Sunt tineri, deştepţi şi foarte dornici să se implice în tot felul de proiecte. Sunt acei adolescenţi care cred că pot avea lumea la picioare dacă sunt suficient de buni încât să îşi măsoare forţele cu tinerii din întreaga lumea şi sunt gata să facă acest lucru. Sunt tinerii care ar putea fi soluţia salvatoare a viitorului acestei ţări cu condiţa ca adulţii de astăzi să nu îi pună pe fugă. Sunt acei tineri care au învaţat să spună „nu” atunci când nu mai vor şi nu mai pot, acei tineri care vor ca şcoala să le dea aripi şi să-i lase să zboare, în caz contrar aceşti tineri sunt gata să spună în faţă- „nu mai vreau”. Sunt acei tineri cărora, dacă avem suficientă înţelepciune, le asigurăm cadrul de dezvoltare sau măcar speranţa că se pot întoarce după ce îşi finalizează studiile şi experienţele peste mări şi ţări, într-o ţară care nu le mai refuză viaţa aia pe care şi-o doresc.

Vă facem cunoştinţă cu tinerii de la EYP România, adică Parlamentul European al Tinerilor. Este vorba despre o organizaţie în cadrul căreia au loc tinerii din întreaga ţară care sunt interesaţi de mediul în care trăiesc şi se dezvoltă, de politică şi dezbateri, de rolul toleranţei sau de protecţia mediului, de integrare, de criza refugiaţilor sau reducerea fenomenului sărăciei şi drepturile omului.  EYP România este locul în care şi cel mai timid adolescent învaţă să îşi spună şi să îţi susţină argumentat opiniile . În  EYP România sunt integraţi şi unii dintre cei mai buni elevi ai Colegiului I.C. Brătianu din Piteşti, ca o confirmare a faptului că tinerii noştri ar putea fi cea mai bună investiţie pe care o putem face, dacă am fi o naţiune.

Se fac dezbateri pe anumite teme iar discursurile se ţin în limba engleză. Roxana Ungurenuş, elevă în clasa a XII –a la Colegiul I.C. Brătianu din Piteşti, este unul dintre tinerii care ştiu că pot avea lumea la picioare. Ea ne-a povestit că a intrat în Parlamentul European al Tinerilor  când avea 14 ani şi a fost poate singura ocazie de a-şi înfrânge timiditatea şi de a-şi dezvolta diverse capacităţi cognitive, de a cunoaşte alţi tineri la fel de buni ca şi ea, de a exersa toleranţa, spiritul de echipă, şi de luptă împotriva rasismului, de învaţa că toţi oamenii au drepturi pentru care merită să te baţi. Aici a înţeles de ce e atât apreciat şi de mult practicat brainstorming-ul în străinătate dar încă  nu a înţeles de ce la noi există atât de multă opacitate pe această direcţie la nivelul forurilor de decizie.

Şi pare chiar de neînţeles având în vedere că din acest popor s-a tras Nicolae Iorga, cel care spunea că „şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru”.

Prima sa temă de dezbatere, la nivel de grup, a fost „angajarea oamenilor cu dizabilităţi”. Avea un pic peste 14 ani şi începea astfel să înveţe că şi această categorie de oameni, de altfel extrem de speciali, au drepturi şi trebuie să trăiască bine integraţi în societate . Era o temă nou, o provocare diferită de tot ce cunoscuse până în acel moment. Atunci a înţeles că trecem nepăsători pe lângă nişte oameni cărora ar trebui să le oferim şanse ca măsură a civilizaţiei noastre.

Experienţa în EYP a fost atât de bună încât o face pe Roxana Ungurenuş, ajunsă acum, după 3 ani de participări şi 12 sesiuni de dezbateri, să spună că aici se află cea de-a doua familie a ei, că aici sunt cei buni prieteni pe care îi are şi că tot aici a reuşit să se descopere,  să se dezvolte şi să fie OM.

Temele de dezbatere sunt extrem de diverse-de la Brexit , la computere şi securitatea informaţiei, de la instituţii europene, la refugiaţi în aşa fel încât tinerii care participă la acest proiect pot spune că sunt de adevărat conectaţi la viaţa Europei şi a lumii şi că principiul „unitate în diversitate” funcţionează perfect. Şi funcţionează cu adevărat căci, povestea Roxana Ungurenuş că a fost pusă în situaţia,  fiind cu părinţii în vacanţă, în străinătate, să  fie pusă  la zid doar pentru că venea din România. Acest episod pare de neuitat în  mintea tinerei căci a fost o dovadă că lipsa educaţiei elementare poate duce pe oricine într-o zonă periculoasă numită neo fascism. În schimb, a avut numeroase contacte cu tinerii din organizaţiile EYP din întreaga Europă dar aici nu a simţit niciodată că aceştia ar avea tendinţa de a o exclude doar pe motive de naţionalitate, fapt ce demonstrează că tinerii ar putea învăţa cu adevărat ce înseamnă diversitatea, ce rol major are ea în lume şi ce înseamna uniunea.

Parlamentul European al Tinerilor, organizaţie extrem de bine cunoscută în Europa, a luat fiinţă îăn 1987 şi are ca rol principal încurajarea tinerilor în exprimarea pripriilor idei legate de constituirea Europei şi promovează dimensiunea europeană în educaţie funcţionând sub patronajul onorific al lui Martin Schultz.

Exprimarea propriilor idei nu pare a fi însă şi linia după care să funcţioneze învăţământul românesc . Cu excepţia câtorva profesori, tendinţa de a obliga elevii să preia pe nemestecate informaţiile se menţine în învăţământul românesc deşi, la nivel teoretic, toată lumea a înţeles că profesorii viitorului au nevoie de mai multă pregătire pedagogică şi didactică şi de competenţe de cercetare în ştiinţele educaţiei. Şi nevoia de schimbare în felul în care se desfăşoară activitatea şcolară este atât de pregnantă încât putem afirma că adolescenţii se simt străini în propria ţară. Roxana Ungurenuş a trăit frustrarea de a nu fi cunoscută după prenume de profesorii care îi predau anumite materii de 4 ani de zile dar să fie Roxana pentru profesorii francezi cu care a făcut o serie de cursuri în cadrul unui proiect EYP. Spunea că a simţit un gust amar când a văzut în Franţa că profesorii îşi cunoşteau după nume toţi elevii, ca ei erau primii care salutau şi tot ei erau cei care le cereau elevilor părerea. La noi, spunea Roxana, unii profesori nu sunt interesaţi decât să pună absenţe în catalog  iar exprimarea părerilor reprezintă o adevărată ofensă la adresa aşa zisului dascăl. Şi revenim din nou la Nicolae Iorga care care spunea că „şcoala cea mai bună este acea în care şi şcolarul învaţă pe profesor” şi ne întrebăm unde au dispărut aceste bune vorbe?

Din fericire nu sunt toţi dascălii opaci  dar acest lucru nu-i încălzeşte prea tare pe aceşti tineri  căci Roxana Ungurenuş, o adolescenţă  extrem de talentată care ar fi putut deveni un arhitect excepţional pentru România,  a ales să aplice la universităţi din Marea Britanie şi spune că mai mult ca sigur nu se va mai întoarce în ţară, căci are prieteni care „după ce au făcut 6 ani de arhitectură confecţionează invitaţii de nuntă pentru că nu au unde să lucreze”.

Aceştia sunt tinerii care, dacă nu i-am pune pe fugă prin lipsa  viitorului pe care le-o trântim în faţă cu un soi de cinism greu de înţeles, ar putea face din România ţara pe care o visăm cu toţii dar pentru care nu facem niciunul nimic.