Stai conectat...

DIVERSE

Pilotul român care a doborât o dronă în Estonia, decorat de ministrul Apărării. Radu Miruță: „Și-a făcut corect datoria”

Publicat

la

Ministrul Apărării a declarat că militarul a primit „Emblema de emisar pentru pace, clasa I” pentru reușita sa în securizarea spațiului aerian al statelor baltice. De asemenea, Radu Miruță a subliniat, în fața celor prezenți, că doborârea dronei reprezintă o realizare remarcabilă în contextul actual al conflictelor aeriene moderne, iar succesul aparține întregii echipe.

Vezi și: Primele imagini cu drona doborâtă de pilotul român de F-16. NATO a confirmat FOTO

Ministrul Apărării: „Voi continua să fac tot ceea ce ține de mine”

În spatele acelui moment au stat ani de pregătire, disciplină, sute de ore de zbor, coordonare și o echipă întreagă care și-a făcut corect datoria. De aceea, mulțumirea mea se îndreaptă către întreg detașamentul Carpathian Vipers, către fiecare dintre cei aproape 100 de militari români care execută această misiune aici, în Lituania.

Forțele Aeriene Române se află la a patra dislocare în Lituania. Din 2007 și până astăzi, generații de aviatori români au contribuit la protejarea spațiului aerian baltic și la consolidarea posturii de apărare și descurajare a Alianței.

Ca ministru al apărării naționale, vă spun foarte clar că voi continua să fac tot ceea ce ține de mine pentru ca Armata României să primească echipamentele, tehnologia și capabilitățile de care are nevoie. Vă mulțumesc pentru profesionalism, pentru seriozitate și pentru modul în care reprezentați România aici, la Šiauliai”, a spus Radu Miruță.

Potrivit autorităților estoniene, drona care a pătruns în spațiul aerian al țării a fost detectată de radare și monitorizată în cooperare cu Letonia și Lituania. Aeronava fără pilot a fost interceptată de un avion românesc aflat în misiunea NATO Baltic Air Policing și neutralizată deasupra zonei Lacului Võrtsjärv.

După doborârea dronei se pare ca moralul a crescut puțin mai mult în misiune și lucrurile par mai ușoare… Am fost alertați. Părea o misiune foarte normală. Patrulare pe graniță. O dronă a intrat, am avut șansa să o găsim, să o identificăm. Este prima racheta aer aer trasă de România. După ce am doborât drona aveam gaz la limită… Ne-am dat seama că acest eveniment va fi destul de important”, a declarat pilotul.

Loading

DIVERSE

Răzvan Lucescu a făcut pomana de 40 de zile a lui Mircea Lucescu. Gest impresionant al fiului lui „Il Luce” FOTO

Publicat

la

Slujba de pomenire a avut loc vineri, 22 mai 2026, la cantina socială a Centrului „Sfântul Ierarh Nectarie” din localitatea Lada, județul Teleorman. Evenimentul a fost prezentat de preotul Florin Danu, care a publicat imagini și detalii pe rețelele sociale.

Cu această ocazie, familia Lucescu a oferit peste 100 de porții de mâncare persoanelor nevoiașe din comunitate. Gestul care a impresionat cel mai mult a fost implicarea directă a lui Răzvan Lucescu, care a servit personal copiii și vârstnicii prezenți la centru.

Citeşte şi: Anamaria Prodan, un nou atac devastator la adresa lui Laurențiu Reghecampf. „Dacă eram nevasta lui, n-ar fi zis asta niciodată!”

Preotul Florin Danu a evidențiat discreția și căldura sufletească de care antrenorul a dat dovadă, apreciind faptul că acesta a ales să fie aproape de oameni și să ofere nu doar ajutor material, ci și atenție și respect.

„Astăzi, la cantina socială a Centrului Sfântul Ierarh Nectarie, familia Lucescu a făcut pomenirea pentru domnul Mircea Lucescu și a oferit peste 100 de porții de mâncare copiilor și bătrânilor din comunitatea noastră.

Un gest care ne-a impresionat profund a fost faptul că domnul Răzvan Lucescu nu doar că a fost prezent, ci a servit personal copiii și beneficiarii centrului nostru, stând aproape de oameni cu multă discreție și căldură sufletească.

Într-o lume în care mulți aleg să ajute de la distanță, există și oameni care vin, privesc în ochi un copil, schimbă o vorbă cu un bătrân și oferă nu doar o masă caldă, ci și respect, atenție și omenie.

Le mulțumim pentru dragoste, pentru smerenia și pentru exemplul frumos oferit astăzi tuturor. Dumnezeu să primească pomenirea și să binecuvânteze această familie!”, a scris preotul Florin Danu, pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Gică Hagi a anunțat lotul României pentru meciurile amicale cu Georgia și Țara Galilor. Surprize uriaşe şi cinci debutanţi

Mircea Lucescu rămâne una dintre cele mai importante figuri din istoria fotbalului românesc. Ca jucător, a cunoscut succesul în tricoul lui Dinamo București, cucerind numeroase trofee interne. Ulterior, ca antrenor, a avut o carieră impresionantă atât în România, cât și în străinătate, pregătind echipe importante precum Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit sau Dinamo Kiev.

De-a lungul carierei sale de tehnician, Mircea Lucescu a câștigat 36 de trofee, inclusiv Cupa UEFA și Supercupa Europei, consolidându-și statutul de legendă a fotbalului european.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cu cine se iubește Sarah Dumitrescu. Primele imagini cu fiica Anamariei Prodan și iubitul ei

Publicat

la

Sarah Dumitrescu a atras toate privirile la un eveniment, unde s-a afișat la brațul iubitului său. Sportiva a publicat pe rețelele sociale mai multe fotografii care confirmă relația.

Pentru moment, fiica Anamariei Prodan a ales să nu dezvăluie identitatea partenerului său, însă, cu toate astea, imaginile au strâns mii de reacții pozitive și comentarii de susținere.

Citește și: Cum arată primul soț al Anamariei Prodan. Sarah Dumitrescu, fiica lor cea mică, a postat o poză rară cu bărbatul

Câte operații estetice are Sarah Dumitrescu

Tânăra e atentă la felul în care arată, are grijă la alimentație și face și mult sport. Nu a apelat încă la ajutorul medicului estetician, nu are nicio operație sau intervenție estetică.

Nu am nici o intervenție, de nici un fel! M-a distrat. Sunt sportivă de performanță. Nu am timp de așa ceva. Mi se pare jenant să-ți faci operații la vârsta mea. Am văzut și că am extensii și gene! Asta da, am, când am liber. Atât! La ce viață am eu, nu am timp de prostii. 

Arăt perfect. Este vorba de genă. Mama arată perfect, frații mei la fel, eu la fel. Suntem unici, frumoși și deștepți. În primul rând, suntem oameni cu O mare. Modestia este pentru alt gen de oameni. Eu știu ce pot și cât sunt de bună. Și muncesc să fiu zilnic mult mai bună”, a spus Sarah Dumitrescu acum ceva vreme.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Alexandru Rogobete apel către politicieni pentru formarea rapidă a unui guvern funcţional. „Orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici. Deja am început să pierdem”

Publicat

la

Alexandru Rogobete a criticat tensiunile și orgoliile din scena politică, afirmând că acestea afectează direct interesele României.

„Refuz să cred că, în momentul critic în care proiecte de miliarde pentru români atârnă de un fir de ață, nu avem maturitatea și responsabilitatea de a renunța la mituri și salvatori mesianici în favoarea unei construcții stabile și funcționale”, a transmis Alexandru Rogobete pe Facebook.

Acesta avertizează că efectele crizei politice sunt deja vizibile: „Am intuiția care îmi spune că, indiferent de emoția de moment, la final, pierdem toți. Deja am început să pierdem”.

Alexandru Rogobete mai  susține că orgoliile și confruntările politice afectează inclusiv proiecte și parteneriate importante pentru România:”Un singur exemplu: proiecte și parteneriate strategice puse la grea încercare de orgoliile care alimentează lupta politică. Greșit!”.

Citeşte şi: Ilie Bolojan aruncă bomba! Nu exclude ca PNL să rămână la guvernare! ”Vom susține orice fel de soluții care sunt fezabile și corecte pentru România”

Fostul ministru al Sănătății a mai precizat căă experiența din funcțiile publice l-a convins că oamenii își pierd încrederea în politicieni atunci când promisiunile nu sunt urmate de rezultate concrete: „Dacă mandatele mele publice la ministerul Sănătății m-au învățat ceva este că numai atunci când livrezi ce ai promis poți să generezi încredere. Restul e publicitate sau marketing. Atunci când ești într-o funcție de responsabilitate publică, orgoliul și confortul tău ajung pe ultimul loc, nu pe primul”.

Alexandru Rogobete a încheiat cu un apel la liderii politici care susțin direcția pro-occidentală a României: „Orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici. Dacă ne găsim împreună drumul corect și responsabil acum, românii ne vor aprecia, în limitele încrederii pe care o câștigăm, prin fapte. Dacă alegem calcule meschine, orgolii nesfârșite sau iluzii îndepărtate vom plăti, cu toții”.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Gică Hagi a anunțat lotul României pentru meciurile amicale cu Georgia și Țara Galilor. Surprize uriaşe şi cinci debutanţi

Publicat

la

Gică Hagi anunţase deja că va convoca 33 de nume pentru acțiunea din iunie, urmând a avea câte trei soluții pentru fiecare post, exceptând poziția de fundaș stânga, unde a ales patru nume. Acum, a anunțat un lot format din 31 de jucători, dintre care 12 din Liga 1 și 19 din străinătate, astfel că mai sunt două locuri libere pentru fotbalişti de la Botoşani, FCSB şi Dinamo.

Lotul României

PORTARI

  • Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0)
  • Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 1/0)
  • Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 0/0);

FUNDAȘI

  • Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2)
  • Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0)
  • Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 0/0)
  • Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 29/1)
  • Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 9/1)
  • Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0)
  • Andrei COUBIȘ (U Cluj, 1/0)
  • Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 45/1)
  • Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0)
  • Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0)
  • Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2)
  • Andrei BORZA (FC Rapid 1923, 0/0);

MIJLOCAȘI

  • Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 74/12)
  • Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 38/4)
  • Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 7/0)
  • Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 12/0)
  • Nicolae STANCIU (Dalian | China, 86/15)
  • Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 7/0)
  • Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 53/8)
  • David MATEI (Universitatea Craiova, 0/0)

ATACANȚI

  • Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11)
  • Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 17/1)
  • Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 35/5)
  • Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 4/1)
  • Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 6/0)
  • Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2)
  • Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2)
  • Denis DRĂGUȘ (Gaziantep FK | Turcia, 27/7)

Citeşte şi: Decizie radicală luată de Gică Hagi înaintea meciurilor cu Georgia și Țara Galilor. „Ei trebuie să mă cunoască”

Marea surpriză este David Matei, care a primit la 19 ani prima lui convocare la națională, la doar câteva zile distanță de când a făcut eventul cu Universitatea Craiova. Alta este chemarea lui Tony Strata, fundaș legitimat la Vitoria Guimaraes, în timp ce Florinel Coman, Matei Ilie, Lisav Eissat și Olimpiu Moruțan au prins și ei lotul lui Gică Hagi. În schimb, Laurențiu Popescu și Adrian Rus, decisivi pentru câăştigarea titlului de Universitatea Craiova, au fost ignoraţi de selecţioner.

„Va fi primul contact cu ei, apoi, din septembrie încolo, va începe adevărata competiție. Acum am vrut să fie cât mai mulți jucători, ca să mă cunoască și pe mine și staff-ul meu, să vadă cum gândim, care este filosofia noastră, cum vrem să jucăm noi fotbalul. Am fost prin țară, mai mult am stat prin țară.

Am fost la 17 meciuri în țară și la unul în străinătate, la Răzvan Marin, care a jucat o finală. L-am văzut și am vorbit cu el. Reprezentăm România și trebuie să avem, în afară de inimă, iubire și onoare, un fotbal foarte bun, care să fie câștigător.

Trebuie să acceptăm acest lucru, ca jucătorul și echipa să facă ambele faze, atât ofensiv, posesia, cât și defensiv, presiunea. Să știe să atace și să știe să se apere. Asta e filosofia mea: jucătorul să participe la ambele faze, să fie reactiv, echipa la fel. Și, bineînțeles, să ajungem să câștigăm”, a spus, acum câteva zile, Gică Hagi.

Loading

Citește tot

DIVERSE

BBC News România se lansează oficial luna viitoare și va folosi inteligența artificială

Publicat

la

BBC News România, parte a BBC World Service, se relansează în România pe 23 iunie cu o platformă proprie de știri, pagini dedicate de Facebook și Instagram, iar ulterior vor fi lansate și canale de YouTube și TikTok.

Noua inițiativă va pune accent pe teme de interes major, precum conflictele internaționale, politica europeană și globală, sănătatea, tehnologia, schimbările climatice și impactul costului vieții.

Conținutul va fi adaptat în special pentru mediul digital și consumul rapid de pe rețelele sociale, incluzând atât știri, cât și materiale de analiză și context internațional.

Proiectul face parte din strategia de extindere a BBC World Service în Europa Centrală și de Est. În paralel, compania va lansa și BBC News Magyarul, versiunea în limba maghiară a serviciului de știri, programată să debuteze pe 16 iunie.

Reprezentanții BBC au anunțat că vor utiliza și tehnologii bazate pe inteligență artificială pentru traducerea unor materiale în limba română, însă subliniază că toate textele vor fi selectate și verificate de jurnaliști înainte de publicare. Materialele realizate cu sprijin AI vor fi marcate corespunzător.

„Într-o eră a incertitudinii globale, în care libertatea presei se diminuează şi dezinformarea creşte, furnizarea de ştiri independente şi imparţiale e mai importantă ca oricând”, a declarat Fiona Crack, director interimar global BBC News.

Coordonarea editorială a noilor servicii BBC News România și BBC News Magyarul va fi realizată de Kateryna Khinkulova.

„Sunt încântată să conduc o echipă de colegi foarte bine pregătiţi şi cu experienţă pentru a oferi jurnalism produs de BBC în încă două limbi, în maghiară şi în română. Conţinutul nostru este selecţionat pentru a distribui jurnalism de înaltă calitate care abordează subiecte deosebit de relevante pentru audienţele pe care le deservim. Prin lansarea serviciilor în aceste două limbi, dorim să ne extindem acoperirea în regiune, în special către femei şi către publicul tânăr, oferind tot ce are mai bun jurnalismul BBC”, declară Kateryna Khinkulova.

Citește și: Două grupuri de români și ucraineni s-au luat la bătaie în Centrul Vechi din București! O persoană, transportată la spital

BBC a mai fost prezent în România

BBC și-a închis redacția în limba română, anterior în 2008, după 68 de ani de activitate neîntreruptă.

British Broadcasting Corporation este instituția publică de radio și televiziune a Regatului Unit, cu o activitate de peste 100 de ani în domeniul audio-vizualului (radio, televiziune și platforme digitale).

Funcționarea companiei este reglementată printr-o Cartă Regală, document care garantează independența editorială a organizației față de influențele politice și comerciale.

Divizia BBC News are o prezență globală extinsă, desfășurând operațiuni în 64 de orașe din 54 de state.

Citește și: Crin Antonescu spune că PNL ”nu mai există”, deși are în Ilie Bolojan ”un Mesia al lui”. ”Este liderul userismului și haștagismului în general”

Loading

Citește tot

DIVERSE

VIDEO Bogdan de la Ploiești a izbucnit în lacrimi pe scenă. Surpriza care l-a lăsat fără cuvinte pe cântăreț: „Nu pot cumpăra ceea ce am simțit astăzi”

Publicat

la

Bogdan de la Ploiești a fost cuprins de emoții în momentul în care totul s-a oprit: muzica, luminile și agitația. Imediat, a apărut un tort imens, iar mii de oameni îi cântau „La mulți ani”, deși ziua lui de naștere este pe 25 mai,

Punctul culminant al serii a fost apariția micuților Thiago și Franco, care au urcat pe scenă pentru un moment muzical dedicat tatălui lor. Surpriza l-a făcut pe artist să plângă în fața publicului, scena fiind imortalizată de numeroși spectatori.

Manelistul a ținut să le spună tuturor că cei doi băieți sunt centrul universului său, iar dragostea pentru ei este dincolo de orice limită și mai presus de orice succes pe scenă.

Toți banii din lume nu pot cumpăra ceea ce am simțit astăzi din partea copiilor mei… ❤️ au cântat în premieră prima piesă pentru Tăticul Lor. Vă mulțumesc din suflet pentru surpriză și tuturor celor care au ajutat să se întâmple acest moment special. Ați reușit să mă faceți să plâng de fericire. Vă iubesc, iar Dumnezeu să vă răsplătească bunătatea fiecăruia dintre voi!”, a spus manelistul.

Citește și: Cum arată noua casă a lui Bogdan de la Ploiești. Amenajarea interioară, deloc sofisticată, denotă mult bun gust. FOTO și VIDEO 

Bogdan de la Ploiești are interzis în America

Manelistul a povestit că în luna februarie i-a fost anulată viza de turist pe motiv că ar fi ascuns dosarul penal din 2019. Cântărețul susține că dosarul s-a încheiat cu amânarea pedespsei și că are cazierul curat. Recent, a depus din nou toate actele, printre care și hotărârea judecătorească, dar fără succes.

Salutare, oameni buni! Fac acest video în speranța că mă poate ajuta și pe mine cineva. Vin de la Ambasada Americii. În luna februarie mi-a fost anulată viza de turist pe motiv că nu aș fi spus de dosarul meu penal din 2019, care s-a încheiat cu amânarea pedepsei. Ceea ce înseamnă că cazierul meu este curat.

Mi-a fost dată viza, după care mi-a fost anulată. Am revenit cu toate documentele, cu cazierul meu curat și cu hotărârea judecătorească să înțeleagă că m-am reabilitat și că îndeplinesc toate condițiile pentru a avea viză și pentru a merge în America, pentru că am anumite colaborări.

Dacă cineva are vreo soluție pentru mine, apelez și eu din suflet la voi. Poate mă puteți ajuta să depun din nou și să obțin viza, pentru că am mare nevoie”, a spus Bogdan de la Ploiești, pe rețelele sociale.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend