Acu 2 ani, când a-nceput nenorocirea acestui război (despre care mulți gândeau cu groază că va deveni Cel de-Al 3-lea, absolut mondial), am scris aici ceva despre drama mamelor. Acea dramă care-i universală, însă în creștinism iluminată și reliefată dramatic și exemplar de către prototipul Precistei. Adică de mama care știe deja de la zămislire, graviditate și naștere cum că pe Pruncul ei – oricât de aparte, ales și sfânt va fi urmat supracompensator ca să fie – tot îl va vedea cu proprii ochi începând cu lipsuri, frustări, amenințări, spaime, nevoi, călcând social și politic cu stângul, către final ajungând disprețuit, chinuit, crucificat, murind agonic.

Marin Marian-BălașaFoto: Arhiva personala

Desigur, evangheliile incluse în Biblie nu spun, chiar de la începutul poveștii (Bunavestire) și despre partea cu crucificarea, cum din prima nu spun nimic nici despre vreo moarte și înviere. Însă evenimentele biografice următoare, dar mai ales scrierile apocrife, legendele orale și cele colportate peste toate veacurile prin vorbe sau înscrisuri mai mult sau mai puțin rudimentare (de la prescurtat/rezumat mnemotehnic până la ornare literară), nu uită să sublinieze traumatologia psihologică a Sfintei Familii, inclusiv întărind dramatismul previziunilor omenești sau al tulburătoarelor presimțiri femeiești. Toate convergând spre ideea că Marea Apoteoză, măreața Transfigurare/Metamorfoză și Slavă nu se vor împlini nicidecum fără de inițială umilință, dispreț, stigmă, crucificare și agonie pe de o parte, pe de-altă parte angoasă, chin, disperată durere maternă. (Amintiți-vă și de celebra „Judecată a lui Solomon”, în care lăudăm doar luciditatea și șiretenia împăratului, în vreme ce psihologia de mamă e rezumată acolo în perfecta-i exemplaritate, extraordinara ei complexitate rămânând doar presupusă, niciodată analizată.) Bărbații putem scrie, imagina și povesti multe și mărunte despre profunzimile și sfârtecările „durerii de mamă”. Dar nu vom putea niciodată mărturisi ca după o experiență proprie, ca dup-o resimțire activă, nu ne-am putea asuma noi înșine asemenea traume. Sunt/trebuie să fie aparte, excepționale, dincolo de închipuire, descriere, explicație, ilustrare. Mai ales că, dincolo de ce-i fizic, anatomic și neural, se adaugă și copleșesc și chinurile emoționale și mentale, iadul sfâșierilor explozive și-al angoaselor nesecabile mistuind constant. Oricât de hăruite cu intuiții și empatie, ficționalizările scriitorilor de cabinet suferă prin inautenticitate, prin virgulă, rest.

E posibil ca scrierile „participative” și „empatice”, adică înscrisurile de natură psihologală (de-or fi fost mai multe, fură alungate până la afurisenie și incinerare de către patriști precum Origen), să fi excelat tocmai în îngroșarea, până la zguduire sau îngrozire, a elementelor Naștere Suprafirească + bestialism și moarte prin chin, Virginitate Sfântă + mizerabilism omenesc, Fiu de Dumnezeu + ticăloșenie și blasfemie barbară, Înviere + persecuție și istorie criminală. În povestirile orale, cele care nu s-au sfârșit niciodată și nicăieri în cadrul fluenței istorice, private, domestice și intime, aparținând religiozităților autentice, reale, obștești (și cu deosebire în sensibilitățile și referințele religiozităților feminine), au supraviețuit pseudoapocrife și legende încărcate cu destul de mult realism omenesc. Au rămas vii, în sensul utilizării lor propedeutice și (auto)psihoterapeutice, prin reiterare mentală, prin proiecția de sine și raportarea directă a psihicului feminin față-n față cu Drama Arhetipală și exemplară a relației dintre Mamă și Fiu, devenită relaționare cotidiană, a fiecărei muieri-mame, față de pruncii proprii.

Oricum, orice mamă (normală sau ultramajoritară) dorește ca pentru sine, chiar mai presus de sine, un bine mare pentru proprii-i copii. Deși presimte – iar chiar de la început și mai ales pe parcurs va avea de văzut constant – că viața și creșterea pruncilor înseamnă trudă, durere, calvar, sacrificiu, mortificare de sine. Gândul evoluțiilor viitoare, nădejdea realizărilor superioare, nevinovata vanitate de a se lăuda cu bunăstarea/fericirea copiilor ajunși ceva/cineva, poate chiar o maturitate și mai ales o bătrânețe în care mulți dintre copii o mint (ea totuși fabulând frumos despre viața lor), știind că nu pot să mai înfigă genitoarei un pumnal de suferință dacă i-ar mărturisi cât de mizerabil o duc, iată destinul real al nu puținor mame. Vise și credințe despre apoteoză și metamorfoză le susțin viața, realizările copiilor (ca și, eventual, ignorarea sau minciunile fiilor/fiicelor ajunși părinți), plus creșterea de nepoți pentru care bunicile se-ngroapă iar în maternalismul trudei învăluite în băsmirile și speranțele sentimentului religios, acestea constituie pentru multe mame și bunici suprema sau ultima bucurie.

În supraviețuirea bazată pe nădejdea parvenirilor și perpetuărilor „proslăvite” nu e nimic mai religios, adică mai perceptibil/experimentabil și mai consistent (la modul „carnal”), decât maternitatea. Când ultimul dintre apostoli, Pavel, zice-ntr-o celebră epistolă că „femeia prin nașterea de copii se mântuie”, numai mințile ignorante și pripite au putut vedea în vorba sa minimalizare misogină. În realitate, părerea sfântului presupunea inversul: contribuția organică la perpetuarea biologică, asocierea cu creația supranaturală/divină, dar poate în primul rând preocuparea și devoțiunea maternală, care conduc automat și invariabil la autosacrificiu și uitare de sine, reprezintă o veritabilă cale a minimalizării egoului, a smereniei redemptive.

Desigur, vorbesc aici exclusiv despre femeia-mamă, nu despre doamnele care ies din acest normativ dominant, din cotropitoarea dependență biologică a reproducerii, care își neagă maternitatea nu fără alte compensații, iar de nu, traume, care aleg cariere sau scopuri narcisic-egofile, reușind să trăiască bine sau foarte bine ca minorități sau ca excepții față de „norma” genului tipic feminin. Lumea acestor doamne e cu totul alta, nu oricine e musai să vorbească/scrie întotdeauna despre toate/orice situații sau opțiuni minoritare, așa că intervenția în numele atitudinilor și alegerilor de tip antireproductiv și extrem-feminist, în contextul strict prezent, nu-și are loc proxim. Desigur, există și problema psihologică a dificultății, de nu chiar a imposibilității înfrânării vagabondajului mental, a lejerității sau lipsei de coordonare ideatică căreia mulți i se lasă pradă, constant. Dar ține de elementarul antrenament propriu fiecărui intelect, ține de exercițiul de concentrare (egal tematică și mentală) ca tocmai această experiență a rămânerii în subiect (ba chiar și în atmosfera contextului), să se identifice cu lectura, cu dialogul autor/cititor în fiece text. Așadar, revenind, adică evitând alergatul peste alte câmpuri sau bălării divagante, hai să cultivăm pe moment aceeași grădină, așternându-ne dempreună la aceeași masă, în același colocviu.

Să ne gândim măcar și numai o clipă la mama ukrainiană, la mama rusă, de ce nu și la mama africană (cea atât de frecvent batjocorită și terorizată și călcată-n picioare-n fel și chip, cea mult prea familiară cu măcelul, dar la care chiar niciodată nu gândim, nici simțim). De orice apartenență sau solitudine, de-orice nație, limbă, religie, la absolut orice nivel de cultură/incultură, mama-i mamă și este imposibil ca atunci când îi moare copilul să nu resimtă, pe deplin, că moare de-adevăratelea, rău și ireversibil, chiar ea însăși. Majoritatea covârșitoare a mamelor mărturisitoare subliniază clar și acut: moartea cărnii din carnea ta și-a sângelui din sângele tău e inconsolabilă, nu trece niciodată, n-are vindecre. E mult mai gravă decât propriul orfanat, mult mai împovărătoare decât orice văduvie. Constant o cari printre celule și-n nervi, o resimți și respiri în fiece clipă, chiar până la expirul ultim al expierii. E multă metafizică și în biologic, între intimitatea dintre instinct/inconștient, trup individual, progenitură filială și identitate ființială, chiar dacă încă negăm infatuat și prostește un atare adevăr.

Iată și de ce este greu, este foarte greu să sărbătorești jubilant exact atunci când îți poruncește calendarul, când te obligă tradiția, obiceiul, chiar și legile muncii și socialul întreg dându-ți liber și ordonându-ți: bucură-te!, celebrează! Unii, poate foarte mulți, reușesc asta. Unii, chiar dintre cei la care nu te gândești, de la care chiar aștepți să petreacă și să se veselească sincer alături de tine, n-o pot face. Ori o fac forțat, de formă, fără de-ales, adică disimulează, mint. E multă formalitate goală, ba chiar și jale, traumă activă sau măcar anxietate ascunsă, nu numai banală inadecvare sau lipsă de chef, în foarte multe ocazii, în multe ceremonii, sărbători, datini.

Iată Paștele. Sărbătoarea – oficial vorbind – a Învierii. Față de care toată lumea își lasă fantezia să vagabondeze înspre egofilele iluzii ale eternizării eului propriu, în care se anticipează toate formele de preafericire postumă, de rai nesfârșit (fie el întru Domnul, cel atât de lejer luat drept garant pentru cea mai vorace superiorizare, care e înveșnicirea sinelui egofil). Ajunge să crezi în Frumos și în Bine, în Adevărul ilustrat de formule simpliste și fixe despre credință și Hristos/Dumnezeu, sau în iluzia că răul nu ține. Totuși, iată că fiecare generație vede și mulți inși participă la executarea și exercitarea sistematică a Răului. Unită sau dezbinată, decalată și plurificată, Europa are în coaste cu nedezmințire războiul criminal și distrugerea hâdă, orice pace, liniște și normalitate rămânând periclitate. Nu doar civilii care mor precum muștele secerate de uragane și vijelii, ci și militarii care mor forțat și absurd, toți au mame ce plâng, au mamele mutilate psihic.- Citeste restul articolului pe Contributors.ro

Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times.

Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia

Rusia a început deja să pregătească mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu incendiere şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european, direct şi prin intermediari, fără prea multă preocupare aparentă privnd eventuale victime civile, cred oficialii serviciilor de informaţii, notează Financial Times, conform News.ro.

„Apreciem că riscul unor acte de sabotaj controlate de stat a crescut semnificativ”

În timp ce agenţii Kremlinului au o istorie îndelungată a unor astfel de operaţiuni – şi au lansat atacuri sporadice în Europa în ultimii ani – se acumulează dovezi ale unor acţiuni mai agresive şi mai eficiente.

Oficialii serviciilor de informaţii devin din ce în ce mai vocali cu privire la această ameninţare.

„Apreciem că riscul unor acte de sabotaj controlate de stat a crescut semnificativ”, a declarat Thomas Haldenwang, şeful serviciului german de informaţii interne.

Rusia pare acum să se simtă confortabil să desfăşoare operaţiuni pe teritoriul european „cu un potenţial ridicat de daune”, a precizat el luna trecută, la o conferinţă de securitate găzduită de agenţia sa, Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei.

Haldenwang a vorbit la doar câteva zile după ce doi cetăţeni germano-ruşi au fost arestaţi la Bayreuth, în Bavaria, pentru că ar fi complotat să atace amplasamente militare şi logistice din Germania, în numele Rusiei.

La sfârşitul lunii aprilie, doi bărbaţi au fost acuzaţi în Marea Britanie că au provocat un incendiu la un depozit în care se aflau loturi de ajutoare pentru Ucraina. Procurorii englezi îi acuză că lucrează pentru guvernul rus.

În Suedia, serviciile de securitate investighează între timp o serie de deraieri feroviare recente, pe care le suspectează că ar putea fi acte de sabotaj susţinute de stat. Rusia a încercat să distrugă sistemele de semnalizare ale căilor ferate cehe, a declarat luna trecută, pentru Financial Times, ministrul transporturilor din această ţară.

În Estonia, un atac asupra maşinii ministrului de interne în februarie şi cele asupra jurnaliştilor de la Esto au fost comise de agenţi ai serviciilor secrete ruseşti, a tranmis Serviciul de Securitate Internă al ţării. Ministerul francez al Apărării a avertizat, de asemenea, în acest an cu privire la posibile atacuri de sabotaj din partea Rusiei asupra unor amplasamente militare.

„Concluzia evidentă este că a avut loc o intensificare reală a activităţii ruseşti”

„Concluzia evidentă este că a avut loc o intensificare reală a activităţii ruseşti”, a declarat Keir Giles, senior consultant la thinktankul Chatham House.

„Nu se poate spune dacă acest lucru reflectă faptul că ruşii investesc mai multe resurse în această activitate, dacă sunt mai neglijenţi şi sunt prinşi sau dacă serviciile de contraspionaj occidentale au devenit pur şi simplu mai bune în a le detecta şi a le opri. Oricare ar fi totuşi, se întâmplă multe lucruri”, a adăugat el.

Un oficial guvernamental european de rang înalt a declarat că prin intermediul serviciilor de securitate ale NATO se fac schimburi de informaţii despre „acţiuni maliţioase clare şi convingătoare ale Rusiei”, care au fost coordonate şi la scară largă.

„A sosit momentul să creştem gradul de conştientizare şi să ne concentrăm asupra ameninţării violenţei ruseşti pe teritoriul european”, a adăugat acesta.

NATO a emis joi un comunicat în care se declară „profund îngrijorată” cu privire la „activităţile maligne din ce în ce mai numeroase pe teritoriul aliat” ale Rusiei, menţionând ceea ce a spus că este o „campanie care se intensifică în zona euro-atlantică”. Temerile tot mai mari legate de apetitul Rusiei pentru daune fizice împotriva adversarilor săi urmează unui val de acuzaţii împotriva Moscovei privind acţiuni de dezinformare şi hacking.

Presiune maximă pe toată linia

Vineri, Germania a promis consecinţe pentru Moscova – într-o declaraţie susţinută de UE şi NATO – în legătură cu un atac informatic din 2023 asupra partidului social-democrat al cancelarului Olaf Scholz. Între timp, un scandal care expune încercările Rusiei de a coopta politicieni europeni de extremă dreapta înainte de viitoarele alegeri europene este încă în desfăşurare.

Un oficial din cadrul serviciilor de informaţii a declarat că eforturile de sabotaj ale Moscovei nu ar trebui să fie privite ca fiind distincte de alte operaţiuni, afirmând că intensificarea activităţii reflectă obiectivul Rusiei de a exercita o presiune maximă „pe toată linia”.

Putin se simte în prezent „încurajat” şi va încerca să împingă liniile cât mai tare în Europa, pe mai multe fronturi, fie prin dezinformare, sabotaj sau hacking. Agresivitatea crescută a serviciilor secrete ruseşti reflectă, de asemenea, dorinţa spionilor din această ţară de a se reafirma după cel mai grav eşec suferit de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, arată Financial Times, citat de News.ro.

În săptămânile care au urmat invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, peste 600 de ofiţeri de informaţii ruşi care operau în Europa cu acoperire diplomatică au fost expulzaţi, provocând daune serioase reţelei de spionaj a Kremlinului de pe întregul continent.

„Întotdeauna există o combinaţie de lucruri care se întâmplă”

Într-un raport recent, analiştii de la Institutul Regal al Serviciilor Unite din Marea Britanie au evidenţiat eforturile pe care le-a depus Rusia pentru a-şi reconstitui prezenţa în Europa.

De asemenea, a avut loc o schimbare strategică esenţială, aşa-numitele „comitete de influenţă specială” coordonând operaţiunile de informaţii pentru fiecare ţară în parte pentru Kremlin, reunind ceea ce anterior erau eforturi fragmentate ale serviciilor de securitate ale ţării şi ale altor actori de la Kremlin.

Odată cu intensificarea operaţiunilor Rusiei, serviciile de securitate au fost în stare de alertă maximă în ceea ce priveşte ameninţările şi caută să identifice ţinte pe care este posibil să le fi ratat.

S-au ridicat semne de întrebare, de exemplu, cu privire la o explozie inexplicabilă până în prezent la o fabrică de muniţii BAE Systems din Ţara Galilor care furnizează obuze folosite de Ucraina. În octombrie 2014, a fost distrus un depozit de armament ceh unde erau depozitate arme pentru Kiev. Ulterior, s-a dovedit că agenţi ai serviciilor de informaţii militare ruseşti au plasat explozibili în acel loc.

Un incendiu uriaş a izbucnit vineri la o fabrică din Berlin deţinută de compania de armament Diehl, care aprovizionează, de asemenea, Ucraina. Peste 160 de pompieri au fost chemaţi să intervină pentru a stinge incendiul, iar locuitorilor dintr-o mare parte din vestul capitalei li s-a cerut să ţină ferestrele închise din cauza posibilelor fumuri toxice.

„Ca întotdeauna în cazul Rusiei, este înţelept să nu căutăm o singură explicaţie de ce face ceva. Întotdeauna există o combinaţie de lucruri care se întâmplă. Aceste atacuri de tip “pinprick” pe care le-am văzut până acum sunt, desigur, pentru a crea perturbări, dar pot fi folosite şi pentru dezinformare. Şi apoi mai este vorba de ceea ce Rusia învaţă din aceste atacuri dacă vrea să imobilizeze Europa cu adevărat… . Sunt exerciţii de antrenament”, a adăugat Keir Giles, senior consultant la thinktankul Chatham House.