Stai conectat...

ACTUAL

VIDEO | DEZASTRU LA CURTEA DE ARGEȘ! Un „Dorel” a spart magistrala și a lăsat tot orașul fără apă! A apărut „Arteziana lui Panțurescu” în mijlocul străzii!

Publicat

la

O nouă ispravă demnă de topul celor mai mari gafe de pe șantierele românești a lăsat mii de oameni cu robinetele uscate! Ceea ce trebuia să fie o simplă lucrare de modernizare pe strada Progresului din Curtea de Argeș s-a transformat rapid într-un dezastru de proporții.

Un „Dorel” de la firma care execută lucrările de reabilitare a reușit performanța de a „înțepa” direct conducta magistrală care alimentează municipiul. Rezultatul a fost unul spectaculos vizual, dar catastrofal pentru localnici: „Arteziana lui Panțurescu”, un geizer uriaș de apă care a țâșnit în zona Ivancea, cum fosta capitală regală n-a mai văzut niciodată.

Din păcate, spectacolul stradal a venit la pachet cu oprirea instantanee a apei în tot orașul și în zonele limitrofe.

Anunțul Oficial al Aquaterm: Cine și unde a rămas fără apă?

Compania de utilități SC AQUATERM AG 98 SA a reacționat rapid și a anunțat oprirea totală a fluxului de apă pentru a putea izola și repara avaria masivă.

⚠️ Zonele afectate de oprirea apei:

  • Municipiul Curtea de Argeș (integral)
  • Comuna Băiculești
  • Comuna Valea Iașului
  • Comuna Valea Danului

Sistarea furnizării apei a fost realizată de la Stația de tratare a apei Cerbureni, începând cu data de 16 iulie 2026, de la ora 11:30.

Ce urmează pentru consumatori? Atenție la robinete!

Reprezentanții Aquaterm au avertizat că remedierea unei astfel de avarii de către firma responsabilă de incident va dura, iar revenirea la normal nu se va face instantaneu.

  • Timp de așteptare: După ce stația de tratare va fi repornită, umplerea și punerea sub presiune a întregii rețele de distribuție va dura aproximativ 3-4 ore, în funcție de consumul înregistrat în fiecare zonă.
  • Probleme de calitate (Turbiditate): La reluarea alimentării, este foarte probabil ca apa să aibă o turbiditate ridicată (să fie tulbure). Se recomandă evitarea folosirii acesteia pentru consumul casnic sau pentru aparatele electrocasnice (mașini de spălat) până când fluxul se limpezește complet.

Echipele de intervenție ale SC AQUATERM AG 98 SA sunt pe teren și dau asigurări că fac tot posibilul pentru ca furnizarea apei să fie reluată în cel mai scurt timp posibil. Până atunci, cetățenilor nu le rămâne decât să își facă rezerve de apă plată de la magazine și să admire, de la distanță, noua „atracție turistică” neprevăzută din Ivancea.

Loading

ACTUAL

Scandal politic după declarațiile de la Kiev. Petrișor Peiu îl compară pe Nicușor Dan cu „odiosul” Carol al II-lea: „România a plătit scump deciziile secretizate”

Publicat

la

Autor

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, îl acuză pe președintele Nicușor Dan că refuză să facă publică valoarea ajutorului acordat de România Ucrainei și susține că secretizarea acestor informații nu are temei legal. Reacția vine după ce șeful statului a declarat, la Kiev, că este oportun ca această componentă a sprijinului acordat Ucrainei să rămână confidențială, deoarece include și elemente de natură militară.

Senatorul AUR susține că președintele și-ar depăși atribuțiile constituționale.

„Nicuşor Dan îşi arogă singur un drept pe care Constituţia nu i-l oferă: acela de a secretiza o parte din cheltuielile publice. Practic, omuleţul de la Cotroceni ne spune două lucruri inacceptabile: că refuză să ne spună cât este valoarea ajutorului financiar acordat Ucrainei şi că justificarea acestei secretizări este aceea că astfel ar afla inamicul (Rusia, adică) ce armament am cedat şi (pe cale de consecinţă) ce armament mai avem. Nicuşor Dan sfidează, astfel, orice normă de democraţie şi de bun-simţ politic. Căci el ar fi putut să indice doar suma totală a ajutorului acordat, fără a specifica şi ce armament este în interiorul acelei sume. Pe de altă parte, este un cinism absolut condamnabil să le spui românilor că statul căruia îi plătesc taxe nu le mai poate asigura securitatea, pentru că şi-a cedat armamentul prin vecini”, a scris Petrișor Peiu pe Facebook.

AUR: „Transparența totală a cheltuielilor publice face parte din contractul social”

Liderul senatorilor AUR afirmă că transparența privind utilizarea banilor publici reprezintă o obligație a statului față de contribuabili.

„Este, evident, un nou mod de a-şi întări regimul autocratic faptul că, încercând să îl copieze pe odiosul Carol al II-lea, Dan a decis, fără a avea o lege care să îi permită acest lucru, să ascundă o parte din cheltuielile publice de ochii contribuabililor. Dar transparenţa totală a cheltuielilor publice face parte din contractul social: contribuabilii plătesc taxe şi primesc în schimb anumite servicii din partea statului. Pentru ca toţi contribuabilii să îşi plătească în mod voluntar taxele, ei trebuie să aibă încredere că statul cheltuieşte în mod responsabil banii colectaţi”, a adăugat acesta.

Comparație cu regimul lui Carol al II-lea

În continuarea mesajului, Petrișor Peiu afirmă că lipsa de transparență ar putea ascunde și alte tipuri de cheltuieli și face o comparație cu perioada regimului Carol al II-lea.

„Dar dacă, sub acoperirea acestui secret, se ascund şi alte cheltuieli? De exemplu, acţiuni de lobby în străinătate sau chiar petreceri pe bani publici în ţară sau în străinătate? De unde ştim că Dan nu a organizat, sub pretextul discuţiilor secrete despre Ucraina, sesiuni de lucru cu miniştrii Ţoiu şi Miruţă pe un iaht la Monaco? Sau deplasări secrete cu avionul privat împreună cu prietenul Matei Păun pe unde ştie acesta locurile mai bine? Ultima dată când am avut un astfel de comportament al unui şef de stat, România a plătit scump deciziile secretizate ale regimului Carol al II-lea”, a transmis liderul senatorilor AUR.

Ce a spus Nicușor Dan la Kiev

Declarațiile lui Petrișor Peiu vin după ce președintele Nicușor Dan a afirmat, miercuri, la Kiev, unde a participat la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, că informațiile privind ajutorul acordat Ucrainei trebuie să rămână confidențiale, deoarece includ și o componentă militară.

Șeful statului a explicat că sprijinul oferit de România și de alte state a constat, în funcție de situație, fie în resurse financiare, fie în echipamente militare, motiv pentru care a apreciat că aceste informații este bine să rămână „secret”.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Imagini spectaculoase din Parcul Național Semenic: O pisică sălbatică își plimbă cei patru pui prin sălbăticie

Publicat

la

Autor

Reprezentanţii Parcului Naţional Semenic Cheile Caraşului distribuie, joi, imagini care surprind o pisică sălbatică alături de cei patru pui ai ei şi apreciază că prezenţa acestora în natură arată că măsurile de conservare funcţionează.

”Unul dintre cele mai importante obiective ale Parcului Naţional Semenic Cheile Caraşului este conservarea biodiversităţii şi menţinerea într-o stare favorabilă de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor de interes comunitar. Parcul se suprapune cu siturile Natura 2000 ROSCI0226 «Semenic – Cheile Caraşului» şi ROSPA0086 «Munţii Semenic – Cheile Caraşului», precum şi cu numeroase rezervaţii naturale, alcătuind un mozaic de arii protejate de o valoare excepţională pentru patrimoniul natural al României”, au transmis, joi, pe Facebook, oficialii Parcului Naţional.

Aceştia distribuie imagini cu o femelă de pisică sălbatică însoţită de cei patru pui ai săi.

”Prezenţa şi reproducerea acestei specii reprezintă un indicator clar al unui habitat sănătos, liniştit şi bine conservat, capabil să ofere hrană, adăpost şi condiţii optime pentru dezvoltarea generaţiilor viitoare”, apreciază specialiştii.

Potrivit acestora, pisica sălbatică este un prădător discret, aflat în vârful lanţului trofic al micromamiferelor, iar existenţa ei confirmă faptul că ecosistemele forestiere îşi păstrează echilibrul natural.

”Atunci când speciile sălbatice se reproduc în mediul lor natural, avem una dintre cele mai puternice dovezi că măsurile de conservare dau rezultate şi că natura continuă să îşi urmeze cursul firesc. În Parcul Naţional Semenic–Cheile Caraşului, fiecare specie are un rol bine definit, iar echilibrul dintre habitate, plante şi animale demonstrează că lanţul trofic funcţionează, iar biodiversitatea rămâne cea mai de preţ resursă pe care avem datoria să o protejăm şi să o transmitem generaţiilor viitoare”, se mai arată în postare.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Cât costă o noapte de cazare în hotelurile deținute de Gică Hagi și Simona Halep pe litoral

Publicat

la

Autor

Cât costă o noapte de cazare în hotelurile deținute de Gică Hagi și Simona Halep pe litoral. Deși prețurile sunt destul de piperate, ”Regele” fotbalului românesc și campioana de tenis nu duc lipsă de turiști.

Cât costă o noapte de cazare la hotelurile lui Hagi și Halep. Prețurile au explodat pe litoral

Hotelul lui Gică Hagi este situat chiar în centrul stațiunii Mamaia. Cel mai ieftin weekend este 17-19 iulie, iar pentru două nopți turiștii plătesc 2.782 de lei pentru două persoane, cu mic-dejun inclus.

La hotelul de patru stele din Năvodari al Simonei Halep, prețurile pentru weekendul 17-19 iulie pornesc de la 1.820 de lei. Turiștii beneficiază de mic dejun inclus. Cei care aleg varianta all inclusive vor plăti 2.431 de lei, potrivit ziare.com. 

Citește și Marian Godină, uimit de prețurile de pe litoral. Cât a plătit pentru o „gustare pescărească”: „Am crezut că a încurcat meniul”

Prețurile în Mamaia Nord-Năvodari încep de la aproximativ 300 de lei pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă.

În cazul hotelurilor de trei stele, prețurile pornesc de la 369 de lei pe noapte. La hotelurile de patru stele, tarifele pornesc de la 650 de lei pe noapte, iar majoritatea oferă și mic dejun.

Reducerea valorii tichetelor de vacanță are efecte grave asupra turismului din România. Patronatele se plâng că numărul turiștilor de pe litoral s-a înjumătățit.

”În doar un an de la reducerea cu 50% a valorii tichetelor de vacanță, efectele sunt deja grave și vizibile în turism. Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a înjumătățit, pentru că o mare parte dintre proprietari s-au întors în economia gri”, susține Martin, care este și secretar general-vicepreședinte al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).

Citește și Panică pe litoral! Culoarea ciudată a apei și mirosul înțepător au alertat turiștii. Ce au descoperit autoritățile

Loading

Citește tot

ACTUAL

Digi anunță listarea în Spania. Subscrieri în valoare de 1,3 miliarde de euro

Publicat

la

Autor

Acțiunile urmează să fie listate sub simbolul bursier „DIGIS”. Listarea Digi Spania a atras deja cereri de aproximativ 1,3 miliarde de euro din partea fondurilor de investiții și a birourilor familiale, acoperind de peste patru ori oferta. BNP Paribas, CaixaBank, UBS și Barclays conferă acum o evaluare de până la 2,3 miliarde de euro post-IPO.

Evaluarea DIGI Spania post-IPO este estimată deja la 1,8-2,3 miliarde de euro, fără a include datoriile.  Subsidiara spaniolă a DIGI Communications se pregătește să debuteze la bursă joi, în urma unei oferte publice inițiale prin care vrea să obțină până la 330 de milioanede euro de la investitori. Compania se așteaptă ca acțiunile sale să înceapă tranzacționarea la un preț de 5,60 de euro.

Citește și: Televiziunile și site-urile de știri pierd teren în favoarea mediului digital. Principalele surse de informare ale persoanelor de până în 45 de ani: rețelele sociale, platformele video și chatboții AI

Oferta a constat într-o ofertă primară de 26.800.000, acțiuni nou emise de către Digi Spain, echivalentul a circa 150 de milioane de euro la prețul de ofertă și într-o ofertă secundară n valoare de 24.500.000.

Totodată, Digi România S.A. a acordat coordonatorilor globali o opțiune de a cumpăra până la 7.695.000 acțiuni existente ale Digi Spain la prețul de ofertă pentru a acoperi potențiale supraalocări de acțiuni către investitori și a facilita stabilizarea tranzacțiilor.

Compania confirmă că oferta a fost suprasubscrisă de mai multe ori la prețul de ofertă, evidențiind o cerere solidă din partea investitorilor internaționali și domestici. Societatea, indirect prin Digi România, va păstra aproximativ 80% din capitalul social și va menține controlul asupra Digi Spain.

Acțiunile vor fi admise la tranzacționare pe bursele de valori din Barcelona, Bilbao, Madrid și Valencia prin Sistemul Automat de Cotații, sub simbolul „DIGIS”.

BNP Paribas, CaixaBank, UBS, Barclays și Oddo Securities sunt de acord că al patrulea mare operator din Spania în funcție de cota de piață reprezintă o “pasăre rară”.

Compania românească este în Spania marele câștigător în ceea ce privește atragerea de cotă de piață și are potențial pentru a crește în continuare. Diferențele față de concurență sunt gradul mai ridicat de îndatorare și faptul că nu va distriui dividede cel puțin până în 2030.

Cererea din partea fondurilor internaționale majore și a birourilor familiale a acoperit oferta Digi, inclusiv supraalocarea, încă din prima zi. Mai mult, sursele Cinco Dias au indicat că se așteaptă ca cererea să depășească oferta de peste patru ori, la aproximativ 1,3 miliarde de euro. Interesul este ridicat, ceea ce sugerează un debut bursier reușit. Singura incertitudine este legată de posibilitatea ca volatilitatea să revină pe piețe, pe fondul evoluțiilor din Orientul Mijlociu, potrivit Profit.ro.

Citește și: Schimbare majoră la Orange, „fură” clienții Digi sau Vodafone. Portarea se face acum fără formulare și drumuri la magazin

Loading

Citește tot

ACTUAL

Se caută români care să lucreze în străinătate. Sunt disponibile peste 100 de locuri de muncă în Europa

Publicat

la

Autor

Se caută români care să lucreze în străinătate. Potrivit ANOFM, sunt disponibile 133 de locuri de muncă prin rețeaua Eures România.

Se caută români care să lucreze în străinătate. Ce joburi sunt disponibile

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează că cele mai multe posturi sunt disponibile în Norvegia (45, pentru lucrător în producție – prelucrarea somonului), Țările de Jos (31 de locuri de muncă pentru: mecanic de camioane; șofer de camion; șofer de autobuz; inspector veterinar; mecanic de asamblare), Suedia (20, pentru șofer autobuz) și Irlanda (14, pentru: îngrijitor persoane; muncitor în construcții).

Citește și Ce poți lucra fără diplomă de BAC? Domeniile cu angajări rapide și salarii bune

De asemenea, zece posturi vacante sunt disponibile în Germania (pentru lucrător ajutor in podgorie) și alte 13 în Danemarca (pentru: dulgher pentru utilaje de prelucrare a lemnului; dulgher și tâmplar montator; programator CNC/tâmplar mobilă; sudor TIG& asamblor mecanic; operator la prelucrarea materialelor compozite – laminator), scrie Agerpres.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă în Spațiul Economic European (SEE) pot consulta ofertele prin accesarea site-ului ANOFM, la secțiunea Eures.

Citește și CNAIR a renunțat la 500 de angajări. Secretar de stat: Cristian Pistol a venit cu un buget care sfida bunul simț și respectul pentru banul public

Loading

Citește tot

ACTUAL

Au analizat apa contaminată cu uraniu și au făcut o descoperire care ar putea schimba istoria omenirii

Publicat

la

Autor

Microorganisme descoperite în apă contaminată cu uraniu au demonstrat o capacitate neașteptată de a transforma elementul radioactiv într-un compus stabil. Cercetătorii cred că descoperirea ar putea contribui, în viitor, la combaterea poluării radioactive, informează Mediafax.

Una dintre cele mai mari mine de uraniu din lume, Wismut GmbH Schlema-Alberoda din fosta Germanie de Est aflată sub control sovietic, a lăsat în urmă o moștenire toxică. Însă, în mediul contaminat care a inundat mina după închiderea acesteia, evoluția pare să fi pregătit deja o posibilă soluție.

Mina a fost închisă în 1990, odată cu reunificarea Germaniei, iar de atunci a fost supusă unor ample și costisitoare lucrări de remediere.

După închiderea minei, galeriile subterane s-au inundat, iar lichidul acumulat necesită tratament continuu, arată ScienceAlert.

Uraniul brut este puternic radioactiv, iar expunerea la acesta, de exemplu prin consumul de lichide contaminate, poate provoca efecte grave asupra oamenilor și altor organisme vii. Cu toate acestea, unele organisme prosperă în mediul încărcat cu uraniu. Mina găzduiește un întreg ecosistem de microbi.

Stabilizarea uranului

Iar, potrivit unei descoperiri recente, acești microbi pot stabiliza uraniul în anumite condiții.

Pentru experimente, cercetătorii au folosit probe prelevate de la instalația de tratare asociată fostei mine Wismut GmbH Schlema-Alberoda.

După incubarea bacteriilor cu glicerină, cercetătorii au observat că acestea au transformat uraniul într-o stare pentavalentă.

Ceea ce nu se știa până acum era că acest compus se poate forma în mod natural și că bacteriile joacă un rol în proces. După 130 de zile, doar aproximativ 5% din uraniul dizolvat a mai rămas în probe.

Contaminarea radioactivă, o problemă globală

Bacteriile nu doar că au încorporat uraniul în pereții celulari, dar o proporție neobișnuit de mare a acestuia a fost în forma pentavalentă. Astfel, s-a format mai ușor compusul, în special după uscarea probelor și expunerea lor la oxigen.

Contaminarea radioactivă cu uraniu reprezintă o problemă la nivel global.

În Statele Unite, India, Canada, Franța, Africa de Sud și Australia, nivelurile de uraniu din sursele de suprafață și din cele subterane au depășit uneori pragul recomandat de 0,03 miligrame pe litru.

Ar putea bacteriile să facă parte din soluție? Cercetătorii cred că aceste bacterii ar putea deveni aliați importanți în eforturile de curățare a contaminării nucleare, nu doar în Germania, ci și în alte regiuni ale lumii.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 34 de minute

VIDEO | DEZASTRU LA CURTEA DE ARGEȘ! Un „Dorel” a spart magistrala și a lăsat tot orașul fără apă! A apărut „Arteziana lui Panțurescu” în mijlocul străzii!

O nouă ispravă demnă de topul celor mai mari gafe de pe șantierele românești a lăsat mii de oameni cu...

ACTUALacum o zi

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”

Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

ACTUALacum 3 zile

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

ACTUALacum 3 zile

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...

ACTUALacum 3 zile

A furat dintr-o mașină din parcarea Bisericii din Curtea de Argeș și A FOST ARESTAT

La data de 11 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Curtea de Argeș, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Ordine...

Advertisement

Câmpulung

În Trend