Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

webPR: Practicienii în insolvență și-au ales conducerea. Niculae Bălan, președinte UNPIR pentru un nou mandat

Publicat

in

​​Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR) a organizat vineri, 24.09.2021, alegeri statutare, în urma cărora dl. Niculae Bălan a fost învestit cu un nou mandat de președinte, pe o perioadă de patru ani.

”Le mulțumesc colegilor practicieni în insolvență pentru că au ales continuitatea și mă bucură acest vot de încredere, care ne permite să mergem mai departe cu proiectele și să implementăm idei noi pentru creșterea profesiei”, a declarat dl. Bălan.

Conducerea uniunii este organizată pe mai multe niveluri, respectiv președintele, Biroul Executiv și Consiliul Național de Conducere. Acestora li se adaugă Instanța Superioară de Disciplină și Comisia Centrală de Cenzori, structuri specializate.

În urma numărării tuturor voturilor, componența noului Consiliu de Conducere al UNPIR este: Bălan Niculae – Președinte, Alexandru Magdalena, Anghel Dana- Simona, Chiș Liviu, Dascăl Cătălin Andrei, Dragomir Florin, Godîncă-Herlea Vasile, Gros Emil Ionel, Moisescu Ioana Irina, Nemeș Vasile, Oprea-Barac Luminița Tatiana, Popa Carmen, Sîrbu Anca Cristina, Tîrnoveanu Stan, Turmac Mihaela, Velican Oana Luminița și Zăpodeanu Daniela Marioara. Acestora li se adaugă alți 5 membri supleanți.

Au fost decise atât componența noii Instanțe Superioare de Disciplină a UNPIR, cu menmri supleanți, dar și a noii Comisii Centrale de Cenzori.

Tot vineri a fost desemnată, cu unanimitate de voturi, conducerea Institutului Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență (INPPI). Noul consiliu de conducere al INPPI, cu un mandat de patru ani, este alcătuit din Simona Maria Miloș – Președinte, Andreea Deli Diaconescu, Geanina Oancea-Olteanu, Alina Nicoleta Popa și Florin Daniel Barbu.

Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), structură de utilitate publică, reprezintă și reglementează în România profesia de practician în insolvență. În cei peste 20 de ani de activitate a organizației, numărul societăților profesionale membre UNPIR a crescut la peste 670, iar cei peste 3.000 de membri sunt organizați în 35 de filiale la nivel național.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Cobacabana, la care au venit 1,6 milioane de fani

Publicat

in

De

Peste un milion de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters.

Concert Madonna pe plaja CopacabanaFoto: Bruna Prado / AP / Profimedia

Nisipul și bulevardul de pe malul oceanului din jurul celebrei plaje din Rio de Janeiro și mai multe străzi adiacente au fost ocupate de o mare mulțime de oameni, estimată de municipalitate la 1,6 milioane de persoane.

Mulți erau acolo de ore sau chiar zile întregi pentru a obține un loc bun, în timp ce fanii mai bogați au ancorat zeci de bărci în apropierea plajei. Alți spectatori s-au înghesuit în apartamentele din clădirile aflate aproape de plajă

Pompierii au stropit cu apă înainte de concert, când temperaturile depășeau 30 de grade Celsius, pentru a răcori fanii adunați lângă scena reginei pop, iar apa potabilă a fost distribuită gratuit. Temperatura fost în jur de 27 C (81 F) în timpul spectacolului.

Madonna, în vârstă de 65 de ani, a interpretat melodii precum „Like a Prayer”, „Vogue” și „Express Yourself” timp de peste două ore, începând cu ora locală 22:45 (01:45 GMT duminică), încheind astfel turneul „greatest hits” început la sfârșitul anului trecut.

„Rio, iată-ne aici, în cel mai frumos loc din lume, cu oceanul, cu munții, cu Iisus”, a spus Madonna mulțimii, referindu-se la uriașa statuie din vârful muntelui din oraș.

La spectacol au participat artiștii pop brazilieni Anitta și Pabllo Vittar, precum și muzicieni mai tineri din școlile de samba.

Peste 3.000 de polițiști au fost desfășurați în jurul zonei de concert, unde Rolling Stones și Rod Stewart au atras și ei, în trecut, mulțimi de milioane de oameni.

Autoritățile braziliene și-au sporit măsurile de precauție cu privire la problemele de sănătate cauzate de căldură, după ce un tânăr fan brazilian a murit anul trecut la un concert al lui Taylor Swift din cauza epuizării cauzate de caniculă.

Autoritățile statale și ale orașului Rio au spus că au cheltuit 20 de milioane de reali (3,9 milioane de dolari) pentru concert, iar restul a fost acoperit de sponsori privați.

Autoritățile estimează că acest concert ar putea aduce aproximativ 300 de milioane de reali în economia orașului Rio.

Citeste mai mult

NATIONAL

Tradiții neștiute de Paște: Ce înseamnă Paștele Cailor și cu ce aliment se făceau vrăji în vremuri străvechi!

Publicat

in

De

Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar întotdeauna regulile se respectă de Paști. Pe de altă parte, Iepuraşul de Paşte este un simbol păgân, emblemă a fertilităţii, asociat de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere.

În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie „pe luate”, „pe schimbate”, „pe văzute” sau „pe nevăzute”.

În unele locuri, cojile ouălor sunt aruncate pe pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor şi livezilor, se păstrează pentru vrăji sau descântece sau se pun în hrana animalelor şi păsărilor.

Pe de altă parte, Iepuraşul de Paşte este un simbol păgân, emblemă a fertilităţii, asociat de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere. Prima menţionare a iepuraşului ca simbol pascal apare în Germania, pe la 1590. În unele regiuni din această ţară se credea că iepuraşul aduce ouăle roşii în Joia Mare şi pe cele colorate altfel în noaptea dinaintea Paştelui.

Printre alte simboluri ale Paştelui se mai numără liliacul, expresie a purităţii, şi fluturele, a cărui ieşire din crisalidă în altă formă aminteşte de Învierea lui Iisus.

Obiceiurile de Paşte nu diferă mult de la o zonă a lumii la alta, ci ţin în special de specificul gastronomic. Peste tot se prepară mâncăruri tradiţionale, cum ar fi pasca la ruşi şi români, osterstollen în Germania, Baba Wielancona la polonezi. Cel mai des, aceste mâncăruri sunt binecuvântate la biserică, alături de ouă şi carne.

Românii prețuiesc cel mai mult curățenia și bucatele

Pentru români, pregătirea Paştelui înseamnă mai întâi curăţenia şi bucatele care se fac în casă. Ca şi în celelalte scenarii de înnoire sezonieră sau anuală a timpului calendaristic, de Paşte se fac sacrificii violente (tăiatul mielului şi, în unele zone, a purcelului sau viţelului, spartul ouălor), se prepară alimente rituale (colaci, pască), se aprind luminile, se crede că se deschid mormintele şi cerurile, că vorbesc animalele, ard comorile etc.

Şi pentru că românilor Paştele li s-a părut foarte important, au mai imaginat şi alte „feluri” de Paşti: Paştele Blajinilor, sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor, sau Lunea Morţilor, care este dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor capabile să se ospăteze şi se se bucure de sărbătoare, la fel ca cei vii.

Şi tot aşa a fost „inventat” Paştele Cailor, sărbătoare cu dată mobilă (ziua de joi din a şasea săptămână care urmează după Paşte), când se crede că, pentru un ceas, o singură dată pe an, se satură caii de păscut iarbă. Importanţa sărbătorii s-a diminuat treptat, căpătând un înţeles peiorativ: a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a amâna până la „Sfântul aşteaptă”, a nu te ţine de cuvânt. În legendele nativităţii şi în unele colinde, sensul nou al sărbătorii este pus pe seama blestemului aruncat asupra cailor, animale nerumegătoare, în permanenţă nesătule, de către Maica Domnului, care a fost incomodată de tropotul, nechezatul, mâncatul şi ronţăitul nutreţului în timpul naşterii lui Iisus, în ieslea din grajdul lui Crăciun. Cu variante şi credinţe locale, sărbătoarea a fost atestată pretutindeni în România.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend