Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Imagini ca-n filme: Polițiștii ucraineni au încercat să doboare drone kamikaze iraniene cu puștile Kalașnikov din dotare

Publicat

in

O înregistrare video distribuită de autoritățile ucrainene arată cum polițiștii țării au încercat să doboare drone kamikaze cu puștile Kalașnikov aflate în dotarea lor, mai multe astfel de atacuri fiind lansate de ruși în cursul nopții de duminică și luni dimineața.

Politistii ucraineni au incercat sa doboare o drona kamikazeFoto: Captura video

Filmarea distribuită de ministerul ucrainean al Internelor arată cum polițiștii ucraineni aflați pe un pod au așteptat până drona s-a apropiat de ei înainte să deschidă focul, pe înregistrarea putând fi auzit și sunetul distinctiv pe care îl scoate aeronava fără pilot în jurul secundei 30, chiar înainte să se prăbușească.

Nu este clar dacă aceasta s-a prăbușit fiindcă a ajuns la altitudinea joasă de la care intră în modul de autodistrugere sau datorită focurilor de armă ale polițiștilor ucraineni.

Anton Gherașcenko, unul dintre consilierii ministrului ucrainean de Interne, subliniază că filmarea arată că Ucraina are nevoie de sisteme de apărare antiaeriană moderne.

Ministerul rus al Apărării a declarat luni că a efectuat un atac pe scară largă asupra unor obiective militare și a infrastructurii energetice din Ucraina, folosind „arme de mare precizie”.

Afirmațiile Moscovei au venit după ce ucrainenii au spus că au doborât 37 de drone iraniene și 3 rachete lansate de forțele armate rusești.

Cele mai multe drone au fost lansate asupra Kievului, ucrainenii spunând că doar 5 din 28 de drone kamikaze și-au atins țintele, restul fiind doborâte.

„Toată noaptea și toată dimineața, inamicul a terorizat populația civilă. Dronele și rachetele kamikaze au atacat toată Ucraina. O clădire rezidențială a fost lovită în Kiev. Inamicul poate ataca orașele noastre, dar nu va putea să ne înfrângă. Ocupanții vor avea parte doar de o pedeapsă corectă și de condamnarea generațiilor viitoare. Iar noi vom obține victoria”, a încurajat președintele Volodimir Zelenski într-un mesaj transmis pe Telegram.

Iranul neagă că a livrat drone kamikaze Rusiei

Într-o mutare bizară ținând cont de numeroasele fotografii și înregistrări video apărute pe rețelele de socializare care arată drone iraniene folosite de forțele armate rusești în Ucraina, guvernul de la Teheran a negat din nou luni că ar fi furnizat orice fel de arme Rusiei.

„Știrile publicate despre faptul că Iranul ar fi furnizat drone Rusiei au conotații politice și sunt difuzate de surse occidentale. Noi nu am furnizat armament niciuneia dintre țările aflate în război”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanaani, în timpul unei conferințe de presă.

Sâmbătă, ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, a pretins că Iranul „nu a furnizat și nu va furniza” nicio armă care să fie folosită în Ucraina. Această afirmație, repetată de mai multe ori în ultimele săptămâni de oficiali de la Teheran, este contrazisă de imagini cu drone militare iraniene ce au început să apară în prima jumătate a lunii septembrie.

Unul dintre cele mai cunoscute atacuri efectuate de ruși cu drone kamikaze primite din partea Iranului a fost cel lansat pe 23 septembrie împotriva orașului-port Odesa.

Jurnaliștii de la The Washington Post au scris în urmă cu o zi, citând oficiali americani și aliați din domeniul securității, că Teheranul face pregătiri pentru a trimite în secret Rusiei nu doar drone de atac, cum a făcut-o până acum, ci și rachete balistice.

Armata iraniană ar pregăti un prim transport de rachete Fateh-110 și Zolfaghar, două rachete balistice iraniene bine-cunoscute cu rază scurtă de acțiune, capabile să lovească ținte la distanțe de 300 și, respectiv, 700 kilometri.

Urmărește ultimele evoluții din a 236-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Donald Trump, atac dur împotriva președintelui Biden: „O administrație Gestapo”

Publicat

in

De

Candidatul republican la președinția SUA Donald Trump l-a acuzat pe rivalul său democrat Joe Biden că ar conduce „o administrație Gestapo”, într-un discurs privat susținut în fața donatorilor pentru campania sa, discurs în care i-a atacat și pe procurorii implicați în dosarele sale, transmite Reuters.

Donald TrumpFoto: Michael M. Santiago / Getty Images / Profimedia

Trump, a cărui retorică i-a atras acuzații legate de tendințe fasciste, a făcut o comparația cu poliția nazistă din Germania la o întîlnire cu donatori care a avut loc la reședința sa Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida.

Comentariile sale au fost făcute după ce s-a plâns că procesele deschise împotriva lui ar fi motivate politic.

„Oamenii ăștia conduc o administrație Gestapo”, a spus Trump potrivit unei înregistrări al cărei conținut a fost relatat de publicațiile New York Times și Washington Post. „Iar ăsta e singurul lucru pe care îl au. Este singura cale prin care vor câștiga, în opinia lor, dar de fapt asta îi omoară. Nu mă deranjează”, ar fi spus Donald Trump.

Stafful de campanie al acestuia nu răspuns până acum cererii de a comenta aceste remarci.

Fostul președinte americani se confruntă cu mai multe procese civile și penale concomitent cu încercarea de a obține un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie. El și-a clamat nevinovăția în toate aceste dosare.

Trump a făcut o serie de declarații provocatoare și rasiste în cursul campaniei, folosind cuvinte dure pentru a-i ataca pe adversari sau pe imigranți. A avertizat asupra riscului de violență în cazul în care nu câștigă alegerile din 2024 și a comparat imigranții cu animalele.

În luna noiembrie, Joe Biden l-a criticat pe Trump pentru că a folosit cuvântul „vermin” (care poate fi tradus din engleză ca „animale/ insecte dăunătoare” sau chiar „scursori”) cu referire la adversarii săi politici, președintele în funcție afirmând că termenul amintește de retorica Germaniei naziste.

De asemenea, Trump a afirmat, anul trecut, că imigranții care intră ilegal pe teritoriul american „otrăvesc sângele țării noastre”.

Citeste mai mult

NATIONAL

Pompierii, în alertă: Mai multe garaje cuprinse de un incendiu

Publicat

in

De

Pompierii militari şi civili intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe garaje în localitatea Sânmartin, existând riscul ca focul să se extindă la o casă din apropiere, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

“Incendiu la mai multe anexe (garaje), în localitatea Sânmartin, care se manifestă pe o suprafaţă de circa 150 mp, cu pericol de propagare la o casă de locuit din apropiere. S-au deplasat pentru intervenţie două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere, şi a fost alertat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sânmartin”, a precizat ISU Harghita, citează Agerpres.

Potrivit sursei citate, “DN 12 este blocat pe ambele sensuri de mers de către echipajele de la IPJ, pentru asigurarea perimetrului”.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend