Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

WTA Rouen: Gabriela Ruse, eliminată în sferturile de finală de a doua favorită

Publicat

in

Parcursul bun al Gabrielei Ruse la turneului de categorie „WTA 250” de la Rouen s-a oprit în sferturile de finală. Românca a fost învinsă de Caroline Garcia (23 WTA), scor 6-3, 6-4.

Gabriela RuseFoto: Simon Bruty / AP / Profimedia

>> WTA Stuttgart: A doua favorită, eșec în sferturile de finală

Gabriela Ruse, învinsă de Caroline Garcia la WTA Rouen

În vârstă de 26 de ani și ocupantă a locului 126, Gabriela Ruse a pierdut și a doua partidă jucată până acum contra franțuzoaicei Garcia, după cea de la Nottingham din 2019.

A doua favorită a turneului, Caroline a început perfect primul set, a condus cu 3-0 și a câștigat în ciuda unei reveniri timide a româncei.

Setul al doilea a fost unul mai echilibrat, franțuzoaica s-a distanțat la 4-2 cu trei gameuri câștigate consecutiv, în timp ce Ruse nu a reușit să evite înfrângerea.

Meciul a durat o oră și 31 de minute.

În sferturile de finală, Caroline Garcia o va întâlni pe americanca Sloane Stephens (39 WTA, favorita numărul 6).

Venită din calificări, Gabriela le eliminase pe tabloul principal pe Nao Hibino și Clara Burel (a șaptea favorită). Pentru parcursul de la WTA Rouen, românca și-a asigurat un cec în valoare de 5.750 de euro și 72 de puncte WTA.

Open de Rouen 2024 este un turneu din categoria WTA 250 ce se desfășoară în perioada 15-21 aprilie. Se joacă pe zgură și este dotat cu premii totale în valoare de 267.082 $. Campioana en-titre este Viktorija Golubic.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Accident cumplit în Argeș, cu doi morți și doi răniți – Mașina în care se aflau a lovit un stâlp şi apoi s-a răsturnat / Foto

Publicat

in

De

Accident cumplit în Argeș, cu doi morți și doi răniți – Mașina în care se aflau a lovit un stâlp şi apoi s-a răsturnat / Foto

Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat.

Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a lovit un stâlp şi apoi s-a răsturnat în afara şoselei.

Patru bărbaţi se aflau în autoturism

Patru bărbaţi se aflau în autoturism, iar doi dintre ei erau morţi în momentul în care echipajele medicale au ajuns la locul accidentului.

Ceilalţi doi au scăpat teferi, fiind evaluaţi medical la locul accidentului. Ei nu au fost duşi la spital.

Poliţia urmează să stabilească împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.

content-image

Citeste mai mult

NATIONAL

Acuzat din nou că și-a agresat soția, deputatul Focșa reacționează: Problemele mele personale sunt greu de rezolvat / Am depus contestație la ordinul de protecție

Publicat

in

De

Deputatul ex-AUR Viorel Focşa, împotriva căruia a fost emis ordin de protecție, fiind acuzat din nou că şi-a agresat soţia, neagă acuzațiile și susține, într-o postare video pe pagina sa de Facebooke, că nu și-a atins soția și că a fost un moment „mai tensionat” între el și fiul din prima căsătorie a partenerei sale.

Dumitru Focșa Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Deputatul Dumitru Focșa acuză presa de manipulare și dezinformare și susține că toate necazurile vin de la o situație specială pe care o are în familie. „Băiatul soției din prima căsătorie are tulburare de personalitate, se numește tulburare obsesiv compulsivă. Băiatul are 23 de ani și i s-a agravat această tulburare, în sensul că a început să refuze să se spele”, spune Foscșa.

El își spune varianta într-un filmuleț video, făcând apel la înțelegerea publicului.

„Sunt un normal ca voi toți și n-am avut prețenții că sunt un om deaspura altora. Problemele mele personale sunt greu de rezolvat și dacă am scos baiatul ieri, cu acordul soției, din cameră și l-am așezat pe un scaun în curte ca să noi să facem curat (…) Greșeala mea de părinte responsabil este că am considerat oportun ca eu să determin băiatul să intre la duș și l-am luat în mod încurajator să iasă la baie pentru că în raport cu sănătatea lui, igiena lui precară ne afectează pe toti. (…)(…) Am considerat că este mai oportun să spun pe un ton mai ridicat să iasă să se spele. Soția i-a spus „Victor ia-ți hanoracul și să plecăm”. Apoi să mă trezesc peste jumătate de oră cu poliția în curte de aici știți ce a urmat”, explică deputatul.

Dumitru Focșa se plânge că explicațiile sale nu au fost ascultate de polițiștii veniți la fața locului și că a depus o contestație la ordinul de protecție.

Explicațiile deputatului vin în contextul în care în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02:20, poliţiştii din Năvodari au fost sesizaţi de o femeie de 51 de ani că ar fi fost agresată fizic de soţul ei, un bărbat de 58 de ani.

„Poliţiştii deplasaţi la fața locului au întocmit formular de evaluare a riscului, în urma căruia a reieşit risc iminent, fiind emis ordin de protecţie provizoriu. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie”, a precizat Poliția Constanța.

Deputatul Viorel Focşa a fost reclamat de către soția sa pentru agresiune în ianuarie 2023 iar pe numele său a fost deschis dosar penal. În urma incidentului de atunci, AUR a anunțat că l-a exclus din partid.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend