Stai conectat...

DIVERSE

Surpriza la Hidroelectrica! Bogdan Badea se retrage din cursa pentru conducerea companiei

Publicat

la

Bogdan Badea, preşedintele Directoratului, a făcut anunţul, joi, motivul invocat fiind presiuni politice, conform news.ro.

Însă, Badea nu pleacă din companie, urmând să-şi păstreze funcţia de director de investiţii al Hidroelectrica, după cum chiar el a precizat.

Anunţul a venit în contextul în care, în ultimele luni, premierul Ilie Bolojan a criticat destul de dur şi de mai multe ori Hidroelectrica.

″Anumite lucruri trebuie să aibă o limită, nu vreau să conduc Hidroelectrica în spiritul anilor ’50. Am luat decizia să nu mai candidez pentru funcţia de CEO. Nu am luat decizia uşor. Indiferent de ce spun unii politicieni, Hidroelectrica a depăşit, în prezent, capitalizarea bursieră de 80 miliarde de lei.

Citește și: Maria Zaharova o întreabă pe Maia Sandu dacă „este bine cu capul” și amenință Republica Moldova în privința Transnistriei: „Orice agresiune va primi un răspuns prompt și adecvat”

Am reuşit să aducem compania în topul celor mai valoroase companii ale statului român. Performanţele Hidroelectrica sunt măsurabile. Nu putem accepta să fim tăvăliţi, hărţuiţi de un decident politic, care mută atenţia de la problemele reale ale României, tocmai către cele mai performante companii″, a spus Badea, chiar după ceremonia de semnare a contractului de retehnologizare a hidrocentralei Râul Mare Retezat.

Potrivit Profit.ro, pe ″lista scurtă″ în cadrul procedurii de selecţie a unui nou director general al companiei de stat Hidroelectrica s-au calificat doi candidaţi. Este vorba de actualul CEO interimar, Bogdan Badea, şi directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Iulius Plaveti.

Procedura în curs a fost iniţiată în martie, după eşecul din toamna lui 2025.

Citește și: Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Țara noastră primește împrumuturi de 16,68 miliarde de euro, pe care va începe să le returneze peste 10 ani

Loading

DIVERSE

Decizie majoră pentru scăderea prețului la energie. Ilie Bolojan: „Este una dintre cele trei direcții de bază pe care trebuie să le urmărim”

Publicat

la

Ilie Bolojan a anunțat, pe contul său de Facebook, că ANRE a adoptat două noi reglementări care ar urma să deblocheze accesul producătorilor de energie la rețelele electrice și să elimine proiectele speculative care ocupă capacitatea de racordare fără să fie realizate.

Potrivit acestuia, una dintre modificări prevede majorarea garanției pentru racordare de la 5% la 20% din tarif. În plus, va fi introdusă și o garanție de 30 de euro/kW, calculată în funcție de puterea instalată, necesară pentru obținerea autorizației de înființare.

Citește și: Suspiciune de infecție cu hantavirus în România. Un pompier din Caraș-Severin ar fi luat virusul după ce a călătorit în Serbia

Bolojan susține că investitorii care își finalizează proiectele își vor recupera garanțiile, în timp ce companiile care nu duc investițiile la capăt vor pierde sumele depuse, iar capacitatea blocată în rețea va putea fi folosită de alți producători.

Liderul liberal afirmă că, până acum, lipsa unor garanții și a unor termene clare a permis aprobarea unui număr mare de proiecte speculative, care au depășit capacitatea rețelelor și au îngreunat accesul investitorilor reali sau au crescut costurile de racordare.

Noile prevederi urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.

„Este una dintre cele trei direcții de bază pe care trebuie să le urmărim pentru a scădea prețul energiei în țara noastră:

  • deblocarea accesului la rețelele electrice prin desființarea ATR-urilor speculative;
  • susținerea sistemelor de stocare în baterii sau cu acumulare prin pompaj, care să poată stoca surplusul de energie electrică din timpul zilei și să îl facă disponibil seara;
  • urgentarea finalizării investițiilor pentru a crește producția de energie și capacitatea rețelelor”, spune Ilie Bolojan în mesajul sau.

Citește și: Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Țara noastră primește împrumuturi de 16,68 miliarde de euro, pe care va începe să le returneze peste 10 ani

Loading

Citește tot

DIVERSE

Suspiciune de infecție cu hantavirus în România. Un pompier din Caraș-Severin ar fi luat virusul după ce a călătorit în Serbia

Publicat

la

Un bărbat de 45 de ani, pompier în cadrul ISU Caraș-Severin, este internat la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Reșita, fiind suspect de infecție cu hantavirus după ce ar fi călătorit în Serbia.

La revenirea din țara vecină, în ultima lună, a avut febră. Întrucât aceasta nu a scăzut, bărbatul s-a prezentat la spital în urmă cu două zile.

Citește și : Fosta șefă a Organizației Mondiale a Sănătății, avertisment privind apariția unei noi pandemii: „Situația va fi extrem de gravă”

Testele preliminare au indicat prezența hantavirusului, motiv pentru care medicii de la spital au prelevat probe pe care le-au trimis la Institutul „Cantacuzino” din București, pentru confirmarea diagnosticului.

În urmă cu o săptămână, un bărbat care a stat timp de doi ani internat la Spitalul de Psihiatrie din Ştei, judeţul Bihor, a fost confirmat cu hantavirus.

Acesta se prezentase cu tuse, febră şi diaree la Spitalul Judeţean Arad, unde a fost diagnosticat cu hantavirus. Ulterior, Institutul ”Cantacuzino” din Capitală a confirmat prezenţa virusului în acest caz.

Acesta a fost externat joi după ce starea sa de sănătate s-a ameliorat în urma tratamentului administrat, potrivit Radio România Actualități.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unității medicale, pacientul a fost internat în secția de boli infecțioase pe 8 mai, iar analizele au confirmat infectarea cu o tulpină de hantavirus care nu se transmite de om la om, ci exclusiv de la rozătoare la oameni.

Hantavirusul reprezintă o familie de virusuri cu răspândire globală, capabilă să producă afecțiuni severe și, în unele cazuri, letale la oameni. Aceste virusuri sunt asociate în principal cu rozătoarele, care acționează ca vectori naturali ai infecției. Hantavirusurile sunt prezente la nivel mondial, fiecare tip fiind asociat, în mod obișnuit, cu o anumită specie de rozătoare și o anumită regiune geografică.

„Infecția cu hantavirus nu reprezintă, în acest moment, un motiv major de îngrijorare în România, întrucât, conform datelor disponibile, nu se transmite de la om la om. Vorbim despre o boală asociată contactului direct sau indirect cu rozătoarele, ceea ce explică apariția unor cazuri sporadice, așa cum se întâmplă, de altfel, în fiecare an.

În general, numărul îmbolnăvirilor este redus, iar majoritatea formelor sunt ușoare și nu ridică probleme deosebite. Există însă și situații mai grave, în care sunt afectați plămânii sau rinichii, iar în aceste cazuri boala poate deveni severă și chiar amenințătoare de viață, putând duce inclusiv la deces.

Citește și : Anunțul momentului de la CNAS. Cum poți avea acces la documente medicale, biletele de trimitere şi reţete

Transmiterea la om se produce, cel mai frecvent, prin inhalarea particulelor contaminate provenite din urina, fecalele sau saliva rozătoarelor infectate ori prin contact direct cu acestea, mai ales în spații închise sau slab ventilate și în contextul unei expuneri prelungite.”, a declarat pentru Digi24.ro Adrian Marinescu, medic infecționist

Loading

Citește tot

DIVERSE

Fosta noră a lui Donald Trump, diagnosticată cu cancer mamar. Vanessa Trump are 5 copii: „Rămân concentrată și plină de speranță”

Publicat

la

Vanessa Trump a început lupta împotriva bolii cu o primă intervenție chirurgicală realizată cu succes. La 48 de ani, fosta soție a lui Donald Trump Jr. este mama a cinci copii: Kai, Donald, Tristan, Spencer și Chloe. Vedeta se declară încrezătoare în echipa sa medicală și mulțumește tuturor celor care îi sunt alături în această experiență.

Citește și: Șoc la Casa Albă! Zeci de medici îl declară pe Trump inapt mintal să conducă SUA! ”Deteriorare a funcției cognitive, pierdere semnificativă a autocontrolului”

Vanessa Trump: „Vă mulțumesc pentru bunătatea și sprijinul vostru”

Am fost recent diagnosticată cu cancer la sân. Deși nu este o veste pe care cineva să o aștepte, lucrez îndeaproape cu echipa mea medicală pentru a stabili un plan de tratament. Rămân concentrată și plină de speranță, înconjurată de dragostea și sprijinul familiei mele, al copiilor mei și al celor mai apropiați mie.

Vă mulțumesc pentru bunătatea și sprijinul vostru, înseamnă mai mult decât pot exprima. Vă rog să-mi respectați intimitatea în timp ce mă concentrez pe sănătatea și recuperarea mea”, a scris fosta noră a lui Donald Trump pe rețelele sociale.

Printre cei care i-au oferit suport public se numără și Ivanka Trump, sora fostului său soț, care a comentat pe Instagram: „Mă rog pentru forța ta continuă și pentru o recuperare rapidă. Te iubesc, mama”.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Maria Zaharova o întreabă pe Maia Sandu dacă „este bine cu capul” și amenință Republica Moldova în privința Transnistriei: „Orice agresiune va primi un răspuns prompt și adecvat”

Publicat

la

Purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a lansat un nou atac la adresa președintei Maia Sandu după ce autoritățile de la Chișinău au condamnat acțiunile Rusiei în privința încălcării spațiului aerian al Republicii Moldova.

Zaharova dă vina pe conducerea „pro-românească” a Republicii Moldova și o critică pe Sandu, care a numit Rusia „cea mai serioasă amenințare la adresa securității continentului”.

„Ajungem la situația din Moldova, care tot mai mult începe să semene cu o destabilizare absolută cu obiective pe termen lung, care au fost stabilite de conducerea pro-românească a acestei țări, adusă la putere. Dar de ce pro-românească? E conducere românească – Sandu are pașaport românesc și cetățenie românească. Pe 15 mai, Sandu a numit Rusia, citez, agresoare și cea mai serioasă amenințare la adresa securității continentului astăzi, probabil și în deceniile următoare.

Citește și : Ucraina ar putea organiza alegeri prezidențiale în primăvara lui 2027. Consilierul lui Volodimir Zelenski a făcut anunțul

Presupus, în cuvintele ei, țara noastră lansează drone asupra locuitorilor pașnici care dorm, vizează spitale, școli și centrale electrice. Vreau să o întreb pe Maia Sandu dacă este bine cu capul. În dezvoltarea acestui subiect, pe 18 mai, la Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei a fost convocat chiar ambasadorul nostru Oleg Borisovici Ozerov, căruia i-a fost înmânată o notă de protest, din cauza, cum s-a spus acolo, gândiți-vă doar, zborului ilegal pe 13 mai prin spațiul aerian al republicii al unei aparate de zbor fără pilot”, a transmis purtătoarea de cuvânt al MAE rus.

Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse a sugerat că autoritățile moldovenești nu ar fi indicat explicit proveniența dronei.

„Cel mai interesant, știți de ce m-am interesat, de fapt, de sănătatea mintală a Maiei Sandu? Pentru că nu este indicat ce dronă a survolat teritoriul Moldovei. Cuvântul rusesc înaintea cuvântului dronă, aparatul fără pilot, nu este acolo”, a adăugat Zaharova.

Mai mult, aceasta a încercat să sugereze că Republica Moldova ar dori să comită „agresiuni” împotriva Transnistriei, adăugând că va Federația Rusă va reacționa „prompt”.

„Orice agresiune împotriva compatrioților noștri care locuiesc în Transnistria va primi un răspuns prompt și adecvat. Federația Rusă este pregătită să utilizeze toate mijloacele necesare pentru a le asigura securitatea”, arată Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a comentat totodată decretul privind simplificarea acordării cetățeniei ruse pentru locuitorii din Transnistria – un act semnat recent de liderul de la Kremlin Vladimir Putin.

Citește și : Şeful NATO ameninţă Rusia: „Dacă va folosi arma atomică în Ucraina, reacţia NATO va fi devastatoare”

Ea a susținut că acest decret a fost semnat ca „răspuns” la solicitările populației din Transnistria și la „presiunile” exercitate asupra regimului separatist prorus de la Tiraspol de către autoritățile de la Chișinău și cele de la Kiev.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Țara noastră primește împrumuturi de 16,68 miliarde de euro, pe care va începe să le returneze peste 10 ani

Publicat

la

Comisia Europeană a anunțat joi că a finalizat procedura de semnare a Acordului de împrumut SAFE cu România, prin care țara noastră primește împrumuturi de 16,68 miliarde de euro, cu dobândă redusă, pentru investiții în apărare.

Suma este a doua cea mai mare alocare din UE în cadrul instrumentului SAFE, după Polonia.

Documentul, semnat săptămâna trecută de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și transmis ulterior la Bruxelles, este destinat investițiilor majore în apărare, infrastructură energetică și consolidarea industriei europene de apărare.

Citește și : Comisia Europeană avertizează: Economia României va stagna în 2026 din cauza inflației și a măsurilor de austeritate

Instrumentul SAFE permite statelor membre să acceseze împrumuturi avantajoase pentru investiții urgente în securitate și apărare.

Pentru România, finanțarea acoperă proiecte de înzestrare, tehnologie militară, infrastructură asociată și proiecte de transport cu relevanță strategică.

Alocarea include aproximativ 4,2 miliarde de euro pentru infrastructura de transport rutier de interes național, iar diferența este destinată proiectelor de înzestrare și infrastructură din zona de apărare și securitate.

„Semnarea acordului de către Comisia Europeană confirmă că România a parcurs la timp etapele necesare pentru accesarea uneia dintre cele mai importante finanțări europene dedicate securității. Vorbim despre 16,68 miliarde euro care pot susține apărarea, infrastructura strategică, industria națională de profil și locuri de muncă în sectoare cu valoare adăugată ridicată.

Ministerul Finanțelor a tratat acest dosar ca pe o prioritate, pentru că SAFE nu este doar un instrument financiar, ci o investiție în securitatea și reziliența României. Prin SAFE, România nu investește doar în apărare și securitate, ci creează poate cea mai importantă oportunitate din ultimele decenii pentru conectarea Moldovei la infrastructura mare europeană.

În aceste luni au fost create mecanisme concrete prin care proiectele strategice din regiune — Pașcani–Suceava–Siret, Târgu Neamț–Iași–Ungheni și alte investiții esențiale pentru Moldova — vor avea o evidență distinctă și predictibilă a finanțării până în 2031. SAFE înseamnă securitate pentru România, dar și una dintre cele mai importante șanse de dezvoltare pentru Moldova din ultimele decenii.

Am creat inclusiv un mecanism distinct de evidență a proiectelor finanțate, în bugetele ordonatorilor de credite care vor gestiona investițiile din acest program, pentru ca cetățenii să poată vedea transparent, până în 2031, cât se investește anual în autostrăzile și infrastructura care pot schimba fundamental conectivitatea și dezvoltarea economică a regiunii”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Prima tragere poate fi solicitată în octombrie 2026, iar perioada de disponibilitate a împrumutului este până la 31 decembrie 2030.

Comisia Europeană va putea să acorde României o prefinanțare de 15% din împrumut, respectiv aproximativ 2,5 miliarde de euro, după intrarea în vigoare a acordului. Fiecare tranșă, inclusiv prefinanțarea, va avea o maturitate de 45 de ani, cu o perioadă de grație de 10 ani.

Ministerul Finanțelor va gestiona fondurile acordate României prin SAFE, Cancelaria Prim-Ministrului va asigura supervizarea generală a Planului, iar instituțiile beneficiare — Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Administrația Națională a Penitenciarelor – vor implementa proiectele și achizițiile asumate prin Planul de investiții al României, potrivit Economedia.

Citește și : ANAF schimbă regulile, trimit deciziile RECALCULATE de plată direct contribuabililor. Verificaţi conturile pentru a nu plăti penalizări!

SAFE este un instrument european temporar, creat pentru a sprijini statele membre în realizarea unor investiții urgente și majore în apărare, în contextul deteriorării mediului de securitate european. Pentru România, finanțarea reprezintă atât un instrument de securitate, cât și o oportunitate economică: investiții în industrie, infrastructură, tehnologie și capacități strategice.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cum a reușit Amalia Enache să își recapete silueta la 48 de ani. Prezentatoarea a topit kilogramele în plus fără diete drastice: „În sfârșit, am reușit”

Publicat

la

Amalia Enache a dezvăluit că transformarea nu se datorează înfometării, ci activității fizice constante și eliminării gustărilor haotice dintre mese. Secretul vedetei nu stă în kilogramele pierdute, ci în tonusul recâștigat prin sport. Jurnalista a mărturisit că reintroducerea mișcării în rutină a fost esențială pentru a învinge sedentarismul și lipsa de energie.

Nu am slăbit atât de mult, dar pare… În kilograme nu este atât de mult, dar se așază în momentul în care faci sport, cumva, se așază lucrurile altfel. Făcusem o pauză foarte lungă de sport, față de cum eram eu obișnuită. Cred că niciodată nu am făcut o pauză atât de lungă de sport.

A fost o perioadă mare. Cred că femeile mă înțeleg. Sunt momente în care nu ai tragere de inimă, ți se pare că ești prea obosit să faci asta și că nu mai ai cum să incluzi și sportul în program. Dar, culmea e că te face să te simți și mai obosit dacă nu faci suficientă mișcare și am reușit, în sfârșit, să mă mobilizez pentru asta și sunt fericită”, a spua prezentatoarea TV.

Citește și: Amalia Enache de la Pro TV se iubește cu un fost coleg de muncă mai tânăr cu 10 ani. Cum arată soțul vedetei, l-a surprins într-o ipostază inedită

Amalia Enache: „Sunt mari tentațiile pentru că peste tot este câte ceva”

Amalia Enache nu crede în rezultate magice fără controlul porțiilor și, mai ales, fără respectarea unor pauze clare între mese, eliminând definitiv obiceiul de a mânca pe fugă. Din cauza programului nocturn de la Știrile Pro TV, jurnalista cinează târziu în noapte, după jurnalul de la 23:30, pentru a gestiona consumul de adrenalină.

Nu se poate să slăbești doar prin sport. Nu există. Dar sportul reașază cumva lucrurile, acolo. Dar, important este să fii foarte atent la mâncare și asta spun astăzi, după ce n-am putut să mă hotărăsc între o amandină și savarină. Da, da. Clar. Și puțin.

De fapt, în primul rând, în cazul meu, am mese mult mai puține ca înainte, fără niciun fel de ciuguleală. Să las o distanță mare între mese, să las metabolismul să lucreze. Sunt mari tentațiile pentru că peste tot este câte ceva așa și acolo mi se pare că e principalul păcat, cel puțin în cazul meu. În momentul în care am renunțat la orice tip de ciuguleală, s-a văzut imediat.

La mine asta cu să nu mănânci seara… Eu sunt în direct la 23.30 și e absolut imposibil ca ultima masă a mea să fie până în ora 20.00, pentru că, după ora 12, după adrenalina cu știrile mi se face foame.

Mănânc și acolo, cu colegii mei la serviciu, dar ușurel, am o colegă care face salata aproape în fiecare zi, dar o salată bună, de pătrunjel, sos de rodie, năut și cu foarte multe verdețuri și, cumva, noi mâncăm mai târziu dar ușor. Noi, tura de noapte”, a mai spus Amalia Enache, pentru Viva.ro.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend