Stai conectat...

ACTUAL

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”

Publicat

la

Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale și a declanșat o reacție extrem de vehementă din partea autorităților locale. Primarul liberal al comunei Domnești, Ion Doru Smădu, critică în termeni duri evenimentul, catalogându-l drept o regie ieftină și prost pusă în scenă, menită doar să dea bine pe camere, dar care în realitate a provocat o indignare masivă în rândul localnicilor.

„Au venit cu oamenii lor și le-au dat cu tifla producătorilor noștri”

Edilul a demontat rapid imaginea de lider popular promovată intens în mediul online, explicând că interacțiunea cu adevărații domnișani a fost practic inexistentă. Întreaga acțiune ar fi fost orchestrată de o echipă de campanie venită din afara localității, care a acționat după un scenariu bine stabilit, ignorând complet oamenii locului.

Contactat de ziarul nostru, primarul Ion Doru Smădu a descris în detaliu atmosfera din târg și atitudinea delegatului politic:

„A fost un aranjament penibil dar care, din păcate, a prins la cei care nu sunt din zonă, nu îi cunosc pe domnișani și au văzut marea vizită pe rețelele de socializare. Au venit cu scena lor, cu oamenii lor care i-au întâmpinat, au acceptat flori și alte cele exact de la cine trebuia și au refuzat de la alții care nu erau in scenariu. Pe localnicii de la tarabele din târg i-a ignorat complet, ba chiar le-a dat cu tifla, trecând printre ei cu un aer superior și înconjurat de bodyguarzi.”

Tarabe aproape dărâmate și zero susținere pentru producătorii locali

Pe lângă atitudinea distantă, primarul s-a arătat profund deranjat de lipsa de respect manifestată față de comercianții și gospodarii din Domnești, care își câștigă existența din munca pământului. Alaiul supradimensionat care îl însoțea pe Călin Georgescu a creat haos printre rândurile de tarabe, fără ca cineva din echipă să arate un interes real față de produsele locale. Niciun produs local, legume sau fructe, nu a fost cumpărat de staff-ul politic iar localnicii au fost blocați și aproape busculați de dispozitivul de securitate, mai spune primarul care a adăugat că târgul și localnicii au fost folosiți doar ca fundal pentru filmări de propagandă online cu figuranți și actori adusi din alte zone.

„Nu doar că nu a cumpărat vreo legumă sau vreun fruct, dar nici măcar nu i-a băgat în seamă pe oamenii ăia cărora a fost la un pas să le dărâme tarabele cu alaiul lui. Domnișanii mei au fost folosiți pe post de decor pentru circul organizat de acești oameni”, a concluzionat, vizibil revoltat, primarul comunei Domnești.

Comunitatea locală, recunoscută în zona Argeșului pentru demnitate și spiritul gospodăresc, pare să fi taxat rapid acest mod de a face politică, localnicii declarându-se la rândul lor jigniți de comportamentul superior al echipei de campanie.

Loading

ACTUAL

Plajele din Bulgaria pe care nu trebuie să le ratezi: Celebra Sunny Beach a căzut pe locul cinci

Publicat

la

Autor

Românii care își pregătesc bagajele pentru litoralul bulgăresc pot trage un ochi pe cel mai recent clasament Tripadvisor care vorbește despre cele mai frumoase și de neratat plaje din Bulgaria.

Dacă vă așteptați ca Sunny Beach să fie pe primul loc, ei bine, aflați că nu este deloc așa. Faimoasa stațiune a coborât până pe poziția a cincea. Asta pentru că cei de la Tripadvisor nu se uită doar la note, ci și la cât de mult se vorbește despre un loc sau cât de des este căutat de oameni. Așa se explică de ce câteva plaje aproape sălbatice au reușit să lase în urmă destinațiile clasice unde abia mai ai loc să-ți pui cearșaful.

Cea mai frumoasă plajă din Bulgaria

Marele câștigător este plaja Irakli. Situată aproape de Obzor, această fâșie de trei kilometri de nisip fin este lipită de o arie protejată și a devenit refugiul perfect pentru cei care vor doar mare și liniște, fără hoteluri masive la orizont.

Pe poziția a doua regăsim marea surpriză a topului, Capul Kaliakra. Deși nu este o plajă în adevăratul sens al cuvântului, ci un promontoriu stâncos spectaculos, turiștii l-au votat masiv pentru cetatea veche, peisajele care îți taie răsuflarea și aerul sălbatic.

Nisipurile de Aur pe locul trei

Podiumul este completat de plaja Nirvana din Nisipurile de Aur. Aceasta este o zonă mult mai aerisită și liniștită decât plaja centrală a stațiunii, având și o secțiune dedicată nudiștilor, bine delimitată de restul vizitatorilor.

Locul al patrulea revine plajei Kavatsite, aflată la sud de Sozopol. Locul cucerește prin dunele de nisip protejate, intrarea lină în apă și un mix excelent între zonele de camping și restaurante cochete.

Abia pe locul al cincilea se află Sunny Beach. Inima distracției de pe litoralul bulgăresc rămâne destinația numărul unu pentru viață de noapte și resorturi mari, dar pierde puncte importante la capitolul relaxare în mijlocul naturii.

Deși are cele mai mari note de pe platformă, plaja Veleka se află doar pe locul șase din cauza algoritmului. Chiar și așa, peisajul de aici este spectaculos, fiind locul unde râul Veleka se varsă direct în mare, chiar la marginea unei păduri dese.

Poziția a șaptea este ocupată de Golful Bolata, un colț de rai în formă de semicerc, străjuit de stânci roșiatice înalte, ideal pentru fotografii spectaculoase și liniște deplină.

Plaja perfectă pentru familiile cu copii

Pe locul al optulea găsim plaja Albena, care rămâne favorita clară a familiilor cu copii datorită lățimii generoase, apei mici la mal și spațiilor verzi din jur.

Aproape de granița cu Turcia, pe locul al nouălea, se află plaja Silistar. Ascunsă în mijlocul unui parc natural, aceasta este o adevărată bijuterie cu apă extrem de limpede și o pădure care coboară până aproape de nisip.

Topul este închis de plaja Harmani, situată chiar în Sozopol. Aceasta este alegerea perfectă pentru cei care vor să îmbine rapid o zi de plajă cu o plimbare de seară pe străduțele vechiului oraș.

Loading

Citește tot

ACTUAL

AFACEREA ANULUI LA SUSENI! Tranzacție de milioane euro în Argeș! Libanezii de la Toneli își extind imperiul în comuna argeșeană

Publicat

la

Lovitură de proporții pe piața agroalimentară din județul Argeș! Cel mai mare producător de ouă din România, grupul Toneli, controlat de investitori libanezi, își consolidează puternic poziția în județul nostru printr-o mutare financiară spectaculoasă. Gigantul avicol a contractat un împrumut masiv de peste 100 de milioane de lei de la BCR, iar o parte importantă din acești bani este direcționată direct către comuna Suseni, pentru achiziția activelor producătorului de furaje ecologice Habitat Deco.

Conform datelor publicate în Monitorul Oficial, Toneli a accesat o facilitate de credit specifică de 29,1 milioane de lei, acordată pe o perioadă de până la șase ani, destinată special acestei tranzacții din Argeș.

Declinul Habitat Deco: De la profit de milioane, la pierderi în 2025

Compania Habitat Deco, cunoscută la nivel județean și național ca un producător important de furaj ecologic, își desfășoară activitatea chiar în localitatea Suseni. Deși o afacere de nișă extrem de promițătoare, datele financiare recente arată că firma argeșeană trecea printr-o perioadă tulbure:

  • Cifră de afaceri în picaj: În anul 2025, Habitat Deco a înregistrat o cifră de afaceri de 15 milioane de lei, în scădere accentuată cu circa 30% față de cele 21 de milioane de lei raportate în 2024.
  • Trecerea pe „roșu”: De la un profit net frumos de aproape 4 milioane de lei obținut în 2024, producătorul de furaje a alunecat în 2025 spre o pierdere de aproximativ 400.000 de lei, având un efectiv mediu de 21 de angajați, conform rapoartelor oficiale de la Ministerul Finanțelor.

În acest context de piață dificil, preluarea activelor de către un colos de calibrul Toneli reprezintă colacul de salvare ideal pentru unitatea de producție din Suseni.

Toneli își face imperiu la Suseni

Pentru gigantul Toneli, această achiziție nu este deloc una întâmplătoare. Producătorul de ouă este deja extrem de activ în comuna Suseni, unde a finalizat recent un amplu proiect de investiții ce a presupus modernizarea de la zero a zece hale de producție în cadrul unei ferme locale care se afla în conservare.

Prin cumpărarea fabricii de furaje a celor de la Habitat Deco, Toneli își securizează practic propria linie de aprovizionare cu hrană ecologică pentru păsări, integrând pe verticală producția chiar acolo unde are și halele de găini.

Când libanezii pun banul jos, la Suseni se face producție adevărată!

Iată că, în timp ce unii politicieni locali se ceartă pe ciolan sau inventează reguli de noaptea minții pentru apa de la robinet, în mediul de afaceri real din Argeș se fac mutări de șah mat! Tranzacția dintre Toneli și Habitat Deco este o veste excelentă pentru economia comunei Suseni și a întregului județ.

În loc ca o fabrică modernă de furaje să se închidă din cauza pierderilor din 2025, iar cei 21 de angajați să ajungă la șomaj, colosul avicol vine cu milioanele de la BCR și pune motoarele în mișcare. Integrarea producției de furaje cu noile hale de producție de ouă proaspăt modernizate transformă Suseniul într-un adevărat pol național al industriei avicole. Jos pălăria pentru investitorii care văd potențialul Argeșului și pun milioanele la bătaie! Așteptăm să vedem primele ouă „eco” de Suseni pe rafturile tuturor marilor supermarketuri din țară!

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Noaptea trecută a fost haos la Moscova: Ucraina a lansat un atac de proporții asupra capitalei Rusiei

Publicat

la

Autor

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că 340 de drone ucrainene au fost trimise în zona din jurul capitalei într-un interval de 24 de ore, iar majoritatea au fost doborâte de unităţile antiaeriene la mare distanţă de oraş, transmite Reuters.

Ucraina a lansat peste 340 de drone asupra Moscovei

”Cele mai multe dintre ele au fost neutralizate de forţele de apărare aeriană la periferie”, a scris Sobianin pe Telegram.

”Peste 50 de drone inamice au fost distruse în drumul lor spre Moscova”, a adăugat oficialul.

Dronele ucrainene se apropie frecvent de capitala rusă, iar Sobianin furnizează periodic bilanţul celor doborâte de unităţile antiaeriene.

Ucraina vizează în special industria petrolieră

Ucraina şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurii ruse, vizând în principal obiective legate de industria petrolieră.

Armata ucraineană a anunţat, marţi, că a efectuat atacuri cu drone asupra complexului petrochimic Salavat din regiunea Ural şi asupra rafinăriei Afipsky din sudul Rusiei.

Atacurile asupra infrastructurii petroliere au contribuit la apariţia unor penurii de benzină în întreaga Rusie.

În ultimele săptămâni, forţele ruse şi-au intensificat atacurile cu drone şi rachete asupra Kievului.

Rusia a lansat marţi dimineaţă un val masiv de drone şi rachete balistice asupra Kievului, acesta fiind al cincilea atac de acest gen asupra capitalei ucrainene din cursul acestei luni.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că atacurile au avariat 16 obiective din capitală, inclusiv o şcoală şi o unitate comercială, în timp ce autorităţile oraşului au raportat izbucnirea mai multor incendii în diverse zone ale capitalei.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Legea salarizării 2026. Ministerul Muncii, anunțul de ultimă oră care vizează milioane de români

Publicat

la

Autor

Legea salarizării 2026. Ministerul Muncii a anunțat că se află în etapa finală de elaborare a proiectului noii Legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Legea salarizării 2026. Anunțul făcut de Ministerul Muncii

Reprezentanții Ministerului Muncii anunță că Dragoș Pîslaru a avut o întâlnire tehnică de lucru cu reprezentanții Ministerului Justiției, ai Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), ai Institutului Național de Expertize Criminalistice (INEC) și ai Direcției Naționale de Probațiune, în cadrul dialogului interinstituțional desfășurat pentru definitivarea soluțiilor legislative.

”Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale finalizează procesul de elaborare a proiectului noii Legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reformă asumată de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În acest context, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a avut astăzi o întâlnire tehnică de lucru cu reprezentanții Ministerului Justiției, ai Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), ai Institutului Național de Expertize Criminalistice (INEC) și ai Direcției Naționale de Probațiune, în cadrul dialogului interinstituțional desfășurat pentru definitivarea soluțiilor legislative.

Citește și Bolojan, despre Legea salarizării: ”Nu spun că este perfectă. Dar dacă nu vom adopta această lege acum, vom pierde 770 de milioane de euro”

Discuțiile fac parte din seria întâlnirilor tehnice derulate în ultimele luni cu partenerii sociali, ministerele și instituțiile din sistemul public, în vederea construirii unui cadru de salarizare echitabil, sustenabil și adaptat responsabilităților specifice fiecărui domeniu de activitate.

Ministerul Muncii are ca obiectiv finalizarea proiectului legislativ, astfel încât să răspundă angajamentelor asumate prin PNRR, dar și reașezarea pe criterii corecte a sistemului de salarizare din sectorul public.

În actualul context constituțional, în care Guvernul exercită atribuții limitate în ceea ce privește inițierea unor proiecte legislative, demersurile vor continua prin preluarea proiectului ca inițiativă parlamentară, pentru parcurgerea etapelor de dezbatere și adoptare”, au anunțat reprezentanții Ministerului Muncii.

Citește și Curtea Constituțională a decis: se elimină o discriminare majoră din Legea salarizării!

 

 

Loading

Citește tot

ACTUAL

Marea Britanie declară război insomniilor și pregătește o măsură radicală pentru tineri

Publicat

la

Autor

Marea Britanie declară război insomniilor provocate de ecrane și pregătește o măsură radicală pentru tineri. Guvernul britanic a anunțat introducerea unor restricții stricte pe timpul nopții pentru adolescenții de 16 și 17 ani, cărora le va fi blocat implicit accesul la rețelele sociale pentru a-i proteja de efectele nocive ale utilizării nocturne, informează Rador Radio România.

Noua reglementare vine să completeze planul deja existent de interzicere totală a platformelor pentru copiii sub 16 ani.

Astfel, tinerii din categoria de vârstă vizată vor găsi aplicațiile de socializare complet blocate între miezul nopții și ora 6:00 dimineața, o barieră digitală gândită să asigure un somn sănătos și să prevină dependența de ecrane.

Reguli stricte pentru utilizatori: ce se întâmplă de la miezul nopții

Utilizatorii vizați nu vor putea accesa aplicațiile între miezul nopții și ora 6:00, cu excepția cazului în care modifică setarea implicită. Funcțiile concepute pentru a-i determina pe utilizatori să petreacă mai mult timp pe platforme, inclusiv redarea automată succesivă a videoclipurilor, vor fi, de asemenea, dezactivate în mod implicit.

Noile măsuri urmăresc să evite o trecere bruscă la accesul nelimitat pentru adolescenții care vor putea utiliza rețelele sociale după împlinirea vârstei de 16 ani și să ofere o anumită protecție împotriva efectelor negative ale folosirii platformelor până târziu în noapte.

„Aceste măsuri vor fi esențiale pentru a-i ajuta pe tineri să doarmă suficient, să se concentreze la școală și la facultate și să petreacă mai mult timp de calitate cu familia și prietenii”, a declarat ministrul Tehnologiei, Liz Kendall.

Sănătatea mintală a tinerilor, în centrul deciziei

Inițiativa reflectă îngrijorările tot mai mari la nivel internațional în rândul părinților și factorilor de decizie cu vigire la protejarea copiilor de efectele nocive ale rețelelor sociale asupra sănătății mintale și fizice.

Rezultatele unui studiu publicat marți au arătat că restricțiile au dus la îmbunătățirea somnului, concentrării și stării de bine. Studiul a indicat, de asemenea, că limitarea accesului pe timpul nopții a fost măsura cel mai ușor de menținut de către familii și a produs cele mai constante beneficii asupra somnului.

Calendarul implementării noilor măsuri

Primul set de reglementări privind limitarea accesului la rețelele sociale va fi prezentat Parlamentului până la sfârșitul acestui an, iar măsurile ar urma să intre în vigoare în primăvara anului 2027 – a anunțat guvernul, care a promis o „aplicare și o punere în executare ferme”.

Dificultăți tehnice: verificarea vârstei rămâne o provocare

Totuși, o echipă care a consiliat Australia, prima țară care a interzis accesul copiilor la rețelele sociale, a constatat că platformele online întâmpină dificultăți încă din prima etapă, cea a verificării vârstei, ceea ce face ca interdicția să fie ineficientă.

Google și TikTok au încheiat în ultima lună acorduri amiabile, separat, într-un proces din Statele Unite intentat de un minor care susținea că platformele de socializare i-au afectat sănătatea mintală.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Schimbări radicale în carieră și bani! Ce ne rezervă astrele săptămâna aceasta și care sunt zilele de foc

Publicat

la

Autor

Săptămâna aceasta vine la pachet cu un mix intens de energii astrale, provocându-ne să găsim un echilibru fin între responsabilitățile zilnice, relațiile de familie și gestionarea corectă a resurselor financiare.

În timp ce unele semne zodiacale vor simți nevoia acută de introspecție și odihnă pentru a-și proteja sănătatea, altele vor fi puse în fața unor decizii profesionale majore sau a unor oportunități financiare de lungă durată.

Descoperă în rândurile de mai jos ce îți rezervă astrele pentru fiecare zodie în parte și cum poți naviga cu succes prin provocările acestor zile!

♈ Berbec

Săptămâna îți aduce evenimente dinamice în planul personal, dar și nevoia de a trasa limite clare în raport cu ceilalți.

Relații și Familie: Este momentul ideal să stabilești granițe clare în fața cerințelor venite de la cei dragi. În caz contrar, riști să îți epuizezi atât energia vitală, cât și resursele financiare.

Viața Sentimentală: Nevoile tale afective sunt mari și într-o continuă schimbare. Din păcate, ceea ce primești în prezent de la cei din jur este destul de departe de așteptările tale.

Weekend: Zilele de weekend se anunță liniștite, fiind dedicate exclusiv treburilor administrative și de rutină.

♉ Taur

Primele zile ale săptămânii sunt marcate de comunicare intensă, orientată în special spre zona pragmatică și materială a vieții.

Comunicare și Job: Debutezi în forță cu dialoguri importante cu apropiații, fie pe teme de interes general, fie pe subiecte profesionale, la locul de muncă.

Focus Financiar: Gândirea ta este extrem de ancorată în zona banilor și a bunurilor pe care le poți obține sau folosi prin intermediul altora.

Mijlocul Săptămânii: Contextul astral devine extrem de favorabil pentru activitățile din gospodărie și pentru discuțiile calde, de suflet, cu membrii familiei.

♊ Gemeni

Pentru tine, atenția se îndreaptă către gestionarea bugetului personal și către calitatea interacțiunilor cu cei din jur.

Finanțe: Preocupările financiare de la începutul săptămânii sunt strâns legate de poftele și nevoile tale imediate. Felul în care îți educi dorințele acum va dicta stabilitatea economiilor tale pe viitor.

Social și Prudență: Miercuri și joi se anunță întâlniri și dialoguri de impact cu persoane din anturajul apropiat. Deoarece gândirea îți poate fi ușor umbrită în această perioadă, recomandarea astrelor este să asculți mai mult și să vorbești direct, scurt și la obiect.

♋ Rac

Te bucuri de un val de energie pozitivă care te ajută să îți pui ordine în viață, dar și de oportunități profesionale excelente.

Energie personală: Primele două zile îți oferă claritatea necesară pentru a-și reorganiza planurile de viitor și a face curățenie în relații. Chiar dacă stările tale de spirit pot fluctua, vei trece cu bine peste orice impas cu puțină bunăvoință.

Carieră și Bani: Între 14 și 16 iulie, fii pe recepție! Apar vești importante legate de salariu sau de noi oferte de colaborare extrem de avantajoase pe termen lung.

♌ Leu

Discreția este cel mai bun aliat al tău în prima parte a săptămânii, oferindu-ți spațiul necesar pentru reîncărcarea bateriilor.

Introspecție și Sănătate: Retragerea din calea provocărilor celorlalți îți prinde bine. Profită de primele zile pentru a-ți analiza personalitatea și relațiile, dar și pentru a te răsfăța cu plimbări în natură, somn din belșug și o dietă ușoară de sezon.

Mijlocul Săptămânii: Vitalitatea revine la cote maxime! Vei reuși să rezolvi rapid atât sarcinile profesionale restante, cât și problemele administrative de acasă.

♍ Fecioară

Socializarea și planurile de viitor sunt pe primul loc, însă astrele te avertizează să nu îți suprasoliți organismul.

Social și Proiecte: Începutul săptămânii este perfect pentru a te sfătui cu prietenii sau mentorii tăi. Implicarea în proiecte mari, alături de oameni cu valori comune, îți va aduce o uriașă satisfacție personală.

Atenție la Sănătate: Încearcă să nu îți neglijezi familia din cauza entuziasmului profesional. În plus, între 16 și 18 iulie, odihna trebuie să devină o prioritate, deoarece pot apărea mici probleme de sănătate pe fond de oboseală.

♎ Balanță

Sectorul profesional este cel mai fierbinte punct de pe harta ta astrală în această perioadă.

Carieră: Te așteaptă o perioadă agitată la birou, cu ședințe importante, discuții cu superiorii și decizii majore legate de activitatea ta.

Schimbări: Se deschid noi oportunități care îți pot transforma radical parcursul profesional sau condițiile de muncă.

Weekend: Rezervă aceste zile exclusiv pentru relaxare și deconectare totală.

♏ Scorpion

Săptămâna începe cu o tranziție frumoasă de la pragmatismul cotidian către o zonă mult mai profundă și spirituală.

Evoluție Personală: Deși debutezi fiind preocupat de aspectele materiale, vei simți rapid nevoia de a te conecta cu oameni rafinați și de a explora domenii spirituale. Este un moment excelent pentru a-ți schimba filosofia de viață.

Energie: Susținerea astrală îți oferă resursele necesare pentru a-ți remodela gândirea, fără a neglija totuși sarcinile de zi cu zi.

Weekend: Se anunță foarte dinamic, fiind marcat de evenimente sociale și întâlniri cu mulți oameni.

♐ Săgetător

Finanțele comune și oportunitățile profesionale majore îți dictează ritmul în aceste zile.

Finanțe și Relații: Relațiile tale trec printr-un proces de reevaluare pornind de la bunurile sau banii administrați la comun. Disputele de la serviciu te vor stimula să îți folosești talentele mult mai eficient.

Avertisment: Evită tentația de a face credite, investiții majore sau planuri financiare riscante în această perioadă!

Orizonturi Nu: Se conturează noutăți de anvergură în carieră, dar și oportunități legate de studii pe termen lung sau călătorii.

♑ Capricorn

Parteneriatele și organizarea bugetului sunt temele principale care îți vor ocupa timpul și energia.

Parteneriate: Săptămâna începe cu surprize în relațiile de colaborare sau în cuplu. Vei face planuri mărețe și acțiuni de anvergură alături de parteneri, însă astrele îți recomandă să fii discret și să nu îți dezvălui toate intențiile personale.

Finanțe: Apar cheltuieli stringente legate de facturi, taxe sau datorii mai vechi. Este foarte posibil să fii nevoit să interacționezi cu bănci sau alte instituții financiare.

♒ Vărsător

Te împarți între responsabilitățile profesionale presante și nevoia de a-ți proteja echilibrul fizic și emoțional.

Muncă: Zilele de luni și marți vin cu multă agitație la birou și sarcini noi. Chiar dacă par copleșitoare acum, acestea îți vor aduce beneficii pe termen lung. Un prieten îți poate oferi un sfat excelent legat de carieră.

Sănătate și Relații: Fii atent la semnalele corpului, deoarece sănătatea este destul de vulnerabilă. La mijlocul săptămânii, relațiile de parteneriat pot fi ușor tensionate, iar spre weekend vor reveni în atenție chestiunile financiare.

♓ Pești

Săptămâna ta stă sub semnul contrastelor: pasiune și distracție la început, urmate de o perioadă intensă și tensionată la job.

Iubire și Timp Liber: Primele zile ale săptămânii sunt magice în plan sentimental. Te bucuri de dialoguri spumoase, activități recreative, hobby-uri și momente minunate alături de cei dragi.

Carieră: La mijlocul săptămânii, atmosfera se schimbă radical. Va trebui să te concentrezi intens pe îndatoririle profesionale. Relațiile cu colegii pot deveni extrem de tensionate și se pot deteriora ușor dacă nu dai dovadă de diplomație.

Sănătate: Încearcă să nu lași stresul și agitația de la birou să îți afecteze starea fizică.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 45 de minute

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”

Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

ACTUALacum 2 zile

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

ACTUALacum 2 zile

A furat dintr-o mașină din parcarea Bisericii din Curtea de Argeș și A FOST ARESTAT

La data de 11 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Curtea de Argeș, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Ordine...

ACTUALacum 2 zile

Tradiție de suflet: Fundația „Corbii de Piatră” a premiat excelența la Evaluarea Națională pentru al nouălea an consecutiv

Duminică, 12 iulie, comunitatea din localitate a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra performanța în educație. Membrii Fundației „Corbii...

ACTUALacum 2 zile

Eveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel

Pe data de 18 iulie 2026, comunitatea din satul Poienărei (comuna Corbi, județul Argeș) devine un spațiu sacru de regăsire...

Advertisement

Câmpulung

În Trend