„Întregalde”, noul film semnat de Radu Muntean, a fost proiectat luna trecută la festivalul de la Cannes. Premiera națională are loc joi, 29 iulie, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în cadrul TIFF. Am vorbit cu regizorul despre această poveste de supraviețuire, unde personajele descoperă că intențiile bune funcționează mai bine în teorie decât în practică.

Filmul începe cu trei orășeni care merg într-un sat din județul Alba să doneze pachete cu mâncare. Rămân blocați pe un drum noroios și se întâlnesc cu un bătrân pe care vor să-l ajute.

Când văd că problemele care apar sunt mai importante decât generozitatea, cei trei încep să-și pună la îndoială fiecare decizie. Apar certuri, momente disperate în care-și pierd speranța, conflicte ce-i dezbină.

Pe tot parcursul acestor momente tensionate, personajele încep să-și pună întrebări despre propriul lor altruism. Cum ar trebui să-l ajute pe bătrân? Dacă își pun în pericol propriile vieți pentru o faptă bună? Răspunsurile variază de la personaj la personaj, dar dinamica dintre ele păstrează interesul pe tot parcursul filmului.

Când vrei să ajuți pe cineva, trebuie să înțelegi că ideea ta de bunătate poate fi în contradicție cu așteptările celuilalt. Tu crezi că faci bine, dar în realitate îți hrănești egoul, pentru că persoana pe care vrei să o ajuți are o altă nevoie sau dorință.

În problema generozității, e mult mai importantă înțelegerea decât acțiunea, indiferent cât de puternică e convingerea că știi drumul pe care trebui să-l urmezi.

Vedeta filmului e personajul Kente Aron, jucat de Luca Sabin, bătrânul senil care devine punctul central al poveștii cu cât ne apropiem mai mult de final. E mult spus jucat, pentru că Luca Sabin nu e actor, dar prezența lui pe ecran e capitală pentru „Întregalde”. Merită să-l vezi doar pentru acest personaj cu adevărat fascinant.

Radu Muntean a avut o sclipire de geniu când s-a decis să-l folosească în film pe acest localnic din comuna Rîmeț. Apropo de regizor, înainte de premiera națională de la festivalul TIFF, am stat de vorbă cu el despre cum l-a descoperit pe Luca Sabin, temele prezentate în film și cum crede că va reacționa publicul din România la „Întregalde”:

Incidentul care declanșează acțiunea e unul foarte comun, oricui i se poate întâmpla să rămână împotmolit într-o pădure. Sunt curios dacă a fost inspirat dintr-o experiență personală?

Serios? Uite chiar nu m-am gândit că e așa de comun să rămâi o noapte în pădure, împotmolit cu mașina, după ce ai încercat să salvezi un bătrân senil care își dorea să ajungă la un gater de mult părăsit.

În orice caz, ideea filmului are la bază expedițiile umanitare, cât se poate de reale, pe care asociațiile de offroad le organizează de obicei în preajma Crăciunului, în zone izolate, în care localnicii trăiesc în condiții foarte aspre și se deplasează foarte greu în timpul iernii. Dincolo de asta, totul e ficțiune.

De ce ai ales această comună din Alba pentru desfășurarea acțiunii filmului? De ce în Ardeal și nu în altă regiune din România?

Am participat, împreună cu Alex Baciu și Răzvan Rădulescu, cei doi co-scenariști, la două astfel de acțiuni umanitare și ambele au fost în zona asta a Apusenilor. Prima chiar în Întregalde și a doua, la vreo doi munți distanță, la Ponor.

Până la urmă, majoritatea locațiilor le-am filmat la Rîmeț, care e între aceste două localități. Vorbim de sate foarte extinse ca suprafață și foarte puțin populate, cu infrastructură modestă, care se strică în fiecare an și mai rău de la inundații.

Sunt pâlcuri de două-trei case care se află la kilometrii distanță unele față de altele și toate față de magazinul sătesc, dispensar sau școală. Deci, în principiu, dacă îți dorești să ajuți pe cineva și să te și dai cu mașina pe drumuri sparte, pe zăpadă sau noroi, cam aici ar fi de venit.

În plus, mi-am dorit ca natura să fie un personaj în film și aici, relieful e foarte jucat, se schimbă brusc, de la peisaje fabuloase cu văi deschise și creste stâncoase în fundal, la păduri cu relief contorsionat, care noaptea devin imprevizibile și periculoase.

Luca Sabin, actorul care-l joacă pe Kente, iese în evidență pe tot parcursul filmului. Cum ai dat de acest actor? E actor?

Nu, cum o să fie actor? Mi-era clar încă de la început că n-are cum să fie actor, îmi doream ca personajul ăsta să fie autentic fără drept de apel. N-ai cum să iei un actor care a făcut o viață teatru și să-l pui să joace convingător un bătrân tăietor de lemne care a lucrat o viață la gater.

Trebuia să arate, să vorbească și să se miște ca un om de-al locului. Luca Sabin e un localnic din Rîmeț, pe care l-am întâlnit în prospecția de locații. Mergea să cosească iarba bisericii din Rîmeț, împreună cu alți doi consăteni.

Foarte multe linii de dialog par improvizate de el. A citit scenariul sau i-a dat doar niște indicații despre ce ar trebui să vorbească?

Am avut mare noroc cu Luca Sabin. Arăta la fel de fragil ca personajul pe care mi-l imaginasem dar era de fapt extrem de rezistent și puternic, își dorea să joace în film, a înțeles ce are de făcut și a intrat imediat în rol. Rol pe care, în parte, l-am construit împreună cu Luca Sabin, adăugând poveștile lui personale, pentru că s-a nimerit să aibă aceeași meserie ca personajul din film.

Omul povestea, eu integram în dialog, apoi îl convingeam să reproducă la cadru textul care era parte din scenariu, parte din propria lui experiență. Printr-o cască minusculă îi transmiteam din când în când informații în timpul cadrului iar el le procesa și reușea să se integreze foarte bine în dinamica momentului respectiv.

Sigur, de mare ajutor au fost și cei trei actori principali (Maria, Ilona și Alex), care l-au tratat de la început ca pe un coleg de platou.

Filmul e clădit pe mai multe motive ce țin de dualitate: tineri vs. bătrâni, provincie vs. București, săraci vs. bogați. De ce ai ales să prezinți aceste defecte din societatea noastră?

Nu cred că e un film despre defectele din societatea noastră, sau cel puțin nu așa l-am gândit eu. Mi-am dorit să fac un film despre resursele, limitele și diferitele perspective ale generozității. Sigur că la un moment dat, asta implică un anumit tip de dualitate, dar nu e gândită antagonic.

Lumile astea sunt diferite, localnicii pot părea extratereștrii pentru orășeni și invers, dar nu cred că se află neapărat într-un conflict. Sau nu despre asta vreau eu să vorbesc.

Sunt mai multe paliere pe care se discută despre altruism în film. Faptul că Maria îl salvează pe Kente, are mai multă importanță pentru Maria decât pentru Kente, dar asta n-o face pe Maria o ipocrită.

Într-o perspectivă mai largă, acest tip de reflex moral, chiar dacă face parte dintr-un soi de proiect personal, cred că ne-a ajutat să supraviețuim ca specie.

Viciul lui Kente, alcoolul, e prezentat ca fiind unul dintre motivele pentru care nu merită băgat în seamă. Dar din discuțiile care au loc în mașină între orășeni reiese faptul că și ei au propriile vicii și păcate. Cu toate astea însă, ei nu sunt văzuți ca fiind o rușine. Crezi că lipsa unei autoevaluări stă la baza acestor prejudecăți?

Te contrazic, nimeni nu-l face bețiv pe Kente, iar cel mai urât vorbește despre el localnicul jucat de Toma Cuzin. Sigur că prejudecăți există, de ambele părți. De exemplu, spre finalul filmului, Măriuța, vecina lui Kente e convinsă că efortul Mariei de a-l salva pe bătrân are la bază dorința de a-i cumpăra ieftin casa bătrânească.

În general, ne grăbim să judecăm lucrurile pe care nu le înțelegem, aplicându-le o etichetă care ne e familiară. Că e mai comod așa. În film, Kente e pentru cei trei orășeni din jeep, un bătrânel simpatic și vorbăreț, atâta vreme cât nu-i bagă pe drumuri impracticabile, unde urmează să-și petreacă noaptea, în frig și izolați de lume.

Dar, chiar și în aceste condiții, se duc prin pădure și-l salvează pe bătrân de la o moarte sigură. Pot fi în egală măsură avocatul apărării localnicilor și al orășenilor, dacă e să avem un debate, dar din punctul meu de vedere nu există luptă de clasă în filmul ăsta.

Interesant mi se pare tocmai, să pui unghiurile astea laolaltă și să îndemni spectatorii să-și chestioneze propriile limite sau prejudecăți.

Există un act de caritate fără un strop de vanitate?

Probabil că nu, și ăsta e unul din motivele pentru care oamenii fac personaje interesante și complexe. Personajele impecabile, eroii sau sfinții părinți, nu cred că pot fi interesante decât pentru copii, și atunci doar dacă bagi o grămadă de bani în efecte speciale și desfășurări de forțe.

Eu încerc să-mi construiesc personajele în așa fel încât să devină un amestec viu de calități și defecte. Ca noi toți. Faptul că ai ceva să-ți demonstrezi atunci când ești pe cale să fii generos nu mi se pare că plafonează nivelul moral al faptei. Dar iarăși, e o chestiune de perspectivă.

După film, poți rămâne cu deziluzia că nu există altruism în valoare absolută și că până la urmă toți vom ajunge precum Kente, un nimic în marele timeline universal sau poți concluziona că există un fel lucid de a-ți trăi viața, conștient de consecințele și de motivațiile acțiunilor tale.

După un anumit punct filmul devine doar despre Kente. Ce te-a atras atât de mult la acest personaj încât să-l pui în centrul atenției?

Kente are în primă fază rolul de a testa personajele principale, asemeni Sfântului Petru, în basmele populare. Le oferă ocazia să fie altruiști, din postura celui pus în pericol. În final însă, mi s-a părut important să rămân cu Kente pentru a înțelege că nu e doar o carcasă umană, așa cum pare a fi pentru toți ceilalți.

E un om cu o biografie, cu un trecut. Mi-am dorit să însemne ceva pentru spectator.

Apari în film, e al doilea tău rol. De ce ai luat această decizie de a trece în fața camerei?

Îmi place să joc, e o provocare și o ocazie să înțeleg mai bine prin ce trece un actor în timpul cadrului. Cred că mă ajută să lucrez mai bine cu actorii. În plus, acum nu mai poate să-mi spună nimeni: e ușor să dai indicații de pe margine.

Trebuie să mărturisesc însă că la un moment data m-au copleșit problemele de la filmare, du-te-vino-ul ăla dintre perspectiva actorului imersat în filmare și cea a regizorului care trebuie să controleze tot momentul, plus locul lui în schema mare a filmului. Așa că, pe undeva am fost ușurat când s-au terminat secvențele în care am jucat.

Cum crezi că va reacționa publicul de la TIFF la „Întregalde”?

E un film care invită la discuții aprinse. E întotdeauna complicat să prevezi cum va reacționa publicul. Fiecare vizionare e diferită, are un vibe anume, în funcție de disponibilitatea și educația cinematografică a publicului. Se simte asta în sală.

La TIFF vin în majoritate cinefili, oameni interesați de fenomen, așa că mă aștept la reacții vii, în timpul proiecției și după. Să vedem, abia aștept.