NATIONAL
Trei ani de la sfințirea Catedralei Naționale. PS Ieronim Sinaitul: ‘A devenit un punct cardinal, un loc de călăuzire a întregului nostru popor’
Publicat
acum 2 aniin
De
admin„Catedrala Națională a devenit un punct cardinal”, a spus Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul joi, 25 noiembrie, la aniversarea a trei ani de când a fost sfințit Altarul lăcașului de cult, conform basilica.ro.
Ierarhul a făcut referire la faptul că în zilele senine catedrala poate să fie observată de la distanță considerabilă – cum ar fi de pe autostrada București-Pitești ori autostrada București-Ploiești, dar și la scopul profund al catedralei:
„Așa cum Poporul Ales, în drumul spre Pământul Făgăduinței, vedea pe cer nori și Stâlpul cel de foc care îi călăuzea, așa Catedrala acesta este, nu numai un loc de rugăciune pentru tot neamul și de pomenire pentru eroi, ci și un loc de călăuzire a întregului nostru popor. Este un loc unde vom întâlni românii în comuniune la cele mai însemnate momente ale Bisericii și ale neamului nostru”.
Aniversarea celor trei ani a fost marcată la Paraclisul Catedralei Naționale, joi, de sărbătoarea Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, prin Sfânta Liturghie. Cu această ocazie, au fost aduse moaștele muceniței serbate.
„Dăm slavă lui Dumnezeu în acest moment de aniversare a trei ani de la clipa de veșnicie care s-a împlinit aici, la Catedrala Națională, în momentul în care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel însoțit de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, de circa o sută de ierarhi și de un sobor însemnat de preoți, au oficiat sfințirea Altarului Catedralei și a icoanelor catapetesmei, care, odată cu intrarea în această minunată și monumentală construcție au atras toate privirile cu multă admirație pentru că sunt de o grație deosebită, de o măreție cu totul aparte”.
„A fost un moment de emulație spirituală”, a mărturisit PS Ieronim, „de reînnoire a hotărârilor interioare de a fi mai aproape de Dumnezeu, de a sluji idealurilor noastre de îmbunătățire sufletească”.
”Ne bucurăm și ne încurajăm
Totodată, ierarhul a precizat că „acest moment rămâne, deocamdată, un moment definitoriu în năzuința noastră de a vedea catedrala, prin contribuții cât mai complexe și din cât mai multe surse, finalizată”.
„Ne bucurăm și, deodată, ne încurajăm pentru că lucrările sunt mult mai avansate”, a adăugat Preasfinția Sa și a subliniat că „încă este foarte mult de lucru și încă este nevoie de ajutor”.
„Nădăjduim că prin darul lui Dumnezeu, încet, dar foarte bine, ca și până acum, lucrările se vor săvârși”.
„Să ne ajute Dumnezeu”, s-a rugat ierarhul. „Să îi ajute Dumnezeu Preafericitului Părinte Patriarh, Consiliului Național Bisericesc, membrilor Sfântului Sinod, eparhiilor care contribuie și tuturor credincioșilor. Să ne ajute tuturor ca întru unitate și generozitate să vedem această lucrare desăvârșită”.
„Și atunci când vom sărbători 100 de ani de la ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie să fie gata și această catedrală, acest vis deosebit a numeroase generații, realizat și împlinit”, a spus la finalul predicii delegatul Patriarhului Daniel.
NATIONAL
Nouă candidaturi validate pentru Primăria Capitalei. Cine sunt candidații
Publicat
acum 4 minutein
2 mai 2024De
adminBiroul Electoral al municipiului București a anunțat joi că a validat nouă candidaturi pentru funcţia de primar general. Dincolo de politicieni cunoscuți precum Gabriela Firea, Sebastian Burduja, Nicușor Dan, Diana Șoșoacă sau Cristian Popescu Piedone au intrat în cursa electorală și nume mai puțin cunoscute.
depunera canddiatura Biroul electoral municipal, Sebastian Burduja PNLFoto: Inquam Photos / George Călin
Biroul Electoral a admis candidaturile pentru funcţia de primar general al Capitalei depuse de: Gabriela Firea – PSD, Sebastian Burduja – PNL, Nicuşor Dan – independent, Cristian Victor Popescu Piedone – PUSL, Diana Şoşoacă Iovanovici – S.O.S. România, Dorin Iacob – Partidul Alternativa Dreaptă, Mihai Adrian Enache – AUR, Alexandru Pânişoară – Partidul Ecologist Român (PER), Filip Constantin Titian – independent. Au fost respinse două candidaturi. Este vorba despre Dorel Constantin Onaca din partea PRM şi Vasile Iuştiuc, independent.
Pentru Consiliul General al Municipiului București (CGMB), au fost admise listele de candidaţi depuse de PNL, Alianţa Dreapta Unită (USR – PMP – Forţa Dreptei), Partidul Ecologist Român (PER), S.O.S. România, PUSL – Partidul Umanist Social Liberal şi AUR.
Au fost admise în parte listele de candidaţi depuse pentru CGMB de către PSD (Cătălin Bulgariu are domiciliul în Ilfov, nu în Bucureşti), Partidul REPER şi Partidul Alternativa Dreaptă – AD.
Cine sunt cei nouă candidați la primăria București
Gabriela Firea, candidatul PSD, la Primăria Capitalei are 53 de ani și este senator PSD și președinte al organizației PSD București. Gabriela Firea și-a exprimat dorința de a intra în cursa pentru primăria Capitalei încă de anul trecut, însă președintele PSD, Marcel Ciolacu, a evitat să-i susțină candidatura motivând procentele scăzute în sondaje. După eșecul nominalizării independentului Cătălin Cîrstoiu, Marcel Ciolacu a apelat la Gabriela Firea de a-și asuma candidatura din partea PSD la Capitală.
Gabriela Firea a fost, în perioada iunie 2016 – octombrie 2020, primar general al Capitalei. În timpul mandatului de primar, Firea a luat mai multe decizii controversate, printre care înființarea celor 20 de companii municipale care au dublat administrația publică.
Înainte de a fi primar general și a se implica în politică, Gabriela Firea a fost jurnalist, fiind cunoscută publicului pentru emisiunile moderate la TVR, Antena 3 și Antena 1. Este căsătorită cu primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, și au împreună doi copii.
Sebastian Burduja, candidatul PNL, are 38 de ani și este în prezent ministru al Energiei și președinte al PNL București. Burduja a fost propus de PNL candidat la Primăria Capitalei după ce Coaliția PSD-PNL a fost nevoită să-l retragă pe medicul Cătălin Cîrstoiu.
Burduja a intrat în politica românească în 2016, odată cu înființarea Partidului Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) și a candidat ca independent pentru Camera Deputaților, ratând însă intrarea în Parlament. În 2019, PACT a fost asimilat de PNL, iar Burduja a devenit președintele PNL sector 1. A candidat pentru un mandat de deputat în 2020 pe lista PNL iar în 2022, în Guvernul Nicolae Ciucă, a fost numit ministru al Digitalizării.
Nicuşor Dan, candidatul Alianței Dreapta Unită, are 54 de ani, este de profesie matematician și este actualul primar al Capitalei. Nicușor Dan candidează pentru un nou mandat din partea Alianței Dreapta Unită. A fost fondatorul şi fostul preşedinte al USR și a candidat în 2020 susținut de PNL și USR-PLUS. Cu doctorat în matematică, în Franța, el este fondatorul asociației Salvați Bucureștiul, care militează pentru respectarea legii în dezvoltarea urbană a Bucureștiului.
După patru ani la Primăria Capitalei, Nicușor Dan a reușit să blocheze haosul în dezvoltarea imobiliară sau reabilitarea liniilor de tramvai, dar are și multe promisiuni neîndeplinite.
Mihai Adrian Enache, candidatul AUR, a fost până în martie 2023 director executiv al Direcției de Dezvoltare din Primăria Sectorului 4, condusă de Daniel Băluță. Potrivit CV-ului postat de candidat pe propriul site, Enache are 36 de ani, este membru AUR iar la capitolul educație are trecute două facultăți și un masterat. În interiorul AUR a coordonat Spitalul Mobil AUR.
Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL, are 61 de ani și este în prezent primarul Sectorului 5. Piedone a finalizat liceul la vârsta de 32 de ani, iar în 1994 s-a înscris în PSD și, sub sigla partidului, a devenit consilier general și inspector la Primăria Sectorului 5. De asemenea, a fost primar al Sectorului 4 din București s-a înscris în Partidul Conservator (partidul la Dan Voiculescu), apoi a trecut pentru câteva luni la UNPR-ul condus de Gabriel Oprea. A revenit ulterior în partidul lui Dan Voiculescu, actualul PUSL.
Piedone a fost votat de două ori primar al Sectorului 4 și și-a dat demisia după tragendia din Clubul Colectiv, produsă pe 30 octombrie 2015. În septembrie 2020, a devenit noul primar al sectorului 5.
În 2022, Piedone a fost condamnat definitiv la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul privind incendiul din clubul Colectiv și a fost pus în libertate în 21 iunie 2023, după ce a fost achitat de instanța supremă. În iunie 2023, Piedone şi-a reluat mandatul de primar al Sectorului 5.
Piedone e acuzat de conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate, care îi impută că și-a numit ginerele în comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale.
Diana Şoşoacă Iovanovici, candidatul S.O.S. România, este președinta partidului și senatoare. A fost aleasă în 2020 senator din partea AUR, dar a fost exclusă din partid la câteva luni de la preluarea mandatului.
Șoșoacă a devenit cunoscută prin acțiunile în care a militat împotriva măsurilor anti-COVID. Ea a atras atenția în scandalul pelerinajului de Sf. Andrei. A fost avocata Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care a dat în judecată autoritățile pentru a ridica restricțiile.
La sfârșitul anului 2023, Diana Șoșoacă a înregistrat o creștere în sondaje de peste 5% procente pe baza discursurilor anti-sistem.
Dorin Iacob, candidat din partea Partidului Alternativa Dreaptă, are 64 de ani. Fost ofițer SRI în perioada lui Virgil Măgureanu, se recomandă rept analist politic. Potrivit G4 media, el a fost mâna dreaptă și șef de cabinet al lui Virgil Măgureanu, primul șef al SRI. A înființat alături de acesta un partid care a fuzionat ulterior cu PD-ul condus pe atunci de Traian Băsescu.
Dorin Iacob a fost printre politicienii care au constituit (în 2003) Alianța Dreptate și Adevăr DA. A făcut parte din conducerea restrânsă a Alianței pentru campania pentru alegerile prezidențiale, câștigate ulterior de Traian Băsescu. După alegerile prezidențiale din 2005, Dorin Iacob s-a retras din activitatea politică și s-a dedicat, în special, afacerilor și consultanței politice.
În 2009, a sprijinit candidatura lui Mircea Geoană la Președinția României și apoi s-a implicat în susținerea Victor Ponta la alegerile din 2014.
Alexandru Pânişoară, candidatul Partidului Ecologist Român (PER), este arhitect de meserie și fost membru PNL. Potrivit HotNews.ro, Alexandru Pânișoară este urbanist licențiat la UAIM București și absolvent al Masterului „Dreptul Urbanismului și al planificării teritoriale” la Facultatea de Drept, Universitatea București. Acesta este și președinte al Asociației pentru Dreptul Urbanismului, care s-a remarcat în ultimul an prin faptul că a atacat în instanță hotărârile Consiliului General prin care au fost suspendate cele 5 PUZ-uri de Sector care betonau sute de hectare de spațiu verde și permiteau construirea de blocuri între case. Însă a pierdut toate procesele.
În septembrie 2021, numele lui Pânișoară a apărut într-un scandal din PNL. Mai exact, acesta, în calitate de mebru al PNL Sector 1, a contestat candidatura lui Florin Cîţu la şefia partidului, pe motiv că încalcă principiile şi valorile formaţiunii. PNL Sector 1 a anunțat public atunci că se delimitează de această inițiativă.
Filip Constantin Titian are 61 de ani și este de profesie medic neurochirurg. În 2020 a candidat independent la Primăria Sectorului 4.
Campania electorală va începe în 10 mai și se va încheia pe 8 iunie, la ora 7,00.
NATIONAL
Grupul parlamentar PNL solicită retragerea unui candidat controversat la Premiul Nobel pentru Pace
Publicat
acum 5 minutein
2 mai 2024De
adminGrupul parlamentar al Partidului Național Liberal (PNL) a luat o poziție fermă împotriva nominalizării lui Ruben Vardanyan la Premiul Nobel pentru Pace 2024, etichetându-l ca fiind un „inamic al Ucrainei” și cerând Comitetului Nobel să retragă această nominalizare.
Conform unei scrisori trimise Comitetului Nobel și semnate de parlamentarii PNL, Vardanyan este acuzat de implicare în susținerea agresiunii rusești și a actelor de terorism, fiind numit „sponsor al agresiunii rusești” pe site-ul ucrainean Mirotvorets, recunoscut pentru listarea persoanelor considerate ostile Ucrainei.
Această cerere vine în contextul în care mai mulți oficiali europeni și americani au exprimat preocupări similare în trecut, solicitând sancțiuni împotriva lui Vardanyan în 2019 și 2022.
Scrisoarea PNL:
Noi, membri ai grupului parlamentar PNL, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, cerem Comitetului Nobel să retragă nominalizarea lui Ruben Vardanyan din lista candidaților la Premiul Nobel pentru Pace din 2024. Am transmis astăzi o scrisoare către Comitetului Nobel semnată de către parlamentari PNL.
Considerăm că Ruben Vardanyan este un inamic al Ucrainei. Conform site-ului ucrainean Mirotvorets, acest individ este „sponsorul agresiunii rusești în teritoriile post-sovietice”, „ajutătorul invadatorilor și teroriștilor ruși-fasciști” și „complice la crimele autorităților ruse împotriva Ucrainei și a cetățenilor săi”.
În 2019, 22 de deputați ai Parlamentului European au cerut impunerea de sancțiuni împotriva lui Vardanyan, iar în 2022, 46 de membri ai Congresului SUA au susținut impunerea de sancțiuni personale împotriva sa.
Decizia Comitetului Nobel de a include o persoană „care ar trebui să fie imediat arestată” pe lista candidaților pentru cel mai prestigios premiu mondial este în directă contradicție cu valorile însuși ale Comitetului Nobel. Acest lucru este demonstrat de:
● Declarația Comitetului Nobel din 2 septembrie 2023: „Este important și corect să promovăm cât mai larg posibil valorile și mesajele pe care Premiul Nobel le susține, – de exemplu, printr-un mesaj politic clar al anului trecut cu privire la premiul pentru pace, acordat activiștilor pentru drepturile omului din Rusia și Belarus, precum și ucrainenilor care documentează crimele militare rusești”.
● Politica Comitetului Nobel în 2022 (trimiși ai Rusiei și Belarusului nu au fost invitați la ceremonie) și în 2023 (invitațiile reprezentanților Rusiei, Iranului și Belarusului au fost retrase după o largă critică publică);
Având în vedere că începând din octombrie 2023 nivelul parteneriatului dintre România și Ucraina a fost ridicat la unul strategic, iar militarii români au instruit piloții ucraineni ai avioanelor F-16 timp de peste jumătate de an, ne pare inacceptabilă reabilitarea reputației lui Ruben Vardanyan în favoarea Rusiei prin mâinile Comitetului Nobel.
Cerem cu unanimitate ca Comitetul Nobel să retragă nominalizarea lui Vardanyan din lista candidaților la Premiul Nobel pentru Pace din 2024 și să continue eforturile comune de susținere a Ucrainei în interesul păcii pe tot continentul european.
Carla Bruni este anchetată că a sprijinit schema infracțională de finanțare a campaniei soțului său, Nicolas Sarkozy, cu fonduri din Libia
Nouă candidaturi validate pentru Primăria Capitalei. Cine sunt candidații
Grupul parlamentar PNL solicită retragerea unui candidat controversat la Premiul Nobel pentru Pace
Donald Trump promite cea mai mare deportare de migranţi din istorie: ‘Nu avem de ales!’
Ce înseamnă că Rusia și-a intensificat atacurile împotriva Ucrainei: Câte rachete, drone și bombe ghidate a folosit Kremlinul în doar o luna – Zelenski
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
Se deschide o fabrică importantă – Un gigant al industriei va produce piese pentru avioane în România
CRIMĂ ȘOCANTĂ LA CURTEA DE ARGEȘ – Și-a ucis soția zdrobindu-i capul cu ciocanul de șnitele
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
Gheorghe Lupescu, colonelul de jandarmi care a ordonat acțiunea de la Topoloveni, candidat la o primărie din Argeș din partea partidului lui Dragnea și Carmen Dan
Liviu Dragnea și Carmen Dan nu își uită ciracii din instituțiile de forță care i-au protejat in perioada în care...
VIDEO | Sorin Sorescu, directorul DSVSA anunță că va da în judecată o ziaristă din Argeș
Prezent, marți seara, la emisiunea Chestiuni Arzătoare de la PROF 24 TV, Sorin Sorescu, directorul DSV Arges, a vorbit despre...
Guvernul a dat undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în...
ARGEȘ | Tânăr prins în flagrant furând bijuterii din aur dintr-o mașină parcată în centrul orașului
În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, de către un cetățean, că...
Curtea de Argeș
Mânz în pericol, salvat de Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș
În ziua de 01 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, în urma unui apel 112,...
VIDEO | A început deszăpezirea Transfăgărășanului! CÂND SE DESCHIDE CELEBRA ȘOSEA MONTANĂ
DRDP Brașov anunță că Transfăgărășanul se va deschide in acest an cu aproape două săptămâni mai devreme decât data oficială....
ORAȘ BLOCAT PENTRU VOTURI | Asfaltarea forțată la Curtea de Argeș: Semn al disperării sau al incompetenței?
Marți, 30 aprilie 2024. O nouă zi cu blocaje majore în trafic la Curtea de Argeș și asfaltări pe repede...
STEINEL ELECTRONIC, mesaj special de Sărbătorile Pascale!
Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să...
PRIMĂRIA VALEA IAȘULUI, mesaj special de Paște!
Sărbătoriți această zi minunată cu sufletele deschise către lumina și iubirea divină. Vă trimit cele mai calde urări de sănătate,...
Mioveni
ARGEȘ | S-a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare – VEZI COMUNELE UNDE AJUNG
Președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă, a semnat, luni, 22 aprilie 2024, contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a...
MAPN recrutează tineri pentru a deveni militari de carieră – VEZI DETALII
Eşti o persoană dinamică, energică, eşti atras de ţinuta şi activitatea militară? Acum este momentul! Alege o carieră plină de...
O fetiţă de patru ani din Argeș a căzut de la etaj a doua oară în doi ani / Ea se afla în recuperare după primul incident
O fetiţă în vârstă de patru ani din Mioveni este în stare gravă după ce a căzut joi de la...
VIDEO | Accident grav în Argeș – Ambulanța cu doi pacienți răsturnată
Un grav accident rutier produs în comuna Suseni, in aceasta dimineată. În accident a fost implicată o ambulanță ce transporta...
Câmpulung
ALERTĂ! AU REAPĂRUT VIPERELE! Vremea caldă a trezit tîrîtoarele
Vremea neobișnuit de caldă din această perioadă a scos mulți iubitori de munte pe traseele montane. Totuși, temperaturile ridicate au...
ATENȚIE! PNL Argeș vinde iluzii electorale periculoase: revitalizarea fostelor fabrici comuniste
Am rămas mască după ce am vazut neghiobia găștii de specialiști liberali conduși de habarnistul Coteț și înfumuratul Cosmin Petrescu,...
ARGEȘ | Accident grav – Femeie de 75 ani dusă la spital
Un grav accident rutier în care a fost implicat un autoturism, a avut loc în această dimineață în municipiul Câmpulung,...
În Trend
-
NATIONALacum o săptămână
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
-
NATIONALacum 3 săptămâni
Se deschide o fabrică importantă – Un gigant al industriei va produce piese pentru avioane în România
-
ACTUALacum 3 săptămâni
CRIMĂ ȘOCANTĂ LA CURTEA DE ARGEȘ – Și-a ucis soția zdrobindu-i capul cu ciocanul de șnitele
-
ACTUALacum 3 zile
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
-
NATIONALacum o săptămână
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
-
NATIONALacum o săptămână
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
-
ACTUALacum 4 săptămâni
VIDEO | Explozie violentă la un apartament din Curtea de Argeș – Proprietarul a murit, soția in stare gravă
-
NATIONALacum 2 săptămâni
Recompensă de 3.000 de euro pentru cel care îl recunoaște pe omul din fotografie: ‘Cash’
You must be logged in to post a comment Login