ACTUAL
Un senator USR cere schimbarea legii pentru ca azilele lui Viorel Pașca să poată fi autorizate: Bihoreanul a cerut ca bolnavii să revină în spațiile sale
Publicat
acum 45 de minutela
Autor
admin

Un senator USR cere schimbarea legii pentru ca azilele lui Viorel Pașca să poată fi autorizate legal. Bihoreanul a găzduit mii de oameni în casele pe care le-au cumpărat sponsorii asociației sale, însă care nu erau autorizate ca spații de cazare pentru vârstnici sau persoane cu handicap.
Acum, un senator USR cere intrarea în legalitate
Senatorul USR Bihor, Silviu Dehelean, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că modificarea unei hotărâri de guvern pentru locuinţele comunitare ar putea acoperi un vid legislativ şi ar oferi sprijin iniţiativelor sociale private, inclusiv celor destinate persoanelor vulnerabile din Bihor, dar ar reprezenta şi „o minimă reparaţie morală” a statului faţă de cazul azilelor lui Viorel Paşca.
„Mi se pare că, în sfârşit, există o iniţiativă care ar permite statului să suplinească un gol legislativ, să vină în întâmpinarea iniţiativelor private şi să intervină exact în zonele în care statul nu reuşeşte să-şi facă treaba”, a afirmat senatorul Dehelean.
Silviu Dehelean consideră că iniţiativa de modificare a hotărârii de guvern referitoare la locuinţele comunitare reprezintă o soluţie pentru completarea cadrului legislativ în domeniul asistenţei sociale.
Acesta a subliniat că demersul nu presupune modificarea unei legi, ci a unei hotărâri de guvern aflate în responsabilitatea Ministerului Muncii, ceea ce, în opinia sa, îi oferă şanse mai mari de a fi adoptată.
În alte țări, astfel de locuințe funcționează legal
De asemenea, Dehelean a arătat că modelul locuinţelor comunitare funcţionează deja în alte state şi ar putea constitui o soluţie pentru centrele sociale dezvoltate de Viorel Paşca.
„Deci nu e o iniţiativă legislativă, ci e o modificare la o hotărâre de guvern care ţine de Ministerul Muncii şi de Guvern până la urmă. Deci s-ar putea ca demersul ăsta să aibă şi rezultat. Înţeleg că locuinţele astea comunitare nu sunt ceva invenţie de a noastră acuma, ci efectiv funcţionează în alte state. Dacă vine în sprijinul centrelor lui Paşca, mie mi se pare o super iniţiativă, adică e o minimă reparaţie morală pe care o parte a statului o poate avea faţă de toată istoria asta, care mie mi se pare cel puţin profund nedreaptă. Să foloseşti un om 20 de ani şi după aia să-l ridici cu mascaţii, exact pentru ceea ce i-ai dat tu de făcut, e revoltător”, a declarat, pentru AGERPRES, senatorul USR Bihor.
USR a transmis măsurile pentru reformarea sistemului de asistență socială
USR a transmis joi un comunicat de presă cu privire la un pachet de măsuri pentru reformarea sistemului de asistenţă socială, pe fondul situaţiei celor aproximativ 400 de persoane vulnerabile afectate de cazul din Bihor. Formaţiunea propune introducerea în legislaţie a conceptului de „locuinţe comunitare de ocrotire şi sprijin”, precum şi modificarea legii astfel încât pasarea responsabilităţii între instituţii să fie sancţionată penal.
„USR propune – şi, în acest sens, va transmite Ministerului Muncii propuneri concrete de modificare a HG 268/2026 – introducerea oficială a ‘locuinţelor comunitare de ocrotire şi sprijin’ în lista serviciilor sociale din România”, a precizat, în comunicat, deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Potrivit acestuia, asemenea aşezăminte, existente în Suedia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, oferă un serviciu social cu cazare, într-o casă sau într-un grup restrâns de case integrate într-o comunitate rurală sau urbană, destinat adulţilor vulnerabili care nu dispun de locuinţă, familie sau sprijin suficient şi care nu necesită îngrijire medicală continuă, asistenţă medicală complexă sau îngrijiri paliative specializate.
Alte condiţii de funcţionare pentru locuinţele comunitare de ocrotire şi sprijin se referă la: calificare de bază pentru îngrijitorii comunitari, colaborare obligatorie cu medicul de familie, asistentul social şi serviciile comunitare, precum şi evaluarea periodică a fiecărui beneficiar, se mai arată în comunicatul USR transmis joi.
![]()
Poate îți place și...

Seif plin cu bani ascuns în peretele casei interlopului Buricea. DIICOT a găsit un întreg arsenal: 30 de săbii și arme. Averea confiscată de la clanul de temut din Brăila valorează peste o jumătate de milion de euro

Primarul din Izbiceni susține că a primit amenințări cu moartea după ce a dezvăluit că vizita lui Călin Georgescu a fost total regizată cu ajutorul AUR: „Am avut curajul să îl demasc pe Voievod, să spun că e fals, așa cum vizita lui a fost falsă” VIDEO

Profeții sumbre în astrologie! Remus Ionescu explică teoriile lui André Barbault: „Schimbări majore care se petrec la nivel mondial”
ACTUAL
Directorul CENAFER, demis după scandalul atelierului clandestin de ciocolată din sediul Ministerului Transporturilor: „E o chestiune de ore”
Publicat
acum 2 orela
17 iulie 2026Autor
admin

Un atelier de ciocolată amenajat într-o clădire a Ministerului Transporturilor și un apartament destinat directorului Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER) au declanșat una dintre cele mai controversate situații descoperite în sistemul feroviar. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, anunță că șefa instituției va fi revocată din funcție în cursul zilei de vineri, susținând că astfel de practici nu pot fi tolerate într-o instituție publică. În același timp, ministrul face diferența între spațiile de cazare destinate angajaților CFR aflați în tranzit și folosirea patrimoniului statului în interes personal sau pentru activități comerciale.
Miruță: directorul CENAFER va fi demis în câteva ore
Întrebat, vineri, într-o conferință de presă, despre camerele amenajate în clădirea CENAFER din Gara de Nord și despre legalitatea acestora, ministrul interimar al Transporturilor a explicat că existența unor dormitoare pentru instructorii CFR aflați în tranzit este prevăzută și justificată.
„Există în contractul colectiv de muncă disponibilitatea de a fi puse dormitoare la utilizarea instructorilor care sunt în trecere. Este absolut legitim ca pentru un angajat al CFR care tranzitează Gara de Nord şi e nevoie să rămână peste noapte în Bucureşti să poată sta într-un astfel de dormitor.
Nu aia este problema mea. Problema mea este când acolo, nu pentru aceşti oameni, ci pentru director, se amenajează un apartament şi mai cu seamă peste asta, când într-o astfel de unitate se elaborează un atelier care face aproape industrial ciocolată, pe care directorul îl promovează pe internet spre vânzare.
Una este asigurarea cazării pentru instructori, alta este activitate de producţie într-un atelier de astfel de lucruri”, a declarat Radu Miruță.
Întrebat de cât timp ar fi funcționat laboratorul de ciocolată, ministrul a răspuns ironic:
„Nu ştiu, că n-am făcut proba cu Carbon-14, dar probabil că destul de mult timp şi oricum nu va mai funcţiona”.
Miruță a precizat că a aflat despre existența atelierului în urma unor sesizări primite.
Referitor la situația directorului CENAFER, ministrul a anunțat că procedura de revocare este deja în desfășurare.
„E o chestiune de ore până se fac documentele. Nu va mai fi în funcţie un astfel de om”, a afirmat Radu Miruță, precizând că decizia urma să fie luată în cursul zilei de vineri.
Dormitoarele pentru instructori rămân, dar vor fi igienizate
Ministrul a subliniat că nu intenționează să elimine facilitățile de cazare destinate personalului CFR care ajunge temporar în București, însă spune că spațiile trebuie aduse la un standard decent.
„Sub nicio formă nu mă interesează să interzic instructorilor care tranzitează Gara de Nord să poată înnopta acolo. Asta trebuie să fie permis în continuare.
Trebuie un pic de igienizare, că ce am văzut acolo sunt nişte condiţii care n-au legătură cu spiritul gospodăresc şi care nu le pot fi scuzate că nu sunt bani, că nu plouă, nu e frig, ci pur şi simplu era o dezordine fantastică”, a declarat ministrul.
Anterior, Radu Miruță a susținut că directorul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), Anna Maria Dudaș, amenajase atât un apartament, cât și un atelier clandestin de ciocolată într-o clădire aparținând Ministerului Transporturilor.
„Asta nu înseamnă administraţie publică în interesul cetăţeanului şi nici ceva ce eu admit”, a transmis ministrul.
Reacția fostului ministru Cătălin Drulă
În urma dezvăluirilor, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a amintit că a revocat-o pe Anna Maria Dudaș din funcție în 2021, susținând că aceasta a revenit ulterior la conducerea instituției.
„Pe doamna am dat-o afară rapid în 2021. La o lună după ce n-am mai fost la minister, a fost pusă la loc. Între timp şi-a făcut un laborator clandestin de ciocolată în clădirea statului”, a scris Cătălin Drulă.
Anna Maria Dudaș a ocupat funcția de director al CENAFER în perioada 1 septembrie 2020 – 18 martie 2021, iar ulterior a revenit la conducerea instituției din 15 octombrie 2021.
![]()
ACTUAL
Doliu în lumea politică din România. Un membru PNL a murit în urma unui infarct: ”Prea tânăr, prea repede, prea crudă soartă”
Publicat
acum 2 orela
17 iulie 2026Autor
admin

Doliu în lumea politică din România. Sergiu Chifu a făcut infarct vineri dimineață. Colegii săi de partid sunt șocați de vestea tragică.
Doliu în PNL. Sergiu Chifu, fost consilier local din Brașov, a murit
Sebastian Rusu, președintele Organizației Municipale PNL Brașov, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
”Am rămas înmărmurit la aflarea veștii trecerii lui Sergiu Chifu la Domnul! De mai bine de 20 de ani ne cunoșteam. A fost un om puternic, muncitor, un bun coleg consilier local, mereu optimist, încrezător și vesel. Îți dădea permanent o stare de bine și întotdeauna încuraja pe toată lumea.
A fost unul dintre oamenii de bază în organizația municipală PNL Brașov, care m-a ajutat și a lucrat foarte bine pe zonele pe care le-a avut în responsabilitate, foarte mulți ani în cartierul Noua și ulterior în Tractorul.
Prea tânăr, prea repede, prea crudă soartă. Dumnezeu să te aibă în pază, Sergiu!
În numele Organizației Municipale PNL Brașov, transmit sincere condoleanțe familiei.”, este mesajul postat de reședintele Organizației Municipale PNL Brașov.
Sergiu Chifu a fost consilier local în Municipiul Brașov în perioada 2012–2019, fiind ales inițial din partea PDL, iar după fuziunea formațiunii cu PNL și-a continuat activitatea în cadrul Partidului Național Liberal. În 2019 a decis să părăsească PNL și s-a alăturat Partidului Mișcarea Populară (PMP), revenind în PNL în anul 2024, potrivit brasov.net.
Sergiu Chifu deținea și Temple Pub, unul dintre cele mai cunoscute localuri din Centrul Vechi al Brașovului.
Fostul consilier PNL va fi înmormântat sâmbătă, 18 iulie.
![]()
ACTUAL
ULTIMA ORĂ! Luni, GREVĂ la Spitalul Județean Argeș – PROTEST DE AMPLOARE, ACTIVITATE REDUSĂ
Publicat
acum 3 orela
17 iulie 2026Autor
admin
În data de 20 iulie, în intervalul orar 09:00-11:00, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Pitești se va desfășura greva de avertisment organizată la nivel național de Federația SANITAS.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești îi asigură pe pacienți și pe aparținători că această acțiune de protest nu va afecta acordarea asistenței medicale. Continuitatea actului medical, gestionarea urgențelor și siguranța pacienților reprezintă prioritățile unității noastre, fiind dispuse toate măsurile organizatorice necesare pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță.
Pe durata grevei de avertisment:
-activitatea se va desfășura în regim normal în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU), Blocului Operator, secției ATI, Neonatologiei, Neurologiei, USTACC și Laboratorului de Angiografie;
-în celelalte secții, o treime dintre angajații aflați la serviciu va asigura continuitatea activității și gestionarea urgențelor, iar ceilalți vor participa la acțiunea de protest, în curtea spitalului, în intervalul menționat;
-în cadrul Ambulatoriului de Specialitate (Policlinică), activitatea va fi întreruptă între orele 09:00 și 11:00. Programările din acest interval vor fi reorganizate astfel încât, pe cât posibil, pacienții să fie consultați în aceeași zi, prin decalarea programului. În situațiile în care acest lucru nu va fi posibil, consultațiile vor fi reprogramate, de comun acord cu pacienții, în cel mai scurt timp.
Potrivit Federației SANITAS, greva de avertisment este organizată în semn de protest față de politicile economice și sociale ale Guvernului, care afectează drepturile salariale și profesionale ale angajaților din sistemul sanitar și de asistență socială. Revendicările vizează menținerea drepturilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, eliminarea efectelor măsurilor privind diminuarea unor sporuri și beneficii, acordarea nediscriminatorie a indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță, precum și continuarea dialogului privind legea salarizării.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești respectă dreptul angajaților de a participa la acțiuni de protest organizate în condițiile legii și le mulțumește pacienților pentru înțelegere, reafirmând angajamentul instituției de a asigura servicii medicale sigure, continue și de calitate, astfel încât impactul asupra activității medicale și asupra programului pacienților să fie cât mai redus.
![]()
ACTUAL
Romania’s annual inflation rate more than three times higher than EU average in June (Eurostat)
Publicat
acum 3 orela
17 iulie 2026Autor
admin

The European Union annual inflation was 2.9% in June 2026, down from 3.3% in May, while Romania is again the country with the highest indicator, with 9.2 annual increase in prices recorded, according to Eurostat, the statistical office of the European Union.
The lowest annual rates were registered in Sweden (1.0%), Czechia (1.1%) and Denmark (1.8%). The highest annual rates were recorded in Romania (9.2%), Lithuania (5.4%) and Bulgaria (5.2%). Compared with May 2026, annual inflation fell in twenty-two Member States, remained stable in three and rose in two.
In June 2026, the annual inflation rate dropped in 22 Member States, including Romania (from 9.7% down to 9.2%), and stayed the same in three country, increasing in other two.
The euro area flash estimate for June 2026, published on 1 July 2026, was 2.8%.
In June 2026, services (+1.51 percentage points, pp), energy (+0.77 percentage points, pp), food, alcohol & tobacco (+0.29 percentage points, pp) and non-energy industrial goods (+0.18 percentage points, pp) contributed positively to the annual euro area inflation rate.
In Romania’s case, data published previously by the National Institute of Statistics (INS) showed that the annual inflation rate dropped from 10.9% in May down to 10.4% in June.
„In June 2026, annual inflation eased slightly, reaching 10.4%. Thus, the annual inflation rate, compared with the same month of the previous year, stood at 10.42%, with the largest price increases once again recorded in services, at 13.67%. Over the same period, prices of non-food goods rose by 12.29%, while food prices increased by 5.75%. Among food products, the largest price rises continued to be recorded for coffee, with its price increasing by 19.9%. Eggs ranked second, with prices rising by 13.66%, while cow’s milk became 12.13% more expensive. Prices in the sugar, confectionery products and honey category increased by 9.44%,” according to the analysis by the National Institute of Statistics (INS).
The National Bank of Romania (BNR) revised upwards its inflation forecast for the end of 2026, to 5.5% from the previous estimate of 3.9%, and anticipates that inflation will reach 2.9% at the end of 2027.
„The idea that the National Bank is forecasting an increase in inflation has been amplified, when in fact the following sentence was clear: inflation is falling by half, from almost 11% to approximately 5%. The fact that it will rise by 0.1-0.3 percentage points in May and June has been amplified at society level. It will probably increase until July, reaching around 11%, but the increases are small because afterwards, in July, August and September, we will already have inflation of approximately 6%, and towards the end of the year, 5% and something,” BNR Governor Mugur Isarescu said at a press conference.
At the same time, Isarescu pointed out that the projections are strictly dependent on assumptions regarding the impact of the conflict in the Middle East and the return to a minimum level of political and governmental stability, namely the existence of a government.
„We may no longer be the inflation champions in the autumn. We want this, but it does not depend solely on us,” the BNR governor said.
![]()
ACTUAL
Interviu exclusiv cu Victor Negrescu: „România nu mai are timp de războaie politice. PNL și USR trebuie fie să-și asume că sunt la putere, fie să negocieze un guvern cu PSD, nu să caute permanent vinovați”
Publicat
acum 3 orela
17 iulie 2026Autor
admin

În contextul disputelor politice privind PNRR, stiripesurse.ro a realizat un interviu în exclusivitate cu vicepreședintele Parlamentului European și raportor al legislativului european privind implementarea planurilor la nivel european, eurodeputatul Victor Negrescu. Primvicepreședintele PSD a explicat mesajele transmise în ultimele zile de Sorin Grindeanu criticând lipsa de asumare din partea PNL și USR.
Victor Negrescu: România nu mai are timp de războaie politice
1. Domnule vicepreședinte, România riscă să piardă miliarde de euro din PNRR. Cine este responsabil?
Cred că românii s-au săturat de politicieni care arată cu degetul unii spre alții. Adevărul este că PNRR a trecut prin mai multe etape, guverne și majorități. Au existat decizii bune, dar și întârzieri și greșeli care ne-au adus în situația de astăzi. Până acum România a încasat 13 miliarde de euro, sumă care cuprinde și prefinanțarea. Totodată, prin modificările planului, realizate inclusiv recent de actualul guvern, țara noastră a pierdut 9 miliarde de euro din cele 29 de miliarde de euro prevăzute inițial.
În această perioadă, România a avut 5 premieri de la PNL din șase iar în cei 5 ani de punere în aplicare a PNRR a avut aproape 4 ani un ministru responsabil de proiectele europene de la PNL sau USR.
Responsabilitatea principală pentru buna finalizare a PNRR aparține celor care conduc țara.
Reprezentanții PNL și USR, care au și redactat greșit PNRR, trebuie acum să vină cu proiectele de lege, să organizeze consultările, să convingă Parlamentul și să negocieze eficient cu instituțiile europene.
O mare problemă, despre care nu se vorbește suficient, este legată de implementarea proiectelor din PNRR. Deși mai avem doar câteva săptămâni până la finalizarea mecanismului, avem multe proiecte care au acumulat întârzieri nepermise și rata de absorbție este mult sub procentajul prognozat. În fiecare zi auzim de noi proiecte blocate ceea ce dovedește că acestea nu au fost monitorizate corespunzător și că acel consiliu coordonat direct de la Palatul Victoria nu a performat.
Ca negociator al Parlamentului European pe dosarul Mecanismului de Redresare și Reziliență, am reușit să obținem salvarea multor proiecte prin posibilitatea de a le transfera către alte programe europene precum și prin alte flexibilizări tocmai pentru ca state precum România să nu piardă bani. Guvernul trebuie să fructifice ce am reușit la nivel european.
Ar fi dramatic să irosim și această șansă din cauza blocajelor politice interne și a faptului că persoane incompetente se agață de funcții.
2. Sorin Grindeanu afirmă că PSD nu blochează PNRR și că PNL și USR trebuie să își asume responsabilitatea pentru întârzierile actuale. Care este soluția?
Avem un fapt simplu și clar: dacă Guvernul dorește o sesiune extraordinară și adoptarea unor reforme, trebuie să existe proiecte de lege care să poată fi dezbătute și votate. Parlamentul nu poate vota documente care nu există.
Mi se pare firesc ca președintele PSD, Sorin Grindeanu, să ceară Guvernului să își facă treaba și să transmită rapid aceste proiecte către Parlament.
În același timp, cred că PSD este capabil să facă o opoziție responsabilă. Asta înseamnă să sprijine măsurile bune pentru România și să propună îmbunătățiri acolo unde este nevoie. Colegii sunt pregătiți să amendeze legile în Parlament și lucrează și acum în vederea unor propuneri legislative mai bune.
Nu trebuie să votăm orice doar pentru că vine de la Guvern și nici nu vom bloca reforme importante din motive politice. Între aceste două extreme există calea responsabilității pe care noi social-democrații am decis să o adoptăm.
PNL și USR trebuie fie să-și asume că sunt la putere
3. Cum apreciați activitatea actualei guvernări PNL-USR?
Am văzut foarte multe conferințe de presă, foarte multe explicații și foarte puține rezultate. Românii nu trăiesc din declarații politice.
Ei trăiesc din salarii, din pensii, din investiții și din locurile de muncă pe care economia le poate genera. După aproape un an de criză politică și administrativă, avem întârzieri la reformele din PNRR, investiții amânate și o incertitudine care afectează întreaga economie.
Din păcate, PNL și USR par mai preocupate să construiască o narațiune despre cine este vinovat decât să rezolve efectiv problemele. Guvernarea nu înseamnă marketing politic.
Înseamnă capacitatea de a livra rezultate. Dacă nu sunt capabile să guverneze singure, pot oricând să revină la masa negocierilor politice.
România are nevoie de oameni care construiesc, nu doar de oameni care fac propagandă politică pe bani publici.
4. PSD spune că nu va vota orice lege privind PNRR. Nu există riscul să fie acuzat că blochează reformele?
Există o diferență foarte mare între a bloca și a corecta. Reformele asumate prin PNRR trebuie realizate.
Sunt angajamente ale statului român față de cetățeni și față de partenerii europeni. Dar aceste reforme trebuie să fie bine scrise, să respecte dialogul social și să nu creeze noi probleme.
Totodată trebuie luate anumite decizii pe care nu le putem ignora.
Ilie Bolojan trebuie să își asume și să explice public realitatea, nu doar să caute vinovați. Trebuie să ne spună dacă adoptă legea salarizării și acceptă impactul bugetar sau dacă face reforma din energie și dă oameni afară.
Nu cred că România are nevoie de reforme făcute peste noapte, fără consultări și fără evaluarea impactului. În același timp, nici nu putem transforma fiecare proiect într-un război politic care durează luni de zile. Avem nevoie de maturitate dar și de lideri care își asumă.
Am spus-o de multe ori și o repet: atunci când este vorba despre fondurile europene, toate partidele ar trebui să lase competiția electorală deoparte și să lucreze împreună.
Lucrurile se pot debloca rapid dacă PNL și USR ies din cheia electorală și acceptă o soluție la actuala criză politică care să promoveze ultimele măsuri restante.
După finalizarea PNRR probabil că negocierile vor putea intra într-o logică normală și putem spera la un guvern stabil votat de partidele pro-europene. PSD nu poate accepta să fie balamaua politică nici a partidelor de dreapta, nici a extremiștilor. Dacă suntem consecvenți, vom avea mult de câștigat.
PSD trebuie să își mențină unitatea internă
5. Au trecut 70 de zile de când PSD a decis să treacă în opoziție. Cum vede partidul această situație?
Decizia privind moțiunea de cenzură s-a luat ca urmare a unui referendum intern și a unor consultări organizate în fiecare regiune.
În baza celor prezentate, colegii au votat în proporție de 98% pentru a da jos guvernul condus de Ilie Bolojan.
Partidul îl susține pe Sorin Grindeanu în această luptă care nu privește doar PSD, ci privește nevoia unei guvernări serioase și performante pe care Ilie Bolojan nu a putut să o genereze.
Datele economice și indicatorii sociali confirmă faptul că în ultimele luni de austeritate au condus la blocaje ce afectează direct nivelul de trai al românilor.
PSD trebuie să își mențină unitatea internă.
Cea mai mare greșeală este să cădem în plasa celor de dreapta care ne împing spre o colaborare cu AUR. Eventual să facem ca și Adrian Veștea, să ne rugăm de ei și AUR de fapt să aibă un acord cu PNL, inclusiv pentru alegeri anticipate.
Oricum PNL și AUR nu se atacă niciodată și, într-un fel, AUR îl ține pe Ilie Bolojan în funcție iar PNL folosește AUR pentru a reduce ponderea noastră electorală creând un fals clivaj în jurul valorilor europene.
Cei care vor distrugerea de facto a PSD susțin o alianță cu AUR care ar eroda partidul și ar îndepărta electoratul care mereu a apreciat profesionalismul și performanța noastră guvernamentală inclusiv în relația cu UE.
Acest lucru ar însemna riscul de a pierde banii europeni și o izolare a României cu consecințe grave din punct de vedere economic.
Totodată nu putem accepta orice formulă guvernamentală. Trebuie o soluție de echilibru și aici sunt multe variante posibile atâta timp cât se discută transparent aceste lucruri.
Radicalizarea partidelor pro-europene nu face decât să alimenteze extremismul și votul de blam. Politicienii de dreapta, dacă sunt interesați de soarta României, trebuie să caute să își pondereze tonul. Putem să avem alte opinii, dar să vorbească civilizat.
Românii atrași de propaganda populistă a AUR pot fi convinși dacă avem o guvernare care livrează și care aduce bunăstare.
Trebuie să arătăm clar românilor că avem soluții mai bune și că promisiunile extremiștilor sunt doar minciuni la fel cum au fost casele la 35 de mii de euro. Eu mă înscriu în linia celor care au curajul să se opună și să combată retorica extremistă.
Nu mai avem timp pentru orgolii. Nu mai avem timp pentru scandaluri
6. Ce mesaj aveți pentru români?
Înțeleg foarte bine îngrijorările oamenilor. Pentru majoritatea românilor nu contează cine câștigă o dispută politică la televizor.
Contează dacă își permit facturile, dacă au un loc de muncă stabil, dacă spitalul din oraș va fi modernizat, dacă drumul promis va fi construit și dacă tinerii vor avea motive să rămână în România.
De aceea cred că politica trebuie să redevină despre soluții și despre rezultate.
Ca vicepreședinte al Parlamentului European, voi continua să lupt pentru ca România să beneficieze de cât mai multe fonduri europene și de reguli mai flexibile atunci când este nevoie.
Dar succesul depinde și de ceea ce facem acasă. Nu mai avem timp pentru orgolii. Nu mai avem timp pentru scandaluri.
Fac apel la PNL și USR să nu mai politizeze subiectul PNRR și să caute permanent alți vinovați. Fie își asumă că sunt la putere, fie negociază cu PSD un alt guvern care chiar face ce trebuie pentru români. Rațiunea trebuie să prevaleze asupra intereselor electorale.
România are nevoie de responsabilitate, de profesionalism și de o clasă politică care pune interesul oamenilor înaintea interesului electoral.
![]()
ACTUAL
DNA anchetează construcția ilegală a două blocuri din Pitești – 18 angajați MapN, printre care și un general, dați pe mâna procurorilor de ministrul Miruță
Publicat
acum 3 orela
17 iulie 2026Autor
admin
Un nou caz de avizare ilegală de construcții în imediata apropiere a obiectivelor militare pune pe jar conducerea Ministerului Apărării Naționale. Ministrul Radu Miruță a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că 18 angajați ai MApN – de la grade mici și până la un general de brigadă – sunt cercetați de Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Miza dosarului o reprezintă două blocuri de locuințe din Pitești, construite periculos de aproape de un depozit major de muniție.
Detaliile cazului: Cum s-a încălcat legea la Pitești
Cele două clădiri de locuințe, care însumează 128 de apartamente, au fost ridicate prin ignorarea normelor de siguranță națională și civilă.
- Distanța de siguranță, redusă la jumătate: Blocurile au fost construite la doar 100 de metri de depozitul de muniție al unității militare din Pitești, în condițiile în care legea impune o distanță minimă de protecție de 200 de metri.
- Aviz obținut „la a treia încercare”: Deși MApN a emis inițial aviz negativ pentru acest proiect, documentul de aprobare a fost semnat în cele din urmă în iunie 2019, la a treia solicitare a dezvoltatorului.
- Primăria Pitești a ignorat propriul acord: Primăria era pe deplin conștientă de ilegalitate. Între municipalitate și MApN exista un acord semnat care stipula clar limita de siguranță de 200 de metri. Cu toate acestea, autoritățile locale au trecut peste protocolul asumat și au permis ridicarea imobilelor.
„Avem cazul avizării şi observ că este o obişnuinţă, după ce s-a întâmplat la Craiova, avizarea ilegală a unei construcţii civile lângă un depozit mare de muniţie din municipiul Piteşti. […] Primăria semnase acest acord, exista acel acord şi, cu toate că el exista în primărie şi exista conştientizare despre el, s-a făcut că nu se mai cunoaşte şi s-a dat aviz de a se construi aceste blocuri”, a declarat ministrul Radu Miruță.
Primele măsuri și ancheta DNA
Dosarele celor 18 cadre militare suspectate că au facilitat sau semnat aprobările ilegale au fost înaintate procurorilor anticorupție.
Pe lângă ancheta penală, Ministerul Apărării caută deja soluții pentru a gestiona riscul de securitate generat de prezența civililor atât de aproape de depozit:
- Evaluarea mutării depozitului: Ministrul a solicitat oficial șefului Statului Major al Apărării o analiză detaliată pentru a stabili dacă depozitul de muniție poate fi relocat, pe cheltuiala cui s-ar face această procedură și care ar fi impactul logistic.
- Notificarea autorităților: MApN urmează să trimită notificări oficiale către Primăria Pitești, Consiliul Județean Argeș și Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) pentru a stabili răspunderile administrative și pașii legali următori.
![]()

Seif plin cu bani ascuns în peretele casei interlopului Buricea. DIICOT a găsit un întreg arsenal: 30 de săbii și arme. Averea confiscată de la clanul de temut din Brăila valorează peste o jumătate de milion de euro

Primarul din Izbiceni susține că a primit amenințări cu moartea după ce a dezvăluit că vizita lui Călin Georgescu a fost total regizată cu ajutorul AUR: „Am avut curajul să îl demasc pe Voievod, să spun că e fals, așa cum vizita lui a fost falsă” VIDEO

Profeții sumbre în astrologie! Remus Ionescu explică teoriile lui André Barbault: „Schimbări majore care se petrec la nivel mondial”

Un senator USR cere schimbarea legii pentru ca azilele lui Viorel Pașca să poată fi autorizate: Bihoreanul a cerut ca bolnavii să revină în spațiile sale

ROMATSA are în continuare conturile blocate din cauza datoriei pe care România o are la Pfizer / Radu Miruță: MApN ia în calcul preluarea dirijării traficului aerian din România

Premieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

Eveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel

Incident la Secția de Poliție Rurală Tigveni: Unui polițist de 40 de ani i s-a făcut rău în timpul serviciului – Reacția bizară a managerului spitalului Curtea de Arges

PENIBILII PSD! Primăria Budeasa dă cu picamerul în propria incompetență: Se demolează pista de biciclete cunoscută drept urina boului!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

ULTIMA ORĂ! Luni, GREVĂ la Spitalul Județean Argeș – PROTEST DE AMPLOARE, ACTIVITATE REDUSĂ
În data de 20 iulie, în intervalul orar 09:00-11:00, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Pitești se va desfășura greva...

DNA anchetează construcția ilegală a două blocuri din Pitești – 18 angajați MapN, printre care și un general, dați pe mâna procurorilor de ministrul Miruță
Un nou caz de avizare ilegală de construcții în imediata apropiere a obiectivelor militare pune pe jar conducerea Ministerului Apărării...

BILANȚ LA SJU PITEȘTI – Schimbare la față și investiții record: Ce a realizat managerul Adrian Dumbravă la doi ani de la preluarea mandatului
Se împlinesc exact doi ani de când Adrian Dumbravă a preluat managementul celui mai mare spital din județul Argeș, Spitalul...

HAI LA… STAT! Primăria Comunei Călinești angajează Secretar General. Dosarele se depun până pe 4 august
Primăria Comunei Călinești, județul Argeș, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante de maximă importanță...
Curtea de Argeș

Apă curată pe hârtie la Curtea de Argeș, dar lipsesc răspunsurile clare. Câțiva consilieri cer DSP și Aquaterm să spună explicit dacă apa este sau nu potabilă
Grupul Consilierilor Locali liberali din legilsativul Consiliului Local a analizat în detaliu cele două informări recente emise de Direcția de...

VIDEO | DEZASTRU LA CURTEA DE ARGEȘ! Un „Dorel” a spart magistrala și a lăsat tot orașul fără apă! A apărut „Arteziana lui Panțurescu” în mijlocul străzii!
O nouă ispravă demnă de topul celor mai mari gafe de pe șantierele românești a lăsat mii de oameni cu...

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”
Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!
Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...
Mioveni

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă
O noapte care trebuia să fie liniștită s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Argeș. Un bărbat în vârstă...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...
Câmpulung

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniUn fost deputat PSD Argeș îl desființează pe Ion Mînzînă – „Un bețiv arogant și libidinos”
ACTUALacum 2 săptămâniINCOMPETENȚĂ LA CJ ARGEȘ: Încă un drum crucial se va închide din cauză de… lene! DJ 703H Curtea de Argeș – Sălătrucu, la un pas de colaps
ACTUALacum o săptămânăCălin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție
LIFESTYLEacum 2 săptămâniDetaliile care pot schimba o partidă de pescuit: lanseta, senzorii și organizarea locului
BUSSINESacum 2 săptămâniDescoperă cum să alegi siguranțe automate potrivite pentru instalația electrică din casa ta
ACTUALacum 3 zilePremieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru
ACTUALacum 4 zileVIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!












Ultimele Comentarii