Un abonament la sală sună bine într-un pachet de beneficii pentru angajați, până când echipa începe să lucreze din orașe diferite, să-și schimbe programul sau să petreacă mai mult timp acasă. Atunci apar întrebările practice: cine ajunge la sala parteneră, cine preferă o clasă online și cine are nevoie de o activitate la câteva minute de casă? Comparația dintre abonamentele fitness și beneficiile de wellbeing nu se rezumă la numărul de centre disponibile. Contează cât de ușor se integrează beneficiul în programul real al oamenilor.

Sfaturile obișnuite pornesc de la criterii ușor de comparat: o sală cunoscută, o reducere clară sau o listă lungă de servicii. În practică însă, utilizarea poate scădea atunci când accesul presupune drumuri lungi, rezervări greu de făcut sau un program fix.

O alegere potrivită începe cu modul în care lucrează oamenii și abia apoi cu bugetul disponibil. Aici intervine comparația dintre un abonament fitness și un buget de wellbeing, alături de câteva criterii simple care te pot ajuta să iei o decizie fără să complici inutil alegerea.

Abonamente fitness vs wellbeing, comparația care începe după prima lună

Diferența dintre cele două se vede abia după ce trece entuziasmul lansării. Un abonament fitness leagă beneficiul de un tip de activitate și, de multe ori, de o rețea de locații. Pentru cine locuiește aproape de o sală și are un orar previzibil, această formă poate fi foarte ușor de folosit. Are un traseu clar: alegi locul, intri, repeți.

În acest context, abonamentele fitness pentru angajați de pe Esx.ro pot fi luate în calcul de companiile care caută o soluție mai flexibilă pentru accesul la activități sportive. Pentru o echipă care lucrează în regim hibrid, posibilitatea de a avea mai multe opțiuni poate conta atunci când oamenii au programe și locuri de lucru diferite.

Un buget de wellbeing lasă mai mult loc pentru ritmuri diferite. Poate acoperi clase de mișcare, aplicații, ședințe de relaxare sau echipament simplu pentru acasă, în funcție de regulile stabilite de companie. Asta nu înseamnă că orice listă largă este automat mai bună. Când ai prea multe variante și nicio explicație simplă, beneficiul rămâne nefolosit. Și libertatea de alegere poate deveni dificil de gestionat atunci când opțiunile sunt prea numeroase.

Într-o discuție de pe Reddit despre beneficiile sportive, utilizatorul baseballlover4ever menționează, într-un comentariu din 2025, un sistem prin care angajații pot primi rambursări de până la 50 de dolari pe lună pentru un abonament la sală, un program digital de fitness sau echipament pentru mișcare acasă. Exemplul arată că flexibilitatea beneficiului îl face mai ușor de adaptat la stilul de viață al fiecărui angajat. (baseballlover4ever, Reddit, 2025, r/humanresources)

Când compari cele două variante, merită să urmărești câteva criterii simple:

• abonamentul este potrivit când majoritatea echipei are acces ușor la locațiile incluse și un program relativ previzibil;
• bugetul flexibil este mai practic când colegii lucrează din localități diferite;
• regulile de decontare trebuie să fie scurte, vizibile și ușor de explicat;
• alegerea trebuie să includă și persoane care nu se regăsesc într-un antrenament clasic.

Nu există un câștigător universal. Uneori, un abonament simplu este folosit mai des decât un buget sofisticat. Alteori, tocmai libertatea de alegere scoate beneficiul din zona promisiunilor frumoase și îl aduce în calendar.

Program hibrid, beneficii sportive și provocarea navetei

În munca hibridă, distanța până la activitate devine parte din efortul necesar pentru a folosi beneficiul. Nu apare pe factură, dar se simte în timpul dintre două ședințe. Un coleg poate ajunge la o sală lângă birou marțea, în timp ce miercurea lucrează de acasă, într-un cartier fără centre partenere. Același abonament are două valori diferite în aceeași săptămână.

Tot aici se vede de ce un beneficiu sportiv pentru un program hibrid trebuie gândit pentru mai multe situații, nu doar pentru angajatul care vine zilnic la sediu. O parte din echipă poate prefera o sală. Altcineva poate alege o clasă la o oră târzie. Un părinte poate avea nevoie de o activitate scurtă, aproape de casă. Nu ține neapărat de motivație, ci de acces.

Înainte de a alege structura beneficiului, merită să verifici câteva aspecte practice:

1. notează localitățile din care lucrează oamenii, fără să ceri detalii personale inutile;
2. verifică dacă activitățile pot fi folosite în zilele de acasă și în cele de la sediu;
3. lasă un interval rezonabil pentru decontare, ca procesul să nu devină o sarcină lunară;
4. explică de la început ce se întâmplă cu banii rămași și ce documente sunt acceptate.

De exemplu: într-o echipă de 20 de persoane, un plafon de 180 RON pe lună poate fi împărțit între acces la sală, clase și activități pentru acasă. Nu suma decide singură dacă beneficiul este folosit. Contează faptul că aceeași regulă nu îl obligă pe angajat să parcurgă orașul pentru o ședință de 45 de minute.

În unele echipe, un program fix apropie oamenii și creează un obicei comun. În altele, el poate fi mai puțin potrivit pentru cei care lucrează la distanță. Alegerea bună depinde de această diferență, nu de cât de bine arată oferta într-un tabel.

Buget wellbeing pentru angajați: părerile contează mai mult decât suma

Un buget de wellbeing nu începe cu întrebarea „cât punem?”, ci cu întrebarea „ce pot folosi oamenii în mod realist, fără să-și schimbe semnificativ rutina?”. Părerile angajaților pot arăta dacă problema este accesul, lipsa timpului, procesul de rambursare sau faptul că activitatea propusă nu se potrivește cu nevoile echipei.

Ascultarea nu trebuie să fie complicată. Un formular anonim cu câteva întrebări poate separa preferințele reale de răspunsurile date din politețe. Întreabă ce activități sunt deja folosite, în ce zile lucrează oamenii de acasă și ce ar putea face beneficiul mai greu de folosit pe termen lung. Răspunsul „nu am timp” poate ascunde o sală prea departe sau o procedură prea greoaie.

Când analizezi părerile angajaților despre bugetul de wellbeing, caută tipare, nu doar răspunsuri izolate. Dacă mai multe persoane cer libertate de alegere, ai un semnal. Dacă mulți spun că nu vor să trimită lunar documente, procesul trebuie regândit. Iar dacă o echipă cere aceeași clasă, poate fi util un interval comun, fără să devină obligatoriu.

Un mod practic de lucru arată așa:

• întrebi ce activități sunt deja accesibile și ce lipsește;
• separi dorința de folosirea efectivă, fiindcă oamenii pot aprecia o idee fără să o aleagă;
• stabilești un plafon pe lună și reguli clare pentru cheltuieli;
• revizuiești după câteva luni ce tipuri de activități apar în cereri;
• păstrezi opțiunea de a schimba structura fără să schimbi tot beneficiul.

În acest punct, un abonament fix poate fi mai ușor de administrat, dar un buget cu mai multe utilizări poate fi relevant pentru un număr mai mare de angajați. Alegerea se leagă de timpul administrativ disponibil și de cât de mult vrei să personalizezi experiența. Nu trebuie să construiești un sistem complicat din prima.

Cum citești rezultatul fără să transformi sportul în obligație

Un beneficiu sportiv își pierde rostul când angajatul simte că trebuie să demonstreze ceva. Prezența la sală nu este o probă de loialitate, iar numărul de clase nu spune cât de bine se simte o echipă. Pentru departamentul de resurse umane, datele pot ajuta la decizii, dar nu trebuie folosite pentru a urmări comportamentul individual.

Mai util este să urmărești folosirea agregată și obstacolele repetate. Câte persoane au activat beneficiul? Câte tipuri de activități au fost alese? Cât durează o rambursare? Câte întrebări apar despre reguli? Sunt întrebări simple. Răspunsurile pot arăta dacă este nevoie de o comunicare mai clară sau de un acces mai flexibil.

Un sistem bine gândit lasă loc și pentru schimbare. Poate că un angajat a încercat o clasă și nu i s-a potrivit. Poate că a schimbat orașul sau programul. Dacă trebuie să justifice fiecare schimbare, beneficiul devine încă o obligație administrativă. Un program mai puțin spectaculos este folosit mai des fiindcă se potrivește cu zilele obișnuite.

Pentru a vedea dacă beneficiul funcționează în practică, merită să urmărești câteva lucruri simple:

• măsoară activarea și folosirea totală, nu performanța fiecărui angajat;
• urmărește timpul necesar pentru decontare și claritatea instrucțiunilor;
• compară folosirea între zilele de la sediu și zilele de acasă;
• cere feedback după folosire, nu doar înainte de lansare.

Poți păstra un abonament la sală pentru cei care îl folosesc constant și poți adăuga o variantă flexibilă pentru restul echipei. Nu este nevoie să alegi între două tabere. Uneori, aceeași companie are nevoie de două căi simple, cu același plafon și aceleași reguli de bază.

Cea mai bună verificare rămâne una modestă: întrebi dacă angajatul poate folosi beneficiul într-o săptămână aglomerată, într-o zi de acasă și într-o perioadă în care nu ajunge la birou. Dacă răspunsul este da fără explicații lungi, ai pornit de la viața reală, nu de la o broșură.

Un beneficiu sportiv bun nu îi face pe toți să aleagă aceeași activitate. Îi ajută să găsească o variantă pe care o pot repeta fără să-și mute programul în jurul ei. Asta schimbă și felul în care privești bugetul: nu este vorba doar despre valoarea beneficiului, ci despre cât de ușor poate fi folosit în viața de zi cu zi.

Pentru companie, diferența poate părea mică: o regulă mai clară, o locație în plus sau o opțiune pentru acasă. Pentru angajat, însă, aceste detalii pot decide cât de ușor intră beneficiul în rutina de zi cu zi. Într-o echipă hibridă, accesul contează aproape la fel de mult ca beneficiul în sine.

Surse și experiențe din comunitate:

• Reddit, r/humanresources, baseballlover4ever, 2025,  Employee wellness gym memberships. https://www.reddit.com/r/humanresources/comments/1lxfr1w/employee_wellness_gym_memberships_ca/

Sursa foto: Pexels.com

Cercetătorii au descoperit un lucru neobișnuit: monoxidul de carbon, un gaz pe care corpul uman îl produce în mod natural, ar putea fi motivul pentru care fumătorii fac boala Parkinson mai rar decât nefumătorii. Această constatare ar putea ajuta la crearea unor terapii noi și neconvenționale.

Deși pare greu de crezut, cel mai recent val de studii despre creier arată că un obicei extrem de nociv pentru plămâni și inimă pare să ofere o protecție neașteptată împotriva acestei boli grave. Totuși, secretul nu stă în tutunul în sine, ci într-un gaz pe care îl inhalăm zilnic, chiar dacă nu am fumat niciodată.

Știm cu toții că fumatul distruge sănătatea și crește considerabil riscul de cancer sau de boli de inimă. Cu toate acestea, statisticile au arătat o excepție ciudată care i-a nedumerit ani la rând pe medici: fumătorii dezvoltă boala Parkinson mult mai rar. Răspunsul la această enigmă ar putea fi monoxidul de carbon – un gaz fără miros, culoare sau gust. Deși în cantități mari este extrem de toxic, în doze foarte mici poate funcționa diferit.

Ce se întâmplă în creier și cum ne poate proteja un gaz toxic

Boala Parkinson își are originea într-o zonă profundă a creierului, numită substanta nigra, unde moartea celulelor producătoare de dopamină duce la declanșarea tremurului și a rigidității specifice. Ipoteza cercetătorilor a fost că un nivel scăzut de CO ar putea întări aceste celule vulnerabile.

Pentru a verifica această teorie, o echipă de oameni de știință a analizat datele a peste 500.000 de adulți din China, monitorizați timp de 12 ani. Rezultatele au confirmat din nou efectele dezastruoase ale fumatului asupra plămânilor și inimii, dar au scos la lumină și corelația inversă cu Parkinson.

Descoperirea remarcabilă făcută la nefumători

Momentul cu adevărat revelator al studiului a apărut însă când cercetătorii au privit mai atent spre grupul celor care nu fumaseră niciodată. Chiar și la aceștia, cei care aveau niveluri mai ridicate de monoxid de carbon în aerul expirat prezentau o incidență redusă a bolii.

Această descoperire a separat efectul gazului de efectul fumatului în sine, un detaliu pe care Clara Bueno Lopez, cercetătoare la Universitatea Oxford, îl consideră remarcabil, deoarece demonstrează că protecția poate exista independent de tutun, scrie incredibilia.ro.

Este important de precizat că această legătură protectoare a fost observată strict în cazul Parkinson, nu și în cazul altor afecțiuni neurodegenerative, precum diversele forme de demență.

O viitoare terapie fără riscurile fumatului

Deși autorii admit că nu pot exclude complet influența altor compuși din fum, descoperirea a redirecționat atenția comunității medicale către o idee aproape de domeniul science-fiction-ului: utilizarea controlată a unor doze mici de CO ca terapie.

Un studiu clinic aflat deja în desfășurare testează această abordare pe pacienți diagnosticați cu Parkinson, iar George Mellick, profesor de neuroștiințe la Griffith University, sugerează că aceste rezultate ar putea deschide căi complet noi pentru tratament.

Cu toate acestea, cercetătorii trag un semnal de alarmă clar: nimeni nu ar trebui să interpreteze aceste date ca pe o permisiune de a fuma. Riscurile devastatoare ale tutunului rămân de necontestat, iar efectul protector al monoxidului de carbon este doar o piesă dintr-un puzzle mult mai complex, publicat recent în paginile revistei JAMA Neurology.

Toamna aduce adesea dorința de a schimba ceva în viața noastră. După vacanță, revenirea la ritmul obișnuit ne face să simțim că putem relua proiectele abandonate. Oamenii de știință numesc această stare „efectul noului început”. Studiile arată că suntem mult mai motivați să ne setăm scopuri noi în anumite momente importante, cum ar fi începutul unei luni, o zi de naștere sau debutul anului școlar.

Trecutul rămâne în urmă, iar un nou început ne dă energie. Totuși, marea provocare nu este să începi un obicei nou, ci să reușești să îl menții pe termen lung.

Ce este „efectul noului început” și cum ne ajută septembrie

Cercetătorii Hengchen Dai, Katy Milkman și Jason Riis au constatat că oamenii sunt mai predispuși să-și stabilească și să urmărească obiective atunci când ajung la anumite repere temporale: începutul unei luni, începutul unei săptămâni, o zi de naștere sau începutul unui nou an școlar, notează inc.com.

Septembrie este, astfel, unul dintre momentele din an care pot favoriza schimbarea. Eșecurile și obiectivele abandonate din trecut par să aparțină unei etape încheiate, iar acest sentiment poate oferi motivația necesară pentru a porni din nou. Însă adevărata provocare nu este să începi un obicei, ci să îl menții luni sau chiar ani la rând.

Responsabilitatea publică: de ce trebuie să le spui altora despre planurile tale

Una dintre metodele prin care un obicei poate deveni mai ușor de respectat este să îl faci cunoscut celor din jur. Un exemplu este cel al unei persoane care a purtat zilnic pantofi portocalii timp de mai bine de un deceniu. Alegerea nu a rămas doar o regulă personală, ci a devenit un element pe care ceilalți îl observau și despre care puteau întreba. În acest fel, responsabilitatea nu mai depinde exclusiv de voință.

Dacă oamenii din jur cunosc obiectivul tău, apare și o formă de presiune socială care te poate ajuta să continui. Spune-le celor apropiați ce vrei să faci. Notează-ți obiectivul. Vorbește despre el sau fă-l vizibil într-un mod care te obligă să-ți amintești de el.

Ancorarea obiceiurilor: cum să legi o activitate nouă de una veche

Un obicei are mai multe șanse să reziste atunci când este asociat cu o rutină existentă. De exemplu, o practică de recunoștință poate fi legată de cafeaua de dimineață sau de rutina de seară, în loc să fie introdusă ca o activitate complet nouă, pentru care trebuie găsit în fiecare zi un interval special.

Acest mecanism este cunoscut drept ancorarea unui obicei. În loc să te bazezi exclusiv pe motivație, folosești un comportament deja stabil ca declanșator pentru noua rutină. Entuziasmul unui nou început te poate ajuta să treci de prima zi. O rutină bine ancorată te poate ajuta să ajungi la ziua 5.000.

Formulează reguli concrete: de ce ideile vagi nu funcționează

Obiectivele prea generale pot fi ușor uitate. „Vreau să citesc mai mult” este o intenție bună, dar dificil de urmărit pe termen lung. În schimb, o regulă precisă și ușor neobișnuită, precum „voi citi o carte pe o bancă în aer liber în fiecare vineri”, este mai concretă și mai ușor de transformat într-o tradiție personală. Uneori, tocmai caracterul neobișnuit al unui obicei îl face mai ușor de păstrat.

Planul pentru zilele grele: ce faci când dispare motivația

Oricât de motivat ai fi la început, este foarte probabil să apară o zi în care noul obicei va deveni o obligație. În cazul rutinelor de lungă durată, acest moment poate apărea după câteva săptămâni sau luni, când entuziasmul inițial dispare. Atunci apare tentația de a face o excepție. De aceea, este util să decizi dinainte ce vei face într-o astfel de zi.

Dacă vrei ca o rutină să devină un obicei real, stabilește regulile înainte ca motivația să dispară. Întrebarea importantă nu este „Ce voi face când îmi va fi ușor?”, ci „Ce voi face când nu voi mai avea chef?”.

Schimbarea de identitate: transformă scopul într-un mod de viață

Pe termen lung, un obicei devine mai ușor de menținut atunci când nu mai este perceput ca o simplă activitate, ci ca parte din identitatea personală. Diferența este subtilă, dar importantă: în loc să spui „încerc să port zilnic pantofi portocalii”, ajungi să te gândești „eu sunt persoana care poartă pantofi portocalii”. Același principiu poate fi aplicat oricărui obiectiv. Nu este vorba doar despre construirea unei rutine, ci despre construirea unei imagini despre propria persoană. Poți începe cu propoziția pe care vrei să o poți spune despre tine, apoi să construiești obiceiul în jurul ei.

Începutul lunii septembrie poate fi un moment ideal pentru a relua un obiectiv sau pentru a introduce o schimbare în viața de zi cu zi. Psihologia explică de ce astfel de repere temporale ne pot oferi un impuls suplimentar. Dar motivația de început nu este suficientă pentru a construi un obicei care să reziste ani de zile.

Pentru asta, este nevoie de un comportament clar, vizibil, legat de o rutină existentă și suficient de bine definit încât să poată fi urmat inclusiv în zilele dificile. Noul început îți poate oferi primul pas. Ceea ce faci în ziua în care nu mai ai chef este ceea ce transformă acel pas într-un obicei.

Un studiu extrem de detaliat asupra Mariei Branyas, o super-centenară spaniolă care a trăit peste 117 de ani, relevă faptul că longevitatea extremă poate implica, în acelaşi timp, atât o îmbătrânire intensă, cât şi o protecţie biologică puternică. În cazul ei, cercetătorii au descoperit semne de îmbătrânire avansată, dar şi un nivel scăzut de inflamaţie, bacterii intestinale benefice, trăsături genetice protectoare şi o vârstă biologică mai mică în comparaţie cu cea cronologică. Deoarece ea a evitat bolile grave, acest studiu oferă o perspectivă rară asupra procesului de îmbătrânire în sine, mai degrabă decât asupra bolilor care îl însoţesc adesea, relatează Science Daily, conform Agerpres.

Timp de aproximativ două secole, speranţa de viaţă a oamenilor a crescut constant, pe măsură ce medicina, igiena, nutriţia şi asistenţa medicală s-au îmbunătăţit. Cercetări mai recente sugerează, însă, că această tendinţă ascendentă de lungă durată s-ar putea stabiliza acum în ţările dezvoltate. Astfel, următoarea provocare majoră s-ar putea să nu mai fie doar prevenirea bolilor, ci înţelegerea procesului de îmbătrânire în sine.

Acest lucru ridică întrebări fundamentale: ce se întâmplă, de fapt, cu organismul pe măsură ce îmbătrâneşte şi ar putea aceste schimbări biologice să fie tratate într-o zi în acelaşi mod ca şi bolile?

Studiu detaliat asupra unei femei care a trăit peste 117 ani

O echipă de cercetători condusă de dr. Manel Esteller, şeful grupului de epigenetică a cancerului de la Institutul de Cercetare a Leucemiei Josep Carreras din Spania, a publicat recent rezultatele finale ale unui studiu neobişnuit de detaliat asupra Mariei Branyas, o catalană care a trăit peste 117 de ani.

Folosind probe recoltate prin tehnici minim invazive, cercetătorii au examinat biologia ei pe mai multe niveluri, simultan. Analiza lor multi-omică a inclus tehnologii genomice, proteomice, epigenomice, metabolomice şi microbiomice, aceasta fiind astfel cea mai cuprinzătoare investigaţie biologică realizată până în prezent asupra unei persoane super-centenare.

Constatările, publicate în jurnalul Cell Reports Medicine, provin de la o echipă internaţională şi multidisciplinară coordonată de dr. Esteller şi condusă de Eloy Santos.

Semne de îmbătrânire extremă, dar şi de protecţie biologică

În loc să constate că Branyas pur şi simplu îmbătrânise mai lent în toate privinţele, cercetătorii au descoperit o imagine mult mai complexă. Potrivit lui Esteller, biologia ei a demonstrat o „dualitate fascinantă: prezenţa simultană a semnalelor de îmbătrânire extremă şi a longevităţii sănătoase”.

Anumite aspecte ale biologiei lui Branyas reflectau în mod clar vârsta ei extraordinară. Cercetătorii au descoperit telomere (capetele cromozomilor) foarte scurte, un sistem imunitar cu caracteristici proinflamatorii şi o populaţie îmbătrânită de limfocite B.

În acelaşi timp, alte caracteristici păreau neobişnuit de favorabile. Ea prezenta caracteristici genetice asociate cu neuroprotecţia şi cardioprotecţia. De asemenea, avea niveluri inflamatorii scăzute, o microfloră intestinală dominată de bifidobacterii benefice şi o vârstă biologică epigenetică mai mică în comparaţie cu vârsta ei cronologică.

Această combinaţie este importantă deoarece sugerează că atingerea unei vârste excepţional de înaintate nu necesită neapărat evitarea completă a îmbătrânirii. În schimb, unele persoane pot prezenta semne pronunţate de îmbătrânire, păstrând în acelaşi timp trăsături biologice care ajută la protejarea împotriva multora dintre consecinţele dăunătoare ale acesteia.

Ce legătură există cu bolile de sânge

Îmbătrânirea sistemului hematopoietic (formarea şi maturaţia celulelor sangvine) este strâns asociată cu un risc mai mare de a dezvolta forme grave şi adesea incurabile de cancer al sângelui, inclusiv leucemie şi sindrom mielodisplazic.

Datorită acestei legături, descoperirile biologice realizate prin studierea cazului Mariei Branyas pot avea implicaţii dincolo de cercetarea longevităţii. Ele ar putea, de asemenea, să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine modul în care se dezvoltă aceste afecţiuni hematologice şi de ce unele persoane vârstnice sunt mai vulnerabile decât altele.

Cazul rar al unei persoane fără boli grave

Unul dintre cele mai neobişnuite aspecte ale studiului a fost faptul că Branyas nu suferea de nicio boală gravă. Acest lucru le-a permis cercetătorilor să examineze efectele biologice ale îmbătrânirii cu o interferenţă redusă din partea bolilor grave. Prin urmare, acesta este primul studiu în care îmbătrânirea a putut fi distinsă clar de boală la o persoană cu o vârstă atât de înaintată.

Prin urmare, rezultatele oferă o perspectivă rară şi amplă asupra efectelor pe care îmbătrânirea în sine le poate avea asupra corpului uman şi ar putea contribui, în cele din urmă, la identificarea unor modalităţi de a contracara unele dintre aceste schimbări.

Cercetătorii au atras atenţia că este încă prea devreme pentru a corela în mod direct anumite trăsături biologice cu comportamente specifice sau alegeri legate de stilul de viaţă. Cu toate acestea, ei au indicat mai mulţi factori care ar merita luaţi în considerare atunci când se încearcă înţelegerea longevităţii excepţionale a Mariei Branyas, printre care o dietă sănătoasă, o reţea socială stimulativă şi diversificată, precum şi absenţa obiceiurilor nocive.

Prin furnizarea unei imagini biologice atât de detaliate a longevităţii extreme, studiul oferă cercetătorilor din întreaga lume un nou punct de referinţă pentru investigarea procesului de îmbătrânire, notează Science Daily.

O înțelegere mai clară a îmbătrânirii

Oamenii de ştiinţă speră că o înţelegere mai clară a îmbătrânirii ar putea duce la strategii care să o ţintească direct, la fel cum medicina modernă ţinteşte anumite boli.

Este posibil ca unele dintre instrumentele necesare pentru acest efort să existe deja. Terapiile epigenetice şi medicamentele concepute special pentru a combate senescenţa sunt deja explorate în oncologie, iar ambele domenii sunt strâns legate de îmbătrânirea biologică.

„Situaţia este dramatică. Astăzi vorbim despre un dezechilibru major în modul de finanţare a spitalelor, în special pentru categoriile critice. Vorbesc aici despre unităţile de primiri urgenţe, programele naţionale de acţiuni prioritare care finanţează ATI-ul, pacienţii cu AVC, cu infarct miocardic acut, neonatologia, politrauma, pacienţii cu arsuri grave, adică tot ce este critic, şi zona de ambulanţă şi de serviciul de urgenţă”, a declarat Rogobete.

El a explicat că situaţia a apărut în condiţiile în care bugetul pentru sănătate are nevoie de rectificări, deoarece, la începutul anului, nu se poate stabili exact un număr de pacienţi care vor fi spitalizaţi.

Alexandru Rogobete trage un semnal de alarmă: Nu mai sunt bani în programele naţionale de acţiuni prioritare precum ATI, AVC, Neonatologie, infarct miocardic acut. Este un mare dezechilibru, în momentul de faţă, în zona economică din sistemul de Sănătate

În plus, susţine fostul ministru al Sănătăţii, în acest an au crescut TVA-ul, preţul carburanţilor, costurile cu energia, iar Guvernul nu poate face rectificări pentru că este unul interimar.

„Bugetul Sănătăţii este unul dintre cele mai volatile bugete din câte există. De ce? Pentru că nu se pot estima numărul de pacienţi. Sigur, se pleacă de la un istoric, dar nimeni nu poate estima numărul de urgenţe, numărul de accidente colective, numărul noi de pacienţi diagnosticaţi cu cancer, de exemplu, şi sigur că lista poate continua. (…) Creşterea TVA-ului a impactat evident bugetele, creşterea inflaţiei, creşterea energiei, care a impactat preţul medicamentelor, creşterea preţului la combustibil, care a impactat producţia şi costul medicamentului. Ori toate astea puse cap la cap au dus la o epuizare mai rapidă a bugetului şi gravitatea de fapt a situaţiei este că acest Guvern interimar, blocat în orgoliile unui singur om, şi anume ale lui Ilie Bolojan, nu poate face rectificare bugetară”, a spus deputatul PSD.

El a menţionat că anul trecut Ministerul Sănătăţii a avut două rectificări bugetare pozitive – o suplimentare a bugetului MS făcută în septembrie pentru programele de acţiuni prioritare şi o suplimentare a bugetului pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, făcută în octombrie.

Bogdan Ivan vorbeşte despre un ”preţ istoric” la pompă – 10.43 de lei: „Este nevoie de intervenţie imediată”

În opinia fostului ministru, singura soluţie pentru ieşirea din criză ar fi ca Guvernul să suplimenteze bugetul sănătăţii din Fondul de rezervă. „Singura soluţie pe care eu o văd şi care este posibilă din punct de vedere legislativ ar fi suplimentarea de urgenţă a bugetului Sănătăţii din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, fără realizarea rectificării. Asta dacă vor să înţeleagă şi asta dacă vrea să înţeleagă domnul premier demis că de la 1 octombrie ambulanţele nu vor mai avea combustibil”, a punctat Alexandru Rogobete.

Fostul ministru al Sănătăţii s-a aflat sâmbătă, la Deva, unde a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă, fiind însoţit de vicepreşedinta Camerei Deputaţilor, Natalia Intotero, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, unitatea medicală fiind în subordinea administraţiei judeţene.

Începi alergarea pe asfalt umed, iar după zece minute tricoul se lipește de spate. Ploaia nu mai pare problema principală. Mulți alergători ajung să plece fără geacă fiindcă nu vor să o care după încălzire, chiar dacă știu că vremea se poate schimba. Un alt alergător descrie o geacă bună prin trei detalii simple: respiră, se strânge cât un telefon și cântărește foarte puțin. Părerile despre îmbrăcăminte alergare iarna se învârt, de fapt, în jurul acestei tensiuni: protecția de afară poate crea umezeală înăuntru. Iar când cauți îmbrăcăminte pentru alergat, croiala și felul în care combini straturile contează aproape la fel de mult ca materialul.

Apa vine din două direcții

O geacă de alergare la ploaie trebuie judecată după două probleme diferite. Prima este apa care vine din exterior. A doua este căldura pe care corpul tău o produce imediat ce ritmul crește. O țesătură poate opri picăturile și vântul, dar asta nu înseamnă automat că vaporii de apă ies repede. După câțiva kilometri, senzația de ud poate veni din interior, chiar dacă partea exterioară încă arată aproape uscată.

Diferența dintre o plimbare și o alergare schimbă alegerea. La mers, o geacă mai închisă poate fi plăcută. La alergare, aceeași geacă poate deveni sufocantă. Respirabilitatea unei geci de alergare are legătură cu materialul, dar și cu ritmul, temperatura, vântul și cât de multe straturi porți sub ea. Nu există o singură piesă care să se comporte identic în toate situațiile.

Eticheta „impermeabil” spune doar o parte din poveste. Pentru o burniță scurtă, o geacă rezistentă la apă poate fi mai comodă decât una construită pentru ploi lungi. Când ploaia este rece și vântul bate din lateral, protecția exterioară capătă mai multă greutate. Totuși, dacă alergarea este intensă, excesul de material poate să te ude din interior.

Uită-te la ce se întâmplă după primele minute, nu la impresia din fața oglinzii. Ai nevoie de o piesă din gama de îmbrăcăminte pentru alergat care să păstreze o zonă de aer între piele și material, să nu se lipească de antebrațe și să permită deschiderea rapidă a fermoarului.

• ploaie fină și ritm lejer: o țesătură subțire, rezistentă la apă, poate fi suficientă;
• ploaie rece și vânt: caută protecție mai bună la fermoar, guler și manșete;
• alergare rapidă: lasă loc pentru aerisire, nu alege geaca doar după cât de bine închide apa;
• traseu lung: greutatea și posibilitatea de a o strânge devin la fel de importante ca protecția.

Un detaliu mic poate schimba tot confortul: dacă deschizi geaca la primul semn de supraîncălzire, vaporii ies mai ușor. Asta cere o fermoar care merge simplu și o croială care nu se umflă în vânt.

Respirabilitatea nu înseamnă că rămâi uscat

Termenul sună promițător, dar nu este o promisiune de piele uscată după o alergare. Respirabilitatea înseamnă că umezeala și căldura au o cale de ieșire. Cât de repede se întâmplă asta depinde de cât transpiri și de cât aer circulă în jurul corpului. Hainele de alergare ude de transpirație apar uneori chiar și sub cea mai bine croită geacă, mai ales când ritmul este ridicat.

Croiala are un rol discret. Dacă geaca este prea strâmtă, stratul de aer dispare, iar materialul se lipește de bluză. Dacă este prea largă, vântul intră pe la spate și mâneci. Gulerul trebuie să stea aproape de gât fără să te jeneze. Manșetele nu trebuie să fie largi, dar nici să apese pe încheieturi.

Fermoarul frontal este locul unde poți regla rapid temperatura. La început îl ții închis. După ce corpul se încălzește, îl cobori câțiva centimetri. Pare un gest banal, însă te poate scuti de senzația de seră. Nu aștepta până când tricoul este deja îmbibat.

1. alege primul strat după cât transpiri, nu după cât de frig pare înainte de plecare;
2. lasă puțin spațiu între straturi, ca aerul să poată circula;
3. verifică dacă fermoarul poate fi mișcat cu o singură mână, în timp ce alergi.

De obicei, alergătorii caută o geacă care să facă totul. În practică, este mai util să știi când ai nevoie de protecție contra ploii și când ai nevoie doar de un strat care taie vântul. Uneori, piesa mai simplă este cea pe care o porți mai des.

Îmbrăcăminte pentru alergare iarna: stratul care schimbă tot

Părerile despre hainele de alergare iarna se contrazic fiindcă fiecare alergător pornește cu alt ritm și altă toleranță la frig. Cine aleargă încet, timp de o oră, poate avea nevoie de mai multă căldură decât cine aleargă treizeci de minute într-un ritm alert. Temperatura de afară contează, însă vântul, umezeala și pauzele schimbă rapid senzația de frig.

Primul strat trebuie să stea aproape de corp și să se usuce repede. Un tricou tehnic sau un strat subțire din lână merinos este, de obicei, mai potrivit decât bumbacul. Bumbacul absoarbe umezeala și rămâne ud mai mult timp. Când te oprești la semafor sau pentru o fotografie, materialul rece începe să tragă căldura de pe piele.

Stratul din mijloc se alege după frig și intensitate. La o alergare rapidă, poate fi suficientă o bluză subțire. La un traseu lent, cu vânt, un strat puțin mai cald are locul lui. Geaca vine peste ele fără să preseze umerii. Dacă porți prea multe haine, vei transpira înainte să simți că ai ajuns la temperatura potrivită.

De exemplu: la 7°C, cu vânt slab și ploaie măruntă, o alergare de 45 de minute poate fi confortabilă cu un tricou cu mânecă lungă și o geacă subțire de la Trisport.ro, dacă ritmul este constant. La același termometru, o ieșire lentă de 70 de minute poate cere un strat intermediar și o protecție mai bună la gât. Nu grosimea unei singure haine decide totul, ci felul în care lucrează straturile împreună.

• sub 5°C, verifică mai întâi protecția urechilor, mâinilor și gâtului;
• între 5°C și 10°C, o geacă subțire poate fi suficientă peste un strat care evacuează umezeala;
• pe ploaie rece, păstrează un strat uscat pentru finalul alergării;
• la ritm intens, pornește cu senzația că îți este puțin răcoare, nu deja foarte cald.

Aceste repere nu înlocuiesc ce simți în corp. Dacă tremuri, îți amorțesc degetele sau hainele rămân ude, scurtează traseul și schimbă combinația la următoarea ieșire. Uneori, cea mai bună ajustare este să pleci cu o piesă mai puțin și să o ai într-un buzunar sau într-o vestă, nu să îmbraci totul din prima.

O geacă bună nu se măsoară doar când plouă

O geacă poate părea excelentă în primele minute și incomodă după o oră. De aceea, caută detaliile care îți simplifică alergarea: glugă reglabilă, manșete așezate și o croială ce permite mișcarea brațelor. Dacă trebuie să ții telefonul în mână fiindcă buzunarul se deschide singur, piesa nu te ajută prea mult.

Verifică și cum se strânge. Unele modele intră într-un buzunar propriu. Altele se rulează ușor și pot fi prinse în jurul taliei. Important este să poți face asta fără să te oprești prea mult. Pentru trasee urbane, elementele reflectorizante au rost după lăsarea serii, când șoferii te observă mai greu. Pentru trasee de parc, o glugă care nu îți blochează auzul poate fi mai utilă decât un buzunar mare.

Înainte să cumperi, testează geaca cu straturile pe care le ai deja. Ridică brațele, închide fermoarul, întinde coatele și simulează mișcarea de alergare. Dacă materialul se trage peste umeri sau mânecile urcă imediat, problema nu dispare după prima spălare.

• gluga trebuie să rămână stabilă fără să îți acopere vederea laterală;
• fermoarul trebuie să fie ușor de folosit în timpul alergării;
• buzunarul trebuie să țină obiectele aproape de corp, fără să sară;
• materialul trebuie să permită ridicarea brațelor și rotirea umerilor;
• elementele reflectorizante ajută când alergi în lumină slabă.

O geacă foarte tehnică, dar pe care o lași acasă fiindcă este grea sau incomodă, nu își atinge rostul. Piesa potrivită este cea pe care o iei cu tine fără negocieri, chiar și când prognoza pare nehotărâtă.

Partea neașteptată este că ploaia nu decide singură cât de ud ajungi. Ritmul, primul strat și felul în care poți regla geaca în mers cântăresc uneori mai mult decât rezistența declarată la apă. O îmbrăcăminte pentru alergat bună nu îți promite o alergare fără umezeală; îți lasă suficient loc să gestionezi umezeala fără să te răcești. Când alegi următoarea piesă, întreabă-te dacă o vei purta și într-o zi schimbătoare, nu doar într-o ploaie puternică. Acolo se vede alegerea potrivită.

Sursa foto: Magnific.com