Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Tragedie în Argeș! Bărbat îngropat sub un mal de pământ – Lucra la o canalizare

Publicat

in

Pompierii din județul Argeș au fost solicitați astăzi să intervină în cazul unei persoane surprinse sub un mal de pământ, în timp ce se efectuau lucrări de canalizare în comuna Bogați.

Victima a fost identificată sub dărâmături și s-a îndepărtat pământul până în zona membrelor inferioare. Aceasta se află la o adâncime de peste 3 metri.
Bărbatul nu prezintă funcții vitale, din pacate, posibile lividități cadaverice. În continuare se lucrează pentru degajarea pământului de lângă victimă.

La fața locului s-au deplasat echipaje de la Detașamentele Pitești și Bradu, dar și de la Garda de Intervenție Topoloveni. Intervin pompieri cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială cu container multirisc, o ambulanță SMURD și una de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare, iar echipele fac tot posibilul pentru a ajunge la victimă cât mai curând posibil.

Vom reveni cu informații suplimentare

Citeste mai mult

ACTUAL

Nicolae Velcea: Dacă lucrările sunt neconforme, la final vom face toate demersurile legale și nu vom achita niciun ban firmei executante

Publicat

in

Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, deși este la primul mandat, a reușit în cei patru ani să facă investiții fără precedent în localitate, fiind pe primele locuri în ceea ce privește atragerea de fonduri guvernamentale și europene. Cu toate acestea, mai ales în această perioadă de campanie electorală, unii dintre adversarii politici distorsionează adevărul, încercând să manipuleze opinia publică prin minciuni. Este și cazul unora care pun la îndoială lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor din oraș, încercând să inducă lumea în eroare. Pe rețelele sociale circulă un clip video în care se prezintă ca finalizat un tronson de drum aflat încă în lucru, de fapt. Nicolae Velcea este însă categoric și spune că orice lucrare executată în Ștefănești care nu va fi conform cerințelor nu va fi achitată:

“Lucrarea este încă în derulare, are termen de execuție 12 luni din data de 04.04.2024. Recepția nu a fost efectuată și nu am făcut nicio plată către firma care execută investiția. După terminarea acesteia se va face recepția finală, iar dacă lucrările sunt neconforme vreau să îi asigur pe cetățeni că vom face toate demersurile legale și nu vom achita niciun ban firmei executante. Ca de obicei, nu facem rabat la calitate! Lucrările de modernizare a străzilor se plătesc doar dacă sunt bine executate!”, a declarat primarul Nicolae Velcea.

Material publicat de către Uta Media Network SRL la comanda Partidului Social Democrat, filiala Argeș – Cod mandatar financiar: 21240002

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | PERCHEZIȚII ÎN ARGEȘ LA PERSOANE CERCETATE PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ – Uite pe cine a săltat mascații

Publicat

in

La data de 29 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat 26 de percheziții domiciliare, în județul Argeș și municipiul București, în 7 cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală.

În cinci dintre cauze, în urma cercetărilor a reieșit că, în perioada 2021 – 2023, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi comercializat, prin intermediul magazinelor proprii, mărfuri achiziționate de la un complex comercial de tip cash&carry, ca persoane fizice, fără să fi înregistrat achizițiile realizate și veniturile obtinuțe, modalitate prin care a fost prejudiciat bugetul de stat cu 1.486.191 de lei.

Într-o altă cauză penală, din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2022-2023, o persoană fizică ar fi comercializat, în mod repetat, autoturisme second-hand, provenite din altă țară, în valoare de 1.293.525 de lei, fără a declara veniturile realizate, aducând, astfel, un prejudiciu bugetului de stat, estimat la 245.669 de lei.

În cea de-a șaptea cauză penală a reieșit că o persoană, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi declarat fictiv sediul social și ar fi omis, în totalitate, înregistrarea operațiunilor comerciale efectuate, în vederea sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale și vamale.

7 persoane vor fi conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Activitățile de percheziție domiciliară s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend