Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Un angajat al Poștei ar fi furat un sac plin cu bani dintr-o mașină a instituției

Publicat

in

Un sac plin cu bani, mai exact cu 278.000 de lei (peste 55.000 de euro), a fost furat dintr-o mașină de transport valori a Poștei Române, suspectul fiind chiar un angajat al instituției care transporta banii. Furtul a avut loc pe o stradă din localitatea Chiajna din județul Ilfov.

Mașină de la Poșta RomânăFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Conform Poliției Ilfov, marți, în jurul orei 11:47, un reprezentant al Poștei Române a sesizat Inspectoratul Județean de Poliție că în jurul orei 11:40 un angajat (șofer transport valori) l-a anunțat că în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din autoutilitara care transporta valori monetare a dispărut un sac în care se afla suma de 278.000 de lei (peste 55.000 de euro).

Același reprezentant al Poștei a reclamat că sacul cu bani ar fi fost furat de însoțitorul șoferului, angajat și el al Poștei.

  • “La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii din Chitila pentru efectuarea activităților specifice, în cauză fiind identificat delegatul, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate.
  • La acest moment polițiștii din Chitila efectuează activități pentru depistarea persoanei, în cauză fiind deschis dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, mai spune Poliția Ilfov.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla

Publicat

in

De

Mii de automobile electrice sunt parcate in arealul bine pazit al unui aeroport dezafectat din Brandenburg și în alte locuri asemenea. Presei i se refuza intrarea, filmările sunt din elicopter. Secretul ține de faptul ca mega-proiectul statal de e-mobilitate, al ultimelor guverne germane, pare sa dea chix, de cand nu mai sunt bani pentru subvenția acestuia. Bonusul de pana la 4.500 de euro/e-mașină a căzut prematur, la finele anului trecut.

Nori negri se adună deasupra fabricii de automobile Tesla, GermaniaFoto: Patrick Pleul / AFP / Profimedia Images

Un sondaj al automobil-clubului german ADAC de săptămâna trecută, anunță optimist: „În ciuda pierderii finanțării de la stat, disponibilitatea de a cumpăra o mașină electrică, pe termen mediu, nu a scăzut. În același timp, leasingul rămâne popular ca formă de finanțare. Acest lucru este demonstrat de sondajul actual realizat de ADAC SE, în care peste 3.000 de persoane au fost chestionate în februarie și martie 2024, cu privire la deținerea, achiziționarea și finanțarea mașinilor electrice de uz privat”.

Și totuși, cererea actuală pentru acestea s-a prăbușit, purtătorul de stindard în branșă, Tesla, pierde miliarde pe bursa acțiunilor E-auto, după cum relatează, in 8 aprilie, Merkur.de.

Șmecheria cu fondurile

15 milioane de mașini electrice până în 2030 era obiectivul autoimpus al guvernului federal. Însă acesta e în pericol de a eșua. Ca urmare a deciziei Curții Constituționale germane, din 15 noiembrie 2023, „guvernul nu are voie să folosească, pentru protecția climei, fonduri bugetare dedicate combaterii Covid19.

„Cea mai înaltă instanță din Germania a anunțat că modificarea bugetului suplimentar este neconstituțională”, scriam încă de anul trecut.

Ca urmare a deciziei bugetare de la Karlsruhe, guvernul federal a oprit sprijinul de stat pentru achiziționarea de mașini electrice, începând din 17 decembrie 2023, lucru anunțat de Ministerul Federal al Economiei, condus de Robert Habeck. Iar fiindcă acesta e de la Verzi, putem presupune că anunțul a fost însoțit și de un scrâșnet din dinți.

Pe urmele suprastocurilor de e-mașini

Dar să revenim la reportajul Spiegel, din 1 mai, care în două zile a atins aproape 800.000 de vizualizări și 4.200 de comentarii, doar pe Youtube.

La un târg de mașini sub motto-ul „Primăvara auto”, reporterii stau de vorbă cu lumea. Prețurile ridicate și posibilitățile de alimentare îi sperie pe unii vizitatori. „Dacă mi s-ar oferi la prețul unui automobil pe benzină și n-ar trebui alimentat 1.000 de km, imediat aș cumpăra”, își exprimă un domn poziția.

Cu patru procente mai multe înmatriculări auto au fost înregistrate în Germania, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu 2023. La capitolul E-auto, au fost cu 14% mai puține. Ofertanții la târg pentru Tesla nu dau niciun fel de date jurnaliștilor, despre vânzări și „rezonanța” acțiunii. Comunicarea ține „de vârf”.

Iar la vârf se află și giga-factory din Grünheide, de lângă Berlin, unde Tesla, în ciuda unor repetate proteste și a opoziției localnicilor, a construit marea sa fabrică de mașini electrice, din Germania. Producția a început acum doi ani, inaugurată cu fast și “figuri”, de către Elon Musk și cancelarul Olaf Scholz. “Elon și Olaf”, privind spre viitor, comentează Spiegel.

Olaf e de părere că aceasta a fost „decizia corectă”. Elon vorbește despre „viitor sustenabil”. Să fie oare așa, dat fiindcă 10% din angajații Tesla au fost anunțați prin mail de concediere, pentru ca firma să rămână “zveltă, inovativă și flămândă”?

Parcursul reportajului se extinde pe ruta „de provincie” din Brandenburg, pe care autotrenurile cu mașini electrice o calcă necontenit, aducînd chiar pagube trotuarelor și unor case de pe traseu, cu ziduri crăpate de la trepidațiile induse de traficul intens.

Se vorbește de 100 de autotrenuri, zilnic. Acestea pleacă încărcate de la giga-factory și se întorc goale. Marfa e parcată în arealul unui fost aeroport militar, ținut secret în timpul celui de-al doilea război mondial, de la Neuhardenberg.

Sute, poate mii de e-automobile sunt parcate acolo, prezumtiv în ideea vânzării. Dar poate și din cauza supraproducției. Însă nimeni, la fața locului, nu e dispus să ofere informații jurnaliștilor, iar filmările în areal sunt interzise. Un paznic spune că “acei ce deschid gura, zboară”. În fine!

Merkel și milioanele

Probabil că această tăcere nu și-a imaginat-o fostul cancelar Angela Merkel, care acum patru ani promitea 15 milioane de mașini electrice ale viitorului și un milion de stații de încărcare pentru acestea, până în 2030. Adică tot a doua mașină înmatriculată în Germania ar urma să fie electrică. Un vis frumos?

Nu doar Tesla este luată sub lupă de jurnaliștii germani, ci și alți producători auto cu viziuni pentru viitor. Între aceștia, Volkswagen, care în fabrica de la Zwickau, care produce exclusiv automobile electrice, a investit 1,2 miliarde euro.

Cu ușurință putem deduce că investiții de acest gen, în dezvoltare, se reflectă în prețul mașinilor cumpărate, care nu e chiar mic. Însă orice progres își are prețul său. Rămâne însă întrebarea: Este electro-mobilitatea, în Europa, un proiect în parte eșuat?

Citeste mai mult

NATIONAL

Paguba pe care Mugur Isărescu încerca să o ascundă a ieșit la iveală. Banii au dispărut din rezervele BNR chiar înainte de Paște!

Publicat

in

De

Lumea, față în față cu o nouă pandemie: Gripa aviară, trecută la vaci, pune Europa în alertă

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend