ACTUAL
Super ofertă la LIDL. Produsul vânat de meșterii din toată România este acum la reducere
Publicat
acum 3 orela
Autor
admin

Super ofertă la LIDL. Masca de sudură cu LED se vinde începând de joi, 21 Mai, cu doar 109 lei. Oferta este limitată, astfel că cei care vor să beneficieze de reducere ar trebui să se grăbească.
Super ofertă la LIDL. Produsul pe care va fi bătaie la rafturi
Masca cu LED de la LIDL este foarte utilă în cazul celor care au de făcut diferite lucrări prin gospodărie. Aceasta este prevăzută cu un sistem de întunecare, pentru a folosi un plus de confort în timpul folosirii.
Masca de sudură are un câmp vizual de 9,2 x 4,2 centimetri și un timp de întunecare cuprins între 0,1 și 1,4 milisecunde. De asemenea treapta de protecție poate fi reglată între 5 și 13, în funcție de tipul lucrării efectuate.
LIDL își așteaptă clienții cu o mulțime de alte produse aflate la reducere. De exemplu, aparatul solar pentru alungarea animalelor , prevăzut cu cinci programe și trei senzori de mișcare costă doar 74,99 de lei.
De asemenea, mătura de exterior cu mâner, marca Parkside, costă doar 39,99 de lei, iar un aparat de tuns gazonul costă 499 de lei.
Magazinul Lidl a fost fondat în anii ’30 de către familia Schwarz, numele inițial fiind Schwarz Lebensmittel-Sortimentsgrosshandlung. În anul 1973 a fost construit primul magazin tip modern la Ludwigshafen care se mai găsește și în ziua de astăzi, după modelul Aldi.
În România, grupul Schwarz este prezent din 2005 prin divizia Kaufland.
Lidl a intrat pe piața locală în anul 2010, când a preluat de la grupul Tengelmann cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus.
![]()
Poate îți place și...

Testul care îți arată adevărul despre relația ta. Află dacă partenerul tău îți este suflet pereche

CONAF: România nu are deficit de femei competente. Are, însă, un deficit de reprezentare a competenței feminine în dialogul politic

Noi reguli pentru vânzarea cărnii de porc în supermarketuri. Ministrul Agriculturii: ”Mi-a luat câteva minute până am deslușit etichetele”
ACTUAL
Noi reguli pentru vânzarea cărnii de porc în supermarketuri. Ministrul Agriculturii: ”Mi-a luat câteva minute până am deslușit etichetele”
Publicat
acum 2 orela
21 mai 2026Autor
admin

Noi reguli pentru vânzarea cărnii de porc în supermarketuri. Ministrul Agriculturii susține că informațiile privind originea produselor trebuie să fie mai clare și mai ușor de identificat.
Noi reguli pentru vânzarea cărnii de porc în supermarketuri. Tanczos Barna: ”Procesatorii trebuie să înțeleagă că este nevoie de bătaie de cap”
Ministrul Agriculturii spune că lipsa unei informări clare și ușor accesibile pentru consumatori îngreunează alegerea produselor românești.
”Dacă dincolo de formele de sprijin pentru ferme trebuie să multiplicăm acele inițiative bune care, la nivelul marilor retaileri, au dus la creșterea consumului de carne de porc din România. Carnea provenită din porc născut în România, încă un RO. Porc îngrășat în România, încă un RO. Și procesat în România, încă un RO. Trei RO înseamnă un lanț sănătos.
Și le-am spus și colegilor și partenerilor de discuție din industria de procesare că, dacă vrem o țară sănătoasă, trebuie să avem în vedere tot lanțul. Pentru că nu ne ajută dacă într-o verigă dispare o etapă. Dacă dispare veriga de îngrășare, degeaba mai vrem să cumpărăm carne din România.
Deci și procesatorii trebuie să înțeleagă că este nevoie, și dau un citat, «de bătaie de cap». Pentru că dacă nimeni nu vrea bătaie de cap, merge pe varianta cea mai simplă: camionul cu piese în fața fabricii și camionul cu produse procesate care iese din fabrică. Înseamnă mai puțină bătaie de cap, dar poate să aducă un pericol uriaș întregului sector”, a declarat Tánczos Barna, potrivit Mediafax.
Ministrul Agriculturii spune că etichetele sunt de multe ori greu de citit și că este necesară o mai bună informare a consumatorilor și implicarea lanțurilor comerciale în promovarea produselor românești, inclusiv prin campanii de conștientizare.
”Am văzut deschidere din partea procesatorilor și a retailerilor și, dacă multiplicăm exemplele bune unde născut, crescut, îngrășat, procesat în România se poate identifica foarte clar pe raft, vom avea și rezultat.
Am fost într-un magazin, din curiozitate, săptămâna trecută. M-am oprit într-o parcare și m-am întâlnit cu băiatul meu la Cluj, la facultate. Întâlnirea a fost în parcarea unui lanț comercial. Am intrat și am încercat să identific în caserole porcul românesc și porcul din afară. E drept că nu mai am vederea ca la 20 de ani, dar mi-a fost foarte greu să citesc de unde vine carnea de porc.
Nu pe toate caserolele, dar pe multe produse informația era greu de identificat. Mi-a luat câteva minute până am deslușit etichetele. Am văzut și caserole pe care scria „îngrășat în România”. Nu scria unde s-a născut purcelul. Pe altele scria proveniență Spania.
O informare corectă există, dar trebuie să ai timp și chef să stai să citești și să deslușești scrisul acela mic. Deci trebuie să ajungem la un nivel de informare facil, ușor de înțeles”, a mai spus ministrul.
Tanczos Barna a făcut câteva precizări importante și în ceea ce privește vânzarea cărnii congelate.
”În ceea ce privește vânzarea cărnii congelate după decongelare ca și carne refrigerată, un ordin al ANSVSA va lămuri probabil acest lucru și va interzice vânzarea cărnii congelate după decongelare ca fiind carne refrigerată. Este în dezbatere la ANSVSA și probabil veți primi detalii în zilele următoare.
Dintr-o listă de 9 sau 10 lanțuri comerciale, un singur lanț nu avea la prima strigare program propriu de promovare a produselor din România. Celelalte au declarat că au astfel de programe. Unele sunt chiar eficiente și furnizorii spun că a crescut consumul de carne cu origine România, născut, crescut, îngrășat, sacrificat în România.
O să mergem probabil și pe exemple concrete de lanțuri comerciale, pentru că le vom analiza pe toate. Dacă tot am fost într-un magazin, o să merg la fiecare și le voi verifica pe toate la fața locului, fără să anunț. Dacă știi unde să cauți, găsești carne de proveniență autohtonă în fiecare magazin. Întrebarea este cât timp îți ia să o identifici și cât de ușor este pentru consumator. Lanțurile comerciale au spus că vor veni cu campanii de conștientizare. Este nevoie de un efort comun, inclusiv din partea consumatorului. Acesta este adevărul”, a mai declarat ministrul interimar al Agriculturii.
![]()
ACTUAL
De la corporaţie la antreprenoriat. Afacerea cu care doi români au cucerit piaţa gustărilor sănătoase: „Standardele înalte nu sunt opționale”
Publicat
acum 2 orela
21 mai 2026Autor
admin
Conştientizând acest pericol, mulţi români încearcă să acorde o mai mare importanţă obiceiurilor zilnice. Fie sunt mai atenţi la calitatea alimentelor pe care le consumă, fie devin vegetarieni, vegani sau raw vegani, fie fac mai multă mişcare, sau apelează la tot felul de tehnici de „well-being” – acele tehnici care te ajută să îţi îmbunătăţeşti starea de bine la nivel fizic, mental, emoțional – precum meditaţia sau yoga.
Dintre toate cele enumerate, schimbarea stilului de alimentaţie este, poate, cel mai dificil. Şi nu ne referim neapărat la costul alimentelor, ştiut fiind faptul că cele considerate bio sunt, de regulă, mai scumpe decât cele convenţionale, ci mai degrabă la slăbiciunea multora pentru alimentele gustoase, la uşurinţa cu care cad pradă tentaţiilor culinare.
Căci câţi dintre noi pot rezista unei merdenele calde, unei amandine bine însiropate, unui tiramisu cremos sau unui cozonac aburind? Nu există un truc universal valabil pentru a rezista tentaţiilor culinare, dar există, din fericire, alternative sănătoase şi gustoase, cu care ne putem satisface pofta de deserturi. Şi care, în plus, nu au nici consecinţe dezastruoase asupra siluetei.
De la corporaţie la business cu gustări din fructe
Din dorinţa de a le oferi oamenilor calitate și naturalețe, doi români au deschis un business cu gustări naturale din fructe, care păstrează cât mai fidel aroma autentică a acestora.

După mulţi ani petrecuţi în corporaţie, Cristian Drăgan şi Edmona Popa au pus bazele unei afaceri cu gustări din fructe, gustări care respectă integritatea fructelor. Şi nu, nu este vorba despre bine-cunoscutele fructe confiate, gustoase, de altfel, dar pline de zahăr.
„Am pus bazele afacerii noastre dintr-un impuls simplu și sincer: dorința de a transforma o pasiune într-un business construit pe calitate și naturalețe.
Amândoi venim din mediul companiilor multinaționale — mai exact din domeniul customer experience și servicii clienți. Împreună, aducem o experiență cumulată de 36 de ani în care am învățat că detaliile contează, că profesionalismul se simte și că standardele înalte nu sunt opționale. Exact această mentalitate am adus-o cu noi când am construit Fruit Story.
Ne-am dorit ceva aparent simplu: gustări naturale, gustoase, cât mai fidele aromei autentice a fructelor. Fără compromisuri și fără scurtături. De aceea, acordăm o atenție deosebită fiecărui pas al procesului — de la selecția fructelor până la produsul final — folosind echipamente moderne pentru a păstra aroma, textura și calitatea naturală intactă și cel mai important fără să adăugam aditivi, conservanți sau zahăr”, ne-a declarat Cristian.

Calităţile gustărilor din fructe
Gustările din fructe nu conţin siropuri sau conservanţi ascunși, dulceața lor este naturală. Sunt pregătite cu ajutorul echipamentelor profesionale, care asigură o uscare uniformă, concentrând aromele în fiecare felie.
De menţionat că fructele folosite pentru prepararea acestor gustări sunt recoltate manual.
„Nu inventăm arome noi. Doar le păstrăm pe cele pe care natura le-a perfecționat deja. Fără zahăr, fără aditivi, doar energie pură din livadă.
Am început Fruit Story dintr-o nevoie simplă: frustrarea de a nu găsi gustări care să respecte integritatea fructului. Majoritatea „fructelor uscate” erau de fapt confiate în zahăr.

Astăzi, misiunea noastră s-a extins. De la fructele uscate lent la meticulozitatea ceaiurilor de specialitate și textura artizanală a leather-ului de fructe, fiecare produs este o declarație de puritate. Natura nu are nevoie de ajutor pentru a fi delicioasă, ci doar de atenție și respect”, se arată în descrierea de pe site-ul afacerii.
Gustări potrivite şi pentru adulţi, şi pentru copii
Gustările din fructe pregătite de Cristian şi Edmona sunt recomandate atât adulţilor, cât şi copiilor. Sunt gândite pentru cei care vor să mănânce sănătos, dar fără să renunţe la plăcere.
„Credem în echilibru. Ciocolata e delicioasă — și n-o să spunem altfel — dar credem că fructele merită un loc la fel de important în viața de zi cu zi. Fruit Story este o alternativă practică și gustoasă, gândită atât pentru copii, cât și pentru adulți care vor să mănânce mai bine fără să renunțe la plăcere”, mai spune Cristian.
Colaborări cu producătorii locali: „Gustul autentic, ‘de acasă’, este ceva ce tot mai mulți oameni caută”
Din dorinţa de a le oferi oamenilor produse cu gust autentic, Cristian şi Edmona au în plan ca, în viitorul apropiat, să încheie parteneriate cu producători locali.
„Privim spre viitor cu un obiectiv clar: parteneriate cu producători locali români. Nu doar pentru a susține businessurile din țară, ci și pentru că știm că gustul autentic, „de acasă”, este ceva ce tot mai mulți oameni caută. Şi noi vrem să îl aducem în fiecare pungă de Fruit Story”, mai spune Cristian.
![]()
ACTUAL
Cât costă un kilogram de cireșe în Piața Rahova din Capitală. Prețurile sunt de cinci ori mai mici decât cele din Piața Amzei
Publicat
acum 2 orela
21 mai 2026Autor
admin

Primele cireșe au apărut și în Piața Rahova din Capitală, considerată cea mai ieftină piață din București. Aici, un kilogram de cireșe costă de cinci ori mai puțin decât costă în Piața Amzei.
Cât costă cireșele în Piața Rahova. Sunt aduse din Grecia și sunt cele mai ieftine cireșe din Capitală
Cei care au poftă de cireșe le pot cumpăra la un preț decent din Piața Rahova, din Capitală. Fructele sunt aduse din Grecia, iar un kilogram costă între 18 și 27 de lei, potrivit Libertatea.
Tot în Piața Rahova o legătură de ceapă verde costă 1,5 lei, usturoiul verde se vinde cu 2 lei, iar un kilogram de cartofi noi costă 4 lei.
În Piața Obor, un kilogram de cireșe aduse din Grecia costa weekendul trecut 15,90 lei, în timp ce un kilogram de cireșe românești costa între 10,25 lei și 30 de lei. 14 lei kilogramul,
Cele mai scumpe cireșe sunt, însă, în Piața Amzei, acolo unde un kilogram costă 65 de lei. Vânzătorii spun că prețul mare reflectă chiria mare pe care o plătesc.
De asemenea, tot în Piața Rahova o legătură de ceapă verde costă 1,5 lei, usturoiul verde se vinde cu 2 lei, iar un kilogram de cartofi noi costă 4 lei.
![]()
ACTUAL
Când vor fi plătite pensiile în iunie. Posibile întârzieri din cauza Zilei Copilului
Publicat
acum 2 orela
21 mai 2026Autor
admin

Când vor fi plătite pensiile în iunie. Sunt posibile întârzieri din cauza faptului că bugetarii sunt liberi la 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului și a Rusaliilor.
Potrivit informațiilor publicate de Casa Națională de Pensii Publice și unor surse apropiate sistemului de distribuție, plata pensiilor nu va fi suspendată luna viitoare, însă programul de livrare poate suferi mici modificări logistice, din cauza zilei de 1 iunie, transmite kanald.
Sărbătoarea de 1 Iunie, va cădea într-o zi de luni, ceea ce înseamnă că pensiile distribuite prin Poșta Română ar putea ajunge cu întâziere la beneficiari. Se anticipează că seniorii care încasează banii direct la poștaș își primi pensiile în intervalul 2-15 iunie.
Citește și Super ofertă la LIDL. Produsul vânat de meșterii din toată România este acum la reducere
Pentru pensionarii români care locuiesc în străinătate, transferul banilor ar putea fi făcut în jurul datei de 20 iunie.
Cât privește banii cuveniți seniorilor care încasează pensiile pe card, nu sunt anunțate întârzieri. Ziua tradițională de plată este 12 a fiecărei luni, care, în iunie, va fi una de vineri, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să fie probleme. Ora la care vor intra banii pe card diferă însă de la o bancă la alta.
În ultimii ani, băncile au procesat rapid transferurile făcute de Casa Națională de Pensii Publice, iar în unele cazuri sumele au fost vizibile în cont încă de la primele ore ale dimineții, mai notează sursa citată.
În România, circa 2,5 milioane de seniori încasează pensia direct pe card.
![]()
ACTUAL
Cât costă o simplă salată de vară cu roșii și castraveți românești. Prețurile din piața Amzei, Obor sau Rahova
Publicat
acum 3 orela
21 mai 2026Autor
admin

Prețurile legumelor în piețele din București diferă, iar o salată simplă de vară poate avea costuri variate în funcție de locul în care faci cumpărăturile. Chiar dacă prețurile roșiilor au mai scăzut față de lunile martie și aprilie, acestea rămân încă ridicate.
Pentru a estima cât costă o salată de vară, trebuie să luăm în calcul, potrivit Libertatea, că avem nevoie de 300 de grame de roșii (2 bucăți) și 300 de grame de castraveți (2 castraveți). Pe lângă acestea se mai adaugă ceapă și pătrunjel, în funcție de disponibilitatea ingredientelor din fiecare piață.
Cât costă o salată de vară în funcție de piața de unde cumperi legumele
Piața Amzei
În Piața Amzei, roșiile românești se vindeau sâmbătă, 16 mai 2026, cu 35 sau 40 de lei kilogramul, iar castraveții, cu 15 lei/kg. Pătrunjelul costă 3 lei/legătura, potrivit sursei citate.
Astfel, o salată de vară cu roșii românești, castraveți și pătrunjel poate ajunge să coste în jur de 19,50 lei:
- două roșii (0,3 kg): 12,00 lei
- 2 castraveți (0,3 kg): 4,50 de lei
- o legătură de pătrunjel: 3,00 lei
- Total: 19,50 de lei
Piața Rahova
Piața Rahova oferă roșii la prețuri începând de la 12,5 lei/kg, dar și la 13,90 de lei/kg. Ceapa verde este disponibilă la 1,50 lei pee legătură. Astfel, salata realizată aici costă doar 5,67 lei, dar fără castraveți și pătrunjel:
- două roșii (0,3 kg): 4,17 lei
- o legătură de ceapă: 1,50 de lei
Piața Obor
În piața Obor, roșiile românești sunt disponibile la prețuri variate, între 14 și 25 de lei/kg, iar castraveții costă 6,90 de lei/kg. Ceapa verde se vinde cu 2 lei per legătură. Această salată ajunge la un total de 8,84 lei:
- două roșii (0,3 kg): 4,77 de lei
- 2 castraveți (0,3 kg): 2,07 lei
- o legătură de ceapă: 2,00 lei
![]()
ACTUAL
Tragedie la marginea Capitalei. Doi soți care se aflau pe o trotinetă, spulberați de un tren aflat în probe
Publicat
acum 4 orela
21 mai 2026Autor
adminTragedie la marginea Capitalei. Accidentul s-a petrecut în zona Pipera-Voluntari. Cei doi soți se aflau pe o trotinetă în momentul în care au fost spulberați de un tren aflat în probe.
Tragedie la marginea Capitalei. Doi pensionari aflați pe o trotinetă, spulberați de tren
Accidentul s-a petrecut între stațiile Pantelimon și București Băneasa, într-o zonă în care era interzisă traversarea căii ferate. Martorii la tragedie au sunat imediat la 112, însă, din păcate, salvatorii nu au reușit să mai facă nimic pentru bărbatul de 86 de ani sau pentru femeia de 75 de ani.
Citește și Accident grav în București. Un motociclist a murit după ce a intrat într-un parapet
O cameră de supraveghere montată pe tren a surprins momentul tragediei, iar imaginile sunt acum analizate de procurori, scrie ObservatorNews.ro.
Potrivit CFR Călători, trenul aparținea operatorului privat InterRegional Călători, iar în momentul în care a avut loc tragedia era în probe.
![]()

O avocată din Iași cere despăgubiri de 10.000 de euro unui client care i-a dat doar o stea din cinci într-o recenzie pe net. Ce a decis instanța

Sorin Grindeanu: „Mă aştept să existe a doua rundă de consultări la Cotroceni”. Care sunt cele două linii roşii ale PSD

Ce ne aduce aliniamentul Venus – Jupiter din 9 iunie 2026. Nativii născuți în aceste patru luni pot atrage bani și oportunități uriașe

ULTIMA ORĂ: Mario Iorgulescu, opt ani şi opt luni de închisoare, sentinţa e definitivă

Testul care îți arată adevărul despre relația ta. Află dacă partenerul tău îți este suflet pereche

Polițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția

Fără flori și lacrimograme: Dragoș Predescu își anunță demisia de onoare din funcția de subprefect

ATENȚIE, ȘOFERI! Restricții majore de trafic în Argeș: „Raliul Argeșului 2026” închide DN73C și Transfăgărășanul

Inițiativă civică fără precedent în Argeș: Panouri de avertizare montate pe drumurile județene periculoase

Asfalt electoral cu predare în 2028: Încep lucrările pe DJ 703G, drumul care leagă Argeșul de Valea Oltului

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Tupeul martalogilor PSD n-are limite: Tac in timp ce drumurile din Arges crapă – DJ 738 a ajuns o ruletă rusească pentru șoferi nici doi ani de la „modernizare”
Strigător la cer! Au trecut deja trei zile de când puțina presă obiectivă din județ, inclusiv noi, a tras un...

Asfalt electoral cu predare în 2028: Încep lucrările pe DJ 703G, drumul care leagă Argeșul de Valea Oltului
După ani lungi de promisiuni, minciuni, amânări și acuzații de incompetență administrativă, un drum strategic care promite să scurteze distanța...

Inițiativă civică fără precedent în Argeș: Panouri de avertizare montate pe drumurile județene periculoase
Într-un gest de revoltă și responsabilitate civică, un grup de inițiativă din județul Argeș a decis să instaleze, pe cheltuială...

Fără flori și lacrimograme: Dragoș Predescu își anunță demisia de onoare din funcția de subprefect
Subprefectul de Argeș, liberalul Dragoș Predescu, a tranșat viitorul său politic în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș...
Curtea de Argeș

ULTIMELE ANALIZE!!! Apa din Curtea de Argeș, plină de bacterii fecale și FAKE NEWS! DSP avertizează oficial: APA NU ESTE POTABILĂ!
Strigător la cer, dar oficial: de opt luni de zile, locuitorii din municipiul Curtea de Argeș sunt condamnați să folosească...

START! Începe atribuirea locurilor de parcare rezidențiale în Curtea de Argeș! Prima etapă debutează pe 27 mai
După doi pași greșiți, administrația locală din Curtea de Argeș face un al trelea pas care seram că va fi...

Tradiția continuă la Corbi: Ediția a 54-a a Festivalului „Rapsodia Păstorească” vă așteaptă duminică 24 mai
Comuna Corbi îmbracă din nou haine de sărbătoare! Primăria și Consiliul Local Corbi, alături de Asociația Ansamblul Ciobănașul – Corbii...

Polițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
Agentul de poliție Vilcescu Radu Nicolae, din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, a fost condamnat definitiv pentru abuz în...

ATENȚIE, ȘOFERI! Restricții majore de trafic în Argeș: „Raliul Argeșului 2026” închide DN73C și Transfăgărășanul
Pregătiți-vă pentru un weekend cu adrenalină pe traseu, dar și cu ceva ocoliri la volan! CNAIR a anunțat restricții majore...
Mioveni

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...
Câmpulung

Sfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Un...

VIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital
În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la...

Șofer de microbuz prins beat la volan pe ruta Pitești – Câmpulung
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat ieri un conducător al unui mijloc de transport persoane, de 47 de ani, care...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniSFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!
ACTUALacum 3 zilePolițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
ACTUALacum o săptămânăMINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?
ACTUALacum 2 săptămâniFamilie din Argeș acuzată de trafic de persoane și proxenetism – Ar fi traficat zeci de tinere în Austria
ACTUALacum o săptămânăATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal
INFO IMOBILIARacum 2 săptămâniRefugiul tău anti-stres: TOP 6 trucuri de design „biofilic” care îți schimbă radical starea de spirit
ACTUALacum 2 săptămâniHAI LA STAT! Primăria Corbeni angajează
UTILEacum 2 săptămâniUși de interior: ce material alegi și cum eviți greșelile care se văd în timp















Ultimele Comentarii