Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Primăria Sectorului 6 a făcut primul pas pentru lărgirea străzii Valea Largă la 4 benzi, o investitie de circa 55 milioane lei

Publicat

in

Consiliul Local Sector 6 a aprobat marți indicatorii tehnico-economici și studiul de fezabilitate pentru pentru lărgirea străzii Valea Largă și a cerut Consiliului General declanșarea procedurii pentru exproprierea terenurilor necesare. Strada va avea 4 benzi auto, piste de biciclete și trotuare generoase. Costurile investiției sunt estimate la 55 milioane lei din care 33 milioane lei doar exproprierile. Termenul de execuție estimat este de 12 luni, iar atunci când va fi dată în folosință va fluidiza traficul pe Prelungirea Ghencea şi Valea Oltului. Primarul Ciprian Ciucu estimează că lucrările vor începe în primăvara anului viitor și se vor finaliza în 2023.

”Avem studiul de fezabilitate și studiul de trafic pentru Strada Valea Largă care va conecta la standarde civilizate bulevardul Timișoara cu Bulevardul Prelungirea Ghencea. Consiliul Local a votat astăzi indicatorii tehnico-economici. Acest drum va prelua o parte din sarcina de pe Bd. Prelungirea Ghencea și o va descărca în Bd. Timişoara (și invers) și va degreva foarte mult str. Valea Oltului care este mai mereu aglomerată. Plus că se va ajunge mai repede dinspre A1 în Sectorul 5. Drumul va conține 2 benzi pe sens de 3,5m, piste de biciclete pe ambele părți cu 2 m pe sens, trotuare de 3 metri lățime fiecare și alveole pentru spațiile verzi, proiectul este brici. Proiectul este la standarde de civilizație si calitate a vieții: trotuare largi, piste de biciclete, verdeață și benzi generoase ca să aibă loc autobuzele”, a scris primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, pe pagina de Facebook.

Pentru lărgirea străzii este necesară expropierea suprafeţei de 45.801 mp teren proprietate privată, costurile fiind estimate la circa 33 milioane lei. Valoarea totală a proiectului, cu proiectare și execuție este de 55 milioane lei. Strada are o lungime de circa 1,5 km și se află între bd. Prelungirea Ghencea și bd. Timișoara.

”Este un proiect inițiat de la zero! Mi-am asumat proiectele grele, proiecte pe care nimeni nu și le-a asumat anterior pentru că dacă erau ușoare le făcea oricine. Aceste proiecte iau timp pentru că trebuie pregătite temeinic. Oamenii așteaptă de multe ori direct lucrările. Dar cea mai multă muncă se duce până la momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Am avut bugetul votat (din motive ca nu ni se pot imputa) in 15 aprilie, faptul ca am reușit să avem studiul de fezabilitate (+trafic, culoar exproprieri etc.) în 4 luni, eu zic că este bine”, a mai scris Ciucu.

Acesta este însă primul pas pentru realizarea proiectului, de la elaborarea studiului de fezabilitate până la începerea lucrărilor fiind cale lungă. Ciprian Ciucu a explicat care sunt pașii următori.

”După această etapă, ca să putem face studiul de fezabilitate pentru lucrările de canalizare/utilități avem nevoie să devenim administratorii terenului. Ca să devenim administratorii terenului, este nevoie de o Hotărâre a Consiliului General care să dea voie să facem exproprierile necesare. Avem deja și coridorul de exproprieri. Apoi urmează contractarea de lucrări pentru utilități (apă-canal, Net-City, iluminat, gaze etc.). După utilități vom da ordinul de începere a lucrărilor, deci estimez că vom începe lucrările în primăvara anului viitor și va fi gata în 2023. Costul estimativ este de 55 de milioane de lei, din care 60% adică 33 de milioane sunt doar exproprierile, în conformitate cu grila notarială. Am analizat foarte mult traseul drumului tocmai pentru a reduce traseele expropriate”, a explicat Ciucu.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Arhiepiscopul de Alba Iulia, Irineu, îndeamnă, în Pastorala adresată credincioşilor, la ajutor, cu iubire şi compasiune, faţă de cei cu povara bolii

Publicat

in

De

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, îndeamnă, în Pastorala adresată credincioşilor, la ajutor, cu iubire şi compasiune, faţă de cei care poartă povara bolii şi a suferinţei, conform Agerpres.

“Anul 2024 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ‘Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor’. Este o chemare pentru noi să ne îndreptăm, cu iubire şi compasiune, spre cei care poartă povara bolii şi a suferinţei. Ajutându-i pe aceştia, Îl imităm pe Hristos în faţa Căruia se aduceau bolnavii, pe care ‘îi făcea sănătoşi’ (cf. Lc. 4, 40). Totodată, Îl slujim pe El, Omul durerii, Care la Judecata finală va spune: ‘Bolnav am fost şi M-aţi cercetat’ (Mt. 25, 36) “, a evidenţiat Arhiepiscopul de Alba Iulia.

Înaltul ierarh a adăugat că boala poate distruge trupul, dar nu poate nimici sufletul nemuritor.

“Trăim astăzi într-o lume în care, adeseori, sufletul omenesc este cuprins de teamă, nelinişte şi spaimă, pentru că stă departe de Dumnezeu şi pentru că respinge crucea, ca drum spre înviere şi spre fericire. Totuşi, celor credincioşi le este clar că planul de mântuire al lui Dumnezeu trece prin cruce, dar duce la înviere şi la viaţă nouă. Trăind pe placul lui Hristos, Cel Care a suferit de dragul nostru, vom reuşi să rezistăm în faţa suferinţelor, să ne ridicăm din căderile noastre şi să sperăm că existenţa noastră nu se termină în lumea aceasta. Mântuitorul ne spune clar: ‘Pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii’ (In. 14, 19). Cu o astfel de certitudine plină de bucurie, întâmpinăm, şi în anul acesta, ‘Paştile care ne-au deschis nouă uşile raiului'”, a mai subliniat Arhiepiscopul Irineu.

Citeste mai mult

NATIONAL

Geoană: Posibila mea candidatură la președinție poate crea fibrilație în sistem

Publicat

in

De

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că este mai aproape de o decizie în privința candidaturii sale la președinție, precizând că va face anunțul după ce va termina actualul job.

Geoană a vorbit și despre atacurile politice ale social-democraților.

”Le privesc cu detașare și mult calm. Probabil că sondajele îi deranjează sau au alte calcule pe care eu nu le cunosc. Nu vreau să intru în nicio polemică, am un job de făcut, vreau să-l termin în condiții la fel de bune ca în ultimii cinci ani de zile.

„Nu aud nicio discuție despre soluții pentru București”

Iar politica românească își va urma deznodământul. Eu cred că le e frică de contactul cu cetățenii, ăsta e sentimentul meu. De fiecare dată comasare de alegeri locale cu europarlamentare…eu regret enorm că nu aud nicio discuție despre soluții pentru București, de exemplu. Sau o discuție ideologică și politică despre Europa.

Trimitem acolo un număr important de europarlamentari, parcă acest lucru nu există. Nu ne interesează cine ne reprezintă, cât de credibili sunt oamenii care ne reprezintă? Eu cred mai degrabă că, în clipa de față, e un joc politic care nu are de-a face cu interesul oamenilor”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, la Digi24.

Răspuns pentru Ciolacu

Geoană i-a răspuns și liderului PSD, Marcel Ciolacu, care a spus că e convins că va candida la alegerile prezidențiale.

”Mă bucur că are convingeri ferme, e un lucru foarte bun să ai convingeri ferme în viață. Eu am o convingere extrem de fermă că țara se apropie de final de ciclu politic și că are nevoie de o schimbare profundă pentru a merge mai departe.

O altă convingere este că această clasă politică a noastră a rămas în spatele transformării din societate și e nevoie de un efort mult mai mare de a schimba lucrurile. Poate unii se simt amenințați electoral și politic, eu sunt extrem de liniștit, îmi văd de treaba mea, și după ce termin jobul la NATO, am să iau o decizie definitivă, și acest lucru sunt convins că poate crea un pic de emoție, de fibrilație în sistem, ceea ce nu-i un lucru rău. Sunt mai aproape de o decizie, nu dau procente”, a declarat Geoană.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend