimbare importantă a dinamicii familiale în ultimii doi ani. În timp ce numărul căsătoriilor s-a redus constant, divorțurile au urmat o tendință ascendentă. Astfel, diferența dintre cele două fenomene s-a diminuat considerabil, iar raportul dintre căsătorii și divorțuri a devenit tot mai dezechilibrat, conform DIGI24.
Statisticile INS includ atât divorțurile pronunțate în instanță de judecată, cât și cele la notar sau oficiile de stare civilă. Astfel, datele oferă o imagine clară asupra numărului de cupluri care au decis să-și încheie oficial relația.
Specialiștii consideră că aceste evoluții sunt parte a unor schimbări sociale mai ample din ultimii ani. Tot mai multe persoane aleg să amâne momentul căsătoriei sau să nu mai considere acest pas o prioritate, în timp ce despărțirea devine o opțiune tot mai frecvent acceptată atunci când relațiile nu mai funcționează.
Această tendință este pusă pe seama modificării valorilor personale, a creșterii independenței financiare și a reconfigurării priorităților de viață ale partenerilor.
![]()
DIVERSE
Gabriela Cristea a început demolarea casei din Italia. Cum arată locuința înainte de a fi dărâmată complet: „Vom păstra toate elementele de arhitectură și design”
Publicat
acum 2 orela
2 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Gabriela Cristea a dezvăluit că va investi o sumă mai mare de bani pentru a ridica o nouă locuință de la zero. Decizia vine în contextul în care construcția veche urmează să fie distrusă complet, pentru a dezvolta un proiect imobiliar.
Gabriela Cristea: „Vom avea o casă tradițională ca design”
Proprietatea din Italia reprezintă un proiect de suflet pentru Gabriela Cristea și Tavi Clonda, care este gândit ca un refugiu dedicat familiei, liniștii și stilului de viață mediteranean.
„Gata! Începe marea demolare și reconstrucția casei din Italia. După discuții îndelungate cu arhitecții și inginerul structurist, după consultarea legii și făcutul calculelor financiare am decis: o să demolăm casa și o reconstruim.
E mult mai sigur așa, iar costurile sunt cu foarte puțin peste, față de reconsolidare. Vom recupera 95% din cărămidă și tot acoperișul iar restul o să folosim ca balastru.
Vom păstra toate elementele de arhitectură și design specifice zonei, dar vom avea o casă trainică și mult mai bine poziționată pe locație. Practic vom avea o casă tradițională ca design, dar modernă ca tehnologie și structura de rezistență.
Anul ăsta pare ca o să fie gata ridicată structura, iar din februarie 2027 (dacă ne țin buzunarele) începem instalațiile și finisajele. Mai e mult până departe, dar e important să ne apucăm. Destinația e importantă dar drumul este cel care ne împlinește cu adevărat”, a spus Gabriela Cristea, pe Facebook.
![]()
DIVERSE
Masters of Classic 2026 – un important rol educațional prin expunerea tinerei generații la virtuozi ai muzicii clasice internaționale
Publicat
acum 2 orela
2 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Muzica clasică și dezvoltarea tinerilor
Într-o perioadă în care tot mai multe studii confirmă impactul profund al muzicii asupra dezvoltării cognitive și emoționale, festivalul își propune nu doar să aducă publicului spectacole de excepție, ci și să sublinieze importanța muzicii clasice în educația și formarea noilor generații.
Specialiștii susțin că expunerea la muzică încă de la vârste fragede contribuie la dezvoltarea limbajului, memoriei, creativității și capacității de concentrare. Cercetările arată că muzica activează simultan mai multe zone ale creierului, iar studiul unui instrument muzical stimulează disciplina, coordonarea și rezolvarea creativă a problemelor.
Deși celebrul „efect Mozart” a fost reinterpretat de-a lungul timpului, experții confirmă faptul că muzica are un rol important în procesul de învățare și în dezvoltarea inteligenței emoționale. Copiii și tinerii care ascultă activ muzică sau studiază un instrument își dezvoltă mai rapid vocabularul, capacitatea de citire și încrederea în sine.
În acest spirit, festivalul își asumă și un important rol educațional, facilitând expunerea tinerei generații la virtuozi ai muzicii clasice internaționale.
Parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București
La prima ediție, desfășurată în 2024, festivalul Masters of Classic a încheiat un parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, oferind acces gratuit pentru 300 de studenți ai secției de canto clasic.
Prin această inițiativă, festivalul și-a afirmat misiunea de a sprijini activ formarea tinerilor artiști și de a contribui la dezvoltarea educației muzicale în România, promovând opera și arta de calitate ca parte esențială a vieții culturale contemporane.
Două seri excepționale la Sala Palatului

12 septembrie 2026 – José Carreras & Lucie Jones
Prima seară a festivalului îl aduce pe scena Sălii Palatului pe legendarul José Carreras, una dintre cele mai mari voci din istoria operei și membru al celebrului trio „Cei Trei Tenori”.
Cu o carieră impresionantă de peste cinci decenii, Carreras va prezenta un program special ce va include fragmente din teatru muzical, cântece napolitane și spaniole, precum și alte surprize muzicale.
Alături de el va urca pe scenă Lucie Jones, finalistă Eurovision și una dintre cele mai apreciate artiste ale musicalului britanic, cunoscută pentru rolurile sale din Les Misérables, Wicked și Waitress.
Concertul va fi dirijat de David Giménez și Charles Prince, împreună cu Camerata Regală.
13 septembrie 2026 – Aida de Giuseppe Verdi (versiune de concert)
Seara de închidere aduce publicului o distribuție rar întâlnită chiar și pe cele mai mari scene lirice ale lumii.
Capodopera verdiană Aida va fi interpretată în versiune de concert de:
- Anna Netrebko – Aida
- Jonas Kaufmann – Radamès
- Yulia Matochkina – Amneris
- Luca Salsi – Amonasro
- Alexander Köpeczi – Ramfis
Sub bagheta dirijorului Riccardo Frizza vor evolua:
- Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Maghiare
- Corul Radiodifuziunii Maghiare
- Corul Național Maghiar
Bilete și abonamente
Biletele sunt disponibile pe:
Prețuri:
- Abonamente pentru ambele seri: între 544 și 2720 lei
- José Carreras & Lucie Jones (12 septembrie): între 280 și 2400 lei
- Aida – Giuseppe Verdi (13 septembrie): între 400 și 2000 lei
Organizat de reputatul producător internațional Marcel Avram și susținut de Music for Life Foundation, Masters of Classic 2026 promite o experiență memorabilă pentru iubitorii de muzică și pentru toți cei care doresc să descopere emoția și măreția operei la cel mai înalt nivel.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: Masters of Classic
![]()
DIVERSE
Jonglerii cu bani publici și umbra lui Călin Georgescu. Cum s-a extins rețeaua de influență a procurorului Teodor Niță până în cercul restrâns al fostului candidat la prezidențiale
Publicat
acum 2 orela
2 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Procurorul constănțean Teodor Niță ar fi fost implicat într-o rețea de relații și interese prin intermediul unor firme în care ar fi fost implicate mai multe rude. Aceste societăți ar fi ajuns să semneze contracte cu mai multe primării, beneficiind de fonduri publice.
În același context, aceste legături i-ar fi permis construirea unei rețele de influență care s-ar fi extins către persoane cu poziții importante, ajungând până în apropierea cercului asociat lui Călin Georgescu.
Societatea Total Construct și Comisionar SRL, cu sediul în Constanța, a fost înființată cu aproximativ doi ani în urmă. La scurt timp după înființare, firma a obținut contracte cu instituții publice, respectiv unul cu Primăria Mangalia, în valoare de 59.106,42 lei, și un altul cu Termica Distribuție Năvodari, aflată în subordinea Primăriei Năvodari, în valoare de aproximativ 900.000 lei.
Conform datelor financiare aferente perioadei atribuirii contractelor, în anul 2025 societatea nu înregistra cifră de afaceri, nu avea angajați și nu desfășurase activitate economică relevantă anterior.
În spațiul public au existat afirmații potrivit cărora în spatele societății s-ar afla Teodor Niță, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la momentul respectiv, precum și Nicolae-Iulian Albăceanu, care ocupa funcția de inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.
Cei doi nu figurează oficial ca asociați ai firmei, însă sunt prezente rude ale acestora. Ipoteza este susțiută de o serie de informații legate de structura acționariatului Total Construct și Comisionar SRL, pe care le prezentăm în cele ce urmează:
- Elena Alionte deține 40% din societate și este mama actualei soții a procurorului (suspendat) Teodor Niță, adică mama Sofiei-Cristina (Niță) fostă Alionte. După o relație de concubinaj de aproape trei ani, Teodor Niță și Sofia-Cristina Alionte (Ciobanu după fostul soț) s-au căsătorit pe data de 13 martie 2026, conform evidențelor Serviciului de Stare Civilă Constanța. Ca atare, aceștia locuiesc împreună în vila deținută de Niță pe Strada Sergiu Celibidache, în cartierul Compozitorilor din Constanța, fapt devenit public pe 14 mai 2026 cu ocazia perchezițiilor efectuate la domiciliul lui Niță.
- Luciano Lungu (40%) – Născut la Chișinău, în Republica Moldova, devenit cetățean român, Luciano este fiul Svetlanei Nicuță, aceasta fiind concubina șefului Jandarmeriei Brăila, colonelul Nicolae-Iulian Albăceanu.
- Cristian Dinică (20%) – S-a născut în municipiul Călărași, județul Călărași și este un apropiat al șefului Jandarmeriei Brăila, același colonel Nicolae-Iulian Albăceanu, fiind și finul acestuia.
Contractele curgeau, în timp ce Albăceanu era anchetat
Perioada în care Total Construct și Comisionar SRL semna contracte finanțate din bani publici la Mangalia și Năvodari coincide cu momentul în care Nicolae-Iulian Albăceanu, inspector-șef al Jandarmeriei Brăila, se afla în atenția Direcției Naționale Anticorupție.
La 12 iunie 2025, Albăceanu a fost ridicat de procurorii DNA, fiind acuzat că, în perioada 2021-2025, deși era cadru militar activ cu grad de colonel, s-ar fi implicat direct sau prin intermediari în administrarea unor societăți comerciale, efectuând operațiuni financiare și tranzacții în scopul obținerii unor beneficii materiale. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi coordonat din umbră o rețea de firme active în domenii diverse, de la alimentație publică și servicii până la recrutarea și plasarea forței de muncă din state asiatice.
Una dintre direcțiile importante ale afacerilor investigate era importul de muncitori extracomunitari, domeniu care avea legătură cu experiența profesională acumulată anterior de Albăceanu în structurile Ministerului Afacerilor Interne. În mai 2026, DNA a clasat însă dosarul, apreciind că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, în contextul unei interpretări juridice stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Născut în 1978 la Brașov și absolvent al Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității Ecologice București, Albăceanu a intrat în MAI în 2006. Timp de aproape 14 ani a activat în structurile Poliției de Frontieră, ocupând funcții de conducere la Tulcea și ulterior în cadrul Gărzii de Coastă Constanța.
Între 2016 și 2020 a condus Punctul de Trecere a Frontierei Constanța Sud Agigea, una dintre cele mai importante poziții din zona controlului vamal și portuar. În această perioadă, potrivit surselor citate, s-ar fi apropiat de procurorul Teodor Niță. În 2019, Albăceanu a primit în concesiune un teren de la Primăria Agigea, unde ulterior și-a construit o locuință. Sursele susțin că și persoane apropiate lui Niță ar fi beneficiat ulterior de atribuirea unor terenuri în aceeași localitate.
În mai 2020, Albăceanu a fost transferat de la conducerea Punctului de Frontieră Constanța Sud Agigea la șefia Serviciului Achiziții din cadrul Jandarmeriei Române, iar ulterior a preluat conducerea Inspectoratului de Jandarmi Brăila. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, transferul ar fi avut loc după ce anumite activități și relații dezvoltate la Constanța au atras atenția conducerii instituției.
Ancheta DNA susținea că, odată ajuns la Brăila, Albăceanu și-ar fi continuat activitățile economice prin intermediul unor persoane apropiate, concentrându-se în special pe dezvoltarea rețelelor de recrutare a forței de muncă din Asia, Africa și Orientul Mijlociu.
Printre societățile menționate în dosar se numără High Yield Group SRL, administrată de Luciano Lungu, fiul partenerei sale, Svetlana Nicuță, firmă specializată în furnizarea de personal pentru activități logistice. De asemenea, în rețea apare și Rom Alba Construct SRL, societate aflată în insolvență, în care Albăceanu a figurat ca asociat alături de Svetlana Nicuță și Luciano Lungu.
Procurorii au indicat și existența unei platforme de recrutare și intermediere a forței de muncă, operată prin entități din România, Republica Moldova și Dubai, prin intermediul căreia ar fi fost recrutați muncitori din state precum Pakistan, Bangladesh, Kenya sau Yemen.
Aceste aspecte au fost invocate în contextul dezbaterilor privind controlul migrației și aderarea României la spațiul Schengen, având în vedere că unele dintre activitățile investigate ar fi fost desfășurate de persoane aflate sau recent ieșite din structurile responsabile de gestionarea frontierelor și a securității interne.
Afaceri extinse și în județul Constanța
Potrivit informațiilor obținute de constanta.info, Nicolae-Iulian Albăceanu s-ar fi deplasat în județul Constanța pe parcursul anului 2025 pentru a purta discuții cu reprezentanți ai administrației locale în vederea obținerii unor contracte pentru firme aflate în sfera sa de influență.
Surse apropiate situației susțin că, prin intermediul procurorului Teodor Niță, Albăceanu ar fi avut întâlniri cu mai mulți reprezentanți ai administrației publice, printre care fostul primar al municipiului Mangalia, Cristian Radu, city managerul municipiului și primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru. Potrivit acelorași surse, primarul comunei Valu lui Traian, Iulia Claudia Iurea, s-ar fi numărat printre puținii edili care au refuzat astfel de demersuri.
În acest context, firma Total Construct și Comisionar SRL a încheiat la 10 aprilie 2025 un contract cu Primăria Mangalia pentru lucrări de intervenție la aleile pietonale din stațiunea Cap Aurora. Contractul a fost atribuit cu câteva luni înainte de arestarea fostului primar Cristian Radu, într-o perioadă în care procurorii DNA desfășurau deja activități de investigare.
Sursele citate susțin că Teodor Niță ar fi facilitat, de asemenea, accesul firmelor asociate lui Albăceanu la companii din Constanța interesate de recrutarea forței de muncă extracomunitare. Printre acestea s-ar regăsi operatori din industria navală, transporturi portuare, reciclare și construcții.
În aceste activități, cei doi ar fi beneficiat și de sprijinul fostului șef al Serviciului pentru Imigrări Constanța, comisarul-șef Mircea-Daniel Labeș. Instituția coordonează la nivel local gestionarea migrației, azilului și integrării cetățenilor străini, domenii aflate în centrul afacerilor investigate de DNA în cazul lui Albăceanu.
Labeș s-a pensionat la 1 februarie 2026, la câteva luni după declanșarea anchetei anticorupție. La scurt timp după retragerea din sistem, acesta a fost cooptat în funcția de consultant strategic al Asociației Patronale RESTO Constanța, organizație implicată în gestionarea și recrutarea forței de muncă străine pentru industria turistică de pe litoral.
Legături cu fostul candidat la prezidențiale
Potrivit unor surse judiciare citate de G4Media, în ziua de 14 mai, când anchetatorii au demarat procedurile legate de perchezițiile de la domiciliul său din Constanța, Teodor Niță s-ar fi aflat în București. Sursele susțin că acesta ar fi fost identificat în apropierea unui restaurant unde avea o întâlnire cu Mihai Dan Neagu, general în rezervă și cuscrul lui Călin Georgescu.
Neagu este absolvent al Colegiului Național de Apărare, generație apropiată de cea a lui Călin Georgescu, și a avut ulterior o carieră atât în structurile de informații militare, cât și în administrația și politica locală. Relațiile dintre cele două familii s-au consolidat prin căsătoria fiicei lui Neagu cu fiul lui Călin Georgescu.
În aceeași zonă de conexiuni apare și generalul-procuror Ionel Corbu, fost prim-procuror militar și nașul lui Nicolae-Iulian Albăceanu. Relația apropiată dintre cei doi reiese inclusiv din declarația de avere a lui Albăceanu, care menționează vânzarea unui autoturism către Corbu în anul 2023. După pensionare, Corbu a fost rechemat în activitate la sfârșitul anului 2024, context care a atras atenția publică prin suprapunerea cu perioada electorală.
Potrivit surselor constanta.info, prin intermediul lui Ionel Corbu, Teodor Niță ar fi intrat în contact cu Mihai Dan Neagu, urmărind consolidarea unor relații la nivelul structurilor de putere și al sistemului judiciar. Aceleași surse susțin că Niță ar fi vizat o funcție de conducere în cadrul DIICOT, în timp ce Nicolae-Iulian Albăceanu ar fi urmărit ocuparea unor poziții importante în structurile Ministerului Afacerilor Interne.
În această interpretare, cei doi ar fi încercat să își extindă influența prin valorificarea atât a conexiunilor din cercul apropiat lui Călin Georgescu, cât și a relațiilor dezvoltate în instituțiile de forță ale statului.
![]()
DIVERSE
Înșelătorie online în numele președintelui Nicușor Dan și al premierului Ilie Bolojan. În clipuri realizate cu inteligența artificială, cei doi le promit românilor că „vor scăpa instantaneu de sărăcie contra sumei modice de 1200 de lei”
Publicat
acum 2 orela
2 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

De data asta, infractorii cibernetici se folosesc chiar de imaginea președintelui Nicușor Dan și de cea a premierului Bolojan. Iar rațiunea din spatele apariției celor doi este aceea că cei doi oameni din stat știu cel mai bine cât de greu o duc românii. Așa că, pentru a le veni în ajutor românilor împovărați de taxe și de creșterea prețurilor, „Nicușor Dan” și „Ilie Bolojan” le promit „câștiguri fabuloase”.
Însă nu degeaba. Ce trebuie să facă cei interesați pentru a-și vedea conturile alimentate cu aceste sume fabuloase este să investească o sumă… modică, de 1.200 de lei. Tot ce au de făcut românii este să alimenteze CuantumAI cu această sumă.
E suficient să arunci o privire fugară pe clipuri și îți dai seama că cele două personaje nu sunt reale și că vocile sunt clonate. Cu toate astea, atrași de perspectiva de a câștiga „400.000 lei pe lună”, cei mai naivi ignoră acest tip de „detalii”.
„Urmăriți acest videoclip până la final și vă promit că până mâine seară, aceleași sume vor începe să intre în contul dumneavoastră bancar. Astăzi este ultima zi. Peste 14.000 de români câștigă deja cu ajutorul cuantum AI.
Venitul lor mediu este de 170.000 lei pe lună. Vedeți cronometrul pe ecran. De îndată ce ajunge la zero, accesul va fi închis definitiv. Fie vă alăturați acum, fie pierdeți această șansă pentru totdeauna.
Vă ofer garanția mea personală investiți 1.200 lei astăzi și dacă nu câștigați 170.000 lei într-o lună, vă voi plăti personal 45.000 lei din propriul meu buzunar„, spune „Ilie Bolojan”.
„Cuantum AI este un sistem susținut de stat, creat pentru binele tuturor românilor. Fiecare utilizator primește cel puțin 7.000 lei pe zi direct în contul său. Depozitul dumneavoastră de 1.200 lei este combustibilul. Inteligența artificială îl folosește pentru a deschide tranzacții, iar profitul este transferat instant pe cardul dumneavoastră.
Fondurile rămân complet sub controlul dumneavoastră. Ele sunt protejate de Banca Națională a României pentru o sumă ce depășește 10 milioane de euro.
Problemele cu creditele și datoriile vor rămâne în trecut, iar achiziționarea unei mașini noi sau a unei case nu va mai fi doar un vis. Tot ce aveți nevoie este 1.200 lei pentru activarea contului, iar peste o săptămână veți retrage primii 80.000 lei. Acest lucru este confirmat de lege. Sfatul meu este simplu”, recomandă „Nicușor Dan”.
![]()

Șoșoacă a intervenit la televiziunea Kremlinului și a susținut că drona care a lovit Galațiul nu poate fi atribuită Rusiei. „Sunt doar presupuneri”

Câți bani a câștigat Gigi Nicolae la Survivor România 2026. Se apropie marea finală a show-ului

Presa maghiară remarcă faptul că drumarii din România bat pasul pe loc. Niciun kilometru de autostradă nu a fost inaugurat în primele 5 luni ale anului

Apocalipsa căsătoriilor în România! 7 din 10 cupluri ajung la divorț

Microbuz cu 8 pasageri răsturnat în județul Suceava. Accidentul s-a produs după ce șoferul microbuzului a încercat să depășească un TIR

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real

Un seminarist din Curtea de Argeș a cucerit Piteștiul! Locul I cu 7 victorii din 7 partide la Open-ului Internațional de Șah

EXCLUSIV! ATROCITATE FĂRĂ MARGINI: Aproape 100 de câini, uciși prin GAZARE în România anului 2026! Dezvăluiri incendiare ale șefului DSVSA Argeș!

Val de revoltă În Pitești după ce o femeie a fost desfigurată în bătaie de un șofer Publitrans: „Trebuia să sune la Poliție, nu să lovească sălbatic!”
Arome mediteraneene în inima orașului: Fructele de mare pe care trebuie să le încerci

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

După 9 luni de ezitări și bani pierduti, OMD Regatul Argeșului a fost înființat oficial
Portalul web Regatul Argesului anunță că, după nouă luni de tergiversări, controverse și ezitări administrative, Organizația de Management al Destinației...

O nouă atracție majoră în Argeș: La Domnești s-a deschis cel mai mare parc de agrement din județ, dotat cu Alpine Coaster
Vești excelente pentru iubitorii de adrenalină și relaxare în natură! Un nou pol de atracție turistică și-a deschis porțile în...

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
udețul Arges se transformă în acest weekend prelungit într-un adevărat hub al distracției, culturii și tradițiilor. Suprapunerea sărbătorii creștine de...

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
Lovitură totală pentru transportatorii de persoane din județ care s-au obișnuit să sară peste curse, să ignore programul sau să...
Curtea de Argeș

ACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital
În cursul nopții de 01 spre 02 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați...

Un seminarist din Curtea de Argeș a cucerit Piteștiul! Locul I cu 7 victorii din 7 partide la Open-ului Internațional de Șah
Performanță de excepție în sportul minții pentru un elev al Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș! Timp...

ACUM! Turist atacat de urs la Barajul Vidraru
Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină în zona Barajului Vidraru pentru acordarea îngrijirilor medicale...

Cresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!
Strigător la cer! În timp ce argeșenii cară apă cu bidoanele de la supermarket din cauza bacteriilor fecale de la...

Performanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților
Două eleve din Curtea de Argeș au reușit să atragă toate privirile la nivel național după ce au dezvoltat o...
Mioveni

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...
Câmpulung

Polițist din Argeș, arestat de DNA pentru trafic de infuență – Pentru ce a cerut 12.000 de euro
Un cunoscut poliţist din Câmpulung, judeţul Argeş, preşedintele filialei judeţene a unui sindicat al poliţiştilor, a fost arestat preventiv într-un...

Argeșean din Lerești prins de Poliție că a depășit ilegal cota de transport lemne
Schema transporturilor de material lemnos „pe persoană fizică” a fost demascată de oamenii legii. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine...

Tupeul martalogilor PSD n-are limite: Tac in timp ce drumurile din Arges crapă – DJ 738 a ajuns o ruletă rusească pentru șoferi nici doi ani de la „modernizare”
Strigător la cer! Au trecut deja trei zile de când puțina presă obiectivă din județ, inclusiv noi, a tras un...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!
BUSSINESacum 2 săptămâniServicii SEO: ce pierzi fara ele si cum alegi firma potrivita pentru afacerea ta
ACTUALacum o săptămânăPerformanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCe este un consult de medicină internă și cum diferă de un consult la medicul de familie? Rolul medicinei interne în diagnosticul complex
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCe purificatoare de aer sunt recomandate pentru alergii la praf și polen în 2026 și ce caracteristici trebuie să aibă – TOP 7 modele
ACTUALacum 2 săptămâniTupeul martalogilor PSD n-are limite: Tac in timp ce drumurile din Arges crapă – DJ 738 a ajuns o ruletă rusească pentru șoferi nici doi ani de la „modernizare”
LIFESTYLEacum 2 săptămâniComparație între diferite tipuri de covoare dezinfectante: avantaje și dezavantaje
ACTUALacum 5 zileS-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real











Ultimele Comentarii