Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

PPDD speră să nu ia ţeapă de la PSD

Publicat

in

Mihai-Deaconu2
Parteneri pe hârtie, însă nu şi în realitate. După lungi aşteptări şi negocieri, PPDD şi-a văzut visul de a ajunge la guvernare. În acest context, cere respectarea în totalitate a protocolului încheiat cu PSD, iar un prim pas ar fi impunerea unor membrii în funcțiile de directori de deconcentrate în care au rămas, încă, liberali. Președintele PPDD Argeş, deputatul Mihai Deaconu, e de părere că toate promisiunile şi parteneriatele sunt doar vorbe, iar faptele vor întârzia să apară, aşa cum s-a întâmplat şi cu UNPR Argeş. Deşi au parteneriate de colaborare cu PC, UNPR şi mai nou, cu PPDD, social-democraţii argeşeni nu se grabesc să împartă puterea îm judeţ cu aceştia şi nici semne că ceva s-ar schimba în viitorul apropiat nu sunt.”Am avut o discuție foarte scurtă cu domnii Tecău, președintele CJ Argeș și Pendiuc, președintele interimar al PSD . Am făcut apel, în primul rând, la acordul politic încheiat între PSD și PPDD. Au spus că vor avea o întâlnire la partid și, cu siguranță, săptămâna viitoare ne vor comunica hotărârea pe care o vor lua cu acest prilej. Așteptăm și noi să vedem cu ce ofertă vor veni pentru a onora acordul politic încheiat, care, din câte am văzut, nu prea a fost luat în seamă. Nu am primit nicio asigurare pentru vreo funcție. Dar punctul trei al acordului prevede ca PPDD să aibă reprezentanți și la nivelul administrației publice locale, în raport cu numărul de consilieri județeni pe care îi avem – adică patru. Dacă își doresc și au nevoie de voturile PPDD-ului, nu vom rămâne pe dinafară” , a declarat preşedintele PPDD Argeş.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

STEINEL ELECTRONIC, mesaj special de Sărbătorile Pascale!

Publicat

in

De

Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat urează compania Steinel Electronic angajaților și colaboratorilor!

Citeste mai mult

ACTUAL

PRIMĂRIA VALEA IAȘULUI, mesaj special de Paște!

Publicat

in

De

Sărbătoriți această zi minunată cu sufletele deschise către lumina și iubirea divină. Vă trimit cele mai calde urări de sănătate, fericire și prosperitate. Să aveți parte de o sărbătoare plină de binecuvântare! Paște fericit! urează PRIMĂRIA COMUNEI VALEA IAȘULUI locuitorilor comunei!

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend