Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Sărăcia îşi spune cuvântul – Argeşenii nu s-au mai îngrămădit să-şi achite taxele şi impozitele la început de an

Publicat

in

BANIÎn timp ce o bună parte dintre români s-au îngrămădit încă din primele zile ale anului la ghişeele primăriilor, pentru a-şi achita taxele şi impozitele, la Curtea de Argeş afluxul de contribuabili a fost unul normal. Nu s-au format cozi şi nici îmbulzeli deşi o mare parte dintre argeşeni aleg totuşi să-şi achite taxele până la data de 31 martie, pentru a putea beneficia de o reducere de 10%. Impozitele la case, maşini sau terenuri scad astfel cu câţiva lei sau chiar zeci de lei în cazul în care sunt achitate în totalitate până la data amintită mai sus.

„La Curtea de Argeş taxele şi impozitele au rămas la acelaşi nivel ca şi anul trecut. Totodată, au fost stabilite şi două termene pentru achitarea dărilor. Astfel, contribuabilii trebuie să plătească jumătate din sumă până la data de 31 martie, iar cealaltă parte poate fi plătită până la data de 30 septembrie. Şi în acest an argeşenii pot beneficia de o reducere de 10% din valoare impozitului, dacă vor achita suma datorată până la 31 martie”, a declarat Gheorghe Dincă, şef Serviciul Taxe şi Impozite, din cadrul primăriei municipiului.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Tragedie în joia mare în Argeș: Doi tineri de 19 si 15 ani morti intr-un cumplit accident

Publicat

in

De

Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp comuna Căldăraru. În urma verificărilor preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din Căldăraru, care conducea un autoturism, pe DN 65 A, dinspre Pitești, în localitatea Căldăraru, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a lovit un stâlp de electricitate și un copac și s-a răsturnat pe plafon.

În urma impactului, conducătorul auto și un pasager, de 15 ani, au rămas încarcerați, iar în urma extragerii de către echipajele specializate, au fost declarați decedați.

Alți doi tineri, de 14, respectiv 17 ani, pasageri în autoturism, au fost răniți, însă, după evaluarea efectuată de echipajele medicale, au refuzat transportul la spital.

În cauză, va fi întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

A fost vorba de un autoturism care a lovit un stâlp și a fost găsit, de către forțele de intervenție, răsturnat în afara părții carosabile.

Toate cele patru persoane sunt de sex masculin, două se afla acum în grija echipajelor medicale, iar pentru celelalte două, din păcate, nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.

La acest incident au fost alocate două echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, alături de două echipaje ale SAJ cu două ambulanțe.

Citeste mai mult

ACTUAL

Mânz în pericol, salvat de Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș

Publicat

in

De

În ziua de 01 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, în urma unui apel 112, de către polițiștii Postului de Poliție Băiculești, cu privire la faptul că, pe raza localității Băiculești se află, abandonat, un exemplar cabalin, de vârstă foarte mică.

Întrucât mânzul se afla în stare de pericol, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protectia Animalelor l-au transportat la o asociație privată de protecție a animalelor, de pe raza localității Brăduleț, pentru a beneficia de asistență medicală, adăpost și îngrijire specializată.

În baza art.24, ind.1 din Legea 205/2004R privind protecția animalelor, a fost emis un Ordin de plasare a animalului în adăpost.

Verificările continuă, pentru stabilirea împrejurărilor în care animalul a ajuns în această situație și luarea măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș recomandă tuturor posesorilor de animale să se preocupe de bunăstarea acestora, de hrană, adăpost, starea de sănătate, precum și de supravegherea lor.

Fapte precum lăsarea în libertate fără supraveghere sau abandonarea sunt sancționate de normele legale în vigoare.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend