Analiza execuției bugetare la 10 luni oferă deja o perspectivă destul de bună cu privire la anul viitor dar și cu privire la constrângerile și limitările în construirea următorului buget pentru România. Dezechilibrele din bugetul de stat adaugă presiuni suplimentare pe inflație și pe dobânzi fiind pro-ciclice în contextul crizei complexe pe care o parcurgem în prezent.

Cristian PaunFoto: Arhiva personala

Pericolele și riscurile sunt mari și în creștere, necesitând o abordare foarte chibzuită și precaută din partea autorităților. Bugetul de anul viitor va trebui bine cumpănit și așezat pe ipoteze cât mai realiste cu privire la creșterea economică și la motoarele din spatele acesteia (consumul privat, consumul guvernamental).

Nu am reușit să reducem semnificativ deficitul bugetar, în ciuda unor încasări suplimentare la bugetul de stat

În primul rând, trebuie spus că nu am reușit să reducem semnificativ deficitul bugetar, în ciuda unor încasări suplimentare la bugetul de stat: deficitul la 9 luni este de -3,04% din PIB, față de -3,75% din PIB în 2021 (9 luni).

Diminuarea deficitului deși pare semificativă (19%, aproximativ 1/5 din deficitul de anul trecut), ea apare pe fondul unor venituri totale care au crescut cu 22,6% și a unor venituri fiscale care au crescut cu 24,8%. Asta înseamnă că au fost adăugate în continuare cheltuieli mai mari, cheltuielile totale având o creștere apropiată de cea a veniturilor, de 18,6%.

Din păcate, în continuare cresc o serie de cheltuieli care au mai puțină legătură cu dezvoltarea sau reformarea României: cheltuielile cu asistența socială au crescut cu 18% față de 2021 (au o pondere de circa 1/3 din cheltuielile totale), cheltuielile de personal au crescut și ele cu 5,5% (au o pondere de circa 1/4 din cheltuielile totale), cheltuielile cu dobânzile au crescut și ele cu 63%. Cheltuielile cu dobânzile în bugetul de stat au ajuns să fie aproape egale cu cheltuielie de capital și aproape de 2/3 din cheltuielile de cofinanțare a proiectelor cu finanțare nerambursabilă europeană.

În ciuda creșterii veniturilor la bugetul de stat, există aici o serie de vulnerabilități greu de surmontat în proiecția bugetară viitoare. Creșterea încasărilor vine în bună măsură din inflație și mai puțin dintr-o mai bună colectare a taxelor de către autorități.

Inflația este bună pentru stat pe partea de venituri dar cum cheltuielile se plătesc la prețuri inflatate, efectul ”pozitiv” așteptat de Guvern nu va fi foarte mare

Este o creștere nominală mare, reală însă este mult mai mică. Inflația este bună pentru stat pe partea de venituri dar, pentru că cheltuielile se plătesc la prețuri inflatate, efectul ”pozitiv” așteptat de Guvern nu va fi unul foarte mare. Este și explicația principală pentru care au crescut și cheltuielile într-un ritm similar și pentru care ajustarea deficitului este mult sub așteptări.

De fapt, pe termen lung, calculul destul de precar pe care s-a bazat Guvernul va fi și mai defavorabil pentru că inflația lovește cu precădere în cei foarte săraci care vor trebui susținuți cu măsuri suplimentare de asistență socială și lovește în consum (motorul principal al creșterii) și în mediul privat (oferta de bunuri și servicii fiind esențială în lupta cu inflația dar și pentru încasările statului). Vedem deja o încetinire a producției industriale, o încetinire a consumului sub presiunea inflației.

Pe de altă parte, observăm o dependență în creștere de venituri nefiscale în bugetul de stat. Veniturile fiscale aproape că sunt la același nivel față de anul trecut (creșterea procentului în veniturie totale este de la 49,9% la 50,8%, cu doar 0,9%), în timp ce cele nefiscale au crescut ca importanță în veniturile totale de la 7,8% la 9,6%, creșterea față de 2021 fiind de 50%, dublă față de veniturile fiscale. Asta arată că, de fapt, motorul principal al creșterii veniturilor la bugetul de stat sunt, mai degrabă, veniturile nefiscale decât cele fiscale.

Perspectivele bugetare pentru anul viitor nu sunt deloc optimiste

Aici intră, în bună măsură, profiturile încasate de stat din companiile de stat. Acest lucru relevă ceea ce am constatat de o bună bucată de vreme: beneficiind de o poziție dominată prin companiile sale pe piață (mai ales cele din gaz, energie), statul folosește o politică de preț care este echivalentul unei taxări extinse și în creștere și care completează într-o măsură tot mai mare veniturile fiscale. Evitând o creștere directă și semnificativă de taxe (care are cost electoral), statul taxează indirect populația prin aceste companii de stat.

În continuare statul se bazează pe aceiași mari contribuabili la buget. Un număr foarte redus de sectoare (energie, tutun, retail etc.) alimentează semnificativ bugetul de stat cu sume consistente pentru care statul nu depune niciun efort în a le colecta. Veniturile fiscale la buget depind într-o măsură semnificativă de 3 surse principale: TVA (20,8%, ponderea în veniturile totale a scăzut, suma încasată a crescut cu 22,1%), accize (8% din veniturile totale, ponderea în veniturile totale a scăzut, suma încasată a crescut cu 1,9%) și alte impozite și taxe pe bunuri și servicii (34,2% din veniturile totale, ponderea a crescut, suma încasată a crescut și ea semnificativ cu 26,3%).

Lipsa spațiului fiscal este evidentă și pune sub semnul întrebării consistența cofinanțării proiectelor din fonduri nerambursabile și a reformelor din spatele acestora

Veniturile din accize au însumat 29,61 miliarde lei (ianuarie – octombrie), consemnând o creștere de 3,5% (an/an). Asta înseamnă aproape 30-40% din bugetul public de pensii din România. În structură, încasările din accizele pentru produsele energetice au înregistrat o dinamică de 3,0% (an/an) – susținută atât de creșterea consumului de carburanți față de aceeași perioadă a anului trecut, cât și de majorarea accizei cu 3,6% începând cu 1 ianuarie 2022. Încasările din accizele pentru produsele din tutun au crescut cu 3,4%, în condițiile unui nivel majorat al accizei la țigarete – cu 5,5% începând cu 1 august 2022 (594,97 lei/1000 țigarete, față de 563,97 lei/1000 țigarete începând cu 1 aprilie 2021).

În concluzie, perspectivele bugetare pentru anul viitor nu sunt deloc optimiste și nu indică posibilitatea schimbării radicale a logicii și abordării fiscale din România. Lipsa spațiului fiscal este evidentă și pune sub semnul întrebării consistența cofinanțării proiectelor din fonduri nerambursabile și a reformelor din spatele acestora. Guvernul a operat o serie de creșteri de taxe (accize, taxe pe proprietate, taxe pe sectorul IMM) care vor presa și mai tare pe producție și vor îngreuna lupta cu inflația.

În plus, spirala inflație – salarii stă să înceapă, tonul fiind dat de majorarea salariului minim care, în acest context inflaționist, va fi resimțit și mai mult ca o taxă și ca o barieră în calea producției. Cu dobânzi în creștere, cu cheltuieli fixe în creștere (cheltuielile cu pensiile publice), cu o economie care încetinește pe parte de consum și producție, vulnerabilitățile din viitorul buget vor fi și mai mari.

Prioritatea numărul unu a bugetului de anul viitor trebuie să fie deficitul bugetar, o mai bună fiscalizare și continuarea luptei cu descurajarea comerțului ilicit, nefiscalizabil. Altfel, vom duce mult și bine în spate povara inflației. Mai mult timp ca alții, la nivele mai mari decât la alții.