Stai conectat...

DIVERSE

Călin Georgescu continuă turul târgurilor regizate, duminică, la Călugăreni. Suveranistul vrea organizarea lor sâmbăta, fiindcă duminica este „pentru Dumnezeu și pentru familie”

Publicat

la

Suveranistul Călin Georgescu își continuă campania electorală, în timp ce este anchetat, cu o vizită la Târgul de la Călugăreni, unde va fi prezent duminică.

Deși mărturisește că apreciază mâinile bătătorite de muncă ale oamenilor care vând în târg, acesta este deranjat de faptul că târgurile sunt organizate duminica, în ziua de odihnă, și nu sâmbăta.

„Duminică, 26 iulie, la ora 7:30 dimineața, voi fi la Târgul de la Călugăreni, județul Giurgiu, pentru a le strânge mâna celor care ne hrănesc și dăruiesc României rodul și jertfa muncii lor, spre binele și prosperitatea țării.

Citește și : Călin Georgescu, model pe prosopul de plajă al românilor. Produsul inedit, cu președintele ”ales” în slip, a stârnit deja interes printre susținători

Pentru că aceasta este, până la urmă, esența unui sat viu și a unei țări care nu și-a uitat sufletul”, a declarat el, marți, într-o postare pe Facebook.

Călin Georgescu speră, totuși, că toate lucrurile se vor așeza în țară și târgurile vor fi organizate, în cele din urmă, sâmbăta.

„Dacă vrem ca munca aceasta să aibă spor și binecuvântare, trebuie spus cu dragoste și cu răspundere: în credința noastră ortodoxă, nu putem cere spor de la Dumnezeu cu târgul deschis în timpul Sfintei Liturghii, așa cum este acum.

Ideal ar fi ca sâmbăta să fie pentru târg, iar duminica pentru Dumnezeu și pentru familie. Cu timp, răbdare și, mai ales, cu dragoste, toate se vor așeza într-o bună rânduială creștină în țara noastră”, a conchis Călin Georgescu.

Nu este primul târg la care participă suveranistul, acesta fiind prezent în ultimele două duminici la Domnești, județul Argeș, și la Izbiceni, județul Olt.

Călin Georgescu și-a regizat, însă, vizita de la Izbiceni, primarul comunei afirmând că majoritatea participanților au fost aduși cu mașinile, ca pe vremea lui Ceaușescu, într-un alt loc decât se ține târgul în mod oficial.

„Legumele din Izbiceni sunt în altă parte duminica și sâmbăta

Estimez că au fost undeva la două-trei sute de persoane care au venit din altă parte. Oamenii din Izbiceni, în realitate, nu au fost prezenți”, a spus primarul comunei, Fănel Bădici, într-un clip postat pe rețelele de socializare.

„Și-au adus propriii comercianți și propriile legume. Le-au etalat ca pe vremuri, când era ‘marele conducător’”, a declarat Bădici.

La pretinsul târg din Olt, și cei care l-au întâmpinat pe Georgescu ar fi fost aduși din alte locuri. Puținii localnici care au fost de față s-au mulțumit să admire, de la distanță, entuziasmul întâlnirii fanilor cu idolul.

Citește și : Primarul din Izbiceni susține că a primit amenințări cu moartea după ce a dezvăluit că vizita lui Călin Georgescu a fost total regizată cu ajutorul AUR: „Am avut curajul să îl demasc pe Voievod, să spun că e fals, așa cum vizita lui a fost falsă” VIDEO

„Dacă vă uitați în filmulețele în care apare Georgescu, sunt unii pe margine care stau așa și se uită în depărtare. Ăia sunt oamenii din Izbiceni”, sune edilul, în clipul postat pe Facebook de cei de la USR.

Loading

DIVERSE

Explozie puternică la o fabrică din Brașov. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Publicat

la

Explozie la o fabrică din Brașov. Potrivit primelor informații, deflagrația s-a produs la fabrica de produse din lemn Kronospan și a fost urmată de un incendiu puternic și degajări mari de fum la nivelul unui transportor de rumeguș.

Explozie puternică la Brașov. Autoritățile au intervenit de urgență

Autoritățile au activat planul roșu de intervenție. La fața locului s-a intervenit cu 6 autospeciale de stingere, 1 autospecială CBRN, 2 autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime, 2 echipaje de prim ajutor SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă și 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Citește și Incendiu masiv în Mehedinţi, ard peste 30 de hectare de mirişte VIDEO

Potrivit reprezentanților ISU, incendiul se manifestă pe o suprafață de 300 de metri pătrați și nu au fost identificate victime.

„În urma recunoașterii efectuate la locul evenimentului, nu au fost identificate victime.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, iar în aceste momente echipajele de intervenție acționează pentru localizarea acestuia.

Planul roșu de intervenție a fost dezactivat”, au anunțar reprezentanții ISU.

Citește și Primele imagini cu petrolierul la bordul căruia a avut loc o explozie, urmată de incendiu. Imaginile surprind amploarea distrugerilor

Loading

Citește tot

DIVERSE

Furtunile au făcut ravagii în Craiova: străzi inundate, copaci și acoperișuri smulse de vânt

Publicat

la

Furtunile au făcut ravagii în Craiova. Vijelia de marți seară a paralizat orașul. Mai multe străzi au fost inundate, circulația tramvaielor a fost oprită, iar mai multe mașini au fost distruse de copacii doborâți de vântul puternic.

Furtunile au făcut ravagii în Craiova. Lia Olguța Vasilescu: S-a oprit circulația tramvaielor și vor circula doar autobuzele

Craiova s-a aflat marți seară sub cod portocaliu de ploi torențiale, vânt puternic și grindină. Din cauza fenomenelor extreme, primarul orașului a anunțat că circulața tramvaielor a fost oprită.

”Având în vedere codul portocaliu de furtună, s-a oprit circulația tramvaielor și vor circula doar autobuzele. Vă rog să respectați semnele agenților de la poliția locală și să evitați zonele care vor fi închise circulației. Ne așteptăm la peste 40 litri/mp. Pentru urgențe vă rog să sunați la telefonul cetățeanului 0251/984. Echipele noastre sunt deja în teren pentru a asigura sprijinul necesar”, a anunțat primarul Lia Olguța Vasilescu.

Printre pagubele produse, se numără 15 autoturisme peste care au căzut copaci doborâți de vânt, iar un acoperișul unui bloc s-a desprins.  Autoritățile evaluează pagubele iar ISU a transmis că acestea ar putea fi considerabile.

Din păcate, meteorologii vin cu vești proaste. Furtunile continuă în Romania, iar temperaturile scad miercuri chiar și cu 15 grade. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Jennifer Lopez dezvăluie ce este important într-o relație. Mesajul transmis de artistă după divorț: „Noi, femeile, facem de toate”

Publicat

la

Cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta de 57 de ani, Jennifer Lopez a făcut o serie de declarații care au stârnit numeroase reacții. Vedeta a vorbit deschis despre ce înseamnă, în opinia ei, un bărbat cu adevărat atrăgător și a transmis un mesaj important.

În timpul unui concert susținut în cadrul unui eveniment, J. Lo le-a spus celor prezenți că nu mașinile scumpe, ceasurile de lux sau avioanele private sunt cele care fac un bărbat să fie irezistibil.

Citește și: Cine sunt vedetele care s-au făcut de râs la nunta lui Taylor Swift și Travis Kelce. Ed Sheeran și Camila Cabello, desființați de critici după ce au ignorat dressingul code-ul

Artista a mărturisit că, de-a lungul timpului, mulți au considerat că este interesată doar de bani și de un stil de viață extravagant. Lopez a recunoscut, cu umor, că îi place luxul, însă a subliniat că și-l poate permite fără ajutorul nimănui.

„Oamenii se uită la mine de ani de zile și cred că sunt scumpă. Și da, sunt scumpă”,  a glumit Jennifer Lopez în fața publicului.

„Am propriii mei bani. Doamnelor, avem nevoie de cineva să ne cumpere ceva? Nu. Dacă o face, e frumos, dar nu avem nevoie.”

Jennifer Lopez: „Sexy este să-l vezi făcându-ți patul dimineața”

Însă, cea mai interesantă parte a discursului a venit atunci când artista a explicat ce apreciază cu adevărat la un partener. În opinia sa, un bărbat nu devine atrăgător atunci când conduce o mașină de lux sau poartă un ceas de zeci de mii de euro.

„Știți ce face cu adevărat un bărbat sexy? Nu ceasul lui. Nu mașina lui. Nu avionul privat. Deși, sigur, sunt lucruri frumoase.”

„Sexy este să-l vezi făcându-ți patul dimineața sau spălând vasele seara, când ești obosită. Asta este sexy. Pentru că noi, femeile, facem de toate”.

Mesajul transmis de J. Lo a fost analizat de fani și prin prisma vieții personale, declarațiile venind după divorțul de actorul Ben Affleck.

Cei doi s-au logodit pentru prima dată la începutul anilor 2000, însă au anulat nunta și au mers pe drumuri separate. Aproape 20 de ani mai târziu, și-au oferit o nouă șansă, s-au căsătorit în 2022 și păreau că au găsit, în sfârșit, fericirea. Totuși, mariajul lor nu a rezistat, iar divorțul a fost oficializat în 2025.

Citește și: Surpriza pregătită de Anastasia Soare pentru Jennifer Lopez de ziua ei. Artista a rămas fără cuvinte: ”Mulțumesc, Anastasia!”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Canicula din Europa și riscul ridicat al unui Super El Niño amenință piețele materiilor prime. Produsele care s-ar putea scumpi din cauza fenomenelor meteo extreme

Publicat

la

Analiștii avertizează că piețele de mărfuri subestimează impactul fenomenelor meteorologice extreme, în condițiile în care Europa se confruntă cu temperaturi record, iar meteorologii estimează că în acest an s-ar putea forma un „Super El Niño”, unul dintre cele mai puternice episoade climatice din ultimele decenii.

Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), între lunile iulie și septembrie este așteptat un episod puternic de El Niño în Oceanul Pacific tropical. Fenomenul este asociat cu încălzirea anormală a apelor oceanice și poate provoca secetă, ploi torențiale și alte fenomene meteo extreme în numeroase regiuni ale lumii.

În Europa, efectele caniculei sunt deja vizibile. Marea Britanie a înregistrat temperaturi de peste 30 de grade Celsius timp de aproape două săptămâni, Franța s-a confruntat cu trei valuri de căldură în acest an, iar în Coreea de Sud au fost emise, pentru prima dată, avertizări de „caniculă severă”.

Citește și: La Niña și Super El Niño au creat un fenomen meteorologic extrem de rar, formând un scut atmosferic împotriva uraganelor

Specialiștii spun că agricultura va suporta cele mai mari consecințe ale fenomenului.

Potrivit Société Générale, prețurile materiilor prime agricole au crescut cu 7% în această lună, iar cafeaua, cacao și grâul s-au scumpit cu aproximativ 8% într-o singură săptămână.

În același timp, compania de investiții Man Group estimează că un episod puternic de El Niño ar putea împinge inflația alimentară la valori de două cifre până în 2027.

Experții avertizează că producția agricolă ar putea scădea cu 5% până la 12% în regiunile afectate, iar recoltele unor culturi esențiale, precum orezul, s-ar putea reduce cu până la 8%, ceea ce ar duce la noi scumpiri ale alimentelor.

Analiștii Bank of America susțin că Europa se încălzește mai rapid decât orice alt continent, iar efectele caniculei nu mai reprezintă un fenomen temporar, ci o problemă structurală.

Printre culturile cele mai vulnerabile se numără cafeaua, cacao, porumbul și grâul, în special în perioadele de înflorire și formare a boabelor, când temperaturile extreme pot afecta serios producția.

Citește și: Furtuni violente după caniculă. ANM a actualizat hărţile unde lovesc fenomenele extreme. Cinci alerte meteo în următoarele zile

Banca estimează că prețul porumbului ar putea crește de la aproximativ 4,70 dolari pe bushel la 5,50-6,00 dolari pe bushel, pe fondul efectelor El Niño asupra culturilor din Brazilia, al caniculei din Europa și al vremii mai calde și mai uscate din Statele Unite.

Totodată, producția de zahăr din Brazilia și Thailanda ar putea scădea cu aproximativ 10% în perioada 2026-2027.

Fenomenele meteorologice extreme ar putea avea consecințe și asupra industriei metalelor. Producția de cupru, care necesită cantități mari de apă, poate fi afectată de secetă, în timp ce fabricarea aluminiului riscă să devină mai costisitoare din cauza consumului ridicat de energie electrică și a presiunii tot mai mari asupra resurselor de apă și energie.

Analiștii avertizează că schimbările climatice vor avea un impact tot mai mare asupra economiei globale, iar investitorii nu ar trebui să trateze actualul episod El Niño ca pe un eveniment izolat.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Noua Lege a salarizării schimbă regulile. Peste 400.000 de bugetari riscă să rămână cu salariile înghețate

Publicat

la

Potrivit unor estimări, între 33 și 35% dintre angajații din sectorul public încasează în prezent salarii mai mari decât cele prevăzute în noile grile salariale. Aceștia vor rămâne cu veniturile la nivelul actual până când salariile prevăzute de noua lege vor ajunge din urmă sumele aflate deja în plată.

În prezent, în sectorul public sunt ocupate 1,272 milioane de posturi, ceea ce înseamnă că măsura ar putea afecta între 420.000 și 445.000 de angajați.

Cele mai multe posturi sunt în:

  • Educație – 366.833;
  • Sănătate – 245.020;
  • Poliție și Jandarmerie (MAI) – 124.468;
  • Armată (MApN) – 76.026.

Citește și: Legea salarizării, suspendată de instanţă încă din faza de proiect. Curtea de Apel București a admis cererea Sanitas

Când intră în vigoare noua Lege a salarizării

Noua Lege a salarizării reprezintă unul dintre jaloanele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit proiectului, actul normativ ar urma să intre în vigoare în decembrie 2026, cu o lună mai devreme decât termenul prevăzut inițial.

Salariile din noiembrie 2026 vor constitui baza de calcul pentru aplicarea mecanismului de înghețare a veniturilor. Dacă salariul prevăzut în noua grilă este mai mic decât cel aflat în plată, angajatul va primi un venit tranzitoriu, până când grila salarială va ajunge la nivelul salariului actual.

Punctul de referință va fi stabilit la 4.100 de lei atât pentru luna decembrie 2026, cât și pentru anul 2027.

Ce schimbări aduce proiectul

Noua lege prevede că BNR va rămâne singura instituție exceptată de la aplicarea sistemului unitar de salarizare.

În schimb, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ANCOM și ANRE își vor pierde regimul special care le permite în prezent acordarea unor salarii mai mari.

Citește și: Legea salarizării ajunge miercuri în Parlament. PNL vrea sesiune extraordinară, săptămâna viitoare, și avertizează PSD: România nu îşi permite să piardă miliarde de euro din cauza întârzierilor sau a disputelor politice

Proiectul introduce și modificări privind sporurile. Astfel, sporul acordat primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consiliii județene care implementează proiecte cu fonduri europene va putea ajunge la 40% față de limita actuală de 20%.

În administrația publică locală este prevăzut și un nou spor pentru dezvoltarea capacității fiscal-bugetare, care poate ajunge la 15% din salariul de bază, însă acordarea acestuia va depinde de situația financiară a autorităților locale.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Povestea lui Alex, un român stabilit în Spania. Cum a ajuns de la 800 la 15.000 de euro pe lună

Publicat

la

În urmă cu 10 ani, Alex lucra ca ospătar pentru  800 de euro pe lună. În prezent, la 32 de ani, câștigă între 15.000 și 16.000 de euro brut lunar ca transportator independent în Spania, conducând unul dintre cele două camioane pe care le deține. Jumătate din veniturile sale ajung să fie cheltuite pe taxe, combustibil și costuri de întreținere.

El a participat la podcastul  Rutas de Éxito și a povestit cum s-a decis să facă o schimbare din punct de vedere profesional.

Citește și: Pilotul de dronă devine meserie oficială în România. O universitate din țară lansează și o specializare dedicată celor care își doresc o carieră în domeniu

„Nu eram fericit”, a spus el, acesta fiind și motivul pentru care s-a hotărât să facă ceva diferit. Astfel, a împrimutat bani de la mama sa și și-a luat permisul de conducere pentru camioane, apoi s-a angajat, ulterior ajungând să își cumpere propriile mașini.

Totuși, Alex a vorbit și despre partea mai puțin frumoasă a noii sale meserii. Pe lângă stilul de viață dificil, el a mărturisit că în zonele de serviciu din Spania sunt condiții precare, și pericolul cu care se confruntă șoferii fiind mare.

Alex a mărturisit că a fost victima a două furturi în timp ce dormea în cabina camionului și a trecut și printr-o tentativă de furt de marfă, când era parcat în Madrid: prelata remorcii i-a fost tăiată, iar cutiile de carton deschise.

„Nu a lipsit nimic pentru că aveam oale și tigăi, iar hoții nu erau interesați să le fure”.

[embedded content]

Potrivit datelor furnizate de Federația Reprezentativă a Companiilor de Transport Rutier Mici și Mijlocii din Spania, FENADISMER, peste jumătate dintre șoferii de camion spun că au fost victimele unui jaf în ultimii cinci ani. 93% dintre jafuri au loc noaptea, în timp ce șoferii se odihnesc, iar 60% se produc în zone de odihnă nesupravegheate și parcuri industriale.

Catalonia, Madrid și Andaluzia concentrează aproape 90% din totalul incidentelor, potrivit hărții zonelor cu risc ridicat realizate de aceeași federație.

Citește și: Domeniul în care se câștigă până la 1.000 de dolari pe oră. Meseria considerată „cea mai bine plătită din lume” ar putea dispărea în câțiva ani

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend