Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

TikTok ar putea deveni liderul social media în 2022: Aplicația avansează rapid în topul celor mai populare reţele sociale din lume

Publicat

in

TikTok creşte văzând cu ochii în clasamentul celor mai populare reţele sociale din lume, iar anul viitor platforma chineză va întrece toate celelalte reţele sociale, potrivit analiştilor Talkwalker.

Creşterea TikTok nu se opreşte. Recordul de descărcare a aplicaţiei şi creşterea volumului de conversaţii, care a atins apogeul în iulie 2021, arată marea popularitate a platformei chineze, care ar putea deveni liderul social media în 2022, potrivit Mediafax.

Acest lucru reiese dintr-o analiză a Talkwalker, care descrie tendinţele din industria reţelelor sociale pentru anul viitor. Platformele sociale vor deveni din ce în ce mai mult canale de vânzare, permiţând utilizatorului să cumpere direct din aplicaţie, o evoluţie care va fi însoţită şi susţinută de noile evoluţii în marketing.

În acelaşi timp, potrivit analiştilor, viaţa noastră socială nu va mai fi închisă între Facebook, Instagram şi TikTok, ci ar putea continua şi pe alte platforme. Multe companii îşi construiesc acum propriile reţele sociale interne, cu forumuri şi funcţii în aplicaţie pentru a câştiga şi a controla atenţia publicului lor.

În 2022, consumatorii vor continua să interacţioneze prin intermediul principalelor reţele sociale, dar am putea începe să vedem tot mai multe companii, în special cele din călătorii și plăţi care încorporează componente sociale.

Raportul Social media Trends, aflat anul acesta la cea de-a şaptea ediţie, se bazează pe o monitorizare la nivel mondial realizată prin intermediul platformei Talkwalker folosind inteligenţa artificială.

Experţii au analizat conversaţiile pe toate mediile, de la site-uri la reţele de socializare, bloguri, în perioada cuprinsă între iulie 2020 şi august 2021.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Cum s-a schimbat intenția de vot pentru partide în funcție de alianțele la guvernare (sondaje)

Publicat

in

De

PSD, PNL, USR și AUR au experimentat în ultimii patru ani scăderi în sondaje, în unele cazuri aproape de înjumătățirea procentelor, precum și creșteri substanțiale a intenției de vot, pe măsură ce alianțe s-au format și s-au destrămat, reiese din sondajele de opinie realizate la nivel național de CURS.

PSD se află într-un moment electoral favorabil

După ce a câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2020 și nu i-a fost acordat de șeful statului funcția de premier, PSD s-a menținut peste pragul de 30% în sondaje. Social-democrații au atins „vârful de formă” chiar înainte de intrarea acestora la guvernare, astfel că octombrie 2021 prindea PSD-ul cu 39% în sondaje.

Asocierea la guvernare cu PNL a costat PSD 3-4 procente în intenția de vot, iar preluarea de către PSD a funcției de premier a fost inițial de rău augur pentru partid, social-democrații intrând cu 30% în sondaje în anul electoral 2024.

În cel mai recent sondaj CURS realizat la nivel național al CURS, PSD a urcat la 37% în aprilie.

Liberalii și-au revenit din picaj

După un scor de 25,4% la alegerile parlamentare din 2020, PNL a devenit vioara întâi la guvernare alături de USR și UDMR.

Din postura de partid dominant la guvernare, PNL a suferit o prăbușire în intenția de vot, iar alianța cu PSD a dăunat și mai mult partidului, astfel că liberalii au atins pragul de jos în ianuarie 2022, cu doar 16% în intenție de vot.

După o scurtă „revigorare” a partidului la 23-24%, PNL a continuat să evolueze în intenția de vot în jurul a 19-20%, iar în ultimul sondaj de opinie CURS liberalii au sărit la 25%.

Cuvântul de ordine la PNL și PSD este „stabilitate”, aceasta fiind invocată pentru menținerea alianței în ciuda diferențelor ideologice între cele două formațiuni.

USR și-a găsit colac de salvare, AUR joacă la extreme

Intrarea și ieșirea USR de la guvernare, cu scandalul de rigoare, a costat partidul aproape jumătate din zestrea electorală. USR ajunsese de la 15,6% în decembrie 2020 la 8% în vara lui 2022, iar pe fondul luptelor interne și apariția concurentului REPER, USR-iștii au rămas într-o plajă de 10-12% în sondaje. Odată cu formarea alianței de dreapta cu PMP și Forța Dreptei, noua construcție politică a înregistrat o creștere în intenția de vot și se situa la 14% în luna aprilie, conform sondajelor CURS.

După intrarea în Parlament, AUR nu s-a dezumflat, ba din contră, a urcat până la 16% în intenția de vot imediat după ce PNL și PSD s-au aliat la guvernare. „Rocada” premierilor și instalarea la Palatul Victoria a unui premier PSD au coincis cu urcarea AUR în sondaje la un maxim de 20-21%. Însă odată cu începutul anului electoral 2024 a început un picaj pentru AUR, partidul fiind cotat cu 10% în cel mai recent sondaj CURS la nivel național, din luna aprilie.

content-image

Citeste mai mult

NATIONAL

Delegaţia Hamas părăseşte Cairo, după încheierea unei noi runde de negocieri. Ce urmează

Publicat

in

De

Delegaţia Hamas a anunţat că părăseşte Cairo după două zile de negocieri menite să conducă la un acord asupra unui armistiţiu în Gaza şi să ofere un răspuns mediatorilor, Egipt şi Qatar, la o propunere de reglementare prezentată de egipteni, a precizat duminică mişcarea islamistă într-un comunicat, conform agențiilor de presă EFE și Agerpres.

Ismail Haniyeh, liderul Hamas Foto: Iranian Foreign Ministry via ZUMA Press Wire / SplashNews.com / Splash / Profimedia

„Actuala rundă de negocieri de la Cairo s-a încheiat recent, iar delegaţia Hamas va părăsi Cairo în această seară pentru consultări cu conducerea mişcării”, a precizat Hamas în comunicat, care a adăugat că echipa sa de negociatori a livrat răspunsul său Egiptului şi Qatarului, fără a dezvălui conţinutul acestuia.

Gruparea islamistă a declarat că a purtat discuţii serioase şi aprofundate cu mediatorii în cele două zile, reiterându-şi în acelaşi timp „entuziasmul şi determinarea” de a ajunge la un acord care să „pună capăt complet” războiului din Fâşia Gaza, căruia Israelul i se opune.

De asemenea, Hamas a dorit ca pactul să includă „retragerea (armatei israeliene) din întreaga Fâşie Gaza”, întoarcerea persoanelor strămutate în nordul enclavei, o creştere a fluxurilor de ajutor umanitar, începerea procesului de reconstrucţie şi un schimb de ostatici cu prizonieri palestinieni, potrivit comunicatului.

Potrivit televiziunii egiptene de stat Al Qahera News, foarte apropiată de serviciile de informaţii, delegaţia Hamas a plecat la Doha pentru a se întâlni cu liderii săi şi „se va întoarce marţi” la Cairo „pentru a finaliza negocierile”, fără a oferi alte detalii.

„Vrem să ajungem la un acord, dar nu cu orice preţ”

O sursă din cadrul Hamas a declarat pentru EFE, sub acoperirea anonimatului, că discuţiile nu au înregistrat progrese concrete din cauza recrudescenţei violenţelor de duminică, care au determinat autorităţile israeliene să închidă punctul de trecere a frontierei de la Kerem Shalom după un atac cu rachete al grupării islamiste.

De asemenea, aceasta a indicat că Hamas nu va accepta în niciun caz un acord care nu garantează în mod expres o încetare permanentă a focului în Gaza, denunţând totodată că Israelul încearcă să găsească o formulă pentru eliberarea ostaticilor fără ca aceasta să implice încetarea războiului în enclavă.

Sursa citată l-a acuzat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că obstrucţionează personal negocierile pentru armistiţiu din interes personal, din cauza refuzului său de a include o clauză clară şi explicită de încetare a operaţiunilor militare israeliene în Gaza.

Vrem să ajungem la un acord, dar nu cu orice preţ, a declarat sursa.

Surse apropiate discuţiilor, consultate de agenția EFE, au indicat că acordul propus include o primă fază de 40 de zile de armistiţiu în care vor fi eliberaţi 33 de ostatici din totalul de circa 128 de ostatici israelieni deţinuţi de Hamas, în timp ce armata israeliană se va retrage din zonele în care este prezentă în Fâşia Gaza.

A doua fază ar urma să continue pentru încă 42 de zile, timp în care toţi ostaticii rămaşi vor fi eliberaţi şi se va extinde procesul de „calm permanent în Gaza”, în timp ce a treia şi ultima fază va include schimbul de cadavre şi va dura, de asemenea, 42 de zile.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend