DIVERSE
Primul caz de hantavirus, confirmat în România! Reacția Institutului Național de Sănătate Publică
Published
23 de minute agoon


Autoritățile medicale au confirmat primul caz de hantavirus din România. Potrivit datelor, este vorba despre un tânăr în vârstă de aproximativ 25 de ani, care a fost internat în Bihor, transferat apoi la Arad.
Institutul Național de Sănătate Publică a emis, cu câteva momente în urmă, primul comunicat referitor la informațiile apărute în presă. Cazul este în curs de investigație epidemiologică și clinică, iar probele biologice au fost recoltate și transmise către Institutul Cantacuzino.
„A fost raportat un caz suspect de hantaviroză, aflat în prezent în curs de investigație epidemiologică și clinică. Este vorba despre o persoană internată într-o unitate de psihiatrie din luna iulie 2023, fără contact cunoscut cu persoane bolnave sau suspecte. Probele biologice au fost recoltate și transmise către Institutul Cantacuzino pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului. Până la primirea rezultatelor de laborator, cazul rămâne încadrat drept suspiciune”, au transmis reprezentanţii INSP, într-un comunicat de presă.
Conform surselor medicale, tânărul a fost internat, timp de doi ani, la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, județul Bihor.
Pacientul a început să se simtă rău zilele trecute. Prezenta tuse, febră și diaree, medicii luând decizia de a-l transfera la Secția de Boli Infecțioase din Arad pentru investigații și tratament.
Vineri, 15 mai, medicii au stabilit că tânărul este infectat cu hantavirus.
![]()
You may like

Lavinia Petrea și-a schimbat complet stilul de viață. Ce alegere a făcut vedeta Pro TV: „Nu le mai fac eu pe toate!”

UDMR face socoteli privind viitorul politic. Kelemen Hunor, declarații despre posibilitatea de a ieși de la guvernare

Șoc la Casa Albă! Zeci de medici îl declară pe Trump inapt mintal să conducă SUA! ”Deteriorare a funcției cognitive, pierdere semnificativă a autocontrolului”
DIVERSE
Lavinia Petrea și-a schimbat complet stilul de viață. Ce alegere a făcut vedeta Pro TV: „Nu le mai fac eu pe toate!”
Published
5 minute agoon
15 mai 2026

Primul aspect pe care Lavinia Petrea l-a scos în evidență este atenția sporită la alimentație, fără a cădea însă în extrema restricțiilor severe. Vedeta Pro TV a oferit un exemplu concret de gustare care o ajută să își mențină energia pe tot parcursul zilei: 150 de grame de rodie.
Aceasta pune un preț foarte mare pe aportul de fibre, vitamina C și antioxidanți, elemente esențiale pentru un organism sănătos. Cu toate acestea, vedeta nu se privează de micile plăceri vinovate, așa că mai mănâncă câte o înghețată atunci când simte nevoia de „ceva bun”, cu condiția să fie una de calitate. „Acel ceva bun să fie cu adevărat bun!”, a subliniat Lavinia Petrea.
O altă schimbare făcută de îndrăgita prezentatoare este delegarea sarcinilor. Lavinia a înțeles că timpul petrecut altături de cei dragi este mult mai prețios decât orele pierdute cu treburile casnice. Astfel, a decis să își cumpere un robot de ultimă generație pentru curățarea podelelor.
„Nu le mai fac eu pe toate!”, a declarat Lavinia Petrea, arătându-le fanilor cum un robot inteligent se ocupă de covoare în timp ce ea se poate relaxa pe canapea alături de fiica sa, citind o carte. Această abordare face parte dintr-un plan mai amplu de a crea „spații simple, cu cât mai puține lucruri”.
Lavinia a ales să folosească transportul în comun pentru deplasările prin oraș alături de copii. Într-o imagine surprinsă în autobuz, copiii vedetei pot fi văzuți scriind sau desenând în agende, semn că timpul petrecut în trafic a devenit unul creativ și educativ.
Vedeta încurajează acum „plimbările spontane, fără un plan bine stabilit”, preferând să exploreze orașul la pas sau cu mijloacele de transport public.
În final, Lavinia Petrea a concluzionat că prioritatea ei actuală este să investească timp și energie exclusiv în lucrurile care îi plac și care îi fac bine, îndemnându-și comunitatea să reflecteze asupra propriilor alegeri de rutină.
![]()
DIVERSE
UDMR face socoteli privind viitorul politic. Kelemen Hunor, declarații despre posibilitatea de a ieși de la guvernare
Published
30 de minute agoon
15 mai 2026

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a transmis, recent, că partidul își dorește să facă parte dintr-un executiv capabil să „facă ordine în țară”, însă a admis că scenariul ieșirii de la putere nu este exclus. Declarațiile au fost făcute la Cluj-Napoca, în fața Consiliului Reprezentanților Uniunii, într-un moment în care discuțiile despre viitoarea formulă guvernamentală rămân tensionate.
Kelemen Hunor, liderul UDMR: „Opoziţia poate să fie o şansă nouă”
În cadrul discursului, liderul UDMR a spus că partidul își dorește să participe la guvernare, dar că nu poate garanta în acest moment că formațiunea va rămâne la putere în următoarea perioadă.
„În perioada următoare, eu nu pot să vă promit astăzi că UDMR-ul în 2026, în lunile care urmează, va putea să participe la guvernare. Poate că vom intra în opoziţie. Pe mine nu mă sperie aşa ceva, consider că pentru construcţie, opoziţia poate să fie o şansă nouă.
Dar noi vrem să fim partea unui guvern care să fie în stare să facă ordine în ţară, să dea soluţii bune la problemele ţării şi la terminarea mandatului, la terminarea ciclului guvernamental, să putem spune că la ceea ce ne-am angajat în campania electorală în 2024 am reuşit să ducem la bun sfârşit, chiar dacă nu integral, dar în mare măsură.
(…) Continui să cred mai departe că puterea noastră se află în unitate şi viitorul nostru în comunitate”, a declarat Kelemen Hunor.
Președintele Uniunii a vorbit și despre direcțiile pe care partidul le consideră esențiale într-o eventuală participare la guvernare.
Conform acestuia, UDMR își dorește un stat care să investească mai mult pentru servicii publice mai bune și un buget care să ofere populației stabilitate și predictibilitate.
În același timp, Kelemen a mai spus că românii trebuie să poată avea perspective clare pentru a-și construi viitorul în țară.
Citește și: Se așteaptă negocieri tensionate cu Nicușor Dan. Cum influențează mesajul lui Ilie Bolojan jocul politic
![]()
DIVERSE
Șoc la Casa Albă! Zeci de medici îl declară pe Trump inapt mintal să conducă SUA! ”Deteriorare a funcției cognitive, pierdere semnificativă a autocontrolului”
Published
35 de minute agoon
15 mai 2026

Semnatarii scrisorii – 30 de psihiatri americani și alți medici specializați în sănătate mintală – nu l-au consultat propriu-zis pe Trump, ci și-au argumentat punctul de vedere prin constatări în urma aparițiilor publice ale acestuia.
Ei susțin că președintele SUA, prin comportamentul din ultimul an, a arătat ”semne obiectiv observabile de îngrijorare medicală gravă”, scrie bmj.com.
Medicii respectivi au adus drept argumente exemple ce ar arăta, în opinia lor, ”deteriorare a funcției cognitive”, ”somnolență aparentă în timpul procedurilor publice critice”, ”judecată și control al impulsurilor sever afectate” și ”pierdere semnificativă a autocontrolului”, precum și „credințe grandioase și delirante, inclusiv afirmații de infailibilitate, imagini despre sine ca Papă care sugerează o misiune divină”.
În scrisoare se cere demiterea imediată a lui Trump, pe motiv că acesta ar reprezenta un ”pericol clar și prezent” pentru întreaga lume, asta și din perspectiva accesului la ”butonul” nuclear.
”Opinia noastră de specialitate este că Donald J. Trump este inapt mintal pentru a fi președintele Statelor Unite și că măsurile pentru a-l înlătura din funcție trebuie luate cu cea mai mare urgență”, susțin medicii.
Scrisoarea invocă cel de-al 25-lea amendament al Constituției SUA, care prevede un mecanism prin care vicepreședintele și majoritatea cabinetului pot declara că șeful Casei Albe nu este capabil să își exercite atribuțiile funcției sale. În acest context, aceste atribuții sunt preluate de vicepreședinte.
”Dacă am fi chemați, în temeiul celui de-al 25-lea amendament, să judecăm capacitatea actuală a președintelui de a-și îndeplini atribuțiile funcției sale, ar trebui să concluzionăm că nu are capacitatea de a face acest lucru”, spun semnatarii.
Scrisoarea a fost depusă, pentru includerea în Registrul Congresului SUA, de Sheldon Whitehouse și Jack Reed, doi senatori democrați din Rhode Island.
Unul dintre semnatarii declarației a fost Henry David Abraham, profesor emerit de psihiatrie la Facultatea de Medicină a Universității Tufts. ”Ceea ce motivează acum grupul meu de medici este acumularea de simptome psihiatrice la o persoană care are autoritatea unică de a lansa o armă nucleară și care acum a amenințat cu genocidul împotriva unui adversar în timp de război”, a declarat acesta, pentru sursa citată.
Abraham a făcut referire la postarea lui Trump pe Truth Social din 7 aprilie 2026, referitoare la conflictul cu Iranul, în care spunea: ”O întreagă civilizație va muri în seara asta, pentru a nu fi niciodată readusă”.
Profesorul de psihiatrie a adăugat: ”Simptomele îngrijorătoare sunt grandoarea fără parapete, paranoia, impulsivitatea, răzbunarea, percepția greșită ușoară a faptului că ești rănit, momentele de omnipotență și, cel mai înspăimântător, furia necontrolată la un om care controlează armele nucleare fără supraveghere”.
Un alt semnatar al scrisorii este președintele Coaliției Mondiale pentru Sănătate Mintală, Bandy Lee. ”Este urgent să ne ridicăm cu toții la nivelul realității situației care transcende politica și se referă la siguranța și supraviețuirea speciei umane, din cauza arsenalului nuclear pe care președintele îl are la dispoziția sa exclusivă, fără nicio modalitate formală de a-l contracara”, a declarat Lee.
Donald Trump, care va împlini 80 de ani luna viitoare, urmează să facă un control de sănătate anual în 26 mai, la Spitalul Militar Walter Reed din apropiere de Washington, a anunţat Casa Albă.
După vizita medicală din 2025 concluziile au fost pozitive: Trump era atunci într-o stare de sănătate “excelentă”, demonstrată și de vârsta sa cardiacă – mai scăzută cu circa 14 ani decât cea reală.
![]()
DIVERSE
Ilie Bolojan cere clarificări privind obligativitatea e-Factura pentru afacerile mici. „Să vedem dacă această măsură este într-adevăr necesară”
Published
41 de minute agoon
15 mai 2026

Declarația lui Ilie Bolojan vine într-un context în care autoritățile încearcă să accelereze digitalizarea fiscală, însă fără a crea o presiune administrativă excesivă asupra contribuabililor.
Premierul interimar a transmis că măsura trebuie analizată atent înainte de aplicare, mai ales că numeroase persoane au semnalat deja dificultăți și riscuri legate de creșterea birocrației. În opinia sa, digitalizarea este utilă doar dacă simplifică procesele și contribuie concret la reducerea evaziunii fiscale, nu dacă adaugă obligații suplimentare pentru cei care administrează afaceri mici sau activități independente.
„Am continuat digitalizarea şi chiar acum ar urma să intre în vigoare, de exemplu, extinderea sistemului e-Factura pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele fizice, care au diferite business-uri mici. Or, asta înseamnă, de exemplu, o birocraţie suplimentară şi am primit deja sesizări pe tema asta şi chiar astăzi mi-am propus să discut cu Ministerul de Finanţe să vedem dacă această măsură este într-adevăr necesară, dacă combate într-adevăr evaziunea sau dacă doar e o formă de birocraţie în plus”, a transmis Ilie Bolojan, într-un interviu la HotNews.
Conform Ordinului ANAF nr. 378/2026, „furnizorii/prestatorii care se identifică fiscal prin codul numeric personal, care au început să desfășoare activități economice anterior datei de 1 iunie 2026, sunt obligați să solicite înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu, până cel târziu la data de 26 mai 2026. Pentru a solicita înscrierea în registru, persoanele completează și transmit formularul (082), având bifată secțiunea corespunzătoare înscrierii în registru. Persoanele sunt înscrise în registru cu data de 1 iunie 2026”.
Prevederea care obligă persoanele fizice implicate în activități economice să utilizeze sistemul RO e-Factura este cuprinsă în „Ordonanța trenuleț” (OUG 89/2025 pentru modificarea și completarea Codului fiscal), adoptată de guvern la finalul anului trecut, și a intrat în vigoare la data de 15 ianuarie 2026.
Ulterior, a fost publicat și ordinul de aprobare a procedurii de înregistrare (Ordinul 59/2026 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.789/2024), care prevede că toți contribuabilii din categoria menționată care se identifică fiscal prin CNP trebuie să se înregistreze în registrul RO e-Factura, înainte de a începe desfășurarea activităților economice, prin depunerea formularului 082.
Extinderea e-Factura ar putea afecta o categorie foarte largă de contribuabili: freelanceri, persoane fizice autorizate, mici comercianți, prestatori de servicii sau persoane care desfășoară activități ocazionale. Pentru mulți dintre aceștia, implementarea unui sistem digital obligatoriu ar presupune costuri suplimentare, timp investit în adaptare și o dependență mai mare de contabilitate sau servicii specializate.
Susținătorii măsurii consideră însă că sistemul poate aduce mai multă transparență fiscală, un control mai eficient al tranzacțiilor și o reducere a economiei subterane. În același timp, criticii avertizează că aplicarea uniformă a regulilor pentru marile companii și micii antreprenori riscă să creeze dezechilibre și să descurajeze activitatea economică independentă.
![]()
DIVERSE
Peste 500 de produse, la reducere în noul magazin Kaufland inaugurat lângă București
Published
2 ore agoon
15 mai 2026

Kaufland continuă procesul de extindere în România, inaugurând un nou magazin în orașul Chitila, județul Ilfov. Noua unitate este amplasată pe Șoseaua Banatului nr. 2B și are o suprafață totală de 6.500 de metri pătrați, dintre care aproximativ 3.000 de metri pătrați fiind destinați spațiului interior de vânzare.
Retailerul a anunțat crearea a 70 de noi locuri de muncă, dar și reduceri la peste 500 de produse, care acoperă alimente de bază, lactate, cafea, dulciuri, gustări și produse congelate. În ofertă sunt incluse și articole pentru uz casnic, produse de îngrijire personală, produse pentru copii și hrană pentru animale.
Citește și: Oferta Kaufland 13-19 mai 2026: Produsul pe care toți românii îl folosesc în această vară, de la 169 de lei
În același timp, retailerul a anunțat introducerea în magazine a brandurilor Crivit, Silvercrest, Livarno, Esmara și Lupilu.
Produsele vor fi disponibile treptat și vor completa gama de articole nealimentare din magazinele Kaufland. Noile branduri vor înlocui mărcile existente din categoria non-food, precum Newcential, Spice&Soul, Oyanda, Liv&Bo și Kuniboo.
Kaufland, peste 190 de magazine în România
Odată cu deschiderea noului magazin din Chitila, Kaufland ajunge la o rețea națională de peste 190 de hipermarketuri.
Alături de Lidl, compania face parte din grupul german Scwarz, cel mai mare grup de retail alimentar din Europa și al patrulea cel mai mare retailer din lume după cifra de afaceri.
În România, afacerile Kaufland au crescut cu 6% în 2024, ajungând la aproape 19,6 miliarde de lei, echivalentul a 3,87 de miliarde de euro. În 2023, compania raportase afaceri de 18,3 miliarde de lei.
Grupul Schwarz în România este parte a Scwarz Group, unul dintre cele mai mari grupuri internaționale din domeniul retailerului. În România, Scwarz Group operează prin mai multe divizii, inclusiv:
- Schwarz Global Services Hub România: un centru de servicii IT și administrative situat în București, care oferă soluții digitale și suport pentru companiile din cadrul grupului, cum ar fi Lidl, Kaufland, Schwarz Produktion și PreZero. Acest hub asigură dezvoltarea și implementarea de tehnologii inovatoare, servicii financiare și administrative.
- Schwarz Retail: prin magazinele Lidl și Kaufland, Schwarz Group este unul dintre cei mai importanți jucători pe piața românească de retail alimentar.
Citește și: Salarii Lidl 2026. Cât câștigă un vânzător și un asistent manager la celebrul lanț de supermarketuri
![]()
DIVERSE
Grădinițele unde poți să-ți lași copilul în lunile de vară, când ești la muncă. Sunt disponibile mai multe locuri decât anul trecut
Published
2 ore agoon
15 mai 2026

Veste bună pentru părinții din Sectorul 6 care se întreabă în grija cui să lase copiii pe timp de vară, în orele când ei sunt la muncă.
Mai multe grădinițe din această arie administrativă a Capitalei vor fi deschise în iulie și august 2026, iar numărul locurilor disponibile pentru copii este cu 220 mai mare decât anul trecut.
În total, la grădinițe din Sectorul 6 vor fi 3.500 de locuri disponibile, în cadrul programului ”Grădinița de Vară”.
Grădinițele din Sectorul 6 deschise în această vară
Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au precizat unde se va desfășura, anul acesta, programul ”Grădinița de Vară”.
- în iulie: grădinițele nr. 40, nr. 94, nr. 208, nr. 210, nr. 218, nr. 246, nr. 272, nr. 273, nr. 274, ”Albinuțele”, ”Zâna Florilor” și ”Albina”
- în august: grădinițele nr. 170, nr. 209, nr. 217, nr. 230, nr. 246, nr. 274, ”Zâna Florilor” și ”Albina”
Înscrierile se pot face doar online, în perioada 8 – 12 iunie, pe portal.primarie6.ro. Se pot înscrie copiii care au frecventat, în anul școlar, 2025 – 2026 o grădiniță de stat din Sectorul 6 și cei care au cel puțin un părinte cu domiciliul sau reședința în acest sector. Reședința trebuie să fie stabilită în Sectorul 6 cu minimum 60 de zile înainte de începerea înscrierilor.
Documentele necesare sunt: cererea de înscriere, completată și generată online; certificatul de naștere al copilului; cărțile de identitate ale ambilor părinți; adeverințe de salariat pentru ambii părinți; hotărâri judecătorești definitive privind drepturile părinților și ale copilului, dacă este cazul. Dacă actul de identitate a fost schimbat, trebuie încărcată copia actualizată.
Pentru noile modele de cărți de identitate care nu conțin adresa este necesar certificatul de atestare a domiciliului, disponibil online prin platforma hub.mai.gov.ro.
Au prioritate la înscriere copiii din familii monoparentale în care părintele lucrează și cei din familii în care ambii părinți sunt salariați, transmite Agerpres.
![]()

Lavinia Petrea și-a schimbat complet stilul de viață. Ce alegere a făcut vedeta Pro TV: „Nu le mai fac eu pe toate!”

Primul caz de hantavirus, confirmat în România! Reacția Institutului Național de Sănătate Publică

UDMR face socoteli privind viitorul politic. Kelemen Hunor, declarații despre posibilitatea de a ieși de la guvernare

Șoc la Casa Albă! Zeci de medici îl declară pe Trump inapt mintal să conducă SUA! ”Deteriorare a funcției cognitive, pierdere semnificativă a autocontrolului”

Ilie Bolojan cere clarificări privind obligativitatea e-Factura pentru afacerile mici. „Să vedem dacă această măsură este într-adevăr necesară”

SFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!

MINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?

Refugiul tău anti-stres: TOP 6 trucuri de design „biofilic” care îți schimbă radical starea de spirit

Stil de viață echilibrat – 5 pași pentru a susține sănătatea pe termen lung

Ce implicații are amanetarea aurului și cum să te pregătești pentru acest pas

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Fără flori și lacrimograme: Dragoș Predescu își anunță demisia de onoare din funcția de subprefect
Subprefectul de Argeș, liberalul Dragoș Predescu, a tranșat viitorul său politic în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș...

ATENȚIE, ȘOFERI! Restricții majore de trafic în Argeș: „Raliul Argeșului 2026” închide DN73C și Transfăgărășanul
Pregătiți-vă pentru un weekend cu adrenalină pe traseu, dar și cu ceva ocoliri la volan! CNAIR a anunțat restricții majore...

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...

Mântuiala de la Poienari se repetă în centrul Piteștiului: Galeria de Artă de 4 milioane € crapă la nici un an de la inaugurare
După eșecul răsunător de la Cetatea Poienari, istoria se repetă cu o precizie matematică, dar pe bani mult mai mulți....
Curtea de Argeș

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal
Curtea de Argeș se pregătește de o nouă vară caniculară sub semnul secetei de agrement. În timp ce termometrele vor...

Echipa VV Robots Junior a Colegiului „Vlaicu Vodă”, locul I la Campionatul Internațional de Robotică din Grecia!
Într-o demonstrație de forță tehnologică și creativitate, elevii argeșeni din echipa VV Robots Junior au reușit să pună România pe...

MINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?
În orașul regal, planificarea administrativă pare desprinsă din scheciurile de comedie. După aproape un an în care au bătut apa...

Atenție, șoferi! Val de restricții pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări și foraje până vineri
Dacă aveți drum între Pitești și Sibiu în această săptămână, înarmați-vă cu puțină răbdare. Începând de astăzi, 11 mai, ora...

SFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!
O nouă furtună politică și administrativă lovește județul Argeș, punând sub semnul întrebării bunele intenții și adevărul din spatele discursurilor...
Mioveni

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...

ULTIMA ORĂ! Ioana Făcăleață, prefectul de Argeș, a demisionat la ordinul lui Grindeanu
Era „scutului” pesedist de la Prefectura Argeș s-a încheiat brusc, dar nu din vreo tresărire de onoare, ci la ordin...
Câmpulung

Sfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Un...

VIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital
În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la...

Șofer de microbuz prins beat la volan pe ruta Pitești – Câmpulung
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat ieri un conducător al unui mijloc de transport persoane, de 47 de ani, care...
În Trend
ACTUAL2 săptămâni agoVIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
ACTUAL2 săptămâni agoEl este bărbatul de 56 ani din Curtea de Argeș prins beat la volan
DIVERSE2 săptămâni agoLichidul simplu care ascunde un aliat puternic împotriva infecțiilor. Ce spun medicii
ACTUAL2 săptămâni agoVIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital
ACTUAL2 săptămâni agoSfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc
ACTUAL2 săptămâni agoAlertă în Argeș: Urșii au „vizitat” șase comune într-o singură săptămână
ACTUALo săptămână agoHai la stat! Primăria Topoloveni angajează
ACTUAL5 zile agoSFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!









Ultimele Comentarii