DIVERSE
Toto Dumitrescu rămâne cu pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare. Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut accident, a fugit de la locul impactului și a ieșit pozitiv la cocaină
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, rămâne cu pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare după ce a părăsit locul unui accident rutier produs în București. Curtea de Apel București a respins apelul procurorilor, astfel că sentința pronunțată în primă instanță a rămas definitivă.
Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul formulat de procurori împotriva hotărârii Judecătoriei Sectorului 1 din 20 aprilie 2026. Instanța a menținut pedeapsa de doi ani de închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pentru o perioadă de trei ani.
Citește și : Fulgy de la Clejani riscă să ajungă în spatele gratiilor după ce a fost prins drogat la volan
Toto Dumitrescu nu mai are dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permisul, timp de trei ani, interdicția urmând să fie executată de la rămânerea definitivă a condamnării.
El trebuie să efectueze și 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității și să respecte obligațiile stabilite în cadrul termenului de supraveghere.
„În temeiul art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Dumitrescu Badea-Ilie, …, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor producerii acestuia.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. penal, interzice inculpatului Dumitrescu Badea Ilie exerciţiul dreptului prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce pe drumurile publice orice vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, pe o durată de 3 ani, care se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b) C. penal, respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În temeiul art. 65 alin. (1) rap. art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice orice vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, care va fi executată numai în cazul revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C. pen. stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, care se calculează, conform art. 92 alin. 2 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței şi orice deplasare care depășește 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., obligă pe inculpat ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Arhiepiscopiei Bucureștilor sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (2) Cod proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituție ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probațiune București după evaluarea inculpatului.
În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se vor comunica Serviciului de Probațiune București.
În temeiul art. 94 alin. 2 C.p en., supravegherea executării muncii în folosul comunității dispuse în temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. se va face de către Serviciul de Probațiune București.
În temeiul art. 94 alin. 3 C.pen., Serviciul de Probațiune București va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea muncii neremunerate în folosul comunității prevăzute de art. 93 alin. 3 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenție în cazul nerespectării, cu rea-credință, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse ori stabilite de lege până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârșirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C. proc. pen. şi art. 72 alin. 1 C.pen., constată că inculpatul Dumitrescu-Badea Ilie a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu în prezenta cauză, de la data de 16.09.2025 și până la data de 08.11.2025.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. și art. 399 alin. (1) C. proc. pen., dispune menținerea măsurii preventive a controlului judiciar, luată față de inculpatul Dumitrescu Badea-Ilie prin încheierea Judecătoriei Sectorului 1 București din data de 06.11.2025, în dosarul de urmărire penală nr. 8307/160/P/2025.
Executorie în ceea ce privește dispoziția de menținere a măsurii controlului judiciar conform art. 399 alin. (4) Cod procedură penală.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 4500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 3000 de lei reprezintă cheltuieli judiciare stabilite pentru faza de urmărire penală.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 20.04.2026”, a stabilit magistratul Judecătoriei Sectorului 1 în 20 aprilie.
Context
Dosarul vizează un accident produs pe 14 septembrie 2025, în jurul orei 13:05, la intersecția străzilor Mircea Eliade și Primăverii din București.
Toto Dumitrescu conducea un SUV și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla o tânără în vârstă de 23 de ani. Aceasta a fost rănită și transportată la spital, iar mașina sa a fost avariată.
După impact, fiul lui Ilie Dumitrescu a părăsit locul accidentului, plecând pe jos, fiind identificat aproximativ 48 de ore mai târziu, într-o locuință.
În cadrul cercetărilor, o expertiză efectuată de Institutul Național de Medicină Legală a indicat prezența cocainei.
Citește și : Frații Tate rămân în arest în SUA. Judecătoarea le-a respins cererea de eliberare
Tânăra implicată în accident era jucătoarea de tenis Ilinca Dalina Amariei, fostă campioană națională.
Cazul a avut și un precedent, după ce, în 2021, Toto Dumitrescu fusese condamnat la opt luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
![]()
Poate îți place și...

Focar de toxiinfecție alimentară în stațiunea Saturn. Bacterii periculoase, descoperite în ciulama de pui și piure de cartofi

Organizații: „Investiţiile în infrastructura de apă şi canalizare trebuie continuate şi după 2027”

Rusia neagă că avionul lui Volodimir Zelenski a fost amenințat de o dronă rusească la decolarea din Republica Moldova: „Această amenințare fictivă la adresa avionului lui Zelenski nu a existat niciodată”
DIVERSE
Rusia neagă că avionul lui Volodimir Zelenski a fost amenințat de o dronă rusească la decolarea din Republica Moldova: „Această amenințare fictivă la adresa avionului lui Zelenski nu a existat niciodată”
Publicat
acum 17 minutela
10 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Rusia respinge informațiile potrivit cărora avionul lui Volodimir Zelenski ar fi fost pus în pericol din cauza unei drone în momentul decolării din Republica Moldova spre Norvegia marți.
Declarația Moscovei vine după ce premierul norvegian Jonas Gahr Støre a afirmat că aeronava președintelui ucrainean a fost aproape să fie lovită de o dronă.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat joi existența unei amenințări directe la adresa avionului lui Zelenski.
„În ceea ce priveşte această ameninţare fictivă la adresa avionului lui Zelenski, este ceva ce nu a existat niciodată, este ceva ce ucrainenii înşişi au recunoscut”, a declarat Peskov în cadrul conferinței sale de presă zilnice, potrivit EFE și Agerpres.
Afirmația oficialului rus vine după ce premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat miercuri că avionul în care se afla Zelenski „a fost aproape de a fi lovit de o dronă la decolarea din (Republica) Moldova”.
„Aceasta este realitatea cu care el se confruntă”, a adăugat premierul norvegian.
Støre nu a oferit însă detalii despre sursa informației și nici despre cât de aproape s-ar fi aflat drona de aeronava prezidențială.
Autoritățile de la Chișinău au confirmat că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar după detectarea unei drone rusești. În urma incidentului, mai multe zboruri au fost întârziate, inclusiv cursa cu care Zelenski urma să plece spre Oslo.
Ulterior, autoritățile din Republica Moldova au transmis că drona a căzut pe teritoriul țării și că o a doua dronă a pătruns în spațiul aerian al României. Potrivit informațiilor disponibile, aeronava lui Zelenski a primit permisiunea de decolare după ridicarea restricțiilor.
Și ministrul norvegian de Finanțe, Jens Stoltenberg, fost secretar general al NATO, a vorbit despre incident. El a spus că Zelenski le-a relatat celor prezenți la Oslo despre situația întâmpinată înainte de plecarea din Republica Moldova.
„Plecarea sa a fost întârziată şi au fost unele ameninţări la adresa avionului”, a declarat Stoltenberg pentru televiziunea publică norvegiană NRK.
„Au fost unele probleme la plecare, dar nu este niciodată uşor să pleci din Ucraina. Cel mai important este că şi-a făcut timp şi a întreprins efortul necesar pentru a veni la funeraliile regelui Harald, a adăugat acesta.
Volodimir Zelenski s-a deplasat în Norvegia pentru funeraliile regelui Harald al V-lea, dar și pentru întâlniri cu oficialii norvegieni privind sprijinul militar acordat Ucrainei, în special în domeniul apărării aeriene.
Citește și : VIDEO Ploaie de drone rusești în Ucraina. Trei oameni au murit după lovirea unui mall
Într-un raport militar publicat joi, Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele ruse au atacat în cursul nopții „instalaţii logistice la punctul de control Starocazace”, aflat la frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova. Moscova susține că punctul ar fi utilizat pentru transportul de arme destinate Ucrainei.
![]()
DIVERSE
Scandal cu împușcături într-un complex de lux de lângă Capitală. Un bărbat în stare de ebrietate, care se plimba cu pistolul în pungă, imobilizat de BGS
Publicat
acum 19 minutela
10 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

La data de 10 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Voluntari au fost sesizați, prin apel S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în zona unui complex rezidențial din localitatea Voluntari, un bărbat, care s-ar fi aflat în stare de ebrietate, s-ar fi deplasat având asupra sa, la brâu, un pistol.
Ajunși la fața locului, polițiștii au depistat persoana în cauză. Din verificările efectuate nu au rezultat aspecte privind folosirea armei pentru amenințarea sau intimidarea vreunei persoane.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 44 de ani, s-ar fi aflat în stare de ebrietate, iar arma a fost ridicată de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov, în vederea efectuării verificărilor specifice.
Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional, întrucât a încălcat prevederile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor. Acesta s-a ales cu o sancțiune contravențională, în valoare de 5.001 lei.
![]()
DIVERSE
Radu Mazăre Jr. reacționează după ce a fost surprins cu Andreea Popescu: „Aveam planificată excursia asta”
Publicat
acum 44 de minutela
10 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Radu Mazăre Jr. a spulberat rapid speculațiile apărute în mediul online după ce a fost filmat la Mamaia în compania Andreei Popescu. Deși imaginile cu cei doi distrându-se pe un ski-jet au alimentat imediat zvonurile privind o idilă, fiul fostului primar al Constanței a negat ferm orice legătură amoroasă.
„Suntem doar prieteni. Ne-am organizat în ziua respectivă să ieșim. Aveam planificată excursia asta cu barca și cu jetul. Ne-am cunoscut vara asta. Întâmplarea a fost să vină și ea la un eveniment din Mamaia. Atunci am spus: uite, noi ieșim mai mulți creatori de conținut pe barcă și cu jetul. I-am spus: vrei să vii și tu cu noi?
Faptul că ne-am plimbat împreună pe jet-ski, într-adevăr, mă ajută să-mi cresc eu contul. Mă ajută să promovez stațiunea Mamaia. Dar atâta tot. (…) Nu mi-a povestit nimic despre vreo relație. Nici eu n-am pus întrebări. Mi-a spus doar că este ok”, a declarat Radu Mazăre Jr.
Radu Mazăre Jr.: „Oamenii, în general, se grăbesc să pună etichete”
Radu Mazăre Jr. și Roxana Vașniuc au lămurit speculațiile apărute după ce s-au fotografiat împreună. Cei doi au declarat public că imaginea apărută nu are legătură cu viața lor privată, ci au o colaborare strict profesională dedicată promovării litoralului românesc.
„Nu știu dacă toată lumea observă că sunt cel mai mare promotor al litoralului și al stațiunii Mamaia. În acest context,rolul meu este de a mă împrieteni și de a atrage oameni alături de mine care să mă ajute să îndeplinesc acest obiectiv. Și, cum Roxana are și ea, la rândul ei, o bază solidă de urmăritori online și este o persoană cunoscută…
Am făcut o poză, cum fac cu toată lumea și cu multă lume care vine să facă o poză cu mine. Da, oamenii, în general, se grăbesc să pună etichete. Dar eu ți-am spus care este situația. Fac poze cu oricine, adică nu asta este problema.
Mai mult decât atât, din faptul că mă cunoașteți și pe mine de ceva timp, știți că viața mea personală tot timpul a fost una privată și nu am hotărât acum să o fac altfel. Deci, în ceea ce mă privește pe mine, pozele nu înseamnă nimic‘, a spus fiul lui Radu Mazăre.
![]()
DIVERSE
MAE, avertisment pentru românii care vor să călătorească în Italia. Traficul aerian poate fi perturbat din cauza grevelor
Publicat
acum 54 de minutela
10 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) român îi avertizează pe românii care se află, tranzitează sau urmează să călătorească în Italia că traficul aerian poate fi afectat de două greve naționale programate în luna septembrie.
Grevele sunt programate pe 11 septembrie și 13 septembrie 2026, în intervalul 00:00-23:59, iar protestele ar urma să afecteze atât personalul navigant al companiilor aeriene, cât și serviciile de handling la sol din aeroporturile de pe întreg teritoriul Italiei.
Citește și : Noi reguli pentru închirierile prin Airbnb. Unele orașe vor să restricționeze acest tip de turism
Cetățenii români care au nevoie de asistență consulară o pot solicita la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
În situații speciale, dificile sau urgente, cetățenii români pot utiliza și numerele de urgență ale consulatelor din Roma, Milano, Bologna, Torino, Trieste, Bari și Catania, mai anunță MAE.
Consulatul General al României la Roma: +39 345 147 3935
Consulatul General al României la Milano: +39 366 108 1444
Consulatul General al României la Bologna: +39 324 803 5171
Consulatul General al României la Torino: +39 338 756 8134
Consulatul General al României la Trieste: +39 340 882 1688
Citește și : Un nou marcaj rutier creează confuzie în rândul șoferilor din Spania. De ce apar niște cercuri albe pe șosele
Consulatul General al României la Bari: +39 334 604 2299
Consulatul României la Catania: +39 320 965 3137.
![]()
DIVERSE
Relația ascunsă a lui Costel Bojog! Motivul incredibil pentru care Mihai Bobonete s-a supărat pe colegul său de scenă
Publicat
acum o orăla
10 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Costel Bojog a dezvăluit o idilă din trecut care a lăsat mască pe toată lumea! Comediantul a recunoscut că a avut o relație cu fosta lui colegă de trupă, Cătălina Vasile.
„Nu știu dacă mai sunt persoane cunoscute. Cătălina Vasile, dar iarăși nu mai cunoaște lumea. A fost în trupa de improvizație la început cu Bobo, Cătălin Neamțu, Tania Popa, Marian și Cătălina Vasile.
Eram colegi și am avut niște relații, să zicem așa, niște improvizații dintr-astea pe la mare. Dar nu mai e cunoscută la noi în țară, că nu mai stă aici. Nu mai știu nimic despre ea”, a declarat Costel Bojog la Sosurile lui Măruță.
Această legătură amoroasă a rămas complet ascunsă de ochii lumii până acum, însă în culise a lăsat urme adânci. Când a aflat de idilă, Bobonete s-a supărat extrem pe Costel, pentru că era și el atras de Cătălina.
„Asta a fost în tinerețe. Eram foarte bucuroși. Nu știa (n.r. lumea). S-a supărat foarte tare Bobo când a aflat, s-a supărat foarte tare. Că îi plăcea și lui de Cătălina”, a mai adăugat el.
Costel Bojog, mărturisiri rare despre familia sa
Costel Bojog rămâne unul dintre cei mai iubiți comedianți. Deși este cunoscut pe scena românească pentru stilul său spumos, a fost întotdeauna discret atunci când a venit vorba despre viața personală.
„Am o familie foarte frumoasă, am o soție, am trei copii, asta nu trebuia să fie spus, dar am zis na, dacă tot se filmează. Am o soție foarte frumoasă, trei copii, am și două pisici. Formăm o familie monovenituală, pentru că doar eu aduc bani în casă, doar eu fac bani în această familie. Eu sunt singura sursă de venit. În același timp este și o familie polichetuituală, se cheltuie în draci la noi în familie. Se cheltuie în draci, în sensul că se cheltuie în copiii noștri.
Ce vreau să zic, apropo de relația noastră și, mai ales, de Liudmila e că, momentan, e mai mult decât iubire. Am respect foarte mare pentru ea ca femeie puternică. Nu știu dacă mai pot găsi acum o femeie care să fie puternică ca ea. Am trecut împreună prin niște momente destul de grele.
(…) S-a născut la șase luni și un pic, 27 de săptămâni, era cât un puiuț de ăla de la Avicola. Efectiv, când mi l-a pus în palmă am înghețat, când am văzut că e atât de mic. Mintea funcționează foarte interesant când vine vorba de anumite șocuri. Pur și simplu, mă uitam. Astea erau gândurile mele în acel moment când copilul nostru… Nu știam dacă trăiește sau nu. Dar am fost tot timpul pozitiv și am avut chestia asta de speranță”, a dezvăluit Costel.
![]()
DIVERSE
VIDEO! Micutzu și Marian Ceaușescu s-au jucat de-a borfașii pe stradă! Încercarea penibilă de a-și promova show-urile de stand-up cu ajutorul protestatarului rătăcitor care urlă pe stradă la oameni
Publicat
acum 2 orela
10 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Cei doi au pus la cale o regie aproape perfectă. Scenele de „hărțuire” s-au petrecut, așa cum ne-a obișnuit protestatarul Marian Ceaușescu, în mijlocul străzii, printre mașini, în mers sau în fugă. Protestatarul îl „descoperă” pe Micutzu, care se îndreaptă către mașina sa și îl ia la întrebări în stilu-i caracteristic.
Pe lângă celebra întrebare „Când dai, bă, banii înapoi?”, Marian Ceaușescu strecoară și întrebări despre orașele în care vor avea loc spectacolele susținute de Micutzu sau de prețul biletelor.
CEAUȘESCU: A apărut în față Micutzu. Ce faceți, domnule borfaș? Ce faceți, cum vă mai descurcați cu spectacolele? Unde plecați?
MICUTZU: În țară, am acum în țară.
CEAUȘESCU: La Ploiești, nu mergi, măi, borfașule?
MICUTZU: Ba da, dar înainte am Timișoara, am Arad.
CEAUȘESCU: Bănișorii i-ai dat înapoi?
MICUTZU: Cui să-i dau bănișori, Marian?
CEAUȘESCU: Păi în dosarul penal în care ai fost.
MICUTZU: Să-mi dea mie bani. Sunt victimă, Marian.
CEAUȘESCU: Ia uite, mă, ați ajuns borfașii victime. La Ploiești când pleci? Ooo, da ce grijuliu ești tu cu viața mea. Unde vrei, mă, să fugi, borfașule? Dar în țară îți dă voie înstanța să pleci?
MICUTZU: Îmi dă voie și în afară.
CEAUȘESCU: Unde pleci în alte țări?
MICUTZU: Am Spania, am Anglia, am Dublin, am o grămadă.

CEAUȘESCU: Nu te împinge în mine, mă, borfasule. Dă, bă, banii înapoi!
MICUTZU: Nu am bani de dat.
CEAUȘESCU: Unde fugi, bă, borfașule. Da bănișorii. Ia uitați ce vrăjeală, cică vorbește la telefon.
MICUTZU: Hai, bă, lasă-mă!
CEAUȘESCU: Spectacolele cât vor dura?
MICUTZU: Până în martie, aprilie anul viitor.
CEAUȘESCU: Și tu o să faci bănișori iarăși o să șmanglești?
MICUTZU: Nu știu, mă, ajung și în Canada, s-ar putea să fac niște bani.
CEAUȘESCU: Ce mașină amărâtă, vai de tine, și te mai dai și șmecher. Așa faceți voi borfașii, aveți mașini din astea de fațadă.
MICUTZU: Biletul cât costă?
CEAUȘESCU: Nu știu cât mai e.
MICUTZU: Vin și eu la spectacolele tale ca să strig Borfașule, dă, bă, banii înapoi”
![]()

Focar de toxiinfecție alimentară în stațiunea Saturn. Bacterii periculoase, descoperite în ciulama de pui și piure de cartofi

Organizații: „Investiţiile în infrastructura de apă şi canalizare trebuie continuate şi după 2027”

Rusia neagă că avionul lui Volodimir Zelenski a fost amenințat de o dronă rusească la decolarea din Republica Moldova: „Această amenințare fictivă la adresa avionului lui Zelenski nu a existat niciodată”

Scandal cu împușcături într-un complex de lux de lângă Capitală. Un bărbat în stare de ebrietate, care se plimba cu pistolul în pungă, imobilizat de BGS

Radu Mazăre Jr. reacționează după ce a fost surprins cu Andreea Popescu: „Aveam planificată excursia asta”

EXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro

HALAL PRIORITĂȚI LA CURTEA DE ARGEȘ! Milioane de euro tocați pe o pistă SUSPENDATĂ de biciclete… pentru adus apa cu bidonul de la izvor!

Incendiu la o firmă din Valea Danului

Lecție de turism pentru CJ Argeș: Piteștiul își lansează propriul OMD, axat pe mediul privat, nu pe sinecuri de partid

O femeie de 63 ani din Curtea de Argeș a căzut în gol de pe balconul blocului

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Profesori din vârful Universității Pitești reținuți pentru luare de mită! LUAU MITĂ DE LA STUDENȚI PENTRU A TRECE EXAMENE
Doi profesori cu funcții de conducere din cadrul Centrului Universitar Pitești au fost reținuți de procurori după ce s-ar fi...

INVESTIȚIE MAJESTUOASĂ ÎN ARGEȘ! Podul de la Căteasca e MĂRUNȚIȘ: Conducerea CJ Argeș a tăiat panglica
Consiliul Județean Argeș a marcat marți, 8 septembrie, o pagină de aur în istoria infrastructurii județene, anunță presa piteșteană. Nu,...

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

Procurorul-șef al DIICOT Pitești, Antonia Diaconu, propusă pentru prelungirea mandatului la conducerea instituției
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să voteze prelungirea cu încă șase luni a mandatului Antoniei...
Curtea de Argeș

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au demonstrat din nou că misiunea lor depășește granițele rigorii militare, fiind strâns...

Accident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital
Un grav accident rutier a avut loc pe raza comunei Ciofrângeni, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a...

Accident grav la Corbeni: Tânără de 21 de ani rănită după impactul violent dintre două mașini
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe raza comunei Corbeni. La fața locului au...

O femeie de 63 ani din Curtea de Argeș a căzut în gol de pe balconul blocului
Cercetări privind femeie căzută de la înălțime, la Curtea de Argeș Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au...

HALAL PRIORITĂȚI LA CURTEA DE ARGEȘ! Milioane de euro tocați pe o pistă SUSPENDATĂ de biciclete… pentru adus apa cu bidonul de la izvor!
Orașul regal a ajuns oficial capitala absurdului administrativ! După aproape un an de criză prelungită a apei potabile — timp...
Mioveni

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...

DEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri
O rețea infracțională organizată, specializată în eliminarea ilegală a deșeurilor periculoase și nepericuloase, a fost destructurată în urma unei ample...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniFosta Electroargeș vrea să producă drone militare pentru Armata Română
ACTUALacum 2 săptămâniBărbat din Curtea de Argeș găsit mort în lacul de la Zigoneni
LIFESTYLEacum 2 săptămâniSaltea spumă sau arcuri pentru doi: problema nu este fermitatea, ci mișcarea care ajunge la celălalt
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCe forme de cădere a părului sunt reversibile și care pot deveni permanente? Cum recunoști diferențele și când trebuie să acționezi
ACTUALacum 6 zileEXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro
ACTUALacum o săptămânăCUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
ACTUALacum o săptămânăPoliția Argeș a amendat CJ Argeș cu 16.000 lei pentru dezastrul de pe DJ 703 H, drumul groazei
ACTUALacum o săptămânăAu început reparațiile pe DJ 703H la Valea Danului: Șefa de la Drumuri s-a ținut de cuvânt, iar presa și-a făcut datoria!












Ultimele Comentarii