DIVERSE
Tot mai mulți profesori oferă meditații, dar numărul celor care își declară veniturile la ANAF a scăzut
Publicat
acum o orăla
Autor
Ziarul PROFIT

Datele arată o diferență importantă între veniturile declarate și dimensiunea estimată a pieței meditațiilor. Statul român a identificat venituri de aproximativ 370 de milioane de lei provenite din ședințele private plătite de părinți, dar specialiștii consulați susțin că piața nedeclarată ar puta fi de cel puțin patru ori mai mare.
Interesul pentru meditații este vizibil și în mediul online. Încă din primele zile ale anului școlar, căutările și ofertele pentru pregătire suplimentară au fost în toi. Pentru elevii din clasele terminale, în special pentru cei din mediul urban, ședințele de pregătire suplimentară au devenit o activitate care începe încă din luna septembrie.
Prețurile diferă în funcție de localitatea, formatul ședinței și modul în care este organziată pregătirea. O oră de meditații poate costa aproximativ 50 de lei, în special în mediul rural sau atunci când ședințele sunt organizate online, în timp ce pregătirea individuală, desfășurată într-un centru și cu factură, poate ajunge la 200 de lei.
Profesorii care obțin astfel de venituri trebuie să depună individual la ANAF Declarația Unică și să achite impizutul de 10%. În 2025, numărul formularelor pentru veniturile obținute din meditații a fost mai mic decât în anul precedent.
ANAF a primit anul trecut cu 300 declarații unice mai puține pentru veniturile provenite din meditații comparativ cu 2024, arată Știrile PRO TV.
Consultanții din domeniul educației consideră că o parte dintre profesorii care lucrează în sistemul public urmăresc să obțină venituri suplimentare din meditații, fără să declare aceste sume și fără să achite impozitele aferente. Aceștia leagă situația și de măsurile de austeritate adoptate cu un an în urmă.
Estimările privind dimensiunea pieței neimpozitate pornesc de la numărul elevilor care apelează la pregătire suplimentară și de la tarifele practicate pentru aceste servicii.
„Dintr-o cohortă de 150.000 de copii, să zicem că 75.000, jumătate, se pregătesc în clasa a 7-a, și să zicem 3/4 se pregătesc în clasa a 8-a, la fel și pentru a 11-a, a 12-a. Asta se duce ușor la 1,2 – 1,3 miliarde de euro într-un an. E mult, mult mai mare piața meditațiilor din România”, a declarat Marian Staș, expert în educație, pentru sursa citată.
Estimarea indică o valoare mult peste veniturile pentru care statul a primit declarații fiscale. Diferența dintre sumele declarate și dimensiunea estimată a pieței stă la baza discuțiilor despre veniturile care nu ajung să fie raportate autorităților fiscale.
În paralel, regulile privind relația dintre profesori și propriii elevi urmează să fie asumate prin declarații de integritate. Până la finalul anului, toți profesorii trebuie să semneze un astfel de document prin care declară că nu oferă meditații propriilor elevi de la clasă, pentru a nu exista favoritisme.
![]()
Poate îți place și...

Cristian Tudor Popescu, critici la adresa lui Nicușor Dan după desemnarea de premier: „Probabil s-a consfătuit cu Pahonțu”

Cum se împarte Valentina Pelinel între viața de familie și cea personală: „Avem și noi nevoie de timpul nostru”

Victor Negrescu îl invită pe Siegfried Mureșan la sediul PSD. „Să admită că agresivitatea față de social-democrați a fost greșită”
DIVERSE
Cristian Tudor Popescu, critici la adresa lui Nicușor Dan după desemnarea de premier: „Probabil s-a consfătuit cu Pahonțu”
Publicat
acum 15 minutela
18 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cristian Tudor Popescu a venit cu o serie de declarații la adresa lui Nicușor Dan, criticându-l pentru nominalizarea de premier făcută joi, 17 septembrie.
„Fățărnicia onestă
Este excesiv să spun că N. Dan nu s-a consultat cu nimeni înainte de a rosti numele lui Siegfried Mureșan (prima și ultima oară…): probabil s-a consfătuit cu Pahonțu și vizirul său Mazurcă.
Președintele ne spune acum că își dorește ca Mureșan să reușească, deși e dificil. Dacă și-ar fi dorit asta cu adevărat, putea să ajute anunțând că s-a consumat și a doua desemnare, iar în caz de eșec, ia în considerare dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate, speriind astfel niscai parlamentari zburdalnici.
Or, întrebat despre anticipate, Excelența Sa a zis, cu un vag zâmbet lăutăresc: „Să ne uităm mai întâi la această etapă, și mai vedem”.
Mă întreb dacă falsitatea stridentă și continuă a dlui Dan îi mai îngăduie tupeul de a se autoproclama „onest”., a spus gazetarul.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu: „Leul a pierdut teren în fața euro de la desemnarea domnului Mureșan”
Și liderul PSD, Sorin Grindeanu, a venit cu o nouă reacție în urmă cu câteva ore. Acesta a acuzat că USR, PNL și UDMR vin cu un candidat care nu are un program, dar care propune o nouă rotativă la guvernare.
„N-au program, au o rotativă.
După ce au ținut țara blocată patru luni și jumătate pentru a rămâne pe funcții, mă așteptam ca premierul desemnat și liderii dreptei să aibă deja pregătit un lucru elementar: un plan pentru România.
Un plan care să ne spună cum intenționează să redreseze economia, ce politică fiscală propune, ce măsuri are pentru protejarea puterii de cumpărare, pentru susținerea investițiilor și păstrarea locurilor de muncă.
Și, mai ales, dacă intenționează să continue politica de austeritate a Guvernului Bolojan sau să schimbe direcția, așa cum au cerut românii.
În schimb, înainte să vedem programul lui Siegfried Mureșan, remarcăm deja vechiul reflex al PNL și USR: împărțirea funcțiilor și a puterii.
Am înțeles că domnul Mureșan are obiceiul de a-și lua „timp de gândire”. Foarte bine. Poate după aceea vine cu ceva mai mult decât programul de vară „Jos PSD”.
Între timp, leul a pierdut teren în fața euro de la desemnarea domnului Mureșan.
PSD este ferm: întâi programul pentru România, întâi măsurile pentru români”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.
![]()
DIVERSE
Cum se împarte Valentina Pelinel între viața de familie și cea personală: „Avem și noi nevoie de timpul nostru”
Publicat
acum 2 orela
18 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Valentina Pelinel a vorbit într-un interviu recent despre cum arată programul ei, mărturisind că de când a început școala, lucrurile s-au schimbat puțin. Totodată, vedeta a dezvăluit că pune accent pe timpul petrecut în doi, recent mergând într-o vacanță în Capri cu Cristi Borcea.
„Da, avem ajutoare, pentru că avem și noi nevoie de timpul nostru împreună.”, a spus ea pentru Viva.
Citește și: Câți bani dau pe lună Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala celor trei copii
Fostul model a explicat că se obișnuise să doarmă până mai târziu, iar noul an școlar i-a modificat puțin programul, însă se bucură de faptul că celor mici le place să meargă la școală.
„În prima zi au fost foarte extaziați, probabil pentru că știau că nu vor face mare lucru. Între timp le-a mai scăzut entuziasmul. Este job-ul lor, le-am explicat.”
„Mă obișnuisem să dorm și eu mai mult. Dar e frumos, le place să îi duc eu la școală dimineața.”
„Am avut perioade și perioade. Ori mă trezeam foarte devreme și eram matinală, ori reușeam să dorm mai mult. Depinde de ceea ce aveam de făcut.”, a mărturisit Valentina.
Întrebată cum reușește să se ocupe și de copii și să mențină pasiunea în cuplu, vedeta a explicat că „Încerc să fac un echilibru. Petrec timpul liber și doar cu soțul meu, dar îmi împart timpul și pentru momentele în care suntem cu toții, cu copiii. Dar, cum spuneam, avem nevoie și noi numai de timpul nostru. Ne place să petrecem timp împreună, numai noi doi. Sunt momentele noastre împreună de care avem nevoie, de care are nevoie orice cuplu.”, a mărtrisit ea.
Pe de altă parte, soția lui Cristi Borcea a vorbit despre cum a învățat să nu ia în considerare criticile și răutățile din mediul online.
„Nu știu neapărat dacă e vorba de protecție. Cred că cel mai bine spus este să mă întăresc, nu să mă protejez și mai ales să nu pun la suflet. Asta a fost. M-am străduit să nu pun la suflet. Ceea ce este foarte important. Este foarte ușor să judeci din afară, cum fac cele mai multe persoane. Ce pot să spun este că a fost o lecție și pentru mine, iar experiența își spune cuvântul. Nici eu nu mai judec la rândul meu. Și am înțeles altfel, că aparențele înșală.”, a mai adăugat ea.
![]()
DIVERSE
Victor Negrescu îl invită pe Siegfried Mureșan la sediul PSD. „Să admită că agresivitatea față de social-democrați a fost greșită”
Publicat
acum 2 orela
18 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Victor Negrescu afirmă că PNL și USR încearcă să prezinte nominalizarea lui Siegfried Mureșan ca parte a unei strategii politice și să se poziționeze în postura de victime, deși se află la guvernare și au obținut desemnarea candidatului susținut de acestea.
„Încep deja justificările PNL-USR pentru un eventual eșec. Ni se spune că această nominalizare face parte dintr-un plan machiavelic. Că ei sunt victime, deși sunt la guvernare și au primit nominalizarea solicitată”, a transmis europarlamentarul PSD.
Victor Negrescu face referire și la declarația premierului Ilie Bolojan, care a afirmat că a aflat despre nominalizarea lui Mureșan cu aproximativ 30 de minute înainte ca aceasta să fie anunțată public: „În același timp, Ilie Bolojan spune că a aflat despre nominalizare cu aproximativ 30 de minute înainte de anunț, deși este normal ca omul lui să îl anunțe”.
Citeşte şi: Gică Hagi a anunțat lotul României pentru meciurile din Liga Națiunilor. Ce vedete au rămas pe dinafară
Politicanul pune sub semnul întrebării și afirmațiile potrivit cărora reprezentanții partidelor de dreapta ar urma să analizeze situația economică înainte de a începe negocierile pentru formarea viitorului Guvern şi susține că partidele care se află deja la guvernare ar trebui să cunoască situația economică și datele relevante, fără să invoce necesitatea unei analize abia în acest moment.
„Ni se spune că propunerea lor a fost mereu una serioasă, dar abia acum se apucă de treabă, deși sunt deja la guvernare. Ne spun nonșalant că vor căuta să înțeleagă realitatea, deși tot ei sunt la guvernare. Ceea ce ridică o întrebare simplă: dacă abia acum caută să înțeleagă realitatea și să se uite la datele economice, ce au făcut până acum la guvernare?”, a întrebat Victor Negrescu.
Condițiile invocate de PSD pentru discuțiile cu Siegfried Mureșan
Victor Negrescu spune că PSD va analiza programul de guvernare și situația politică înainte de a decide dacă va susține viitorul Executiv. În acest context, social-democratul îl invită pe Siegfried Mureșan să discute direct cu reprezentanții PSD.
„Poate că nu ar strica nici ca Siegfried Mureșan să vină la sediul PSD din Kiseleff. Sau, poate și mai bine, într-o localitate mai mică, pentru a cunoaște România reală”, a transmis europarlamentarul.
Victor Negrescu îi cere premierului desemnat să ia în calcul și renunțarea la mandatul său din Parlamentul European, argumentând că astfel ar demonstra că tratează cu seriozitate misiunea formării noului Guvern: „Poate vine și cu demisia din Parlamentul European, unde a fost ales pe listă cu PSD, pentru a arăta că este serios. Așa cum am făcut și eu în 2017”.
Europarlamentarul PSD consideră că, înaintea unor negocieri oficiale, Siegfried Mureșan ar trebui să recunoască faptul că tonul adoptat anterior față de social-democrați a fost nepotrivit.
„Să admită că agresivitatea sa față de social-democrați a fost greșită și puerilă și apoi să discutăm serios. Despre România. Despre economie. Despre relansarea investițiilor și protejarea nivelului de trai al românilor”, a mai transmis Victor Negrescu.
![]()
DIVERSE
Peiu exclude sprijinul AUR pentru guvernul Mureșan. ”Trebuie să fii cel puțin masochist să bați la ușa AUR. Nici pe vizor nu ne uităm”
Publicat
acum 2 orela
18 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

AUR nu-l va sprijini pe premierul desemnat Siegfried Mureșan. O spun liderii partidului, iar pe de altă parte acest scenariu pare exclus și prin prisma faptului că UDMR își condiționează susținerea prin excluderea extremiștilor din majoritatea necesară pentru învestire.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a reiterat vineri că formațiunea din care face parte nu-l va susține pe prim-ministrul desemnat. Tot Peiu nu crede că ”va căuta cineva voturi la AUR pentru un eventual guvern Mureșan”.
”Din fericire pentru domnia sa, care are obsesia asta, nu cred că va căuta cineva voturi la AUR pentru un eventual guvern Mureșan. Trebuie să fii cel puțin masochist să bați la ușa AUR, să ceri voturi, după ce ai înjurat AUR în ultimii mai mulți ani, doi ani cel puțin, într-un mod jenant.
Nu cred că cineva se va umili atât de mult să bată la ușa noastră după ce ne-a înjurat în ultimii doi-trei ani constant. Nici pe vizor nu ne uităm dacă ne bate Siegfried Mureșan la ușă”, a declarat liderul senatorilor AUR.
Tot Peiu este de părere, pe de altă parte, că șeful statului nu va dizolva parlamentul dacă guvernul Mureșan pică testul votului din parlament. Argumentul AUR-istului? Nicușor Dan ar fi plănuit cu PSD să-l numească premier, în cele din urmă, pe Sorin Grindeanu.
”Să îl numească pe Grindeanu și acesta să formeze o majoritate cu diverse partide și partidulețe și cu UDMR”, a spus, la digi24, liderul senatorilor AUR.
În același context, Petrișor Peiu a subliniat că AUR nu va susține un eventual cabinet condus de președintele PSD.
”Exclus! O negociere cu AUR se face înainte de Cotroceni, inclusiv pe persoana prim-ministrului, pe program. De ce ar susține AUR un premier deja desemnat de Nicușor Dan fără a fi întrebat și AUR și cu un program la care AUR nu a contribuit?”, a explicat el.
![]()
DIVERSE
Cornelia Micicoi a scăpat de controlul judiciar. Fosta prefectă USR de Timiș este cercetată de EPPO pentru fraudarea unor fonduri europene
Publicat
acum 2 orela
18 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, fusese reținută joi pentru 24 de ore, după audieri îndelungate, iar vineri a fost adusă din nou la Parchetul European.
La sosire, Micicoi a pus sub semnul întrebării momentul ales pentru reținerea sa și a susținut în fața jurnaliștilor că în spate situației s-ar afla considerente politice.
„Nu e nimic întâmplător, s-a făcut când trebuia desemnat premierul. Totul este politic“, a declarat Cornelia Micicoi.
„Nu aș vrea să dau multe declarații dat fiind faptul că e un doar în curs. Sunt liberă, pot să merg acasă. Niciodată nu regret deciziile pe care le iau, fiindcă sunt decizii asumate la momentul respectiv.
Ca să nu afectez imaginea partidului, mi-am dat demisia și din toate funcțiile politice. Nu vreau să comentez acum. Cum nu mai cred de mult în Moș Crăciun, nu mai cred nici în coincidențe”, a spus Micicoi la ieșirea de la audieri.
Fosta prefectă nu este singura persoană reținută în această cauză. Potrivit informațiilor publice referitoare la anchetă, procurorii au dispus aceeași măsură și în cazul altor persoane.
![]()
DIVERSE
Gică Hagi a anunțat lotul României pentru meciurile din Liga Națiunilor. Ce vedete au rămas pe dinafară
Publicat
acum 3 orela
18 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Gică Hagi a convocat jucători experimentați, ca Nicolae Stanciu (33 de ani) și Andrei Burcă (33 de ani), dar a renunţat la vedetele din Liga I, David Miculescu (FCSB), Alexandru Dobre (Rapid) şi Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova), iar Ștefan Târnovanu (FCSB) și Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova), obișnuiți cu naționala în ultimii ani, au rămas acasă.
Lotul României
PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);
MIJLOCAȘI: Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0);
ATACANȚI: Dennis MAN (PSV | Olanda, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (Rapid, 18/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Valentin MIHĂILĂ (Rizespor | Turcia, 36/5), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2), Denis DRĂGUȘ (FCSB, 28/7).
Citeşte şi: Gică Hagi şi-a cedat cea mai importantă afacere. Cine conduce acum SC Hagi Sport SRL
Programul meciurilor
Suedia – România, 25 septembrie, ora 21:45
România – Bosnia-Herțegovina, 28 septembrie, ora 21:45
Polonia – România 2 octombrie, ora 21:45
România – Suedia, 5 octombrie, ora 21:45
![]()

Cristian Tudor Popescu, critici la adresa lui Nicușor Dan după desemnarea de premier: „Probabil s-a consfătuit cu Pahonțu”

Tot mai mulți profesori oferă meditații, dar numărul celor care își declară veniturile la ANAF a scăzut

Cum se împarte Valentina Pelinel între viața de familie și cea personală: „Avem și noi nevoie de timpul nostru”

Victor Negrescu îl invită pe Siegfried Mureșan la sediul PSD. „Să admită că agresivitatea față de social-democrați a fost greșită”

Peiu exclude sprijinul AUR pentru guvernul Mureșan. ”Trebuie să fii cel puțin masochist să bați la ușa AUR. Nici pe vizor nu ne uităm”

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?

Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise

Bătaie ca-n filme la Curtea de Argeș – Trei bărbați și o fată atac dur pe strada Albești – AU AJUNS ÎN AREST

Polițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism

Vești bune! În curând, programări online în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Pitești

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...

Polițist ziua, proxenet noaptea: IPJ Argeș se delimitează de polițistul din Pitești reșinut de mascați și acuzat de proxenetism
Polițist în acte, dar proxenet în realitate. Un subofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vârstă de 36...
Curtea de Argeș

Agitație la Curtea de Argeș: Cetățenii susțin că locuințe sociale din noul bloc din cartierul Confarg sunt deja promise
Anunțul oficial al Primăriei Curtea de Argeș privind recepția lucrărilor la primul bloc de locuințe sociale construit în municipiu după...

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au demonstrat din nou că misiunea lor depășește granițele rigorii militare, fiind strâns...

Accident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital
Un grav accident rutier a avut loc pe raza comunei Ciofrângeni, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a...

Accident grav la Corbeni: Tânără de 21 de ani rănită după impactul violent dintre două mașini
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe raza comunei Corbeni. La fața locului au...

O femeie de 63 ani din Curtea de Argeș a căzut în gol de pe balconul blocului
Cercetări privind femeie căzută de la înălțime, la Curtea de Argeș Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au...
Mioveni

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...
Câmpulung

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniHALAL PRIORITĂȚI LA CURTEA DE ARGEȘ! Milioane de euro tocați pe o pistă SUSPENDATĂ de biciclete… pentru adus apa cu bidonul de la izvor!
ACTUALacum 2 săptămâniLecție de turism pentru CJ Argeș: Piteștiul își lansează propriul OMD, axat pe mediul privat, nu pe sinecuri de partid
ACTUALacum o săptămânăMilitarii Batalionului 33 Vânători de Munte, sprijin valoros pentru copiii cu autism din Curtea de Argeș
ACTUALacum o săptămânăScandal la Albota – Primarul pensionar PSD Ion Dumitru și-a tras asfalt prin câmp până la moșia familiei, în timp ce sătenii sunt lăsați în noroi
ACTUALacum 2 săptămâniO femeie de 63 ani din Curtea de Argeș a căzut în gol de pe balconul blocului
ACTUALacum 6 zilePercheziții DNA la Spitalul Leordeni, detalii exclusive! Rețea de corupție, concursuri falsificate, plocoane din Istanbul și internări fictive?
ACTUALacum o săptămânăProfesori din vârful Universității Pitești reținuți pentru luare de mită! LUAU MITĂ DE LA STUDENȚI PENTRU A TRECE EXAMENE
ACTUALacum o săptămânăAccident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital









Ultimele Comentarii