Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Veste buna pentru șoferi – Petrom ieftinește benzina și motorina de maine VEZI CU CAT

Publicat

in

benzinaOMV Petrom va reduce prețul benzinei cu 5 bani pe litru și pe cel al motorinei cu 7 bani, începând de vineri de la ora 0,00, au declarat, reprezentanții companiei petroliere.

Prețul carburanților la pompă ține cont de indicatori precum cotațiile barilului de țiței, cotațiile produselor petroliere, nivelul accizei și TVA.

De asemenea, este important și cursul de schimb leu/euro, întrucât acciza este calculată în moneda europeană, dar și leu/dolar, întrucât cotațiile țițeiului și ale produselor petroliere sunt exprimate în dolari, conform Agerpress.

Această ieftinire vine după ce, marți, prețul carburanților a crescut cu circa 40 de bani, în urma aplicării accizei suplimentare de 7 eurocenți.

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență prin care se restituie suma de 4 eurocenți din acciza suplimentară de 7 eurocenți transportatorilor licențiați în UE care efectuează transport rutier de mărfuri cu autovehicule cu o greutate brută autorizată de cel puțin 7,5 tone.

Reprezentanții FMI au precizat că recuperarea unei părți din acciza suplimentară la carburant de către transportatorii din România ar trebui deplin compensată cu alte măsuri pentru a nu afecta obiectivele fiscale ale Guvernului.

‘Orice recuperare a unei părți din acciza suplimentară la carburant de către transportatorii din România ar trebui deplin compensată cu alte măsuri pentru a nu afecta obiectivele fiscale ale Guvernului. Angajamentul Guvernului pentru 2014 este un deficit bugetar de 2,2% din PIB și orice inițiativă fiscală care este contemplată trebuie analizată cu atenție în vederea atingerea acestei ținte și orice modificare în taxare va trebuie compensată astfel încât această țintă să nu fie pusă în pericol’, a arătat Andrea Schaechter, șefa misiunii FMI în România.

Loading

ACTUAL

Bugetul orașului Mioveni, votat în unanimitate: priorități clare, în ciuda constrângerilor financiare

Publicat

in

onsiliul Local Mioveni a aprobat joi seară, în unanimitate, bugetul orașului pentru anul 2025. Decizia vine în contextul unor constrângeri financiare semnificative, determinate de datoriile acumulate în mandatele anterioare.

„Votarea bugetului este un punct esențial. Proiectul de buget a fost elaborat de mine, împreună cu viceprimarul, direcția economică, serviciile de investiții, achiziții, fonduri europene, etc. și vreau să vă spun că sunt îndeplinite condițiile de transparență decizională”, a declarat primarul Costache la începutul ședinței.

Un buget adaptat realității financiare

Edilul a subliniat că bugetul a fost adaptat constrângerilor impuse de Guvern și a fost construit pe un deficit de 39 de milioane de lei, moștenit din 2023, la care se adaugă ratele neachitate în 2024 pentru Spitalul Orășenesc Mioveni și Sala Sporturilor.

Sprijin politic larg pentru buget

În ciuda dificultăților financiare, bugetul a beneficiat de un sprijin politic larg. Dan Hodoș, consilier PNL, a apreciat caracterul ambițios al bugetului și a acordat un vot de încredere. Sorin Fîlfănescu, de asemenea consilier PNL, a anunțat că grupul său politic va vota bugetul, cu amendamente privind demararea lucrărilor la un corp nou al Școlii „Iulia Zamfirescu”, amenajarea a două locuri de joacă și achiziția unor mașini Dacia 1300 și 1100 pentru diverse scopuri.

USR sprijină bugetul, deși propunerile sale nu au fost incluse

Chiar dacă propunerile lor nu au fost incluse în buget, consilierii USR au anunțat că vor vota bugetul, conștienți de constrângerile financiare existente.

Priorități pentru 2025

În ciuda limitărilor bugetare, administrația locală și-a propus să continue investițiile în infrastructură și să acceseze fonduri europene și guvernamentale pentru proiecte de dezvoltare.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

ACUM! Grav accident pe Autostrada A1

Publicat

in

Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe Autostrada A1, sensul către București, zona km 111, în care sunt implicate două vehicule.

Este vorba despre un accident rutier produs între un autoturism și un autocamion, în urma căruia autoturismul a lovit glisiera despărțitoare a autostrăzii.

Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Revenim cu detalii….

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Când se va circula pe ultimii kilometri de autostradă Pitești – Curtea de Argeș. ANUNȚUL OFICIAL

Publicat

in

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat joi că ultimii kilometri ai secțiunii 5 Curtea de Argeș – Pitești vor fi dați în circulație în luna mai. Amintim că anul trecut, din lotul de peste 31 kilometri din Autostrada Sibiu – Pitești, construit de WeBuild, a fost dat în trafic tronsonul de aproape 16 kilometri de la Pitești la Băiculești.

În mai se dă drumul de la Băiculesti la Curtea de Argeș”, a transmis joi ministrul Transporturilor, cu privire la secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș din Autostrada A1 Sibiu – Pitești.

Pe ultimii 15 km ai acestei secţiuni (Nod Băiculeşti – Curtea de Argeş) stadiul lucrărilor la partea de drum a ajuns la 95%. Aceştia se vor adăuga celor 15,77 km pe care s-a deschis circulaţia anul trecut, cu aproape 8 luni mai devreme faţă de termenul contractual”, a notat Pistol pe pagina de Facebook.

Constructorul italian WeBuild a deschis traficului în decembrie prima secțiune de aproape 16 kilometri din lotul Curtea de Argeș – Pitești (între Pitești și Băiculești) de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești.

Loading

Citeste mai mult

OPINII

FIX ÎN PIX | De tot râsul: Groparii turismului argeșean vor să facă primul pas pentru… dezvoltarea turismului!

Publicat

in

Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns! Dar… traim în Argeș și asta ne enervează zilnic până la resemnare. Am văzut ieri un comunicat de presă din partea multilateralului dezvoltat, polivalentulului și inegalabilului Adrian Bughiu, vicele CJ, sef colo, șef și dincolo, expert în cele și în toate cele înclusiv în fisiune nucleară și propulsie geomagnetică – apropos, aștept nominalizarea sa pentru șef al NATO.

Acesta ne anunță prin intermediul lăutarilor și pocânzeilor din presa argeșeană ceva nemaivăzut, nemaiîntîlnit, o veste uriașă, o initițiativă fără precedent: înființarea unui OMD la nivel județean, adică, pe înțelesul prostimii creatoare de conspirații, o Organizație de Management al Destinației. Și pentru că proștii e proști și nu prea știe d-astea – acronime, pantonime și altea alea, marele Bughiu a strîns la o masă principalii gropari ai turismului argeșean ca să dea forță și putere inovatoarei sale idei la care, desigur, au achiesat toti cei prezenți prin preajma sa. Și vine și cireașa de pe tortul expirat. Cică, anunță maiestuos groparii in comunicat, „Vom face primul pas pentru un cadru stabil și eficient pentru dezvoltarea turismului în județul Argeș, pentru a atrage turiști și investiții importante!”…. Au, au, au! Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul, în drum pe Tranfăgărășanu` ca ca s-ajung la Moldoveanu!

Băi, băieți, v-ați carmolit în noaptea precedentă și v-ați trezit mahmuri și teleportați prin anii 90? Cum dracu, măh, să anunți în 2025 că tu vrei să faci primul pas pentru dezvoltarea turismului. Cum să vorbiți, măh, taman voi, aștia care ați făcut praf turismul argeșean în ultimii 10-15 ani despre primii pași…? Cum să anunți așa ceva alături de dinozaurii Gheorghe Badea, Caval sau Grecu, cei care ceartă argeșenii pentru nerealizările lui Bughiu si trupa PSD în materie de turism? Taman voi ăștia care țineți Argeșul blocat în materie de turism. Poate ați uitat dar va reamintesc aici o mică parte din lista trăsnăilor voastre turistice din ultimii 10 ani. Milioane de lei pierdute și un proiect făcut pardaf pentru a ține blocată ani de zile Cetatea Poienari, doar 2 statiuni turistice de interes național și alea aproape inaccesibile din cauza infrastructurii rutiere ( Bughea de Sus și Dâmbovicioara), 0 centimetri de partie de ski și milioane pierdute, absența totală a județului la marile targuri de Turism (n-ai cu cine, n-ai cu ce), obiective turistice tinute inchise ani de zile, drumuri praf pe Valea Topologului sau Vâlsanului, 0 hoteluri de 5 stele…. iar lista poate continua rușinos pentru un județ lăsat de Dumnezeu cu tot ceea ce altor județe nu prea le-a dat.

Nu zic, anunțați, bre, pe la întîlnirile voastre de partid sau chermezele de pe la Valea cu Pești aberații d-astea că v-ați găsit taman acum, în 2025 după decenii de frecat menta ciuntind turismul, să faceți primul pas pentru dezvoltarea turismului. Nu de-alta dar sunteți penibili și enervați argeșenii care se minunează de tupeul vostru căpătat se pare, cel puțin în cazul lui Bughiu, de pe TikTok. OMG, OMD?

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Liberalii de la Curtea de Argeș vor să pună bumpere pentru biciclete, pentru a domoli copii neastâmpărați

Publicat

in

Propunere ciudată a echipei liberale de la Curtea de Argeș! După ce că participă fizic rar la sedințele Consiliului Local, preferând sa participe online din biroul său de la București, sinecuristul Cosmin Petrescu a venit astazi cu o propunere de natura să bucure toată puștimea regală și părinții lor. După o descriere a unei stări de fapt a consilierului Marius Moisescu despre mulți copii cu tupeu care ar merge prea repede si alambicat cu bicicletele prin urbe, Cosmin Petrescu, PIC-ul liberal, a venit cu o soluție magistrală: „Propun să amplasam bumpere pentru biciclete”… a insistat acesta. Propunera lui PIC cel galben a primit acceptul tacit din partea ăluia mic a lu` Sorescu – mare amator de mers cu ATV-ul prin zone interzise, dar și din partea lui ginerică Mădălin Marinescu.

Iată că liberalii de la Curtea de Argeș au gasit soluția pentru a domoli copiii neastâmpărați la… coarne: bumpere pentru biciclete!

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Microbiomul intestinal și sănătatea generală: Cum afectează digestia, imunitatea și starea de spirit?

Publicat

in

Microbiomul intestinal este un ecosistem complex format din trilioane de bacterii, virusuri, fungi și alte microorganisme care trăiesc în intestinul nostru. Deși adesea asociem bacteriile cu infecțiile, multe dintre acestea sunt benefice și joacă un rol esențial în digestie, imunitate și chiar în reglarea stării de spirit. Dar cum influențează microbiomul sănătatea noastră și ce putem face pentru a-l menține echilibrat? Hai să aflăm!

1. Ce este microbiomul intestinal și de ce este atât de important?

Microbiomul intestinal este unic pentru fiecare persoană, la fel ca amprenta digitală. Acesta se formează încă din primele zile de viață și este influențat de factori precum nașterea naturală vs. cezariană, alimentația, administrarea de antibiotice și stilul de viață.

Microorganismele din intestin au roluri esențiale, printre care:
✔️ Digestia și absorbția nutrienților – ajută la descompunerea fibrelor și producerea unor vitamine esențiale, cum ar fi B12 și K.
✔️ Sistemul imunitar – aproximativ 70% din celulele imune sunt localizate în intestin. Un microbiom echilibrat poate preveni inflamațiile cronice și bolile autoimune.
✔️ Starea de spirit și sănătatea mentală – intestinul este numit și „al doilea creier” datorită conexiunii sale strânse cu sistemul nervos central prin axa intestin-creier.

2. Microbiomul și digestia: Cum influențează sănătatea intestinală?

Dacă microbiomul este dezechilibrat, pot apărea simptome digestive precum balonare, diaree, constipație și sindromul colonului iritabil. Un intestin sănătos:
✔️ Favorizează digestia optimă și previne disconfortul abdominal.
✔️ Ajută la menținerea unui tranzit intestinal regulat.
✔️ Protejează împotriva bacteriilor patogene și infecțiilor gastrointestinale.

Dacă ai frecvent probleme digestive, o analiză a microbiomului intestinal realizată la Gral Medical te poate ajuta să identifici dezechilibrele și să urmezi un tratament personalizat.

3. Legătura dintre microbiom și sistemul imunitar

Microbiomul acționează ca un scut protector împotriva agenților patogeni și reglează răspunsul imunitar. Studiile arată că un dezechilibru al florei intestinale poate crește riscul de:
⚠️ Alergii și intoleranțe alimentare
⚠️ Infecții recurente
⚠️ Boli autoimune (cum ar fi boala Crohn sau artrita reumatoidă)

Cum poți întări imunitatea prin echilibrarea microbiomului?

  • Consumă alimente probiotice (iaurt, chefir, murături, miso).
  • Include prebiotice în dietă (banane, usturoi, ceapă, sparanghel – hrana bacteriilor bune).
  • Evită antibioticele atunci când nu sunt absolut necesare, deoarece distrug și bacteriile benefice.

4. Microbiomul și starea de spirit: Conexiunea intestin-creier

Știai că aproximativ 90% din serotonina – hormonul fericirii – este produsă în intestin? Microbiomul influențează producția de neurotransmițători esențiali pentru reglarea dispoziției, somnului și nivelului de stres.

Un dezechilibru al florei intestinale poate contribui la:
⚠️ Anxietate și depresie
⚠️ Tulburări ale somnului
⚠️ Probleme de concentrare și memorie

Ce poți face pentru un intestin fericit?
✔️ Evită alimentele ultraprocesate și bogate în zahăr.
✔️ Redu stresul prin meditație, exerciții fizice și somn de calitate.
✔️ Ia în considerare suplimentele cu probiotice, dar doar la recomandarea unui specialist.

5. Cum poți verifica sănătatea microbiomului tău?

Dacă ai probleme digestive persistente, alergii sau tulburări de dispoziție, poți face un test al microbiomului intestinal pentru a evalua echilibrul bacteriilor din intestin.

La Gral Medical, poți beneficia de analize avansate pentru microbiom, care îți oferă informații detaliate despre starea florei intestinale și recomandări personalizate pentru îmbunătățirea sănătății digestive.

Concluzie

Microbiomul intestinal joacă un rol esențial în sănătatea noastră generală, influențând digestia, imunitatea și chiar starea de spirit. Printr-o alimentație echilibrată, un stil de viață sănătos și analize periodice, poți menține un microbiom sănătos și o stare de bine pe termen lung.

Vrei să afli mai multe despre sănătatea microbiomului tău? Programează-te la Gral Medical pentru o evaluare completă!

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend