ACTUAL
California declară starea de urgenţă! Sosirea fenomenului El Niño pe Coasta de Vest a Americii, preconizată ca devastatoare
Publicat
acum 2 orela
Autor
admin

Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a declarat luni starea de urgenţă înaintea sosirii fenomenului El Niño pe Coasta de Vest a Americii, preconizată ca devastatoare, relatează AFP, citat de news.ro.
Potrivit unor previziuni, această regiune ar putea să fie atinsă de furtuni violente şi distrugătoare şi există riscul unor maree puternice, care pot provoca inundaţii.
”Această măsură vizează să le aducă colectivităţilor susţinerea de care au nevoie, să dea autorităţilor mijloacele de a-şi îndeplini misiunea şi de a asigura familiile, arătându-le că statul lor este pregătit”, a subliniat guvernatorul Californiei.
Această intervenţie procedurală are, de exemplu, scopul de a pregăti material de luptă împotriva inundaţiilor, şi anume saci de nisip şi pompe. Ea permite totodată Gărzii Naţionale a Californiei să se pregătească să desfăşoare operaţiuni de căutare, salvare, inginerie şi logistică, au anunţat autorităţile.
Prognoza NOAA indică cel mai puternic fenomen El Niño înregistrat vreodată
Fenomenul El Niño – sinonim cu seceta, inundaţiile şi temperaturi-record în lume – este o variaţie naturală a climei, care revine într-un interval cuprins între doi şi şapte ani.
El a continuat să se intensifice în august, iar în prezent există şanse de 75% să devină cel mai puternic înregistrat vreodată, potrivit Agenţiei americane de Observaţie Oceanică şi Atmosferică (NOAA).
În trecut, El Niño a provocat sau intensificat secete şi riscuri de incendiu în anumite regiuni din Amazonia, America Centrală, Indonezia şi Australia, perturbări ale musonului în India sau ploi diluviene în estul Africii.
Impactul asupra încălzirii globale și avertismentul climatologilor pentru anul 2027
Acest fenomen se adaugă consecinţelor modificărilor climatice cauzate de activitatea umană, alimentând evenimente meteorologice extreme.
În anul de după El Niño, căldura înmagazinată în ocean se eliberează în atmosferă şi contribuie, în general, la creşterea temperaturilor mondiale.
Mulţi climatologi preconizează că anul 2027 va fi, astfel, cel mai cald înregistrat vreodată.
![]()
Poate îți place și...

Cercetătorii au crezut că e o farsă generată de AI: O insulă a dispărut peste noapte și a apărut la 30 de kilometri distanță / Explicația științifică

Cele 3 zodii care rămân captive în trecut: Nu pot renunța la amintiri și suferă în tăcere

Noutățile toamnei 2026 pentru ZODII. Din 23 septembrie începe toamna astronomică. Vine momentul să accepți schimbarea. Află care e schimbarea ta!
ACTUAL
Cercetătorii au crezut că e o farsă generată de AI: O insulă a dispărut peste noapte și a apărut la 30 de kilometri distanță / Explicația științifică
Publicat
acum 14 minutela
22 septembrie 2026Autor
admin

O insulă acoperită de pădure, apărută parțial din senin pe apa lacului de acumulare Williston din Columbia Britanică, a dispărut complet din imaginile surprinse de sateliți și a fost descoperită ulterior la o distanță de 30 de kilometri. Deși pare un fenomen paranormal, explicația științifică este mult mai simplă: întreaga masă de vegetație a plutit pe apă, fiind împinsă de rafalele puternice de vânt.
Această bucată de uscat plutitoare are o suprafață de aproape un hectar și este acoperită cu arbori maturi, devenind rapid un subiect intens urmărit în Canada. În urma investigațiilor realizate de compania BC Hydro, s-a stabilit că neobișnuita formațiune s-a oprit în cele din urmă la mal, în brațul Ospika al rezervorului Williston, după o călătorie pe apă ce a durat aproximativ două săptămâni.
Misterul din nordul Columbiei Britanice are la bază un fenomen natural explicabil. Nu a fost vorba despre o dispariție miraculoasă și nici despre o bucată de uscat formată peste noapte, ci despre un bloc masiv alcătuit din lemn, pământ și vegetație, desprins cel mai probabil de pe marginea lacului artificial administrat de firma publică BC Hydro.
De la suspiciuni de AI la confirmarea prin satelit
Povestea a început cu o filmare realizată de ambarcațiuni de agrement și distribuită în comunitățile locale. În imagini se vedea o insulă acoperită de copaci, legănându-se pe apa rezervorului.
Bob Gammer, reprezentant al BC Hydro, a declarat că imaginile i s-au părut, inițial, posibil generate cu inteligență artificială. Era necesară o verificare independentă. Confirmarea a venit din satelit.
Dimensiunile impresionante ale insulei plutitoare care susținea copaci mari
O imagine din 21 iulie a arătat formațiunea plutind în sectorul principal al rezervorului, la vest de Finlay Bay.
BC Hydro estimează că avea aproximativ 70 de metri lățime, 140 de metri lungime și circa 9.800 de metri pătrați. Această insulă putea susține arbori deja dezvoltați, nu doar arbuști sau resturi de vegetație.
Cum s-a pierdut urma masei verzi în imaginile satelitare
Misterul s-a amplificat când o imagine din 5 august nu a mai arătat masa verde în locul inițial. Absența ei a fost interpretată rapid ca dispariție.
Dar imaginile satelitare nu oferă supraveghere continuă, iar un obiect plutitor poate ajunge într-un golf sau lângă țărm. Întrebarea reală nu era dacă insulă s-a evaporat, ci pe ce traseu a fost purtată.
Traseul misterios de 15 zile: reagăsirea insulei în brațul Ospika
Răspunsul a venit printr-o imagine din 15 august, relatări ale unor piloți și observații ale navigatorilor. Formațiunea fusese găsită la intrarea nordică a brațului Ospika, unde râul Ospika se varsă în rezervor, scrie retetesivedete.ro.
BC Hydro a comunicat că insula a ajuns la mal la aproximativ 30 km nord-vest de poziția inițială. Deplasarea ar fi durat aproximativ 15 zile.
Explicația cercetătorilor: cum a fost posibil ca un hectar de pădure să plutească pe apă
Pentru un observator, episodul poate părea o sfidare a fizicii. În realitate, nivelurile ridicate ale apei pot desprinde de pe mal o platformă formată din rădăcini, trunchiuri, sol și resturi lemnoase; vântul poate apoi împinge această insulă pe apă. Curentul rezervorului se deplasează lent spre est, către baraj, a explicat Gammer pentru CBC.
Vânturile puternice sunt, astfel, factorul probabil pentru deplasarea spre nord-west. Nivelul Williston Reservoir a fost neobișnuit de ridicat, pe fondul zăpezii acumulate iarna și al ploilor de vară. BC Hydro consideră că aceste condiții au putut elibera o masă prinsă anterior într-un golf sau de-a lungul malului. Ipoteza dominantă este că lemnul plutitor s-a acumulat ani la rând, iar plantele și copacii au prins rădăcini. Totuși, originea exactă a insulei fantomă nu este confirmată.
Pericolul ascuns din adâncuri: avertismentul geologilor și recomandările de siguranță
Geologul John Clague, profesor la Simon Fraser University, a atras atenția că malurile rezervorului sunt vulnerabile la eroziune și alunecări. El a descris cazul drept neobișnuit și a spus că ar trebui să existe un loc vizibil afectat pe țărmul de unde s-ar fi desprins structura.
Clague a fost surprins că masa a rămas întreagă pe o distanță atât de mare, fiind subțire și diferită de un aisberg. BC Hydro le recomandă curioșilor să păstreze distanța și să nu încerce să urce pe insulă sau să acosteze pe ea. Baza este probabil alcătuită din bușteni și material lemnos în descompunere, iar stabilitatea nu poate fi garantată.
Fotografiile de la distanță sau realizate cu drona sunt mai sigure decât apropierea fizică de o structură care se poate rupe. În prezent, formațiunea pare să se fi oprit pe malul brațului Ospika și se află mai departe de barajul W.A.C. Bennett decât la prima identificare. BC Hydro spune că nu prevede efecte operaționale, dar va continua monitorizarea. Vânturile puternice ar putea totuși desprinde din nou insulă de țărm sau o pot fragmenta, transformând-o într-un câmp de resturi care ar necesita o altă evaluare.
![]()
ACTUAL
Cele 3 zodii care rămân captive în trecut: Nu pot renunța la amintiri și suferă în tăcere
Publicat
acum 30 de minutela
22 septembrie 2026Autor
admin

Unii oameni păstrează cu grijă bilete de tren, poze sau mesaje vechi de un deceniu, în timp ce alții își amintesc cu precizie fiecare detaliu din trecut. Potrivit publicației purewow.com, astrologii susțin că trei zodii au o legătură extrem de puternică cu amintirile lor. Pentru acești nativi, dorul de vremurile de altădată este deopotrivă o bucurie și o capcană în care riscă să rămână blocați.
Racul și memoria lui incredibilă
Pentru nativii în zodia Rac, memoria este una dintre marile sale teme astrologice. Semnul este guvernat de Lună, asociată în astrologie cu memoria, emoțiile și lumea interioară.
De aceea, Racii pot devenir adevărații „arhivari” ai unui grup de prieteni. Își amintesc date, locuri, aniversări, vacanțe și întâmplări pe care ceilalți le-au uitat de mult. Dacă nimeni nu mai știe în ce an a avut loc o anumită petrecere sau unde ați fost în prima vacanță împreună, există șanse ca Racul din grup să aibă răspunsul.
Această memorie bogată poate fi un dar. Îi ajută să păstreze legături cu oamenii dragi și să acorde o mare valoare poveștilor comune.
Partea mai complicată apare atunci când amintirile devin atât de vii, încât prezentul pare mai puțin interesant. În interpretarea astrologului Jaime Wright, Racul poate ajunge să privească atât de des înapoi, încât îi este mai greu să se entuziasmeze pentru ceea ce urmează.
Taurul și atașamentul față de confort
Taurul iubește stabilitatea, lucrurile familiare și sentimentul că știe la ce să se aștepte. Tocmai de aceea, trecutul poate avea pentru el un farmec aparte.
Ceea ce s-a întâmplat deja este cunoscut și sigur. Viitorul, în schimb, vine cu necunoscute, schimbări și situații care nu pot fi controlate în totalitate. Pentru un semn de pământ fix, această lipsă de predictibilitate poate fi inconfortabilă.
Taurul poate privi înapoi și să se gândească la perioade în care lucrurile păreau mai simple. Poate păstra aceeași melodie preferată ani la rând, poate reveni în aceleași locuri sau poate povesti cu plăcere despre anii în care s-a simțit cel mai bine.
În astrologie, Luna este considerată în exaltare în Taur, ceea ce întărește, în interpretarea sursei, legătura acestui semn cu memoria și cu ceea ce îi oferă un sentiment de siguranță.
Pentru Taur, nostalgia nu înseamnă neapărat tristețe. Uneori este pur și simplu felul lui de a păstra aproape lucrurile care i-au făcut bine.
Scorpionul și analiza amintirilor
Scorpionul este un semn de apă, asemenea Racului, iar sensibilitatea emoțională ocupă un loc important în interpretarea sa astrologică.
Diferența este că Scorpionul nu este descris ca fiind, din start, cel mai nostalgic dintre semne. Mai degrabă, are tendința să analizeze intens ceea ce a trăit și să revină asupra experiențelor pentru a le înțelege mai bine.
Poate reconstitui o situație de zeci de ori în minte. Ce s-a spus? Ce nu s-a spus? De ce s-a terminat relația? Ce ar fi putut fi diferit?
Pentru Scorpion, trecutul nu este doar o colecție de amintiri. Este și un material din care încearcă să înțeleagă prezentul.
În interpretarea astrologului Jaime Wright, acest semn ajunge să privească trecutul din mai multe unghiuri, inclusiv pe cele dureroase sau complicate. Această tendință îl poate face să revină iar și iar la anumite experiențe.
![]()
ACTUAL
Decizie controversată în Israel: Preşedintele Isaac Herzog a grațiat un fost medic militar care a ucis un palestinian rănit
Publicat
acum 45 de minutela
22 septembrie 2026Autor
admin

Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a graţiat un fost medic militar israelian condamnat pentru omor prin imprudenţă în urma uciderii unui palestinian rănit, în pofida obiecţiilor armatei israeliene, după cum au relatat sâmbătă seară mai multe instituţii de presă din Israel, conform AFP.
Într-un comunicat, Herzog a precizat că a aprobat solicitarea lui Elor Azaria de ştergere a antecedentelor penale având în vedere expirarea termenului de prescripţie, faptul că îşi executase pedeapsa în urmă cu opt ani şi îşi exprimase regretul pentru uciderea victimei, precum şi dorinţa de a-i permite fostului soldat să-şi continue viaţa, potrivit Agerpres.
Fostul președinte israelian Reuven Rivlin refuzase să-l grațieze pe fostul soldat.
În preajma Zilei Ispășirii
Un rol în această decizie l-a jucat şi apropiata sărbătoare Yom Kippur (Ziua Ispăşirii), cea mai sfântă zi din calendarul iudaic, a mai precizat Herzog. Aceasta începe duminică, la apusul soarelui.
„În spiritul apropiatei Zile a Ispăşirii şi după mulţi ani în care (fostul soldat) a trăit cu consecinţele faptelor sale, preşedintele Herzog a decis că circumstanţele, timpul scurs şi regretul exprimat de Azaria justifică oferirea posibilităţii acestuia de a începe un nou capitol în viaţă”, se arată într-un comunicat al biroului său.
Informații contradictorii
Însă cotidianul israelian Haaretz a relatat, citând un consilier principal al şefului Statului Major, Eyal Zamir, că Azaria nu a dat dovadă de remuşcări şi nici nu şi-a asumat responsabilitatea pentru fapta sa, nici chiar la zece ani de la condamnare.
Fostul medic militar a ucis un atacator palestinian rănit, care zăcea la pământ, trăgându-i un glonţ în cap la Hebron, în martie 2016.
Publicaţia Haaretz a relatat că Azaria a fost chemat la faţa locului după ce un coleg soldat fusese înjunghiat de doi palestinieni.
Cazul a atras atenţia la nivel mondial şi a stârnit controverse aprinse în Israel.
![]()
ACTUAL
Premieră istorică pentru armata SUA și a Marii Britanii: S-a reușit lansarea unei torpile de pe un vehicul submarin autonom
Publicat
acum o orăla
22 septembrie 2026Autor
admin

Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au reușit o premieră militară absolută prin lansarea pentru prima dată a unei torpile de pe un vehicul submarin autonom, a anunțat luni guvernul britanic, potrivit AFP, citat de AGERPRES.
Testul istoric s-a desfășurat săptămâna trecută în apele teritoriale britanice și a fost realizat sub umbrela alianței militare AUKUS, din care fac parte Australia, Statele Unite și Regatul Unit, conform comunicatului oficial.
Ea „marchează un avans major pentru viitorul tehnologiei submarine” pentru aceste trei ţări şi „reprezintă un progres semnificativ pentru securitatea euro-atlantică şi superioritatea submarină a NATO„, potrivit guvernului.
Drona submarină Excalibur și racheta concepută pentru adâncimi mari
Torpila, dezvoltată de Australia şi Statele Unite şi concepută pentru a scufunda nave şi submarine la mare adâncime, a fost lansată de pe o dronă submarină de 12 metri lungime fabricată la Plymouth, în sudul Angliei, numită Excalibur.
Acest anunţ vine în contextul în care ţările occidentale se străduiesc să îşi modernizeze capacităţile militare în faţa ameninţărilor venite din partea Rusiei şi a Iranului.
Pentru Sidharth Kaushal, cercetător în cadrul centrului de reflecţie specializat în apărare RUSI, este vorba despre un progres „remarcabil”.
„Utilizarea unei încărcături militare letale arată că sistemele fără echipaj pot juca roluri care depăşesc simpla supraveghere”, a declarat el pentru AFP.
Întâlnirea dintre Andy Burnham și Donald Trump la New York
Anunţul acestei lansări vine în ajunul primei întâlniri, marţi, între premierul britanic Andy Burnham şi preşedintele american Donald Trump, programată în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York.
Andy Burnham intenţionează, de asemenea, să profite de această deplasare pentru a „face progrese în activitatea internaţională privind inteligenţa artificială”, potrivit guvernului britanic.
El va anunţa „un nou parteneriat privind IA” cu Statele Unite care „va ajuta Regatul Unit să îşi protejeze infrastructurile naţionale critice, de la căile maritime până la spaţiul aerian”.
Parteneriat pe inteligență artificială și pregătiri pentru summitul G20 din 2027
„Săptămâna aceasta, voi pleda pentru o cooperare internaţională mai strânsă în domeniul inteligenţei artificiale, pentru o pace justă şi durabilă în Ucraina şi pentru eforturi reînnoite de a pune capăt conflictului din Orientul Mijlociu, deoarece ceea ce se întâmplă în străinătate are repercusiuni asupra fiecăruia dintre noi în ţara noastră”, a declarat Andy Burnham, citat în comunicat.
De asemenea, el a confirmat că Regatul Unit va găzdui summitul G20 în noiembrie 2027 în oraşul Manchester din nord-vestul Angliei.
![]()
ACTUAL
Liderii a peste 20 de țări, inclusiv Ursula von der Leyen, cer la ONU măsuri obligatorii de securitate împotriva riscurilor inteligenței artificiale
Publicat
acum 2 orela
22 septembrie 2026Autor
admin

Șefi de stat și guverne ai peste 20 de ţări cer luni, într-o declaraţie comună, în marja Adunării Generale a ONU, să se adopte măsuri de securitate cu caracter constrângător împotriva cursei dezlănţuite a inteligenţei artificiale (AI) şi avertizează că dezvoltarea acestei tehnologii ar putea depăşi capacitatea de a o controla, relatează AFP, citat de news.ro.
Modelele AI prezintă ”riscuri grave la adresa siguranţei şi securităţii” în cazul unei proaste gestionări, avertizează ei. Ei citează drept exemplu un caz recent în care agenţi AI au ocolit măsuri de securitate şi au pătruns pe platforme pe care le era interzis accesul, de exemplu la piratarea site-ului Hugging Face, în iulie.
Între semnatarii acestui document se află reprezentanţii Norvegiei, Finlandei, Australiei, Canadei, Germaniei, Spaniei, Irlandei, Olandei, Singapore, Africii de Sud şi Kenyei, dar şi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. Ei cer să se adopte protocoale de securitate transparente, care să includă teste obligatorii şi examinări independente.
Propunerea pentru înfiinţarea unei instituţii internaţionale de control a AI
”AI trebuie să rămână sub conducerea, supervizarea şi controlul omului”, declară aceşti lideri. Ei cer totodată ca o consolidare a supervizării AI să nu contribuie la o adâncire a prăpastiei între ţări care beneficiază sau nu avantajele AI.
Statele membre ONU urmează să examineze înfiinţarea unei instituţii internaţionale, capabile să definească o reglementare şi să asigure implementarea şi aplicarea acesteia, adaugă ei.
Poziția marilor puteri și diferendul dintre Donald Trump și China
Marile puteri în domeniul AI – Statele Unite, China, dar şi Franţa, Regatul Unit, Japonia şi India – nu au semnat această declaraţie. Însă textul rămâne deschis semnatarilor.
Inteligenţa artificială, ameninţarea pe care o reprezintă AI la adresa locurilor de muncă şi securităţii cibernetice urmează să se afle pe ordinea de zi a ONU, săptămâna aceasta, la New York.
Preşedintele american Donald Trump se opune ferm oricărei încadrări a AI. Duminică, Statele Unite şi China – rivali în domeniul AI – au discutat despre un ”Memorandum” de Dialog, cu câteva zile înaintea unui summit între preşedinţii american Donald Trump şi chinez Xi Jinping, menit să disipeze tensiunile comerciale, tehnologice şi strategice.
![]()
ACTUAL
Alertă pe teritoriul Poloniei! Armata lansează operaţiuni ale aviaţiei militare, în urma unor atacuri ruse în Ucraina
Publicat
acum 2 orela
22 septembrie 2026Autor
admin

Polonia lansează operaţiuni ale aviaţiei militare, în urma unor atacuri ruse în Ucraina, anunţă armata poloneză, informează news.ro.
Polonia a lansat operaţiuni ale aviaţiei militare în spaţiul aerian polonez, în timp ce Rusia desfăşoară atacuri aeriene în Ucraina, anunţă luni armata poloneză, relatează Reuters.
Aceste operaţiuni sunt de natură preventivă şi vizează să securizeze spaţiul aerian, anunţă armata poloneză.
Sistemele de apărare antiaeriană de la sol şi mijloacele de recunoaştere radar sunt menţinute în stare de pregătire, anunţă ea.
![]()

Cercetătorii au crezut că e o farsă generată de AI: O insulă a dispărut peste noapte și a apărut la 30 de kilometri distanță / Explicația științifică

Cele 3 zodii care rămân captive în trecut: Nu pot renunța la amintiri și suferă în tăcere

Noutățile toamnei 2026 pentru ZODII. Din 23 septembrie începe toamna astronomică. Vine momentul să accepți schimbarea. Află care e schimbarea ta!

Decizie controversată în Israel: Preşedintele Isaac Herzog a grațiat un fost medic militar care a ucis un palestinian rănit

Planul prezentat de Nicușor Dan în SUA: infrastructura de care România are nevoie și atragerea capitalului american

Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA

Polițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

PETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
A fost voie bună și petrecere mare duminică seară la cunoscutul complex turistic Casa Lăzăroiu din Corbeni, pe Valea Argeșului....

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...
Curtea de Argeș

Caz șocant la Curtea de Argeș: Femeie înjunghiată de socrul său după ce a încercat să oprească o ceartă de familie
Un conflict izbucnit într-o locuință din Curtea de Argeș s-a încheiat tragic în această dimineață. O femeie în vârstă de...

Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
Anunțul oficial al Primăriei Curtea de Argeș privind recepția lucrărilor la primul bloc de locuințe sociale construit în municipiu după...

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au demonstrat din nou că misiunea lor depășește granițele rigorii militare, fiind strâns...

Accident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital
Un grav accident rutier a avut loc pe raza comunei Ciofrângeni, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a...

Accident grav la Corbeni: Tânără de 21 de ani rănită după impactul violent dintre două mașini
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe raza comunei Corbeni. La fața locului au...
Mioveni

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniMilitarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
ACTUALacum 2 săptămâniScandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi
ACTUALacum o săptămânăPercheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?
ACTUALacum 2 săptămâniProfesori din vârful Universității Pitești reținuți pentru luare de mită! LUAU MITĂ DE LA STUDENȚI PENTRU A TRECE EXAMENE
ACTUALacum 2 săptămâniAccident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital
ACTUALacum 6 zileAgitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
ACTUALacum 5 zileFALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
ACTUALacum 2 săptămâniAccident grav la Corbeni: Tânără de 21 de ani rănită după impactul violent dintre două mașini








Ultimele Comentarii