Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un nou ministru al apărării a fost numit în Norvegia după implicarea fostului titular într-un scandal sexual

Publicat

in

Un nou ministru al apărării a fost numit marţi în Norvegia după ce fostul titular şi-a dat demisia ca răspuns la dezvăluirea relaţiei sale cu o femeie mult mai tânără, relatează DPA.

Bjoern Arild Gram, fost ministru al autorităţilor locale, preia funcţia după demisia lui Odd Roger Enoksen, a anunţat prim-ministrul Jonas Gahr Stoere.

Citește și: Ministrul Apărării din Norvegia a demisionat în mijlocul tensiunilor internaționale: S-a aflat că a avut o relație cu o elevă de liceu

Sigbjoern Gjelsvik, membru al parlamentului norvegian, urmează să preia funcţia lui Gram. Gram, Enoksen şi Gjelsvik sunt toţi membri ai Partidului de Centru agrarian, partenerul mai mic în guvernul condus de Partidul Muncii, laburiştii lui Stoere, potrivit Agerpres.ro.

Enoksen, care a fost numit ministru al apărării în octombrie anul trecut, şi-a anunţat demisia sâmbătă după ce a confirmat o informaţie apărută în ziarul Verdens Gang, recunoscând relaţia din urmă cu câţiva ani cu o femeie mai tânără.

Când s-au cunoscut în 2005, el avea 50 de ani, iar ea 18.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Prima Doamnă a României, mesaj pentru români în prima zi de Paște

Publicat

in

De

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de Paştele ordotox, deşi ea şi soţul ei au sărbătorit în urmă cu mai bine de o lună.

”Lumina, Înţelepciunea şi Puterea lui Hristos să vă îmbrăţişeze! Cristos a înviat!”, a scris Carmen Iohannis pe contul său oficial de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis şi el un mesaj de Paştele ordodox, în cursul zilei de sâmbătă, potrivit News.ro.

”Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii. În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a adăugat că ”Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere”.

Soţii Iohannis au sărbătorit Paştele în urmă cu mai bine de o lună, la Sibiu. Cei doi au luat parte la slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu.

Citeste mai mult

NATIONAL

A murit actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”

Publicat

in

De

Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut mai ales pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC.

Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”Foto: East Bristol Auctions / SWNS / SWNS / Profimedia

El l-a interpretat pe căpitanul Edward Smith în filmul premiat cu Oscar din 1997 „Titanic”.

Un alt rol important a fost cel al regelui Théoden în trilogia „Stăpânul inelelor”.

Dar rolul care l-a făcut cunoscut a fost cel al lui Yosser Hughes în serialul dramatic din 1982 „Boys from the Blackstuff”.

Agentul său, Lou Coulson, a confirmat pentru BBC News că actorul a murit la primele ore ale dimineții. O declarație din partea familiei sale este așteptată în curând.

Bernard Hill urma să revină pe micile ecrane în sezonul doi al serialului „The Responder”, o dramă BBC cu Martin Freeman în rolul principal, care începe să fie difuzată duminică.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend